Victor Vasile LEU

6. TRECEREA ÎN

ÎMPĂRĂŢIA DOMNULUI

Cum ar fi fost firesc, după eliberarea sa din detenţie, arhiepiscopul

Victor ar fi trebuit să meargă şi să ceară sprijinul Patriarhiei Ortodoxe

Române.

Din nefericire, această instituţie, pe care cei din neamul Leilor o

slujiseră, până la sacrificiu suprem, timp de mai multe sute de ani, nu i-a

mai inspirat încredere, deoarece, conducerea ei era subordonată intereselor

sovietice, Partidului Comunist Român şi lucra efectiv, mână în mână cu

Securitatea.

Arhiepiscopul exilului ştia, din proprie experienţă, încă din primul

deceniu de comunizare a României, că între ierarhii obedienţi şi structurile

statului comunist există o colaborare ascunsă, pe care a demascat-o la

posturile de radio şi în presa din Occident.

În timpul detenţiei a făcut cunoştinţă şi cu alte faţete ale aceleaşi

dictaturi nemiloase, nu numai pe propria-i experienţă, ci şi din

mărturisirile altor victime întemniţate.

Un exemplu concludent, ce vine în sprijinul atitudinei tranşante a

arhiepiscopului Victor Leu, îl constituie şi prigoana exercitată de

Sovrompatriarhie, în colaborare cu Securitatea, împotriva maicilor

anticomuniste de la Mănăstirea Vladimireşti – Tecuci, dezvăluită de

cercetătorul Cristian Vasile, în unul din studiile sale despre istoria

contemporană a Bisericii Ortodoxe Române din primul deceniu de comunism.

“Probabil, după intense presiuni, Sf. Sinod al BOR, din 10-12 septembrie

1955, a decis ca maicile şi surorile care nu erau originale din regiunea

Galaţi să fie transferate în regiunile de baştină.

De asemenea, un număr de 61 de surori urmau să fie trimise, pentru

şcolarizare, la Mănăstirea Bistriţa, regiunea Piteşti.

Se dorea, de fapt, suprimarea rezistenţei din mănăstire, concludea

istoricul amintit.

După cum constata şi Securitatea, hotărârea Sf. Sinod <a întâmpinat o

puternică rezistenţă din partea călugăriţelor, care au manifestat deschis că

nu vor părăsi mănăstirea>.

Mai mult, călugăriţele au compus cântece anticomuniste dedicate stariţei

şi celor doi arestaţi.

Deşi Consistoriul monahal al episcopiei Buzăului a decis, la 25 noiembrie

1955, să excludă din cadrul mănăstirii pe călugăriţele protestatare,

măicuţele vizate au refuzat să se supună şi au continuat să <instige

împotriva regimului>.

În luna decembrie a anului 1955, a urmat o altă sfidare: soborul

mănăstirii a trimis Sfântului Sinod o scrisoare prin care se solidarizează

cu vechia conducere a mănăstirii şi proclamă ruperea tuturor relaţiilor cu

Biserica Ortodoxă, părăsind în bloc acest cult.

Această decizie a soborului din mănăstire nu era doar un act de nesupunere

faţă de autoritatea bisericească, ci reflecta şi o atitudine politică

îndreptată împotriva unui regim care încălca, în mod flagrant, libertatea

religioasă garantată, numai formal, în textul Constituţiei din 1952, la

art. 84.

Deşi în cadrul Patriarhiei au existat persoane care au susţinut cauza

mănăstirii, Sf. Sinod nu a dorit să-şi asume declanşarea unui conflict

deschis cu autoriăţile comuniste şi a hotărât, la 12 ianuare 1956,

desfiinţarea mănăstirii disidente, urmând ca maicile să fie trimise la locul

lor de domiciliu”32.

Pentru a aplica hotărârea sinodală, înalţii ierarhi întronizaţi de

comunişti, au solicitat colaborarea celui mai odios torţionar, a fostului

spion sovietic Boris Grunberg33, care se metamorfozase, între timp, în

Alexandru Nicolschi, general de Securităţii.

Prin hotărârea de a folosi serviciile Securităţii pentru a distruge un

nucleu de credincioşi anticomunişti, conducerea BOR îşi trădase enoriaşii

ce-i păstorea şi devenise sluga fidelă a Antihristului cominternist

moscovit.

Cu acest prilej memorabil, ortodoxia autocefală oficială română a dat un

lamentabil examen…, constata una din victimle torţionarului KGB-ist

Alexandru Nicolschi alias Fiodorov.

“Biserica Ortodoxă este monopolul lui Marina, al lui Antim, al lui

Sebastian Rusan, sau al diavolului Valerian Zaharia, episcopul ateu de la

Oradea.

Părintele Ioan Silviu Iovan a avut dreptate în această privinţă când mi-a

telegrafiat, în cursul lunii martie 1955, la caterisirea sa, să nu fac nici

un recurs, fiindcă această grupă monopolizatoare a Bisericii Ortodoxe –

textual – după ce şi-a vândut sufletul, vrea să vândă şi Biserica”34,

preciza avocatul apărător din procesul intentat călugăriţelor de la

Mănăstirea Vladimireşti, condamnat şi el la cinsprezece ani pentru cutezanţa

sa.

Văzând că se află într-o situaţie limită, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi

din România, în prezent cu peste un milion de credincioşi şi o sută treizeci

de biserici, mănăstiri şi schituri, independentă de Patriarhia Română, i-a

sărit în ajutor şi l-a înscăunat pe Victor-Vasile Leu, ca episcop al

creştinilor ortodocşi, ce ţin sărbătorile după Calendarul Iulian [la

diferenţă de 13 zile] şi nu după cel, Gregorian, în vigoare.

