PROVINCII ÎNSÂNGERATE DE  TĂVĂLUGUL  RUSESC (2)

1918 -  anul  impliniriilor  naţionale

 

Pe 6 Ian.1918 Sfatul Tarii a trimis pe Ion Inculet la Brest Litovsk sa contracareze acţiunea Ucrainenilor la semnarea păcii de către Rusia.

La numai 2 zile, pe 8 Ianuarie 1918  presedintele Wilson a rostit  Mesajul celor 14 puncte istorice  ce anunţau eliberarea popoa­relor din robie pe baza cărora urma sa se instaureze pacea.

Incheierea păcii de la Brest Litovsk a dat posibilitate nemtilor sa retragă din trupe si sa le trimită pe frontul din Apus.

Si tot urmare acestei "păcii" ucrainenii anunţa independenta s socotind teritoriul lor din Caucaz pana la Carpati.

Sfatul Tarii pe 24 Ianuarie 1918 a proclamat independenta Republicii  Moldoveneşti după ce în jurul Chisnaului se produseseră incidente sângeroase, cadavrele unui general si colonel rus fiind ciopârtite de bolşevici care în smulseseră din tren, iar doua zi a fost eliberat Chisinaul.

In acelasi timp, pe 23 Ian.1918 la Petrograd Trosky declara ca va da sprijin revoluţionarilor de la Odesa conduşi de Cristian Racovschi  si M. G. Bujor ca sa răstoarne regimul din România.

Frământările din Moldova în legătura cu presiunile germane au dus la demisia lui I. C. Bratianu si numirea generalului Alex. Averescu ca prim ministru. Tot în aceiasi  zi  bolşevicii au intrat în Kiev (2 Feb. 1918) si au arestat misiunea militară româna condusa de generalul Coanda, pe 9 Feb.).

România era prinsa între doua ultimate: cel al Bolşevicilor de la Odesa cu Racovschi  care cereau evacuarea Basarabiei (16 Feb.) si cel al germanilor care ceruse  pe 6 Feb. sa înceapă în 4 zile discuţiile pentru pace, iar trupele de cavalerie ale lui Makensen au ocupat au ocupat jud. Hotin pe 12 Feb.

Ca riposta a declarării independentei Basarabiei de către Sfatul Tarii, bolşevicii de la Petrograd au arestat pe ministrul Constantin Diamandy si la intervenţia Corpului diplomatic din Petrograd a fost eliberat si expulzat.

Tezaurul românesc pe 14 Feb. a trecut în mâna Consulului gene­ral francez, dar Sovietul a socotit confiscat tezaurul si a forţat predarea cheilor. Consulul francez n-a facut-o decât după semnarea unui protocol redactat si semnat în fata consulului american si englez din Petrograd.

România a fost nevoita pe 5 Martie 1918 sa semneze Preliminariile păcii de la Buftea care au fost foarte grele cu toate ca  ac­ceptaseră punctul de vedere al României asupra Basarabiei.

Cu o săptămâna înainte, pe 28 Feb. 1918 Lenin a semnat pacea de la Brest Litovsk prin care cedau  Polonia, Letonia, Estonia, Lituania si Finlanda si retragerea din Ucraina pe care imediat au ocupat-o germanii.

Consiliile judeţene ale jud. Bălti, Soroca au cerut Chisinaului sa se facă de urgenta Unirea cu Tara. Ion Inculet, Pantelimon Halippa si Daniil Ciugureanu au mers la Iaşi pentru a discuta pro­blema cu guvernul si reprezentanţii Antantei. Delegaţia a fost primita foarte călduros de reprezentantul Franţei care le-a spus: "Faceti Unirea cât mai repede posibil... este perfect în vederile presedintelui Franţei Georges Clemenceau..."

Pe 27 Martie 1918 Sfatul Tarii de la Chisinau s-a întrunit, discutiile au fost scurte si Const. Stere a fost tranşant:

"Sa tineti seama ca problema nu priveşte numai destinele noas­tre, dar în egala măsura si pe acelea ale copiilor noştri si nepoţilor... Cel mai mare păcat a-ti face astăzi daca a-ti per­mite ca lucrarea sa ramâna fara rezultat, pentru ca multe generaţii vor mai trece până se va mai ivi un astfel de moment asa de favorabil..."

BASARABIA A FOST PRIMA CARE A DESCHIS DRUMUL UNIRII PE 27 MARTIE 1918, cu 87 voturi pentru, 3 contra si 36 abţineri.

Treptele  spre  unire

 

Zorii eliberării popoarelor se iveau.

La Londra pe 19 Martie 1918 Conferinţa Aliaţilor  constata: "România este victima torentului de dominare, iar toate pacile de acest fel (referitor la Buftea), noi nu le putem recunoaşte pentru ca ne propunem ca prin eroism si stăruinţa sa lichidam cu, politica de spoliatiuni pentru a face loc unui regim de pace du­rabil prin organizarea dreptului."

Prin eroism a început campania generalului Ferdinand Foch în 1 Iulie 1918 în Champagne care a făcut ca retragerea germanilor sa se transforme într-un dezastru pe zi ce trecea.

Peste  un sfert de milion de români transilvăneni părăsiseră fronturile si peregrinau întâlnindu-se cu fraţii celorlalte naţiuni oprimate, purtaţi de la vetrele lor sa apere un fals conglomerat în plina dezagregare.

Revoltele izbucnesc ba în Berlin, apoi la Budapesta si completate cu cele din  porturile Adriaticei arata tabloul îţi lăsau impresia ca haosul se instalase si în centrul Europei.

