Nu sînteti prea singur, domnule preşedinte ?

Domnul Iliescu a slăbit 12 kilograme. “Se retrage”.

F.S.N. s-a mutat din “Piaţa Victoriei” pe “Modrogan”. S-a retras.

Domnul Brucan observă cum oamenii de bine buni competenţi, nu ies la vedere. Stau retraşi. Chiar domnia-sa a parasit instanţele executive. S-a (semi)retras.

Unii “provizorii” s-au retras sau au fost retraşi (extraşi ?) de împrejurări. Domnul Mazilu s-a retras a treia oară (“… Mai inainte de a cînta cocoşul de trei ori, te vei lepăda de Mine”).

Alţii, încă ramaşi, posedă cazier penal sau moral, pe care se străduiesc să-l transfere de la “comun” la “politic”; şi cu ţeava pistolului sub bărbia îndrăzneţilor, dacă altfel nu sînt înţeleşi…. Vor, totuşi, să se (re)tragă ?

Domnul Iliescu se uită în jur; nu pare a se ivi la orizontul politic decît… dl Radu Câmpeanu (de-a stînga !) care seamănă din ce în ce mai mult cu un Brătianu (!) şi tot mai vag (de ce ?) primul nostru ministru Petre Roman.

Un vid politic de care vorbeaţi, domnule preşedinte, din primele clipe ale Revoluţiei.

Să se fi retras în aşa hal profesioniştii ?

Nu este imposibil de dat un răspuns, dacă băgăm de seamă că programul nu a depăşit “principiul strategic”: puţină caldură, puţină lumină, puţină mîncare. Şi oamenii (obişnuinţa, de !) se uită spre preşedinte. Răzleţii cîrtesc: “Iliescu este de vină ! Să se retragă !”

Muncitorii, in special bucureştenii, s-au retras într-o aşteptare pe alocuri vindicativă (şi uneori revendicativă), Timişorenii (ce fel de timişoreni ?) avansează retrageri aberante, de la chiar etnitatea indivizibilă a patriei ? Nu-i credeam atît de retraşi.

Intelectualii, spuneţi, nu vă mai privesc în ochi. Par retraşi… (într-o independenţă bine glazurată politic). Domnul Paler pipăie anumite şanse. Dar ce ne facem că sînt pîndite de semne ierarhice persoane la care nu te-aştepţi: dl Caramitru (ca Reagan), dl Liiceanu (ca Havel). Desigur, fără voia domniilor lor şi, probabil fără norocul altora “Lumea-i o scenă !”… Vor rezista ispitei ?

Puterea de imitaţie este… prima natură în politică. În viaţă – un bluf. Sau nu tocmai, dacă băgăm de seama cum ne scufundăm, iîncet şi sigur, în smîrcurile Levantului, “unde totul este mai puţin grav”, N’est pas ?

Desigur, nu ! Din simplul motiv că, nefiind cu cineva anume, puteţi fi cu toţi. Şi cu cei mulţi, şi cu cei culţi, şi cu cei desculţi.

Aşadar, la 20 mai, în diligenţa prezidenţială ? Se poate.

În ce ne priveşte pe noi, atunci ca şi acum, nu ne va rămîne decît să ne retragem (spre casele noastre) cu torţe şi cu toate grijile, îngrijorările şi nedumeririle ce ne vor întîmpina la primul colţ de stradă. Good luck, mister president !

Mîna birjar…

“Românul”, nr: 1, 27.04.1990