4 APRILIE 1968. Creştinii ortodocşi din oraşul Gorki (până în 1932 Nijnîi Novgorod) au trimis o scrisoare patriarhatului Moscovei, pe adresa mitropolitului Nicodim, în care cer ca ierarhia Bisericii să intervină pe lângă autorităţile puterii civile pentru a obţine deschiderea şi libera funcţionare a bisericilor. Este vorba de reluarea cu perseverenţă a conţinutului unor scrisori trimise, fără vreun rezultat, cu mai mult timp în urmă, patriarhului Alexei (august 1966), preşedintelui Comitetului pentru problemele religioase, A.P.Volkov, şi Comitetului Executiv al oraşului Gorki (vara lui 1967), tovarăşului V.A.Kuroiedov, de la Comitetul pentru probleme religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. (ianuarie 1968) şi Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. (4 februarie 1968).

Consecinţele acestor intervenţii? "În locul ajutorului aşteptat - scriu aceşti fideli ai Bisericii ruse a tăcerii doctorului Blake, secretarul general al Consiliului ecumenic al Bisericilor - am primit după trei luni, la 8 iulie, o notă semnată de locţiitorul mitropolitului Nicodim, episcopul Filaret, prin care ne informa că cererea noastră a fost transmisă responsabilului cu problemele administrative ale patriarhatului Moscovei, mitropolitul Alexei. Epuizând toate posibilităţile, neprimind din nici o parte o soluţie concretă la aceste probleme, într-un sens favorabil pentru noi, de asemenea, având în vedere absenţa motivelor de respingere a cererilor noastre şi absenţa răspunsurilor organismelor locale şi centrale, credincioşii au informat toate autorităţile că respingerea cererilor lor i-a determinat să se adreseze Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi Comisiei pentru Drepturile Omului de pe lângă O.N.U.".

— 6 APRILIE 1945. Conducerea comunistă a Moscovei a hotărât să declanşeze, cu concursul servil al Bisericii ortodoxe, ofensiva pentru distrugerea Bisericii ucrainene unite. Pentru început, un anume Volodimir Rosocic a publicat în ziarul Vilna Ucraina, din Lvov, un articol violent şi neruşinat împotriva memoriei mitropolitului Andrei Şeptiski, considerat de poporul ucrainean drept un erou naţional. Intitulat Cu crucea sau cu cuţitul, articolul a fost publicat cu scopul de a compromite "post-mortem" figura venerabilului mitropolit, care şi-a dedicat întreaga viaţă unei idei - aceea a misiunii de a propaga religia, astfel ca tineretul să poată contracara "propaganda ateistă fanatică" menită să violeze conştiinţa copiilor. Cum ar putea forţele ateiste ale răului să uite şi să tolereze această scrisoare testamentară: "Dragii mei copii, faceţi-mi plăcerea să copiaţi această scrisoare şi să vă amintiţi de ea din când în când. Amintiţi-le de adevărurile înscrise în ea şi altor copii. Feriţi-vă de păcatul contra Sfintei Credinţe, rămâneţi ataşaţi Sfintei Biserici. La şcoală nu veţi putea să vă aduceţi aminte de scrisoare, amintiţi-vă de ea în voi înşivă".

— 6 APRILIE 1972. Cincizeci şi şapte de credincioşi din oraşul Gomel au scris preşedintelui Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. şi procurorului oraşului lor, pentru a denunţa opresiunea morală şi fizică la care îi supun autorităţile sovietice pe membrii Bisericii baptiste neînregistrate: "De-a lungul prioadei începând din 1966 şi până în zilele noastre, şaisprezece dintre simpatizanţii şi fraţii noştri întru credinţă au fost târâţi în banca acuzaţilor şi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, diverse ca durată. Unii dintre ei sunt şi în prezent prizonieri în lagăre, deşi nu au încălcat legea. În şcoli, numeroşi copii de credincioşi au fost supuşi la interogatorii, fără să fie de faţă părinţii lor. Pe parcursul acestei perioade, autorităţile locale, în frunte cu delegatul Comitetului pentru Culte, N.P.Stepanov, au împrăştiat adunările reunite pentru oficierea cultului şi nu le-au permis credincioşilor prezenţi la aceste adunări să plece, decât pe rând, unul câte unul, pentru a le înregistra numele de familie. Apoi, fiecăruia dintre aceştia i s-a trimis la locul de muncă indicaţii în legătură cu plata unei amenzi şi cu măsurile de intimidare care se impuneau a fi luate împotriva lui. Amenzile s-au ridicat până la 50 de ruble. De altfel am pierdut socoteala amenzilor plătite în această perioadă. În ceea ce priveşte persoanele susceptibile de a nu avea posibilitatea să plătească, amenzile le-au fost trimise prin tribunal sau s-a procedat la inventarierea obiectelor din locuinţele lor, în vederea acoperirii amenzii prin sechestrul acestor obiecte. La domiciliul a numeroşi credincioşi au fost efectuate percheziţii soldate cu confiscarea unor Biblii, a unor culegeri de cântece religioase sau a altor cărţi de literatură religioasă considerate "piese concludente pentru o implicare penală".