Pe 4 Oct.1918 împăratul Wilhelm cere armistiţiu urmat de împă­ratul Carol al Austriei pe 7 Oct., dar Preşedintele Wilson le răs­punde pe 8 Oct.ca nu este posibil atâta timp cât  trupele lor se afla pe teritoriile guvernelor asociate.

Prăbuşirea

 

Pe 17 Oct. 1917 în Parlamentul de la Viena, deputatul bucovinenilor, George Grigorovici, a anunţat ca "Unirea românilor e un ideal si o ţinta  pe care românii o vor urmării totdeauna si în veci...

In noaptea de 17/18 Oct 1918 a început revolta în mijlocul ar­matei de la Budapesta care va duce la schimbarea guvernului după împuşcarea Iu Tisza.

Pe 18 Oct. 1918 în Parlamentul de la Budapesta Alexandru Vaida a citit DECLARAŢIA în numele poporului român anunţând drepturi egale, ranguri egale si liberi. In aceiaşi zi Preşedintele Wilson anunţa dezmembrarea Austro-Ungariei care cuprindea 17 naţionali­tăţi.

Avalanşa prăbuşirii continua pe 19 Octombrie când în Parlamen­tul de la Budapesta, cehii, croaţii, slovenii si sârbii anunţa ca se declara independenţi, nemairecunoscând ca autorităţile austro-ungare sa vorbească în numele lor.

Prohodirea imperiului începută de Vaida Voievod la Budapesta a fost continuata  pe 22 Octombrie de deputatul bucovinean  Isopescu Grecul care în Parlament  a spus printre altele: "...soarta conaţi­onalilor de pe teritoriu austro-ungar va fi egala pentru toţi..."

In aceiaşi zi de 22 Oct. Lenin anunţa la Moscova ca monarhia habsburgica se destramă în state naţionale si "pretutindeni bate la uşa revoluţia muncitoreasca". Deja trimisese pe Bela  Khun ca­re era amestecat în  revolta de la Budapesta si urma sa-l trimită si pe Cristian Racovschi, bulgar de origine, socotit de Trosky reprezentantul social democraţilor români, ca diplomat la Budapesta după ce nu reuşise sa destabilizeze România.

Un alt anarhist, amiralul Miclos Horty pe 23 Oct. 1918 a răscu­lat marinarii din porturile Adriaticei (Fiume, Pola, Triest) împotriva imperiului austro-ungar.

Pe 24 Oct. la poalele Alpilor Dolomiti, pe râul Piave în lupta ce a avut loc au căzut zeci de mii de oameni, iar italienii au fă­cut 400.000 prizonieri pe care i-au dus în lagarele italiene.

Nici nu se mai putea vorbi de front.

Românii deja erau pe drumul Vienei unde Locotenentul Iuliu Maniu împreuna cu Isopescu Grecul făceau ordine si încercau sa se impuna ca o forţa organizata si hotarîta.

In Tara Româneasca Bulgarii trebuiau sa părăsească Bucurestiul până la 25 Octombrie iar Turcia începuse sa depună armele.

Viena încetase  în acest sfârşit de Octombrie sa mai fie cen­trul imperialismului sălbatic austro-ungar, el devenise centrul celor 50.000 de români întorşi de pe fronturi, care după ce depuneau jurământul către Consiliul National Român, primeau instrucţiuni si se întorceau în Transilvania.

Aici la Viena răsuna oraşul de pasul cadenţat si vocea moţului care în ritmul lui "Desteapta-te române" înlocuise valsul Dunării albastre. Ei, moţii,  la cererea generalului Straeger Steiger asigurau liniştea vienezilor intraţi în panica din cauza trupelor debusolate ce nu ştiau încotro sa meargă si ce sa mănânce.

Generalul Boeriu care devenise secretarul Consiliului National Roman, prin colonelul Herbey asigura legătura cu Aradu unde era se­diu instalat, iar Maniu trimetea ca delegaţi la Paris pe Ionel Mocionii si V. V. Tilea pentru legaturi cu Aliaţii, însărcina pe ministru plenipotenţiar Ioan Erdeli la Budapesta ca sa obtina recunoasterea  organizaţiei naţionale si militare a românilor din Transilvania  de către ministrul de război Bartha si sa nu fie siliţi soldaţii sa depună jurământ pe steagul maghiar, a instituit o Comisie de lichidare care sa reprezinte interesele românilor din fostul imperiu până la numirea unui ministru plenipotenţiar în Viena.

In capitala Austriei s-a scos ziarul românesc "Timpuri noi" cu misiunea si rolul de informare si educaţie naţionala a soldaţi lor ce se întorceau de pe front.

Iuliu Maniu continuând sa-si exercite si misiunea militară ce o primise de la CNR s-a extins atribuţiile si spre Budapesta, Praga si Transilvania în vederea pregătirii preluării conducerii  admi­nistrative si militare pe care o avea în vedere pentru Unire.

Când guvernul  imperial de la Viena a încercat sa ridice rezervele alimentare de la Praga, muncitorii au declanşat greva generala si după manifestaţii de strada Comitetul National Ceh a proclamat pe 30 Oct. Statul National Ceh si s-a unit cu Slovacia si de­oarece soldaţii erau răspândiţi pe front au cerut sprijin lui Iuliu Maniu la Viena  care a creat la Praga "Legiunea militară romana" sub comanda  lui Alexandru Simion, ajutorul de comandant al Regimentului 2 Braşov punându-i la dispoziţie  si oameni din Reg. 37 Oradea si 51 Cluj. Românii au arestat pe comandantul austriac si au deschis depozitele de armament si muniţie populaţiei pentru a se organiza rezistenta până la întoarcerea ostaşilor. Au stat la Praga ostaşii români până la 26 Noiembrie 1918

In acest context de anarhie împăratul  Wilhelm fuge pe 28 Oct. 1918 în Olanda unde va abdica.