Sosit la Mănăstirea Slătioara din judeţul Suceava, avându-se în vedere că a

fost sfinţit la München, ca arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române

Autonome din Europa Apuseană şi Orientul Apropiat, a fost acceptat fără a fi

hirotonisit.

Aci, episcopul Victor şi-a intrat în atribuţiile sale pastorale obişnuite,

care nu puneau problemele dificile ridicate de arhiepiscopia exilului, ce se

întindea de la Gibraltar la Marea Roşie şi, printre altele, a hirotonisit

mai mulţi slujitori ai altarului, printre care se numără şi I. P. S. episcop

Casian Timofte.

La mănăstirea episcopală Slătioara – Râşca, cu hramul Schimbarea la faţă, de

sub poalele Rarăului, pe care P. S. Sofonie, episcop vicar al Mitropoliei

Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, o consideră ca fiind “focarul

ortodoxiei”35, prelatul orb, ce a pătimit pentru neclintirea credinţei sale

în Hristos şi sub supravegherea Securităţii, a păstorit o bună bucată de

vreme, iar accesul la el era mult îngrădit de cei din jur, încât chiar şi

unele feţe bisericeşti, din cadrul episcopiei a cărui organizator era,

continuau să fie ţinuţi la distanţă, nu mai vorbim de credincioşii sau

curioşii de rând.

Când aceştia din urmă încercau să meargă la episcopul Victor, erau

interogaţi amănunţit şi rar care obţinea permisul de intrare în mănăstire,

dovadă că şi în această etapă constituia, pentru vremelnica putere, un

pericol iminent, de care nu au scăpat însă.

Cauzele părăsirii mănăstirii episcopale Slătioara sunt greu de stabilit.

După unele informaţii, destul de plauzibile, prelatul ortodox ar fi plecat

de la Slătioara datorită prezenţei unor agenţi KGB, infiltraţi în interiorul

mănăstirii, iar după opiniile altora, între care se numără şi Florian

Bichir, aflăm că episcopul Victor de la Slătioara a părăsit mănăstirea din

codrii seculari ai Bucovinei şi s-a retras la Bucureşti, în urma unor

neînţelegeri de natură dogmatică.

Aici, e contactat de stiliştii tradiţionalişti din sudul Moldovei şi acceptă

să fie hirotonisit ca episcop al Bisericii Românilor Ortodocşi

Tradiţionalişti, autonomă de Sovrompatriarhia vremii.

Creştinii ortodocşi de stil vechi l-au venerat pentru statornicia credinţei

sale întru Hristos şi l-au transformat într-o legendă vie ce s-a transmis

din generaţie în generaţie până în mileniul al III-lea.

Acum, după aproape jumătate de secol de când a devenit păstor al enoriaşilor

din episcopia Bisericii Românilor Ortodocşi Tradiţionalişti, urmaşii

acestora îl consideră ca fiind un sfânt şi continuă să-l venereze.

Semnificative în acest sens sunt recentele mărturii ale unui credincios, în

vârstă de treizeci de ani, de la Moineşti-Bacău.

El este convins şi crede profund în sfinţenia arhiereului Victor Vasile Leu

şi se căieşte că, la un moment dat, s-a îndoit în credinţa sa, datorită

zvonurilor mincinoase lansate de hulitorii eclesiastici:

“O vie emoţie mă copleşeşte la gândul că pot vorbi cu cineva prin ale cărui

vene curge sânge din sângele episcopului Victor Vasile Leu!

Am vizitat mormântul lui la mănăstirea Cernica, însă crucea albă de marmură

a fost un martor tăcut.

Cu toate acestea mi s-a părut că marmura crucii lui strălucea mai mult decât

toate celelalte la un loc ... ca un luceafăr pe o boltă înstelată.

Acum stau şi mă întreb de ce este el îngropat acolo şi nu într-un loc de

cinste, cum ar fi, de pildă, lângă o biserică, ca episcop?

Dar nu, din câte am citit a fost un om simplu în timpul vieţii şi aşa a vrut

să rămână şi în amintirea noastră, dar istoria nu-şi uită eroii”.

În ultima parte a vieţii sale arhiepiscopul Victor s-a retras, ca simplu

monah, în liniştea mănăstirii Cernica.

După o existenţă zbuciumată, pusă în slujba Domnului şi a poporului român,

în care a crezut şi L-a slujit cu devoţiune, în 1978, la 75 de ani, moare,

refuzând orice compromis cu regimul comunist şi cu agenţii săi, care,

desconsiderând valorile general umane şi ale civilizaţiei Europei Apusene,

au adus România la sapă de lemn, în lumea a treia.

Înainte de a trece în ţara de dincolo de negură, unde nu este întristare,

suspin sau durere, ci viaţă fără de sfârşit, după o existenţă zbuciumată,

monahul martir şi-a redactat, în tihna chiliei sale, propriul ferpar:

“Credincioşii, Familia Leu, anunţă decesul

Arhiepiscopului Victor Leu,

cel ce a fost Arhipăstor al Românilor de peste hotare

şi

al Românilor Ortodocşi Tradiţionalişti din ţară.

Stră-strănepot al lui Mihai Leu,

Popă de Tabără al lui Ştefan cel Mare”36.

7. ÎN LOC DE CONCLUZII

Din dragoste de ţară, de neam şi libertate, crezând ferm în idealurile sale,

ale părintelui său, ale întregului şir de antecesori, adânc înfipţi în

istoria locurilor de baştină, primul arhiepiscop al exilului, Victor Vasile

Leu, se numără printre puţinii prelaţi români, care au îmbrăcat camaşa

morţii, înrolându-se, conştient şi hotărât, în rândul susţinătorilor

Cruciadei Anticomuniste prin Rugăciune şi protest.

