Anexe

 

SCRISORI DE LA PAN HALIPPA

 

***

26.11.1971

Dragii noştri Nicoleta şi Sergiu,

Am primit ilustrata cu Consiergeria din Paris. Tot aşa am primit şi felicitările de anul nou. Pare-mi-se, că şi anul trecut s-au mai primit ilustrate: nu-mi pot aduce aminte. Pentru toate acestea noi Vă mulţumim şi atenţia D-voastră pentru noi ne place mult. Dar noi am aşteptat ceva mai mult şi anume să ne comunicaţi, cum v-aţi aranjat şi cum Vă merg treburile. Ce-i cu doctoratul? Fratele Nicolae n-a mai trecut pe la noi de multă vreme: poate că de la dânsul am fi aflat ceva. Dar el, nu ştiu pentru care cauză, s-a înstreinat de noi, adică mai bine zis: de mine. în genere, eu acuma trăiesc într-o izolare, foarte neplă­cută pentru mine: lumea nu mai trece pe la mine din cauză că eu am fost chemat la răspundere pentru aşa-zisa „agitare" a problemei noastre. Chestiunea se reducea la nişte fraze glorioase; pe care le-am rostit la înmormântarea câtorva foşti unionişti. Şi mulţămim lui Dum­nezeu, că în vremea de pe urmă n-au mai murit nimeni din unioniştii noştri, trăitori în Bucureşti, şi deci eu am fost scutit să-mi fac datoria creştinească tradiţională. E drept, că am mai fost invitat la un parastas pentru Anatolie Moraru, pentru Gherman Pântea şi Ştefan Ciobanu. Dar la parastase nu este obiceiul de a se rosti cuvântări. Deci, totul se reduce la rarele convorbiri de la om la om. Dar lucrul acesta este prea puţin, ca problema să se simtă că e la ordinea zilei. Mai ales acum, când lumea internaţională se pregăteşte pentru Conferinţa est-vest care, dragă Doamne, trebuie să împăciuiască Europa.

Dumneata, dragă Sergiule, n-ar fi fost rău să mă informezi, dacă ai încercat să faci ceva în chestia aceasta! Te rog, prin urmare să mă informezi. Personal am rugat pe unul, care a plecat în străinătate, dar, deocamdată, nu s-a întors. Pe acel cineva îl rugasem să-mi pro­cure şi o carte, pe care au scris-o nişte istorici francezi. În general, m-ar interesa să ştiu, dacă cineva a tratat problema noastră şi dacă s-a simţit măcar o adiere în aer. Eu aici am protestat de două ori pentru atitudini neprietenoase faţă de noi, dar n-aş putea spune, că am făcut „o bortă în cer"...

V-aş mai scrie, dar nu ştiu, dacă această scrisoare a mea va ajunge la voi. Vă rog să mă înştiinţaţi.

 

Cu îmbrăţişări şi dragoste, Pan Halippa

 

P.S. Vă rog să mă lămuriţi, de ce adresa voastră este post-restante? Unde să vă caute cineva, dacă aş găsi pe omul, care să vie cu treburile lui la Paris?

P.H.

 

P.P.S. Nevastă-mea nu-i sănătoasă, dar de medicamente n-avem nevoie. Le găsim şi aici. Eu sufăr de insomnii, dar asta mi se cuvine.

P.H.

 

***

 

 

18/IV.1971

Dragii noştri,

mult stimată Doamnă Nicoleta

şi iubite cuboltean Sergiu,

Hristos a înviat!

Am primit coletul vostru, dar fără cartea lui Simion Cubolta. Am primit şi felicitarea pascală, prin care mă anunţaţi că urmează o scrisoare, care să mă lămurească în chestiunile ce mă interesează. Dar scrisoarea n-a venit până acum. Am primit un telefon de la doamna care m-a întrebat, dacă am primit cartea dlui Simion Cubolta. I-am răspuns, că n-am primit-o şi am rugat-o să-i spuie lui Neculai să vie la mine şi să-mi dee şi mie s-o citesc, dar până acum n-a venit. în gene­ral, Neculai n-a fost la mine de tare multă vreme. De la el aş fi putut să aflu şi adresa voastră. Aşa cel puţin îmi spuneam, dar am aflat de la doamna, că voi primiţi scrisorile pe adresa: Franţa, Paris, 8ue, O.P. 118, post restante. Pour Serge Grossu.