Pe 1 noiembrie 1918, ţinuturile poloneze răpite de ruşi si aus­trieci  se unesc si se declara independente sub conducerea gene­ralului Josef Pilsudschi în Statul polonez.

Bucovinenii deja începuseră sa-si rezolve problema mai ales ca împăratul Ungariei Carol anunţase printr-un manifest federalizarea imperiului, fapt ce nu mai era posibil.

Ziarul "Glasul Bucovinei" apărut pe 22 Oct.1918 si care adunase intelectualii bucovineni, chiar din primul număr a anunţat convocarea unei Adunari Constituante la Cernăuţi pentru 27 Oct.1917.

La aceasta data a declarat suveranitatea naţionala si hotaraste unirea cu celelalte ţari româneşti. Aceasta adunare constituanta se împotriveste orice divizarea a Bucovinei militând pentru întelegerea cu toate popoarele conlocuitoare si a ales un Consiliu National format din 50 membri având ca preşedinte pe Dionisie Bejan si un guvern din 14 secretari de stat sub conducerea lui Iancu Flondor.

Iancu Flondor a somat pe guvernatorul austriac al Bucovinei, pe Etzdorf sa predea administraţia guvernului român ales. Acesta a căutat sa câştige timp tergiversând. Intre timp, în jurul lui 1 No­iembrie au intrat în Cernăuţi circa 700 de ucraineni dezertori din armata austriaca în plina descompunere si sub conducerea unui locotenent Vorobetz au început jafurile, crimele si teroarea asupra locuitorilor oraşului Cernăuţi îngrozindu-i prin atrocităţile comise, pretindeau ei, în numele Marii Ucraini din Caucaz la Carpati.

S-a întâmplat ca pe 3/4 Noiembrie 1918, o companie româneasca din reg. austriac 309 sa dezerteze din Transnistria unde făcea paza după pacea de la Brest Litovsk si sa vina spre Tara pentru a se preda trupelor române. Compania era condusa de sublocotenentul maramuresan Ilie LAZAR  Cu multe peripeţii aceasta companie a in­trat în Piaţa din Cernăuţi fara sa ştie ca oraşul este ocupat de trupe ucrainene în debandada.

Proaspătul guvern bucovinean în fata lipsei unei forte armate de apărare a apelat la Guvernul român de la IAŞI CARE A APROBAT, ca divizia 8-a de sub conducerea generalului Iacob ZADIG sa plece spre Cernăuţi pentru stabilirea ordinii.

La compania româneasca staţionata în Piaţa Cernuţilor s-a pre­zentat prof. Sextil Puscariu care a arătat pericolul ce era asupra românilor, si faptul ca Iancu Flondor cu guvernul erau ameninţaţi si el era ascuns în Palatul Mitropoliei. In fata acestei situaţii Ilie Lazar s-a pus la dispoziţia bucovinenilor si Sextil Puscariu a adus  câţiva tineri bucovineni care i-au dus pe transilvăneni la adăpost până a doua zi.

Avioanele româneşti au zburat asupra oraşului aruncând manifeste prin care anunţau sosirea lor.

Intraţi în panica, ucrainenii toata noaptea au jefuit si carat tot ce le cădea la îndemâna spre Sniatin. După aceasta "noapte de groaza" s-a aşternut bucuria asupra locuitorilor.

Iancu Flondor a doua zi însoţit de Ilie Lazar si 5-6 ofiţeri români proveniţi din armata austriaca au mers pe la autorităţi sa preia conducerea administrativa a oraşului si regiunii.

Pe 6 Noiembrie 1918 guvernatorul a predat imperiul (puterea) românilor, generalul Fischer care conducea jandarmeria si în timpul războiului a împuşcat foarte mulţi români s-a predat si promitea baronului Flondor supunere  desăvârşita numai sa nu fie împuşcat. In locul generalului austriac a fost instalat locotenentul român Dan ca sef al jandarmeriei. Mergând pe drumul preluării puterii, la primărie Iancu Flondor a instalat pe preotul profesor Sandru iar pe edificiu a fost înfipt primul steag românesc după 174 de ani, de către Ilie Lazar si tânărul bucovinean Nicoara.

Acesta echipa care preluase puterea, în frunte tot cu Iancu Flondor au în întâmpinarea armatei române pe care au întâlnit-o la 50-60 km. spre sud, într-o mica gara.

PE 10 Noiembrie, capul coloanei româneşti cu regimentul 29 Dorohoi, de sub comanda colonelului Gheorghiu s-a oprit în suburbia Cernautiului, comuna Ceahor, iar a doua zi, 11 Nov.1918 generalul Zadig Iacob însoţit de colonelul Rovinaru au ajuns la Casa Naţionala unde erau autorităţile, fiind făcuta o primire extraordinara. Apoi armat a continuat curăţirea terenului până la Ceremus si Nistru.

Ioan Nistor, preşedintele refugiaţilor bucovineni de la Iasi, s-a întors  impreuna cu aceştia pe 23 Noiembrie, cu un mesaj din partea regelui Ferdinand si guvernul Iancu Flondor a cooptat 12 fruntasi din rândurile refugiaţilor, iar Ion NISTOR a fost însărcinat cu redactarea Actului Unirii.

Joi 28 Noiembrie 1918 s-a ţinut congresul în sala de marmura a Mitropoliei din Cernăuţi unde 74 de membrii au votat în unanimitate Unirea Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremos, Colacin si Nistru.