— 8 APRILIE 1976. La uzina unde era tâmplar credinciosul Vasili Şendrik, din satul Ruskaia Poliana, regiunea Cerkasîi, a avut loc o şedinţă în cadrul căreia acesta a fost acuzat că îşi creşte copiii în spirit religios. "Tovarăşul Cernovski, specialist în filozofie, m-a tratat în discursul pe care l-a ţinut ca pe un duşman al poporului - se plângea Şendrik la Procuratura U.R.S.S. Această etichetă a trezit ostilitatea şi ura întregii adunări contra mea. O muncitoare striga: Trebuie să i se ia copiii pentru ca să nu îi corupă, să nu le ucidă conştiinţa cu ceaţa religiei. O altă femeie, de o moralitate îndoielnică, mă insulta în termeni obsceni şi ţipa: Dacă i-am trage un glonţ în cap, ar fi mai puţine discuţii. După ce s-a votat, s-a luat decizia care mă obligă să-mi schimb convingerile religioase, iar dacă nu voi îndeplini această indicaţie va trebui să mi se retragă drepturile părinteşti".

— 9 APRILIE 1971. Către seară, un şofer de taxi din Ignalina (Lituania) îl avea ca pasager pe preotul din Daugeliskis. În aceeaşi cursă i-a luat şi pe câţiva elevi de la şcoala medie din localitate. "Şeful inspectoratului şcolar a înregistrat scena - îi scriau secretarului general al C.C. al P.C.U.S. câţiva credincioşi lituanieni. După părerea lui era o adevărată crimă ca aceşti tineri să călătorească în aceeaşi maşină cu preotul. Pentru a pune lucrurile în ordine a răscolit cerul şi pământul. La şcoală i-a constrâns pe tinerii respectivi să dea explicaţii în scris în legătură cu periculoasa călătorie. Dar nici acestea n-au fost suficiente. Pentru a-l putea incrimina pe preot, chiar directorul şcolii, după ce a citit declaraţiile, le-a impus elevilor să le corecteze, adăugând fapte inventate, printre care şi acela că elevii s-au întors acasă după orele 22, când în realitate ei se întorseseră la orele 21".

— 11 APRILIE 1936. Piotr Vins, tatăl lui Gheorghi, a adresat alor săi, din închisoarea din Omsk, acest scurt mesaj: "Situaţia mea a rămas neschimbată. Cereţi-le tuturor celor apropiaţi ca Domnul să-i întărească pe fraţii întru credinţă, iar eu să pot să rămân martorul Său fidel. Este îndoielnic că ne vor elibera foarte curând, deşi singura crimă care ni se poate imputa este aceea de a fi rămas credincioşi Domnului. Sunt convins că El poate totul. Este de preferat să fii cu El în închisoare, decât fără El în libertate. Al vostru, până la moarte... ".