Rămân şi până acum nedumerit, de ce nu aveţi o adresă la domi­ciliu. Dar aceasta este o problemă, pe care eu socoteam că o voi înţelege-o din scrisoarea pe care o aştept sau de la Neculai, care nici el nu se grăbeşte să mă lămurească. Pare-se că el s-a supărat pe mine şi nu prea înţeleg, de ce? El înainte vreme era aşa de prietenos faţă de mine şi chiar afirma că mă iubeşte şi mă admiră.

Dar toate aceste lucruri e păcat că se mai pot pune în discuţie. Eu dacă n-aş fi aşa de bătrân şi cu trombo-flebită la ambele picioare, m-aş duce singur să-1 caut şi să mă lămuresc. Dar sunt ca vai de mine!

Termin această scrisoare cu rugămintea să fiu lămurit, cât este posibil, în chestiile pe care le-am scris la vreme: cu doctoratul, cu colaborarea la publicaţiunile franceze şi mai ales cu publicarea operei literare, de care mi-ai pomenit în ultima ilustrată.

Iar ceea ce ne-a impresionat mult, a fost pachetul cu surprizele pascale. Le-am primit şi mulţămim din suflet. Dar, Vă rog, să nu mai faceţi lucruri de acestea. Noi n-o ducem rău, din punct de vedere material, căci eu am o pensie bunicică, iar Nora s-a împrumutat de la Casa de ajutor a pensionarilor, ca să-şi aranjeze mormântul la Cernica şi acum trebuie să plătească cote lunare pentru acoperirea împrumutului. Mă gândesc că voi o duceţi mai rău decât noi şi de aceea, vă rog, să nu mai faceţi cadouri. Cu îmbrăţişări şi dragoste,

Eleonora şi Pan. Halippa

 

 

* * *

1/1.1972

Dragii noştri Nicoleta şi Sergiu,

Am primit felicitările Voastre cu prilejul anului nou şi Vă mul­ţumim pentru urările frumoase, ce ni le faceţi. La rândul nostru, Vă dorim tot binele şi multă sănătate, pentru ca să biruiţi greutăţile vieţii. Ne permitem să credem, că aveţi greutăţi, pentru că aşa este aranjată viaţa pe pământ. Această viaţă nu este un rai, precum am dorit-o şi nu în zadar fantezia creatorilor de imagini şi de simboluri din trecutul omenirii a creat legenda unui rai, undeva pe pământ sau cândva dincolo de mormânt. Dar despre aceste greutăţi şi în general despre situaţiile, pe care le aveţi, noi nu ştim nimic, pentru că voi sunteţi foarte zgârciţi în comunicări: cum V-aţi aranjat şi cum o duceţi. Poate că ceva mai mult aţi comunicat lui Neculai, dar el pe la noi n-a mai trecut de vre-un an: trăim în acelaşi oraş, dar nu ne întâlnim şi nu ne vedem nicăieri. Eu, la drept vorbind, nici nu-1 prea înţeleg pe Neculai pentru aceasta răceală faţă de mine. Înainte vreme pare că era altfel şi eu eram bucuros să-1 văd, căci eu ţin la toţi basarabenii şi cum n-aş ţine la cubolţeni?! Ce se întâmplă cu el nu ştiu şi lucrul acesta mă năcăjeşte, căci eu îl ştiam cu un suflet tot aşa de cald, cum este al D-tale, dragă Sergiule!

Dar las chestia aceasta şi mă întorc la voi. Tare aş vrea să aflu veşti bune despre cum o duceţi: ce lucraţi, ce bucurii aveţi, ce plănuiţi să faceţi pentru voi şi pentru ţara pe care o reprezentaţi în Franţa şi la Paris? Eu toate lucrurile acestea aş ţine să le ştiu, ca să nu mă simt într-o izolare de lumea şi viaţa, care mă interesează şi pe care aş vrea să le slujesc. Noi aici îmbătrânim şi ca mâine ne vom trece, dar am vrea să ştim, că alţii ne vor lua locul şi vor căuta să servească Moldova de Răsărit şi România Mare, pentru care trăim. Din generaţia Unirii am rămas foarte puţini şi este nevoie ca o nouă pleiadă de oameni să-şi iee sarcina să se preocupe de Moldova de Răsărit.

Aceste spuse, cred că mă înţelegeţi în ce stare sufletească ne găsim. Până în prezent eu am fost acela care am tot turnat câte puţin ulei în opaiţul moldovenesc. Şi o fac aceasta din 1905, dar socot de datoria mea să-mi număr urmaşii. Eu, dragă Sergiule, te socot de mare însămnătate în problema noastră şi de aceea te rog să-ţi faci datoria, cum îţi porunceşte conştiinţa.

