MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

Duminică, 22 aprilie în jurul orelor 18,00 s-a adunat foarte multă lume în Piaţa Universităţii loc al capitalei devenit sacru mulţumităa, celor ce au avut curajul ca în noaptea de 21-22 decembrie 1989, să ţina piept forţelor de represiune ceauşiste.

Dacă ne aducem bine aminte şi atunci s-a început de la cîteva sute de persoane şi s-a ajuns, aa cum bine ştim, la darîmarea unei dictaturi.

Astăzi, cînd dictatura ceauşescu nu mai există, ar trebui să fim fericiţi şi să ne vedem de treabă; cu toate acestea există evenimente care ne pun pe gînduri. Lupta noastră nu a fost numai împotriva unei perechi de dictatori, ci şi împotriva întregului sistem care i-a generat. Mai tragic este faptul că au murit sute de oameni, care au crezut în ceva; acest ceva se numeşte DEMOCRAŢIE. Termenul acesta include şi libertatea şi libera exprimare, deci nu voi face un pleonasm.

A trecut însă indecent de puţin timp pentru că tovarăşii, care s-au simţit frustraţi de anumite funcţii de conducere în fosta nomenclatură, să considere că a venit vremea lor; bineînţeles că ei, comunişti fiind vor să demonstreze că sînt mai buni comunişti decît predecesorii lor.

Românii cu judecată au înţeles acestea şi de aici pleacă toate necazurile; ei nu trebuiau să înţeleagă atît de repede.

Dacă acum în România există mai multe partide, aceasta demonstează că românii au păreri şi opţiuni politice.

Cum înţelege însă noua nomenclatură fesenistă să respecte aceste opţiuni politice şi pe exponenţii lor ? Foarte simplu: prin arestări, calomnii, defăimări şi alte metode moştenite de la părinţii lor comunişti.

La data de 29.01.1990, de exemplu primul ministru, împreună cu şeful său, au apelat la muncitorime, oameni de bună credinţă, de altfel, pentru a face nişte gesturi de care sunt sigur că astăzi se jenează.

Dacă în perioada 16-21 dcembrie 1989 Ceauşescu nu putea da vina pe partidele poltice, deoarece nu existau, astăzi cînd ele există, noul conducător are pe cine da vina. Dar nu cumva mulţimea aceea din decembrie a aderat la vreun partid politic ?! Dar nu cumva cei care demonstrează astăzi pe străzile Bucureştiului, sînt tot aceia care ne-au scăpat de tiran ?!

De ce astăzi în loc să se numească agenturi străine, cum spunea defunctul, ei se numec Golani sau oameni certaţi cu legea în loc de a se recunoaşte că sînt români adevăraţi ?

Un adevărat român, după patru zeci şi cinci de ani de mocirlă comunistă vrea ca el, împreună cu copiii lui şi toţi cei care-l vor urma, să nu mai cunoască ororile din trecut.

Un astfel de român este şi Dumitru Gheorghe Dincă, muncitor din Bucureşti, care a început lupta împotriva comunismului în decembrie şi nu a terminat-o încă, luptînd în cadrul mişcării “Alianţa Poporului”, mşcare care nu participă în alegeri şi care cererespectarea drepturilor omului în România.

După manifestaţia care a început duminică în jurul orelor 18, în Piaţa Universităţii, şi care a durat pînă a doua zi, acestpatriot a fost arestat de către patru civili vînjoşi, în timp ce, foarte paşnic, mîncau o pizza.

În semn de soldaritate, pe lîngă cei o sută de spectatori la această scenă, s-au stîns sute de oameni, apoi mii; evident ca nu s-a mai putut circula în zonă.

Toată lumea scanda: “Să fie eliberat Dincă”, “Jos securitatea” “Jos Chiţac”, “Libertate, Libertate”, “F.S.N., F.S.N. agentură K.G.B.”, “Timişoara, Timişoara”, “Jos Iliescu”, “Iliescu comunist”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “F.S.N., F.S.N. du-te în U.R.S.S.”, “Ole, Ole, Ole Frontul ăsta ce mai e – P.C.R.” !

În urma faptului ca cei de “sus” se vedeau ameninţaţi de reeditarea unui eventual nou “decembrie”, l-au pus în libertate pe Dumitru Gheorghe Dincă, care a revenit în mijlocul manifestanţilor.

Aflîndu-se în ziua de Sf. Gheorghe, 50.000 de români i-au cîntat: “Mulţi ani trăiască”.