La festivitate au participat si reprezentanţi ai polonezilor, germanilor, transilvănenilor din partea Basarabiei au sosit: Pantelimon Halippa, Ion Pelivan si Vladimir Cazacliu.

Transilvania si Banatul se unesc cu Ţara

 

După ce organizase etapele pe drumul Unirii, Iuliu Maniu a plecat spre Arad si în drum s-a oprit la Budapesta a purtat discuţii cu saşii  în legătura cu ceea ce se va crea în Transilvania, dar Ungaria nu vrea sa se despartă decât de Slovacia si Croaţia.

Guvernul ungar a trimis pentru tratative la Arad pe ministrul Oskar Jaszi care a sosit pe 13 Nov. 1918, tocmai când în com. Belis de la izvorul Someşului Cald, la 35 km. sud de Huedin, avusese loc masacrul îngrozitor cu arderea pe rug a 45 tarani români de către jandarmii unguri bolsevizati trimişi de la Budapesta.

Discuţia a fost amânata până la venirea lui Iuliu Maniu care era pe drum si când pe 15 Noiembrie ungurii nu doreau dezlipirea Transilvaniei de Ungaria si au întrebat  prin Oskar Jaszi:  în definitiv ce vor românii, Iuliu Maniu prin doua cuvinte a rezolvat: DESFACERE  TOTALA.

Si asa s-a întâmplat. Pe 20 Nov. Consiliul National Român a facut declaraţia "Către popoarele lumii"  si anunţa Adunarea de la Alba Iulia pe 1 Dec.1918 unde s-a votat de cei 1228 delegaţi: UNIREA  CU  TARA.

Au participat si delegaţi de la Bucuresti, de la Chisinau si Cernauti, împlinindu-se întregirea neamului românesc, prin Unirea tu­turor românilor din Transilvania, Banat si tara ungureasca.

Acţiunea de guvernare a Consiliului  Dirigent începea paralel cu trecerea armatelor româneşti în Transilvania pentru a opri ac­ţiunile devastatoare ale bandelor lui Bela Khun care ucideau pe bieţii tarani români.

Cu toate ca prin Armistiţiu încheiat la Belgrad trupele române nu puteau înainta decât până la Mureş, restul teritoriului fiind ocupat de trupele franceze, în fata atrocităţilor bolşevice, Iuliu Maniu, ignorînd dispoziţiile Consiliului suprem aliat, a încuviintat ca trupele române conduse de generalul de cavalerie Rusescu de sub comanda generalului Traian Mosoiu sa izgoneasca bandele comuniste. Si românii nu s-au oprit decât la Budapesta extirpând flagelul comunist din centrul Europei pe 3 Aug. 1919.

In acest timp Conferinţa de Pace ne-a impus hotare prin care aproape 2 milioane de români  din nordul Maramureşului, câmpia ungureasca, Banatul sârbesc, valea Timocului si din Bulgaria si chiar Transnistria rămâneau în afara României. Aceasta a dus la retragerea lui Ionel Bratianu de la Conferinţa de Pace în semn de protest pentru nerespectarea angajamentelor din 4 Aug.1916 luate de Aliata la intrarea în război.

Politica agresiva  a URSS

 

Imperialismul rusesc, fie ţarist, fie comunist a urmărit prin pro­vocări sau agresiuni teritoriale sa-si extindă influenta împotriva vecinilor săi.

De aceasta pacoste n-a scăpat nici România.

Nereuşind provocările din Ungaria si Transilvania, Lenin si Stalin au încurajat infiltrarea comandourilor si provocarea de inci­dente sângeroase pentru destrămarea României.

La Congresul de la Harcov din 1919 acelasi Racovski cu Bela Khun acuzau pe social democraţii din România de trădare si oportunism pentru ca participaseră la Unirea României, după aceia la Congresul III si următoarele tot trădători erau socotiţi pentru ca nu ajutau crearea organizaţiilor clandestine în vederea pregătirii revoluţiei comuniste în România si au creat o filiala, PCR-ul ca­re sa popularizeze problema dezmembrării unor provincii din statul român, directiva data chiar de Stalin  în 1923.

In scopul urmărit s-a înfiinţat pe 12 Oct.1924 Republica Socialista Autonoma Moldoveneasca incitând pe basarabeni sa se afilieze si trimiţând numeroase comandouri ce au eşuat.

Au fost 22 de infiltraţii comuniste în Basarabia.

După introducerea terorii în HESS, numai între Decembrie 1931 si Martie 1932 au trecut în România peste 1.110 ţărani fugiţi din cauza colectivizării sângeroase în timp ce la Nistru grănicerii au împuşcat 14 ţărani, au rănit 24 si din Nistru au fost pescuite cadavrele a 9 români. Exista memoriu a 300 ţărani scăpaţi atunci care protestează asupra tratamentului de exterminare la care erau supuşi de politia ruseasca.

Pe 26 Martie 1932 Nicolae Iorga vorbind în Parlament la 14 ani de la Unirea Basarabiei a descris sălbăticiile la care erau supusi românii de  pe ambele maluri ale Nistrului.

Subliniind barbaria  ruseasca merita de reţinut Cristian Racovski, cel care a luptat atât pentru răsturnarea regimului din Romania si din Ungaria, participând la vărsări de sânge si solicitând dezmembrarea statului Român, a fost împuşcat din ordinul lui Stalin. Asemănătoare a fost si soarta lui Lucretiu Patrascanu care a fă­cut jocul  URSS-ului căreia i-a subjugat România.

Trecând peste foarte multe aspecte sângeroase ajungem la târgul murdar germano rus din 23 August 1939 după care a urmat evacuarea a zeci de sate din regiunea Liov ocupata de ruşi si concentrarea a numeroase forte armate în Aprilie 1940 în vederea invadării Ro­mâniei. Deci totul era premeditat. Iar ultimatumul mincinos de 3 zile din 26 Iunie 1940, nu a fost decât un pretext.