Te îmbrăţişez şi Vă doresc ani mulţi şi rodnici.

Pan. Halippa

 

* * *

 

 

25/XII 1972

Dragii mei Nicoleta şi Sergiu,

Vă mulţumesc pentru urările de ziua naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi de Anul nou şi la rândul meu Vă doresc sănătate, voie bună şi spor la munca pe care o depuneţi cu dragoste pentru binele obştesc. Mântuitorul lumii să Vă ajute să Vă faceţi datoria bine şi frumos şi să aveţi satisfacţia că trăiţi şi munciţi pentru omenirea necăjită! Vă doresc zile fericite şi Dumnezeu să Vă păstreze în starea pe care am văzut-o pe fotografia Voastră colorată în Nordul Austriei.

Noi aici o ducem, ca în trecut, în preocupări de a servi cauza naţiunii întregi, dar la vârsta de aproape 90 de ani nu putem face mare lucru. Trăim cu credinţa că demnitatea neamului nostru va triumfa. Toată lumea românească în privinţa patriotismului este în îndeplinirea datoriei, fireşte că fiecare lucrează după puterile lui şi după concepţia politică. Voi cei din străinătate puteţi face poate mai mult decât oficialitatea Republicii noastre, care trebuie să ţie soco­teală de angajamentele pe care le are. Pe noi, refugiaţii din Basa­rabia, pe bună seamă că puteţi să ne întreceţi mult. Cărţuliile pe care mi le-aţi trimis, ne-au umplut de bucurie, văzând, că lumea se mişcă în favoarea tezei noastre. Stăruiţi deci mai departe şi Vă ajutaţi în chip reciproc, cât mai mult.

Cu Nicolae am raporturi potrivite: eu l-am felicitat de ziua lui, el mi-a trimis urări acum de sărbători.

Vă rog, când veţi mai avea ceva de trimis, să folosiţi adresa, pe care aţi folosit-o data trecută.

Vă îmbrăţişez cu dragoste şi vă trimit urări din partea familiei mele şi din partea celor care au admirat cărţile trimise.

Al vostru Pan Halippa.

 

* * *

 

5 mai 1973

Dragii noştri Nicoleta şi Sergiu,

Am primit ilustrata Voastră cu felicitări pentru învierea Dom­nului şi Vă răspund pe loc. Vă urăm, la rândul nostru, sănătate şi spor la muncă. Ne pare rău, că aţi avut o pierdere mare prin moartea veneratei mame a Nicoletei. Condoleanţele noastre. De altfel, despre sfârşitul răposatei am aflat de la Neculai şi soţia lui, pe care i-am văzut, pe ziua de Sf. Gheorghe, la parastasul pentru Gheorghe Bezviconi şi atunci le-am adus condoleanţe. Mie îmi pare rău că Sergiu îmi scrie numai în fuga condeiului, pe când eu aş vrea să citesc cronici întregi despre acţiunile Voastre. îmi pare de asemenea rău, că până acum n-am primit publicaţiunile trimise, de care se scrie în P.S. Am să le aştept. O informaţie, cât mai bogată despre faptele în legătură cu pregătirile pentru securitatea păcii în Europa, ne-ar prii foarte mult. Eu personal am tot stăruit în problema, care ne preocupă, dar mare lucru nu putem face în ţară. Nădejdea o punem în bunăvoinţa statelor care pe vremuri ne-au recunoscut actul Unirii din 1918. Judecata oamenilor este aceasta, că România a jucat şi în trecut şi joacă şi acum un rol de echilibru al forţelor în sud-estul Europei. Ş-apoi noi suntem un popor, care nu râvnim la teritorii streine, ci numai la moşia strămoşilor noştri daci. Cerce­tările arheologice [indiscifrabil] stabilesc hotarele românismului dincolo de Nistru. O colaborare politică cu ucrainenii ne-ar salva şi pe noi şi pe ei de veleităţile Moscovei. Noi aici în ţară nu putem discuta astfel de chestiuni, dar nu ştim, dacă le discută cel puţin omenirea liberă şi ne terorizată de U.R.S.S. Ceea ce faceţi voi cu o mai largă ecumenicitate a creştinismului este foarte onorabil, dar nu ştiu, dacă propaganda voastră va influenţa şi politica statelor şi popoarelor. Ca români voi ar trebui să vă puneţi această întrebare şi să lucraţi în consecinţă.

