Etapa III. „Epoca Ceauşescu”:  exploatarea lagărului comunist  ( 1965-1989)


1.)  prof.univ. Paul  Caravia ( coord.), GÂNDIREA INTERZISĂ,  Scrieri cenzurate.

       România  1945-1989. Editura  Enciclopedică, 2000.

[ LD: După revoluţia din decembrie,  noile edituri s-au  luat  la întrecere în  publicarea  unor  autori, titluri, enciclopedii,   dicţionare, după care cititorii  păreau  efectiv  „flămânzi”.
 Multe din ele  aveau ca an de primă  apariţie  …  1900,  1918,  ş.a  ş.a  toţi anii interbelici;   1944,  1945, 1946, 1947 ş.a  ş.a  anii ce au urmat; 1950,  1960, 1970, 1980   şi anii ce au urmat,  până în dec.’89.   Firesc, aceste cărţi ar fi trebuit să fie în bibliotecile  celor ce  şi le doreau.

În realitate, ele se găseau  în unele biblioteci la  „ Fondurile Speciale” sau  „Fondurile Secrete”, şi au avut  un  regim de prohibiţie.  Fac parte din generaţia care a cunoscut această grozăvie:distrugerea  modestei biblioteci  de învăţător a părinţilor  ( de frica percheziţiilor); frecventarea unor biblioteci cu cărţi traduse exclusiv din literatura sovietică  ( ca licean în formare);  aprobare specială pentru a consulta un volum  din Istoria Românilor  a lui Iorga (ca studentă la Facultatea de Istorie,  încuiată  după grilajul unei  cămeruţe speciale  şi percheziţionată la ieşire); cu înfrigurată  curiozitate  citind, xeroxând -  fără aprobare -   făcându-mi o bibliotecă  de „samizdat”,  cartonată artizanal,  pe care o mai am  ( ca redactor la „Magazin Istoric”,  apoi  ca  cercetător, apoi ca  doctor în istorie  -  la Institutul de Studii Istorice  şi Social Politice  de pe lângă  CC al PCR). Depun  încă o mărturie : multe din cărţile  pe care  le-am citit  în  acest regim de „ fond special”  purtau semnături, dedicaţii şi ex-libris-urile  bibliotecilor confiscate. Acest calvar  a  durat, fără întrerupere, cunoscând  oarecari „relaxări”  sau „privilegii”, până în decembrie  1989.  Volumul  cuprinde   fondul „S”  al Bibliotecii Naţionale ( fosta   Bibliotecă Centrală  de Stat), care  din  1957,  a devenit principalul  depozit legal  pentru publicaţiile  tipărite  pe teritoriul ţării, asigurând şi îndrumarea  metodologică  pentru toată reţeaua  de biblioteci  ( cu excepţia celor cu regim special  - CC al PCR, Acad.Ştefan Gheorghiu, ş.a)   Iată de ce  consider un eveniment  apariţia acestui volum,  care ar trebui  să nu lipsească  din  biblioteca nici unui tânăr cercetător  care  se dedică  istoriografiei  sau   arheologiei  culturale.]

---------------------------------

Cuvânt înainte   de acad Virgil Cândea
  I.  Studiu introductiv   de  Paul Caravia 
      Bibliografie selectivă comentată

II. Index de publicaţii interzise
III. Alte documente referitoare la cenzură    - registre inventar
IV.Manuscrise  confiscate de la publicişti
     / Demetrescu Radu Gyr / Petre  Dumitriu / Ştefan Lakatos / Petre Ţuţea/ Adrian Dimitriu / 

     / Ion Caraion / g-ral I.Cantacuzino-Grănicerul / Alexandru Ottulescu /  Ovidiu Densuşianu /
     / Marcu( Petre Pandrea)  / Victor Frunză /  Paul Goma / Const.Titel Petrescu / Virgil Carianopol /

     / Gheorghe Ursu / Nicu Steinhardt /  Eusebiu Camilar / Ion Negoiţescu / Calciu Gh.Dumitreasa /

     / Dtru Stăniloae /  Alex. Teodorescu (  Sandu Tudor) /  Ovidiu Papadima / Ion Puiu /  ş.a,ş.a

V.Fasimile
VI.Résumé  - lb  engleză  de  Dorina  Tănase   

---------------------------------   

Alexandr Soljeniţîn: < Blestemată este ţara a cărei  literatură  stă sub ameninţarea  politicii!

  Căci nu mai este vorba  într-un asemenea caz  doar de  o violare  a dreptului  de liberă exprimare, ci de înăbuşirea  inimii unei naţiuni,  de distrugerea memoriei sale.
 Naţiunea va  înceta astfel  să mai aplece urechea  la însăşi fiinţa ei, va fi deposedată  de unitatea sa spirituală   şi-  în ciuda unui limbaj presupus comun – cetăţenii nu vor mai fi în stare  să se înţeleagă între ei.   Şiruri de generaţii  tăcute  îmbătrânesc astfel şi mor fără a-şi fi spus  o vorbă. 
Când scriitorii  sunt condamnaţi  să creeze în tăcere, pe ascuns,  fără să audă  ecoul cuvintelor  scrise de ei, nu mai poate fi vorba  de o tragedie personală   ci de martiriul unui întreg popor. >
 (  Din discursul rostit  la primirea  Premiului  Nobel)

Virgil Cândea: „ Cartea de faţă este un izvor documentar  de prim ordin  pentru istoria  politică  şi culturală  românească  din anii regimului comunist. Programele  de control absolut  şi dirijare  severă a gândirii adoptate de orice  sistem politic totalitar  au fost totdeauna  însoţite  de măsuri aspre  menite să limiteze  sau să suprime  accesul la izvoarele de informaţie, educaţie şi  reflecţie   contrare  doctrinei  oficiale, impusă  drept singura  adevărată şi  infailibilă.”

Paul Caravia :
 Cenzura:  „  Cenzura  este un mecanism  socio-politic  -ideologic cu o îndelungată  istorie  în procesele  de guvernare ale comunităţilor umane ( state, naţiuni,  religii,  regimuri politice, culturi instituţionalizate) […] Cenzura  era îndreptată, cu metode mai brutale  sau mai subtile, asupra  unor comunităţi  restrânse ori extinse la un stat  şi chiar la comunitatea mondială, în unele cazuri  ( ca exemmplu acţiunea Comintern-ului). Din secolul  XIX, cenzura  a fost exercitată, cu precădere, contra  unora din libertăţilor  stabilite  de Carta  Universală  a Drepturilor  Omului.[…]
  Pseudo-reabilitarea: „Când  publicaţiile  unor autori  cenzuraţi  au fost scoase  din acest regim, criteriul  a fost,  fie reeditarea operei  cu o introducere explicând adaptarea  ei ideologică, fie reorientarea  politicii  partidului totalitar spre  o pseudoliberalizare  a imaginii sale.

Erau  de asemenea acceptate, spre editare, lucrări  ale autorilor  ce nu criticau în mod direct  şi radical scopurile  ideologice  sau propagandistice ale regimului, pentru că acesta  avea nevoie de prezenţa lor spre a-şi  legitima politica.
 Tăcerea  vinovată:   „ Un exemplu  mi se pare cel puţin descumpănitor, cel cu referire  la încălcările drepturilor  omului  în regimurile totalitare  din sec. XX.  Unele dintre aceste regimuri  [ LD:  fascist, nazist] au fost incriminate, dar altele [ LD: bolşevic, stalinist, comunist]  au fost absolvite  de răspunderile morale  sau penale,  chiar dacă aveau la activul lor  peste o sută de milioane de morţi  şi au practicat  cenzura totală, cu consecinţe îndelungate  asupra destinului  cetăţenilor  din propriile lor state  sau a celor subjugate. [……..]
 Cenzurarea Academiei:  „  Este de reamintit  momentul  1948  al semnării  decretului nr.  76 privind transformarea  Academiei Române în Academia  Republicii Populare  Române ( M.O. nr.  132 bis,  9.06.1948). Transformarea a însemnat un amplu proces de cenzurare  a activităţii intelectuale  din vechea Academie, cea tradiţională, caracterizată prin epurarea  a numeroase personalităţi  precum şi a majorităţii operelor lor. Este suficient  de amintit  în acest sens numai cazuri ca:  Sextil Puşcariu,  I.Al.Brătescu-Voineşti,  L.Blaga,  GH.Brătianu,  D.Gusti,  S.Mehedinţi,  Crădulescu-Motru,  Dimitrie Pompei   ( şi mulţi alţii)
 Cenzurarea Televiziunii:   „  Menţionăm  că am făcut  diligenţe la televiziune, intenţionând iniţial  să întocmim o evidenţă  a scenariilor, filmelor  şi transmisiillor acestora, a modului  cum a funcţionat  cenzura  în această instituţie importantă  a sistemului propagandistic.  În anii 1994-1995  nu a fost posibil  să obţinem  accesul cuvenit, deşi eram cercetător la Institutul Naţional  pentru drepturile omului  al Parlamentului României. [……]
 Cenzura comunistă mondială : „ Spaţiul totalitar comunist, instaurat  din 1917  în fosta URSS,  a cuprins după  23 august  1944 şi România, care a devenit, astfel, şi parte integrantă  a sistemului  totalitar comunist mondial  ce viza < o nouă ordine economică mondială  > 
Revoluţia mondială  comunistă a urmărit  tot timpul  o ţintă majoră:  transformarea radicală a societăţii  umane tradiţionale,  folosind totalitatea  instituţiilor puterii,  chiar şi a mijloacelor teroriste de stat, în vederea reeducării  omenirii în spiritul  valorilor  revoluţiei comuniste.”
 Cenzura comunistă  totală:  „  Unul dintre aceste  instrumente  a  fost cenzura totală  instalată de orice regim  comunist, ca formă a luptei de clasă,   a generalizării ideologiei  revoluţionare unice şi a impunerii mecanismelor coercitive  ale reeducării comuniste. 
    Aceste  mecanisme  presupun exercitarea cenzurii  pentru:
-izolarea în stat  a populaţiei  supusă reeducării  comuniste totale ( ceea ce explică  faptul  de a fi considerată întreaga ţară ca un < vast câmp  concentraţionar>, ca un imens <lagăr >);  izolarea  prevedea  blocarea  contactelor  neavizate chiar şi între statele  cu regim comunist, precum şi între acestea  şi cele necomuniste; 

-controlarea  şi suspendarea  selectivă  a tuturor canalelor de comunicare  sau  de telecomunicaţii 

  ce ar fi putut vehicula valorile oricăror alte forme de cultură, de cunoştinţe neconcordante  cu tezele ideologiilor  comuniste, în general,  şi a unor manifestări  particulare adeseori  ( specificitate  istorică şi naţională,  luptele revizioniste din şi dintre  Internaţionale,  lupta hegemonică  a puterii centrale etc.)
-controlul  exercitat asupra cunoştinţelor istorice  ( din toate timpurile) şi din toată geografia culturală  aflată în stare activă ( oricare  forme  ale memoriei  socio-culturale : arhive,  biblioteci,  edituri, muzee,  pinacoteci,  reţele computerizate, mass-media etc)
-controlul individual, chiar intim  ( lecturi, audiţii interzise)   şi colectiv (  instituţii diplomatice,  militare, agenţii de presă, ministere,  partide ş.a.);
-controlul acerb  asupra  surselor de cunoştinţe: ştiri,  date statistice,  etc care puteau fi  vehiculate  şi care erau libere, dar cenzurate pe traseu, pentru că nu toţi cetăţenii  aveau dreptul  să le cunoască  şi să le folosească după propria opinie;

-controlul asupra  convingerilor personale  care erau determinate prin natura  lecturilor efectuate în spaţii publice sau prin împrumuturi interpersonale, discutarea  în public  a unor publicaţii  sau comentarea ştirilor şi chiar a  ştirilor ce erau cenzurate. În mediile studenţeşti  lectura în original  a unor  autori  comentaţi negativ, pentru idealismul lor,  fie Platon,  Hegel, Kant, de ex.,  a dus la arestări. Astfel  de lucrări erau depozitate  în fondurile „S”  ( special, secret)  cu acces absolut controlat  ( înscrierea în registrul obligatoriu  şi menţionarea emitentului ce  dispunea aprobarea).
-Controlul strict  asupra publicaţiilor  în limbi străine  din ţări”capitaliste” care, deşi aprobate spre cumpărare,  cu valută adesori,  intrau direct în fondurile „S”, pentru a nu fi difuzate   realizările altor regimuri  sau altor personalităţi  politice sau culturale; 
-Controlul  difuzării şi primirii  la domiciliu a Buletinelor ambasadelor,  frecventarea  instituţiilor  culturale  străine şi  împrumutului  de publicaţii  avea loc prin urmărirea  de către cei infiltraţi  în aceste instituţii  ori la domiciliu  ( suspendarea primirilor)  şi chiar pe stradă  când ieşea din localul centrelor respective.
¤ Decretul –lege  nr.  364 din 2 mai  1948  ( M.O. nr. 102,  4 mai 1945)   pentru retragerea  unor anumite  publicaţiuni  periodice şi neperiodice, reproduceri grafice  şi plastice,  discuri, medalii  şi insigne  metalice. 
Art.  I.  În aplicarea  art.  16  din Convenţia  de Armistiţiu  şi în spiritul  acesteia, se înfiinţează  pe lângă  Ministerul Propagandei [ Petre Constantinescu –Iaşi ], sub preşedinţia  împuternicitului acestuia, o comisie  formată din  delegaţii:  Comisiei  Române  pentru Aplicarea  Armistiţiului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Artelor, Societatea  Scriitorilor  români şi  Academiei  Române [….]
Art. II.  Comisia va întocmi liste  de toate publicaţiile  periodice şi neperiodice  apărute de la  1 ianuarie  1917  până la  23 august  1944, cuprinzând idei legionare, fasciste,  hitleriste,  şoviniste,  rasiste  sau pasagii  dăunătoare  bunelor relaţii  ale României  cu Naţiunile Unite. 

Listele acestea se vor publica în M.O.
Art. III.  Tipografii  şi editorii  din întreaga ţară, sunt obligaţi  ca în termen de  două luni  de la publicarea prezentei legi, să înainteze  comisiunii  lista tuturor  publicaţiilor  periodice şi neperiodice, tipărite sau editate de ei, începând de la  1 ianuarie  1917  până la  23 august  1944, pe care le au în depozite  sau puse în vânzare, sub orice formă. 
Art. IV. Editurile, tipografiile, librăriile,  debitele, anticariatele, chioşcurile, autorii de editură proprie,  bibliotecile de împrumut,  bibliotecile publice  precum şi instituţiile publice  prevăzute la art.  II, le vor retrage imediat  din circulaţie  şi le vor depozita în încăperi speciale.
Art. V.  Pe măsura  publicării listelor  de către comisiune în M.O [….] toate instituţiile  care deţin  publicaţiunile  specificate  în aceste liste, le vor preda  Prefecturii judeţului respectiv, în termen  de 30 de zile de la publicarea listei respective. În Bucureşti  şi suburbanele  de sub tutela  Primăriei [… ] vor fi predate în termen de  15 zile  direct  de către deţinător,  Depozitului Oficiului  de Hârtie, unde va asista la predare un delegat de la  Prefectura Poliţiei Capitalei.
Art. VI.  Medaliile şi insignele metalice, filmele, reproducerile grafice  şi plastice, purtând inscripţiuni sau figuri  cu caracter specificat  la art.II,  precum şi discurile cu acelaşi caracter,  vor fi predate imediat  prefecturilor de judeţ şi  Prefecturii  Poliţiei  Capitale, după normele art. V
Art. VII. Publicaţiunile  cuprinse  în liste  aflătoare  în biblioteciile  beneficiind de depozit legal [……] vor fi inventariate  şi păstrate mai departe  de aceste biblioteci, sub directa  supraveghere    şi răspundere  a şefilor acestei biblioteci. Consultarea  acestor publicaţii  nu se va putea face  decât  cu autorizaţia specială  individuală, dată de şeful instituţiei  respective,  numai în localul bibliotecii.
Art.VIII. Persoanele care nesocotesc  dispoziţiunile prezentei legi,  comit delictul  de sabotare a  Convenţiei  de Armistiţiu, şi se pedepsesc  în felul următor:
a)  Tipografii şi editorii  [ …] 1-3 ani, sau amendă de la  200.000 –400.000 mii lei
b) Cei  ce vor nesocoti [ …]    închisoare corecţională  între 2-5 ani  …
c) Cei ce nu vor executa [….] închisoare la  5 –10 ani  …
d) Bibliotecarii care nu vor lua măsurile  [……] închisoare corecţională  de la  1-3 ani
[………………………………]    Dat în Bucureşti, la  2 mai  1945,  Mihai
¤ Instrucţiuni  şi  MO  din 1948

 ( broşura ”Publicaţii  Scoase din Circulaţie  până la  1 iunie 1948”

1.Se vor scoate  din circulaţie  numai ediţiile specificate în broşură.  Atunci când datele bibliografice lipsesc, lucrarea  se va îndepărta  numai pe baza  numelui autorului  şi a titlului volumului.
2.Unele ediţii  ale autorilor clasici  sunt interzise  pentru spiritul  fascist  în care s-au făcut  editarea,  comentarea şi prezentarea  lor. 
3.Toate manualele şcolare  anterioare anului  1947, sau care nu figurează  pe lista manualelor aprobate
  de M.Înv.  Public[-----]

4.Orice hărţi care înglobează  între graniţele  RPR  teritorii  ce nu-i aparţin, sunt interzise. 

Hărţile  din  cuprinsul  diferitelor lucrări ştiinţifice  vor fi puse de acord  cu graniţele ţării,  prin diferite procedee (  haşurare, decupare), dar numai atunci când  ele nu pot  fi eleminate total.
5.Sunt interzise toate calendarele, almanahurile populare  etc, de orice fel, din perioada  1938-1944.
6.Orice lucrări  datorite  următorilor autori, indiferent  dacă sunt  trecute  în broşura de faţă, sunt interzise  în principiu:
Români:

1.Antonescu Ion              2 Antonescu Mihai          3.  Antonescu Maria         4.  Alexianu Gh   
 5 Brăileanu  Traian         6.Codreanu Corneliu       7.  Cuza AC                     8.Crainic Nichifor     

 9.Cantacuzino Alx        10.Călinescu Armand      11.Cancicov Mircea        12. Dianu Romulus
13. Goga Octavian         14. Gyr Radu                     15. Moţa Ion                   16.  Manoilescu Mihail
17. Marcu Alex.             18.  Maniu Iuliu                19.  Mihalache Ion          20. Popescu Stelian
21.Sima Horia                22. Sân –Giorgiu  Ion       23. Şeicaru Pamfil           24 Seişanu Romulus
25.Sidorovici Teof.        26. Schmidt Andreas        27. Vaida-Voevod Alx.    28.  Vulcănescu Mircea
Străini:

 Hitler, Mussolini, Ciano, Salazar, Franco  dar şi  …Churchill, De Gaulle    sau …Trotzky 
 Şi aşa, an de an,  eveniment după eveniment, până în dec. 1989,  sub  impactul  diverselor evenimente,  a venit rândul altor  autori şi titluri   să ajungă  în fondul „ S”.
________________________________________________________________

2) Paul Cernat*,  Ion Manolescu*,  Angelo  Mitchievici*,  Ioan  Stanomir*,

     Expolorări  în comunismul  românesc, Vol. I, Iaşi,  Polirom,  2004
[ LD: recunosc   că  datorez „întâlnirea” cu cei patru autori unei televiziuni ( la care nu priveam,  ci ascultam lucrând). Ascultându-i, am avut  pentru moment  o tresărire : bărbaţii aceştia  vorbesc despre copilăria şi tinereţea generaţiei noastre!  Am lăsat lucrul, i-am privit şi ascultat şi… mi- am cumpărat cartea. Lectura ei nu m-a desamăgit. Sub lupa  observaţiei  şi analizei, întâmplări  pe  care, de obşte,  le trecem  în categoria „ banalităţi ”, sondate ca mobil şi consecinţă, devin parte dintr-un  program  ideologic   nociv, care  se  insinuiază perfid  ( precum otrava lentă), lăsând  sechele  greu de vindecat. ]

---------------------------

* Paul Cernat,asistent univ.la Catedra de  Literatură Română  a Universităţii Bucureşti.
   Coautor la vol. În căutarea comunismului    pierdut ( în colaborare cu  Ion Manolescu,  Angelo  Mitchievici,   Ioan  Stanomir),Ed.  Paralela 45,  2001.