— 11 APRILIE 1945. În ofensiva lor sălbatică împotriva Bisericii greco-catolice din Ucraina, autorităţile sovietice au arestat cinci episcopi ucraineni care se aflau pe teritoriul rusesc şi încă alţi înalţi reprezentanţi ai înaltului cler ucrainean. Clericii tineri din două seminarii încă deschise au fost înrolaţi în Armata Roşie. În catedrala din Lvov şi la reşedinţa arhiepiscopală o percheziţie a miliţiei a durat zece zile. Au fost ridicate cu această ocazie întreaga arhivă şi numeroase obiecte de cult. Au mai fost "vizitate" în acelaşi mod şi alte episcopii. Episcopii arestaţi au fost implicaţi într-un proces care s-a desfăşurat în acelaşi an, cu uşile închise, la Kiev. La începutul lui martie 1946 a fost publicat actul de acuzare formulat de Ministerul Public al R.S.S. Ucraineană. În acest document se menţionează că episcopii au fost arestaţi pentru "trădare şi colaborare cu ocupanţii germani". Aceste acuzaţii grave şi nedrepte au atras pedepse pe măsură: mitropolitul Slipyi a fost condamnat la 8 ani de muncă forţată şi la deportare, alţi episcopi la pedepse cuprinse între 5 şi 10 ani de muncă forţată. Prin aceste măsuri, autorităţile sovietice urmăresc în mod declarat dezorganizarea metodică a Bisericii din Ucraina, înainte de a merge mai departe cu planurile lor. (Albert Galter: Comunismul şi Biserica Catolică)

— 11 APRILIE 1971. Galina Iurevna Ritikova i-a scris preşedintelui Alianţei baptiste universale, reverendul Carney Hargroves, din partea Conferinţei lărgite a Consiliului rudelor arestaţilor creştini evanghelici baptişti din U.R.S.S.: "Considerăm că apărarea libertăţii cultului în lumea întreagă şi adunarea informaţiilor asupra situaţiei tuturor baptiştilor din lume fac parte din îndatoririle Alianţei baptiste universale. Este motivul pentru care vă rugăm să luaţi cunoştinţă de documentele celui de-al doilea Congres lărgit al rudelor arestaţilor care s-a desfăşurat între 12 şi 13 decembrie la Kiev ca şi de documentele Conferinţei Consiliului C.E.B. În cadrul Conferinţei s-a exprimat speranţa că veţi lua parte activă la soluţionarea problemelor dezbătute în cadrul celui de-al doilea Congres. În acest sens vi se adresează cererea de a organiza prin intermediul organismelor internaţionale competente expedierea de memorii către guvernul nostru: 1. pentru a li se permite deţinuţilor creştini, condamnaţi din motive religioase, libera folosire a Bibliei în închisori şi în lagărele sovietice; 2. pentru a li se permite pastorilor Bisericilor C.E.B. să-i viziteze pe credincioşii aflaţi în detenţie, în închisori şi în lagăre, cu care ocazie să poată avea loc tăierea pâinii (Cina Domnului). Avem permanent nevoie de rugăciunile voastre şi de rugăciunile fraternităţii mondiale a creştinilor baptişti, pentru cauza Evangheliei în ţara noastră".

— 12 APRILIE 1971. Aida Mihailovna Skripnikova, tânăra şi curajoasa credincioasă baptistă din Leningrad, condamnată la 15 iulie 1968 la trei ani de închisoare, este din nou liberă. Într-un interviu publicat în Occident, ea făcea următoarele declaraţii: "Eliberarea noastră nu s-a făcut direct din lagăr. Mai întâi ne-au dus în alt loc unde am rămas două săptămâni. Acolo mi s-a spus că nu am învăţat nimic din experienţa condamnării şi a închisorii şi că din această cauză nu mi se va da o carte naţională de identitate ca altor deţinuţi. Nu am primit decât un document care atestă că am părăsit închisoarea după ce mi-am efectuat stagiul de detenţie la care am fost condamnată. Locul unde trebuie să trăiesc este un oraş mare situat la est de Moscova. Mi s-a interzis să rămân în afara casei după orele 21. De două ori pe săptămână trebuie să mă prezint la Miliţia locală pentru a-mi dovedi prezenţa în localitate. Această regulă se va aplica pentru o perioadă de şase luni, dar se poate prelungi cu încă şase luni, dacă nu sunt cooperantă. După aceea, nu ştiu ce se va întâmpla. Dacă nu mă voi supune la aceste reguli, este posibil să fiu din nou arestată, încarcerată, în orice moment. De obicei, numai crminalii, asasinii şi golanii sunt obligaţi să respecte reguli atât de stricte. Se pare că m-au încadrat în această categorie".

