îndemn la cugetare

 

Ca un om care, cu dăruire, am lucrat 36 de ani cu tineretul,  doresc să mă adresez lor : elevi, studenţi, muncitori, etc., rugîndu-i să nu se lase antrenaţi în  lupte politice pentru pu­tere, sacrificîndu-şi  astfel din timpul preţios pentru însuşirea cît mai temeinică a cunoştinţelor necesare devenirii unor profesionişti de valoare., dăruiţi pînă la abnegaţie muncii cinstite,.adevărului şi dreptăţii, punind umărul la refacerea ţării noastre.

Se pierde prea mult timp pentru fel de fel de revendicări, prin manifestări care ne umplu de mare nelinişte şi îngrijorare. Toată lumea vrea să ceară  ceva,  să spună ceva, la Radio,  la Televiziune, presă sau  la  mitinguri şi  greve. De muncă ne facem că am uitat şi nu vrem să lăsăm nici Guvernul să lucreze aşa cum s-a angajat în faţa întregii ţări, de a o pune pe picioare cît mai curînd. Toţi criticăm, avem libertatea  să o facem. Dar, personal, socotesc că am cam depăşit  măsura  impusă  de  înţelepciune  şi  decenţă,  în primul rind  am  trecut  la  manifestări   vehemente  de  protest,  mult prea devreme şi în condiţii nu prea creştineşti. Chiar cu ocazia  comemorării   martirilor  Revoluţiei?     Această    chemare, odată declanşată, s-a  transformat într-o  reacţie in lanţ,  iniţiată  de  cei  care  s-au  socotit,  poate,  marginalizaţi  şi care pun   mereu   gaz   peste   foc.

Dacă am ascultat scrisorile doamnei Cornea, nu mică mi-a fost dezamăgirea cînd, la apariţia sa la televiziune, adresîndu-se dlui   Dumitru  Mazilu   (pe  care-1  tot mîngîia sărutîndu-i faţa şi mîinile , vorba proverbului „Ţara arde şi....,"),  în  timp ce grupul se retrăgea pentru constituire, 1-a întrebat ,,Da cine mai este şi Iliescu ăsta ? Ca eu nu-1 cunosc !"

Eu îl cunosc, stimată doamnă Cornea, încă din anul 1963, nu din vorbe, din faptele sale. Este un mare român, dăruit cu abnegaţie ţării   acesteia,   tineretului     acestuia     şi  poporului acesta, chiar de pe vremea cînd era  tinăr cum sint astăzi ei.

Dar  cu maturitatea pe care ţi-o dă cugetul curat, buna pregătire profesională, perspicacitatea înnăscută de a sesiza adevărul de minciună, dreptatea de nedreptate, luptînd pentru întroenarea adevărului si dreptăţii, asumîndu-şi, în mod volun­tar   riscul   de   a   întrona   adevărul   şi   dreptatea.

A făcut tot ce se putea face pentru a se crea, aici la Timişoara condiţii cît mai bune pentru desfăşurarea procesului de învătămînt. Mai tîrziu, 1-am revăzut tot la Timişoara pentru unele probleme de cercetare ştiinţifică, ocazie ce mi-a  confirmat impresiile lăsate de tînărul, acum om matur, dar la fel de receptiv la problemele ridicate, rezolvîndu-le cu o competenţă, largă înţelegere şi mult, mult suflet.

Nu ştiu ce o îndeamnă pe stimata doamnă Cornea să tot instige   la   revoltă,   ca   de   altfel   şi   pe   alţii ?

