Liberalismul şi intelectualitatea

 

S-a şoptit mai întîi in Bucureşti, apoi aproape peste tot, că „dacă eşti intelectual, trebuie să fii liberal". În sfîrşit, după ani de înregimen­tare ceauşistă, intelectualii noştri sînt liberi să adopte o modă politică. Au scăpat maoismul, cheguevarismul, marcusianismul - dar nu mai pot scăpa şansa istorica oferită de Revoluţie de a se alinia unei mişcări ce pare acum şi aici de bon ton, liberalismul.

Totuşi, o nedumerire persistă. „Merg" cu liberalii, de acord, dar cu care liberali? Cu P.N.L.-uI, cu Uniunea Liberală Brătianu, cu celelalte cîteva partide intitulate tot „liberale" ? Ei bine, nu : toţi intelectualii noştri zişi liberali subînţeleg că pentru a fi respectabili trebuie să marşezi pe mîna d-iui Cîmpeanu — ceea ce aruncă deja o lumină crudă peste domniile lor. Prin urmare nu e vorba aici de tradiţionala deschidere a intelighenţiel sobre la idealurile liberalismului, de promovare a valorilor libertăţii indi­viduale, a democraţiei, pluralismului, statului de drept. E vorba pur şi simplu de ceva cu totul şi cu totul prozaic: aderarea la un anume partid, cel al d-lui Cîmpeanu, Şi asta în ciuda tot mai des invocatelor „defecţiuni" biografice ale acestui domn (care, cu o lipsă de decenţă poiiticâ totala, se plimbă prin piaţă cu ecusonul „Golan", vrînd să spu­nă, probabil : „iată pe cine a făcut „golan" Iliescu").

Intelectualii simpatizanţi ai P.N.L. mai şochează printr-o trăsătura definitorie: ei dispreţuiesc deschis pe oponenţii politici, mai ales ,,fesenişti", adoptînd un aer de superioritate nobiliară. Faptul acesta ne apro­pie de un răspuns plauzibil la întrebarea: cum se explică această „ma­nie" şi ce categorie de intelectuali a reprezentată de aceşti aderenţi elitişti al d-lui Cîmpeanu ? Căci, evident, nici pe departe nu e vorba de toţi intelectualii ; dovada cea mal bună în acest sens e compararea lis­telor de candidaţi din Bucureşti al P.N.L. şi F.S.N. Numărul şi calitatea intelectualilor din lista F.S.N. nici nu pot fi comparate cu acelea din lista P.N.L., ca să nu mai vorbim de faptul că pentru Senat, P.N.L pro­pune 8 pensionari din 14 locuri.

Ce atrage, atunci, atît de mult intelectualitatea spre acest partid ? Poate nevoia unei certitudini cu privire la abandonarea comunismului — dar, in acest caz, nu vedem de ce P.N.L. ar oferi garanţii mai multe decit alte partide. Poate dorinţa de a nu-l avea preşedinte pe Ion Iliescu, fost „activist", chiar dacă „oponent" - dar in acest caz nu e  clar cum de poate atrage un om cu o biografie mult mai încărcată. Poate neîncrederea în F.S.N. ş.a.m.d. Toate aceste atitudini sînt de înţeles la un intelectual, adică la un om antrenat în exerciţiul gîndirii. Ele intră în ordinea normalului intr-o campanie electorală ce o stat sub semnul anticomunismului.

Cum poţi, ca INTELECTUAL, să te mîndreşti cu primitivismul porno-politic al unor afirmaţii gen "PCR - FSN, Iliescu - Ceauşescu". "În România va fi comunism dacă cîştigă Frontul"? Sigur, înţelegem, e vorba de propagandă electorală, dar şi ea trebuie menţinută în limitele respectului faţă de sine, mai ales la ... liberali. Nu e nevoie de prea multă clarviziune pentru a înţelege ă dacă însuşi Bobu ar ieşi din boxă şi i s-ar cere să readucă ţara acolo unde a fost, ar refuza, iar dacă nu ar refuza nu ar putea (din motive de conjunctură internă şi externă). Ca intelectuali, care citeam, nu-i aşa,  literatură politologică şi înainte de Revolu­ţie, cum putem oare uita presiunile pe care chiar URSS. le-a făcut asupra tuturor ţărilor socialiste pentru a abandona sistemul . Chiar trebuia să ne compromitem repetind ţipetele agramate ale străzii care  vîntură bezmetic sperietoarea „comunismului sovietic" ? Sintem în anul de graţie 1990,  la cîţiva ani după ce nimeni altul decît Gorbaciog o declanşat acest fenomen istoric al desprinderii de comunism. Nu sîn-tem in 1950 l Aceste „fine" diferenţe ar trebui să fie vizibile, mai ales pentru intelactuali.

