RAD, Ion. Din com. Lisa – Braşov. Arestat. Torturat în anchetele Securităţii. Condamnat în 1952 de T.M.Braşov.

RAD, Vasile. Din com Prundu Bârgăului – Bistriţa-Năsăud. Împuşcat la 10 oct. 1944, împreună cu alţi 7 ţărani români, la pârâul Secul, de ungurii în retragere.

RADA, Ilie.

N. la 10 feb. 1923. Din com. Albeşti – Bihor. Învăţător, meserie pe care a abandonat-o. În 1949 era sublocotenent de Securitate la Oradea. A lucrat în prima garnitură de colaboratori ai ferocelui colonel Cseller Ludovic. L-a nemulţumit însă atmosfera de teroare instaurată în Securitate, mai ales după ce această instituţie se angajase să lichideze nemilos mişcarea partizanilor maramureşeni. Rada Ilie a plănuit împreună cu căpitanul Elekes Toma să plece în Apus, prin Iugoslavia, după ce I.B. Tito rupsese legăturile cu „lagărul socialist”. Ocazia s-a ivit pe 29 iul. 1949, când a izbucnit revolta ţărăneaască din jud. Bihor şi când Cseller şi-a contramandat plecarea la Sighet pentru definitivarea procesului partizanilor. Rada şi Elekes au plecat cu avionul cu care trebuia să plece Cseller, încărcaţi cu documente şi cu dosarele celor care urmau a fi judecaţi. Au reuşit să ajungă astfel în Iugoslavia, iar Rada a mers mai departe, până în Germania. Declarându-se anticomunist înverşunat, a acceptat să se pregătească şi să revină în România pentru a sprijini lupta de partizani. A urmat, împreună cu căpitanul Sabin Mare şi cu Gavrilă Pop, cursuri de paraşutism şi şcoala specială de la Andily, din Franţa, unde au fost ajutaţi de comandorul Mihai Opran şi de Mircea Muşatescu. Apoi au fost duşi la Atena în vederea pregătirii paraşutării. Înaintea lor, în iun. 1953, a fost lansată echipa „Pascal” alcătuită din Gheorghiu Gheorghe din Constanţa, Fătu Savu şi Gigi C. Toţi au fost prinşi în 5-7 zile de la paraşutare şi au fost „întorşi”, adică au fost puşi să lucreze pentru Securitatea din România, transmiţând mesajele acesteia care aveau ca scop intoxicarea serviciilor străine care-i trimiseseră în ţară. Ilie Rada, Sabin Mare şi G.Pop au fost paraşutaţi (echipa „Carpaţi”) în noaptea de 30 iun./1 iul. 1953 în pădurile din zona dealurilor Chioarului şi ale Sălajului. Cei trei aveau asupra lor, pe lângă documentaţia necesară îndeplinirii misiunii, şi o scrisoare din străinătate, de la preotul Florian Müller şi sora socială Anunciata, către fosta soră Sabina, rămasă, după alungarea din mănăstiri, în Satul Mic. După ce şi-au găsit o gazdă în apropierea locului paraşutării şi au transmis un mesaj pe calea undelor ca să anunţe sosirea cu bine, Gavrilă Pop a plecat să-i predea scrisoarea sorei Sabina şi să primească un răspuns de la aceasta. După ce a primit scrisoarea, sora Sabina s-a dus la un prieten al ei de la Aprozar şi i-a povestit în ce încurcătură a intrat. Acesta i-a spus să meargă repede acasă, să spele nişte rufe, să le întindă pe sfoară şi să le ţină atâta timp cât Gavrilă Pop va rămâne în casa ei. Iar el a anunţat imediat Miliţia, Miliţia a anunţat Securitatea şi în cel mai scurt timp două plutoane de Securitate sub comanda lui Stern Eugen, locţiitorul şefului Securităţii someşene, au sosit la locuinţa sorei Sabina. Gavrilă Pop a fost arestat fără nici o opoziţie, înainte ca să se fi uscat rufele de pe sfoară. El a mărturisit unde se aflau ceilalţi doi paraşutaţi şi i-a însoţit pe securişti la locul unde erau găzduiţi tovarăşii lui. Surprinşi de securişti Rada Ilie şi Sabin Mare au reuşit să se piardă prin pădurile care înconjurau casa. Au pornit-o prin păduri spre Făgăraş, în speranţa că vor reuşi să ia legătura cu partizanii lui Ion Gavrilă. După un timp, Sabin Mare a fost găsit împuşcat şi cu o cruce din snopi de grâu la căpătâi. Lui Rada Ilie i s-a pierdut urma. S-a aflat apoi că a trecut pe la un văr de-al lui de lângă Beiuş, s-a bărbierit, şi-a schimbat hainele şi a plecat în plină noapte. După multe peripeţii a trecut graniţa, a ajuns la München şi apoi la Paris, singurul care s-a salvat dintre cei trei paraşutaţi. La Paris a aflat că la 12 oct. 1953 au fost condamnate la moarte 13 persoane, tovarăşii lui, şi o parte dintre sprijinitorii lor, iar la 30 oct. 1953 au fost executaţi la pen. Jilava. Printre cei executaţi s-au aflat şi Ion Cosma şi Ion Iuhasz, gazdele şi sprijinitorii lui Sabin Mare şi Ilie Rada. Au scăpat de la moarte 3 paraşutaţi care au acceptat să colaboreze cu Securitatea pentru intoxicarea serviciilor secrete străine.

