RUGĂCIUNE

„Da, Doamne, astăzi Te iubesc mai mult ca ieri

Şi mai puţin ca mâine..."

Aşa-Ţi vorbesc în fiecare zori de zi,

În rugăciunea-n care-Ţi cer

Săracilor, să le dai

Pâine.

 

Şi - aştept cu nerăbdare şi cu dor,

Ca-n cea din urmă zi a mea sosită,

Să-Ţi spun:

„Da, Doamne, astăzi Te iubesc mai mult ca ieri".

Şi mâine... voi avea iubirea-Ţi nesfârşită,

Ce ţi-oi purta-o-n vecii vecilor.*

 

 

 

 

GLASUL CUVÂNTULUI TĂU

Glasul Cuvântului Tău

Invaţă-mă să-L ascult,

Voinţa Ta săvârşind-o

Mereu, mai mult,

Şi dragostea-mi să Ţi-o cânt

Robindu-Ţi inima mea

Şi-ntreaga-mi viaţă

Cu tot ce-o-nlănţuia

De-acest pământ.

 

Sfinţindu-Ţi voia

Cu gândul, prin faptă şi cuvânt,

Voi simţi puteri cereşti

Ce-mi dau nădejde

Şi-avânt,

Păcatul să-1 biruiesc -

Şi cred că-1 voi birui,

Aşa cum zorile, noaptea

O risipesc...

 

Şi-apoi veghind candela,

Smerită Te-oi purta

Visând, cu ochii vrăjiţi,

Clipa întâlnirii,

Când pe veşmântul cel alb al neprihănirii

Va străluci, sărbătoresc, mărgăritarul de preţ,

Al biruinţelor dar,

Făcut de Tine prin Har...

 

 

COLIND

M-am rugat ca-n noaptea sfântă,

Lerui Doamne, Ler,

Prins în vrajă, smuls din tină

Să mă caţăr pe lumină

Şi s-ajung în cer, Lerui Doamne, Ler.

 

Raza stelei să m-arunce,

Lerui Doamne, Ler,

Pe un plai crescut în soare,

Ca să văd o sărbătoare

Petrecută-n cer, Lerui Doamne, Ler.

 

Imn de slavă îi închină,

Lerui Doamne, Ler,

Lumi nebănuite, astre,

Zămislite-n zări albastre

Domnului din cer, Lerui Doamne, Ler.

 

Fâlfâind din aripi albe,

Lerui Doamne, Ler,

Îngeri în neprihănire

Aduc laudă şi mărire

Domnului din cer, Lerui Doamne, Ler.

 

Vestea bună-i glăsuită,

Lerui Doamne, Ler,

Pe pământ va să se nască,

Oamenii să-i mântuiască

Fiul cel din cer, Lerui Doamne, Ler.

 

Firea e în adorare,

Lerui Doamne, Ler,

Darul sfânt o depăşeşte,

Bucuria străluceşte

Peste tot în cer, Lerui Doamne, Ler.

 

Suflete, ascultă-n taină,

Lerui Doamne, Ler,

Nu vrei să primeşti chemarea?

Pentru tine-i sărbătoarea

Dată azi în cer, Lerui Doamne, Ler.

 

Nu ai vrea ca-n noaptea sfântă,

Lerui Doamne, Ler,

Să dai slavă şi mărire

Pentru marea Sa iubire

Domnului din cer?... Lerui Doamne, Ler...*

 

 

 

 

O, BRAD FRUMOS

O, brad frumos, în faţa ta

Privesc iar încântată,

Aşa cum altădat' stătea

Copila alintată.

 

Mă-ndemni duios să depăn iar

La anii ce-s în urmă,

Când luminiţile-ţi se sting

Visul, şi el, se curmă...

 

O, brad frumos, de tine-anin

Aducerile-aminte,

Pe frunza-ţi verde, ici-colea,

O lacrimă fierbinte.

 

În plânsul de-azi nu-i zbucium greu,

Căci vraja ta alină,

Melancolia m-a cuprins -

Inima, ea, suspină...

 

O, brad frumos, tu îmi evoci

Povestea minunată:

Al mamei tânăr chip frumos

Şi-al blândului meu tată.

 

Azi sunt bătrâni şi obosiţi,

 Copila-i om în fire,

 Iar amintirile apar

 Ciudată-nchipuire.

 

Când ani de chin ne-au despărţit,

Din umbra de zăbrele

Te-am făurit în visul meu

Şi-am colindat la ele.

 

În cântul meu ceream cu dor

Crăciunului ce vine,

  Să mă aducă lângă-ai mei,

Unde-i atât de bine...

 

 O, brad frumos, mi s-a-mplinit

 Fierbintea mea dorinţă:

 Sunt lâng-ai mei şi te-nconjor

 Cu fraţii de credinţă.

 

  Şi-ţi cer, nădăjduind, că tu

  La anu-mi vei aduce

  Mai mari puteri, să duc apoi

  Mai bine a mea cruce...

(Mamei şi tatei, la 24 decembrie 1956; se cântă pe melodia „O, brad frumos".)

 

 

 

PĂDUREA

(lui Sergiu)

Soarele? Lumina?

Sau vreun spiriduş răutăcios

M-au îndrumat

Odată,

De două ori,

într-una?