Tăria Credinţei sale l-a impulsionat, constant şi tenace, să salveze

valorile sigure ale creştinismului şi ale neamului, cu preţul îndurării

persecuţiilor de tot felul, a încercărilor dure ce l-au mutilat fizic, fără

să se înspăimânte nici de sacrificiul suprem, crucificarea pe altarul Ei.

Exigenţa predicilor sale, ne aminteşte de conţinutul Didahiilor, cu caracter

didactico-moralizator, ale unui alt mare episcop al Valahiei, Antim

Ivireanu, care, pentru că a criticat pe mai marii zilei spre a-i aduce în

turma drept-credincioşilor, a fost asasinat pe când pleca, în pelerinaj,

spre locurile sfinte.

Arhiepiscopul Victor s-a sacrificat pe sine pentru binele tuturor semenilor

săi şi a fost necruţător cu duşmanii poporului şi ai omenirii, atât pe

frontul antisovietic, de la Ţiganca până la Cotul Donului, cât şi în linia I

a frontului aticomunist al exilului românesc, contribuind astfel cu arma,

gândul, fapta şi cuvântul la depistarea şi eradicarea cancerului ateist, la

accelerarea sfârşitului comunismului din România şi din alte părţi ale

Europei.

Primul arhiepiscop al românilor din exil era un om dintr-o bucată, care

spunea ceea ce gândea, indiferent dacă interlocutorul său era amic sau

inamic, indiferent dacă ceea ce susţinea, cu convingere, era în favoarea sa

sau în defavoarea persoanei sale.

Valoarea istorică, misionară, ecumenică şi morală a personalităţii

arhiereului Victor Vasile Leu şi eficienţa activităţii sale, din acel moment

de răscruce a românilor şi a ţărilor europene din est şi vest, e confirmată

direct, de prestigiul de care se bucura din partea multor oameni politici

sau prelaţi ai Europei Apusene, de distincţiile decernate de importante

institute academice engleze şi franceze, de intelectualii vremii, care au

combătut sau au pactizat cu puterea totalitară, de deţinuţii ce l-au

cunoscut la Jilava ori altunde şi indirect, de hotărârea KGB-ului de a-l

suprima, cum s-a încercat şi cu Papa Ioan Paul al II-lea.

Mandatarul Grupului de Rezistenţă al Episcopilor anticomunişti din România,

întruniţi la Techirghiol, a fost apreciat, fără rezerve, pentru sensul

militantismului său consecvent, pentru acţiunile sale ecumenice şi

diplomatice, de aproape toţi prelaţii care conduceau Bisericile Creştine ale

lumii, ca fiind singurul reprezentant legal al întregii Bisericii Ortodoxe

româneşti din exil, luminat de profunde simţăminte naţionale.

Sacrificiul suprem al episcopilor cruciaţi Grigorie şi a fiului său, Victor

Leu, nu a fost zadarnic. El a trezit vigilenţa popoarelor libere, a frânat,

într-o oarecare măsură, expansiunea Antihristului moscovit şi i-a obligat pe

agresori, să schimbe tactica şi să abandoneze unele obiective urmărite.

Patriarhia moscovită a renunţat la pretenţia de a trece diaspora românilor

sub directa sa ascultare, însă a ordonat Securităţii să facă această

racolare în locul ei.

Patriarhia Ortodoxă Română, deoarece se substituise celei sovietice, a fost

atacată, cu mult succes, de arhiepiscopul exilului Victor Leu la emisiunile

BBC, în presa vremii şi în diverse alte împrejurări, până la răpirea sa şi

după această dată a făcut-o prin răspunsurile date cu ocazia nenumăratelor

interogatorii orchestrate de KGB şi de Securitatea română, pe care, în

parte, le-am reprodus şi în cartea de faţă.

După neutralizarea parţială a arhiepiscopului Victor Leu, patriarhul roşu,

Justinian Marina, a acţionat aproape nestingherit asupra diasporei europene.

El a reuşit să treacă o parte a bisericii ortodoxe din exil, sub ascultarea

sa, folosindu-se de agenţii infiltraţi de Securitate în parohiile ce

alcătuiau fosta Episcopie Ortodoxă Română Autonomă din Europa şi Orientul

Apropiat, creată de arhiepiscopul Victor Leu, cu ajutorul Consiliului

Ecumenic, le-a fragmentat în unităţi administrativ-teritoriale distincte,

pentru a le putea controla şi stăpâni mai uşor, timp de mai multe zeci de

ani.

După răpirea arhiepiscopului Victor de către KGB, mitropolitul Visarion a

sprijinit, în pofida obstacolelor întâmpinate, organizarea Episcopiei

Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală, cu sediul la Paris, hirotonisind,

în acest scop, pe arhimandritul Teofil Ionescu.

Grupul de parohii, alcătuite din exilanţii conduşi de episcopul Teofil, vor

alcătui, după 1993, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Apusene, cu sediul

la Limours-Franţa.

O altă parte a credincioşilor ortodocşii, din Germania, au fost cuprinşi în

Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală, cu sediul la

München.

Lupta dintre anticomunişti şi adepţii neocomuniştilor din România, grupaţi

în jurul unor preoţi plasaţi de Sovrompatriarhie în diasporă, dăinuieşte şi

în zilele noastre în Biserica Mamă, din România şi în eparhii din: Franţa,

Germania, Canada, S. U. A. etc., fiind susţinută de cea ce a mai rămas din

aşa numita Coloană a cincea, iniţiată de Ceauşescu şi reanimată de epoca

Iliescu, în urma loviturii de stat iniţiate şi desăvârşită de acesta.

