FARAON SAU
PREŞEDINTE
Alegerea Parlamentului, a preşedintelui României şi a consiliilor
locale reprezintăa cel mai important eveniment din ţară după înlăturarea
dictaturii. De aceea ne îngrijorează
profund “ceaţa” politică în care sînt învăluite urnele de vot. Veţi spune că s-a dat publicităţii
proiectul legii electorale şi că în presă au apărut mai multe articole semnate
de specialişti pe marginea acestui document.
De acord, dar important este cu ce ne-am ales noi, oamenii obişnuiţi de
pe stradă, din toate acestea. În
fiecare zi noi mergem la serviciu, căutăm de mîncare, spălăm vase, ducem
gunoiul, creştem copiii şi ne uităm la televizor. În restul timpului citim ziarele. Sîntem saturaţi de ştiri senzaţionale, de idei şi de zvonuri
care, înainte de a se confirma, sînt de obicei înlocuite cu altele. Ca rezultat, în loc să căutăm avizi
informaţii, aşa cum făceam înainte, noi, oamenii obişnuiţi, am început sa ne
apărăm: citim în diagonală, frunzărim, textele lungi şi serioase sînt sărite
din principiu, ne uităm mai mult la televizor, iar la radio nici nu mai dăm
drumul.
În aceste condiţii, o problemă atît de gravă, cum este problema
alegerilor, se estompează, se pierde în planul al doilea înăbuşită cu ştiri
senzaţionale, demonstraţii, greve, dezvăluiri, etc. Astfel, zilele trec, mai sînt doar nouă săptămîni şi poftiţi de
votaţi !
Trebuie să înţelegem că, după stabilirea “regulilor jocului”, este
necesară o perioadă destul de lungă pentru ca întreaga ţară, de la vlădică la
opincă, să se lămurească ce are de făcut.
Nouă, celor foarte mulţi, nu ne este clar cum votăm un preşedinte
fără să avem o constituţie care să ne spună ce prerogative are acesta, fără să
ştim pe cîţi ani îl vom alege şi cum putem să-l “dăm jos” dacă ne va înşela
aşteptările.
Să nu uite nimeni că noi cunoaştem ce este un preşedinte numai din
ceea ce am văzut la televizor şi din ceea ce am citit în presă în ultimii
ani. Ar trebui să mai ştim că, votînd
un partid, noi votăm de fapt pe primul ministru al ţării şi că acesta, în multe
ţări, (Italia, R.F.G., Anflia, etc.) este mai important decît preşedintele sau
monarhul.
Ar trebui să ni se spună foarte clar dacă preşedintele României
poate să fie reprezentant al unui partid, dacă domnul Iliescu pe care mulţi
s-au grăbit deja să-l numeasca preşedinte al ţării, este şi preşedinte al
F.S.N., cum a apărut în “Adevărul”, şi dacă, “dîndu-şi demisia” din partid cu
cîteva zile înainte de 20 mai, va putea să candideze la preşedinţia României.
Ne întrebăm chiar ce înseamnă alegeri ! Întîi pentru că ar trebui să înţelegem că nu se mai poate alege
dintre… un singur om ! Aşa a fost pînă
acum şi luptăm să nu se mai repete. Ca
să nu ne îndreptăm, cum am citit în presa internaţională, spre “cele mai
penibile alegeri din Europa de est”, trebuie să avem cel puţin doi candidaţi
“tari” pentru orice funcţie. Şi acum,
să citim topul de popularitate din “România liberă” din 4 martie a.c.:
1. Ion Iliescu 39%;
2. Radu Câmpeanu 13,8%;
3. Octavian Paler 9,1%
Avînd în vedere că domnul Câmpeanu probabil va candida din partea
partidului sau (deci va putea fi numit prim-ministru de către preşedintele
republicii, în cazul cîştigării alegerilor de către P.N.L.) înseamnă că pentru
domnul Iliescu (care ni se pare cert că va participa la alegeri pentru funcţia
de preşedinte – deşi nu ştim încă cum) avem un singur contracandidat dar foarte
puţin popular faţă de domnia sa. Avînd
în vedere şi faptul că “România liberă” este un ziar ce sprijină opoziţia, iar
domnul Paler scrie în paginile acestui cotidian, probabil că în ţară situaţia
este şi mai favorabilă domnului Iliescu.
Şi cum se pare că noi nu vom avea, ca americanii, un vice-preşedinte,
domnul Iliescu se îndreaptă sigur şi singur spre vîrful piramidei.
Nu contestăm în nici un fel prestigiul domnului Iliescu, dar am
vrea ca acest prestigiu să fie filtrat printr-o luptă electorală
echilibrată. Să credem că din 23 de
milioane de români nu se găsesc nici măcar zece foarte buni care să ne dea
bătaie de cap în desemnarea preşedintelui ?
Să fim serioşi, candidaţi potenţiali există, dar mass-media nu se
străduiesc de loc să ni-i prezinte.
Fără o concurenţă serioasă, am putea chiar renunţa la alegeri, să nu mai
cheltuim atîţia bani cu campania electorală, cu urnele, cu pregătirea centrelor
de votare şi am putea să “alegem” preşedintele ţării prin consens naţional, că
tot este la modă această formulă “democratică”. Aş merge mai departe chiar şi aş spune că este impropriu să
vorbim de votarea unei persoane în sine.
În orice democraţie serioasă alegătorii votează un program, o
suită de măsuri integrate într-un ansamblu coerent, avînd mai puţină importanţă
persoana care prezintă acest program.
Noi trebuie să alegem unul din programele concrete de redresare a
României şi mai puţin un nume, un zîmbet, sau doi ochi frumoşi. Şi aceasta pentru că, acordînd un credit
unei persoane, ne asumăm riscul de a fi obligaţi să acceptăm orice va face el
pe durata mandatului. Un program ferm
este însă ceva palpabil, conţine puncte clare a căror respectare poate fi uşor
supravegheată. Chiar mai mult, noi
mergem la urne ca să încredinţăm părţi egale din putere unor oameni şi am sta
mult mai liniştiţi dacă ei ar fi mai degrabă buni “traducători” ai dorinţelor
ţării, capabili să urmarească dinamica acestor doleanţe, decît să vedem “acolo
sus” o personalitate puternică, un Napoleon, care să-şi asume răspunderea etc.,
etc. Avem mare nevoie de o politică
clară, transparenţă, previzibilă, controlabilă şi în nici un caz ambiguă, cu
neclarităţi, cu reveniri şi contraziceri care generează suspiciuni,
neîncredere, insomnie, instabilitate.
Dorim mai multe “coline” ale puterii şi nu o “piramidă”, dorim un
preşedinte şi nu un faraon.
“Strada” –
nr: 2, 27.04.1990