Am citit cu nedumerire scrisoarea unor profesori de la Facultatea de Geologie-Geografie din Bucureşti, care se arătau încîntaţi de „puritatea* manifestaţiei din Piaţa Universităţii şi  propuneau continuarea ei. Chiar să nu vadă d-lor, care totuşi nu sînt nişte studenţi codaşi, că acolo se desfăşoară un miting electoral nelegal al unor partide politice? Că el are ca nucleu indivizi dubioşi, bine plătiţi ca să întreţină atmosfera ? Indivizi care, în afara multor golănii despre care presa a scris, loveau zilele trecute peste picioare, discret, ţinindu-l de braţ, pe un asistent, tot de la Universitate, un ,,provocator", pentru că a îndrăznit să aibă alte păreri ? Îi înţeleg pe aceşti profesori că sînt anti-Iliescu, anti-F.S.N, şi pro-P.N.Ţ.-c,d. sau P.N.L. - sint liberi să fie - dar cred că îşi înjosesc titlul academic atunci cînd coabitează politic cu asemenea lepădături puse pe cîştig din propaganda pe care o fac d-lui Raţiu ,  ai căror reprezentanţi iluştri sint D. Dincă şi M. Munteanu. Chiar cu un asemenea "student" să vă  mîndriţi, domnilor profesori?

Cum e posibil, ca INTELECTUALI ce ne pretindem, să ne alegem ca reprezentanţi arhetipici pe acei poeţi, pictori, directori de casă de cul­tura etc., care nu au ezitări în a discuta "doct" şi a da „indicaţii" în materii care e evident ca îl depăşesc — cele economice şi socio-politice ? Pentru un nas fin de intelectual această siguranţă de sine tru­cată ar fi trebuit să dea de gîndit. Nu ar fi fost mai norma! sa luăm ca purtători de cuvînt în problemele reconstrucţiei economice şi politica ale ţării, pe acei economişti, sociologi, ingineri etc. .care şi-au dovedit pînă acum competenţa, şi nu pe S. Tănase ?

Aceste nedumeriri dureroase, şi altele, ne conduc spre singura con­cluzie plauzibilă : toată această modă a sloganului „dacă eşti intelec­tual, eşti liberal"  - nu reprezintă decit un nou fenomen (electoral) de snobism intelectual căruia i-au căzut pradă acele categorii (periferice) ale intelectualităţii care şi pînă acum făceau coadă la idoli (în muzică, în vestimentaţie, în filozofie, în politică) şi asta în lipsa unui preaplin intelectual propriu. Spiritele superficiale si alunecoase compun masa acestei categorii a electoratului. Spre deosebire de ei, intelectualii ma­turi, structuraţi, nu se sfiesc să se îndoiască, să compare platforme, să nu se jeneze că sînt „fesenişti" sau altceva, să opteze, aşadar, în cunoş­tinţă de cauză. Indiscutabil, şi printre intelectualii penelişti sint astfel de oameni, dar s-ar putea ca ei să fie o minoritate. Cei mai mulţi ni se par a fi snobii, pentru care problema prioritară e să avem Kent in tu­tungerii şi dolari pe masă. Ei obosesc gîndindu-se la controversele eco­nomiştilor cu privire la incontrolabila „tranziţie la economia de piaţă", preferind în schimb sloganurila ieftine.

Oricum, nu acestora le aparţine Viitorul, fie el şi liberal.

 

TUDOR BĂLTEANU