În 7 ani ar fi trebuit să se facă lumină asupra unuia dintre cele mai tulburătoare evenimente din viaţa poporului român: Decembrie 1989. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât îndepărtarea de evenimente îngreunează aflarea adevărului.

       În condiţiile în care, astfel cum s-au conturat lucrurile tot mai evident, au existat - şi încă se mai află printre noi - oameni şi forţe potrivnice stabilirii adevărului, efortul autorului se constituie într-o contribuţie subsumată misiunii naţionale şi istorice ce ne stă în faţă. Este vorba despre o muncă de cercetare migăloasă de a stabili cu cât mai multă exactitate identitatea victimelor, a datelor cu privire la personalitatea acestora, a împrejurărilor în care şi-au găsit moartea. Aceste date, inclusiv locul, timpul şi circumstanţele de fapt privind implicarea în evenimente a celor decedaţi pot servi, alături de alte informaţii cu privire la substanţa în sine a faptelor, la elucidarea şi judecarea cât mai obiectivă şi cât mai realistă a ceea ce în istorie va rămâne drept revolta unui popor împotriva unui sistem politic. Şi se vor desprinde două faţete ale bătăliei: elanul de nestăvilit al românilor, în frunte cu generaţia tânără, cu care s-au avântat în cucerirea libertăţii şi demnităţii, cum şi răspunsul sălbatic al sistemului comunist anchilozat, anacronic şi desuet, incapabil de a se fi judecat pe sine însuşi fie şi după ce deja, în jurul nostru, chiar şi la Moscova, se profilau la orizont semnele schimbării. In loc de un răspuns inteligent al spiritului, răspunsul brutal şi barbar al armelor.

Dar datele pe care ni le relevă autorul ca rezultat al cercetării învederează pregnant şi o altă constatare: din totalul de circa 1250 decedaţi, aproximativ 120 au fost ucişi până la data de 22 decembrie ora 12 (fuga lui Ceauşescu), în timp ce, ceilalţi (1.130) şi-au găsit moartea după această dată, practic după ce libertatea a fost cucerită. Pe bună dreptate, lumea se întreabă de ce?

Ni s-au oferit de către aceia care, cu de la sine putere, au preluat pârghiile conducerii, diverse explicaţii şi argumentări: teroriştii, ipotetica intervenţie a unor forţei străine în sprijinul lui Ceauşescu etc.

Acum, cu deosebire după decantarea evenimentelor, dar şi după ce le putem conjuga cu ceea ce a urmat în decursul anilor, se conturează clar o concluzie simplă: cei 120 decedaţi, preponderent tineri, şi-au găsit moartea în cadrul REPRESIUNII, în timp ce restul, majoritatea zdrobitoare, au fost victimele DIVERSIUNII. Aceasta din urmă cu scopul de a alinia Revoluţia nu la tendinţele fireşti şi naturale ale anticomunismului ci a o zăgăzui în limitele unui socialism îmblânzit. In această ordine de idei, este de menţionat faptul că reacţia ultimă a populaţiei faţă de regimul Ceauşescu i-a luat prin surprindere pe mulţi dintre cei ce se preconiza să fie, direct sau indirect, implicaţi în schimbare, dar care erau în aşteptare. Odată produsă fără contribuţia lor, schimbarea trebuia ţinută sub control pe direcţia anticeauşistă iar nu pe direcţia anticomunistă. Aşa se explică manipularea prin televiziune, aşa se explică actele de diversiune în care şi-au găsit moartea mulţi dintre cei cuprinşi în sinteza acestui album.

În Sibiu de exemplu, manifestaţia din dimineaţa zilei de 22 decembrie a zeci de mii de oameni s-a desfăşurat fără incidente. Concomitent şi imediat după fuga lui Ceauşescu s-au dezlănţuit focurile de automate pe când mulţimea, adunată în faţa Casei de Cultură, încerca să-şi înfiripe primele forme de organizare: un Comitet Revoluţionar. Sau ce alt scop decât acela de diversiune prin intimidare şi panică l-a avut raidul de elicoptere deasupra oraşului cu trageri ca în vreme de război, în data de 24 decembrie, soldat cu victime şi distrugeri pe când nimic nu justifica o atare reacţie?

Dar victime cad până în 28 decembrie, cum rezultă din datele stabilite de autor. Ele au căzut pe când, în "Cancelaria" Revoluţiei se elaborau planuri politico-strategice care aveau să fie sintetizate în Platforma F.S.N. din 30 decembrie. Aspectul de esenţă al acestei platforme îl constituie contradicţia într, pe de o parte, hotărârea de a se organiza în 3-4 luni alegeri libere, de către însuşi F.S.N., şi sarcinile pe care acelaşi F.S.N. şi le asuma, de schimbare în multe domenii politice şi socio-economice a căror transpunere în viaţă presupunea ani de zile. De vreme ce F.S.N. şi-a asumat astfel de sarcini şi răspunderi pe o perspectivă măsurată în ani, devenea limpede că apelul la alegeri libere în decurs de câteva luni avea rostul mai degrabă de a linişti spiritele. De alfel, încălcarea cuvântului dat şi transformarea F.S.N. în partid la 23 ianuarie 1990 precum şi impunerea criteriilor după care s-a format apoi C.P.U.N., cu asigurarea din start a unei confortabile majorităţi, ei bine, toate acestea nu s-ar fi realizat fără instrumentarea cu abilitate a actelor de diversiune plătite cu preţul vieţii de atâţia oameni. Jertfe pe altarul libertăţii prea mult visate, jertfe pe terenul luptei pentru acapararea şi consolidarea puterii, jertfe pe seama cărora s-a instaurat un regim altoit pe neocomunism.

Spuneam că după 7 ani ar fi trebuit să se elucideze nu numai faptele şi implicaţiile lor intime şi exterioare, dar mai cu seamă adevărata lor semnificaţie în perspectiva devenirii noastre. Ce anume idealuri i-au animat pe semenii noştri în numele cărora şi-au dat cel mai de preţ bun - Viaţa - şi cu ce rezultat? Să nu fi fost, repet, să nu fi fost păcat de sângele vărsat?

Efortul migălos şi susţinut al autorului care în acele zile fierbinţi era în străinătate, efortul său de a străbate România în lung şi în lat pentru identificarea victimelor şi stabilirea împrejurărilor în care acestea şi-au dat viaţa este nu numai lăudabil şi merituos, dar şi un demers patriotic demn de toată stima şi respectul nostru.