Mineriada, din 13-15 iunie 1990, ce s-a soldat cu victime omeneşti,

desfăşurată la ordinul lui Ion Iliescu, cu sprijinul securiştilor şi al

miliţienilor, împotriva tineretului studios din Piaţa Universităţii, ca şi

Serebreniţa, sunt două momente de care lumea civilizată s-a îngrozit.

Ele au scos, atât România cât şi Jugoslavia, în afara Europei, aruncându-le

într-o groapă neagră a istoriei.

Mineriada iliesciană a fost văzută, de multe minţi luminate ale lumii, între

care se numără şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, Le Breton, ca fiind “o

năvălire barbară cu iz de Ev Mediu întunecat”.

Marele dramaturg francez, “academicianul golan”, Eugen Ionescu, unul dintre

marii creatori ai teatrului absurdului, care, fiind stupefiat de ceea ce se

petrecea în ţara sa de baştină, îşi exprima ”oroarea de a fi contemporan cu

evenimente tipic bolşevice într-o Românie care se pretinde postcomunistă”.

Nu de aceeaşi părere erau, între alţii şi un preot răspândac, de la una din

cele trei biserici ortodoxe din Montreal-Canada, care, din anvon, cu

seninătate, îl compara pe Ion Iliescu, care a îngropat democraţia din

România pentru încă cinsprezce ani, cu Isus Hristos:

“- Aşa cum Mântuitorul a alungat pe păcătoşi din templu, minerii şi

democraţii au alungat pe golani din Piaţa Universităţii, anihilându-i pe

legionarii care l-au asasinat pe Iorga!!!”37, spunea enoriaşilor, în una din

predicele sale.

La ordinele KGB-eului, Securitatea, prin Direcţia de Informare Externă

[DIE], timp de peste cinzeci de ani, a recrutat din rândul clerului şi

dirijat numeroşi agenţi pe care i-a plantat în diverse funcţii din

străinătate pentru a prelua controlul asupra românilor din diasporă, cum a

fost cazul IPS Victorin sau a arhiepiscopului Bartolomeu Anania.

Dacă Republica Populară Română s-a autodemolat, roadele amare ale dezbinării

semănate de politica ei între creştinii din ţară şi diasporă, timp de mai

bine de jumătate de veac, se resimt puternic şi în zilele noastre.

Influenţa foştilor informatori ai DIE au un rol dezagregant în BOR şi în

Sinod.

Recenta divizare a Mitropoliei Ardealului şi Maramureşului, susţinută de

arhiepiscopul Bartolomeu Anania cu argumente în care nu crede, este aprobată

cu majoritate de voturi de reprezentanţii întronaţi cu acceptul tacit a

diriguitorilor Partidului Comunist Român.

Între ei se numără şi cel care, imediat după eliberarea sa din detenţie, în

1965, a fost trimis ca agent al Securităţii, să ducă linia P. C. R., să

faciliteze furtul tehnologic, comerţul cu fiinţe umane printre enoriaşii

Arhiepiscopiei Misionară Ortodoxă Română din America şi Canada, iar cei care

au refuzat propunerile torţionarilor au fost puşi sub supraveghere

poliţienească la domiciliu sau altunde, cum a fost cazul supravegherii

deghizate a episcopului Victor Leu, la Slătioara.

Pe cei mai devotaţi şi productivi ierarhi, pentru a le oferi o mai bună

acoperire, Securitatea le-a atribuit diferite grade, până la cel de general

maior şi, prin ei s-au pompat sume impresionante spre a cumpăra conştiinţe

şi a le pune în slujba Antihristului cominternist.

Acum, o parte din ei aspiră, fără scrupule la demnităţi ierarhice, provocând

o adevărată inflaţie de ranguri înalte, fără a lua în seamă turma păstorită.

În România ultimilor cinsprezece ani s-a declanşat o adevărată inflaţie de

senatori, deputaţi iar în M. F. A, generalii abundă.

Dacă trupele americane din Iraq, ce se cifrează la circa 180.000, sunt

conduse numai de patru generali, armata română, cu circa 120.000 soldaţi

are, aproape, două sute de generali.

Sub dictatura ceauşistă şi mai apoi, s-a continuat politica de subordonare

începută din 1945.

Mărturii credibile, în acest sens aflăm în Orizonturi roşii, Amintirile unui

general de securitate, Editura Venus, Bucureşti, 1992, redactate de

generalul locotenent Ion Mihai Pacepa.

În subcapitolul intitulat: Vendeta împotriva arhiepiscopului, autorul

evidenţiază modul cum Ceauşescu a dirijat serviciul secret al Securităţii

pentru a compromite pe cei mai vajnici şi intransigenţi anticomunişti, cum

este cazul arhiepiscopului Viorel Trifa.

În acest subcapitol, general de Securiate Ion Mihai Pacepa desconspiră, pe

câţiva din agenţii DIE, recrutaţi din rândul ierarhilor ortodocşi, care, în

goana după bani şi demnităţi deşarte lumeşti îşi folosesc şi acum, relaţiile

făcute pe când ocupau diferite funcţii şi grade în cadrul Securităţii.

“Intors la Blair House, Ceauşescu s-a dus direct în camera de lucru; a

deschis radioul şi a cerut tabla de şah.

- Sfinţia Sa arăta binişor în costumu’ ăla de maimuţă. Ce treabă face pe

aici? a întrebat Ceauşescu, făcând prima mutare.