RADA, Marin Gh. N. la 10 oct. 1908 în com. Giuvărăşti, jud. Romanaţi. Din com. General Scărişoreanu – Constanţa. Tată a trei copii. Arestat pe 4 oct. 1948. Condamnat la un an închisoare prin sent. 814/ 20 dec. 1948, semnată de C. Pavelescu.

RADA, Martin. Din com. Rugi nr.70 – Caraş-Severin. Arestat în 1953 de angajaţii Securităţii din Caransebeş. Torturat în anchete la Securitatea din Timişoara. Condamnat la 2 ani de închisoare. Detenţia în pen. Timişoara, Lugoj şi minele Baia Sprie.

RADAC, Constanţa. N. la 14 mar. 1940, la Mizil – Prahova. Din Timişoara. D.O. din 18 iun. 1951, în Bărăgan, pentru 4 ani şi o lună.

RADAC, Petru P. N. în 1919, la Arad. Întors din U.R.S.S. pe 30 nov. 1955, a fost imediat arestat şi întemniţat în pen. Gherla.

RADEAN, Pavel A. N. în 1879. Fost primar în com. Bocani, raionul Făleşti, Basarabia. Acuzat de colaboraţionism cu românii. Deportat în 1949, în reg. Kurgan, U.R.S.S., împreună cu soţia, Ecaterina. Nu s-au mai întors din detenţie. Au fost reabilitaţi în 1991.

RADEŞ, Andrei. Preot greco-catolic din Voila – Făgăraş. Arestat pentru refuzul de a trece la ortodoxie.

RADEŞ, Catană. Membru al P.S.D.-Titel Petrescu. Arestat în 1948, cu lotul socialiştilor. Eliberat în 1956. După un an a murit din cauza torturilor suportate în închisori.

