INTERCONTINENTAL - ISTORIA SE REPETĂ?

Incredibil ! şi totuşi : din nou, „forţele de ordine" se năpustesc asupra unor tineri, indiferent de ceea ce cer ei şi îi atacă, lovindu-i cu sălbăticie. Chiar aşa : aceşti oameni sînt crezuţi doar cînd mor ? Ce diferenţă este atunci între ceea ce s-a întîmplat în noaptea de 21 decembrie şi ce s-a petrecut in acelaşi, loc în dimineaţa zilei de 24 aprilie ?

Florenţa Rus din Bucureşti este o eroină a Revoluţiei noastre, rănită de forţele de represiune. In dimineaţa zilei de 24 aprilie 1990, împreună cu colegi şi colege se afla în Piaţa Universităţii, unde cîntau cîntece religioase pentru tinerii căzuţi în timpul Revoluţiei. In acelaşi loc unde a fost şi ea rănită în umăr şi piciorul sting. In urma intervenţiei brutale a poliţiei, Florenţa Rus a fost lovită cu bastoane de cauciuc, în spate, picioare si mîini (poate dovedi şi certificatul medico-legal). Aceşti tineri au fost atacaţi în timp ce se rugau în genunchi pentru morţii noştri. Florenţa a asistat la un spectacol sîngeros cînd forţele de reprimare au lovit şi batjocorit cîteva maici care se rugau împreună cu ei.

Constantin Ginghină din oraşul Galaţi : Am venit in Piaţa Universităţii spre dimineaţă, pentru a aprinde şi eu o luminare la monumentul eroilor căzuţi în Revoluţie. La Universitate am întîlnit tineri şi tinere care se rugau în genunchi şi mai erau şi nişte mame cărora le muriseră copiii in Revoluţie. La un moment dat a apărut poliţia cu bastoane şi scuturi şi s-a năpustit asupra tinerilor, lovindu-i la întîmplare, chiar şi pe îndoliatele mame. Am luat şi eu cîteva lovituri de baston în cap şi pe spate, iar din alergare, îutorcind capul, am văzut cum erau tîrîţi unii tineri în dube. La un moment dat am reuşit să scap din încercuirea poliţiei.

Mihai Gabriel Puică, din Bucureşti: Aflîndu-mă în dimineaţa zilei de 24.04.1990 în jurul orelor 5,30 în faţa Crucii de cinstire a eroilor şi stînd în genunchi cu o luminare aprinsă în mină, am asistat împreună cu prietenii mei cu care am luptat şi în timpul Revoluţiei la bătaia administrată de poliţie manifestanţilor paşnici, printre care ne aflam şi noi. Au fost momente de panică, poliţiştii lovind cu bastoanele de cauciuc ca turbaţii. Era o „privelişte" sinistră. In urma mea, rămăseseră 50—60 de oameni bătuţi, lungiţi pe asfalt.

Nicolae Gal, din Caransebeş : In data de 24.04.1990, în cursul dimineţii, am fost alături de cîteva mame care-şi plîngeau copiii căzuţi în timpul Revoluţiei. A venit însă poliţia, ne-a înconjurat şi a început să lovească cu bastoane de cauciuc, ca să ne împrăştie. Ne alergau cu cîini iar noi ne-am retras în spate la Ciclop, într-un colţ, a venit poliţia să ne aresteze dar un colonel, de la M.Ap. N. ne-a eliberat. L-am întrebat cine ne-a bătut şi mi-a răspuns că scutierii. Cine a lovit mamele care îşi plîngeau copiii căzuţi în timpul Revoluţiei ?

Ilie Florian Gheorghe, (Bucureşti). Spre dimineaţa zilei de 24.04.1990, împreună cu cîţiva prieteni şi prietene stăteam în genunchi şi ziceam „Tatăl nostru". Nici n-am terminat bine rugăciunea că am şi fost atacaţi de trupele de poliţie înarmate cu bastoane. Au ridicat bastoanele şi am văzut căzînd lîngă mine o fată tînără de vreo 18 ani care fusese rănită în Revoluţie, femei îndoliate care-şi plîngeau copiii căzuţi în Revoluţie.

Mircea Schneider (Bucureşti): In dimineaţa zilei de 24.04.iG90 am fost cu mai mulţi tineri in faţa monumentului de la Intercontinental şi din Piaţa Universităţii, stînd toţi în genunchi şi rugîndu-ne pentru eroii Revoluţiei din decembrie 1939. Toţi aveam luminări în mină. Am fost înconjuraţi de poliţişti cu scuturi şi cu bastoane de cauciuc (aveau şi cîini). Au început să ne lovească fără milă pe toţi cei de acolo. Chiar şi un grup de femei îndoliate după copiii şi nepoţii lor.

Silvia Margareta Dimeu (Bucureşti) : La orele 5 dimineaţa in timp ce spuneam „Tatăl nostru" s-au năpustit asupra noastră poliţiştii cu scuturi şi bastoane de cauciuc, lovindu-ne în cap şi unde nimereau. Am fugit înspăimîntaţi în toate părţile iar ei erau după noi cu cîinii. Protestez împotriva organelor de poliţie care aşa înţeleg să se poarte cu tinerii care au luptat şi s-au jertfit in Revoluţie.

Nicolae Drăguţ (Bucureşti) : In dimineaţa zilei de 24 aprilie 1990 păstrind un moment de reculegere la altarul eroilor căzuţi în Revoluţie împreună cu colega noastră care in 21 decembrie 1989 fusese ranită în acel loc, am fost atacaţi cu brutalitate de poliţie, cu lovituri le bastoane de cauciuc, cu injurii, întrebîndu-ne ce căutăm la ora aceea în piaţă, dispersîndu-ne pe toţi, alături de noi aflîndu-se şi maici şi mame îndoliate. Brutalitatea nu le-a ocolit nici pe acestea.

