TARI MARTIRIZATE

GENOCIDE NEPEDEPSITE

Evenimentele tragice care au bulversat, acum 26 de ani, Tibetul şi, mai recent, Laosul, Vietnamul şi Cambodgia, crimele în masă comise împotriva milioanelor de nevinovaţi din apeste ţări, mizeria totală care s-a instalat aici, ne lasă în general indiferenţi, căci egoismul nostru visceral şi comodităţile vieţii pe care o ducem ne fac să ne înconjurăm de ziduri de nepătruns în faţa suferinţei altora. Acestui egoism feroce i se adaugă efectele propagandei subtil conduse de partizanii marxism-leninismului, care pregătesc — prin abandonul nostru şi prin orbirea noastră politică — venirea la putere a aceluiaşi sistem distrugător, în ţările democratice ale lumii libere. Cum se poate crede că „la noi lucrurile nu vor fi asemănătoare atunci când stânga va veni la putere", când e de ajuns să urmărim cu atenţie faptele care s-au petrecut, sub ochii noştri, începând cu îndepărtata Siberie şi terminând cu Laosul? Cum se poate ignora faptul că evenimentele s-au succedat pretutindeni potrivit aceloraşi principii ale violenţei şi urii? Pentru ce, aşadar, ar fi altfel „la noi"?...

Citiţi cele mai recente lucrări care ne adresează strigătul de disperare al Tibetului, al Vietnamului şi al Laosului.

1) Isabelle van Geem, autoarea cărţii „Strigăt înainte de moarte"*, a trăit la Dharmsala, la porţile Tibetului, în anturajul lui Dalai-Lama, al familiei sale şi al fidelilor săi. Cartea ei ne tulbură prin mărturiile exclusive ale acestui important personaj, şi prin acelea ale locuitorilor din Lhasa şi din alte regiuni care se întind pe o suprafaţă egală cu aceea a Europei. Ocupaţia chineză din 1951, îndoctrinarea marxistă a populaţiei, revoltele reprimate cu sălbăticie, masacrele de la Lhasa, sterilizarea bărbaţilor şi a femeilor, distrugerile provocate de foamete, măsurile radicale împotriva tibetanilor şi locurilor lor de cult, ne fac să înţelegem că „fericirea" promisă de comuniştii chinezi nu este decât aceea a transformării întregii regiuni într-un vast câmp al morţii.

2) Brigitte Friang pune ca subtitlu cărţii sale „Musonul libertăţii"**: Vietnam, de la colonialism la stalinism. Este vorba desigur, de evenimentele din Vietnam, de care s-a vorbit neîncetat până la 30 aprilie 1975, când tancurile nbrd-vietnameze au cucerit Saigonul. Brigitte Friang a fost un martor care la început a simpatizat cu acordurile de la Paris din ianuarie 1973. Şi, cu toate acestea, au instaurat cu o abilitate redutabilă dictatura cea mai sufocantă, au suprimat libertăţile cele mai esenţiale, au distrus prin dogmatism şi birocraţie economia până ce au adus-o la o stare de lipsuri vecină cu foametea"..."Agonia Laosului?"***, scrisă de prinţul Mangkra Souvannaphouma, ne trasportă într-o altă ţară care suportată aceleaşi consecinţe, pentru că este condusă de comisarii politici Pathet Lao şi aliaţii lor nord-vietnamezi, cubanezi şi sovietici. Un regat de prestigiu a căzut în rândul democraţiilor populare; situaţia economică, departe de a se îmbunătăţi, se degradează; teroarea şi violenţa se dezlănţuie în maniera comunistă; respectul pentru specia umană nu mai există. „Bărbaţi şi femei laoţieni sunt înjugaţi la pluguri înlocul boilor, funcţionari şi militari sapă cu mâinile canale în lagărele de reeducare...", putem citi în această lucrare terifiantă.

Să cităm, în final, concluzia editorului cărţii Brigittei Friang: „În conjunctura politică prin care trece Europa, acest raport, implacabil prin actualitatea sa arzătoare, înconjurat de vacarmul provocat de făgăduielile de respectare a libertăţilor făcute sau susurate de către conducătorii comunişti europeni, ne va face la fel de mult să medităm ca şi revelaţiile asupra Gulagului sovietic."

________

* Isabelle van Geem: „Crier avânt de mourir" (La tragedie du Tibet), Ed. Robert Laffont, 1977

** Brigitte Friang: "La mousson de la liberte", Ed. Pion, 1976.

** Prinţul Mangkia Souvannaphouma: " L' agonie du Laos", Ed. Pion, 1976 (Cf. Catacombes, Nr. 69, iunie 1977).

GENOCID IN ASIA

Nu este pentru prima dată că înfăţişăm cititorilor revistei Catacombes mărturii percutante privitoare la infernul roşu din ţările asiatice, în special din China şi Vietnam.

Trei cărţi ne-au evocat de curând ceea ce s-a petrecut în gulagurile Extremului Orient, aducând fapte noi: "Apocalipsa Mao" de Claudie şi Jacques Broyelle*, „Utopia ucigaşă" de Pin Yathay** şi „Rezistenţă în Indochina, 1975-1980" de Bernard Hamei***.

Deşi mediile de informare au făcut deseori publice tragedia şi martiriul popoarelor chinez, cambodgian şi vietnamez, lucrările de care ne ocupăm dezvăluie alte aspecte ale acestui univers demenţial, generat de ura noilor stăpâni comunişti, şi ne obligă să descoperim, dincolo de viziunea mai mult sau mai puţin abstractă a reportajelor presei, nefericirea care s-a abătut asupra milioanelor de victime nevinovate.