RADEŞ, Gheorghe. Preot în com. Berivoi – Braşov. A fost permanent hăituit de Securitate. În noaptea de 27/28 oct. 1948 a fost arestat, din locuinţa sa, episcopul Ion Suciu pe care l-au legat la ochi şi l-au îmbrâncit pentru a-l urca într-un camion. Preotul Radeş şi soţia lui au fost avertizaţi să nu divulge ceea ce se petrecuse în casa lor. După o săptămână l-au forţat să predea biserica, ceea ce el a refuzat, dar i-a fost luată fără consimţământul lui. A continuat să slujească la el acasă. Aflând că este în pericol de a fi arestat, a părăsit domiciliul, s-a ascuns şi abia la 6 mai 1950 l-au găsit, l-au arestat şi l-au batjocorit în cunoscuta manieră a Securităţii. A fost dus la Făgăraş, în beciul casei dr. Giuca, transformată în sediu al Securităţii. Împreună cu alţi preoţi a fost trimis la pen. Braşov, apoi la Ghencea, apoi în lagărul de la Capu Midia, în lg. de la Cernavodă şi la pen. Bicaz, după care a fost eliberat. Deoarece a continuat să slujească, a fost rearestat. A luat din nou drumul închisorilor: Făgăraş, Ghencea, Coasta Galeş, Oneşti, de unde a fost din nou eliberat. Persecuţiile au continuat şi după eliberare, astfel încât s-a mutat la Braşov unde s-a angajat manipulant, până la pensionare. Abia după 1989 a reînceput să slujească acolo unde ar fi dorit să slujească întreaga viaţă, la biserica din Berivoi.

RADEŞ, Virgil.

Student la Politehnica din Timişoara. S-a afiliat grupului de partizani din Făgăraş. În nov. 1950 au coborât din munte pentru a pregăti câte ceva pentru iarnă. În noaptea de 6/7 nov. au poposit în şura învăţătorului Ion Pridon, din com. Pârâu-Făgăraş. Gazda ducându-se la un priveghi, l-a poftit să doarmă în casă, nu în fânar. În plină noapte, oamenii Securităţii au năvălit în casă şi au început lupta cu cei căutaţi. L-au lovit în cap pe Radeş Virgil, i-au rupt o mână, dar cineva care era alături, în pat, a început să tragă cu arma în securişti. Era Marcel Cornea, cel pe care îl căutau de fapt securiştii. Acesta a tras cu arma până când i s-au terminat gloanţele, după care a fost el împuşcat de securişti. Cei doi, plini de sânge, răniţi, au fost aruncaţi într-o dubă şi duşi la sediul Securităţii din Făgăraş. Pe drum, însă, Marcel Cornea a murit. Radeş Virgil a fost torturat la sediile Securităţii din Făgăraş şi Braşov. În iul. 1951 a fost judecat şi condamnat la 15 ani muncă silnică. S-a considerat însă că această pedeapsă nu era suficientă, astfel că în 1957 a fost executat la pen. Jilava, împreună cu grupul partizanilor din Făgăraş, trădaţi şi prinşi prin vicleşug.

RADIAN, Clementa Maria.

Cunoscută sub numele de Nancy. N. la 30 mai 1930, la Craiova, într-o familie înstărită – Cionea. Studii la Lausanne şi Paris. În 1923, după revenirea în ţară, s-a căsătorit cu Gheorghe Vrăbiescu, viitorul profesor de procedură penală de la Facultatea de Drept din Bucureşti. În 1937 s-a recăsătorit cu avocatul craiovean Alexandru Radian, care a ajuns ministrul propagandei în Guvernul Argetoianu. Soţul i-a murit de cancer, la Viena. Arestată la 2 apr. 1948. Torturată în anchete la M.A.I.. Condamnată la 5 ani închisoare, într-un lot anexă al lotului Popp Bujoi, prin sent. 2159/10 dec. 1948 a T.M. Bucureşti, semnată de Alex. Petrescu. Detenţia în pen. Mislea, Ghencea şi lg. Cernavoda şi Saligny, unde a fost supusă la muncă de exterminare deşi era bolnavă. În feb. 1952 a ajuns la pen. Târgşor, de unde a fost eliberată la 29 iul. 1952. În continuare i s-a stabilit D.O. la Craiova. Acolo a frecventat cercul intelectualilor reuniţi la profesorul C.D. Fortunescu, unde, pe lângă discuţii, aveau loc şi şedinţe de spiritism. Profesorul Scânteie a raportat Securităţii ceea ce se petrecea în casa Fortunescu. La 5 dec. 1955 a fost rearestată de Securitatea din Craiova. Judecată şi condamnată la 10 ani închisoare prin Sent. 232/8 aug 1956. Detenţia în pen. Văcăreşti, Miercurea Ciuc, Arad, Gai, unde s-a îmbolnăvit de T.B.C. A fost eliberată de la pen. Oradea Mare în urma graţierii din 1964. În iun. 1972 a plecat la New York, unde a luat permanent parte la protestele organizate împotriva atrocităţilor comise de regimul comunist din România. A murit la 18 iul. 1993, la New York.