— 13 APRILIE 1974. Ziarul sovietic Pravda din Moscova a publicat articolul Feerie pascală, de A.Certkov, profesor de filozofie, fost preot, licenţiat al Academiei de teologie din Moscova, devenit ateu. Iată câteva fragmente: "Credincioşii, în general, nu-şi pun întrebări în legătură cu motivele pentru care Biserica pregăteşte sărbătoarea de Paşti într-o manieră atât de elaborată şi foloseşte o punere în scenă atât de teatrală. Ei nu se întreabă nici în legătură cu numărul de idei pe care le inculcă în conştiinţa lor ziua de Paşti şi perioada care precede această zi, începând cu postul. Acestea sunt idei străine ideologiei şi moralei noastre". Dar iată şi o parte din răspunsul pe care l-a dat în legătură cu acest subiect preotul Dimitri Dudko, la sfârşitul primei săptămâni de Paşti - "săptămâna sfântă" - unuia dintre participanţii la ale sale "convorbiri la Moscova": "Totul aici este minciună. Am citat nu pentru a stimula controverse, ci pentru a evidenţia clişeele tipice ale unei propagande ateiste tipice. Nu, cetăţene A.Certkov, în prezent credincioşii se întreabă în legătură cu o mulţime de lucruri, de exemplu, în legătură cu motivele pentru care în vremea nostră este permis să fie batjocorite sentimentele lor cele mai bune, în legătură cu motivele pentru care sunt persecutaţi la locurile lor de muncă, în institute ştiinţifice, în legătură cu motivele pentru care, chiar la noi, în biserici, se simt manevrele cinice ale ateilor. Se încearcă subminarea din interior, se acţionează în aşa fel încât preoţii să-i slujească pe atei, în loc să-l slujească pe Dumnezeu, se face totul pentru ca ei să-şi facă serviciul religios cât mai neglijent cu putinţă, să-l golească de orice conţinut viu sau să-l atingă puţin cu blasfemii, pentru a face posibil triumful operei ateiste".

— 14 APRILIE 1965. Conducătorii Consiliului Bisericilor baptiste neînregistrate - Ghenadi Kriucikov şi Gheorghi Vins - au adresat o scrisoare lui L.I.Brejnev, în calitatea acestuia de preşedinte al Comisiei pentru Constituţie: "Chiar în acest moment sute de credincioşi au fost privaţi de libertate în mod ilegal şi zac în închisori, lagăre de concentrare sau în exil, iar alţii au murit ca nişte martiri. Copiii credincioşilor au fost luaţi de la părinţii lor. Mii de comunităţi ale C.E.B. nu au statut legal, reuniunile lor au loc în case particulare, unde nu este loc decât pentru 28-30 de fideli ai congregaţiei. Credincioşii nu pot să se întâlnească în tihnă, pentru că deseori serviciul divin este dispersat de reprezentanţii Miliţiei, iar casele sunt confiscate".

— 14 APRILIE 1970. În ziarul Vilnis a fost publicat interviul delegatului Consiliului pentru probleme religioase din Lituania, Rugienis, pe tema seminarului ecleziastic de la Kaunas. Iată un fragment din acest interviu: "Candidatul care doreşte să fie admis în această şcoală trebuie să prezinte o recomandare din partea preotului de la parohia sa. Conducerea seminarului decide admiterea candidaţilor, ţinând cont de notele de pe diplomele de maturitate ale acestora şi de caracterul lor". Şi iată un fragment dintr-un document lituanian: "Având în vedere că Rugienis a trecut sub tăcere propriul amestec în administraţia seminarului şi în cea a K.G.B., este necesar ca declaraţiile sale să fie completate. În conformitate cu o decizie a K.G.B., conducerea seminarului are obligaţia să avertizeze serviciile de miliţie imediat ce un candidat trece pragul seminarului. În mai multe cazuri candidaţii au fost molestaţi de miliţie, îndată ce au pus piciorul în seminar şi chiar când nu prezentaseră încă nici o cerere de admitere. Având acces în seminar, funcţionarii K.G.B. fac numeroase vizite candidaţilor. Dar pentru ca aceştia să aibă timp suficient de vizite, conducerea seminarului este obligată să-i trimită lui Rugienis cu mult timp înainte lista cu numele candidaţilor".