* Ion Manolescu,  lector univ.  Catedra de Literatură Română, Facultatea de Litere,  Bucureşti.Coautor  la vol. semnalat.

*Angelo  Mitchievici,  asist.univ. la Facultatea de Litere  şi Teologie  a Univ.”Ovidiu” din Constanţa.Coautor la vol.semnalat.
*  Ioan Stanomir,  lector la Facultatea  de Ştiinţe Politice  a Universit.  Bucureşti.  Coautor la vol. semnalat.
De aceeaşi autori,  la editura Polirom  a mai apărut în 2004:  O lume dispărută. Patru  istorii personale  urmate de un dialog cu H.R.Patapievici.
--------------------------------

Autorii ( Prefaţă): „ Explorări  în comunismul românesc  s-a născut, informal,  în afara oricărui cadru  instituţional, prin asocierea unor autori preocupaţi  să interogheze  trecutul recent al comunităţii.  […..]
O arheologie intelectuală. Finalitatea proiectului  a impus, din chiar momentul concepţiei,  o opţiune extrem de clară  asupra  masei de texte  pe pe care stdiile reunite  în volume urmau  să le  recontextualizeze 
        S-ar putea vorbi, în cazul de faţă,  de o escavare  ce a vizat aducerea la  suprafaţă a unui gen  de producţie  pe care demersurile  din câmpul intelectual autohton  l-au ignorat  ori i-au acordat  un tratament  lipsit de eficacitate  epistemologică.
        Fideli  unui decupaj  cronologic  ce acoperă  în proporţii relativ egale  cele două vârste  ale comunismului  autohton, cea democrat-populară  şi, respectiv,  ceauşistă,  ne-am focalizat atenţia  asupra  producţiilor  culturale şi politice  contaminate  cu propaganda regimului.
    [….] benzi desenate  sau discursuri prezidenţiale, scenarii de film  sau cărţi de învăţătură  pentru pionieri,  texte omagiale,  poezii patriotice  şi revoluţionare, romane populare, folclor nou,  piese de teatru partinic […] documentare istorice cu miză propagandistică,  povestiri eroice pentru copii,  abecedare, antologii  şi alte producţii  pe care mulţi ar prefera să le facă uitate.

      Toate aceste  obiecte  recuperate  din magazia trecutului   au în comun  o intenţionalitate ideologică  specială, ce le conferă  un interes  cu totul particular, dată fiind  poziţia lor în cadrul  procesului  de instaurare simbolică  a regimului comunist […]
O imagine a omului comunist.  Decupajul  la nivelul masei de texte  a corespuns, aşadar,  finalităţii proiectului.  […]  Din această perspectivă, producţia  direcţionată ideologic, deşi precară estetic,  este în măsură  să ofere o cale privilegiată  de acces către  straturile  de mentalitate  identificabile  în conştiinţa  „Omului Nou ”  proiectat.[…] Există, în rândul  unei foarte  mari părţi  a celor  care şi-au  construit carierele  în timpul  comunismului, o tendinţă de „ştergere a urmelor”, de ocultare a propriilor producţii ideologizate,  partinice, festiviste, în vederea  confecţionării  retrospective  a unei imagini onorabile.  O putem, după caz, numi cenzură  sau autocenzură  a memoriei,  explicabilă  psihanalitic  prin refularea culpei. Problema este că  acest fenomen  al ocultării, mergând până la distrugerea  unor probe „ compromiţătoare”  […] are drept consecinţă  falsificarea istoriei noastre recente, inclusiv a istoriei literare.
Un domeniu de graniţă. Natura  producţiilor  discutate,  eterogenitatea lor  funciară,  precaritatea lor estetică,  au trasat conturul  unui domeniu de graniţă, extrem de vast, deschis unei explorări  ce sfidează  parohializarea  din spaţiul ştiinţelor umane  […] A ignora  superior  şi aseptic  importanţa  studierii  unei producţii”joase”, „vulgare”, dar  creatoare de mentalitate, ţine de un autism  intelectual  contraproductiv.

O critică din perspectiva  libertăţii. Dincolo de  miza  plasată  în zona recuperării, dintr-un puzzle de  obiecte,  a  imaginii omului comunist,  studiile de faţă sunt şi o meditaţie  în marginea răului totalitar.  Rădăcinile prezentului  de tranziţie sunt identificabile  în această zonă  de care memoria colectivă  pare grăbită  să se despartă : carierele  publice  ale unui Dinu Săraru  sau Adrian Păunescu  - ca să luăm doar două dintre exemplele cele mai stridente  -  probează  până la ce punct de notorietate  antedecembristă  cauţionează  succesul  cultural  şi validarea politică  de astăzi.
 „Schimbarea în continuitate”  rămâne una dintre mărcile prezentului.  […….]
        Deceniile de comunism  au împins  până la ultimele consecinţe  un tip special de relaţie  între deţinătorul piuterii  şi cei care îi procură  un alibi „moral”  pentru crima de stat.

       În cazul marxism-leninismului,  o complicitate  inavuabilă  a inocentat tirania, oferind regimurilor  de democraţie populară  - pentru a relua  sintagma lui  Jean François Revel –o < clauză  a celui mai favorizant dintre  totalitarisme. >

      Propunându-şi  să realizeze  o critică  din perspectiva  libertăţii,  explorările de faţă  vizează, în ultimă instanţă,  demontarea unui  eşafodaj  al respectabilităţii  intelectuale,  în numele căruia teroarea,  reprimarea,  exterminarea,  evacuarea  din orizontul uman a ideii  de împlinire individuală,  sunt motivate  prin recursul  utopic  la emanciparea   unei umanităţi generice.
Investigaţia,  studiul de caz, rămân  căile de acces spre  <inima întunericului > ”
-----------------------------
O critică în perspectiva libertăţii  (Prefaţa autorilor)

                 I. ŞI A FOST DIMINEAŢA …
Facerea lumii  (  Ioan  Stanomir)
SF-ul în sprijinul  construcţiei  socialismului (  Angelo  Mitchievici)

Scriitorul Cezar Petrescu nu mai este singur  …( Ion Stanomir)

                II.REPETIŢIE  GENERALĂ  ( …CU TEATRU PARTINIC)
Simfonia patetica:  montaj dramatic în două acte şi un prolog (  Ioan Stanomir)
Iniţierea comunistă a femeii (  Paul Cernat)
Logodnicii şi partidul (  Angelo Mitchievici)
                III.EROII NU AU VÂRSTĂ
Abecedarele   - o paraliteratură politică (  Ion Manolescu)
Moralităţi pentru cutezători  ( Paul Cernat)
Romanţ(ă) pentru tânărul ilegalist  ( Angelo Mitchievici)
Comunismul la „pachet”.Aventură şi propagandă.(  Ion Manolescu)
                IV. CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI
Discursul monografiilor montane ( Ion Manolescu)
Puterea şi adevărul (  Ioan Stanomir)
Înblânzitorul României Socialiste ( Paul Cernat)

În numele lui Eminescu ( 1)  ( Paul Cernat)
Un om între oameni (  Ioan Stanomir)
Giganţii  ( Angelo  Mitchievici)
------------------------------------------------
¤  Ioan Stanomir (  Facerea lumii.   La început  a fost partidul):
 Gh.Gheorghiu – Dej: <… Intelectualul  îşi trădează  menirea  nu numai atunci când se înregimentează în rândurile  reacţinii,

 dar chiar atunci când se  izolează  în turnul său de fildeş… > ( Contemporanul,  22 nov.’46)
       ”Facerea lumii, care debutează  după  6 martie  1945, nu-i poate elimina  din ecuaţia genezei  pe intelectualii autohtoni.  Cuvântul  partidului  comunist  se îndreaptă  şi către ei, iar pedagogia  discenabilă  este una care face apel  la optimismul înfăptuirii, dar şi la pericolul  de  confruntare  cu o istorie  în marş către cea mai bună dintre lumile posibile. [….] Opera  pe care regimul  de democraţie populară  o creionează, la  nivelul retoricii  oficiale,  stă sub semnul  „democratizării” […] Mitul este  mai prezent ca oricând  şi mesagerii  partidului întind  mâna unei  intelectualităţi care rătăcise  drumul drept  într-o România  interbelică bântuită  de demonii naţionalismului  şi  subminată  de dominaţia  minorităţilor posedante. [………..]  ” 
Lucreţiu Pătrăşcanu: < Ştim că sunt mulţi intelectuali, […] care ne privesc cu ochi răi, care nu ne înţeleg   sau nu vor să ne înţeleagă. Acestor intelectuali  eu le-aş da o mică pildă [….] Acei dintre intelectualii  ruşi   care n-au înţeles însă nimic  din  frământatele  zile  ale anului  1917,  au devenit  epave  în emigraţie  sau  au trebuit să facă în ceasul  al 12-lea mea culpa,  şi, spre deosebire  de intelectualii ruşi  care au sprijinit   efortul constructiv  al marii revoluţii,  aceşti oameni au fost  călcaţi  în picioare de mersul istoriei.[…]   >     ( Cuvântare,  dec.’45, sala Scala)
        ” Cuvântul  lui Lucreţiu  Pătrăşcanu  nu este  decât traducerea  mesajului stalinist, astfel cum fusese formulat  în deceniile  care precedaseră  războiul mondial. În 1945  deja,  ediţiile din operele  conducătorului  erau  disponibile în traducere, iar confruntarea cu tezele sovietice nu mai era decât o chestiune de timp. [….]  pentru intelectualul  român  convertit la progres şi elogiul lui Mihail Sadoveanu  din < Lumina vine de la Răsărit >, însemna doar un capitol dintr-o serie de texte  encomiastice [laudative, elogioase]  “

 Iosif Vissarionovici Stalin: < În Uniunea Sovietică  există  numai două clase, muncitorii şi  ţăranii,  ale căror interese  nu numai că nu sunt  potrivnice, dar sînt dimpotrivă  înrudite.  În URSS  nu există,   aşa dar,  teren pentru existenţa  mai multor  partide, nici pentru libertatea acestor partide.   În Uniunea Sovietică  există  teren numai  pentru un singur partid, pentru partidul comunist.  >

  (  IVStalin,  Problemele leninismului, Editura PCR,  1945)
  ” Democratizarea  propovăduită  de FND/BPD are drept  ţintă ultimă  această cosmologie  stalinistă.  Pledoariile  tovarăşilor de drum, de la  Mihail Sadoveanu  la G.Călinescu, se cer raportate  la aceste enunţuri  lipsite de ambiguitate. Remodelarea libertăţii  trece prin asimilarea  premisei enunţate aici. 

Orice spaţiu de manevră este anulat.” […]