Aceste spuse, Vă îmbrăţişăm şi Vă dorim o activitate şi mai rodnică pentru românism şi creştinism.

 

Nora, Naie cu familia şi Pan. Halippa.

 

P.S. Îmi pare rău, că nu pot ceti bine ceea ce scrie Sergiu. Are un scris în fuga condeiului şi eu nu pot descifra toate cuvintele.

Şi-mi pare rău, că nu se scrie nici adresa Voastră pe plic, sau în scrisoare şi eu nu sunt sigur, dacă trebuie să adaog Ofice-Poştale NI 18, Paris 8me Par avion.

 

P.H.

 

* * *

 

24/V.1973

Dragii mei Coleta şi Sergiu,

Folosesc prilejul prietenului R. care Vă va comunica ceva din partea mea. Iar aici Vă scriu ceva, ca să Vă informez, că eu mă pregă­tesc de ducă. Mi-am lichidat „fondul de documentare", pe care l-am predat: 1) cărţi şi hărţi Muzeului istoric, 2) caietele cu note şi scrieri politice - Institutului de studii istorice şi 3) arhiva mea cu dosare şi scrisori Arhivelor Statului. Mai rămâne să predau caietele cu pro­ducţie literară Muzeului literaturii române. Am făcut şi fac lucrul acesta pentru că m-am convins că astfel ar fi imprudent să mai ţin la mine lucruri, care trebuie să se găsească în instituţiile publice de stat.

De altfel, eu nu prea am cu cine colabora: cei ce veneau mai înainte pe la mine, nu mai vin, fiindcă s-au convins, că truda mea este inutilă. Oficialitatea R.S.R. afirmă că ea îşi face toată datoria şi îşi ia şi toată răspunderea, dar noi particularii nu ştim ce e la ordinea de zi şi ce nu este la această ordine. Eu rămân la părerea că opinia publică în ţară şi în streinătate trebuie să fie mereu informată pe tema Moldovei de Răsărit, care este victima imperialismului sovie­tic, cum fusese în trecut pe vremea ţarilor şi Austro-Ungariei. Noi aicea în ţară nu putem face nimic, căci nu putem pătrunde în presă. Toată nădejdea, deci, este la voi.

Ce mai faceţi voi, nu prea ştim. Ne impresionase pachetul de cărţi şi publicaţii de la începutul anului trecut, dar de-atunci încoace nu mai ştim mare lucru. A fost un prieten al meu în America şi a vrut să steie de vorbă cu Anton Crihan, Ion Stere şi Ionel Inculeţ. Dar n-a reuşit decât telefonic cu cei doi dintâi. Acum, dintr-o felicitare pe care am primit-o de la Ion Păscăluţâ s-ar înţelege, că el a făcut un memoriu la Helsinchi. Dar nu-i ştim conţinutul. Ce face Anton Crihan, nu ştim, căci scrisori de la dânsul n-am mai primit de un an.

În situaţia creată, noi ne punem nădejdea tot în voi, cei de la Paris, cari sunteţi în centrul lumii. Ce faceţi, cum informaţi opinia publică asupra problemei Moldovei de Răsărit? Eu intenţionez să fac nişte memorii la guvernele care ne-au recunoscut actul Unirii Basarabiei cu România. Dar Internele au aflat despre lucrul acesta şi m-a sfătuit să nu încerc aşa ceva, ca să nu-i supăr pe sovietici. Zilele acestea voi avea posibilitatea să stau de vorbă cu cineva la Palat şi voi încerca să pun toată problema în discuţie. Mai întâi de toate voi cerca să ni se aprobe celor 7 deputaţi din Sfatul Ţării, cari mai suntem în viaţă, să ne adunăm şi să facem un memoriu, care să cuprindă toată problema unităţii neamului. Noi - unioniştii Basa­rabiei - vrem să ne judece naţiunea română dacă am făcut bine când am votat Unirea cu România, nu să ne judece şi să ne facă cu ou şi cu oţet cei de la Chişinău, cari au stârnit că ei nu sunt români, ci moldoveni şi că rasa moldovenească este ceva aparte de naţia românească. Aceste lucruri cei de la Chişinău le afirmă în cărţi şi în presă şi noi, dacă vrem să scriem în chestia aceasta, direcţia presei şi cenzura nu ne permite, zicând că R.S.R. are o convenţie în chestia aceasta cu U.R.S.S. Şi când arătăm oficialităţilor noastre şi presei, că ruşii şi rusificaţii nu se ţin de convenţie şi mereu ne atacă şi ne fac odioşi în ochii cetăţenilor, cari nu sunt lămuriţi în chestiile anilor 1917-1918, noi aicea trebuie să tăcem, ca să nu-i supărăm pe prietenii din U.R.S.S. Ce prieteni ne sunt, lumea vede, dar tace. Până când? Coleta şi Sergiu, apelez la voi.