Ce a urmat este de neimaginat în raporturile diplomatice internaţionale.

Tot pe 26 Iunie Berlinul anunţa ca Germania este ocupata cu r războiul contra Angliei si are nevoie de linişte în Balcani, dar se poate ajunge la o înţelegere prin unele sacrificii ce pot fi compensate prin schimb de populaţie.

La răspunsul României de prelungire a termenului si de purtat discuţii, Molotov pe 28 Iunie comunica nemulţumirea fata de răspunsul Bucureştiului si anunţa începerea operaţiunii, adică începerea evacuării începând  de la ora 14 din 18 Iunie 1940 pe o durata de 4 zile. Si chiar în cursul acelei zile URSS ocupa oraşele Cernauti, Chisinau si Cetatea Alba. Restul trupelor vor intrat în 4 zile.

Mai mult ruşi încerca impiedicarea retragerii trupelor si în acest interval de 4 zile.

Pe 28 Iunie rusii provoacă incidente sângeroase la Herta care nici nu figura în zona ceruta de ei pentru evacuare.

Pe 29 Iunie generalul  Mitrea V. si o serie de funcţionari CFR din Cernăuţi au fost arestaţi de sovietici. In aceiaşi zi  la Ioveni (sud Chisinau) au fost dezarmate 2 regimente de artilerie. Un alt batalion de infanterie a fost dezarmat la Bălti.

Pe 30 Iunie se continua dezarmarea unităţilor româneşti la Comrat si Cismilia, Belgradul si Renii ocupate  de ruşi iar populaţia ce se evacua  maltratata si împiedicata, iar trenurile oprite.

La 1 Iunie dezastrul a  fost si mai mare. O brigada de cavalerie, româneasca a fost oprita sa treacă Prutul, la Badragi au fost pierderi si ofiţeri capturaţi si făcuţi prizonieri trimişi peste Nistru.

Si mai grav, pe 3 Iulie rusii au pătruns 20 km. din în Maramureş spre Baia Borsa .

Actele de barbarie comise de ruşi au început din prima zi când au pus piciorul pe acest teritoriu si continua de peste 62de ani.

Să dăm glas faptelor.

La Cernăuţi s-a instituit un comitet al poporului sub conducerea lui Sallo Brun şi Glaubach care se proclamase şi primar pe deasupra, pentru a avea mai multă autoritate sovietică. Deţinuţii au fost eliberaţi şi au trecut la acte de terorism împotriva armatei, dezarmând-o; împotriva populaţiei, jefuind-o şi împotriva autorităţilor, devastându-le. Şi Catedrala Sf. Nicolae a fost devastată, apoi dinamitată iar "odoarele sfinte batjocorite.

In aceste ore de groază, de declanşare a bestialităţii sovietice, au fost omorâţi: Pădureanu (inspector financiar), Preotescu (inspector), Racoci (directorul în­chisorii), Mateescu Constantin, Pascal Nicolae şi Stog (comisari), şeful gării, preoţi şi conducători administrativii

La Vijnita (lângă frontiera cu Polonia), şeful sanatoriului a silit persona­lul românesc să nu se refugieze în România, iar percepţia din localitate a fost pră­dată, în timp ce funcţionarii erau schingiuiţi.

Chişinăul a cunoscut zile de groază sub conducerea lui Steinberg instalat ca preşedinte al sovietului orăşenesc, în trupele care se retrăgeau, populaţia ne­românească ce fraterniza cu invadatorii, arunca cu pietre, apă fierbinte şi oale de noapte pline cu murdării. Aceiaşi soartă au avut-o studenţii teologi şi funcţionarii ce se scurgeau pe strada Alexandru cel Bun, în căutarea unor mijloace de transport spre tară. Trenurile ticsite cu lume până şi pe acoperişuri, plecau cu mare întâr­ziere. Populaţia era înspăimântată de Etea Biner şi medicul Derevici care întocmeau liste cu numele acelora cari urmau să fie executaţi de criminalii avocatului Carol Steinberg, care cutreierau oraşul.

Elevii Liceului militar se retrăgeau amărâţi, în timp ce localul în care în­văţaseră, era dinamitat şi aruncat în aer. Oraşul avea un aspect dezolant, ca după trecerea vandalilor. Monumentele de artă erau distruse, edificiile publice şi locuin­ţele demnitarilor devastate, iar Statuia lui Ştefan cel Mare şi a Regelui Ferdinand batjocorite. Biserica Facultăţii de Teologie a fost transformată în dormitor pentru soldaţii sovietici, iar Mitropolia a ajuns sală de dans, în timp ce obiectele preţi­oase din aur şi argint au dispărut.

Soroca a trecut prin momente apocaliptice datorită conducerii Comitetului popular instalat de sovietici şi care era format din Minai Flexor, Onac Alexandru, Ion Cutubal, Petre Sfecla (învăţător) şi Gheorghe Lupaşcu (fost prefect al FRN-ului). Banda acestora a oprit camionul care transporta tezaurul Băncii Naţionale şi l-au prădat. Funcţionarii şi preoţii au fost perchezitionati şi împiedecaţi să se refu­gieze. Vladimir Mustafa, Gabriel Eustatiu şi Stănescu au fost omorâţi după ce au îndurat chinuri bestiale.

La Tighina locuinţele Românilor erau devastate de bandele ce cutreierau oraşul încercând să împiedice populaţia să-l părăsească. Elevele Şcolii Normale au trecut prin momente de groază.