Pericle Martinescu: < La ora  12 s-a deschis radioul, unde în alţi ani  se aştepta  cu nerăbdare  cuvântul regelui   şi unde acum lumea  era curioasă  să ştie cine vorbeşte.  Au vorbit  Parhon şi Petru Groza [… ]  Membrii prezidiului RPR au apărut  la balconul Palatului,ceea ce a stârnit  uralele manifestanţilor.  Muzica militară  adusă special  în curtea  palatului a intomnat  imnul Republicii, iar pe porţile palatului  se perindau  soldaţi, oameni de ordine,  muncitori cu buchete de flori  care  intrau să le ofere noilor excelenţe. […]
Am participat la toate acestea ca spectator.Nu o voi uita niciodată: era  anul nou,  prima zi a republicii,  prima zi a anului  1948 >            (  P.Martinescu,  7 ani cât 70. Pagini de jurnal, 1948-1954, Ed. Vitruviu  1997)
     ” Citadela  sfărâmată.  1948, 1 ianuarie: viitorul  este de acum  înainte  prezentul  Republicii  Populare Române.  Sentimentul  este de imersiune  într-un univers care  nu mai păstrează  decât contacte epidermice  cu lumea de ieri.  Decorurile încep să se schimbe, şi, odată cu ele, şi culorile  cotidianului. Organizarea  entuziasmului  popular,  imortalizată  fotografic,  este precedată, în spaţiul privat, de o perplexitate  ce traduce  dificultatea  inserţiei  în real”  [ ……………… ]
    Dinu Pillat: <Ceea ce pare însă teribil  este lichidarea  morală şi fizică, practicată cu sistemă   în aşa măsură  încît  după un timp  fiecare ajunge  să aibă  conştiinţa  condamnării sigure.  Şi  în aşteptarea deznodământului,  pentru cei la care nu s-a produs încă,  asişti la un spectacol de ipocrizie  colectivă fără precedent […..] Terorizarea a ajuns  la efectele psihozei  Nimeni nu mai este sigur de nimeni. Nu mai îndrăzneşti  să vorbeşti deschis, decît în şoaptă. > ( D.Pillat,  Documente inedite, editate de Monica Pillat,  2001)
     “ Pedeapsa nu va întârzia  şi regimul democrat  popular  va sancţiona  pe cei ce sabotează  opera de construcţie socialistă. “
 ¤ Angelo Mitchievici ( SF-ul în sprijinul…):  “  Exemplul URSS.Carte de învăţătură  pentru popoarele vecine  şi prietene …  I.Mazuruk, erou  al  Uniunii Sovietice, publică în  1954  cartea intitulată
  Aviaţia noastră,  tradusă de  G.Tatus  şi B.Brezeanu  la un an de la apariţie.[…..]  Recapitulare:
1. Nu există un domeniu în care ruşii  să nu fi fost primii. Nu există rcord  pe care ruşii  să nu-l fi doborît  primii.
 Ei realizează excelenţa  pe toate planurile  şi în toate timpurile. Corolar 1. [….]
2. Inventatorul rus  de extracţie  umilă,  ţăran, fiu de ţăran,  fiu de pescar,  soldat etc.  este în tptdeauna un autodidact.Corolar2.  [….] 3. Inventatorul  rus ajunge la  soluţia tehnică  prin observarea atentă  a naturii şi prin lucru manual. El se află deasupra  oricărui sistem  universitar, capabil să se descurce singur. Cel mai adesea  manual, dar nu după manual. Corolar 3 […]
4.Partidul, Guvernul, Stalin  însuşi sînt instanţele care susţin şi încurajează  elanul  imaginativ  al inventatorului  [……] Corolar  4.  Boierii, Ţarul, clerul şi  poliţia,  din obscurantism  sau rea  voinţă, împiedică  ascensiunea  omului simplu  sau o pedepsesc drastic.
5.  Aviaţia  sovietică este  pusă în slujba  păcii  şi a întregului popor  […..] Corolar 5.Capitaliştii  îşi folosesc aviaţia  în scopuri marţiale, de cuceriri,  şi nu utilitar, în sprijinul poporului muritor.
6.  Concluzie:  Viitorul aparţine URSS  şi  aviaţiei ei  [….]
    „ Noii Champollioni  ai lingvisticii intergalactice se pregătesc să confirme. Colonizarea  planetelor din sistemul  solar se face  sub semnul  comunismului  […] Noul sistem calendaristic  al viitorului  nu mai consideră anul  zero  naşterea  lui Christos,  ci Marea Revoluţie  din Octombrie  cu valoare  de element fondator   al noii ere.  […] Capitaliştii în general, americanii în  particular,  practică spionajul  economic în trecut, prezent sau viitor. Tehnologia ţărilor  socialiste  constituie ţinta lor predilectă. [….]
Vigilente,  organele abilitate  dejoacă  planurile cupizilor  capitalişti.  […]
 Când nu sunt interesaţi de tehnică, străinii  crapuloşi  doresc  a-şi însuşi  un obiect de tezaur, dacic dacă se poate, precum coroana  regelui Burebista   [….]
 Unul dintre domeniile  predilecte  de afirmare  a omului sovietic  ţine de parapsihologie, de puterea minţii, pe care savanţii sovietici  o văd educabilă  în viitor [….]
Prima  performanţă fusese deja atinsă: omul cu  mintea sovietică.  [….]
Vizionarismul  va fi o componentă  indispensabilă  a omului nou   întru edificarea  proiectelor grandioase ale  luminaţilor oameni  politici  comunişti : Stalin,  Mao, Ceauşescu.” 
¤ Paul Cernat  ( Iniţierea comunistă a femeii) : „ Fostele tinere  membre „formaliste”  şi „estetizante”  ale sburătorismului  lovinescian,  ajunse la vârsta critică,  îşi spălau păcatele  tinereţiolor  marşând la temele obligatorii  ale literaturii progresiste.[…]  Cella  Serghi,se produce  la începutul  anilor’50 cu proză scurtă  despre binefacerile  colectivizării  ( S-a dumirit şi moş Ilie) sau despreproletariatul  sovietizat  ( Cântecul uzinei), cu romane  despre părăsirea „turnului de fildeş”   de către intelectuali în lumea nouă ( Cad zidurile)    sau despre liceenii utemişti  din Câmpina (  Cantemiriştii).Ioana Postelnicu  dă la iveală  romane  eroizante  ( Pădurea  Poenari).  Sandală Movilă  se „dumirise”  şi ea, dând la iveală, în 1949,  Pe văile Argeşului. Tovarăşa de viaţă  a lui Ion Vinea  şi a lui Petru Dimitriu,  Henriette  Yvonne  Stahl,  îşi modifică, în  1959,  romanul de debut, Voica,  adăugându-i, în acord cu noile exigenţe  ideologice, un nou capitol  în care personajele  sunt prezentate, într-un arc peste timp,  participând  la triuful  democrtaţiei populare.   În să nici una din aceste autoare  nu va marca literatura epocii  dogmatice   aşa cum a făcut-o Lucia  Demetrius. Deceniul şase înseamnă pentru ea punctul de apogeu al gloriei, după ce, la sfârşitul deceniului  precedent,  se impusese, alături  de Aurel Baranga  şi Mihail Davidoglu, în prima tripletă  dramaturgică  „de aur” a realismului socialist autohton.  Trei generaţii   a pătruns rapid  în canonul oficial  […]  a ţinut  şase ani  capul de afiş, fiind,  dintre toate piesele,  „favorita publicului”. Să se fi găsit  acesta,  cu trecutul şi prezentul lui clişeizat, în aerul desuet  şi în schema  tradiţională  a acestei melodrame etice evocând  dilemele şi  neîmplinirile  unor femei  oprimate  de convenţiile burgheze?  [….] a fost  şi o piesă înscrisă  în memoria a trei generaţii  de spectatori, o saga scenică  al cărei tipar  a impus un model  de gen  şi care  azi oferă un bun pretext  pentru un studiu de caz”
¤ Angelo Mitchievici (  Logodnicii şi partidul): „  Paul Everac debutează cu  teatru proletar, destinat întrebuinţării  pe scenele întreprinderilor.  Piese în gustul  moralismului exacerbat  al epocii, pentru care arta neangajată  stătea sub semnul decadenţei [ ….] Familia  era  numită printr-o  metaforă  împrumutată  biologiei, celulă,  în rezonanţă  cu  argoul vechilor luptători  în ilegalitate  organizaţi în celule de partid. 
Celula de bază a societăţii, familia  era la rândul ei integrată  în familia extinsă  a locului de muncă, întreprindere, uzină,  şcoală etc, [….] Era necesar ca microcosmosul familial  să  reflecte  în cele din urmă  principiile de bază  ale societăţii comuniste, macrocosmosul integrator. [….] marea familiae  a  fraţilor şi surorilor întru credinţă,  a purtătorilor de şapcă  şi purtătoarelor de basma,  tovarăşii şi tovarăşele
- în cazul celor căsătoriţi,  tovarăşii şi tovarăşele de viaţă. [….] La rândul  lor, Nicolae  şi Elena Ceauşescu, cândva tovarăşi de luptă,  erau acum tovarăşi de viaţă, împletind  dragostea şi revoluţia  cu familia  şi constituţia.  [….] Tovarăşele erau cuminţi şi demne, cimentând relaţiile cu partidul  prin tovărăşia în patul conjugal,  o continuare  responsabilă  a tovărăşiei de muncă. […..]
  [ ……… piesele Logodna, Zestrea,    - comentate  în detalii  ……….…..]
¤ Ion Manolescu  ( Abecedarele …): „ Cele trei  mari obiective  nedeclarate ale învăţământului ceauşist, uşor recuperabile  din  manualele  epocii  ( cu precădere  din Abecedare)  apar astăzi ca  strategii majore de manipulare  a  personalităţii în direcţia  asimilării, acceptării  şi perpetuării comunismului  ca normalitate bio-socială : disciplinarea  ( având  ca scop  difuzare fricii  controlate  şi instituirea reflexelor de obedienţă  individuală); uniformizarea  ( urmărind  instaurarea  şi menţinerea unui climat, cenzorial şi pauper, de  „echitate”  colectivă) şi îndoctrinarea  ( vizând  formarea  politico-ideologică   a viitoarelor cadre  PCR) […..] Basmul  ideologic al  muncii, obiceiurilor  şi naturii comuniste  reapare,  în varianta  îmbunătăţită, în ediţia 1986  a  Abecedarului, realizată de aceiaşi autori  şi ilustratori [ ca în  1977][…] fotografia din faţă   a lui Nicolae Ceauşescu  (  în comparaţie cu cea  în profil din’77), ca urmare a reacţiei autorităţilor  la adresa  glumei cu  <tovarăşul este într-o ureche >. Îi urmează  Imnul de Stat  al Republicii Socialiste România, prezenţă lirică inedită, prin intermediul  căreia  elevii află, încă înainte de  a îngâima  prima vocală  a alfabetului, cum se poate „adapta” muzica lui Ciprian Porumbescu  la un text de propagandă  ceauşistă.  Imnul  naţional comunist   […] prezintă pe larg  clişeistica  ideologică a „epocii de aur”: mitul  curajului perpetuu (  „brav popor”, „ viteaz cu vechi renume”, „ în luptă triumfător „); teza  istoriei patriotice  ( Multe secole luptară  / Străbunii noştri eroi); mitul muncii eliberatoare  ( poporul e Strâns unit  şi muncitor   / Liber, cu  un nou renume) […] dogma  Partidului Unic  Călăuzitor  şi cea a  rolului conducător  al muncitorimii însocietate  ( Azi partidul ne uneşte /   Şi pe plaiul românesc  /  Socialismul se clădeşte /  Prin elan muncitorec); mitul  patriei  primejduite  … ( Pentru-a patriei onoare  / Vrăjmaşi.n luptă –i  zdrobim); mitul  pacifist, în consonanţă  cu dorinţele megalomane  ale lui  Ceauşescu  de a primi  Nobel-ul  […] (  Cu alte neamuri  sub soare  / Demn,  în pace, să  trăim);  teza  comunismului  salvator, panaceu  naţional  cu rădăcini  cosmogonice  (  mitul protocronist) şi prelungiri astrale  ( mitul  utopiei):
 Iar tu  Românie  mândră  /  Tot  mereu  să  dăinueşti  / Şi  în  comunista   eră   / Ca  o  stea  să  străluceşti    /  [….]
 Adaptat  la exigenţele naţional-comuniste, textul trucat al  lui Alecsandri  virează ridicol  atunci când mută  geografia unirii  la Pentagon şi  Baikonur  ( Hai să ne unim popoare  / în luptă cu mic, cu mare /  Să trăim liberi sub soare /  Fără arme nucleare!) şi se  prăbuşeşte  în derizoriu  o dată cu versul, de rezonanţă  păunesciană 
 ( ” Să facem  din  tun, tractoare”)   [……………………..]
¤  Ion Manolescu  ( „ Comunismul la pachet”…): ”  Oricât de ciudat, comunismul  îşi produce, îşi întreţine  şi îşi difuzează  propria  paraliteratură scriptică şi vizuală: romanul de aventuri, cărţile detectivistice sau banda desenată  apar,  în special  în epoca  Nicolae Ceauşescu, alături de filmul poliţist,desenul  animat  sau seriile  de capă şi spadă.  […. analiza filmelor lui  Sergiu Nicolaescu ş.a. …]
¤ Ioan Stanomir:  ( Puterea şi adevărul): „  În 1977, în cadrul unei conferinţe naţionale  a scriitorilor, Nicolae Ceauşescu  introducea în ecuaţia  estetică o referinţă  cu un simbolism  mai mult decât transparent   „Busola”  devenea  instrumentul graţie  căruia  autorul, întemeindu-se  pe analiza legităţilor sociale, se eliberează  de îndoielile sale, păşind pe terenul  certitudinilor  oferite de partid.Complexitatea se simplifică, dubiile dispar. Adevărul partidului îi salvează  pe scriitori [….] 
       Privit  din această perspectivă  a busolei partinice, un construct  mitologic  precum „obsedantul deceniu”,e, de la început,  parte a strategiei  interne de partid. Constructul legitimităţii  trece  prin confecţionarea unui dublu demonic  ce se cere exorcizat   - comunismul  bun, moral şi drept, a cărui  întruchipare ultimă e Nicolae Ceauşescu însuşi,  îi este contrapus, în virtutea  unei scheme antitetice  familiare,  duşmanul din interior, comunistul vinovat de abuzuri. Epocii de aur,  mizînd pe o  regăsire aparentă  a normalităţii, îi este contrapus  obsedantul deceniu, bântuind  un imaginar colectiv  sensibil  la acest tip  de manipulare fantasmatică.
     La început de drum,  exorcizarea  demonilor  anilor Dej   este parte  din mecanismul  de legitimare  a puterii  şi discursului, în egală  măsură.  Plenarele centrate  pe sancţionarea abuzurilor  proiectează  în prim plan  o figură destinată  unei cariere ilustre:  Victima fără vină, comunistul sacrificat  de cei care  au uitat drumul autentic  al revoluţiei.Recuperarea lui  Lucreţiu Pătrăşcanu  este ocazia  de expulzare  din structurile  partinice  a indezirabililor  / concurenţilor.  [……..] 
Nicolae Ceauşescu: < Sînt  multe discuţii, în  ţară şi străinătate, în legătură  cu  o serie de procese  care au avut loc în România.Ele  sînt determinate de faptul  că în mai  toate  ţările  socialiste, începând chiar cu Uniunea Sovietică, aceste probleme  s-au pus în public, s-au  făcut reabilitări  şi  pe drept  cuvînt   oamenii se întreabă: totuş în România care este adevărul;  oamenii aceştia au fost vinovaţi,  să ni se arate lucrurile, să ni se arate faptele  pentru a vedea situaţia.  […]   dacă analizăm  unele lipsuri  sau abuzuri dintr-o anumită perioadă, nufacem acest lucru  pentru a arunca o umbră  sau a nega munca partidului  şi poporului nostru  în construcţia socialismului, ci tocmai pentru a aduce clarităţi  [….] ca asemenea lucruri să nu se mai  poată întâmpla sau să fie îndreptate acolo unde  mai sînt >    ( N. Ceauşescu,  18 apr. 1968. Cf. Marius  Oprea,Banalitatea răului  …) [……]
       Dezvăluirea abuzurilor dejiste  serveşte doar  pentru a  întări  credinţa   poporului  în iminenta clădire  a cetăţii comuniste  pe pământ. Adevărurile parţiale sfârşesc  prin a cauţiona  minciuna din partid. Istoria în marş  îşi  construeşte  supapele de siguranţă  - romanul / teatrul politic  din deceniile  7 şi 8  e doar una din acestea [……]
        Atunci când  Puterea şi adevărul  vede luminile ecranului, ca scenariu  de film  şi apoi reprezentaţie  scenică, la începutul decadei  ‘70, Titus Popovici  putea fi privit  ca unul  din acei creatori  posedând busola partinică, ferit de rătăcire. În aceeaşi măsură ca şi Adrian Păunescu, Titus  Popovici  concentra în structura sa  intimă versatilitatea unui  trickster  - succesivele schimbări  de curs şi de retorică  ale comunismului autohton  nu îl  surprind niciodată  cu garda lăsată  [….]
     cuplul scenarist/regizor, Popovici  -Sergiu Nicolaescu, pune în pagină   cinematografic, imaginarul ceauşist, construind din  celuloid un teritoriu  compensator pentru bovarismele  conducătorului şi conferă consistenţă  unui scenariu mitic  al cărui profil  este modelat  de comanda partinică. [……]
   Valeriu Râpeanu: <  Anii  care  au urmat  au adus o mişcare  din cele mai interesante în proza noastră,  care şi-a propus aceleaşi obiective  prin  romane  precum  Vânătoarea  regală, Împăratul  norilor, de  Dumitru Radu Popescu, Galeria cu viţă sălbatecă  de Constantin Ţoiu,  Păsăsrile şi Iluminări de  Alexandru Ivasiuc,  Marele singuratec  de Marin Preda, Orgolii  de Augustin Buzura, Clipa de Dinu Săraru,  Trei dinţi din faţă de Marin Sorescu  …   >  ( Cf.  Eug.Negrici,  o trecere în revistă a romanului “activistic”,    în Literatura română sub comunism,  Ed. Pro,  2002)   […………………]
    Scriitorul  deschidea o uşă  întredeschisă  de partid.  “Curajul”  se grefa  pe o relaţie  de complicitate tacită.[…] Opoziţia dintre trecutul  stalinizant şi dezgheţul  de după  1965,  este surprinsă prin referirea  rituală  la lecţiile  Congresului  al IX-lea. Activistul de partid  este acum  deschis dialogului, după chipul şi asemănarea  secretarului  general. “ 
¤ Paul Cernat ( Îmblânzitorul ….): “ Nici o istorie instituţională  a României  Epocii Ceauşescu  nu poate face  abstracţie  de personalitatea masivă  şi acaparatoare  a lui Adrian  Păunescu, fie şi pentru faptul că, pe durata  existenţei  Cenaclului  Flacăra  ( şi mai ales între  1976şi 1985, când cenaclul  a intrat  sub umbrela  Festivalului  Naţional “Cântarea României”) poetul  a fost, de facto,  al patrulea om în stat, ca influenţă publică,  după cuplul prezidenţial  şi mezinul lor Nicu.  [….]
   A explora  activitatea publică  de animator, gazetar,  moderator  TV, propagandist, imnograf  şi mitograf a autorului  Repetabilei poveri   din perioada sa de glorie, echivalează, la limită,  cu explorarea  mentalului  şi mecanismelor  de funcţionare  a Epocii Ceauşescu. […]
    O sociologie  şi o antropologie  a “publicurilor”  sale echivalează, la limită,  cu o sociologie  şi o antropologie  culturală  a României ceauşiste – e vorba, fireşte, de  micii sau mai marii  susţinători şi profitori  ai regimului naţionalist-comunist, de nomenclatura centrală  şi locală  de la toate nivelurile, de vasele comunicante ale Securităţii,  de plasele de relaţii  ale activiştilor  şi propagandiştilor culturali, de artiştii  ”îndrăgiţi”  ( actori,  cântăreţi  de muzică  uşoară,  populară,  folk şi rok,  susţinuţi de bard  şi promovaţi  de sistem), de reţelele securiste care domină economic   mas-media  şi formează astfel opinia publică [....]   Adrian Păunescu a fost principalul  creator de folclor  nou, de sloganuri, marşuri,  imnuri  şi lozinci scandate  fără a li se mai şti  sursa,   de manifestanţii  din decembrie  1989, de “golanii”  din Piaţa Universităţii, de suporterii  galeriilor de fotbal […..]
   [……….. urmează analiza operei lui Adrian Păunescu …………..] 
¤ Paul Cernat  ( În numele lui Eminescu …): “ Pentru Nicolae Ceauşescu, poetul naţional  constituie  mult mai mult  decît o referinţă culturală.  Este un argument de autoritate politică  spirituală supremă. 
O ironie cinică  a istoriei a făcut  ca tocmai  cel care a reuşit  să scoată poezia românească  de sub incidenţa  politicului  şi a socialului  conferindu -i   - în acord  cu principiile junimiste – o demnitate “impersonală”, estetică,  ontologică şi metafizică, să fie anexat   de toate mişcările  social-politice  extremiste ale secolului  XX. Toate integrismele  şi totalitarismele  autohtone  s-au desfăşurat  sub semnul  şi în numele  lui Mihail Eminescu. Identificarea  progresivă  a Celui mai iubit fiu al poporului  cu principalul mit  şi simbol identitar al românilor,  dă măsura deplasării comunismului autohton  de la roşu aprins  al internaţionalismului  proletar  către  brunul naţionalismului  cazon,  neo-tribal  şi ( tot mai)  izolaţionist-xenofob. […]
      “Eminescianizarea” lui Ceauşescu  devine  politic explicită   cu prilejul  aniversării  din 1978 a Cârmaciului, într-un context intern  zguduit, la propriu,  de cutremurul din  1977,  şi, la figurat,  de greva minerilor  din Valea Jiului,  de mişcarea Goma  pentru drepturile omului  ( ecou al  Chartei’77  din Cehoslovacia)şi de apariţia primului sindicat  liber clandestin  (SLOMR).  
La  25 ianuarie, în pagina a cincea  a cotidianului  “România liberă”,  întâiul Preşedinte  e desemnat  ca  moştenitor  al gândirii  politice eminescian:
  < Cu un secol în urmă,  Mihai Eminescu  visa  un cârmuitor  politic  care va pune  în serviciul  unei  mari idei  organice
   înclinările,  trebuinţele  şi aspiraţiile preexistente  ale poporului său.    România  are astăzi  acest  cîrmuitor  politic în tovarăşul Ceauşescu. > [….]
Pe parcursul  deceniului al  nouălea,  relaţia simbolică  instituită   între  Ceauşescu şi Eminescu
 devine din ce în ce mai strânsă ……….. ”
¤ Ioan  Stanomir  ( Un om între oameni …): ” În ecuaţia  imaginarului politic ceauşist, anul  1974  e o referinţă  imposibil  de evitat. Anul e cel al consacrării  cvasimonarhice  ( oficiul de preşedinte  e introdus o dată  cu sceptrul) dar şi cel  al clarificărilor  conceptuale. 
      Momentul apoteozei : Congresul al XI-lea, momentul de cezură  în cursul  istoriei postbelice. Adunarea partinică  introduce, profetic,  un concept destinat  unei cariere de succes, ridicat la rangul  de emblemă  a noului timp  - “societatea  socialistă multilateral dezvoltată “ ( SSMD)  [……….]
   […. Urmează  analiza şi reflectarea conceptului  în  mas-media, literatură,  plastică, muzică  ……]
¤  Angelo  Mitchievici ( Giganţii …): “…. < Cântarea României > a reprezentat apoteoza  unei astfel de investiri  a cântecului  cu misiunea  de  a legitima identitar.  A cânta vesel, iată o trăsătură  de caracter a omului nou,  ca expresie  a deloc moderatului  său entuziasm.  O serie de deziderate se desprind din  veselia partinică  a acestei vieţi noi  [….] Ţăranii  şi proletarii  alcătuesc poporul,  pe măsură ce  muncitorul este folclorizat, iar ţăranul  proletarizat,  omogenizare  solicitată  de convertirea la moneda unică:  credinţa în partid.  […]  Un întreg  sistem propagandistic, poezia de propagandă, a folosit  tiparul  poeziei folclorice   montând  în dispozitivul  prozodic   uşor de recunoscut figura ţăranului  convertit la noua ordine, doinind  partidului  şi clasei muncitoare  şi blestemând  incontinent  regimul burghezo-moşieresc  şi chiaburimea […]  Caracterul oral  devine coral, “Cântarea României”  se transformă  în scena unde  coralele ţărăneşti  straşnic instruite  performează folclorul nou,  închinat partidului.
   O altă  emisiune televizată, Floarea din grădină,  avându-l ca prezentator  pe  Octavian Ursulescu,  aduce pe scenă ţărănci din diferite zone  folclorice, femei costumate în spatele cortinei  care ne cântă ceva  şi apoi îşi prezintă cu minuţie  etnografică portul,  piesă cu piesă,  şi falsa istorie  a recrutării lor  din rândul populaţiei rurale, unde cântau de zor în CAP. […..]  Chipul conducătorului  subîntinde iconic  lumea creată, cu care se află într-o relaţie simbiotică.  Sînt  înşirate atributele divine, demiurgul  constituie  expresi abstractă  sublimată  a oricărui progres  cognitiv,  protector al cetăţii, înzestrat cu  capacitate de predicţie  de care ţine orice profetism,  vizionarism,  mantică etc.,  erou fondator, primum inter pares :  
       <  S-a construit enorm în România  /  Acesta-i adevărul cel mai viu /  Iar tot ce s-a zidit  e ctitoria  /
        Celui dintâi  al naţiunii fiu  […]   El face bine tot ce face /  Sigiliul lui se vede peste tot /  [….]
        E Nicolae Ceauşescu, iată /  Slăvitul arhitect  al ţării noi  /  Vizionar şi drept în judecată    >
         (  C. V.Tudor, Ctitorul, 1987) [………]
   Tovarăşa de viaţă  are parte  de nu mai puţine onoruri pornind de la performanţele ei  în studiul chimiei, cu realizări remarcabile […] Cormneliu Vadim Tudor, unul dintre poeţii de casă  cei mai abili  în modelarea  encomionului [ laudă, elogiu] şi cu tăria abjecţiei dublată  de inepţie,  ştie să  aprecieze acest  veleitarism, zonă de maximă  sensibilitate  în abordarea  celui  de-al doilea om al ţării.[…]
          <Eşti renumită-n lume, ţi-s faptele stimate /  te ştim cu toţi modestă,  la vorbă şi la port /
            planeta te cunoaşte  şi vrea să îţi arate  / recunoştinţa faţă  de marele-ţi  aport > ( C.V.Tudor,  Femeie creatoare,  1984)
    Pentru  a da o portanţă  cuplului, poeţii  manufacturează  imaginea  soţiei  la demnitatea  celei  a soţului revoluţionar.La rândul ei,  Elena devine rând pe rând,  cetăţean,  savantă de renume mondial,  om politic,  mamă iubitoare,  tovarăşă de viaţă de o fidelitate  ireproşabilă […]
           < Era o fată  simplă ca miile de fete  /  care purtau în inimi  o ţară şi-un inel /  […..]
                Uitase  că din leagăn  i s-a tot spus  Elena  /  ea se numea Florina  conspirativ, adânc. // [….]
                În lagărul de-acolo avea de mult Florina  /  un legendar logodnic  -iar Patria  un fiu  //
                De-atunci  trecură anii  cu zborul lor fierbinte /  azi o numim Elena  şi-o-nconjurăm cu flori  >
                ( Andrei Ciurunga,  Istorie,  1984)  […….]
    Tablourile  pun în lumină  roluri generice  pe care canonul  oficial  le fixează imediat.  În accepţia lui Adrian Cioroianu, aceste roluri  pot fi unificate prin termenul de  videologie. [……] 
Ceauşescu  apare prezent  la inaugurarea  diferitelor sale “ctitorii”  -  una din temele predilecte,   ctitorialele -, Canalul  Dunăre-Marea Neagră,  Ecluza,  Hidrocentrala de la Porţilede Fier  etc.
    O altă temă  importantă este  cea a  vizitelor de lucru, în mină,  pe câmp,  pe şantier,  în şcoli,  în uzine, etc.  – de obicei Liderul  încearcă aici să împrumute  ceva din specificul meseriei respective [….] Faptul este menit  a sublinia  cunoaşterea şi implicarea  acestuia în bunul mers al lucrurilor  -practic prezenţa sa le vitalizează.[…..] O altă temă  care subliniază  de fapt caracterul  sacerdotal  al misiunii  lui o constituie scenele aulice,  voievodalele,  în care el apre  ţinând sceptrul, sau la masa de lucru;[…..]
O altă temă  ţine de  reprezentarea  tinereţii revoluţionare  a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, îi putem spune  tinereţea revoluţionară – aici este înserată delicat  şi tovarăşa de viaţă  de mai târziu, Elena Ceauşescu  [….] O ultimă temă  ar constitui-o omagiile, deşi sub acest titlu  întâlnim  prezente şi celelate teme  şi în fond, această temă le subsumează   pe toate celelate […..]  Toate aceste  tablouri, similare  unor  care alegorice, au în comun aceeaşi dimensiune triumfalistă.  Totul este stilizat în efigie,  ţara este un fel de corn al abundenţei,  fericirea  şi optimismul  un dat aprioric,  lumea a fost edenizată,  din ea s-a extras orice  fel de impuritate,  suferinţă,  bătrâneţea, boala, incertitudinea.” _________________________________________________   
        

3) Sergiu Grossu, ÎN ADÂNCUL ABISULUI  - Domnia urii sub comunism - 

  Fundaţia Academia Civică, 2004 ( Au fond de l’abime - Le regne de la haine),

 Apostolat  des  Editions, Paris, 1976

      „Încercăm să oferim  cititorului, mai mult sau mai puţin avertizat  în ceea ce priveşte  intensitatea intoleranţei  religioase în URSS,  nuditatea mărturiei,  puritatea confidenţei,  autencitatea documentelor primite de dincolo  de Cortina de Fier, prin intermediul  Samizdatului  religios. [….]
De la venirea sa în Franţa, autorul acestor  rânduri  este însufleţit de o singură  idee: să fie ecoul imparţial  al suferinţei  Bisericii martirizate  […] Pentrucă, în felul acesta, torţionarii  sunt denunţaţi  de propriile lor nelegiuri  şi învinovăţiţi  de acest abis  infra-uman  din secolul XX în care sunt azvârliţi, din pricina rezistenţei  faţă de „  dictatura  proletariatului”, toţi contestatarii ce iubesc  libertatea  şi credincioşii  care nu acceptă  să suporte, împreună cu necredincioşii,  „un jug străin”.
[….]  Aceste pagini contemporane de arhivă, pătate  cu sângele  martirilor, scot la lumină, în mod de netăgăduit,  persecuţia crudă declanşată   - la adăpostul  unor false promisiuni constituţionale – împotriva a  zeci de mii  de credincioşi din Uniunea Sovietică  din zilele noastre,  urmând  exemplul  precursorilor  despre care vorbeşte  profetul Daniel,  refuză cu încăpăţânare  să se prosterneze  şi să adore  „statuia de aur”  a ateismului  marxist –leninist.  […]  Pretinsa  „libertate” de a practica  cultele religioase, prevăzută în Constituţia  moscovită,  nu este decât o capcană  a strategiei politice oficiale. […]
Coborâţi în „adâncul abisului”    marcat de lupta de clasă; amestecaţi-vă în mulţimea „bolnavilor mintali”  lăsaţi  pe mâna medicilor  iresponsabili  din  stabilimentelor  psihiatrice; trudiţi  la un loc cu  ocnaşii epuizaţi de lipsuri din lagărele siberiene; încercaţi să vă substituiţi victimelor brutalităţilor  poliţieneşti  şi faceţi  cunoştinţă  cu ingerinţa zilnică  a KGB-ului în viaţa şcolii,   a Bisericii şi chiar în intimitatea  familiei, pentru a descoperi  în ce fel  „cordial şi sincer”   sunt abordaţi copii Domnului  de către nemiloşii  promotori ai  „umanismului”  comunist. […….]