Trăind doi ani în China ca ziarişti, Claudie şi Jacques Broyelle ne fac să retrăim teroarea organizată de Mao şi acoliţii săi prin marele salt înainte şi revoluţia culturală, cu mai mult de o sută de milioane de morţi, printre care Liu Shaoqi, He Long şi Peng Dehuai, eroi ai Marşului cel Lung.

Autorii adună mărturii şi documente de prim ordin şi, ajutaţi de sfaturile binevenite ale sinologilor competenţi, cât şi de spovedania unui tânăr chinez contestatar, ei schiţează astfel un tablou veridic al Chinei de astăzi, diametral diferită de utopia maoistă.

Un alt adevăr tragic al acestei lumi inumane de la extremitatea Asiei reiese din povestirea unui om scăpat cu viaţă din genocidul cambodgian, inginerul Pin Yathay, care, după victoria Khmerilor roşii, a cunoscut întregul cortegiu al ferocităţii comuniste.

„Era epoca tenebrelor în care toate valorile erau răsturnate, scrie el. Minoritatea khmerilor roşii, îmbătată de putere, se cantona în autoritarismul brutal. Cei noi, adică majoritatea populaţiei, erau făcuţi sclavi. Noi eram robii khmerilor roşii..."

Autorul nu poate uita cele trei milioane de cambodgieni masacraţi din ordinul lui Pol-Pot, Ieng Sary, Son Sen, Khieu Samphân, cu toţii intelectuali formaţi în Cambodgia sau în Franţa. De aceea îşi dedică mărturia, care relatează fapte autentice, memoriei copiilor săi, soţiei sale, familiei sale şi milioanelor de compatrioţi, „victime ale masacrelor, ale muncilor forţate şi ale foametei în timpul acestei perioade de tenebre" care i-a cuprins ţara, Cambodgia.

Cea de a treia carte, aceea a lui Bernard Hamei, vorbeşte despre Rezistenţe în Indochina, 1975-1980. După ce a cufundat această parte a continentului asiatic într-o interminabilă dramă, pretinsa „eliberare" din 1975 a transformat-o într-un vast gulag după model sovietic. Dar, lucru destul de ignorat în Occident, ea a declanşat totodată o mare mişcare de rezistenţă, concretizată printr-o luptă permanentă dusă de întreaga populaţie împotriva invadatorilor nord-vietnamezi şi regimurilor comuniste impuse de ei.

Apariţia acestor noi mişcări de rezistenţă, eroismul luptei lor începând din 1975, opoziţia indochinezilor la severul totalitarism marxist, repercusiunile rivalităţii sino-sovietice, confruntarea cu imense dificultăţi a forţelor, din Hanoi până în Cambodgia şi în Vietnamul de Sud, cât şi viitorul acestor luptători din păduri, ostili regimului, acestea sunt principalele subiecte tratate în această lucrare.

De comun acord cu autorul, putem conchide că „mişcările de rezistenţă existente în Cambodgia, Vietnamul de Sud şi în Laos nu pot spera un ajutor substanţial de la vreuna din marile puteri" şi că, la opusul fostelor mişcări de rezistenţă comuniste din Indochi-na, „noile mişcări de rezistenţă, în fiecare din cele trei ţări implicate, nu pot conta, în realitate, decât pe ele însele".

__________

* Claudie et Jacques Broyelle:"Apocalypse Mao", Ed. Grasset, 1980.

**Pin Yathay: "L'Utopie meurtriere", Ed. Robert Laflbnt, 1980.

***Bernard Hamei: "Resistances en Indochine", 1975-1980. Ed. IREP, 1981 (Cf. Catacombes, Nr. 116, mai 1981).

INFERNUL CHINEZ

Când lumea occidentală s-a revărsat în mod iresponsabil la moartea lui Mao Zedong în laude isterice la adresa realizărilor sale din China roşie, butada unui mare om politic englez mi s-a părut mai elocventă ca niciodată: „Capitalismul este sistemul politico-economic ce repartizează inegal bogăţia, în vreme ce comunismul este cel ce repartizează în mod egal mizeria..." Chinezii au ajuns să aibă fiecare castronaşul său cu orez şi un veston întunecat ca uniformă, dar cu ce preţ?

Cartea "Infernul chinez"* ne dezvăluie „în miniatură" consecinţele terifiante ale regimului comunist chinez, care a depăşit limitele perversiunii prin sângeroasa Revoluţie culturală din anii 1966-68. „în miniatură", pentru că este vorba de o mărturie care se referă doar la aspectele dezgustătoare, la atrocităţile şi bestialităţile comise într-un orăşel chinez, Amoy, de 260 000 de locuitori. Un „eşantion" care lămureşte cititorul neinformat asupra întregii acţiuni apocaliptice care a pus stăpânire pe imensa Chină, de la ultimul sat izolat până la marile aglomerări urbane, prin instaurarea satanică „a urii, a cultului violenţei, a gustului torţionar şi a dispreţului pentru ultima fărâmă de umanitate".

