“Reconcilierea” – pe ce bază ?

Oricine îşi aminteşte cu ce bune sentimente şi mari speranţe ascultam, în seara zilei de 22 Decembrie 1989, chemarea domnului Iliescu la „reconciliere naţională". Şi, desigur că toţi cei ce se aflau în faţa televizoarelor, marţi seară, vor fi ascultat stupefiaţi cum tot domnul Iliescu, acum preşedinte al C.P.U.N., preconiza muştruluirea "golanilor" ce se adunaseră cu miile la Intercontinental şi la Universitate spre a manifesta pentru revendicările de esenţă ale Revoluţiei din decembrie 1989, rămase nesatisfăcute. Cum se explică asemenea trecere de la ademenitorul slogan cu „reconcilierea" la repulsiva etichetă de "golan ?

Dar poate fi vorba de o "reconciliere natională", în profunzime, organică, a claselor productive cu nomenclatura comunistă instituită cvasi-ereditar şi cu păturile sociale „clientelare" - din subordinea acesteia? Peste putinţă. — atîta timp cît nomenclatura şi „clientela" ei nu dau semne limpezi că renunţă la postura "revoluţionarilor de profesie" parzitari, integrîndu-se cu fapta claselor productive, şi se regrupează în detaşament politicianist-demagogic ce îşi arogă misiunea de instaurator al unei "democraţii "originale" în ţara noastră. Si e peste putinţă o autentică „reconciliere naţională" atâta timp cât clasele productive nu constată dispariţia intermediarilor parazitari de tip „nomenclaturist" şi "clientelar"din munca lor şi din modul de distribuire a roadelor acesteia. Nu trebuie să fii mare "specialist" spre a fi pe deplin edificat asupra sfruntatului cinism ceauşist al sloganului cu "oamenii muncii - producători, proprietari şi beneficiari; trebuie numai să fi trăit sub povara lui. În comunismul dejisto-ceauşist, ca şi în neocomunismul ce începe a prinde contur tot mai desluşit, „producători" sînt tradiţionalele clase ale ţăranilor, muncitorilor şi intelectualilor nemijlocit integraţi în procesul muncii. „Proprietari" şi „beneficiari" sînt cei care au pus la punct inumanul sistem ce le mijloceşte luarea si distribuirea oricăror bunuri: nomenclaturiştii ce ţin de frînele puterii şi clientela lor (de la cei rescompensaţi corespunzător pentru că le păzesc „imunitatea" şi pînă la gestionarii de toată mîna ai bunurilor nu de ei produse). Cu asemenea dividere economico-socială, „reconciliere naţională" nu poate fi. Deplasarea rapidă a mentalităţilor de la variabila acceptare fatalistică dinainte a mincinosului slogan comunist cu „binele" tuturor e binele fiecăruia spre evidenţa simplă că binele fiecăruia aduce binele tuturor — iată ceea ce se cuvine meditat pînă la capăt de orice aspirant şi candidat la organele puterii. În România de azi şi de mîine „reconcilierea naţională" nu mai e posibilă decît pe asemenea baze.

Mulţi, foarte mulţi cetăţeni înregimentaţi în partide îl vor fi urmărit cu mîhnire şi indignare pe domnul Iliescu, propunînd de pe prezidentialu-i scaun aducerea la ordine (care ?) a „golanilor" de la Intercontinental şi de la Universitate. Ce sărac e repertoriul etichetelor "la cel mai înalt nivel" şi cît de urîte aduceri aminte ne suscită ! Totuşi, ce reconfortant e gîndul că "golanii" aceştia sînt în principal generaţia tînără a României, sînt reacţia ei organică de refuz al „originalei" căi fost totalitare spre democraţie.

George Munteanu