Avem un for conducător care, de la început, a cerut tuturor oamenilor de bună credinţă să-1 ajute pentru ca ţara noastră să revină la normal. Să-i lăsăm liniştea şi să-i acordăm încrederea necesare pentru a gîndi şi a putea fi în mă­sură să ia hotârîrile cele mai înţelepte, pentru binele nostru al tuturora. Este deschisă calea dialogului. Haosul nu este bun pentru nimeni în ţara noastră. Opinia mondială, care ne-a înconjurat cu căldură după Revoluţie, ne priveşte acum cu suspiciune şi ne socoteşte imaturi politic. Trebuie să nu pierdem încrederea în acest for, alcătuit din oameni care, voluntar, s-au expus gloanţelor pentru ca Revoluţia să învingă şi n-au precupeţit nici un efort pentru a nu lăsa loc vidul de putere, deşi erau epuizaţi.

Trebuie neîntîrziat să revenim cu toţii la o viaţă normal liniştită, la muncă serioasă şi cit mai competentă. Să lăsăm delegaţii să intre în dialog cu cei de la care aşteptăm rezolvarea doleanţelor noastre. Toţi declarăm că nu facem poli­tică, dar ne batem cu pumnul în piept că noi am putea re­zolva mai bine orice problemă, îmi face impresia că stimata colegă a moştenit bagheta magică a celor ce se erijau în atoatecunoscători.

In Guvern sînt oameni de specialitate, chemaţi să-şi facă datoria. Cei de rea credinţă se vor demasca singuri şi li se va da de înţeles că nu şi-au onorat chemarea.

Consiliul a cerut răgaz pînă la alegeri. Dar noi de la în­ceput nu am încetat să-1 hărţuirii. Teama încă ne paraliza simţire. Prin hărţuieli continui şi lipsă de încredere nu putem păşi pe drumul democraţiei. E de mirare cum mai pot lucra aceşti oameni cînd îi sîcîim cu tot felul de pretenţii,  mai mult sau mai puţin  oneste,  veşnic  suspicionaţi    uneltesc ceva,      ascund   ceva.

Lipsa de încredere ne poate dezbina şi dezorienta. La ca bun toate acestea? Pentru a ne expune la fel de fel de cri­tici din partea celor care văd cu uşurinţă paiul din ochiul altuia dar sînt incapabili de a simţi bîrna din ochiul propriu.

Au fost şi au mai rămas multe lucruri de îndreptat şi de înfăptuit. Nimic bun nu se realizează sub ameninţări şi grabă, aşa cum ne învaţă înţelepciunea din bâtrîni. Nu ne-am dezbărat de realizări înainte de termen ?

Mă umple de revoltă., atitudinea sfidătoare fată de muncă. Rog pe toţi oamenii de bună credinţă, tineri, virstnici,  de orice naţionalitate şi religie să se întoarcă la muncă. Numai prin aportul muncii               ne vom cinsti pe noi şi nu în ultimul rînd  pe morţii  Revoluţiei,  arătîndu-ne    sîntem demni  de sacrificiul lor.

Să mă scuze stimata colegă dacă eu, şi nu numai eu, socotesc că o femeie inteligentă trebuie să înţeleagă că în momentele actuale trebuie să găsim căi de consens prin dialog şi că numai prin muncă cinstită vom atenua rănile care încă ne dor. Să dăm dreptul şi celorlalţi de a-şi exprima punctul de vedere şi să nu ne înfumurăm că noi nu putem niciodată greşi. Avem un drum greu de parcurs. Paşii noştri greşiţi trebuie să-i recunoaştem ca atare şi să-i îndreptăm.

Şi eu îmi iubesc ţara. Şi fără a vrea să fiu lipsită de modestie, trebuie să afirm că am muncit pentru prestigiul ei, de multe ori, cu mari sacrificii. De aceea doresc, ca toţi cei  ce o iubim, să ne apropiem unii de alţii cu înţelegere şi iubire şi să ne unim forţele pentru a nu ştirbi cu nimic  prestigiul de care acum avem mare nevoie atît pe plan intern cît şi internaţional.

Dumnezeu să ne ajute!

 

Prof. dr. inginer DOBRESCU FILOFTEIA

Institutul Politehnic "T.Vuia", Timişoara