Pictorul chinez Ch'en Yung-Sheng, născut la Amoy, în Fukien, este un fost membru al Gărzii roşii. Specializat în pictura de propagandă, el a avut un post important în formaţiile locale ale Gărzilor roşii, ceea ce i-a îngăduit să cunoască în profunzime oribilul proces al Revoluţiei culturale. Cuprins de panică şi profund chinuit de remuşcarea de a fi participat la această campanie devastatoare, a evadat în 1968, înot, la Kinmen (Quemoy) şi a ajuns în cele din urmă în Taiwan, unde s-a stabilit definitiv. Decis să denunţe'cri-mele lui Mao Zedong şi ale Gărzilor roşii—în lipsa unor fotografii sau filme din perioada pe care a cunoscut-o la Amoy — el a început să picteze numeroase scene la care a fost martor înainte de 1968. Prefaţată de Sergiu Grossu şi conţinând biografia pictorului Ch'en Yung-Sheng, cartea "Infernul chinez" ne înfăţişează în 78 de pagini, în culori, picturile fostului membru al Gărzilor roşii, care ne permit să luăm contact cu imaginea autentică a nemiloasei şi sângeroasei Revoluţii culturale a comunismului chinez, „începutul Infernului pe pământ". Textele care însoţesc fiecare ilustraţie explică limpede starea de lucruri. Vom fi astfel lămuriţi asupra modului în, care au fost trataţi, de pildă, profesorii şi elevii: „Toţi profesorii şi magistraţii din universităţi şi şcolile medii (licee) au fost constrânşi să se retragă după ce au fost torturaţi şi umiliţi în calitate de «autorităţi academice». Ei au fost trimişi la ţară pentru a aduna bălegarul, pentru a curăţa latrinele..." în legătură cu sărmanii locuitori ai oraşului Amoy, aflăm că „sub pretextul înlăturării şi măturării tuturor vechilor spectre şi monştri, 90% din locuinţe aii fost jefuite una după alta". Alte picturi reflectă aplicarea inumană a prigoanei religioase. O alta ne înfăţişează imaginea oribilă a înmormântării de vii a unor tineri, membri ai organizaţiei comuniste „Revoluţionarii uniţi". Se vorbeşte despre abuzurile împotriva unităţii familiei, se văd anarhia produsă în învăţământ, lipsa hranei şi a oricărui obiect igienic, situaţia disperată a bolnavilor. Fiecare pagină este zugrăvită şi scrisă cu sânge şi lacrimi.

„Infernul chinez" este o carte de o mare valoare informativă pentru că ne permite să cunoaştem destule lucruri din istoria însângerată a unei ţări închise, de unde veştile ne parvin rar şi greu. Ea ne descoperă adevăratul chip al comunismului, care a atins în China paroxismul nebuniei, şi ne pune în gardă asupra a ceea ce ar putea să se petreacă în Franţa dacă ea ar cădea pe mâinile unui regim de stânga.

_______

* „L'Enfer chinois", prezentare de Sergiu Grossu, Ed. Catacombes, 1976 (Cf. Catacombes, Nr. 65, febr. 1977).

DOUĂ ŢĂRI MARTIRIZATE

Lituania, anexată în 1939 de Uniunea Sovietică, este o ţară mică, dar care reflectă istoria glorioasă a unui popor foarte înălţat din punct de vedere spiritual. Lituanienii sunt catolici. Sentimentul lor naţional, foarte fierbinte, îi împinge la o permanentă luptă pentru independenţa naţională. Situaţia Lituaniei nu a reţinut suficient atenţia opiniei mondiale, ceea ce face ca lituanienii să nu se mai sprijine pe nimeni, în afară de Dumnezeu, de unde şi viaţa lor religioasă foarte profundă.

Autorităţile sovietice pedepsesc sever pe apărătorii credinţei catolice în Lituania; aceştia suportă consecinţele legilor pentru „delict de opinie".

Cartea "Lituania, pământ al credinţei, pământ al crucilor"* înfăţişează mărturiile acelora care, în mare număr rezistă tuturor persecuţiilor şi fac cunoscută puterea convingerilor lor. Documentele pe care Cronica Bisericii catolice din Lituania le face să parvină în lumea liberă, cât şi comunicările orale ale persoanelor care au călătorit în această ţară, îmbogăţesc lucrarea lui Andre Martin cu fapte şi acte de fidelitate, a căror frumuseţe şi măreţie sunt extraordinare.

Găsim în această lucrare descrierea represiunii atroce a preoţilor, a profesorilor credincioşi, a tinerilor şi a părinţilor lor care îi învaţă religia. Luăm cunoştinţă de scrisorile de protest pe care acest popor pios le adresează, neîncetat, autorităţilor sovietice şi marilor organisme mondiale, pentru a cere libertate religioasă. Însă

paginile cele mai emoţionante sunt cele care ne înfăţişează figurile de acum devenite legendare ale tuturor combatanţilor pentru credinţă, sacrificiul, tenacitatea şi curajul lor.

Pastorul Haralan Popov a cunoscut în ţara sa, Bulgaria, ani foarte duri, în special prigoana religioasă dezlănţuită împotriva lui sub forma unei condamnări la 15 ani de puşcările.

Fost ateu convertit la creştinism, Haralan Popov, responsabil cu o parohie din Sofia, desfăşura o neobosită activitate ca pastor. De altfel această acţiune pentru Dumnezeu este ceea ce îi va prici-nui, sub regimul comunist, pedepsele pe care le descrie, într-o manieră emoţională, în cartea sa mărturie "Din cauza Numelui Tău^"**. Arestarea, anchetele, procesul, torturile la care a fost supus ne fac să înţelegem că în Bulgaria comunistă opresiunea a luat acelaşi chip plin de ură şi inuman ca pretutindeni unde Roşii au ajuns la putere.