Trebuie  să ne rugăm, aşa  cum se roagă fără încetare, pentru călăii lor,  fraţii noştri persecutaţi ”  Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac!”    ( Sergiu Grossu,  Cuvânt înainte, 1976)

--------------------------------
I.HEGEMONIA VIOLENŢEI
1.Forţă  si supunere  
2 Centre psihiatrice

Note
II.LAGĂRELE MORŢII
1.Instituţia concentraţionară
2.Lagărele sovietice de exterminare
3.Lagărul de la Perm

Note
III.CĂLĂI ŞI VICTIME
1. La bunul plac al poliţiştilor
2. Ingerinţa KGB-ului în seminarul ecleziastic din Kaunas
3. Creştini victime ale brutalităţilor poliţienesti în URSS

Note
IV.PERSECUŢII RELIGIOASE
În Parlamentul  ( Storting)  norvegian.
Şedinţa din  1 februarie  1972.
Note
V. O BISERICĂ BATJOCORITĂ
1. Dificultăţi  jignitoare  întâmpinate  de catolicii dintr-o parohie  lituaniană
2.Pietrele care plâng
Note
VI.ŞCOALA ŞI ATEISMUL 
1.Scopurile propagandei ateiste
2.Elevii  din parohia  Valkininkai 
3.Oglinda intoleranţei
4. Câteva eşantioane  din presa sovitică

Note
CONCLUZIE

________________________________________________________

4.) Gheorghe Leahu*, Arhitect in "Epoca de Aur ",
 Fundaţia  Academia Civică, 2004 
Jurnalul secret  al unui arhitect  din anii  1985-1989  ai „Epocii de Aur”, când Bucurestiul era mutilat de giganticile şantiere ale noului Centru Civic, iar viaţa de zi cu zi era un coşmar.
-----------------------
 * Gh.Leahu  ( n.în 1932,  Chişinău; nepot al  unionistului  Pan Halippa). La fel ca alte familii de peste Prut, au suportat cele două refugii  (’40, ’44)  şi s-au stabilit  definitiv în România, iar  partea de familie rămasă în Basarabia,  a fost deportată în Siberia.
Ca arhitect,  a proiectat  şi coordonat  importante construcţii  din Bucureşti; a publicat numeroase articole de specialitate; este autorul  unor albume-document: Bucureşti-  arhitectură şi culoare  (’88,’91) , Lipscani -  centrul istoric  al Bucureştiului  ( ’93); Bucureştiul dispărut (’95); Distrugerea  mânăstirii Văcăreşti ( ’97); Bucureştiul – „Micul Paris” (  2003) ş.a.

--------------------------
[  LD:  nu putem fi decât  recunoscători  arhitectului – cronicar  al Bucureştiului martir.
  Cu un mic efort de  memorie, vom putea confirma, oricare dintre noi, autenticitatea mărturiilor..
  Cu un minim proces  de conştiinţă,  nostalgicii acelui Bucureşti  - „privilegiaţi”,”descurcăreţi”  sau  „victime amnezice ”  -    se vor ruşina, poate, de oftaturile după  „Epoca de aur”   a lui Ceauşescu.
   Pentru că, să recunoaştem, acceptarea  răului, oricât ar fi el de banal,   şi sentimentul de îndurare    umilitoare,  pot  crea coşmaruri şi  sentimente de vinovăţie.  Titlurile date  capitolelor  şi subcapitolelor cărţii,  sunt un  tulburător inventar  de  nenorociri şi mizerii.

 Cartea  arhitectului  Gheorghe Leahu    ar trebui   pusă pe un cântar imaginar ,  faţă-n faţă  cu cartea arhitectului Camil  Roguski . S-au  într-o  oglindă paralelă.  S-ar putea măsura  atât  diferenţa de percepţie a celor doi  , cât  şi  preţul plătit  de români  pentru   ca Nicolae Ceauşescu  et & ,  să se lăfăie în palatele “epocii de aur ”  . ] 

 1985. Sărăcia şi disperarea  procurării alimentelor / Cozile nesfârşite la benzină /  Plecarea  definitivă în SUA  a unor prieteni  dragi /  Primul Ajun  al Crăciunului  întâmpinat  la lumânare /  Controale şi  supracontroale  ale Securităţii  în instituţii /  Bucureştiul  copleşit  de indicaţiile lui Ceauşescu /
1986. „Omul de tip nou” –nepregătit să devină orăşean /  Copite şi capete de porc, gâturi şi ghiare  de pasăre  -  aşa numitele „tacâmuri”, noi sortimente aruncate  populaţiei  /  Demolări masive  în zona Mărăşeşti –Călăraşi -  Sfânta Vineri / Controlul genicologic lunar  obligatoriu  /  Interzicera  cu desăvârşire  a circulaţiei  auto,  pentru câţiva centimetri de zăpadă  / Toţi ţăranii pleacă  cu plase pline  de pâini  spre satele din Bărăgan /  Cel mai iubit  fiu al  poporului  străbate  străzile Bucureştiului  cu 100/ km/oră, escortat  de 17 maşini  /  Secret  total oficial  privind explozia  de la  Centrala Atomică de la  Cernobâl  / Demolarea  integrală  a Mănăstirii Văcăreşti /  Referendum naţional  „contra înarmărilor”, în paralel cu producţia  secretă de armament  a României /  Alte demolări dramatice  pe străzile  Barbu Văcărescu –Tunari – Galaţi -  Popa Rusu /
1987.  Valuri de  „indicaţii”  aberante lansate  de „marele geniu”  / Iniţiativa de demolare  a 6.000 -7.000 de sate  şi mutarea la bloc  a ţăranilor /  Ger  năpraznic  în instituţii şi case  / Un pod:  „Podul  Eroilor”,  dăruit  de primarul general  al Capitalei, Olteanu,  de ziua de naştere a marelui  conducător Nicolae Ceauşescu /Alte demolări, alte hectare de „arătură”  în Capitală /Hanul  Manuc  în pericol  să fie demolat  /  Bucureştiul năclăit  de noroaie şi praf, cel mai murdar  oraş al Europei /  Inundaţie  pe linia 1 de metrou /  Biserica  Sfânta Vineri, demolată într-o singură noapte /  Prelungirea cu încă 2 kilometri  a „Căii Victoriei  Socialismului”, panică în alte străzi şi cartiere /  De unde s-a inspirat Ceauşescu  pentru „noul  centru civic socialist”?  / Centrul  istoric  din perimetrul  Lipscani, abandonat  deliberat /
1988. Pază formidabilă a oraşului, străzile împânzite  de miliţieni  înarmaţi  cu pistoale  -mitralieră, vine de bou  şi câini  dresaţi / Pachete trimise de prieteni  din străinătate  desfăcute  şi furate  de vameşi,  salamuri uscate  confiscate,  tocate mărunt  şi distruse cu cloramină /  Mizeria  neagră  pentru toată  populaţia,  iar liderul  „Epocii de Aur”  decorat de ziua lui, cu Steaua  de Erou  al Republicii / / Magaziile de  muniţii  ale „gărzilor  patriotice”   păzite  în instituţii  24 din 24 de ore /  Alte  valuri de demolări  pe Ştirbei Vodă-Berzei-  Buzeşti  şi pe Splai-Nerva   Traian-Văcăreşti  -Timpuri Noi  /  Beregăţi de porc  presate în calupuri, livrate populaţiei  înfometate  în preajma Paştelui  1988 / Cum ne-am pregătit să fim naşi  la nunta  nepotului  nostru /  Surprize la  o vizită  făcută la Scorniceşti  /   Albumul meu:  „Bucureşti  -arhitectură  şi culoare”, tipărit  în 4.000 de exemplare, estre interzis de la difuzare  şi e dat la topit cu întregul tiraj  /  Nomenclatura comunistă  răsfăţată cu toate bunătăţile  pământului  - poporul  în mizerie neagră   /  Cozi uriaşe la benzină, cu sute de autoturisme  şi zeci de ore pierdute noaptea şi ziua /   Nicolae Ceauşescu, pentru Economie,  şi Elena,  pentru Chimie,  declaraţi „ doctori  honoris causa”  în Coreea deNord, a lui  Kim Ir Sen  /  Crize de  angină  pectorală  în serie,  din cauza ritmului  diabolic de muncă  la „ Proiect-Bucureşti” 
1989.  Vizită la  „Casa Poporului”  = 450.000m.p. construiţi, 45 de hectare  de marmură, paechete, tavane şi lambriuri  de lemn  şi ipsos,  candelabre de cristal, coridoare  de 250m.lungime, late cât un bulevard  / Mutilarea  magazinului univesal „Unirea” /  Indicaţii  pentru demolarea unor vile din zona Sevastopol, Ana Ipătescu,  Piaţa Victoriei /  Succesiunea  de avize negative pentru o  excursie  în străinătate /  Scrisoarea de protest  împotriva dictaturii, a celor 6 mari  militanţi comunişti  / Măsuri  de securitate  fără egal,  patrule de miliţieni,  soldaţi, securişti  pretutindeni  ….
 Se pregăteşte  ceva?  /  „Vizite de lucru”  absurde, machete şi  proiecte  lucrate şi modificate, indicaţii contradictorii, incompetente,  cu pagube uriaşe  pentru faceri şi refaceri  de lucrări /  Mihai Eminescu  […] centenarului  naşterii, la Ateneu – cu versuri citite  de Emil Bobu!?!, iar la  Bellu  de mii şi mii de oameni.   / Europa socialistă-comunistă  zguduită de prefaceri profunde, la noi mitinguri  şi telegrame de adulare, de recunoştinţă  pentru viaţa înfloritoare  pe care ne.-a adus-o  „marele geniu”   /  Congresul  al XIV-lea al PCR, mascarada  prosperităţii  şi apogeul adulării „cârmaciului”  /  Timişoara, pastorul Laszlo  Tokes şi declanşarea  „revoluţiei române”, între 16 –25 decembrie   /  Colegii  mei şi familia  mea  în punctele  fierbinţi ale  „revoluţiei” : la „Intercontinental”   şi Piaţa Universităţii, în  12.12.89 şi la Televiziunea  Română pe  24.12.89  / 
____________________________________________________


5.) Mihai Retegan,  Alesandru Duţu,  Război politic  în Blocul Comunist,

Editura Tritonic,  2004
[ LD:  este al doilea volum  din ciclul  cu acelaşi titlu  (primul a apărut în 2003, la editura  RAO),  cuprinzând  documente  din Arhiva  Naţională  şi  Arhivele Militare  româneşti,  privitoare la evoluţia relaţiilor  militare ale  României  cu  Uniunea  Sovietică  şi cu celelalte state  membre  ale sistemului ( blocului) postbelic  sovietizat, în perioada 1962-1971. Documentele  relevă  politica conducerii comuniste  de la Bucureşti  faţă de presiunile sovietice  « integratoare »  prin  CAER şi  Pactul de la Varşovia.]

Autorii: „Cu o grijă minuţioasă  faţă de  instrumentele de drept internaţional, ce contrasta puternic  cu ceea ce făcea în realitate, Uniunea Sovietică  a propus statelor  comuniste europene, în primăvara anului 1955, semnarea unui  « Tratat  de prietenie, colaborare  şi asistenţă mutuală », ale cărui  ţinte  “generoase“ erau: eliminarea forţei  din practica  relaţiilor internaţionale, menţinerea păcii  şi securităţii, reducerea  generală a armamentelor, asistenţa  mutuală  în caz de atac. 
Pentru  acest  ultim caz,  articolele 5 şi 6 al  « Tratatului  de la Varşovia » precizau  necesitatea  creării unui Comandament Unificat,  care avea să conducă  forţele armate  puse la dispoziţe  de Părţile Contractante, şi a unui  Comitet Politic Consultativ  însărcinat  cu examinarea  problemelor create  de aplicarea  prevederilor pactului.[…] Este desigur superfluu  să-l numimn  pe cel ce gestiona  în realitate  singur  toate aspectele, politice şi militare, ale  organizaţiei Tratatului de la Varşovia.  [….]  Documentele incluse în acest volum [….] reflectă grija  exponenţilor  regimului  comunist  de la Bucureşti  de a se distanţa  de Moscova în anumite probleme  şi de a-şi apăra  propriile poziţii  pe care le considerau ameninţate  de politica lui Hrusciov  şi, ulterior,  Brejnev,  de consolidare  a  Pactului  de la Varşovia şi  CAER.  
Şi aşa  cum Dej  a căutat  între  1962 şi 1964  să respingă  pretenţiile Moscovei  de a-şi extinde  controlul  asupra economiei  româneşti, Ceauşescu va urmări  să pună piedici  tot mai mari  aceloraşi pretenţii  de a controla  armata şi industria de război  românească  sau de a implica  forţele militare  române  într-un conflict  pe care Bucureştii  nu l-ar fi perceput necesar.   Dar mai ales de a nu permite  intrarea sau tranzitarea  trupelor sovietice  în / prin România. Deoarece aceasta ar fi însemnat şi înlocuirea sa “

Prefaţă  sau  despre cum UN AMĂNUNT LINGVISTIC  DEVINE  PROBLEMĂ POLITICĂ INTERNAŢIONALĂ

- Stenograma  Plenarei CC al PMR, 21-23nov.1962

- Stenograma şed. Biroului Politic  al CC al PMR, 1 iul.1963
- Stenograma  şedinţei  B.P.  al CC al PMR, 18 iul.1963

-Protocolul nr.  15 al  şed.BP  al CCPMR, 18 iul.1963

-Stenograma  discuţiilor  pe problemele  colaborării  în cadrul CAER, 29 apr.1964

-Stenograma  discuţiilor lui  Alex.Bârlădeanu  cu  A.Milatovic, 30 apr.1964
-Raport  elaborat după  Consfătuirea  şefilor Marilor State Majore  ale  armatelor membre 
  ale Pactului de la Varşovia, febr.1966 

-Informare  asupra discuţiilor  dintre şeful  MStM Român  şi şeful  MStM al  Comandamentului 
  Forţelor  Armate Unite, 9 mai 1966
-Notă asupra discuţiilor  dintre  conducerea militar-politică  a României  şi
  Comandantul  Suprem  al Forţelor Armate  ale Pactului de la Varşovia,  1 oct.1968
- Notă asupra discuţiilor dintre  conducerea militar-politică  a României  şi
   Comandantul  Suprem  al Forţelor Armate  ale Pactului de la Varşovia, 19 febr.1969

-Raport  privind  relaţiile  militare  româno-sovietice, 11 febr.1970
-Raport  asupra  discuţiiloraa  dintre şeful  MStM român  şi

  Comandantul  Suprem  al Forţelor Armate  Unite, 7 mart.1970
-Sinteza discuţiilor  între  şeful  MStM român  şi

  Comandantul  Suprem  al Forţelor Armate  Unite,  17 febr.1971 
___________________________________________________________________


6.) arh.Camil  Roguski*,  Florentina Chivu, Adevăruri  interzise. Dincolo de umbră.

Editura  Lucman, Bucureşti,  2004

[ LD: După  atâtea cărţi  apărute  înainte de  dec.’89,  cu  biografia, opera  şi  gândirea “tovarăşului “  Nicolae Ceauşescu,  an de an sporeşte numărul   cărţilor   “oglindă-ntoarsă” spre   Ceauşescu.

Departe de a  fi  o  “modă  românească ”  ( dovadă  numeroasele cărţi  de gen  despre  Stalin,  Hitler,  Mussolini, Tito,  ş.a.) relatările  oamenilor care, în diverse funcţii   şi  împrejurări,  au trăit  în  jurul  “şefului”, întregesc   profilul  psiho- moral al acestuia.   Şi astfel  apar …  memoriile  stenografului, şefului de cabinet,  şoferului, doctorului, ghicitoarei,  partenerului  de sport,  frizerului, croitorului,  bucătarului, maestrului de vânătoare  ş.a, şa. Pentru aceste cărţi, există o anume cerere; ele  răspund unei anume curiozităţi  şi  au  o anume  savoare;   sunt  căutate  de anume  cititori.

Cât  ajută  aceste memorii la scrierea  Istoriei,  nu este locul  să ne pronunţăm  în acest  context.

     Cartea ahitectului  Roguski   este o asemenea mărtuire. Ca director  al unităţii de întreţinere şi decorare  a palatelor din cadrul  Oficiului  Economic „Carpaţi” ( instituţie economică  pe lângă CC al PCR),   el  a răspuns de  decorarea  edificiilor   oficiale sau  palatelor  locuite de  conducătorii regimului  comunist: Palatul  Victoria ( actualul  sediu al Guvernului),  Casa Poporului  ( actualul  Palat  al  Parlamentului); Palatele  Cotroceni,  Snagov,  Scroviştea,   Peleş, Săvârşin, Gura Văii,    Olăneşti, cazinourile  din Sinaia  şi  Constanţa, ambasade româneşti  în diverse capitale,  în care  şi-au  desfăşurat  viaţa şi activitatea   oamenii „  săraci şi  cinstiţi ”  ai  epocii  Dej-Ceauşescu.   

    În această calitate a avut  „privilegiul” de  a contribui  la  confortul  stăpânilor epocii,  prestaţie pe care   a  exercitat-o    cu  multă  competenţă şi  zel.

   Cei  ce  vor  citi  cartea,  vor afla  amănunte „intime ”   despre cuplul   Nicolae-Elena  Ceauşescu : palatele, multele palate  în care au trăit ( beneficiari abuzivi  ai proprietăţilor  confiscate de la  persecutaţii politici); ambientul  cotidian ( biroul, dormitoarele,  sufrageriile, bucătăriile,  băile, piscinele,  grădinile); gustul  lor în materie de mobilier, covoare, obiecte de artă  ( parte  din ele,  din inventarul  aceloraşi  confiscări;   parte, din achiziţiile de la „consignaţia”;  parte prin   executarea  unor  comenzi  costisitoare făcute prin  Gospodăria de Partid;   parte,  din „cadourile”  primite); momentele cotidiene : odihna,masa ( alimentele  ecologice,  regimul controlat), distracţia,plimbarea,  somnul,  câinii de pază, măgarul; îmbrăcămintea (   hainele de blană ale Elenei  Ceauşescu, rochiile,  pantofii,  bijuteriile)  răutăţile şi  dispreţul   stăpânilor  (  incultura, prejudecăţile,  spaimele şi  ticurile);  comportamentul  (  faţă de copii, părinţi,  rude,  oaspeţi,  personalul   ( de) servitor).