Al vostru Pan. Halippa

 

* * *

21.XI.1973

Dragii noştri Coleta şi Sergiu,

Am primit scrisoarea voastră şi m-am bucurat, că vă gândiţi la mine şi la noi. Mă bucur mai ales că lucraţi cu plăcere şi cu speranţe în viitor. Lumea ideală, pe care o visaţi, va veni cândva, căci mintea şi viaţa ni-s date pentru a lucra pentru bine şi a-1 merita prin râvna de toate zilele. Noi aici, fireşte, ne trudim şi aşteptăm schimbări în bine, dar mijloacele noastre sunt foarte reduse. Luptăm cu greută­ţile vieţii. Dar arma noastră „cuvântul" nu ni-i liber şi nu putem să-1 întrebuinţăm în public. Vorbim de la om la om şi am ajuns la un rezultat destul de îmbucurător: nu-i român, care să nu dorească reîntregirea Republicii noastre cu Moldova de Răsărit. Chiar şi reprezentanţii oficiali ai ţării mi-au spus-o, când am luat contact cu ei. Asta s-a întâmplat în legătură cu gestul meu de a oferi insti­tuţiilor de stat cărţi şi documente din arhiva mea şi din „Fondul de documentare în problema Moldovei de răsărit". Am constatat că oficialitatea Republicii doreşte şi ea o soluţionare a problemei, dar mereu se preocupă, ca nu cumva să-i supere pe ruşi. Temerile merg până acolo, că România nu este scutită de a păţi ceea ce a păţit Cehoslovacia. Nădejdea noastră ar fi China, care nu se va împăca niciodată cu situaţia creată de împăraţi, ca Siberia să aparţie numai ruşilor nu şi chinejilor, lipsiţi de spaţiul de dezvoltare. Eu m-am inspirat din credinţa generală, că China va putea să ne fie cândva de folos şi de aceea printr-o adresă specială (cu prilejul aniversării lui Mao-Tze-Dun) am apelat la ajutorul conducerii chineze. De altfel, eu am apelat şi la statele, care au recunoscut la vremea sa Unirea Basarabiei cu România. Deocamdată însă toate lucrurile acestea n-au dat nici un rezultat. Ruşii şi Europa, care discută siguranţa şi colaborarea europeană, nu ating problema teritorială, iar preşe­dintele Republicii noastre a făcut o declaraţie presei, că el n-are revendicări teritoriale. Aşa fiind, ce e de făcut? Pe noi aici ne-ar interesa să ştim ce s-a mai scris în presa mondială despre problema Moldovei de Răsărit, dacă a apărut vreo lucrare, vreo broşură în chestia noastră? Eu Vă rog să urmăriţi presa şi să faceţi tăituri din ziarele şi revistele Franţei. Aceste tăituri să căutaţi mijlocul să ne parvie. Eu aici am posibilitatea să urmăresc presa moldovenilor noştri din Basarabia. Confraţii noştri scriu într-o limbă literară românească foarte bună, numai că orientarea lor este cu totul moscovită. Această orientare este fireşte dictată de Moscova, care are o mulţime de reprezentanţi în presa şi instituţiile de stat din Basarabia. Intelectualitatea basarabeană, s-ar zice, că este pătrunsă de doctrina materialismului istoric. Dar cine poate s-o cerceteze mai în de aproape. Ţărănimea rămâne inertă, dar este destul de interesată de a asculta muzica românească populară, cum o redă Radioul român. Starea materială a ţărănimii basarabene, se zice, că nu este rea. Se mănâncă şi mai ales se bea vin şi „samogon" destul de mult.

Iată tot ce v-am putut comunica. Vă îmbrăţişez şi vă doresc sănătate şi voie bună. Noi aici cu sănătatea n-o ducem bine. De altfel, eu am împlinit 90 de ani şi Eleonora mea 88 de ani.

Pan. Halippa