RADIAN, Gheorghe. Elev la Liceul „Regele Mihai I” din Bucureşti. Arestat în 1948. Condamnat la 4 ani închisoare. Detenţia la M.A.I., în pen. Jilava, Târgşor şi lg. de la Canal.

RADIAN, Nicolae C. N. la 19 dec. 1920, la Moineşti – Bacău. Medic. Din Bucureşti, str. Aristide Briand nr. 20. Arestat la 8 sep. 1959. Torturat în anchete la sediul Securităţii din Uranus. I s-a înscenat un proces în care a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale. Condamnat la 8 ani muncă silnică, prin sent. 24/1 mar. 1960. Detenţia în pen. Jilava. Eliberat în urma graţierii din 1964.

RADIAN, Pavel A. N. în 1879. Din com. Băxani, raionul Soroca, Basarabia. Ţăran înstărit. Deportat în 1949 în reg. Kurgan, U.R.S.S., împreună cu soţia, Ecaterina.

RADIAN, Ştefan St. N. N. la 10 mai 1899 în com. Urzicuţa – Dolj. Condamnat pentru împotrivire la colectivizare. Detenţia în lg. „5 Culme”, unde a murit la 9 dec. 1952, din cauza muncii epuizante.

RADIANOV, Osinu. Din Gura Humorului – Suceava. Avocat. Arestat pe 6 dec. 1956. Condamnat de T.M. Iaşi la 7 ani muncă silnică.

RADICI, George. N. la 26 nov. 1930, în com. Pesac – Timiş, nr. 544. D.O. din 18 iun. 1951, în Bărăgan, pentru 4 ani şi o lună.

RADIN, Jiva. N. la 8 nov. 1947, în com. Diniaş – Timiş. D.O. din 18 iun. 1951, la Schei, în Bărăgan, pentru 4 ani şi o lună.

RADIN, Mila. Din com. Diniaş – Timiş. D.O. din 18 iun. 1951, la Schei, în Bărăgan, împreună cu familia – Jiva, Mara, Milenco, Boriţa – pentru 4 ani şi o lună.

RADINA, Pavel. Din jud. Sălaj. Arestat în 1949, în legătură cu revoltele ţărăneşti. În 1949 se afla în detenţie în pen. Gherla.

RADINA, Remus.