Autorul descrie cu forţă fapte tulburătoare şi zugrăveşte portrete, ale oamenilor întâlniţi în cursul celor treisprezece ani de puşcărie. Dacă mizeria materială şi morală ale acestei dificile perioade nu 1-a atins, aceasta este pentru că pastorul Popov era un creştin pentru care rădăcinile convingerii erau solid înfipte în credinţa în Dumnezeu. Datorită credinţei sale şi contactului său permanent cu Dumnezeu a putut el rezista vreme atât de îndelungată: Cartea "Din cauza Numelui Tău" ne oferă prilejul să citim pagini înălţătoare asupra acestei misterioase şi minunate legături între Dumnezeu şi unul dintre slujitorii Săi.

Totodată ne putem da seama că regimul comunist, oriunde s-ar instala, aduce popoarelor aceleaşi năpaste. Le loveşte cu intoleranţa religioasă, cu barbaria represiunii, cu interdicţia privind învăţământul religios.

În pofida acestei prigoane care a cuprins o ţară întreagă, „suferinţa a purificat Biserica şi i-a unit pe credincioşi într-un minunat spirit de comuniune fraternă, cum a fost, neîndoielnic, cazul în Biserica Primitivă", scrie autorul. „Aceasta a dat naştere unei profunzimi şi unei bogăţii spirituale cum eu nu mai cunoscusem vreodată până atunci, în acele zile în care trăiam în totală libertate."

_______

* Andre Martin: "Lituanie, terre de foi, terre des croix", Ed. Albatros, 1976.

ÎN SPATELE CORTINEI DE BAMBUS

Lucrarea „În spatele cortinei de bambus"*, care tocmai a ieşit de sub tipar, denunţă, cu ajutorul unor documente copleşitoare, fapte de o oroare greu de suportat, pe care dictatura impusă de Mao şi Castro le comite în China şi în Cuba.

Sergiu Grossu, autorul cărţii, răspunde în aceste pagini constituite în „piese de dosar" la o „problemă de multă vreme pusă de mulţi creştini preocupaţi de a cunoaşte situaţia politică şi religioasă a fraţilor lor aflaţi în suferinţă", din moment ce „penuria de ştiri este absolut evidentă: porţile — aproape toate porţile— se dovedesc ermetic închise, iar zidurile tăcerii, de netrecut".

În ce priveşte China, primul capitol: "Pierderile în vieţi omeneşti provocate de comunismul chinez" prezintă „două variante de evaluare" (extrase din dosarele O.N.U., ale Departamentului de Stat (SUA), ale Comisiei internaţionale a juriştilor etc): între 34 000 000 şi 63 784 000 de victime, printre care nenumăraţi tineri. Găsim apoi informaţii despre „anii începutului" şi „despre execuţiile în masă din .timpul primei perioade". însă masacrul indescriptibil a aparţinut revoluţiei culturale a lui Mao. Această revoluţie permanentă a dus la dispariţia a milioane de oameni.

Al doilea capitol al cărţii „«Mătura» teroarei maoiste" conţine mărturia unui tânăr chinez scăpat teafăr din această lume torţionară. Aflăm prin intermediul lui derularea reală a „vieţii noi" impuse cu forţa chinezilor: imposibilitatea majorităţii tinerilor de a avea acces la studii superioare; malnutriţia poporului; salarii foarte joase; epurări şi lagăre de muncă în care zac milioane de nevinovaţi. Se poate spune, într-adevăr, că sistemul comunist tinde la depersonalizarea omului.

„Nici un loc pentru religie sub cerul Pekingului" este ultimul capitol consacrat Chinei. Documente şi declaraţii ne demonstrează că religia a murit, practic, în China. Bisericile închise, distruse, preoţii şi pastorii ucişi, întemniţaţi sau expulzaţi, iată măsurile de care nu au fost cruţaţi nici călugării, nici misionarii, nici credincioşii.

Cât despre Cuba, ne transmite Sergiu Grossu, această ţară a fost transformată de Castro într-o „puşcărie ucigaşă în care creştini şi oameni politici suferă împreună (...) cele mai rele torturi fizice şi psihice..."

Reclamaţia făcută Comisiei pentru Drepturile Omului a Naţiunilor Unite de către Juan T. Oropesa, fost deţinut în „cuştile tigrilor" din Cuba, cazul lui Pedro Luis Boitei, fost lider al studenţilor catolici cubanezi, o scrisoare a unui prizonier de la Boniato (publicată la Miami în cotidianul „Diario de Las Americas"), alte scrisori semnate de grupuri de deţinuţi sau purtând nume de împrumut, cereri, apeluri de ajutor şi, mai ales, exprimarea unei suferinţe apăsătoare şi pătrunzătoare — iată, în câteva cuvinte, conţinutul acestei părţi din lucrare consacrată situaţiei din Cuba.

Bătuţi şi închişi în celule fără lumină — ceea ce îi aduce la orbire — prizonierii sunt supuşi la torturi sălbatice. Hrana este mai mult decât insuficientă; asistenţa medicală este inexistentă. „Suntem deja nişte zdrenţe supuse ştiinţific unui plan de lichidare fizică şi psihică, dirijat de medici cehi, de comunişti cubanezi şi ruşi."