— 16 APRILIE 1969. Şeful secţiei de învăţământ din provincia lituaniană Ignalina, însoţit şi de alte persoane, după ce l-au scos din clasă pe B.Laugalis, elev la şcoala medie, l-au mustrat cu multă severitate pentru că locuia la preotul din Ceikiniai şi l-au ameninţat că în certificatul lui de şcolaritate va fi consemnat acest act de proastă conduită. "În felul acesta nu vei putea să intri la nici o şcoală " - astfel a sunat concluzia trasă de înalţii oaspeţi ai şcolii la care s-a adăugat ameninţarea că va fi expulzat din şcoală. Apoi i s-a ordonat să semneze o declaraţie contra preotului, despre care au spus: "O să ne ocupăm de el, îl aranjăm noi!". Deşi băiatul avea 16 ani împliniţi, Miliţia a făcut abstracţie de actul său de naştere, iar preotul a fost amendat pentru că a găzduit un băiat fără acte justificative şi fără să fi declarat această faptă. (Cf. Sergiu Grossu - Abisul, de fapt)

— 16 APRILIE 1975. Tribunalul poporului din raionul Starosiniavsk, Hmelniţa, a hotărât, în cazul credincioasei adventiste Maria Vlasiuk, să i se ia fiica, Svetlana, născută la 12 octombrie 1965, fără să i se retragă mamei drepturile părinteşti. Fata urmează să fie dată în grija organelor de tutelă. "La recursul în casaţie - se poate citi în sentinţa oficială - M.I.Vlasiuk a considerat ca nedreaptă hotărârea tribunalului. Ea a cerut ca această hotărâre să fie anulată şi să i se lase în grijă educarea fiicei sale, dând asigurări că a educat-o bine până în prezent, în conformitate cu convingerile ei religioase. Inculpata a apreciat că decizia de a fi privată de dreptul de a-şi educa fiica, aşa cum consideră ea că este necesar, constituie un abuz care nu-i este nimănui permis şi un act de violare a drepturilor cetăţeneşti. Cererea Mariei Vlasiuk n-a avut câştig de cauză".

— 17 APRILIE 1972. Credincioşii comunităţii baptiste (C.E.B.) din oraşul Barnaul (U.R.S.S.) au comandat un monument funerar în memoria martirului Nicolai Kuzmici Khmara. La sfârşitul lui aprilie monumentul metalic a fost decupat cu ajutorul unui arzător de tăiat metale, de către nişte necunoscuţi. Atunci când membrii familiei Khmara s-au adresat Parchetului regiunii Altai, pentru a reclama acest fapt, judecătorul de instrucţie Erin a declarat că monumentul a fost ridicat din ordinul său pentru a fi folosit drept act de acuzare într-un proces penal intentat pentru calomnie la adresa realităţii sovietice.

— 17 APRILIE 1975. Ultimul episcop francez din Vietnam, Monseniorul Paul Seitz, nota în jurnalul său: "În sfârşit sunt în posesia documentului pe care îl aşteptam: decretul privind libertăţile garantate tuturor credincioşilor Bisericii. Acesta datează din 1955 şi poartă semnătura lui Ho Şi Min însuşi. Un altul, mai recent, al G.R.P., nu face decât să-l repete pe primul. În lipsa autorizaţiei care să ne permită să circulăm, vom păstra în buzunar o copie a acestor documente preţioase. În cazul în care ne-ar reţine autorităţile, am scoate imediat documentul şi am încerca să demonstrăm că suntem în ordine faţă de lege: Articolul 1. Guvernul garantează poporului libertatea de credinţă şi libertatea cultului. Nimeni nu are voie să aducă atingere acestor libertăţi. Fiecare cetăţean al Vietnamului are dreptul să practice o religie sau să nu practice nici una. Articolul 3. Slujitorii străini ai tuturor religiilor, autorizaţi de Guvernul Republicii Democrate Vietnam, vor practica religia în aceleaşi condiţii cu slujitorii vietnamezi. Articolul 4. Reprezentanţii cultelor pot edita şi distribui cărţi sfinte, cărţi şi periodice religioase. Articolul 5. Fiecare religie are dreptul de a deschide şcoli şi seminarii pentru formarea propriilor săi slujitori. Articolul 11. Autorităţile administrative se vor abţine de la orice act de imixtiune în problemele de ordin strict religios.