    Vor găsi,  de asemenea,   toată  gama  manifestărilor de  obedienţă a   celor ce-i serveau : loialitate de  slugă, cointeresare de „linge blide”, „ciupeala”, linguşeală,  ipocrizie, teamă, bârfă,    invidie,  imitare, cinism, indiferenţă  faţă de  oamenii  din popor.

    Din toate, se va putea  completa  schema  abordărilor psiho-sociale  a ceea ce putem  numi  „ farsa eticii  comuniste ”,   „mentalitatea  parvenitismului  mediocru  ”,  „ exacerbarea  cultului   personalităţii ”   şi  prelungirea lor  în  epoca de tranziţie.

 Chiar dacă vom  şoca  cu această   afirmaţie,  o  vom  formula:   după  1989,  „ stilul Ceauşescu”, combinat cu  „americănisme” sau alte „ isme”,   va fi  preluat  de   noua  clasă politică  şi  de  noii  îmbogăţiţi.   Cu  mutaţiile de rigoare. Fie  prin  „folosirea  temporară” clamând  cu  cinism, precum  Ion  Iliescu, acel uluitor :< Sărac dar  cinstit!  >,  fie  schimbată prin „înstăpânire   prin  privatizare ” …la munte, la mare,  în  Bucureşti, la Snagov ş.a.md.

Mărturiile arhitectului  Roguski   deschid   o  pistă   spre o  asemenea  investigaţie.    

D-sa  pare a fi  indignat,  supărat, mâhnit  de ceea ce se întâmplă  acum  cu  palatele şi  castelele  de care  s-a ocupat.  Mai greu   de identificat  din relatările  d-sale  … sunt  criteriile morale care  au legitimat   înstăpânirea   locatarilor  comunişti,  timp de  jumătate de secol,  de  acele palate şi  avuţii.   Ne-am  îngăduit  să  punem subtitluri  orientative  după   locaţia prezentată, lăsând  formularea  originală  în  reproducerea  Cuprinsului.]

--------------------------------

¤ Cuibul  Ceauşeştilor   din Bulevardul  „Primăverii”       ¤ Crăciunul,  Paştele, Revelionul  în familia Ceauşescu    

¤   Palatul  Victoria - Ministerul de Externe pe vremea Anei Pauker  

 ¤ Castelul  Foişor  ( Sinaia,   Peleş) şi  „ Foişorul Nou”

 ¤  Palatul  Prinţului Nicolae (lângă mănăstirea Snagov);  un nou pavilion şi  cartierul  de vile   în Snagov-sat.

¤   „ Om  sărac şi cinstit  ” – în  concepţia şi limbajul  comunist. 

¤   Palatul  Cotroceni :  refacerea părţii vechi;  construirea   părţii   noi   ( ca  reşedinţă  prezidenţială). 

¤   Neimplicarea   Bisericii Ortodoxe:   Cotroceni,  Văcăreşti, mormântul eroului necunoscut, memorialul  comunist.    

 ¤  Săvârşin  - palat  de  vânătoare    

 ¤ Reşedinţe de protocol la Severin:  Muzeul  pictorului  Ştefan  Popescu,  casa   doctorului  strămutat.

¤ Sediul  ICECHIM  - biroul „ tovarăşei”

¤  Casele copiilor  Ceauşescu.

¤ Palatul de la Băi  -  „palazzo” de la  Olăneşti  

¤  Canalul  Dunăre - Marea Neagră

¤   „Casa Republici i ”    -   „ sediul  sediilor ”   (  instituţii de partid  şi de stat)

¤ Vilele de la   Neptun  şi  Olimp

¤  Hotelurile  parlamentarilor :  Triumf  sau   President (  apartamente  şi garsoniere);     lângă  Casa Republicii,

     hotel  cu  200 garsoniere şi  zeci de   apartamente;   după revoluţie,  vândut :  hotelul  Marriot.

¤    „Aşa - zisa revoluţie” :  un mare semn de întrebare

                                              *               *             *

Cuprins

¤ Cuibul  Ceauşeştilor  [ construit  între’71-‘72. Bulevardul  „Primăverii” :  grădina, casa, camerele, dormitoarele, birourile, bucătăria,   mobilierul,decoraţiile, covoarele,  perdelele  ş.a. ]  

¤ Moş Gerilă  în locul  lui Moş Crăciun [ Crăciunul,  Paştele, Revelionul, în fam.  Ceauşescu ]

¤  D’ale diplomaţiei  [ Palatul  Victoria ( Ministerul de Externe pe vremea Anei Pauker);  Ambasadele]

¤ Antecesorii  arhitectului [ Străbunic, bunic, tată – arhitecţi,  conservatori, decoratori  în vremea  regilor   Carol I,  Ferdinand,  Carol II;]

¤ Castelul  Foişor. [ Sinaia,  lângă Peleş. Palatul lui Carol II,reconstruit şi  inaugurat’33. 

    Lângă el,  „Foişorul Nou”, de trei ori mai mare decât  cel vechi  (construit  în etape,1958-1968),  cu mobilier şi  decoraţiuni noi, cu piscină, cu  dormitor şi  saloane  de protocol  şi  săli de confernţe]

 ¤  Palatul  Prinţului Nicolae.[ Construit  în  1931,  pe  domeniul regal,  în mijlocul unei rezervaţii cinegetice, lângă mănăstirea Snagov.  Confiscat de PCR  în  1947,  a stat  închis   o vreme.

    În  1952-1953,  s-a construit  un nou pavilion  cu  cca 20 garsoniere, câteva apartamente  şi o sală de mese pentru  odihna  protipendadei  comuniste. Apoi  au  fost iar nefolosite,  devenind un fel de depozit  de obiecte de  patrimoniu.

    Când Nicolae Ceauşescu a devenit secretar general  al PCR, Gospodăria de Partid  a construit  o serie  de vile  în Snagov-sat, vis-a-vis de  Palatul  Prinţului Nicolae: vila Lui, vila Ei, vila mamei ei,  vila invitaţilor,vilele  copiilor  (  Zoe şi Nicu).

    Când Ceauşescu s-a hotărât  să  trăiască mai mult  în afara Bucureştiului,  s-a procedat la   renovarea Palatului  Prinţului  Nicolae, ca sediu  permanent. La  parter, sală mare de şedinţă şi protocol  ( cu cel mai mare   covor din România!),  holuri şi saloane,   biroul Lui şi biroul Ei, iar la etaj,  trei dormitoare  (al Lui, al Ei, al copiilor); materialele au  fost  toate  de import  de la   mari   firme din  Belgia şi Elveţia. ]

  [   O definiţie  cu tâlc: „Om  sărac şi cinstit ”

-Florentina Chivu:  „ Deşi pare o contradicţie, deoarece dictatorii  nu  cumpără,  ci  obţin,  Ceauşeştii  au achiziţionat  ceva  din  ceea ce mai  există  azi  în  castelul de la Snagov?”

-Camil Roguski: „ Cu  toate că o să mă contraziceţi,Ceauşescu  nu a avut  nici  un bun  în   proprietatea   personală,  în afară de cadouri.  El  îşi alegea  tot ce dorea,  iar Statul  plătea   oricât  ar fi  costat,   pentru că asta era dorinţa  dumnealui.”

-Florentina Chivu:  „Continuând o tradiţie  postrevoluţionară,  era deci un om  sărac şi  cinstit?” 

-Camil Roguski: „  Din punctul de vedere al legii, era un om sărac,  nu avea nimic.”

-Florentina Chivu: „ …Ţineţi minte  că,  după plecarea lor cu elicopterul,  la Snagov au fost  găsite  două carnete  de CEC  în valoare  de trei milioane  şi ceva de lei,  o sumă foarte mare la vremea aceea?

-Camil Roguski: „  Nu ştiu,  dar este sigur că nu le-ar  fi ajuns  nici  2000 de ani, cu salariile lor  reale   sau chiar  duble,   ca să-şi  poată  face unul  dintre palate.”]

 [ Deplasări de destinaţie post- revoluţionară :

- Biroul  lui Ceauşescu (  din Primăverii) -  închiriat  Comitetului  Euroatlantic; 

- Nunţile   gimnastei  Nadiei Comăneci sau  a fiului  premierului Văcăroiu,  desfăşurate   în  sala mare   de protocol a  Castelului Snagov.

-Megastarul  Michel Jackson  a închiriat  Castelul de la Snagov  cu ocazia concertului  din  1992;  a dormit  în paturile  celor doi  dictatori ]

¤   Palatul  Cotroceni  [ construit în  jurul  mănăstirii Cotroceni,prin  1679 ( ctitor Şerban Cantacuzino) 

      în  1893,  a fost transformat  în palatul lui Carol I. În 1948,  a devenit  Palatul Pionierilor. 

      După  vizita  lui  Ceauşescu  în Anglia,  în  1975, el a hotărât   mutarea pionierilor  într-o  construcţie   nouă, transformarea  palatului  în  reşedinţă pentru   înalţii oaspeţi   şi o parte nouă  (  de două  ori mai mare), ca reşedinţă  prezidenţială.  Arhitectul  dă toate amănuntele   legate de  construcţii, de materialele folosite,  de mobilier,  covoare, etc etc,  inclusiv despre demolarea  bisericii   şi  neimplicarea Patriarhiei]        

¤ Cât de mare e crucea pe care o purtăm. [ opinii critice,  foarte  severe,  privind  atitudinea   Bisericii  Ortodoxe,  în  timpul  şi  după   căderea  dictaturii ceauşiste,  privind  bisericile demolate.

    Împotriva  construirii  Bisericii Neamului  în Parcul  Carol.] 

  [  O  dispută  delicată: Biserica Ortodoxă

 -Camil Roguski:  „ În  timpul lui Ana Pauker,  mormântul [eroului necunoscut ]  a dispărut  şi   a apărut   din nou  după  25 de ani...”

-Florentina Chivu: Nu a apărut  pur şi  simplu,  a fost refăcut!

-Camil Roguski:  „Aveţi dreptate,când au venit  comuniştii, s-a  făcut monumentul  eroilor  socialismului.   Şi s-a înmormântat  sub acest  monument  prima oară  Dej.  Monumentul era  din granit     roşu suedez, o parte provenind chiar  din piedestalul  faimoasei statui  a lui  Nastrovici reprezentându-l   pe regele Ferdinand. […]  M-a mirat faptul  că  Biserica a cerut  cu atâta  înverşunare  dărâmarea  acestui    monument  al eroilor  comunişti.  […]  Vrem  să arătăm  că suntem anticomunişti?

   Păi  Biserica  Ortodoxă Română  a fost o aliată   puternică  a Partidului   Comunist  Român. […]

   Mănăstirile şi  bisericile  îşi cer drepturile  pe care le-au avut  înainte : moşii, case,    păduri. […]

  Dar ei nu vor să înapoieze  bisericile  care nu le-au aparţinut :   bisericile Uniţilor,  bisericile catolice.”

-Florentina Chivu:  „Aţi afirmat  mai  înainte  că preoţii  nu au fost asupriţi  de comunişti.

  Eu cred  contrariul.”

-Camil  Roguski:  „ Fac o mică rectificare.  În perioada  comunistă au  fost destui.  Dar au fost uitaţi.  […] Cei mai mulţi  au murit  în lagăre, la Canal,  în puşcării.  Mai nimeni nu vorbeşte de ei.  Nu am  văzut  Biserica de astăzi   să pomenească de eroii  săi.   Biserica are alte idealuri  astăzi. […]

Prin  vorbe şi  prin clădirea  Bisericii Neamului,Patriarhul  nu va putea şterge  niciodată  greşeala de a nu susţine Biserica ortodoxă  în  timpul  comuniştilor.” ]

 ¤ Tito  în  România.[ prima  întâlnire  cu Ceauşescu : o  vânătoare  la  Săvârşin ( care fusese renovat   cu  câţiva ani  înainte).A trebuit  să  construiască un  cort  pentru  vânători.

  Ultima  întâlnire  între cei   doi:  casa de oaspeţi de la  Gura Văii  era  prea mică;  au trebuit  să caute alte  două case  mai potrivite în  Turnu Severin.  Pentru  Ceauşescu,  Secretariatul  Judeţean  a cedat

 Muzeul  pictorului  Ştefan  Popescu   ( pe care l-au  reparat, reamenajat,  decorat  etc etc).

Pentru Tito,   a fost mai greu, dar au găsit  până la urmă  casa unui  doctor, cu un mic parc.]

[ O poveste  dramatică: „evacuarea unui proprietar”:

-Roguski: „Fusese vila unui  doctor mare  din Turnu Severin,  cu parter şi etaj,   Doctorul  avea un băiat,  tot  doctor,  care locuise la parter.  Acesta fugise  în Iugoslavia  şi statul îi luase casa, adică parterul.  Bătrânul  doctor locuia la etaj. […] Noi eram presaţi de timp,  doctorul nu voia să plece. […] Cei de la Bucureşti  au  căutat  să-l tenteze: < Domnule,  îţi oferim,  cu titlu de proprietate,  un apartament  în  Bucureşti,  lângă fata d-tale,  şi-ţi  dăm şi  buletin deBucureşti. > […] Ca să-l forţeze să plece, şantierul  întinsese deja schelele  de jur împrejurul casei,  muncitorii  băteau  în draci  şi l-au înebunit  pe doctor.  Era şi bătrân şi  bolnav. În  sfârşit,  doctorul a plecat  şi am intrat  cu forţa  în casa  lui Tito “

-Fl.Chivu: “  Ce vremuri! … Cum v-aţi  gândit  să transformaţi  vila bietului  doctor? “  

-Roguski: “ La parter … un salon, o sufragerie  şi o mică garsonieră … la etaj,  … un salon, un dormitor mare, o altă garsonieră… Eu am plecat  în ţară  să găsesc mobilă  la marile întreprinderi … covoare … perdele…  m-am interesat  cum trăeşte Tito,  ce tabieturi are, ce-i place, ce nu-i place …”]

¤ Cu drag, despre Elena  [  Prima  lucrare  realizată ca  angajat al  Gospodăriei de  Partid  a fost  sediul  ICECHIM -  „oul de aur”  al Elenei Ceauşescu  (  construcţie,   săli, mobilier,  covoare,  perdele] 

[  După rang  şi  indicaţii:  casele copiilor.   

-Fl.Chivu: „  Ca arhitect al familiei  Ceauşescu  înseamnă că  aţi avut  în sarcină şi casele  copiilor  cuplului  dictatorial?”

-Roguski: „ Da,  am  lucrat,  dar  casele  copiilor  nu erau  cine ştie ce. Pe vremea aceea  casele  păreau  foarte frumoase, foarte mari. […] Astăzi, casele lor sunt depăşite  cu mult  de casele cu turnuleţe, interioarele  sunt mult mai elaborate  decât  ceea ce aveau  copiii lui Ceauşescu.”

-Fl.Chivu:  „ Nu era normal  să li se facă  şi  copiilor nişte palate, poate ceva mai mici,  după rang?”

-Roguski: ” Casele în care au locuit  soţii Ceauşescu erau  făcute de  Gospodăria de Partid şi

date  în folosinţa lor.  Iar  în privinţa  copiilor, aceştia  nu puteau avea  ceea ce aveau  părinţii. 

Trebuia să fie o diferenţă între  părinţi  şi copii. Este foarte adevărat că, atunci  când l-a însurat  pe Nicu, Elena  a vrut  să-i dea cadou  o casă nouă.  S-a făcut această casă  pe lângă Academia Militară, pe  strada  dr.  Severeanu. Am lucrat la casă  aproape un an  de zile.  Şi  când am mobilat-o şi am adus tot ce trebuia,  Nicu  […] se despărţise  de soţia lui   şi casa n-a fost locuită nici o dată.” ]

¤ Palatul de la Băi  [ Un „palazo” construit la Olăneşti,  între  1987-1990 (  concomitent  cu construirea Casei Poporului), cu  trei  dormitoare, sufragerie mare,  două birouri,  săli de tratament,  cinematograf,   sală de biliard,  piscină  şi  pajişte pentru aterizarea  elicopterelor;  cu mobilier  şi  covoare  executate  în ţară, cu vitralii executate de maeştri). 

Gospodăria de Partid şi  judeţenele  au  construit cca 50-60  case de odihnă,  de tratament,  de oaspeţi,   de  vânătoare.  Dintre ele,  30 au fost destinate  folosinţei  exclusive    a cuplului  dictatorial.

  Ultima lor „ctitorie”,  a fost  Palatul de la Olăneşti.]

[  Un palat peste care  a trecut  …” revoluţia” :

-Roguski:  „ Cu titlu de amuzament  ultima  mobilă  urma să ajungă exact  în ziua  revoluţiei.

 Mobila trebuia să  vină  de la Oradea  via Sibiu. La Sibiu,  fiind revoluţie,  omul care  însoţea mobila  a plecat  pe tren, mobila  a rămas acolo  şi este  singura mobilă pierdută  din  câte  s-a  folosit  în  palatele  construite  în perioada Ceauşescu. …”

-Fl.Chivu: „  Am vizitat recent  palatul,  iar  ghidul a precizat  că biroul  din  Cabinetul  numărul unu  nu mai este.Cine l-a luat  sau  „împrumutat”? 

-Roguski: „  Un primar, un prefect,  sau  urmaşii prim-secretarilor. Este păcat, pentru că astfel  de lucruri  trebuie văzute  numai  într-un ansamblu bine gândit …”

-Fl.Chivu: „ …Observ  totuşi o undă de nostalgie, ori după bunurile pe care le-aţi executat, ori  după  epoca  aceea  în care  < totul  era ordonat  şi  chibzuit >  Ce vreţi  să spuneţi?  În prezent  nu este aşa?

-Roguski: „ Sigur că da.  În prezent  nu este aşa.  Acum  se cheltueşte  şi se iroseşte  ceea ce au strâns alţii.  Păcat! […] Şi nici nu ştiu  cum să le folosească.Şi  acesta e păcatul.  Au  dispărut  nu numai mobila,  ci şi  obiectele de artă  …”

-Fl.Chivu:  „Dormitorul lui  Ceauşescu este mai clasic.”

-Roguski: „  Dormitorul lui? El n-a apucat să doarmă acolo.La Olăneşti  s-a stat  o  singură dată,   timp de trei ore.  Nu s-a dormit  nici o dată acolo.”

-Fl.Chivu:  „  În schimb, pot  să vă spun  că a dormit  domnul  Ion Iliescu,  în timpul  concediului de odihnă  sau balnear.  Aşa mi-a spus ghidul.”

¤  Şahinşahul şi  drumul petrolului  [ Despre  Canalul  Dunăre-Marea Neagră ]

-Fl.Chivu:  „ Când s-a  pus prima dată  problema  construirii acestui canal?”

-Roguski: „  În timpul lui Stalin, care obişnuia  să facă  din canale ghetourile şi  lagărele  de muncă ale ţării respective.  Cum la noi  erau  destui oameni care „ trebuia  terminaţi ”,  s-a dat  dispoziţia  să începem un canal.  […] Şi prin nebunia  asta au  fost terminaţi  o serie întreagă de oameni.

S-a distrus vechea intelectualitate,  s-au  distrus  vechile partide, vechii chiaburi. […]

 Dar  când legătura  dintre Stalin şi Dej  s- a rupt,  s-a oprit  şi Canalul. […]

S-a oprit Canalul,  a murit Dej,  şi a venit  Ceauşescu. […] Şahinşahul  a fost ceea ce noi numim  astăzi  sponsorul  reconstrucţiei Canalului, al celei mai mari  rafinării  din estul Europei  -Petro Midia - …” 

 -Fl.Chivu:  „  Ce s-a întâmplat  cu „sponsorul”  nostru?”

-Roguski: „  Totul a picat  când a murit  şahinşahul….”