O oprimare feroce împotriva religiei este în plină dezvoltare. Preoţii şi credincioşii se află în închisoare sau în numeroasele lagăre de exterminare; învăţământul religios în şcoli şi chiar în intimitatea familiei este interzis. Nu mai există practică creştină, nu mai există biblii... „Castro călăul şi-a propus să-1 smulgă pe Dumnezeu din inima cubanezilor, dar nu va izbuti niciodată acest lucru", spune o creştină. Într-adevăr, catolicii şi protestanţii din Cuba suportă cele mai inumane pedepse, însă ei nu-şi părăsesc credinţa. Se duc spre stâlpul de execuţie strigând: „Trăiască Hristos Rege!"

______

* Sergiu Grossu: „Derriere le rideau de bambou" (De Mao Tse-toung â Fidel Castro) [În spatele cortinei de bambus"], Ed. Catacombes, 1975 (Cf. Catacombes, Nr. 45, iunie 1975)].

POLONIA ŞI VIETNAMUL

Documentele pe care le conţine cartea lui Andre Martin "Polonia îşi apără sufletul"*, se întind pe o perioadă de mai mult de treizeci de ani, în timpul cărora Biserica din Polonia s-a apărat cu mult curaj împotriva oricărei tentative de aservire, zadarnic încercată împotriva ei de regimul comunist la putere.

Mulţi oameni se întreabă cum poate fi explicată situaţia înfloritoare a Bisericii catolice din Polonia, care trăieşte — ca de altfel toate celelalte ţări comuniste, sub un regim militant ateu. Căci, într-adevăr, contrar ţărilor din Est, în frunte cu U.R.S.S., există acum în Polonia şapte metropole şi douăzeci de dioceze, 15 000 de preoţi diocezani, 4 700 de călugări, 26 000 de călugăriţe, aceasta în pofida suprimării şcolilor catolice, prigonirii călugărilor şi interzicerii învăţământului creştin. Aceste cifre impresionante se datorează fidelităţii conducătorilor Bisericii din Polonia, poziţiei lor intransigente faţă de autorităţile comuniste, devotamentului creştinilor şi ataşamentului spiritual al unui mare număr de tineri, care refuză ideologia marxistă. Este vorba, aşadar, de o atitudine refractară a tuturor straturilor sociale care se opun implacabil tentativelor perverse ale guvernului la putere.

Andre Martin pune la dispoziţia cititorului un dosar voluminos conţinând mărturii irefutabile, texte revelatoare şi elocvente provenind din arhive. Ce exemplu ne dau creştinii polonezi şi neîmblânzitul lor cardinal Wyszynski! Ei se simt împreună răspunzători de soarta Bisericii catolice din ţara lor şi acţionează solidar pentru a-şi menţine instituţiile religioase pe poziţiile de unde nimeni nu are dreptul să le strămute.

„Vremea câinilor muţi"** a Monseniorului Seitz este povestirea celor trăite de prelatul Bisericii catolice vreme de douăzeci şi cinci de ani în Vietnam. Mărturia sa asupra modului în care s-au instalat la putere forţele comuniste „de eliberare" este cumplită:

Lucrarea pune în discuţie problemele care au chinuit îndelung Vietnamul, şi, de asemenea, lipsa de înţelegere în materie a anumitor ţări occidentale. Analiza foarte precisă şi detaliată a sorţii tragice a poporului vietnamez ne îngăduie să înţelegem mai bine desfăşurarea evenimentelor şi cauzele care au contribuit la căderea sa în mâinile comuniştilor.

Mgr. Seitz, puternic ataşat cauzei vietnamezilor, subliniază eroismul acestui popor atât de îndelungată vreme prost cunoscut, prada tiraniei dictatorilor săi. în calitate de episcop francez în Vietnam, alungat în 1975 de noii stăpâni ai ţării- autorul povesteşte într-un mod izbitor tot ce a trăit de la venirea la putere a comuniştilor.

În legătură cu situaţia Bisericii, Mgr. Seitz demonstrează că libertatea cultului şi cea a credinţei sunt recunoscute aici de constituţie. însă aplicarea lor constituie o altă problemă! „Eliberarea" Vietnamului a făcut enorm de multe victime. Este vorba de un război de exterminare şi ideologic totodată, al cărui sfârşit va fi acapararea comunistă a întregului Sud-Est asiatic.

________

* Andre Martin: "La Pologne defend son ame", Ed. Saint-Paul, Paris-Fri-bourg, 1977.

* Mgr. Paul L. Seitz: „Le temps des chiens muets", Ed. Flammarion, 1977 (Cf. Catacombes, Nr. 77, febr. 1978).

CEHOSLOVACIA MARTIRĂ

Se vorbeşte foarte puţin despre situaţia religioasă din Cehoslovacia. Ultimii ani mai cu seamă, după ocuparea ţării de tancurile sovietice, uitarea s-a întins, pare-se, asupra destinului tragic al acestui popor.

Cyril Slovak şi Josef Inovecky ne înfăţişează în cartea lor intitulată "Eroi sau trădători?"* situaţia Bisericii din Cehoslovacia şi ne introduc, prin mărturiile credincioşilor ei, într-o lume impresionantă de credinţă şi fidelitate.