— 20 APRILIE 1972. Comisia administrativă a Comitetului Executiv al provinciei lituaniene Jurbarkas, ca urmare a deliberărilor, l-a condamnat pe reverendul Viktoras Sauklis, rezident în satul Girjiai, la o amendă de 50 de ruble, pentru că, la 2 aprilie 1972, nu i-a descurajat pe minorii dornici să participe la o procesiune religioasă şi apoi n-a semnalat prezenţa minorilor la acea procesiune. Concluzia Comisiei era: "organizarea de procesiuni şi folosirea minorilor într-o activitate care nu are legătură cu exerciţiul cultului constituie o încălcare a legilor în vigoare".

— 20 APRILIE 1972. Piotr Petrovici Starcik, născut în 1938, tată a doi copii, a fost inculpat datorită opiniilor sale filozofice şi religioase. După ce a fost ţinut mult timp în detenţie preventivă, el a fost condamnat de tribunalul orăşenesc din Moscova, la începutul lui ianuarie 1973, la internarea într-o închisoare psihiatrică din Kazan. Ce se

ştie despre el? Conform unei declaraţii anonime, Piotr Starcik locuia cu familia lui la Moscova în condiţii precare (o singură încăpere pentru toţi membrii familiei: soţul, soţia, doi copii şi sora soţiei). De mai multe ori Starcik a încercat să atragă atenţia autorităţilor în legătură cu situaţia locativă improprie a familiei sale, dar toate demersurile au rămas fără rezultat. Şi totuşi factorii de ordin material nu au influenţat niciodată convingerile lui Starcik. Nu convingerile lui stau la originea evenimentelor ulterior petrecute, ci numai integritatea şi câteodată intransigenţa disperată a caracterului său în tot ceea ce are legătură cu problemele de conştiinţă. El n-a mai muncit în specialitatea lui, ci ca magazioner principal la Institutul de Psihologie. Şi-a început studiile la Universitate, dar le-a abandonat şi s-a consacrat apoi studiului filozofiei şi al religiei. A devenit un credincios convins. Puţini oameni îl cunosc şi aceasta conduce, involuntar, la pesimism, la concluzia tristă că nu există nimeni care să-l apere. Am vrea să credem că nu acesta este adevărul. Atât timp cât nu este încă prea târziu, atât timp cât nu s-a produs încă iremediabilul, Piotr Starcik trebuie salvat. La fel şi familia sa care nu trăieşte decât cu amintirea lui şi cu speranţa că i se va da o mână de ajutor".

— 25 APRILIE 1975. Un profesor de la şcoala secundară din Sasnava, provincia lituaniană Kapsukas, o interoga pe eleva din clasa a zecea, Elvira Navikaite, în legătură cu lecţia de zi. Eleva răspundea foarte bine. Dar profesorul i-a cerut să-i dea numele elevilor care participaseră, alături de ea, la slujba de Paşti. (În ciuda ameninţărilor conducerii şcolii, un mare număr de elevi au luat parte la slujbele pascale, unii dintre ei chiar la slujba de Înviere.) Eleva a refuzat însă să-şi trădeze camarazii. Atunci profesorul i-a dat Elvirei nota unu pentru răspunsurile ei. Când mama fetei a cerut explicaţii, profesorul a răspuns: "Această metodă ne serveşte la propaganda ateistă". Şi alţi profesori de la această şcoală, în frunte cu directorul, au încercat în acelaşi mod să-şi convertească elevii la ateism. După sărbătorile de Paşti, ei s-au plâns în clase: "Ce teamă aţi produs în şcoală! Ce vom spune despre toate acestea conducătorilor provinciei?".

Profesorul de engleză, sosit cu autobuzul în piaţa din faţa bisericii, nota într-un carnet numele elevilor care veniseră la slujbă, în timp ce un fotograf, care îl însoţea pe profesor, fixa pe peliculă imagini de la ceremonia pascală.