N. la 9 apr. 1924, la Craiova. A studiat timp de 6 ani la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. A absolvit Liceul Militar „D.A.Sturdza” şi Şcoala Militară de Cavalerie de la Târgovişte. Fire voluntară, ghidată de raţiune şi demnitate, principii morale, devotament necondiţionat faţă de patria sa. Când realitatea i-a contrazis aceste principii, a reacţionat cu fermitate. Astfel a părăsit Şcoala Militară din Germania, atunci când în joc a fost demnitatea românească. Tot astfel a fost primul ofiţer care a cerut să părăsească armata, atacând deschis guvernul comunist al lui Petru Groza. La 21 oct. 1946, la garnizoana din Câmpulung Moldovenesc politrucii care aderaseră la divizia „Tudor Vladimirescu” au organizat un miting în cadrul căruia au proslăvit guvernul comunist instalat din voinţa sovieticilor, ignorând minciuna şi umilinţa care înjoseau armata română. Sublocotenentul Remus Radina s-a adresat „celor ce profanau idealurile lui de român şi militar” şi în primul rând colonelului Ionescu, unul dintre adulatorii guvernului comunist român: „Domnule colonel, eu nu sunt de acord cu principiile de care este călăuzit guvernul Petru Groza şi, prin urmare, nu mai înţeleg să rămân în armată!”. La 22 oct. 1946, Remus Radina a înaintat superiorilor săi din armată următorul raport: „Am onoarea a vă ruga să binevoiţi a aproba îndepărtarea subsemnatului din cadrele active ale armatei, deoarece nu pot accepta principiile de care este călăuzit guvernul de largă concentrare democratică dr. Petru Groza. Acesta fiind un guvern împletit pe osatura oprimării libertăţii poporului român, vă rog stăruitor să binevoiţi a-mi da aviz favorabil, întrucât prefer să dezbrac această haină, pe care am slujit-o cu dragostea fanatică a omului conştient că-şi iubeşte într-adevăr poporul său, decât să o port umilită, sub pecetea abdicării de la marile lupte întreprinse pentru salvarea patriei”. Din acel moment a început calvarul pentru Remus Radina. La 19 nov. 1946 a fost arestat din localul secţiei de votare. A fost judecat de Consiliul Superior al Armatei şi prin Înalt Decret Regal a fost trecut în rezervă la 16 apr. 1947. Şi-a început viaţa civilă în condiţiile extrem de grele din acea perioadă. A reuşit cu mari eforturi să-şi câştige existenţa, să susţină examene la Facultatea de Drept şi să activeze pentru a-şi îndeplini datoria de a contribui la înlăturarea terorii ce se instalase în ţară. A găsit un post la Şcoala normală din Craiova şi a intrat în legătură cu mişcarea de rezistenţă condusă de generalul I. Carlaonţ. A acceptat misiunea de a trece în Iugoslavia pentru a evalua posibilităţile de a organiza acolo rezistenţa românească. În 1948 a muncit până la istovire pentru că urmărea să adune bani în eventualitatea plecării în Iugoslavia. A lucrat 12 ore în schimb de noapte, muncă grea, iar ziua mergea la examene pentru a asimila principiile dreptului internaţional. Charta Naţiunilor Unite a fost documentul care l-a călăuzit neîncetat în demersurile sale. A reuşit să treacă graniţa, spre Iugoslavia, în noaptea de 2 nov. 1948. Acolo însă a găsit cu totul altceva decât spera. A fost reţinut, anchetat cu duritate şi trimis înapoi în ţară. Sălbăticiile din Iugoslavia acelor vremuri au fost detaliat descrise în mărturia Testamentul din morgă. În ţară a fost imediat arestat, judecat şi condamnat la 5 ani închisoare pentru trecerea ilegală a frontierei. A cunoscut cele mai crunte închisori comuniste: Jilava, Peninsula, Poarta Albă, Galeş. În timpul detenţiei şi-a făcut auzite opiniile care pledau împotriva muncii forţate, a condiţiilor de viaţă în regim de exterminare din închisori, şi pentru respectarea demnităţii umane. A făcut nenumărate greve ale foamei, combinate cu ale setei, ajungând până la 26 de zile, a reuşit să aducă de cinci ori procurorul în temniţă, pentru