-Hai, du-te!

Du-te să-ţi vezi pădurile,

Potecile,

Poienile,

Urcuşurile,

Luminişurile,

Izvoarele,

Arborii -

Arborii pădurilor copilăriei...

 

Singurul meu prieten

M-a oprit însă:

 - Nu te du!

 

Dar inima a fost mai tare,

A învins:

Am plecat într-acolo...

M-am oprit cu sfială

La marginea pădurii,

La poalele muntelui.

Era dimineaţă.

 

Pe urmele paşilor de altă dată,

 Pe aceeaşi cărare

 Am suit...

 -De ce sunt grei paşii?
 Bucură-te! Iată o tufa de zmeură.
 Am mângâiat-o,

 Dar nu m-am înfruptat lacom

 Din boabele ei roşii...

 

-Hai mai sus!
Spre izvor.

Desişul se legăna uşor în vânt.

-Resfiră-ţi părul,
Aleargă!

-   Nu pot! Nu pot!

In fine, un petec rotund, verde,

De iarbă...

De ce nu mă arunc,

De ce nu mă rostogolesc

Pe pătura crudă?

 

M-am aşezat.

 Cucul cânta.

 Ca altădată?

 Sau altfel?

 Muzica pădurii,

 Zumzetul,

 Susurul,

 M-au înfiorat.

 Ca altădată?

 Nu, metalic,

 Rece.

 

Ciocănitoarea

 Bătea: Unu, doi, trei...

-  De ce nu visezi?
De ce nu te bucuri?

De ce te oboseşte ciocănitul?

M-am speriat.

Am luat-o la fugă,

Nu în joacă,

Aşa ca în copilărie.

Am luat-o la fugă

Îngrozită!

 

Nu mai am dreptul să te pătrund,

Pădure!

Simţindu-te pe tine, aceeaşi,

Mi-am auzit inima obosită!

Tu eşti aceeaşi,

Aceeaşi de atunci, pentru un suflet

Ca sufletul meu

De atunci.

 

Singurul meu prieten,

Mintea,

A avut dreptate:

-  Nu te du!

 

Am privit în ochii iubitului

Care se afla lângă mine:

El era fericit

Şi împreunat

Cu tot farmecul pădurii.

Căci inima lui

A rămas, pe semne,

Tânără,

Cum tânără îi urez, astăzi, să rămână,

Tânără, până în ultima lui clipă...

14 noiembrie 1962

 

 

 

TATĂL NOSTRU

De câte ori mă plec la rugăciune

Mă simt atât de mic şi de stingher,

Şi-ngenunchez cu-atâta sfiiciune,

Oh, Tatăl Nostru care eşti în cer!

 

Nevrednic sunt şi port întreaga vină

A tot ce simt şi săvârşesc în rău.

Sunt om, iar Tu - Izvorul de lumină:

Sfinţească-se, în veci, Numele Tău!

 

Păcatul ce pe toţi ne stăpâneşte

II vezi, Tu îl vei sfărâma.

De-aceea-aştept, precum se prooroceşte:

Curând să vină-mpărăţia Ta!

 

Iar pân-atunci, trăiesc c-un singur gând,

Ca-n jurul meu să pot mereu vedea

Precum în cer, aşa şi pe pământ,

Că se-mplineşte sfânta Voia Ta!

 

În nesfârşita-Ţi dragoste de Tată

De-ntreaga noastră fiinţă vei griji,

Ca ea să fie, tot mai mult, curată.

Iar pâinea cea de fiecare zi,

 

Precum cu ploaie

Tu hrăneşti pământul

Şi frunza o împrospătezi cu rouă,

Precum şi pânzelor, pe mare, le dai vântul,

Rugămu-Te şi astăzi, dă-ne-o nouă!

 

Alege doar, din noi, ce-i bun, cuminte,

Ia seama la iubirea ce-Ţi purtăm,

Şi iartă-ne, Cerescule Părinte,

Cum noi, la fel, greşiţilor iertăm!

 

Învaţă-ne să-Ţi împlinim Cuvântul

Sădit adânc în inima smerită,

La rele, Tu, ne taie tot avântul

Şi nu ne duce, Doamne, în ispită!

 

Iar minţii noastre dă-i înţelepciune

Şi sufletului străluciri de crin,

Duh şi putere pentru rugăciune

Şi izbăveşte-ne de Cel viclean, amin!*

 



* Sunt cuvintele unei melodii religioase, compuse în timpul detenţiei.

* Colind compus şi cântat în închisoare.

* Această poezie a fost găsită de Sergiu Grossu, în arhiva intimă a soţiei sale, după deces, cu o scrisoare din partea unei prietene bucureştene, care-i scria: „Draga mea Colette, mă bucur că ai apelat la mine să-ţi trimit copiile după poeziile tale. De altfel, în primele scrisori cred că ţi-am trimis cele două «Colinde», pentru care compuseseşi şi muzica. Le voi trimite din nou. (...) Când ai venit odată în vizită la mama, am auzit pentru întâia oară Tatăl Nostru, începând aşa: «De câte ori mă plec la rugăciune...» îmi aduc perfect aminte de această vizită în detalii: chiar şi lumina de afară era deosebită, voalată de nori... Cu dragoste: Cucuca. "