Se referea la arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Române din Statele Unite şi

Canada (IPS Victorin, n.n.), care fusese trimis din Romania ca să preia

controlul bisericilor emigranţilor din această parte a lumii.

În rapoartele scrise de mână, primite de la baza noastră din Washington, pe

care i le dădusem lui Ceauşescu în dimineaţa aceea, exista un capitol

substanţial în legătură cu contactele prolifice pe care arhiepiscopul le-a

avut cu DIE, în calitatea lui de vechi agent, care a lucrat cu succes de-a

lungul anilor pe care i-a petrecut la Misiunea Română din Ierusalim şi la

Mănstirea Sf. Tikhton din South Canaan, Pennsylvania.

- Este activ şi productiv, conform celor declarate de Florea.

- Trebuie să-l facem ofiţerul cu cea mai bună acoperie, aşa cum a

fost şi ăla de mai înainte. Ai înţeles?

- Da, tovarăşe.

Predecesorul lui fusese arhimandritul Bartolomeu Anania

(precizează Pacepa, n.n.), un membru vechi DIE, care fusese trimis în

Statele Unite, cu mult timp în urmă, pentru a prelua controlul publicaţiei

religioase Credinţa, pe care să o folosească drept instrument de influenţă.

DIE însă l-a rechemat în 1974, din cauza unor rapoarte pe care intenţiona să

le înainteze Statelor Unite.

Dacă s-ar fi întâmplat asta, folosirea înaltelor funcţii bisericeşti, drept

acoperire pentru ofiţerii DIE, ar fi putut fi total compromisă, ceea ce

Ceauşescu nu voia să se întâmple, dorind să rămână totul în cel mai absolut

secret.

- Trebuie să-l facem pe Sfinţia Sa colonel, poate, chiar, general. Şi să

pompăm în el cât mai mulţi bani posibil.

Cu bani poţi cumpăra orice în America, inclusiv Bisericile.

Câţi emigranţi avem aicea?

- Peste 300.000.

Lui Ceauşescu îi plăcea enorm să audă această cifră, care este destul de

impresionantă, după standardele româneşti.

- Câţi dintre ei sunt prinşi pe computer?

- Cam 100.000.

- -Şi când vor fi introduşi toţi cei 300.000? a continuat el, încercând, mai

departe, să-mi distragă atenţia de la partida de şah.

- - Între şaisprezece şi optsprezece luni. Ne-a luat destul de mult

timp să facem acest proiect să funcţioneze, pornind de la zero. Acum nu mai

este vorba decât de a încărca toate aceste date.

- În 1975, Ceauşescu a ordonat ca DIE să alcătuiască un inventar

complet, computerizat, al tuturor emigranţilor născuţi în România, precum şi

al celor din a doua generaţie, aranjat după ţara de rezidenţă, profesiune şi

locul de muncă.

Era un proiect ambiţios, ce trebuia să se bazeze pe dosarele

consulare, pe datele luate din cenzura scrisorilor şi din sursele secrete de

informaţii.

Ceauşescu considera că acesta ar fi cel mai important pas în direcţia

creării Coloanei a cincea şi a ordonat ca el să fie dus la îndeplinire în

decurs de nu mai mult de un cincinal.

- Trei sute de mii, asta-i o adevărată armată, a remarcat Ceauşescu,

după ce a împins, cât a putut el de discret, una din piesele de pe tablă, cu

toate că nu era el la mutat.

- Dacă numai zece la sută dintre ei ar lucra în industrie, iar

fiecare din aceştia ne-ar rezolva, fie şi numai o singură problemă

tehnologică pe an, asta ar însemna 3000.000 de noi tehnologii anuale.

La 50.000 dolari pentru fiecare tehnologie, iar acesta este cel mai mic preţ

ce poate fi imaginat, am putea economisi, în fiecare an, un miliard şi

jumătate.

Şi dacă numai un procent din banii aceştia ar fi investiţi în politicienii

americani, atunci ne-am atrage 3.000 de activişti în America.

Ceauşescu a comandat vin şi mâncarea lui preferată: brânză telemea

cu ceapă şi roşii.

- Ce se mai aude de preotul acela pe care l-aţi trimis aici, via Italia, cu

câţiva ani în urmă?

- Avram?

- Ăla care a avut o poveste atât de mişcătoare despre cât a fost

persecutată familia lui în comunism. Crevetele ăla mic şi gras, care n-a

fost în stare să înveţe încă nici limba engleză. A ţinut, astăzi, un discurs

frumos.

- Avram, tovarăşe.

Florea mi-a raportat că i s-a dat o biserică în Detroit şi

are, acum, una dintre cele mai active baze, cu agenţii cei mai influenţi

printre emigranţi.

- Ţi-am spus eu că aşa o să fie, atunci când m-am întâlnit cu el în vizita

pe care am făcut-o data trecută.

Are voinţa ţăranului român şi este foarte devotat, n-o să uite niciodată

cine este şefu’ lui. Ai grijă de el.

- Da, tovarăşe.

- Ar putea fi folosit împotriva lui Trifa. Fiecare agent, până la

unu’ trebuie să se pună pe lucru ca să-l distrugă pe reacţionaru’ ăla,

porcu’ ăla murdar, a izbucnit Ceauşescu.

N-o să pot să dorm ca lumea până nu-l văd dat afară din America, aruncat ca

un gunoi ce e”38, deoarece a rezistat la multiplele tentative ale

Securităţii de a-l racola.

În cele din urmă, istoria a fost neiertătoare cu “Geniul Carpaţilor” şi

l-a aruncat în lada de gunoi a istoriei.