În timpul celui de-al Doilea Război mondial, partizanii comunişti care luptau împotriva trupelor germane alături de masa populaţiei necomuniste, se declarau ferm decişi să construiască, într-o Cehoslovacie liberă după război, un comunism naţional care nu ar lupta niciodată împotriva Bisericii şi religiei. Războiul odată terminat, după o scurtă perioadă de tranziţie, partidul comunist a luat puterea, în 1948, printr-o lovitură de stat. El a suprimat rapid partidele politice de opoziţie (foşti parteneri în guvernarea anterioară de coaliţie) şi a decis, totodată, să nimicească forţa Bisericii, aplicând în acest scop toate metodele tipic comuniste. Un plan cincinal secret a fost pus în aplicare împotriva Bisericii catolice. Ideea principală era să fie rupte legăturile episcopilor cu preoţii şi a acestora cu credincioşii; trebuia de asemenea constituit un grup de clerici gata să se lase corupţi de guvern. Bunurile ecleziastice— case şi biserici — au fost naţionalizate, iar presa catolică suprimată, la fel ca şi puternicul centru al Acţiunii catolice.

Din 1949 au început procesele împotriva „spionilor" Vaticanului, al cărui reprezentant în Cehoslovacia a fost expulzat încă de la începutul prigoanei. Episcopii şi preoţii, judecaţi de tribunale populare, au primit pedepse mergând de la 10 ani până la închisoare pe viaţă. Ordinele călugăreşti au fost atacate fie prin procese similare, fie prin întemniţarea şi internarea în lagăre de concentrare. Călugăriţele, în număr de 10 500, au fost deportate la muncă silnică. în 1950 cam 2 000 de preoţi se aflau în închisoare. Ceilalţi, supravegheaţi în permanenţă de poliţia secretă, oficiau cu dificultate.

Primăvara de la Praga n-a adus decât un scurt răgaz în această situaţie dezastruoasă. După căderea lui Dubcek, ţara a fost transformată într-o citadelă de nepătruns. Potrivit informaţiilor care parvin din Cehoslovacia, prigoana religioasă se află la apogeu...

Cartea "Eroi sau trădătorii" prezintă în partea sa introductivă fapte şi cifre puţin cunoscute privind situaţia Bisericii din această ţară; ea ne descrie totodată acţiunile minunate ale membrilor Bisericii clandestine din Cehoslovacia şi ne îngăduie să cunoaştem o altă pagină a eroismului creştin, asemănător aceluia al primilor martiri.

Un preot dintr-un lagăr scrie: „Viaţa foarte dură, urletele turbate amestecate cu blasfemiile gărzilor comuniste (...) în loc să ne facă sa cedăm ne înzeceau forţa de rezistenţă. Preoţi, călugări, prelaţi şi studenţi ai diverselor ordine, ne simţeam cu toţii topiţi într-un singur bloc, cu toţii fiii aceleiaşi Biserici a lui Hristos."

O măicuţă se exprimă în felul următor în legătură cu munca zilnică: „Domnul are grijă de noi şi suntem fericite că suntem fiicele Sale. Credem că El ne va lăsa în încercare încă mult timp şi din greu, pentru că mult prea numeroase sunt acelea dintre noi care nu I-au înţeles încă planurile..."

Un laic credincios declară: „Am trecut prin treisprezece epidemii fără ca să moară nici măcar un singur bolnav! (...) Sunt convins că rugăciunile care urcau la cer pentru noi din toate părţile lumii nu au fost voci care s-au pierdut în pustiu, fără ecou, ci au fost primite de Iisus, care le folosea spre binele acelor fiinţe părăsite de către lume, acolo, sub pământ, pentru ca ele să găsească Lumina şi Viaţa..."

Credem că această Carte „Eroi sau trădători?" îi va face pe aceia care o vor deschide să se apropie de Dumnezeu şi să nu uite în rugăciunile lor pe fraţii din Cehoslovacia, torturaţi acum în puşcării şi lagăre, şi care au atâta nevoie de sprijinul nostru spiritual.

_______

* Cyril Slovak şi Josef Inovecky: "Heros ou traitres?", Ed. Pro Fratribus, Roma, 1975 (Cf. Catacombes, Nr. 54, martie 1976).

PRIVITOR LA CEHOSLOVACIA

Cehoslovacia este o ţară închisă, iar supravegherea politică excesivă, instaurată după tragicele evenimente de la Praga (august 1968), creează condiţii foarte dificile în ce priveşte transmiterea de informaţii asupra stării Bisericii şi a creştinilor care se găsesc sub cizma ocupantului sovietic. Ceea ce ne face să privim cu mult interes lucrările pe care le menţionăm mai jos şi să le mulţumim autorilor lor, care ne dezvăluie fapte a căror importanţă este foarte instructivă.

Editura „Commission naţionale suisse Justiţia et Pax" reuneşte în lucrarea „Situaţia Bisericii catolice din Cehoslovacia"* un număr de documente autentice care dezvăluie obstacolele şi persecuţiile al căror obiect sunt creştinii din această ţară. Nu este nici un dubiu asupra veracităţii acestor documente, căci majoritatea provin de la organisme oficiale şi exprimă declaraţiile conducătorilor P. C. şi ai statului. Găsim aici de asemenea rapoarte interne ale partidului asupra situaţiei religioase. Şi tot astfel scrisori de protest adresate de creştinii oprimaţi organelor competente, cât şi mărturii percutante. Nu se fac în această lucrare polemici şi nu sunt aduse acuzaţii, pentru ca cititorul să poată judeca el însuşi presiunea ce se exercită acum asupra credinţei creştine în Cehoslovacia. Putem astfel realiza gradul de discriminare ale cărui victime sunt credincioşii, şi putem să ne dăm seama de abisul care îi separă pe opresori de legile privind libertatea religioasă şi „aplicarea" lor în viaţa acestor creştini.