Vasile Borş este inginer la IPRS Băneasa. A înţeles, în noaptea de 23/24 aprilie că putem fi lipsiţi de două drepturi elementare. A participat la mitingul organizat la "Intercontinental" de Asociaţia,16—21" şi alte formaţiuni la care au aderat şi cetăţeni independenţi. Ce-a auzit domnul inginer Vasile Borş că cereau manifestanţii: abrogarea decretului 473 care subordonează Radioteleviziunea guvernului; introducerea ca amendament la legea electorală a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.

Ce a transmis Televiziunea şi Radioul: Un grup de huligani care sparg parbrizele maşinilor şi îi molestează pe şoferi, care opresc ambulanţele şi din cauza aceasta mor oameni, etc.

Cum s-au comportat manifestanţii, pe care domnul Vasile Bors i-a văzut de aproape: începând de la ora 17, de cînd a sosit în piaţă, un grup de circa 6—7 mii de oameni aceştia manifestau paşnic, cîntau cîntece revoluţionare. Organizatorii mitingului ţineau cuvîntări prin portavoce, lansau lozinci şi menţineau mulţimea în cea mai desăvîrşită ordine. După orele 23 in piaţă a rămas un grup restrîns de oameni hotârîti să nu se mişte de aici pînă dimineaţa. Prin cordoanele şi baricadele ridicate din panouri de tablă erau lăsate să treacă nestingherite ambulanţele, troleibuzele ce se retrăgeau la garaj si chiar maşina care colecta gunoiul de la Hotelul Intercontinental. Noaptea, spune inginerul Borş, a decurs în cea mai desăvîrşită ordine, şi mai mult, pentru a descuraja orice afirmaţie de manifestare necivilizată, manifestanţii au strâns hîrtiile, manifestele si afişele din piaţă.

Către ora 5 a apărut un grup de ofiţeri din armată şi poliţie. Au cerut să fie desfiinţate baricadele (în fata Universităţii era întinsă pur si simplu o panglică tricoloră şi o lozincă). Demonstranţii — aproximativ 100 în toată piaţa — au refuzat, în semn de protest la adresa guvernului care refuză să ia act de cererea lor.

La ora 5,30 politia a desfăşurat o acţiune de împrăştiere a manifestanţilor demnă de vremurile bune ale miliţiei (se cunoaşte "şcoală") — mare minune ca printre aceştia să nu se numere si cei care i-au maltratat pe demonstranţi şi în 21 decembrie. In timp ce un grup de poliţişti au năvălit cu bastoanele de cauciuc asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, pe străzile laterale au fost masaţi poliţişti pentru a-i prinde în plasă pe cei ce fugeau. După aprecierea mea — se destăinuie inginerul Borş — în 5 minute pe bulevard erau masaţi aproape 300 de poliţişti, iar pe străzile laterale aproape 600—700. Mai mulţi decit demonstranţii. La atacul brutal al poliţiştilor asupra manifestanţilor, aceştia s-au împrăştiat încercînd să scape prin fugă, dar nu aveau nici o şansă întrucît zona era împînzită de trupe.

— Am scăpat printr-o minune să fiu arestat — spune inginerul Borş — dar am văzut personal cum în faţă la Ministerul Comerţului Exterior un arestat a fost urcat într-o maşină de poliţie. Ne întrebăm pentru ce a fost nevoie de sute de poliţişti bine hrăniţi, bine echipaţi, odihniţi pentru a îm-prăştia o sută de oameni de toate vîrstele, flămînzi înfriguraţi şi obosiţi? Pe cine deranjează aşa de mult cererile manifestanţilor? In fond cererile lor pot fi luate în discuţie, pot fi acceptate sau nu de parlamentul ţării.

Ieri, la ora 7, la radiojurnal se transmitea că în Piaţa Universităţii se manifestează încă pentru demisia guvernului, şi asta la o oră şi jumătate după ce bastoanele poliţiştilor (sau miliţienilor?) „convinseseră" pe oameni că nu procedează bine.

La ora 10, inginerul Borş încă nu avea vreo ştire de la colegii care au participat la demonstraţie.

Tînărul Octavian Drăgoi, din Ploieşti, venit cu treburi în Capitală, trecea în ziua de 24 aprilie, prin faţa Muzeului de Istorie din Piaţa Universităţii. A fost martorul unei scene inedite. Iată ce povesteşte: „Un grup de câţiva cetăţeni discutau paşnic. A intervenit imediat „Miliţia" zicînd că nu au voie şi invocînd faptul că aşa au dispoziţie. Oare de la cine şi în ce sens, căci se discuta paşnic — zice Octavian Drăgoi. Un tînăr cu barbă a fost legitimat şi după ce i-au luat buletinul au încercat să-1 ia şi pe el. S-au purtat brutal, trâgînd de el - erau patru numai lîngă tînăr - şi ameninţînd şi pe ceilalţi să se împrăştie.

Deşi Octavian Drăgoi nu era decît în trecere, poliţiştii au încercat să-1 ia şi pe el.

— Mă întreb, zice Octavian Drăgoi, oare nu mai ai dreptul să treci pe străzi, eventual să discuţi cu cineva? Un om în jur la cincizeci de ani, care trecea la fel ca noi a fost luat pe sus (avea o scurtă bej) deşi era la fel de nevinovat ca oricare cetăţean paşnic ce trecea pe stradă. M-a speriat şi m-a umilit mulţimea poliţailor şi a soldaţilor îmbrăcaţi în kaki.

Oare asta-i menirea lor să intervină brutal cînd se discută paşnic?

Petre Mihai Băcanu

România liberă, 25 aprilie 90