a-i arăta la ce regim erau supuşi deţinuţii, a cerut să se pună cruci pe mormintele celor morţi şi să fie eliberaţi cei arestaţi şi necondamnaţi, „uitaţi” în temniţe cu anii şi transformaţi în adevărate epave umane. Bineînţeles curajul de a se împotrivi unui sistem necruţător l-a costat scump. N-a cerut niciodată nimic pentru el, ci în numele unor principii şi pentru aceasta a îndurat luni de carceră în lanţuri, frig, foame, torturi. Despre ceea ce a pătimit Remus Radina s-a aflat şi în ţară prin intermediul postului de radio „Europa Liberă”. A fost eliberat din pen. Oradea Mare la 29 aug. 1954. La 10 dec. 1956 a încercat să organizeze o manifestaţie la Bucureşti cu ocazia Zilei Drepturilor Omului. După izbucnirea revoluţiei din Ungaria, a întocmit un manifest semnat „Comitetul de Eliberare Naţională”. La 10 dec. 1956 a adresat O.N.U. acest document prin care cerea: eliberarea deţinuţilor politici din România; alegeri libere în toate ţările lumii, sub control internaţional; retragerea trupelor sovietice din Ungaria. A mers la Ambasada S.U.A., însoţit doar de Constantin Ticu Dumitrescu şi a depus documentul-memoriu. A luat apoi, peste câteva zile, hotărârea de a pleca din nou spre Apus, fără a se mai preda autorităţilor sârbeşti. A reuşit să treacă frontiera singur, noaptea, prin mlaştini, păduri, munţi şi reţele de sârmă, înarmat doar cu voinţă, curaj, o busolă şi un cleşte pentru tăiat reţelele de sârmă. Înaintarea spre Apus i-a fost compromisă de un delator din Banatul sârbesc care l-a denunţat serviciilor secrete. A fost extrădat în ziua de Crăciun 1956. Încarcerat imediat la Securitatea din Timişoara, a intrat în conflict cu anchetatorul care a refuzat să includă în declaraţia sa acuzaţiile pe care el le aducea regimului comunist. Refuzând să semneze o declaraţie care nu-l exprima, a fost adus procurorul. Acesta a admis să fie anexat declaraţiei un memoriu care să-l reprezinte pe Remus Radina. Memoriul a fost scris din memorie, la 13 feb. 1957, într-o perioadă de nouă teroare, după revoluţia din Ungaria. Recuperat apoi din arhivele T.M. Timişoara, memoriul conţinea şase pagini, din care cităm câteva fragmente: „Voi face la început o scurtă profesiune de credinţă. Nu am făcut parte din nici un partid sau asociaţie politică, dar am simpatizat şi voi simpatiza toate acele partide democratice care se vor supune votului poporului român şi care vor avea ca scop să asigure fericirea omului. Declar că am adoptat ca maximă esenţială a vieţii mele un citat din Thomas Jefferson: Am jurat, în faţa altarului lui Dumnezeu, duşmănie veşnică oricărui fel de tiranie asupra spiritului oamenilor. După cum afirmă Nicolae Bălcescu istoria omenirii reprezintă lupta continuă a dreptului împotriva tiraniei. Cred în libertatea popoarelor (dreptul la autonomie şi independenţă) şi în libertatea indivizilor şi consider, ca Thomas Carlyle, că libertatea este singurul ţel spre care tind, conştient sau nu, toate luptele, trudele şi suferinţele omului pe pământ. (...) Voi apăra toată viaţa cauza sfântă a libertăţii şi sunt ferm convins, iar viitorul apropiat va confirma cu siguranţă aceasta, că atâta timp cât libertatea nu va fi respectată, nu se va ajunge la o pace adevărată în lume. Acest adevăr îl exprimă astfel preşedintele Eisenhower: Noi am afirmat la Geneva şi o vom afirma şi de acum înainte că nu poate exista o pace adevărată, dacă această pace însemnează adoptarea unui statu quo care după părerea noastră implică nedreptate pentru multe ţări, represiuni împotriva oamenilor pe scară gigantică şi are ca urmare paralizarea prin frică a eforturilor constructive în multe domenii. Cred în Charta Naţiunilor Unite, din 26 iunie 1945, pe care o consider prima constituţie a omenirii şi cel mai important eveniment de la naşterea lui Iisus Christos. Cred în Declaraţia de