Nu au lipsit de la această manifestaţie nici cordoanele de trupe ale “Poliţiei”, înarmate cu bastoane de cauciuc; este adevărat căerau recruţi şi că s-au purtat destul de paşnic.

Scopul acestei manifestaţii este acela de a se include în legea electorală punctul opt al Proclamaţiei de la Timişoara, care prevede în conţinutul său, ca nici un fost activist de partid să nu aibă dreptul de a candida pentru funcţii de conducere în noua Românie. O altă cerinţă a demonstranţilor a fost aceea de a se abroga decretul nr. 473 prin care televiziunea este subordonată şefului de stat şi guvernului. A treia şi ultima dorinţă a fost aceea de a nu se permite votareadecretului de graţiere a deţinuţilor (tîlhari şi criminali) în ajunul alegerilor de la 20 mai.

Apariţia de prost gust a unui anumit Lt. Col. Mateescu “Cu înaltă conştiinţă patriotică” a fost un alt bluf al televiziunii aşa zis libere. Cei prezenţi la manifestaţie, şi nu sunt deloc puţini, pot confirma că ambulanţele şi maşinile cu număr străin au putut circula în permanenţă.

Oamenii nu au mai plecat acasă odată cu lăsarea întunericului, astfel încît în jurul orei 1, şi 30 de minute aproximativ 1.500 de persoane rezistau pe baricadele democraţiei.

Totul s-a sfîrşit în jurul orei 4, cînd au apărut nişte trupe înarmate de la şcoala de ofiţeri ai M.I. de la Băneasa ?!

Această intervenţie poliţieneasca s-a soldat cu foarte multe arestări, iar agresorii în uniformă au rămas pe poziţie pînă la orele 14,00.

În jurul orelor 16,00 s-a adunat din nou foarte multă lume în Piaţa Univrsităţii, adusă aici datorită minciunilor debitate cu o seară în urmă la televiziune.

În zilele de 25-30, manifestaţia a continuat zi şi noapte. I s-a alăturat şi Liga Studenţilor, care a pus la dispoziţie balconul de la Facultatea de Geologie şi o puternică staţie de amplificare, împreună cu sufletele lor; în anumite momente UNI-FUN Radio transmitea chiar în direct manifestaţia. Sîmbătă 28. milioane de adeziuni la acest act.04.1990 s-a semnat la Timişoara un act foarte important de alianţă a tuturor partidelor, asociaţiilor şi organizaţiilor politice şi apolitice, care aderă la Proclamaţia de la Timişoara. În acest sens s-au adunat şi un număr de 3,5

Duminică, 29.04.1990, oraşul-martir Timişoara a devenit scena unei grandioase manifestaţii anticomuniste, anti-feseniste şi de solidaritate cu manifestaţia din Piaţa Universităţii. Au participat peste 150.000 de persoane (golani din Timişoara). În cursul aceleiaşi zile, la Bucureşti au luat cuvîntul nenumăraţi oameni de artă, profesori, ingineri şi muncitori din Bucureşti şi din alte oraşe: Galaţi, Constanţa, Timişoara, Deva, Ploieşti, Zalău şi Cluj-Napoca.

Aceşti oameni adevăraţi nu pot fi cumpăraţi decît cu preţul vieţii lor, ei nu vor părăsi acel loc decît ca învingători. Acest lucru este bine de ştiut pentru toată ţara şi, în special, pentru acei diversionişti care lansează zvonuri în acest sens. Conştiinţa românului s-a trzit; de acum înainte nimeni şi nimic nu va reuşi să o mai adoarmă sau să o calce în picioare.

În Piaţa Universităţii se cîntă, se vorbeşte despre democraţie şi libertate şi se pune temelia unei Românii adevărate, lpsită de teroare, minciună, frig, foame şi înuneric.

Cei care nu au înţeles pînă în acest moment, lucrul acesta, nu sunt de condamnat; activiştii fesenişti şi cei comunişti se pricep la îndoctrinare, că doar pentru aceasta salariile lor sunt cum sunt. Sunt român; am stat şi ziua şi noaptea în Piaţa Universităţii; dar nu mă poate arăta nimeni cu degetul că am primit bani pentru aceasta şi ceilalţi “golani” (medici, profesori, ingineri, studenţi şi muncitori) nu au primit ceva de la cineva, decît un şut în fund de la F.S.N. prin intermediul Televiziunii şi au mai primit şi titlul de GOLANI, titlu care astazi le face onoare şi îl poartă în piept, aşa cum “tătucu Gorbaciov îl poartă pe Lenin”.

A.S.I.

“Unirea” – Nr: 3, 26.04.1990