¤  Casa cea mare  [ 1984- demararea lucrărilor  la „Casa Poporului”.Palatul  urma  să fie  „sediul  sediilor”:  sediul guvernamental,  palat rezidenţial,  sediul PCR,  sediul Armatei,  sediul Justiţiei  ş.a.  Are  o  suprafaţă desfăşurată  pe  330.000 metri pătraţi;   2,55 milioane metri  cubi  construţi; edificiu este împărţit  în  21 de corpuri; 440 de birouri;  1.200 săli de şedinţe; zeci de saloane.

Câte un  „cabinet 1 şi 2 ”,  trebuia  să fie în  toate departamentele]

 [ „Covorul  record ”   al Casei Republicii :

-Fl.Chivu: „ Concret,  dumneavoastră  cu ce v-aţi ocupat?”

-Roguski: „  … Trebuia  să aduc  trenuri de mobilă,  trenuri de covoare,  trenuri de perdele. […]

  Munţi de marmură, păduri întregi de parchete,  kilometri de covoare! […] La Casa Republicii, ca să deschizi  toate uşile  şi  să treci prin toate sălile,  nu-ţi ajung trei zile!  […]

-Fl.Chivu:  „Covorul la care vă referiţi  era cel mai mare realizat  de dumneavoastră sau  în ţară?”

-Roguski: „  A fost cel mai mare  covor realizat de mine, unul  dintre cele mai mari  covoare din România  şi cred că şi al  doilea din lume.  Era un  covor de  18 metri lăţime  pe  cca 30 de metri lungime.

Execuţia lui a durat  aproape trei ani  şi au participat  o sută de oameni. […] Covorul despre care vorbim avea  cca  550 metri pătraţi … a 5 kilograme pe metru… adică  vreo  două  tone şi  jumătate [….] l-am cărat  cu  80 de perechi de oameni,  adică cu  160. Cărătorii  covorului semănau  cu un miriapod  cu picioare umane [….] Revoluţia m-a prins  cu covorul  strâns şi nepăzit.   Cei  200 de solodaţi  pe care îi aveam  eu  pentru bunurile  destinate  dotării  Casei  Republicii,  au  dispărut. […] Cine a vrut  şi  cine n-a vrut  a venit  să fure  din  Casa Republicii. […]  Şi au vrut  să-l fure.  […] Nu ştiu  cum au făcut,  cum l-au derulat, dar au tăiat sfertul, şi-au dat seama că şi sfertul  era prea greu  pentru a-l fura. 

Şi atunci au  tăiat  numai bordura. Vă daţi seama  câtă muncă şi  cât chin  au  fost distruse  de o mână de dobitoci!  Era o vreme  când bunurile  statului  deveneau bunuri  personale!”

 [ “Buncărul”  Casei Republicii:

-Roguski: „ Săpătura  de fund era aproape de  50 de metri  de cota zero. Acolo trebuia să fie  buncărul,  adăpostul atomic al acestui mastodont.  Asta s-a făcut!  Era primul care s-a executat!  [….] S-a mai făcut un  buncăr, iar cabinetul a rămas acolo  unde s-a fixat. [….]Adăpostul  cârtiţelor  a fost   o pagubă pentru stat  şi  o ruşine pentru noi!”

[ „Belvederea”   Casei Republicii :

 -Roguski:  „ Au  fost  adăugate suplimentar  nişte nivele.Acestea  nici n-au existat  în proiect, dar el a zis: < Mai puneţi unul,  mai puneţi unul, mai puneţi unul > Şi patru nivele s-au pus pe deasupra. Acolo sus era o  zonă  rezervată numai lui, dar şi acolo exista  un cabinet  al lui şi unul al ei.  Acolo se duceau ca turişti, ca vizitatori.  Era,  într-un fel,  belvederea  din Casa Republicii.

  Nişte anormali! “ ]

¤  Supraveghere şi indicaţii   [ despre supravegherea pas cu pas de către Securitate; despre  prietenii  cuplului  prezidenţial. ]

¤   Sângele cere  sânge [   Despre  „aşa - zisa revoluţie”, care a fost  „ o revoluţie de palat”;    despre   „atot puternicul”  Victor Stănculescu,  comerţul   cu arme al României (  80-90 % din venitul  ţării) şi   căderea lui Ceauşescu; despre jefuirea palatelor lui Ceauşescu; despre  simulacrul  procesului Ceauşeştilor;

-Fl.Chivu:  „Care a fost,  în mare, planul?” 

-Roguski: „ Matadorii au fost  generalul  Stănculescu  şi  generalul  Iulian Vlad.  [….]  În momentul acela, atât reprezentanţii  ruşilor,  cât şi cei ai americanilor,  au luat legătura cu Victor Stănculescu  şi au  hotărât  dărâmarea lui Ceauşescu ……. ”

¤ România:  ce am fost şi ce  suntem?  [ Marile realizări  ale epocii; staţiunile de la   Neptun şi Olimp   (  vila lui Ceauşescu;  vilele Mărul,  Părul,  Mesteacănul, ş.a. pentru  protipendada comunistă;  casele Uniunilor de creaţie;  Olimpul) ]

-Roguski:  „… Nu  sunt  un nostalgic,  dar lucrurile bune  trebuie spuse   şi Ceauşescu  a făcut  o serie întreagă  de lucruri bune  […] Am  făcut  sau nu bine,  nu ştiu  încă,  dar noi am  construit  sute de blocuri,  atât de multe,  încât,  înainte de a-l asasina pe Ceauşescu, se cam terminase problema  cererilor de locuinţe. Am  făcut  sute de spitale  …mii de şcoli,  cămine culturale,  mari clădiri ale primăriilor, teatre,  cinematografe,  am industrializat  o ţară,  am  făcut  sute de fabrici  …am  făcut  o agricultură mare, irigată,  am făcut  şi Metroul,  apoi Canalul Dunăre Marea -Neagră,  bine sau prost, toate pe banii noştri” 

¤ Dreptate şi adevăr.

-Roguski:  „  Au trecut  15 ani  de când Epoca de aur s-a încheiat. Încheiată printr-o crimă.

 De atunci, opiniile sunt  împărţite:  pro şi  contra   Dar majoritatea spune că o ducem mai greu. Că am greşit. Că altfel a fost  visul nostru. Şi  toţi arată  într-o  direcţie: Justiţia. [……….]

¤  „Unde nu-i cap, vai de picioare”

-Roguski: „  Staţi  şi  vă miraţi. Parlamentarii noştri  se plâng  că n-au unde dormi. […] Înainte,  partidul  comunist  avea şi el parlamentarii lui. Pentru aceşti parlamentari, meniurile erau mult mai mici ca cele de azi,  existau nişte hoteluri  de genul unor internate. …  Erau, de fapt,  două  astfel de  hoteluri - cămin … Triumf  sau   President … Era  compusă  din apartamente  şi garsoniere  … camere mobilate … Apoi s-a hotărât  ca pe lângă faimoasa clădire a Casei Republicii  să se construiască  un  hotel care  să aibă  aproape  200 garsoniere  şi un număr mai mic de apartamente.

Atunci  când s-a luat  viaţa lui Ceauşescu,  hotelul era aproape gata.[…] A urmat  ce ştiţi  şi  dvs: aşa –zisa revoluţie.Hotelul a fost  lăsat de izbelişte, s-a furat  cât se putea fura  din el şi,  la un moment dat,  a fost dat  în administrare  şi, poate,  în  folosire  Ministerului  Forţelor Armate  [….]

Dar  s-a găsit  o variantă şi mai bună: să fie  vândut. Şi a fost  vândut  şi din el  s-a ridicat  hotelul  Marriot. […]  Credeţi  că  parlamentarilor  trebuie să li se pună  la  dispoziţie  de către  stat un hotel? Eu consider că nu  […] Când  Ceauşescu  a fost  lichidat, în urma lui  a rămas  o serie de răni  care în  construcţie  se numesc  clădiri  neterminate. Ce s-a întâmplat  cu acestea  timp de  15 ani?

Multe blocuri de locuinţe,  viitoare magazine alimentare şi industriale, alte circuri ale foamei, Casă a Republicii,  un  Muzeu al Partidului,  o  Bibliotecă Naţională,  Opera [….] ministere administrative  vis-a-vis  de Casa Republicii,  de asemenea  clădirea Ştiinţei şi  Tehnicii …

În mod cert, dacă Ceauşescu mai trăia un an,  aceste clădiri ar  fi fost terminate.” 

¤ De la fotbal la mormântul lui Ceauşescu   

¤ Revoluţia  română:  un mare semn de întrebare

-Roguski:  ” Lumea întreabă mereu:  cine a tras în noi?  Păi, noi am tras în noi. Cred  că peste  90 %  dintre cei care au fost loviţi  de gloanţe  sau omorâţi,  au  fost  pur şi  simplu  ucişi  de sutele de mii de gloanţe  trase de nişte neprofesionişti  cărora li  s-au pus nişte arme în mână. […] Eu  consider  că  răsturnarea întregii  situaţii din România   a fost  organizată  şi  coordonată  de Vest şi Est   şi a fost  dirijată  şi  condusă de  comandanţi  străini.

După aceea au  început  revoluţionarii români.  Toţi cei care au  crezut  că pot  să-l dea jos pe  Ceauşescu  eu îi  consider  nişte revoluţionari adevăraţi.  Studenţii,  care  erau  în Piaţa Universităţii  îşi dezveleau pieptul  şi  strigau  < Jos Ceauşescu!  Împuşcaţi-ne!  >.  Aceştia erau adevăraţi revoluţionari. 

Salariaţii  mărunţi care  s-au dus la birou  şi de acolo  au plecat  strigând  <Jos Ceauşescu!  >,  sunt, la fel,  adevăraţi revoluţionari.   Cei care astăzi se consideră revoluţionari  şi care  îşi cer drepturi  sunt cei care  mimează această atitudine.  Adevăraţii  revoluţionari  nu  au nevoie  să  fie plătiţi. “ 

__________________________________________________________________


7.) Stelian Tănase,  Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii,  Editura „Compania ”,  2002

[ LD:  semnalăm  o carte  specială, atât ca valoare documentară, cât şi ca tehnică  tipografică,   constând din   punerea în pagină, ca într-o oglindă, de documente  cu autori diferiţi,  subiectul fiind acelaşi   personaj : Stelian Tănase, alias „obiectivul Ştefan”  ( omul,   scriitorul, disidentul)  intrat în colimatorul   Securităţii.
Volumul alătură  fragmente  din  jurnalul autorului ( 1986-1990),  fragmentelor  extrase din  dosarul securist ( 1984 -1989), cărora le adaugă, în 2001, câteva  adnotări   punctuale marginale.
    Despre dosarul  său  de securitate, Stelian Tănase spune lucruri,  în aparenţă,  simple:   a înaintat cererea la CNSAS la   4 apr.2001, cf  legii  187/ 1999; a fost invitat să şi-l  vadă, fiind prevenit că este  un „dosar urât”  (  cca 500 de file, rapoarte, note  de filaj, note informative,  transcrieri, sinteze  etc). Lectura propriului dosar, mărturiseşte el, este  o experienţă   „absolut personală  şi şocantă”:
 „ Câteva mâini nevăzute  au rescris  istoria vieţii mele   - a vieţii noastre  - şi  au făcut-o de nerecunoscut  Devenisem  un obiectiv  cu numele conspirativ < Ştefan>. [….] 
Nimic nu mi-a evocat  mai intens atmosfera  din Kafka şi Orwell.”
   Despre adevărul  istoric care s-ar putea extrage din aceste dosare?  Evident, nu adevărul despre „obiectivele” investigaţiei securiste ( care urmăreau  stigmatizarea victimei  şi aveau ca scop reprimarea),ci adevărul despre instituţia SECURITĂŢII COMUNISTE  şi a slujitorilor ei. 

 Stelian Tănase, care este un  pasionat răscolitor de arhive, trage un semnal:  “Şi cât de înşelătoare pot fi arhivele!  Cunoşteam  senzaţia de  fals din dosarele < autentice, adevărate>, fabricate  de Securitate, de pe vremea când reconstituiam  anchetarea  <  grupului  Noica-Pillat. >” 
   Despre necesitatea morală  a cunoaşterii  acestui mecanism al terorii totalitar –comuniste?
 În  2001, după  citirea propriului dosar de securitate, Stelian Tănase, cu modestie şi cu  îndoială,  lasă posterităţii  o  mărturie tulburătoare:   „ Lumea descrisă  în această carte  nu mai există, chiar dacă mulţi dintre protagonişti  i-au supravieţuit. Nici problemele nu mai există.  Cenzura a sucombat  pe baricadele Revoluţiei. A fost primul  drept  câştigat în decembrie 1989:  să spui,  să scrii ce gândeşti. Supravegherea poliţienească  de atunci  s-a restrâns mult.
      Am putea să ne întrebăm   la ce foloseşte atunci să scotocim  prin arhive?
Mai mult decât atât:  de ce să publicăm  asemenea dosare  pline de mizerie  omenească? Omul vrea mai degrabă să uite, i-o dictează instinctul de conservare.  Noaptea este instrumentulde măsură.  Riscul unei asemenea  lecturi  este că te poate face  să-ţi  pierzi  somnul.
 După  ce am adus acasă copia dosarului,  am ascuns-o  într-un sertar, crezând că va rămâne acolo  neatinsă  douăzeci de ani.  Dar nu-mi dădea pace.  Era ca  < scheletul din dulap >”  ş.a. ş.a ş.a.
     Cu  specificarea că extrasele noastre micşorează  efectul  obţinut prin punerea în pagină   din  original, dăm, spre exemplificare, câteva mostre.

   [ Stelian  Tănase, prefaţă, 27 ian.2002, ]:
„ Cu toţii ne mişcam  în această irealitate, atent supravegheaţi,   fără să fim conştienţi  de ce se întâmplă.  Bineînţeles, riscurile  erau clare  pentru fiecare  dintre noi.  Securitatea  avea mulţi  agenţi pe urmele noastre  şi lucra cu zel.  Acest zel  nu a părăsit-o  până în ultima zi  a regimului Ceauşescu.  Ultimele note sunt din  20 decembrie 1989. Totul se prăbuşea în jur pentru oamenii  regimului, dare ei căutau, impasibili,  să  < servească cauza >. Pregăteau  dosare pentru momentul  în care  aveau să treacă la acţiune : să aresteze,  să interogheze,  să-i condamne pe vinovaţi.
 Din fericire, două zile mai târziu, Ceauşescu a zburat  cu un elicopter de pe acoperişul  clădirii CC  al PCR   înconjurată  de mulţimea revoltată. De Crăciun a fost asasinat  de câţiva dintre fidelii săi, ca într-o dramă  shakesperiană. Ce s-ar fi întâmplat  cu noi dacă  nu pierdea  puterea în acel decembrie? [ ….]
Povestea care  urmează  a fost trăită  într-o versiune sau alta   - din nefericire  - de foarte mulţi.
 Această carte le este dedicată”
[ 22.08.1984 ]  

Ministerul de Interne.                                                       Anexa  nr.2

Departamentul  Securităţii Statului.                                  Strict secret

Unitatea militară  0800/  s.Buc.                                         Exemplar unic
Nr.  122 /  C.S. din D / II/  00737718/ 22.08.1984 

                                         RAPORT

  „Rugăm  să aprobaţi  folosirea mijloacelor TO tip  ICT  la TĂNASE  STELIAN   conspirativ „ ŞTEFAN”  de profesie  şi specialitate …. Din str.Aleea Barajul  Dunării  nr.4  telefon  66.02.45.

  Lucrarea TO va funcţiona pe perioada  de la  22.08.84  până la  30.09.84. […….]
             [St.Tănase: TO= tehnică operativă.  În clat,  interceptarea  convorbirilor  telefonice (ICT),
              care se făcea prin dispozitive  speciale  şi operaţiuni  în centrala  telefonică
               aflată  în bulevardul  Banu Manta ]
  „Prin folosirea mijlocului TO  ne interesează comentariile politice  de orice fel,  date despre preocupările  sale litereare, relaţiile din rîndul oamenilor de litere  şi natura acestora,  intenţia de a intra  în legătură  cu cetăţenii  străini   pentru a-i scoate afară  materialele în scopul  publicării  în exterior.
Datele şi informaţiile  rezultate  vor fi transmise  la indicativ 1227CS tovarăşul  lt. Maj. Creţa …. Telefon  6604  care va asigura  o permanetă cooperare  cu unitatea  ( subunitatea) „T”  în această problemă 
ss indescifrabil                                                 Şeful Serviciului ( Biroului) 
”Dana –44”, nr 26/25                                    ( gradul,  numele şi pronumele)

ss  indescifrabil.                                               ss indescifrabil

----------------------------------------------------------------------------------------------------

 [  27.05.1987]                                                            
   Unitatea  Militară  12515 / V Bucureşti               Strict secret
     - Serviciul de contrainformaţii  -                        Exemplar  nr. 1
                    Nr. D / 002238333  din 27.05.1987

      „Vă informă  că  scriitorul  Stelian Tănase deţine  la domiciliu  înregidtrări pe nandă  magnetică  din jurnalul personal  al numitului  N.CARANDINO, fost fruntaş  al Partidului  Naţional  Ţărănesc şi persoană apropiată  a lui IULIU MANIU. Recent, cinci casete  cu astfel de înregistrări  au fost  date unei  surse a unităţii noastre  pentru a fi ascultate.  Din audierea lor  a rezultat  că acestea  cuprind memorii  ale lui N.CARANDINO din  perioada  1944-1964, cu accent deosebit  pe anii  1945-1947 când a fost  redactor şef la ziarul  oficial  al Partidului  Naţional Ţărănesc  „Dreptatea”, după 1947  când s-a aflat  în închisoare  şi apoi  când a avut domiciliu  obligatoriu  într-un  sat dinm Bărăgan.  STELIAN  TĂNASE  a primit de la N Carandino  mai multe casete, conţinând astfel de date, după care şi-a făcut propriile  înregistrări. 
Şeful Serviciului,  Col.  Durlea Nicolae  
[ 1987. Note marginale  pe document]
Tov.mr.Preda, executaţi ordinul  şi acţionaţi  pentru lucrarea calificată  a cazului,
cpt.ss indescifrabil
Măsuri de verificare.Să prevenim  apariţia eventualelor  lucrări cu conţinut  necoresponzător,
 cpt.ss indescifrabil
[St.Tănase, 2002] „  Memoriile de sertar  ale lui Nicolae Carandino  ( 1905-1996), în care se regăseşte  mare parte  din conţinutul acestor casete, au apărut  sun titlul  „Nopţi albe şi zile negre” la Editura  Eminescu, în 1992
-------------------------------------------------------------------------------
1.06.1988     SMB Serv.”T”                                Strict secret.Exp.unic
                                                                  SMB –cab.IGG

                                                                  NOTĂ
                     Tănase  Stelian  se adresează lui  DAN  CULCER   din Paris. 

                    Relatarea  lui TĂNASE  STELIAN, înregistrată pe  bandă magnetică:
„ Suntem în  24 mai, miercuri, la  ora 18 seara şi scriu   […]  aceste cuvinte     pentru că simt   că am ajuns la capătul puterilor. […] Am crezut până acum de curând, că am să pot  lucra în continuare, nestingherit  de interdicţia  vădită de a publica, înţeleg  că am să  pot   continua  cu tineri scriitori,  romancieri, fără să ţin cont de aceste accidente, de aceste necazuri.  Dar din nefericire acest lucru  nu mai  este posibil.[……] Sigur că în ţările din Est, situaţia scriitorului este radical diferită, de aceea a unui scriitor din Vestul Europei,  pentru că dacă în Est  cenzurile funcţionează  şi sunt mai multe bariere, mai multe valuri de cenzură  care filtrează manuscrisele care  pot să fie tipărite, în Vest aceste bariere nu există.  [….] nu am fost  în Occident,  până la vârsta de  36 de ani, nu am părăsit, decât pentru o singură zi, teritoriul naţional,  deci nu am fost nici o dată acolo.[………………...]