Dr. Anton Hlinka, fost prizonier în Slovacia comunistă, stabilit în prezent în Germania Federală unde profesează jurnalismul ca liber profesionist, prezintă în broşura sa "Apartheid", 1977, aspecte ale situaţiei creştinilor din Cehoslovacia după Acordurile de la Helsinki. Foarte informat asupra situaţiei recente a ţării sale, autorul subliniază eşecul acordurilor de la Helsinki în ceea ce priveşte toate libertăţile şi, mai ales, aceea cerută de creştinii captivi din Cehoslovacia. El consideră de altfel că acest eveniment politic mondial a fost „neîndoielnic un succes pentru diplomaţia sovietică".

Cu toate restricţiile extrem de severe aplicate în practicarea religiei de către creştini (pe care le menţionează din plin), Hlinka scrie, nu fără satisfacţie, că „cei ce pretind cu cea mai mare energie libertatea pentru ei înşişi sunt creştinii cu adevărat credincioşi. Ei înfruntă— atunci când se dovedeşte necesar — monopolul nedrept al influenţei statului asupra sufletului, asupra conştiinţei şi moralei, şi sunt gata, din fidelitate faţă de convingerile lor, să şi plătească, uneori chiar să facă sacrificiul vieţii însăşi..."

În mărturia sa „Dumnezeu nu se lasă alungat"**, Ludek Pachman, fost campion de şah al Cehoslovaciei, ne transportă în două lumi: cea a vieţii sale consacrate în mod sincer luptei comuniste şi, apoi, cea a convertirii sale la creştinism.

Captivat de ideile marxist-leniniste, Pachman devine tipul perfect al comunistului, până în clipa în care începe să înţeleagă că regimul pretinsei dictaturi a proletariatului nu este altceva decât o sinistră farsă, o diabolică punere în scenă de către un grup de oportunişti care subjugă, prin nedreptate şi teroare, un întreg popor. I-au trebuit douăzeci şi cinci de ani pentru a-şi da seama. Abuzurile, procesele montate, nenumăratele execuţii ale unor inocenţi l-au determinat să renunţe la „crezul" său comunist şi el a declarat pe faţă acest lucru. De atunci, Pachman trece de la statutul privilegiilor la acela al persecuţiilor rafinate care au mers până la întemniţare. „La hotarul dintre viaţă şi moarte, scrie el, în clipa cea mai tragică a vieţii mele, m-am eliberat de această nebunie. (...) Ceea ce aş vrea să schiţez aici este istoria credinţei mele pierdute şi regăsite..."

Această „istorie" ce demască ura, constrângerea şi cruzimea comuniştilor, ne încălzeşte inima prin sinceritatea unei fiinţe care, salvate din infernul roşu, se dăruieşte integral cauzei lui Hristos.

___________

* "Situation de l 'Eglise catholique en Tchecoslovaquie", Ed. Commission nationale suisse Justiţia et Pax, 1977.

** Ludek Pachman: "Dieu ne se laisse pas chasser", Apostolat des Editions, 1977 (Cf. Catacombes, Nr. 70-71, iul-aug., 1977).

LICHIDAREA BISERICII IN SLOVACIA

Cehoslovacia se află din 1948 sub autoritatea comunistă, care a avut, printre primele ei obiective, nimicirea Bisericii catolice.

Părintele Anton Hlinka, în lucrarea sa "Lichidarea Biserii din Slovacia"*, se apleacă asupra tristei istorii a Bisericii din această ţară, de la începuturile ei (sec. IV-V) până în zilele noastre, ceea ce îi îngăduie cititorului să îi cunoască bine epopeea şi să se informeze, mai ales, asupra celei mai dure perioade care a început pentru ea în 1968, dată începând de la care tribulaţiile sale au atins apogeul cruzimii.

Este evident că ocuparea Cehoslovaciei de trupele sovietice nu putea decât desăvârşi acţiunea de distrugere a Bisericii. Jefuită de bunurile sale funciare, având un cler redus la tăcere, supusă nedreptăţilor, ea a continuat să suporte, după „Primăvara de la Praga", toate tentativele făcute pentru lichidarea ei definitivă.

Prezentăm mai jos câteva aspecte ale măsurilor antireligioase aplicate de guvernul ceh între 1968-1978:

—Limitarea religiei în viaţa privată într-un mod nemaiîntâlnit în istoria Bisericii; cultul oficiat după un ritual aprobat şi „corectat" de stat.

—Crearea mişcării,preoţeşti Pacem-in-terris, care reprezintă infiltrarea Partidului în cler.

— Orice fel de conferinţe, izolări în comunităţi, acţiuni aspirând la ameliorarea spirituală a credincioşilor sunt interzise, ca şi zilele de colectă în favoarea bisericilor.

—Introducerea, în câteva seminare care continuă să existe, a unor agenţi ai poliţiei secrete, care îşi spun „studenţi"; supravegherea strictă a clerului de către aceeaşi poliţie; interdicţia pentru călugării care au scăpat din lagărele anilor '50 şi '60, de a forma comunităţi şi de a se întâlni (trebuie reţinut faptul că aceşti călugări se află în afara mănăstirilor şi că ei muncesc în calitate de salariaţi; cât despre călugăriţe, aproximativ patruzeci dintre ele se află în mănăstiri de concentrare).

