Cine mai intră la “PUNCTUL 8”

 

Citim în revista “22”, organul de presă al mitingiştilor de profesie de la “Intercontinental”, că d-nii O. Paler, G. Liiceanu, S. Tănase ş.a., după ce au “combătut tare”, în mod “neutru”, “fără nici un interes”, pe cont propriu sau alături de Dumitru Dincă, se prezintă acum pe o listă comună de candidaţi independenţi pentru viitorul parlament al României.

Firesc.   Întrebarea este: dacă aceşti reprezentanţi ai intelectualităţii sînt de bună credinţă, de ce nu respectă pentru ei inşişi punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara pe care o susţin cu pana şi cu portavocea ?   Cum pot dînşii propune pentru Senat un fost membru C.C. al P.C.R., deputat în M.A.N., preşedinte al Televiziunii, redactor şef al “României libere” ceauşiste, adică un fost nomenclaturist pur sînge – cum e O. Paler ?   Dar un fost activist U.T.C. cum era dl. S. Tanase, care “şi-a părăsit meseria” (cum chiar scrie la punctul 8) pentru a gusta din plăcerile funcţiei de director de casă de cultură a unui sector, întrecîndu-se pe sine în manifestările “Cîntării României” ?

Aşteptăm, deci, domnilor, ca duminică, la mitingul organizat pentru sprijnirea Proclamaţiei de la Timişoara, să strigaţi şi “Jos Paler”, “Jos Tanase”.

 

 

 

“Azi” – 26.04.1990