    „ Trebuie  să constat că  într-o astfel de lume  eu nu-mi  am locul.   De aceea, sunt hotărât, nu ştiu cât de lucid,  dar am hotărît să încerc  publicarea manuscriselor mele în occident.    [……..]
[ St.T.Jurnal,  nov.1988]   „  Încercam la acea vreme să-mi fac legături  în provincie.
Drumul la Iaşi avea două ţinte: 
1.Să-i propun  lui Dan Petrescu   -care mi se părea disidentul cel mai radical,  curajos şi cultivat  - să scriem o carte împreună  despre dictatura lui  Ceauşescu, pe care s-o publicăm în Occident.
2. Să fiu mai aproape de „grupul de la Iaşi”, care reunea câţiva prieteni  Mihai Dinu Gheorghiu,  Liviu Antonesi,  Sorin Antohi.   Ei aveau deja o poziţie critică faţă de regim, şi avuseseră necazuri cu autorităţile. Credeam că o colaborare  între intelectualii  critici  de la Bucureşti  şi cei de la Iaşi   putea  fi  benefică  pentru articularea  unei dizidenţe  româneşti”  ( nov.’ 88).

Departe  de a lua poza  unui erou  curajos al dreptăţii, neprihănit şi veşnic  curajos,  trebuie să spun  că mi-e foarte frică.  Nu-mi fac nici o problemă, că poţi fi  călcat de o maşină, aşteptat de nişte huligani  într-un gang  şi tot felul de înscenări de cine ştie ce  proces sau alte  metode  psihiatrice  sau juridice […..]

  Repet instrucţiunile: ai să primeşti  această casetă  pe care ai s-o păstrezi  şi pe care  să o dai publicităţii  numai  după ce  ai  primit prin telefon  sau scrisoare  sau prin telegramă  mesajul <   Am cumpărat  un flacon  GEROVITAL H 3  pentru copiii tăi.> 
[ St.T, Notă marginală,  2002] Mai întâi  o  notă  explicativă : în primăvara  lui  1988,   supravegherea mea  era deja insistentă.  Eram speriat   şi mă aşteptam la o arestare. Mă hotărâsem  să  trimit   în Occident o declaraţie care  să fie dată publicităţii  dacă mi  se întâmplă ceva.  Am înregistrat  declaraţia  pe o casetă audio şi  i-am  dat-o  unui prieten să o asculte.  Cum se vede, el a dat-o Securităţii.
 Acest document este  transcrierea,  cu destule  inexactităţi, făcută de Securitate.
    Dan Culcer, sociolog  şi critic literar, lucrase   la revista de cultură  „Vatra” din  Târgu Mureş.
A emigrat în Franţa   la sfârşitul anului 1980    

______________________________________________________________________

8.) William  Totok *, Constrângerea memoriei. Însemnări,  documente,  amintiri.

         Jurnal. Ed.  Polirom,  colecţia  „ Ego”,  Iaşi,  2001.

[ LD:  cartea, cuprinzând memorii,  jurnal,  documente, interviuri,  este un   excelent document  şi  studiu de „ caz”. Subiectul  represiunii : „Actiongruppe Banat”  din care,  alături de alţi  tineri  de origine  germană,  a făcut parte şi  elevul,  studentul, poetul, ziaristul   William Totok. 

 Maniera represiunii :  metodele  „subtil- coercitive ” ale Securităţii din  epoca Ceauşescu.

 Cartea  este scrisă   cu  o „nemţească ”  rigurozitate; este bazată  pe documente de epocă ( articole, anchete,  procese, sentinţe,  adrese  de la autorităţi);  ea  are şi o  „adenda”  interesantă: declaraţiile  date după  evenimentele  din decembrie 1989,  de către  unele persoane implicate.

    Deoarece „totul”  s-a declanşat  de la  o scrisoare trimisă de un  elev  german  din  România   către „Europa Liberă”,  „cazul”  este şi o mărturie  privind „preţul”  plătit  de  prizonierii de conştiinţă  ai   lagărului,  pe  frontul  aşa-numitului „ Război Rece”. Adică  invită la  reflecţie,  asumare de răspundere   şi neuitare, a celor  care,  în  Occident,  şi-au   desfăşurat  acţiunile în libertate,   având, deseori, ca „materie primă” … aceste „voci”  din lumea  de dincolo de  „cortina de fier”.

  Pentru   „ Procesul  comunismului”,  spre exemplificare,  reproducem  câteva  eşantioane semnificative,  cărora  le-am dat  subtitluri  orientative:

¤ De la „ liberalizare”  la „înăsprire”             ¤ În  colimatorul  Securităţii 

¤ „Grupul de acţiune  Banat”                          ¤  „Parazit  cu plete” … „propagandă  fascistă ”  … „traficant  de valută ”…

¤ Structurile  şi  executorii   terorii:    nomenclaturişti PCR, securişti,  judecători,  avocaţi,  universitari,

nomenclaturişti  minoritari,  ziarişti.

                                                                    *             *        *

----------------------

* William Totok  ( n.1951), cofondator al  „Grupului  de Acţiune Banat „ (  Aktiongruppe Banat, 1972-1975); deţinut  politic  în perioada  1975-1976; activitate  literară bogată (  poezie,  eseuri,  articole,  cronici) în România şi  străinătate;  din  1987,  trăieşte  ca scriitor  şi  jurnalist la Berlin. 

---------------------------

Cuprins

Cronica unei represiuni 

 / 1970-1972 /  1972-1974 /   1975-1976 / 1977-1979 /  1980- 1982 /  1983-1985 / 10986-1987 /

Constrângerea memoriei  (  în loc de postfaţă)

Retrospectiv

 ¤  „ … Trebuie  să mă obişnuiesc să trăiesc cu tot ce a fost …”

       ( interviu [ Brânduşa Armanca,  William  Totok, 21 mai  1995] cu prof. dr.  Corneliu  Nistor)

  ¤   „ Am  făcut  meseria asta  din plăcere  şi  din dragoste pentru adevăr”

        (  interviu [  William Totok, 5 iulie 1994 ]  cu  fostul  procuror militar Iosif  Burcă)

  ¤  „Nu ştiu  dacă  un securist  a mai  rămas < întreg > ”

        ( interviu [ William Totok,  Ion Mureşan,  23 mai  1995 ]cu fostul  ofiţer de Securitate,  

        Roland Vasilievici)

Date bio-bibliografice. Index de nume  proprii.Ilustraţii.

----------------------

¤ De la „ liberalizare”  la „înăsprire”

   „ Toate  categoriile  populaţiei,  dar  în special artiştii şi  scriitorii  au profitat  de pe urma  liberalizării  climatului  politic  în anii’60.   Literatura  a cunoscut  o  scurtă perioadă de înflorire.

Unor autori  condamnaţi  la  tăcere  li  s-a  permis  din nou să se manifeste,  s-au lansat  nume  noi, au  apărut  lucrări  neconvenţionale,  eliberate  de balastul  dogmatic  al epocii  precedente.

O nouă  generaţie  de scriitori  a trecut  în prim-plan. Predarea  literaturii  în şcoli  a fost reorganizată,  autori interzişi   ( de ex.Kafka,  Rilke,  Benn, Blaga, ş.a.)  au putut  iarăşi  citiţi. […]

Cotidianul  timişoarean  Neue Banater Zeitung 

[…] în anii  1969-1971  au debutat  aproximativ  30 de autori,  între care  şi  cei  ce aveau  să  constituie  mai  târziu  Grupul de  Acţiune  Banat.  La orizont se acumulau  semnele  unor noi  înăspriri.

Decretul  153 din aprilie 1970  a fost  îndreptat   în primul  rând  împotriva  tinerilor. Odată  cu  intrarea  sa în  vigoare, orice persoană  cu vederi  diferite  de cele oficiale  a putut  fi  condamnată în procedură  de urgenţă  pentru delicte imaginare  - fără  să  i  se acorde  drept  de apărare  sau de apel. ”

¤ În  colimatorul  Securităţii 

 „ Din cauza unei  scrisori  trimise  postului  de radio  „Europa Liberă”  am fost chemat  pentru prima oară  la Securitate. Era în preajma examenului de bacalaureat. Un anume Topliceanu  m-a interogat, dar n-a  suflat  o vorbă despre  adevăratul motiv al   audieri.  Scrisoarea  era  nesemnată.

Fusese interceptată  de Securitate  la serviciul poştal  (  prin  violarea flagrantă  a prevederilor  Constituţiei  române ce garanta secretul  corespondenţei)  iar  expeditorul  trebuia  identificat  pe baza  probelor grafologice. [….]  Aşa zisa  expertiză literară  folosită  în anii  1958/  1959  ca material probator  în  cursul  procesului  intentat   < saşilor de viţă  nobilă >   şi  < şvabilor  autentici >   fusese elaborată  de câţiva membri  ai Catedrei  de germanistică  de pe lângă  Universitatea  din Timişoara.

    „În  toamna anului  1970 am  fost  convocat  din nou  la Securitate,  de data aceasta  la secţia  din Timişoara, cunoscută  oficial  ca Inspectoratul  Judeţean Timiş  al Ministerului de Interne.

 Un  căpitan  pe nume Dumitrescu  m-a interogat  timp de 8 ore  în legătură  cu scrisoarea anonimă.  

Abia după ce am recunoscut  totul  în scris mi  s-a permis  să plec.  […]   La 22 octombrie 1970, am  primit  Ordinul de chemare  în armată.  Dumitrescu  s-a  înfiinţat, după  începerea  serviciului  meu militar, la casa  părintească  şi mi-a  confiscat  poeziile.  […]  În  timpul  serviciului militar,  efectuat  într-o unitate  din Baia  Mare,  m-a  interogat  de mai multe ori  în legătură  cu  scrisoarea  un ofiţer de Securitate  îmbrăcat  în haină de artilerist.   A trebuit  să dau  declaraţii  scrise  în mai multe  rânduri,  până  când,  în februarie 1971,  a avut  loc  o dezbatere publică  a cazului  în faţa  întregului regiment.   În  conformitate  cu scenariul  pus la cale  de Securitate,  am fost „ demascat”  ca  duşman al poporului  […] am  fost exclus din  UTC,  al  cărui membru devenisem  în  1965”     

¤ „Grupul de acţiune  Banat”  

„  Publicarea  la  2 aprilie  1972  a mesei rotunde cu  titlul  < La început  a fost  discuţia >   în  suplimentul  studenţesc Universitas al  ziarului  Neue Banater Zeitung  a marcat  practic  naşterea Grupului de Acţiune. […] Aceasta nu numai  că  s-a delimitat  de unele reprezentări  considerate tabu, dar  a abordat  frontal  şi tema  rămasă neatinsă  a trecutului fascist  al generaţiei  părinţilor. Richard Wagner a definit  un fel de program  teoretic cu care  participanţii  la dezbatere s-au declarat de acord. […]

 Tot  Neue Banater Zeitung  a publicat la  14 mai  1972,  declaraţiile  mai multor critici,  scriitori  tineri  şi publicişti. Horst Weber, redactor al  săptămânalului   sibian  Die Woche, îşi exprimă  în luarea sa de poziţie  cu  titlul  < Grup de acţiune >   speranţa că „  din aceste discuţii  de grup  ar putea  să rasară un grup de acţiune  al tinerilor  scriitori.” 

¤  „Parazit  cu plete” … „propagandă  fascistă ”  … „traficant  de valută ”…

 „  În primăvara  anului  1972,  a apărut  în ziarul  local Drapelul Roşu  din Timişoara   un articol  semnat  de Ioan  Cumpănaş [ secretar de partid  al Centrului  Universitar  Timişoara],  în care eram  batjocorit  ca  < parazit  cu plete >   […]  În  toamna  anului  1973 mi-am  început  studiile  la Facultatea de  Filologie a Universităţii  din Timişoara. Cei mai mulţi membri  ai Grupului de Acţiune  studiau  în acel moment  la aceeaşi facultate. […] Gunter Totok, fratele meu,  îşi satisfăcea pe atunci  [ 1975] serviciul militar  la o companie de pompieri  din  Mediaş. […] În ziua liberării, i s-a spus  să se prezinte  la Comisariatul militar  din Sibiu.Neavizat,  a intrat  într-o capcană  întinsă de Securitate … l-au dus în arestul preventiv  din Sibiu  … a fost transportat  cu o maşină a Securităţii  la Braşov, unde a fost  prezentat  procurorului militar, care a eliberat  ordinul de arestare.  Acelaşi  procuror   i-a  comunicat  că e arestat  pentru propagandă  fascistă (  cf. art.  166  din Codul Penal) … că va trebui  să răspundă în faţa unui  tribunal militar. 

  Această acţiune  a  Securităţii  a fost pusă la cale  la Bucureşti,  dar  în strânsă conlucrare  cu reprezentanţii  din Timişoara  ai Ministerului de Interne, pentru că la  percheziţia  efectuată  în  23 iunie 1975, la  domiciliul nostru  din  Comloşu- Mare  au participat   în afara  Miliţiei locale,  mai mulţi ofiţeri  de Securitate  din Bucureşti  şi  Timişoara. […]    < [la percheziţie,  în afară  de mărci,  dinari ş.a]  În biroul de lucru  al lui  Totok Gunter s-a găsit  un număr de 48  scrisori primite  de acesta de la diferite persoane,  un număr de 11 reviste  editate  în R.F.Germană   în  timpul  dominaţiei  fasciste (  sic!), Una carte  cu coperte albastru  închis,  scrisă în limba germană,  intitulată  Lupta mea [ Mein Kampf] >  […] Menţionănm  că  în locuinţa percheziţonată  au  fost  găsite  şi obiecte şi  înscrisuri  aparţinând numitului  Totok  Wilhelm  >  […]

 Eu  locuiam atunci la Timişoara.  A doua zi,  când am aflat despre incidente  şi am plecat la  Comloşul-Mare, nu mi-a  rămas decât  să constat lipsa  următoarelor obiecte şi  documente:  Jurnalele mele  din anii  1970-1973 … două caiete de lucru  cu încercări poetice… 1970-1974, un mare număr de scrisori,  notiţe,  poezii  şi alte  scrieri din arhiva mea privată…  cărţi religioase…  Miturile  Antichităţii  Clasice  […]

 O altă percheziţie  domiciliară a urmat la  2 iulie 1975…[…] Evenimentele au  început  să se precipite  în  toamna anului  1975. În  timpul unei călătorii la  Comloşu-Mare, Gerhardt  Csejka,  Gerhardt  Ortinau,  Richard Wagner  şi eu am fost arestaţi,  împreună  cu şoferul  autoturismului  şi o colegă de facultate, de către grănicerii  români.  […]  ne-a  condus  în arestul unităţii de  grăniceri  din Jimbolia….”

¤ Structurile  şi  executorii   terorii:    nomenclaturişti PCR, securişti,  judecători,  avocaţi,  universitari, nomenclaturişti minoritari,  ziarişti.

     <   Tribunalul  …şedinţă  publică … recursul  împotriva  sentinţei  Tribunalului  Militar  Timişoara  nr.  239 din  12 decembrie  1975, declarat  de inculpatul  Totok  Gunter …  născut la  19 iulie 1955 …. student anul I la Facultatea  de Construcţii Timişoara  [………] Prin unicul motiv de casare apărătorul a solicitat  reducerea pedepsei, prin acordarea de circumstanţe atenuante pe considerentul  că  recurentul  regretă faptele, pe care, în cea mai mare parte,  le-a comis  în epoca minorităţii  şi  fără a  avea nivelul  şi orizontul  politico-ideologic  format. Prin  memoriul  depus la  dosar (  fila  198) inculpatul a solicitat  rejudecarea  cauzei  pentru a dovedi  cu martori  la care se referă  sentinţa,  că  a combătut  faţă de ei  ştirile  calomnioase  transmise de postul  de radio  “Europa liberă”, cât şi cele  cuprinse în  publicaţiile  cu caracter fascist.  [….] Din analiza  probelor  dosarului  rezultă în adevăr  că  o parte  dintre faptele reţinute  în sarcina inculpatului  au  fost  săvârşite  în perioada anilor  1971.1973,  când recurentul,  născut la  19 iulie 1955,  era minor. Dar potrivit  art.99  alin.2 şi  3C  pen.,  minorul  care a împlinit  vârsta de  16 ani  răspunde penal,  iar  în speţă  nu se face  dovadă  că recurentul  nu şi-ar  fi dat seama  de caracterul  ostil  al  manifestărilor  sale. Dimpotrivă: fiind stabilit  că  în acest  timp  era  elev  şi apoi  student,  era în măsură  să-şi dea seama,  că fapta de a comenta

 de pe poziţii  duşmănoase ştirile calomnioase ale posturilor de radio capitaliste,  cât  şi  difuzarea  unor publicaţii  fasciste  prezintă  un pericol  pentru  Securitatea statului.  În  consecinţă  nu este cazul  reducerii pedepsei  [….]

DECIDE : Respinge  recursul  inculpatului  Totok  Gunter   [……] Pronunţată  în şedinţă,  astăzi  4 februarie 1976  >

     „  Avocatul  Liviu  Todan,  apărătorul  fratelui meu,  a aruncat  o privire  în actul de acuzare  doar  scurt  timp  înainte de proces.  În  schimb,  stăruia  ca fiecare”serviciu”  să-i  fie  răsplătit  cu atenţii şi bani  - evident,  în afara onorariului  legal. În  cursul  procesului  de la Timişoara  şi,  apoi,  al celui de la Bucureşti,  el a jucat mai mult  rolul  unui  acuzator  secundar,  decât al unui  apărător.[…]

El  a înţeles sarcina  încredinţată de Securitate :  să-l  sfătuiască  pe fratele meu  să se recunoască  vinovat  şi  să declare  că regretă cele  întâmplate, pentru  că  numai  în  felul acesta instanţa  va dovedi clemenţă. […] Sentinţa  a rămas astfel  definitivă. [………..]

   „ Despre  toate cele  întâmplate fratelui meu   după data de  18  noiembrie, n-am aflat decât  după expirarea  propriei detenţii. [….] Familia mea primise următoarea  hârtie de la Universitatea din  Timişoara, cu  două  luni  înainte de eliberarea mea:

  <Universitatea din Timişoara. Ordin ……….. privind exmatricularea  studentului  Totok  William  ….

 Având în vedere  referatul  Facultăţii  de Filologie –Istorie,  întregistrat  sub  nr.  2970/  10.04.1976,  din care rezultă  că  susnumitul  are  180  de absenţe nemotivate  şi  reţinere  de către organele de stat; având în vedere  şi  avizul favorabil  al  Consiliului  profesoral  din  16. 04.1976; în  conformitate  cu prevederile  art. 38  din Regulamentul  MEI nr.  1689/  1972  privind activitatea profesională a studenţilor, RECTORUL UNIVERSITĂŢII DIN TIMIŞOARA dispune: 

1.Studentul  Totok  Willam  se exmatriculează  din anul  III,  cursuri de zi,  de la Facultatea  de Filologie-Istorie,  secţia germană-română,  pentru  lipsă  totală de interes faţă de procesul  de învăţământ  şi pentru absenţe nemotivat  [……]

 Rector ( ss)  Conf.P.Stanciu. >

  “ Petiţiile şi adresele  către cele mai  înalte  autorităţi  ale partidului şi statului,  în care  solicitam  acceptul  pentru reluarea  studiilor, dar  şi  ridicarea interdicţiei  de a publica  […] au rămas  fără rezultat. De la Ministerul  Învăţământului  soseau  răspunsuri stereotipice: <Studenţii exmatriculaţi  pot  să se prezinte  la un nou  examen de admitere,  după ce au lucrat  cel puţin  doi ani  în producţie  >.

 Securitatea,  în timp ce mă fila pe faţă  ( ca, de altfel,  şi pe  ceilalţi  membri ai Grupului) urmărea o tactică  subtilă. Conducătorii  de întreprinderi,  care iniţial se declarau de acord  să mă angajeze, cedau ulterior presiunilor Securităţii,  astfel  încât orice  încercare  de a găsi de lucru era  sortită eşecului.[…]

    “Într-o  încăpere  semănând cu un birou  al Securităţii, m-a întâmpinat  secretarul  C.C. [ al PCR ]

  Adalbert  Millitz  - aşa zisa eminenţă cenuşie  a  românilor  de origine germană  - iar pe masa lui  de scris  mă întâmpina  provocator  exemplarul din  Frannkfurter  Rundschau  în care apăruse articolul lui  Schlesak. Despre  solicitarea mea nici n-a vrut  să discute iniţial.  Printre ameninţări, mi-a dat de înţeles că,  dat  fiind faptul  că nu  sunt  nici student,  nici “autor consacrat”,  ar fi mai bine  să-mi  caut  loc de muncă  cinstit.  […]

    În  toamna  anului  1976,  am primit  o nouă  convocare  la Serviciul  de Securitate  din Timişoara.