Şeful Staţiei de cale ferată din Căuşani (la sud de Tighina), a fost seches­trat şi terorizat, împiedecându-se plecarea trenului, pentru ca să poată fi jefuiţi călătorii ce se refugiau spre punctul de frontieră de la Reni.

Ciadâr-Lunga, comună înstărită aşezată pe traseul Româneşti-Bolgrad, a cunos­cut orgia prin chinuirea şi omorârea perceptorului şi notarului din localitate.

Preotul din comuna Româncăuti, localitate situată la circa 60 Km. est de Hotin, a fost bajocorit şi omorât.

Şeful postului de jandarmi din comuna Abaclia a fost de asemenea omorât.

La Cetatea Albă, preoţii , poliţiştii şi funcţionarii au cunoscut barbaria dezlăntuită de Alexei Burman şi Carol Huma. Eusebiu Popovici, preotul catedralei lo­cale a fost împuşcate de un anume Zuckerman. Alti preoţi printre care Micanor Maleschi şi grefierul Iosif Ştirbu au plătit cu viata în timp ce se predau bisericile.

Şirul acestor fărădelegi este nesfârşit.

Dâra de sânge nevinovat străbate de la Storojinet trecând prin Cernăuca, Hotin, Comorova, Târnova, Cotiugeni, Călăraşi, Mănăstirea Ciocârdita, Bulboaca, Sălcuta, Româneşti, Cahul, Bolgrad, Ismail, Chilia Noua, urmele neputând  fi şterse nici de Dunăre si nici de Marea cea Mare care  au străjuit hotarul din timpul lui Ştefan.

Si urme care nu se pot şterge reprezintă si cei respinşi de la repatriere (dintre cei 70.000 care au cerut), si după torturi, împreuna cu deputaţii din Sfatul Tării, au luat drumul  Siberiei.

Au rămas în schimb bucăţi de "Katyn" pe teritoriu românesc, în număr de  340 împuşcaţi în ceafă si cu mâinile înfăşurate cu sârma ghimpata, aruncate în grădina Consulatului Italiei (str. Viilor nr. 125), str. Grenoble nr. 159, descoperite, dar câte alte" zeci si sute de victime zac căci "podit de oseminte si pământul basarabean".

Pentru a şterge urmele "raptului" răufăcătorul pe 2 August 1946 a sfâşiat prada aruncând o parte din nord si alta din sud, Ucrainei.

Si pentru a-si împlini opera de distrugere a României, paralel cu invazia Basarabiei, după modelul aliatului german, ministru rus de la Budapesta încurajându-i pe unguri, le declara ca Uniunea So­vietica se "dezinteresează" de Transilvania. Molotov (ministru de externe rus) a promis ungurilor că le va satisface propunerea transferării a 12.000 maghiari din cele 5 sate bucovinene si a dat dispoziţie ca navele ungureşti aflate la Reni si Ismail să pri­mească liber, ca si  vasele germane.

U.R.S.S-ul a fost si în spatele smulgerii Cadrilaterului de către Bulgari (din 7 Sept.1940), mergând si mai departe, întrebând Berlinul dacă ar putea Rusia da aceleaşi garanţii Bulgariei pe care le dăduse Germania.

Cu ochii mereu îndreptaţi  pe teritoriul românesc a mai răpit 5 insule(Tătarul Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican si Limba) de pe braţul Chilia si a schimbat talvegul Dunării prin dragare. Deocamdata Germanii i-au asigurat pe Ruşi că nu intervin în incidentele cu România: Herta, Dunăre si repatrierea românilor din Basarabia.

La repatrieri se adăuga numărul refugiaţilor care ajunsese la peste 70.000 de români basarabeni, a căror situaţie se degradase din cauza  colectivizărilor si a deportărilor care începuseră. Dis­perarea ajunsese aşa de mare că  satele plecau în grupuri masive, mai ales în Bucovina de nord, ca sa treacă în România. Masacrul din 1 Aprilie 1941 de la Fântâna Albă pe Şiret este grăitor.

La presiunile ruseşti din ce în ce mai accentuate de recunoaştere a răpirilor, guvernul român pe 26 Mai a dat următoarele instrucţiuni ambasadorului Gr. Gafencu la Moscova:

"Domnule ministru, guvernul român nu este de loc grăbit de a relua negocierile româno-sovietice cu privire la delimita­rea liniei de demarcaţie. Intr-adevăr, este mai bine ca rapirea Basarabiei si Bucovinei de Nord  să rămână caracterizata ca un act de forţă, pe care România nu l-a acceptat, decât ca atare. Nu avem nici un interes de a legaliza acest act, oferind sovieticilor un titlu juridic pentru deţinerea acestor provincii".

Pe 13 Iunie 1941 a urmat un nou val de deportări, si mai masiv, în care au intrat 22648 moldoveni din Basarabia care au luat drumul Kazahstanului si regiunii Tomsk.

Dar cum  Rusia trădase în 1939 pe Anglo-francezi trecând de partea germană, acum, pe 22 Iunie 1941 Nemţii i-au trădat pe ruşi lărgind aria celui de al doilea război mondial.

Transferarea genocidului rus

 

Odată cu răpirea Basarabiei si Bucovinei de nord au început aceleaşi operaţiuni de exterminare ce au avut loc la răsărit de Nis­tru si pe teritoriu românesc.

Mulţi români ce nu se evacuaseră în sfârşitul lui Iunie 1940, văzând urgia ce se abătuse peste ei au încercat sa treacă clandestin în România. Unii au reuşit dar cei mai mulţi au fost ucişi.