Diaspora ortodoxă a românilor din America de Nord, a reuşit şi continuă să

neutralizeze, în mare măsură, efectele politicii Antihristului, nu acelaşi

lucru s-a petrecut în BOR şi în parohiile ortodocşilor refugiaţi în Europa

Apuseană.

În România, numai o mică parte din ierarhi au rămas credincioşi spiritual

ecumenic, restul sunt preocupaţi mai mult de tronurile arhiereşti şi puterea

lumească decât de turma păstorită, cum se întâmplă acum în Transilvania.

După răpirea arhiepiscopului Victor Leu, credincioşii ortodocşi din Europa

Apuseană, rămaşi fără păstor, s-au regrupat în circa cinci dioceze, aflate

sub diferite jurisdicţii bisericeşti: Biserica Ortodoxă Română, Patriarhia

Ecumenică [din Germania], Sinodul Ruşilor Albi din exil [Franţa Belgia,

Germania] s. a.

Datorită situaţiei politice din România dinainte de 1989 şi din ultimii

cinsprezece ani, “re laţiile dintre aceste parohii au cunoscut momente de

tensiune, iar oficial, până astăzi, raporturile dintre ele au rămas, din

păcate, destul de reci”39, se menţioanează într-un scurt istoric al

Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală.

Kenmore, Washington, S.U.A.

19 septembrie 2004 – 6 februarie 2006.

NOTE

1. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

275.

2. Ibidem, p. 275.

3. Ibidem, p. 276.

4. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

43.

5. Ibidem, 48.

6. Ibidem, p. 48-49.

6b. Apud: Florian Bichir, Răfueli peste veacuri, în Evenimentul zilei,

Duminică, 20 februarie 2005.

6c. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001

p195.

6d. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

17.

6e . Ibidem, p. 59.

6f, Ibidem, p. 72-73.

6g. Ibidem, p.138.

7. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001,

p.155.

8. Ibidem, p. 130-131 şi 156.

9. Ibidem, p. 132.

10. Ibidem, p. 137-138.

10a. Discursul mitropolitului ortodox Nicolae Corneanu la înscăunarea PSS

Alexandru Mesian, în catedrala Lugojului, la 5 mai 1996, în Cezare Alsati,

În inima Europei. Studii de istorie religioasă a spaţiului românesc, Centru

de Studii Transilvania, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1998, p.

215.

11.Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

124 şi 137-138.

12. Ibidem, p. 9.

12a. Ibidem, p. 201-202.

13. Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Traducere din limba engleză

de Marilena Alexandrescu-Munteanu şi Maria Chilian, Editura Casa Şcoalelor,

Bucureşti, 1994, p. 181 şi Paul Leu, Istorie contemporană: Prelat român

răpit de KGB şi condamnat la moarte, La Lublianca, în Romanian Times,

Revistă – Forum a Românilor Americani, Oregon, nr. 128, 14-28 februarie

2005, p. 34.

13a. Apud: Marius Oprea, Banalitatea răului, O istorie a Securităţii în

documente, 1949-1989, Studiul introductiv de Dennis Deletan, Polirom, 2002,

p.545-546.

13b. Ibidem, p. 546.

13c. Ibidem.

14. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

11-12.

15 Ibidem, p. 301.

16. Ibidem, p. 339.

17. Ibidem, p. 12.

18. Ibidem, p.313.

19. Paul Leu, Răpit de KGB şi condamnat la moarte (I, II, III).

Arhiepiscopul exilului Victor Leu, în Crai nou, nr. 3770, din 13 octombrie

2004, 3772, din 18 octombrie 2004 şi nr. 3774, din 19 octombrie 2004, Paul

Leu, Istorie contemporană, Răpit şi asasinat de KGB, în Meridianul Românesc,

Micro Magazin, Weekly News for Romanian-American Community, Anaheim,

California, anul XXXII, vol 9, nr. 400, din 5 martie 2005, rubrica Culte, p.

20. [Versiune clasică] şi Paul Leu, Istorie contemporană, Antihristul

cominternist în ofensivă, în Meridianul Românesc, din 2 aprilie 2005,

Anaheim, California, U. S. A., p. 18-19.

20. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

317.

21. Theohar Mihadaş, Pe muntele Ebal, Editura Culsium, 1990, p. 283-285.

22. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

322.

23. Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Traducere din limba engleză

de Marilena Alexandrescu-Munteanu şi Maria Chilian, Editura Casa Şcoalelor,

Bucureşti, 1994, p. 181.

24. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

334.

25. Ibidem, p. 334.

26. Ibidem, p. 320 şi 327.

26a. Ibidem, p. 332-333.

26b. Ibidem, p. 335.

26c. Ibidem, p. 340.

27. Ibidem, p. 340.

28. Ibidem, p. 341.

28a. Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente,

1949-1989, Studiu introductiv de Dennis Deletan, Polirom, 2002, p.466.

29. Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Traducere din limba engleză

de Marilena Alexandrescu-Munteanu şi Maria Chilian, Editura Casa Şcoalelor,

Bucureşti, 1994, p. 9

30. Vezi: Procesul-verbal, Dosar nr.1872/1954, Tribunalul Militar Teritorial

Bucureşti, în: Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura

Realitatea, 2001, 274.

31. Richard Wurmbrand, Ibidem, p. 181.

32. Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist,

Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2005, p.253-254.

33. Marius Oprea, O biografie a terorii: de la spionul sovietic Grunberg la

securistul Nicolschi, în Cuvîntul, nr. 113-117, martie-aprilie 1992.