M-au  întâmpinat  într-o  încăpere întunecoasă  vreo şapte  securişti,  dintre care  i-am recunoscut  pe maiorul  Koppe,  pe lct.mj.Pele  şi  pe lct. Col.  Păduraru.  Printre cei prezenţi,  se aflau  şi doi funcţionari mai  în  vârstă,  cărora  ceilalţi  li se adresau  cu „ tovarăşe general”  şi „ tovarăşe colonel”. Un  oarecare  col Chişu  mi-a  fost prezentat  ca fiind de la Bucureşti.  Unul  dintre ofiţeri  a dat  citire articolului  lui  Schlesak Abia  după aceea  mi-a fost dat  să aflu ce  voia Securitatea.

 Trebuia  să scriu un articol  în care   să mă dezic  de propria-mi scrisoare,  citată  în  Frankfurter Rundscau.Totodată, am  fost  somat  să neg  că aş  fi  fost  închis.”   [……]

    „Cunoscuta  trâmbiţă  a Securităţii,  revista  Săptămâna,  a publicat  cu mare întrziere, la  19 noiembrie  1976,  un articol  cu titlul < Un  scriitor „redus” la  tăcere  vorbeşte la telefon  cu Parisul >,  semnat  de redactorul şef  Eugen Barbu. Scriitorul Virgil  Tănase  relatase despre acţiunile  represive ale Securităţii  într-un articol  acordat telefonic  revistei franceze  Les Nouvelles  Littéraires  (  28.10.1976)  Tănase pomenise mai multe nume de sctiitori   - printre care şi al meu  - care  fuseseră  supuşi  represiunilor  pentru atitudinea lor  critică.   Plecând de la acest  interviu,  Barbu  îi ocăra  pe  toţi  scriitorii  pomeniţi de Tănase  ca elemente  ostile, manipulate de agenturile  străine.”

¤ Dialog  cu prof. Corneliu  Nistor   ( fragment)  

- Corneliu  Nistor: „… am fost  implicat  în această tragedie  - nu ştiu dacă  să îndrăznesc să  spun – fără să vreau, pentru că  se cunoaşte  toată istoria noastră de atunci.  Când – dacă îmi amintesc bine, în toamna  anului  1975 – ne-a chemat, am  fost invitat  la decanul Facultăţii  de atunci,  profesorul  Heinrich,  şi  ni  s-a spus  cu mare ceremonial  că  ni se acordă toată  încrederea.

 Alături de mine a fost  invitat  profesorul  Ignat  Florian  Bociort  şi  profesorul  Karl  Streit, care era pe atunci  şeful  Catedrei  de germană. Şi mai era  acolo  maiorul  Ianto  din partea  Securităţii.  Am  fost rugaţi  să ne pronunţăm  asupra unui caiet  de versuri  despre autorul  căruia  nu ni s-a spus  nimic.  [….]  maiorul  Ianto … ne-a atras atenţia  că s-ar putea  ca  printre acele poezii  - deci ni s-a sugerat! – s-ar putea să  fie  elemente  de atitudine duşmănoasă  la adresa ţării  şi la adresa  conduucerii de atunci, şi la adresa  marilor progrese  şi  înfăptuiri  ale  socialismului  din România.  [….] Profesorul  Streit, uitându-se la scris,  a spus:

 <  Ăsta- i  Totok!  > […] Atunci profesorul  Bociort  a zis: < Pentru  că e un student  de-al  nostru  şi care se pare  că a fost ridicat de aici  -  ei ştiau nişte lucruri, eu eram prea proaspăt venit   - ar  fi bine să încercăm  să nu facem  rău.  Să fim obiectivi.  >

[…]  Personal, ca şi cei doi,  n-am  găsit  nimic,  nici o înjurătură  la adresa Ceauşeştilor. Metafore care puteau  fi valabile pentru multe  ţări europene. Şi atunci am făcut o analiză de text,  o expunere  […..]

-William Totok: “Pe baza acestui text am  fost  arestat,  mi s-a  citit  din text.”

-Corneliu Nistor: “ Arestarea  a fost ilegală,  că textul nu te încrimina.  Mă  întoarce pe dos  chestia.

Iar  încep  să mă  simt  vinovat, când eu ştiu  că nu l-am  încriminat.  Fir-ar al naibii.Mă,  dobitoci mai erau!  În a înscena  unui inocent  nişte lucruri, dar probabil, aşa era  scenariul  atunci. […] Parcă  trăiam  într-o  lume de coşmar.O lume nebună.  Dar  înt-un fel mă şi  gândeam  că se pot  răzbuna  pe familie.  Mi-a  fost un pic şi frică.  Teama este în om  şi  sunt momente  în viaţă  când iese.  Ce să fac,  trebuie  să mă  obişnuesc să trăesc cu  tot ce a fost “ [……] 

-Brânduşa Armanca: V-a afectat  după revoluţie  ce s-a  spus  despre Totok?

-Corneliu Nistor: “  M-a afectat  enorm  omeneşte,  sufleteşte.  Profesorul  Cheie era  îngrijorat  că mă  prăbuşesc psihic.  Un  picuţ  şi Mircea Mihăeş.  Am  vorbit  cu el un pic.   Eu mă mândresc  cu faptul  că,  în ianuarie  1990, eram  pe lista  cu numele  profesorilor  solicitaţi de studenţi,  şi nu  pe lista  cu numele  cadrelor didactice  care nu mai au ce căuta  în Universitate. […] Eu eram  pe o listă  citită de  tânărul  Adrian  Mioc, însă  cu semnul  întrebării  în ceea ce priveşte  moralitatea mea.” […]

-Brânduşa Armanca: “  Vi s-a lămurit  vreodată  ce a însemnat acea  îndoială  asupra dvs? “

-Corneliu Nistor: “  Da. Mi  s-a reproşat  că aş  fi  colaborat  cu ticăloşii …”

¤ Dialog  cu   ex-procurorul  Iosif  Burcă  ( fragment)

-William Totok: “Cum  se face că am fost  pus  în  libertate  [ după  9 luni ]  tocmai  după ce s-a aflat  în Occident  de  arestarea mea? … Când s-a piblicat  în Le Monde şi apoi  şi  ân alte publicaţii  despre cazul meu,  am  fost eliberat “

-Iosif Burcă:” Probabil  că asta  a fost  şi o politică,  ştiu eu … de a noastră.  Probabil dvs ştiţi,   dar eu nu ştiu.” [….]

-William Totok: “ Şi  Comitetul Central a avut  ceva de spus?”

-Iosif Burcă:” Bănuiesc. Nu ştiu.  Cei de la Bucureşti trebuie să ştie,  ei ţineau legătura,  bănuiesc eu,  cu sistemul politic de atunci.” […]

-William Totok: “ Cum  vă explicaţi  faptul  că  Radu Tinu  şi  Filip Teodorescu  mă fac  spion,  acum,  după Revoluţie?”

-Iosif Burcă:” Probabil  au  fel şi fel de păreri.Nu pot  să spun,  nu pot  să ştiu  ce a fost  în capul lor.

Ei ştiu asta. […] Acum  e în libertate. Fiecare are  voie  să  spună  ce vrea. “

¤ Dialog cu  ofiţerul  Roland Vasilievici *  ( fragment)

* La TVTimişoara, în dec.’94, Ion Mureşan  a realizat  un  amplu  documentar  despre  fosta Securitate. Invitatul  emisiunii a fost  ex-ofiţerul de Securitate  Roland Vasilievici,  autor al  unei  cărţi de dezvăluiri,  “ Piramida  lupilor ”   ( 1991).

În cele cinci  episoade,  Mureşan  a încercat  să prezinte  anatomia  poliţiei secrete  pe baza  mărturiilor  analitice  ale fostului  ofiţer,  ( specialist   în  secte religioase). Interviul  cu  Totok, l-a acordat ulterior.

-William Totok:” Domnule Vasilievici, încep  cu un  reproş  la adresa  cărţii dvs., Piramida lupilor,  de  fapt  cu un  reproş ce se poate extinde  asupra  tuturor  cărţilor aşa-zis de dezvăluiri. “Dezvăluirile, de regulă,  se opresc  atunci  când e vorba  de persoane concrete. În  discuţia noastră prealabilă, mi-aţi povestit, de pildă,  că  foştii informatori  ai  Securităţii  ar  fi  fost  înarmaţi  şi ar  fi tras  în  timpul  Revoluţiei.  Când v-am  întrebat  concret despre  cine este  vorba,  aţi dat  înapoi.

 Astfel de pasaje se găsesc şi  în cartea dvs “   

-Roland Vasilievici: ” Ştiţi care e riscul? Treaba astao  ştiu eu.  Dacă mă  dă în judecată,  stau şi devin procesoman  cinci ani de zile, ca să mă apăr,  când,  de facto,  este  un adevăr.  Dar  n-am  modalitatea de a proba lucrurile.  Pe de altă parte,  eu sunt un individ periferic, un pensionar.  Puterea este  tot  în mâna lor.   […] Atmosfera  din  Securitate  a fost  cu totul particulară.

 A  fost, dacă vreţi,  o  spălare a creierului,  o bombardare continuă  a creierului  cu un anumit  domeniu de informaţii …  

Toate  culuarele erau inundate  de lozinci, tablouri,  aforisme  de-ale lui Ceauşescu.  O  zi pe săptămână,  ziua de luni,  era alocată numai  activităţilor  politico-ideologică, de  îndoctrinare  forţată.  O altă zi,  sâmbăta,  era  rezervată  pregătirii militare  şi pregătirii anexe.  Securitatea    a lucrat  marţi,  miercuri, joi şi vineri, plus duminecă. În rest  a fost  bombardată.  În  fiecare  dimineaţă,  programul  începea la ora  7,  cu  citirea  obligatorie  a  presei… Nu ştiu dacă  un securist  a mai rămas “întreg”,  sub raport  intelectual,  psihologic.”

-William Totok: ” Cum  vă explicaţi  că Iliescu  este atăcat  atât de vehement  de Pavel  Coruţ, încât până şi el  s-a văzut  obligat  să-i  dea  o  replică,  indirectă,  în cartea sa  “ Revoluţie şi  reformă?” 

-Roland Vasilievici: ” Dacă  noi am  fi fost mai  curajoşi,  de la  început  Iliescu  nu ar  fi ajuns preşedinte. Este categoric,

şi  a fost  obligat  să semneze   angajamentul pentru  KGB. Ruşii nu  au iertat  pe nimeni  care  a avut  o oarecare  perspectivă.

Asta era legea KGB-ului. […] După  Revoluţie,  despre care  am  afirmat  că a fost  câştigată de  KGB,  aceştia şi-au  reluat  vechile  poziţii  privilegiate “

 ____________________________________________________________

 

9.)    Liviu Vălenaş, Cartea neagră a ceauşismului.România între anii  1965-1989.

     Editura  Saeculum I.O., Bucureşti, 2004. Colecţia  Documente revelatorii 
 [ LD: Liviu Vălenaş  finalizează  trilogia dedicată calvarului  României  între  1940-1989.

    După volumele  Memorialul Apocalipsei  şi  Memorialul  stalinismului,România  între anii  1965-1989 ( Saeculum, 2003),  acest al treilea volum   pune sub ochii  cititorului  şi ai  istoricului de mâine, documente de conştiinţă   despre   trista epocă ceauşistă, căreia i s-a dat numele uzurpator de „ Epoca de Aur”.
   Proiectat  încă din 1970  ( cu  titlul provizoriu „ Lupii la pândă”) cu intenţia de a-l publica în Occident,  autorul  s-a considerat, vreme de 11 ani,  „ arestat în propria ţară”, fiindu-i refuzat dreptul  de a părăsi  România.
  După eliberarea simţită în 1990,  Vălenaş parcurge  drumul greu, dar pasionant,   al căutătorului  de adevăr:  de la propriul jurnal,  la  colectarea  altor  mărturii  de epocă.  Nu este singurul, precum afirmă.

  Între timp,  au apărut  memoriile celor  din anturajul  lui Nicolae Ceauşescu:  Ion Gheorghe Maurer,  Corneliu Mănescu,Ştefan Andrei,  Dumitru  Popescu, Ion Dincă,  Ion Mihai Pacepa,  Nicolae Pleşiţă,  Silviu Curticeanu ş.a..

  Originalitatea pe care  şi-o  adjudecă  Vălenaş  - cu îndreptăţire,  confirmăm  noi  -  constă  din faptul că
 volumul strânge între coperţile sale mărturii  de pe ambele baricade.

 Vălenaş  conchide:  „ Primo: represiunea regimului ceauşist  a fost mult mai dură  decât s-a crezut  până acum, mărturie stau miile  de deţinuţi politici  pe care Ceauşescu  i-a avut în închisori,  lagăre de muncă  şi spitale psihiatrice  până la data de  22 decembrie  1989. Secundo:  o constatare surprinzătoare  pentru cei neavizaţi, regimul ceauşist  a supravieţuit, prin  oamenii  săi,  datei de 22 decembrie  1989!  [….]
 Omniprezenta  şi puternica Securitate  a traversat aproape neatinsă  aşa numita „Revoluţie”, iar toate cadrele  regimului ceauşist   ( exceptând unele vârfuri, prea compromise, prea  în vârstă, de genul  lui Manea Mănescu  şi, bine-nţeles familia  defunctului dictator)  au fost salvate şi înglobate în noua putere. Regimul  instalat  după 22 decembrie a fost compus  exlusiv  din cadrele regimului Ceauşescu, inclusiv din cadrele  cele mai tinere, care erau pregătite  să formeze  „ eşalonul II”sau chiar   „eşalonul III”,. de genul lui  Adrian Năstase şi Mircea Geoană..[….]
 În aceste condiţii, istoricului onest  îi este foarte dificil  de a aprecia  când  a luat sfârşit  cu adevărat  regimul  lui Nicolae  Ceauşescu.  [……]  Cu regret  însă trebuie să mai menţionez  încă o dată  că,  nici o instituţie  sau organizaţie  guvernamentală  din România  nu m-a sprijinit, pentru a aduce la lumină  mărturiile   despre neagra perioadă a lui  Nicolae Ceauşescu.”
       Tentaţia  de a cita  din „ Cuvântul  introductiv”  ( datat Nurenberg,  30 august 2004)  este  irezistibilă.  Cred că  am spus suficient pentru a trezi interesul  lectorului …  Iată  cuprinsul:        

-----------------------------

    Cuvânt înainte

     Un  rege uitat, convorbire cu  Regele Mihai I.
        Anexe
        Mesaj  adresat de Regele  Mihai  participanţilor  la sărbătoarea de 10 mai 1987.
        Scrisoarea Regelui Mihai  către  Naţiunile Unite, Comisia Drepturilor Omului  de la Geneva
        Declaraţia Regelui Mihai  adresată preşedinţilor  Busch şi Gorbaciov  ( 27 nov.1989)
        Regele  Mihai către români  (19 dec.1989)
        Apel al Regelui Mihai  către  Poporul Român  ( 21 dec.1989)
        Apel  al Regelui Mihai  către Poporul său  ( 21 dec.1989)
        Apel al Regelui  Mihai  (23 dec.1989)

        Mesajul  Regelui Mihai  către Români de Crăciun  ( 24 dec.1989)

        Mesaj către ţară  al Regelui Mihai 
        Scrisori adresate de Regele Mihai  şi de Secretariatul Casei Regale  lui Liviu Vălenaş
        Scrisoare  adresată  de Regele Mihai  cotidianului „Evenimentul  Zilei” 

    Politica  noastră a fost şantajul, convorbiri  cu col.(r) Ioan Sălăgean.  
         Anexă 

         Scrisoare adresată  dedoirectorul departamentului  românesc de la radio „Europa Liberă”,
         Nicolae  Stroescu-Stânişoară  lui Ion Sălăgean
    În umbra lui Pacepa, convorbire  cu maiorul   ( r)  Ioan Denuţa
    Dezertare din Securitate, convorbire  cu maiorul  ( r) Miron Moga
    Securitatea la  „Cota  1400”, convorbire cu  Egon  Alzner

    Documentele  Securităţii de la Berevoieşti 
    Direcţia de  Informaţii Externe  ( DIE) contra Mişcării Legionare
    Deconspirarea Securităţii, discursul lui  Constantin Ticu Dumitrescu 

   de la  Casa Română de la Paris
        Anexe 

        O deziluzie totală : legea  desconspirării  Securităţii, convorbire cu  Constantin Ticu Dumitrescu

        Legea Ticu Dumitrescu  şi reconcilierea, convorbire cu Ion Varlam
   Nu am fost niciodată ofiţer de securitate, convorbire cu  Liviu Petrina
   Securitate şi tehnologie, convorbire cu  Josef J.Piliz
   Securitate şi sport, convorbire cu Mircea Barna
   Evadare în noapte, convorbiri cu  Traian Tăuşan
   În magistratura sistemului,  convorbiri cu Victor Ciorbea
   Transferarea  învăţământului  tehnic  superior  în producţie, convorbiri cu  Oliviu Gherman
   În infernul de la Aiud, convorbiri cu  Emil Hidoş
   Crima de a ţine un  jurnal zilnic,  convorbire cu  Adalbert  Gyuris
    Moarte pe  frontiera cu Iugoslavia, convorbire cu  Daniel Renon 
   Adevăruri despre  „Europa Liberă” 
         Anexe 

         Scrisori adresate de  René Al de Flers lui Liviu Vălenaş
         Scrisoare adresată de René Al de Flers lui Nicolae Honegariu
Radio „Europa Liberă ”  contra lui Nicolae Ceauşescu, convorbiri cu Şerban Orăscu
         Anexă

         Discuţie între  Şerban Orăscu  şi Noel  Bernard, directorul departamentului  românesc  al postului 

         de radio „Europa Liberă”, cu privire la  programul  de reforme  propus de 
         Cercul  Democratic al  Românilor din Germania
 Pamfil Şeicaru  şi Nicolae Ceauşescu, convorbiri cu  René Al de Flers 

 Un cuvânt de onoare,  convorbiri  cu Alexandru Mircea Munteanu 
        Anexe        

        Adresă  a Ministerului de Justiţie  pentru  Alexandru Mircea Munteanu
        Scrisoare adresată de Alexandru Mircea Munteanu  procurorului  şef  al judeţului Sibiu
        Adresă a procurorului  şef al  judeţului Sibiu  pentru Alexandru Mircea Munteanu
168 de zile  contra lui Nicolae  Ceauşescu pe esplanada  Trocadero, convorbiri  cu Doru Novacovici
Exilul românesc   contra  lui  Nicolae Ceauşescu,  convorbiri cu  Ion Varlam
      Anexe
      Conspirarea desconspirării
      Diversiunile comunismului

      Francmasonerie,  Jokey-Club  şi alte noi simboluri  ale României securiste
Ceauşescu, negustor de sclavi, convorbire cu Radu  Pătărlăgeanu
Congresul Mondial Românesc  contra lui  Nicolae Ceauşescu, convorbiri cu Ion Pantazi 
Aristocrat pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, convorbiri cu baronul  Victor de Coroianu
     Anexe
     Moţiunea adresată  Monseniorului  Octavian  Bârlea
     Proces verbal  al Soborului  convocat  în  26-27 nov.1988,
     ca  urmare a  Apelului  Monseniorului  Octavian Bârlea    
Preot greco-catolic  în clandestinitate, convorbire cu episcopul  greco-catolic  al Oradiei,Virgil Bercea

Pregătind renaşterea  Bisericii  Greco –Catolice, convorbire cu monseniorul  Gheorghe Surdu
     Anexă
     Ultimul interviu  acordat de Gheorghe Surdu

Securiatatea  şi Biserica Ortodoxă  Română,  convorbiri cu Doru Braia 

Biserica baptistă  contra regimului  lui Nicolae Ceauşescu, convorbiri cu  Victor Negară
Copiii  cenaclului „Flacăra”, convorbiri  cu Victor Socaciu,  Vasile Şeicaru şi Stefan  Hruşcă
Armata subterană, convorbire  cu  Georg  Fronius
Când viaţa unui om depindea de o butelie de aragaz, convorbire cu  Antonia Clara  Marnea
Crima de a face oamenii să râdă, convorbire cu Mircea Crişan
În apărarea Istoriei  României,  de Alexandru Danielopol
Nu este ruşine să fi fost  ofiţer de Securitate,  convorbire cu  Teodor Meleşcanu