Condiţiile domnului Iliescu

Convorbirea dintre domnul Ion Iliescu şi fruntaşii organizaţiilor participante la manifestaţia din Piaţa Universităţii ar trebui să aibă loc astăzi. Acum trei zile, preşedintele C.P.U.N. a purtat discuţii dezamăgitoare cu trimişi ai Societăţii Timişoara.

Împrejurările în care s-a ajuns Ia dialog¹ nu duc neapărat la concluzia că domnul Ion Iliescu ar fi ceea ce a promis de curînd să fie : un „despot înţelept".

Manifestaţia din Piaţa Universităţii a durat prea mult. protestul s-a întins în numeroase alte oraşe, tot mai multe voci cu un răsunet mai larg au susţinut revendicările demonstranţilor sau măcar necesitatea dialogului cu ei, simpatia străinătăţii pentru „golani" a degradat în plus renumele de mult compromis al regimului neocomunist.

Domnul Ion Iliescu nu poate repara nimic prin scuze. Termenul „golani" azvîrlit în obrazul manifestanţilor „a fost şi rămîne regretabil", aşa cum spune acum domnia sa. Şi mai regretabile par însă procedeele sale ulterioare. Domnul Ion Iliescu a dovedit, timp de două săptămîni, o lipsă de sensibilitate speciile comunistă faţa de protestele democratice de amploare. De aici, o îngrijorătoare incapacitate de a cîntări atît urmările acţiunilor proprii (asmuţirea poliţiştilor asupra manifestanţilor), cît şi consecinţele pasivităţii Puterii, care le-au urmat.

Mai grav e că faptele acestea vin după spectacolul penibil al decretelor din ianuarie — emise, apoi retrase — şi mai cu seamă după probele de incapacitate crasă, atît de dăunătoare întregii ţări, date în martie, cînd a fost vorba ca regimul neocomunist să prevină mai întîi, apoi să calmeze dezordinile de la Tirgu Mureş.

Numărul celor care se îndoiesc, chiar în sferele înalte ale F.S.N., de puterea domnului Iliescu de a judeca şi stăpîni o situaţie politică e în continuă creştere. Conflictele par să fi ajuns atît de ascuţite încît în declaraţia de alaltăieri, preşedintele C.P.U.N. a ţinut să amintească răspicat că guvernul trebuie să-i execute ordinele. (Mai precis, că instituţiile care exercită puterea în stat sînt „Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională şi. subordonat acestuia. Guvernul").

Aşa stînd lucrurile, e puţin probabil ca domnul Ion Iliescu să dorească o soluţie reală în convorbirea cu manifestanţii din Piaţa Universităţii. Nu e de altfel deloc sigur că domnia sa doreşte, măcar un succes aparent al tratativelor. Mai probabil pare să fie că refuză în realitate un dialog autentic, în ciuda afirmaţiei că 1-ar fi acceptat.

Domnia sa începe prin a formula pretenţia maximă : împrăştierea manifestanţilor înainte ca tratativele să fi început, şi asta cu perspectiva de a nu acorda ca o „concesie" decît scuza pentru folosirea cuvintului ..golani". „In dialogul iniţiat", deci în discuţia cu Societatea Timişoara, am exprimat clar că nu pot constitui obiect de negocieri nici data alegerilor, nici prevederile Legii electorale". Cu alte cuvinte, punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara nu poate fi luat în discuţie, iar numeroasele şi puternice argumente care pledează pentru amînarea alegerilor sînt, pentru domnul Iliescu, lipsite de orice valoare. Pentru ca să afle toate astea în discuţia de azi, manifestanţii ar trebui să consimtă că „dialogul de marţi lipseşte de motivaţii logice continuarea demonstraţiei".

Condiţiile domnului Iliescu nu dovedesc însă numai lipsa dorinţei sincere de a se ajunge la o înţelegere. "Declaraţia domniei sale conţine şi refuzul de a se abate de la tactica clasică a negociatorilor comunişti.

In ziua cînd candidatul F.S.N. la preşedinţie îşi exprima punctele de vedere discutate aici, bandele F.S.N. îl atacau la Brăila pe unul dintre contracandidaţii domniei sale, domnul Radu Cîmpeanu. Cu o sâptămînă mai înainte, ei atacaseră la Buzău pe celălalt contracandidat, domnul Ion Raţiu. Domnul Ion Iliescu declama totuşi, sîmbătă : „Trebuie să fim conştienţi că numai desfăşurarea în condiţii normale şi de siguranţă (sublinierea noastră) a campaniei electorale, ca şi a alegerilor propriu-zise poate aduce ţării, nouă tuturor, împlinirea dezideratelor de libertate şi democraţie". Pe hîrtie, domnul Ion Iliescu e cel care doreşte cel mal mult ..condiţiile normale de siguranţă" de desfăşurare a campaniei electorale. Pe teren, bandele domnului Iliescu fac imposibila respectarea acestor condiţii. Liderii comunişti de şcoală veche vorbeau cu acelaşi dispreţ pentru adevăr şi acţionau cu aceeaşi brutalitate ca şl domnia sa.

Neocomunismul românesc seamănă leit a comunism sclerozat.

Devine mai clar ca oricînd : singura soluţie normală a crizei e demisia domnului Ion Iliescu şi amînarea alegerilor.

ILIE PAUNESCU