—Instigarea mass-mediei împotriva Bisericii, creştinismului şi religiei, în general; influenţa înverşunată asupra educaţiei elevilor şi studenţilor în doctrina marxist-ateistă (aceia dintre ei care, în pofida oricăror măsuri, se duc la biserică, riscă să nu fie admişi în
şcolile superioare, sau să fie daţi afară); atmosferă foarte apăsătoare în şcoli, unde sunt formaţi de către poliţie elevi-spioni pentru depistarea credincioşilor.

—Ofensivă ideologică marxistă, în sate, împotriva femeilor, care reprezintă ultimul bastion al credinţei; îndepărtarea creştinilor militanţi din toate funcţiile din diplomaţie, învăţământ, armată, serviciile de sănătate, arte şi mass-media.

—Introducerea ritualului comunist care trebuie să înlocuiască funcţiile liturgice în biserici, şi stigmatizarea Vaticanului, catolicismului şi creştinismului, ca fiind coloana a 5-a a imperialismului occidental.

—Interdicţia făcută clericilor sau persoanelor credincioase (medici sau infirmiere, de pildă) de a avea acces la căpătâiul bolnavilor în spitale; pedeapsa cu închisoarea şi diverse alte pedepse aplicate preoţilor şi laicilor care „fac propagandă religioasă", ca de altfel tortura acelora care răspândesc literatură religioasă străină..

—Atacurile împotriva creştinilor din Cehoslovacia sunt tot mai violente, însă numărul fidelilor nu se micşorează, căci comunismul nu a izbutit să dea poporului satisfacţia materială, nici egalitatea socială sau fericirea spirituală. Părintele Hlinka îşi încheie cartea — care ar trebui să trezească un mare interes şi să ne îndrepte spre compasiune şi rugăciune pentru creştinii din Cehoslovacia — cu fraza următoare: „Ceea ce caracterizează populaţia creştină şi clerul ei — abstracţie făcându-se de grupurile strict clandestine ale tinerilor militanţi creştini — sunt întotdeauna «apărarea» şi «păstrarea» moştenirii creştine, în speranţa că ideologia va trece, dar cuvântul lui Dumnezeu va rămâne veşnic."

______

* Părintele Anton Hlinka: "La liquidation de l 'Eglise en Slovaquie", Apostolat des Editions, 1981 (Cf. Catacombes, nr. 121, oct. 1981).

CATOLICI DIN UCRAINA

Evenimentele care se desfăşoară în fosta Uniune Sovietică readuc în prim-planul activităţii unul din marile popoare ale Europei, acela din Ucraina, marcat adesea de un destin tragic. Publicarea lucrării „Catolici din Ucraina" vine aşadar la timp pentru a face înţeles din interior destinul recent al acestui popor şi al Bisericii sale catolice, care a fost adusă la starea de clandestinitate vreme de două generaţii. Ioan-Paul al II-lea a declarat de altfel în cursul întâlnirii sale cu ucrainienii, pe 2 iunie anul trecut: „Cu adevărat, umilirea Bisericii catolice bizantino-ucrainiene pe pământul ei natal vreme de patruzeci şi cinci de ani de persecuţii, a fost mare. Toţi episcopii săi, fără excepţie, s-au pomenit închişi. Sute de preoţi şi mii de credincioşi au fost arestaţi, apoi condamnaţi la lagăre de concentrare şi au fost maltrataţi toată viaţa... Trebuie să-i aducem slavă lui Dumnezeu, căci această Biserică, în smerenia ei, s-a comportat ca o adevărată slujitoare a Domnului. Nici un episcop nu şi-a renegat credinţa şi nu a abandonat unitatea cu stânca lui Petru — deşi prigonitorii au făcut totul pentru acest lucru. în mijlocul persecuţiilor, această Biserică a dat sute şi mii de martiri..."

Ce se ştie oare în Occident despre aceşti martiri şi despre ceilalţi martori ai credinţei? Ieşind din catacombe, supravieţuitorii marii încercări şi artizanii rezistenţei creştine în faţa ateizării şi rupturii de Roma, au acceptat să-şi încredinţeze mărturia diaconului Didier Rance, delegat naţional pentru informare trimis de L'Aide a l'Eglise en Detresse (Franţa). Pentru realizarea acestei cărţi, autorul s-a dus în Ucraina, cu prilejul întoarcerii cardinalului Lubaşivski în patria sa (după 53 de ani de exil) şi a cules la faţa locului mărturiile publicate în această carte. Acelea ale eroilor credinţei, legendarul mitropolit clandestin Wolodimir Sterniuk, cel care şi-a condus timp de peste douăzeci de ani Biserica în clandestinitate, Irina Kalineţ şi Ştefania Şabatura, „Ioanele d'Arc" ale Ucrainei catolice, Ştefan Hmara, curajosul apărător al drepturilor poporului şi Bisericii sale, încă în închisoare în august 1991. Dar şi acelea ale unor necunoscuţi mărturisitori ai credinţei, martori neştiuţi de nimeni cu excepţia lui Dumnezeu, dar pe care nu îi veţi mai putea uita după lectura acestei cărţi: Părintele Oreste Hurlevici, Doamna Leonila, Părintele Mihailo Hâvriliv, preot clandestin trimis cu forţa la Cernobîl, copiii din Demnia şi Verin, călugării clandestini Josip şi Valeri.

Apărută după referendumul privind independenţa Ucrainei, această carte arată locul ocupat de catolicii ucrainieni în eliberarea poporului lor şi reaminteşte de asemenea că sângele martirilor şi suferinţa mărturisitorilor credinţei sunt seminţele credinţei şi ale noii evanghelizări.