Liberalismul şi intelectualitatea
S-a
şoptit mai întîi in Bucureşti, apoi aproape peste tot, că „dacă eşti
intelectual, trebuie să fii liberal". În sfîrşit, după ani de înregimentare
ceauşistă, intelectualii noştri sînt liberi să adopte o modă politică. Au
scăpat maoismul, cheguevarismul, marcusianismul - dar nu mai pot scăpa şansa
istorica oferită de Revoluţie de a se alinia unei mişcări ce pare acum şi aici
de bon ton, liberalismul.
Totuşi,
o nedumerire persistă. „Merg" cu liberalii, de acord, dar cu care
liberali? Cu P.N.L.-uI, cu Uniunea Liberală Brătianu, cu celelalte cîteva
partide intitulate tot „liberale" ? Ei bine, nu : toţi intelectualii
noştri zişi liberali subînţeleg că pentru a fi respectabili trebuie să marşezi
pe mîna d-iui Cîmpeanu — ceea ce aruncă deja o lumină crudă peste domniile lor.
Prin urmare nu e vorba aici de tradiţionala deschidere a intelighenţiel sobre
la idealurile liberalismului, de promovare a valorilor libertăţii individuale,
a democraţiei, pluralismului, statului de drept. E vorba pur şi simplu de ceva
cu totul şi cu totul prozaic: aderarea la un anume partid, cel al d-lui
Cîmpeanu, Şi asta în ciuda tot mai des invocatelor „defecţiuni" biografice
ale acestui domn (care, cu o lipsă de decenţă poiiticâ totala, se plimbă prin piaţă
cu ecusonul „Golan", vrînd să spună, probabil : „iată pe cine a făcut
„golan" Iliescu").
Intelectualii
simpatizanţi ai P.N.L. mai şochează printr-o trăsătura definitorie: ei
dispreţuiesc deschis pe oponenţii politici, mai ales ,,fesenişti",
adoptînd un aer de superioritate nobiliară. Faptul acesta ne apropie de un
răspuns plauzibil la întrebarea: cum se explică această „manie" şi ce
categorie de intelectuali a reprezentată de aceşti aderenţi elitişti al d-lui
Cîmpeanu ? Căci, evident, nici pe departe nu e vorba de toţi intelectualii ;
dovada cea mal bună în acest sens e compararea listelor de candidaţi din
Bucureşti al P.N.L. şi F.S.N. Numărul şi calitatea intelectualilor din lista
F.S.N. nici nu pot fi comparate cu acelea din lista P.N.L., ca să nu mai vorbim
de faptul că pentru Senat, P.N.L propune 8 pensionari din 14 locuri.
Ce
atrage, atunci, atît de mult intelectualitatea spre acest partid ? Poate nevoia
unei certitudini cu privire la abandonarea comunismului — dar, in acest caz, nu
vedem de ce P.N.L. ar oferi garanţii mai multe decit alte partide. Poate
dorinţa de a nu-l avea preşedinte pe Ion Iliescu, fost „activist", chiar
dacă „oponent" - dar in acest caz nu e
clar cum de poate atrage un om cu o biografie mult mai încărcată. Poate
neîncrederea în F.S.N. ş.a.m.d. Toate aceste atitudini sînt de înţeles la un
intelectual, adică la un om antrenat în exerciţiul gîndirii. Ele intră în
ordinea normalului intr-o campanie electorală ce o stat sub semnul
anticomunismului.
Cum
poţi, ca INTELECTUAL, să te mîndreşti cu primitivismul porno-politic al unor
afirmaţii gen "PCR - FSN, Iliescu - Ceauşescu". "În România va
fi comunism dacă cîştigă Frontul"? Sigur, înţelegem, e vorba de propagandă
electorală, dar şi ea trebuie menţinută în limitele respectului faţă de sine,
mai ales la ... liberali. Nu e nevoie de prea multă clarviziune pentru a
înţelege ă dacă însuşi Bobu ar ieşi din boxă şi i s-ar cere să readucă ţara
acolo unde a fost, ar refuza, iar dacă nu ar refuza nu ar putea (din motive de
conjunctură internă şi externă). Ca intelectuali, care citeam, nu-i aşa, literatură politologică şi înainte de Revoluţie,
cum putem oare uita presiunile pe care chiar URSS. le-a făcut asupra tuturor
ţărilor socialiste pentru a abandona sistemul . Chiar trebuia să ne compromitem
repetind ţipetele agramate ale străzii care
vîntură bezmetic sperietoarea „comunismului sovietic" ? Sintem
în anul de graţie 1990, la
cîţiva ani după ce nimeni altul decît Gorbaciog o declanşat acest fenomen
istoric al desprinderii de comunism. Nu sîn-tem in 1950 l Aceste „fine"
diferenţe ar trebui să fie vizibile, mai ales pentru
intelactuali.