Perfidia ruseasca provocatoare care urmarea dispariţia elementului românesc prin agenţi puşi în slujba ocupantului au încercat sa îndemne pe unii sa  plece pentru ca grănicerii au primit ordin sa-i lase sa treacă închizând ochii.

Astfel, în noaptea de 6/7 Februarie 1941 circa 400 de persoane în majoritate tineri din comunele Buda, Coteni, Boian, Horecea, Corovia si altele din jurul raionului Noua Suliţa si Herţa au încercat sa treacă Prutul îngheţat. Prin viscol si nameti, fiind vânduţi de cozile de topor au fost reperaţi si grănicerii au tras asupra lor având loc un groaznic  masacru. Numai 57 de persoane au reuşit sa ajungă în România. Câteva zeci au fost arestaţi si duşi în temniţă de la Cernăuţi. Cei morţi au fost îngropaţi în trei gropi comune, poate si mai multe, din albia Prutului. După eliberarea Basarabiei în Iulie 1941 a fost descoperita o groapa comuna cu 107 cadavre care au fost duse si înmormântate în cimitirul din com. Mahala. Restul gropilor comune au fost acoperite de viiturile Prutului din luna Aprilie 1941 si nu s-au mai descoperit. Supravieţuitorii, chiar răniţi au ajuns în temniţa NKVD de la Cernăuţi unde pe 13 Iunie au fost împuşcaţi si îngropaţi în  cimitirul militar din Cernăuţi.

Măcelul de la Fântâna Albă: 1 aprilie 1941

 

In satele de pe valea Şiretului Mic au început în luna Martie 1941 măsurătorile în vederea înfiinţării colhozurilor iar zvonuri le care circulau anunţau încorporarea tineretului în armata sovietica în timp ce echipele de activişti ridicau dările pentru stat, maturând hambarele, si cei ce se opuneau, se zvonea ca vor fi duşi în Siberia.

Alţii bănuiau ca poate, ca si la nemţi si germani li se va drumul sa plece în România. In aceasta atmosfera, agitaţia a fost mare, si sătenii de prin satele Camenca, Corceşti, Volcinetul Vechi, Patrautii de Jos si de Sus au plecat cu prapori si cruci, încolonaţi, ca sa de­pună cerere de plecare la raionul de la Adâncată. Era sfârşitul lunii Martie 1941.Toata aceasta atmosfera a fost creata de agenţii NKVD-ului, unul din ei - Kobeli Izidor - spunând ca s-a primit ordin ca cei care vor sa plece sa depună cereri iar unii funcţionari (Reif Guşata si Druciuc Gheorghe) întocmeau astfel de cereri luând 5 ruble fiecăruia. Aceşti tarani porniţi pe drumul României nu s-au mai întors. La Suceveni în rugăciunea ce au făcut-o la pornire au implorat: "Asculta Atotputernice lacrimile noastre si ne ajuta sa scăpam de stăpânirea păgâna care ne chinuieşte si distruge biserica".

Coloana a luat-o prin pădure 8-9 km. până au ajuns în poiana Varniţa văzându-se înconjuraţi pe 3 pari de armata. Erau 2500-3500 încolonaţi pe 2 km. Era cam ora 19 seara când a început măcelul. Morţii si răniţii ce nu se puteau mişca au rămas pe loc si a început vânătoarea după ceilalţi. Arestaţii au fost duşi spre Adâncată si Cernăuţi.

A treia zi a început îngroparea celor de pe teren. Erau traşi de cai si aruncaţi în gropi, unii chiar mişcau si peste ei au turnat var. Zona a fost arata si s-au plantat molizi tineri interzicându-se accesul. Nici azi nu se ştie numărul morţilor. Se vorbeşte de sute. Dar câţi numai Dumnezeu ştie.

Urmările: proces si deportări masive

 

Românii care au fost porniţi pe drumul spre Românie au trecut prin anchete dure ala care au participat generalul Jucov si depu­tatul Hrusevschi. După torturile NKVD-ului care a înscenat procesul au fost condamnaţi prin  dosarul 12696/1941 al Trib. militar un număr de 22 tarani .Dintre ei, Grijincu Vasile a lui Ion a fost condamnat la moarte si a murit la Sverdlovsk înainte de pronunţa­rea sentinţei. Restul au fost 16 condamnaţi la câte 10 ani si 5 la 8 ani închisoare. Din lotul de 22 condamnaţi au supravieţuit doar trei, restul murind la Sverdlovsc exterminaţi prin foame, frig si lipsa de îngrijiri medicale după torturile din ancheta.

Intre timp se întocmeau liste cu românii presupus ca ar fi voit sa plece în România si cu cei presupuşi ca adversari ai URSS si pe 13 Iunie au fost ridicaţi si trimişi bărbaţii în Siberia iar femeile, bătrânii, copii si bolnavii în Kazahstanul de Sud.

Peste 20.000 de persoane si ce cei din Basarabia au 9ost deportaţi. Cei închişi sau răniţi ce încercaseră sa plece la Lunca si Fântâna Alba au fost scoşi, împuşcaţi si îngropaţi la Cernăuţi.

Un fapt deosebit de important este răspunsul guvernului român din 26 Mai 1941 trimis ambasadorului Grigore Gafencu, la insisten­tele ruşilor de recunoaşterea răpirii ţinutului Herta si a insule­lor de pe Dunăre (cinci) printr-un protocol:

"Domnule ministru, guvernul român nu este deloc grăbit de a relua negocierile româno-sovietice cu privire la delimitarea liniei de demarcaţie. Intr-adevăr este mai bine ca răpirea Basarabiei si Bucovinei de Nord sa ramâna caracterizata ca un act de forţa, pe care România nu l-a acceptat decât ca atare. Nu avem nici un interes de a legaliza acest act oferind sovieticilor un titlu juridic pentru deţinerea acestor pro­vincii româneşti."