— 25 APRILIE 1980. După nouă luni de percheziţii, interogatorii şi şantaj, a avut loc, la Leningrad, procesul tânărului credincios ortodox Vladimir Poreş, acuzat, conform articolului 70 din Codul penal al U.R.S.S., de agitaţie şi de propagandă în scopul subminării sau slăbirii puterii sovietice. Tribunalul l-a condamnat la 5 ani de închisoare într-un lagăr cu regim sever şi la 3 ani de domiciliu obligatoriu. Într-un articol care a circulat clandestin în Uniunea Sovietică, unul dintre prietenii săi îl prezenta astfel: "Existenţa unor oameni ca Volodia înseamnă într-adevăr un miracol, în ţara noastră atee, înecată în meschinărie, beţie şi plictiseală. Ca o floare care şi-a făcut loc prin asfalt, aşa a făcut lumină credinţa în sufletul lui. Începând din acest moment, el va sacrifica totul pentru credinţa în Dumnezeu: modul lui de viaţă, cariera ştiinţifică şi, acum, libertatea". La început, acuzatul a refuzat ajutorul unui avocat şi şi-a exprimat dorinţa de a se apăra singur. Apoi a făcut o declaraţie privind persecuţiile în U.R.S.S. şi a protestat împotriva arestării părintelui D.Dudko, a părintelui Gleb Iakunin, a lui V.Kapitanşiuk, a lui Lev Reghelson şi a unor membri ai seminarului creştin. Judecătorii au replicat rece că ei nu se află în sala de şedinţe a tribunalului pentru a asculta declaraţiile acuzatului care, de altfel, nu s-a preocupat de propria sa apărare, ci a continuat să vorbească, în cursul întregului proces despre persecuţiile suferite de credincioşi şi de Biserica rusă. Scopul lui este şi rămâne acţiunea creştină în Rusia, eliberarea Bisericii de sub tutela statului.

Către sfârşitul dezbaterilor, li s-a permis prietenilor lui Volodia să intre în sala de şedinţe, dar, nemaigăsind locuri, ei au rămas în picioare. Când Curtea a pronunţat sentinţa, s-au auzit explodând strigăte: "Hristos a înviat!", "Volodia, te iubim!", "Volodia, suntem mândri de tine!". Lumea a fost dată afară şi dirijată într-o sală apropiată unde se aflau deja părinţii, fratele şi soţia lui Volodia. Şi deodată, din străfundul piepturilor s-a ridicat cântecul atât de drag inimilor noastre: "Hristos a înviat din morţi...". Am cântat până la pierderea vocii, melodia a invadat enorma clădire. Poate pentru prima oară, în şaizeci de ani, cântecul pascal a răsunat în incinta tribunalului din Leningrad. Credinţa în Hristos nu poate fi zdruncinată nici de procese, nici de ameninţări, nici de persecuţii.

— 28 APRILIE 1975. Un grup de preoţi de la arhiepiscopia din Vilnius (Lituania) s-a adresat secretarului general al C.C. al P.C.U.S. şi altor conducători sovietici şi lituanieni pentru a semnala "nevoia de literatură religioasă" şi rolul jucat în prezent de L.K.B. Kronika (Cronica Bisericii catolice în Lituania). Aceasta nu pomeneşte "nimic despre ordinea sovietică, ci se mulţumeşte să inventarieze delictele cărora le sunt victime credincioşii şi cărora nimeni nu poate să le nege autenticitatea".

— 29 APRILIE 1972. Radio Tirana a confirmat ştirea conform căreia preotul catolic Stephan Kurti a fost executat în Albania. "Totodată - se poate citi în periodicul Le Monde din 2 mai 1972 - radioul a informat că preotul n-a fost împuşcat pentru că ar fi botezat un copil, aşa cum s-a anunţat, ci a fost condamnat la pedeapsa cu moartea pentru spionaj în favoarea Vaticanului, a Marii Britanii şi a Statelor Unite.

La radio s-a mai afirmat că, încă înainte de invadarea Albaniei de trupele italiene, abatele Kurti era agentul lui Mussolini. Intrat în serviciul puterilor străine, după eliberarea Albaniei, a fost arestat în 1946 şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Londrei şi Washington-ului şi pentru "activitate subversivă". În sfârşit, la radio s-a mai precizat că, eliberat în 1962, Kurti şi-a reluat activitatea de spion, dar, arestat recent şi deferit justiţiei, a fost condamnat la pedeapsa capitală, în urma unui proces public".