Am
citit cu nedumerire scrisoarea unor profesori de la Facultatea de
Geologie-Geografie din Bucureşti, care se arătau încîntaţi de „puritatea*
manifestaţiei din Piaţa Universităţii şi
propuneau continuarea ei. Chiar să nu vadă d-lor, care totuşi nu sînt
nişte studenţi codaşi, că acolo se desfăşoară un miting electoral
nelegal al unor partide politice? Că el are ca nucleu indivizi dubioşi, bine
plătiţi ca să întreţină atmosfera ? Indivizi care, în afara multor golănii
despre care presa a scris, loveau zilele trecute peste picioare, discret,
ţinindu-l de braţ, pe un asistent, tot de la Universitate, un
,,provocator", pentru că a îndrăznit să aibă alte păreri ? Îi înţeleg pe
aceşti profesori că sînt anti-Iliescu, anti-F.S.N, şi pro-P.N.Ţ.-c,d. sau
P.N.L. - sint liberi să fie - dar cred că îşi înjosesc titlul academic atunci
cînd coabitează politic cu asemenea lepădături puse pe cîştig din propaganda pe
care o fac d-lui Raţiu , ai căror
reprezentanţi iluştri sint D. Dincă şi M. Munteanu. Chiar cu un asemenea
"student" să vă mîndriţi,
domnilor profesori?
Cum
e posibil, ca INTELECTUALI ce ne pretindem, să ne alegem ca reprezentanţi
arhetipici pe acei poeţi, pictori, directori de casă de cultura etc., care nu
au ezitări în a discuta "doct" şi a da „indicaţii" în materii
care e evident ca îl depăşesc — cele economice şi socio-politice ?
Pentru un nas fin de intelectual această siguranţă de sine trucată ar fi trebuit
să dea de gîndit. Nu ar fi fost mai norma! sa luăm ca purtători de cuvînt în
problemele reconstrucţiei economice şi politica ale ţării, pe acei economişti,
sociologi, ingineri etc. .care şi-au dovedit pînă acum competenţa, şi nu pe S.
Tănase ?
Aceste
nedumeriri dureroase, şi altele, ne conduc spre singura concluzie plauzibilă :
toată această modă a sloganului „dacă eşti intelectual, eşti
liberal" - nu reprezintă decit un
nou fenomen (electoral) de snobism intelectual căruia i-au căzut pradă acele
categorii (periferice) ale intelectualităţii care şi pînă acum făceau coadă la
idoli (în muzică, în vestimentaţie, în filozofie, în politică) şi asta în lipsa
unui preaplin intelectual propriu. Spiritele superficiale si alunecoase compun
masa acestei categorii a electoratului. Spre deosebire de ei, intelectualii maturi,
structuraţi, nu se sfiesc să se îndoiască, să compare platforme, să nu se
jeneze că sînt „fesenişti" sau altceva, să opteze, aşadar, în cunoştinţă
de cauză. Indiscutabil, şi printre intelectualii penelişti sint astfel de
oameni, dar s-ar putea ca ei să fie o minoritate. Cei mai mulţi ni se par a fi
snobii, pentru care problema prioritară e să avem Kent in tutungerii şi dolari
pe masă. Ei obosesc gîndindu-se la controversele economiştilor cu privire la
incontrolabila „tranziţie la economia de piaţă", preferind în schimb
sloganurila ieftine.
Oricum,
nu acestora le aparţine Viitorul, fie el şi liberal.