34. Petre Pandrea, Călugărul alb, Editura Vremea, 2003, p.52-54.

35. Mircea Sfichi, Mii de pelerini, la Slătioara, în Crai nou, nr. 3989, din

20 august 2005.

36. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaţi, Editura Realitatea, 2001, p.

343.

37. George Balţic, 15 ani de când am ieşit din Europa, în România liberă,

Ediţia Online, din 9 iunie 2005.

38. Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roşii, amintirile unui general de

securitate, În româneşte de Horia Gănescu şi Aurel Ştefănescu, Editura

Vremea, Bucureşti, 1992, p. 330-332 şi Ion Zubaşcu, Generalul Pacepa îl

desconspiră pe IPS Bartolomeu Anania ca agent al Securităţii, în România

liberă, din 17 ianuarie 2006, Domeniul: Investigaţii:

“In celebra carte de dezvaluiri "Orizonturi rosii"

Generalul Pacepa il deconspira pe IPS Bartolomeu Anania ca agent al

Securitatii Marti 17 Ianuarie 2006

In jurnalul sau foarte recent, din luna decembrie 2005, postat pe site-ul

Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, dar si in scrierile

memorialistice anterioare, IPS Bartolomeu Anania vorbeste cu patos firesc

despre perioadele sale de detentie, ca luptator anticomunist, incepand din

1946, dar niciodata despre ceea ce a facut dupa iesirea din inchisoarea de

la Aiud, in august 1964. In mod cu totul surprinzator, la nici un an de la

eliberarea din lotul legionarilor de la Aiud, preotul Anania este trimis in

1965, de regimul comunist, tocmai la Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Romana

din America si Canada, unde a activat timp de 12 ani ca director al

Cancelariei eparhiale, coordonator al revistei si almanahului "Credinta",

director al Departamentului Publicatii si reprezentant al Arhiepiscopiei in

relatiile interbisericesti. In circumstantele in care, in acei ani, SUA ii

refuzase actualului patriarh Teoctist Arapasu viza de intrare, pentru

optiunile sale comuniste, ferme (fusese propus pentru aceeasi functie),

orice om de bun-simt isi poate pune intrebarea: Cum a reusit sa ajunga

parintele Anania, la cateva luni dupa iesirea din inchisoare, tocmai in

America si Canada, cand ceilalti detinuti politici au mai facut cativa ani

de domiciliu obligatoriu, in conditii extrem de dure, in Baragan, Baltile

Dunarii sau in Delta? Misterul il lamureste insusi generalul Ion Mihai

Pacepa, in celebra sa carte "Orizonturi rosii", aparuta la New York in 1988,

iar in Romania abia dupa 4 ani. In anul 1992, cand a aparut "Orizonturi

rosii" la Editura Venus din Bucuresti, instabilitatea politica din tara

noastra si spectacolul de strada au captivat cu totul atentia opiniei

publice, astfel incat senzationala dezvaluire facuta de fostul sef al

spionajului comunist romanesc privind identitatea reala a arhimandritului

Bartolomeu Anania a putut trece neobservata pana azi. Insa lovitura de palat

patriarhal pusa la cale de actualul arhiepiscop al Clujului, in sedinta

Sfantului Sinod din 4 noiembrie 2005 (cand a impus cu forta crearea unei noi

Mitropolii a Clujului, prin desprinderea a patru puternice eparhii din

Mitropolia istorica a Ardealului, dupa alegerea noului mitropolit Laurentiu

Streza), l-a plasat pe IPS Bartolomeu Anania in centrul atentiei opiniei

publice din Romania si legitimeaza reactualizarea dezvaluirilor senzationale

facute de generalul Pacepa. Precizam ca aceste informatii, care il ingroapa

pe actualul arhiepiscop Bartolomeu Anania, aspirant la scaunul mitropolian

al Clujului si la tronul patriarhal din Capitala Romaniei, au fost lansate

de generalul Pacepa in secventa din "Orizonturi rosii" dedicata vizitei pe

care au intreprins-o in SUA sotii Nicolae si Elena Ceausescu. Iata ce scrie

Ion Mihai Pacepa, in memoriile sale, cu acel prilej:

Ceausescu il aprecia pe agentul DIE Bartolomeu Anania.

"Intors la Blair House, Ceausescu s-a dus la biblioteca, a dat drumul

stereo-ului si a cerut jocul de sah.

- Clericul a aratat bine in costumul sau de maimuta. Ce fel de munca face

el?,

A inceput Ceausescu, deschizand jocul.

El se referea la arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Romane din Statele Unite

si Canada (IPS Victorin, n.n.), care fusese trimis din Romania ca sa preia

controlul bisericilor emigrantilor din Statele Unite si Canada. In raportul

scris de mana de statia din Washington, pe care l-am predat lui Ceausescu in

acea dimineata, exista un capitol substantial despre contactele prolifice

ale arhiepiscopului cu DIE-ul, ca agent vechi, ce fusese folosit cu succes

de-a lungul anilor in care a trait la Misiunea romana din Ierusalim si la

Manastirea Sf. Tikhton din South Canaan, Pennsylvania.

- Activa si productiva, in conformitate cu Florea.

- Avem nevoie sa-l facem agent secret cu acoperire buna, la fel cum am

procedat cu predecesorul sau. Inteles? (ordona Nicolae Ceausescu, n.n.).

"Predecesorul" era arhimandritul Bartolomeu Anania (precizeaza Pacepa,

n.n.), un vechi ajutor al DIE-ului, care a fost trimis, cu ani in urma, ca

sa preia un ziar religios, numit "Credinta", si a-l folosi pentru influenta.

