Doi golani în audienţă la Ministerul Sănătăţii

„Invitaţie la o conferinţa de presă la Ministerul Sănătăţii. Ceva în legătură cu răniţii Revoluţiei. Oameni nemulţumiţi de modul în care au fost trataţi. Ceva şi cu tratamente în străinătate. Cine merge?" Intîmplarea a făcut să fiu disponibil şi, iată-mă joi, la Ministerul Sănătăţii. In biroul domnului doctor Radu Dop, adjunct al ministrului, unde se mai găsesc cîteva persoane. Aflu că, de fapt, nu-i vorba de o conferinţă de presă. Urmează să aibă loc o întîlnire mai puţin obişnuită între o delegaţie a răniţilor din timpul Revoluţiei, care participă la demonstraţia din Piaţa Universităţii, şi adjunctul ministrului, reprezentanţi ai C.P.U.N., al Societăţii de Cruce Roşie. In aşteptarea delegaţiei, doamna doctor Nistorescu arată că din cei 2908 răniţi avuţi în evidenţă de minister între 17 decembrie şi 10 ianuarie 1990 (2444 răniţi în cadrul acţiunilor represive, aduşi în spitale „de afară” şi 464 răniţi aduşi de la Jilava) mai sînt înregistraţi azi în ţară 72 de răniţi. In străinătate, sînt internaţi alţi 182 răniţi ai Revoluţiei. Mâ gîndesc: la manifestaţiile de la Universitate participă însă mai mult de 100 răniţi, vreo 150, - atunci ce e cu cifra de 72 ? Înţeleg pe de altă parte că răniţii-demonstranţi solicită tratamente în străinătate, că o trimitere costă foarte mult…

Soseşte delegaţia de la Universitate, compusă din Cercel Doina Rebeca şi Năstase Eusebiu. Pe pieptul Doinei, aşezat ca o podoabă, un cartonaş cu inscripţia „Cetăţean golan”. Cei doi sînt însoţiţi de colonelul Rădulescu Iordan, membru în C.P.U.N., care povesteşte că trecînd miercuri prin centru a întîlnit — staţionînd în Piaţa Unlversităţii — pe cîţiva dintre tinerii alături de care luptase în zilele Revoluţiei la sediul c.c,-ulul. A fost oprit de dna Cercel Doina Rebeca, care-l recunoscuse, şi prin ea a aflat că sînt 134 de răniţi care, deşi operaţi, mai poartă în ei, în mîini sau în picioare, resturi de proiectile şi schije. Dl. Rădulescu le-a promis că-i va ajuta. Rezultatul intervenţiei sale la C.P.U.N. — actuala primire la minister în vederea acordării ajutorului medical de care au nevoie.

Cercel Doina Rebeca începe să povestească. A fost operată dar i-au mai rămas schije. Copilul i-a fost omorît în timpul Revoluţiei, iar soţul, rănit. se află şi acum în gips. Mulţi dintre demonstranţi n-au primit ajutoarele promise răniţilor. Unii, cînd s-au dus să le ceară, au primit răspunsul : „Dar ce, voi pentru asta aţi făcut Revoluţia ?". Răniţii - unii dintre ei amputaţi — întîmpină greutăţi ca să intre în posesia medicamentelor recomandate. La farmacii nu le găsesc, deşi constată că în unele ocazii altora li se dau aceleaşi medicamente. Sînt obligaţi de aceea să le cumpere cu preţuri de speculă : ea a plătit 280—360 lei flaconul de oxacilină. Mulţi dintre răniţi continuă să sufere, au senzaţia că nu au fost trataţi cum trebuie, că sînt marginalizaţi. Unii nici nu ştiu cui să se mai adreseze, nu au încredere în autorităţi Ulterior, Doina Rebeca a lăsat să se înţeleagă care sînt unele surse ale acestei neîncrederi. S-au întîlnit pe stradă cu oameni pe care, adesea cu riscul vieţii, ea şi alţi luptători la Revoluţie i-au prins trădînd asupra populaţiei, asupra celor care făceau Revoluţia. Fuseseră imediat eliberaţi! Tinerii ar fi putut să-i împuşte atunci pe securiştii care trăgeau, dar doriseră ca aceştia să fie judecaţi conform legii. Acum, răniţii se simt ameninţaţi. Cei din piaţă nu solicită, aşa cum se pretinde, trimiterea la tratamente în străinătate. Doar dacă va fi nevoie, pentru cazurile ce nu ar putea fi rezolvate în ţarâ. Domnul ministru adjunct precizează că există fonduri şi pentru spitalizări în străinătate dar că au fost imposibil de găsit noi locuri. Dna dr. Nistorescu adaugă că unii dintre răniţi nu doresc să fie trimişi decît în anumite ţari occidentale, sînt citate chiar două-trei nume. Pe de altă parte, se acceptă ideea că numărul răniţilor reali, al celor care mai au deci de suferit este mai mare de 72. Ministrul adjunct, care este şi chirurg, explică situaţia răniţlior care mai au in ei corpuri străine, arătînd că sînt cazuri în care extragerea prezintă pericole mai mari decît reţinerea în continuare a schijelor. Se hotărăşte de comun acord să se întocmească o listă cu toţi răniţi în aceasta situaţie şi crearea unei comisii alcătuite din medici specialişti care să analizeze fiecare caz în parte, urmînd să se hotărască dacă sînt necesare internări în ţară sau eventual în străinătate. Se manifestă multă solicitudine faţă de revendicările celor răniţi. Problema răniţilor urmează să fie rezolvată săptămînta viitoare.

Intîlnirea mi se pare semnificativă. Ea a arătat că multe probleme pot fi rezolvate relativ uşor cînd există înţelegere şi spirit de cooperare, ea a înfăţişat concret şi destinul dramatic al cîtorva dintre cei ce iau parte la demonstraţiile din Piaţa Universităţii şi care poartă cu demnitate eticheta de golani...

U. Vâlureanu

P.S. Am căutat-o vineri dimineaţa pe Cercel Doina Rebeca şi am găsit-o în zona corturilor. Am aflat că o parte din răniţii Revoluţiei continuă să nu aibă încredere. Ei se întreabă de ce abia acum, numai după ce au luat amploare manifestaţia de la Universitate, se manifestă interes faţă de ei ? Nu cumva ca să creeze dezbinări în rîndurile celor ce manifestează în piaţă, pentru a-i determina să plece ?