independenţă americană din 4 iulie 1776, care conţine cea mai perfectă expunere a principiilor democraţiei. (...) Se afirmă că am trecut fraudulos frontiera. Guvernul actual vede paiul din ochiul meu, dar nu vede bârna din ochiul său. El uită ceea ce poporul român nu uită: că s-a instaurat în mod fraudulos la conducere, falsificând pe faţă rezultatul alegerilor din 19 noiembrie 1946, iar de atunci răpind poporului român dreptul de a-şi hotărî singur forma de guvrnământ şi sistemul economic. În lumina acestui simplu dar crud adevăr este evident pentru oricine că legile actuale din R.P.R. nu au valoare morală suficientă, pentru a fi respectate. Preşedintele Eisenhower cheamă pe toţi să repare nedreptăţile şi să respecte drepturile omului. (ss) Remus Radina, 13 feb. 1957”. În faţa acestui memoriu, anchetatorul penal, lt. Ardeleanu Nicolae, de la Securitatea din Timişoara, a făcut „Concluziile de învinuire nr. 690/2.03.1957”, cerând pornirea procesului penal pe care l-a motivat astfel: „Din cuprinsul memoriului făcut de învinuitul Remus Radina rezultă o serie de manifestări cu caracter duşmănos şi tendenţios împotriva Orânduirii de Stat democrat popular din R.P.R., şi anume: că actualul Guvern din R.P.R. nu respectă drepturile omului, prevăzute în Charta Naţiunilor Unite, afirmând că actualul regim din R.P.R. nu i-a dat dreptul la viaţă, dreptul la învăţătură, dreptul la libera alegere a muncii, dreptul la vot, dreptul de a pleca şi de a veni în ţară. Şi încheie cu paragraful ultim, din care reiese că guvernul nu vede bârna din ochiul lui şi că este evident pentru oricine că legile actuale din R.P.R. nu au valoare morală suficientă, pentru a fi respectate.” Remus Radina a fost condamnat de T.M. Timişoara la 10 ani muncă silnică în procesul care a avut loc la 12 mar. 1957. A fost trimis prin Jilava la pen. Gherla, unde regimul de teroare al lui Petre Goiciu era la ordinea zilei. A protestat împotriva acestui regim, a fost schingiuit şi izolat. Într-o „caracterizare” a lt. mj. Istrate Constantin se precizează: „În ziua de 7 iunie 1959 orele 16,30 deţinutul contrarevoluţionar Radina Remus... a pus la cale o revoltă în penitenciar la camera 59, unde se găsesc toţi deţinuţii C.R. care la data de 14.06.1958 au făcut revoltă în penitenciar. Cele puse la cale de acest element foarte înrăit au fost parate datorită şefului de secţie şi ASC, care au luat măsuri urgente şi energice. Deţinutul a fost pedepsit cu 21 zile de izolare.” Dar nici o piedică n-a putut să-l oprească pe Radina să-i înfrunte pe cei mai fioroşi criminali pe care i-a avut regimul şi i-a folosit în politica de exterminare a deţinuţilor politici. Pe aceştia Radina îi avertiza: „Menţionez că oricine distruge viaţa omului se face vinovat, atât în faţa dreptului internaţional, cât şi a legilor naţionale, de crimă împotriva umanităţii. Aceasta declar, susţin şi semnez, deţinut Radina Remus”. A fost eliberat în 1960, cu primul lot de mari invalizi, supravieţuitori ai regimului de exterminare comunist. Apoi a fost internat 4 ani în spitalele bucureştene pentru a i se ameliora, în măsura posibilităţilor, starea de sănătate. În 1978 a reuşit să ajungă în Franţa pentru un consult medical, dar mai ales ca „să arunce o rază de lumină asupra uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria României, pentru ca generaţiile viitoare să vadă ce se poate întâmpla când o ţară îşi pierde independenţa”. Pentru aceasta a ales să trăiască în Franţa. În prefaţa lucrării Testamentul din morgă, semnată de Eugen Ionescu, marele scriitor îl evocă emoţionant pe Remus Radina: „Remus Radina, unul dintre eroii sau sfinţii epocii noastre. Un martir voluntar, care nu renunţă nici la credinţa sa, nici la ceea ce îi dictează conştiinţa... Mă înclin în faţa curajului lui Remus Radina şi-l invidiez de a fi îndrăznit totul”.