DIE-ul l-a rechemat in 1974, din cauza unor rapoarte ce intentionau sa

ramana in Statele Unite. Daca acest lucru se intampla, el putea compromite

folosirea clericilor cu grad inalt, ca acoperire pentru agentii DIE, ceea ce

Ceausescu voia sa pastreze in cel mai mare secret.

- Trebuie sa-l facem pe episcop colonel sau chiar general. Si pompeaza in el

cat mai multi bani posibil. Cu bani poti cumpara orice in America, inclusiv

Bisericile. Cati emigranti avem acolo?

- Peste 300.000.

Lui Ceausescu ii place sa auda aceasta cifra, desigur, impresionanta conform

standardelor romanesti.

- Cati avem in computer pana acum?

- In jur de 100.000.

- Cand vor fi inclusi toti cei 300.000?, a continuat el, incercand sa-mi

sustraga atentia de la joc.

- Saisprezece pana la optsprezece luni. Ne-a trebuit un timp pana sa pornim

proiectul. Acum este doar o chestiune de a programa datele (...)

- Ce-i nou in legatura cu preotul pe care l-ati trimis aici, via Italia, cu

cativa ani in urma?

- Avram?

- Cel care a avut o poveste atat de miscatoare despre persecutia familiei

sale sub comunism, in Romania. Crevetele ala mic si gras, care n-a fost in

stare sa invete engleza. Dar a tinut astazi o cuvantare draguta.

- Avram, tovarase. Florea raporteaza ca el a preluat o biserica in Detroit

si este acum unul dintre cei mai activi agenti de influenta printre

emigranti.

- Ti-am spus eu acest lucru cand m-am intalnit cu el in prima mea vizita

aici. El are siretenia unui taran roman. Si este foarte devotat, si nu va

uita niciodata cine este stapanul.

- Ai grija de el.

- Da, tovarase.

- El trebuie folosit, de asemenea, impotriva lui Trifa. Fiecare agent

trebuie insarcinat cu distrugerea acelui porc murdar si reactionar.

Ceausescu a explodat: Nu voi putea dormi pana ce nu-l vad aruncat afara din

America, inlaturat ca un gunoi."

("Orizonturi rosii", vol. II, p. 218-219, Editura ziarului "Universul", New

York, 1988, sau p. 380-381, Editura Venus, Bucuresti, 1992).

DuhulSfant

sau Securitatea?

Cat timp a activat in America, actualul arhiepiscop Bartolomeu Anania a

lucrat la compromiterea lui Valerian Trifa (fiul lui Iosif Trifa,

initiatorul puternicei miscari de renastere ortodoxa "Oastea Domnului", dupa

anul 1923, din Sibiu si intreg Ardealul), care a refuzat pana la expulzarea

sa din America, in urma extraordinarelor diversiuni inscenate de oamenii lui

Ceausescu, sa colaboreze cu Securitatea si Patriarhia comunista din Romania.

Dupa cum reiese din fragmentul citat din "Orizonturi rosii", Ceausescu il

cunostea atat de bine pe arhimandritul Bartolomeu Anania si performantele

sale de agent DIE, incat il dadea ca model lui Pacepa, cum trebuie racolati

oamenii Bisericii si transformati in agenti secreti sub acoperire. Si daca

ii recomanda generalului Pacepa sa "pompeze" bani cat de multi in IPS

Victorin, sa-l faca pe arhiepiscop "colonel sau chiar general", avem toate

motivele sa credem ca de acelasi tratament s-a bucurat, in prealabil, si

"predecesorul" sau.

Prima editie a cartii "Orizonturi rosii" a aparut la New York in 1988, iar

cea din Romania, in 1992. Cu toate aceste dezvaluiri clare pe care le face

generalul Ion Mihai Pacepa, consilier personal al lui Ceausescu si sef

adjunct al DIE (deci seful direct al agentului Bartolomeu Anania!), Sfantul

Sinod l-a hirotonit intru arhiereu si l-a instalat ca arhiepiscop pe IPS

Anania in februrie 1993, in scaunul vacant al Arhiepiscopiei Vadului,

Feleacului si Clujului. Specializat de fosta Securitate in diversiuni

comuniste, acesta este omul care a pus la cale puciul de pomina din Sfantul

Sinod in noiembrie 2005, in urma caruia s-a produs tulburarea fara precedent

din Biserica Ortodoxa Romana, prin scindarea Mitropoliei Ardealului, cel

care a afirmat ca aceasta lovitura de palat patriarhal sta "sub pecetea

Duhului Sfant", sperand sa fie promovat ca mitropolit de Cluj, pentru a-si

vedea visul de marire lumeasca, instalandu-se - in cele din urma - pe tronul

patriarhal din Capitala Romaniei. In urma acestor dezvaluiri socante raman,

totusi, cateva intrebari, carora le ocolim raspunsul, deocamdata: De ce a

acceptat si accepta atat de usor actualul patriarh Teoctist bataile cu

pumnul in masa sinodala si deciziile atat de fluctuante ale arhiepiscopului

Anania? Sa fie atat de santajabil patriarhul Teoctist, cum sustin surse

foarte bine informate din BOR, sau pur si simplu fosta Securitate

controleaza inca o buna parte din Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe

Romane?

Un articol de Ion Zubascu”.

39. Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală – Scurt

istoric, Nürimberg, noiembrie 2000, Web Site-ul oficial:

http/www.mitropolia-ro.de/mains/ro-histo.htm

[Capitolul al II-lea, din volumul: Paul Leu, Episcopi români răpiţi şi

asasinaţi de KGB, Fundaţia Episcop “Grigorie Leu”, Bucureşti, 2005, ISBN 973

9025 005, variantă revizuită şi adăugită, în vederea republicării]