Genocidul împotriva basarabenilor şi bucovinenilor

 

Zi şi noapte, în grupuri mici sau în Valuri uriaşe au fost ridicaţi si condamnaţi în lagăre de exterminare, pe tot cuprinsul Ru­siei, până în Kamciatka.

Condamnaţi penal au fost 15.500 în 1946; 21.707 în 1947 si 6.903 in primele luni din 1949. In afara de cei deportaţi.

In noaptea de 6/7 Iulie 1949 au fost deportaţi peste 35.000. Pe  1 Aprilie 1951 deportaţi peste 15 mii de români.

Ministrul de interne Kruglov pe 17 Feb.1950 într-un raport  secret adresat lui Stalin  menţiona: "Numărul Moldovenilor deportaţi pentru totdeauna, cu statutul de - colonişti speciali - se ridica la 94.792 persoane.

La aceste cifre se adaugă si zecile de mii omorâţi prin înfometarea organizata în 1946-1947.

O alta cifra cutremurătoare este cea de 2.750.000 închişi în anul 1953 la moartea lui Stalin si care se găseau în 500 colonii de munca forţată, 60 complexe penitenciare si 15 lagăre cu regim special, aceştia pe baza înscenărilor judiciare în afara celor 10 milioane deportaţi până în Kamciatca.

Pe 27-03-1953 au fost eliberaţi 1.200.000 dintre condamnaţi.

 

Hrusciov Nichita declara pe 24 Februarie 1956, în public: comu­nismul a provocat în URSS o imensa tragedie, în perioada cultului personalităţii, fara a pune în discuţie responsabilitatea întregu­lui partid fata de societate, fata de omenire.

Tragedia nenorocitului sistem comunist s-a resimţit până în ce le mai îndepărtate sat si comune ale Basarabiei si Bucovinei. Nu a fost sat sa fi fost trecut cu vederea, dar sa exemplificam câte­va:

BASARABIA: CRUZESTI 139 morţi, MERENI 276 morţi, COTUIGENI 173 morţi, HARTOPUL MARE 159 morţi, FETESTI 235 morţi, LEOVA 290 morţi, CHIPERCENI 178 morţi, CAHUL 418 morţi, CAUSENI 252 morţi, SLOBOZIA 172 morţi, CARACUSENI 440 morţi, DREPTCAUTI 180 morţi, DONDUSENI 220 morţi, LOPATNIC 247 morţi, ULMU 194 morţi, ZAICANI 409 morţi, ORHEI 522 morţi, BALTI 1374 morţi, TIGANCA 63 morţi, CORJEUTI 515 morţi, LARGA 491 morţi, TARNOVA 234 morţi, FALESTI 193 morţi, CIUCIULENI 309 morţi, TICHINA 663 morţi, SOROCA 515 morţi, CHISINAU 2610 morţi;

si asa continua cifrele în cele circa 1.000 de localităţi de unde am primit date asupra victimelor comunismului.

BUCOVINA: MAHALA 602 morţi, GODINESTI morţi 34, MOLNITA morţi 62, OSTRITA 136 morţi, HORBOVA morţi 52, PILIPAUTI 104 morţi, SUCEVENI 109 morţi, CORPACIU 117 morţi, TEREBLECEA 236 morţi, BOIAN 179 morţi, CRASNA 276 morţi, PATRAUTII 192 morţi, MAIDAN 87 morţi.

si asa continua cifrele în cele 40 localităţi de unde am primit date.

 

De reţinut ca toţi care au făcut parte din Sfatul Tarii ce a proclamat UNIREA din 1918 au fost arestaţi si exterminaţi, iar cei ce reuşiseră sa treacă în România au fost extrădaţi. De asemenea toţi care au deţinut funcţii administrative după 1918, ca primari, notari, jandarmi, administratori financiari si perceptori au fost condamnaţi si exterminaţi.

După 23 August 1944 teroarea s-a continuat si împotriva bucovinenilor si basarabenilor care au fost  ceruţi de URSS sa fie extrădaţi .

Fruntaşii  Basarabiei au încercat sa meargă la autorităţi pentru a cere sprijin, dar Gheorghiu Dej nu a primit delegaţia, iar Pe­tru Groza i-a primit dar le-a spus: "Din cauza voastră, a basarabenilor nu putem stabili relaţii  bune si sincere cu guvernul URSS"

Pantelimon Halippa a fost predat ruşilor la 69 de ani si a fost condamnat la 25 de ani munca silnica si reîntors în tara după moar­tea lui Stalin a continuat sa stea în temniţa. Si totuşi după ce a ieşit acest neînfricat luptător s-a adresat preşedintelui Sta­telor Unite cu un Memoriu, la 24 Ianuarie 1973 încheind:

"Fara o justa soluţionare a problemei hotarelor etnice, pace durabila în Europa si în lume nu poate fi aşteptata".

Dar după 1990?

Guvernul fesenist creat prin lovitura de stat a lui Iliescu n-a fost în stare sa folosească ocazia oferita de eşuarea punciului de la Moscova si ulterior de prăbuşirea regimului comunist al lui Gorbaciov pentru a obţine reîntregirea Tarii prin revenirea Basa­rabiei si Bucovinei la locul de baştină.

"Diplomaţia" româna n-a folosit momentul proclamaţiei independentei Republicei Moldova din 27 Aug.1991.

Iar în 1997 Emil Constantinescu a cedat  Ucrainei, nordul si sudul Basarabiei (inclusiv Bucovina, de buna voie si nesilit de nimeni iar parlamentul, ruşinos act, a ratificat.