SINGURA IEŞIRE A ROMÂNIEI:

ABANDONAREA GERMANIEI.

ÎNCEPEREA TRATATIVELOR DE LA CAIRO

Acestea au fost cuvintele lui de Chastelain când, pe 23 decembrie 1943, a fost întrebat de anchetatorii români asupra scopului acţiunii „Autonomus".

Şi continuând discuţia cu Eugen Crisţescu i-a spus că la Cairo se pierduse în­crederea în „aşa numita lovitură de stat a lui Maniu; numai Mareşalul, bucurându-se de sprijinul armatei, putea spera să reorienteze politica românească... de aceea i-am explicat că venisem să convingem guvernul român să rupă legăturile cu Axa... "

În discuţiile avute cu Piki Vasiliu, general şi ministru de interne, în ziua de 24 decembrie, acesta i-a transmis din partea Mareşalului că el „ ne va proteja de nemţi. Nu trebuie să li se ofere nemţilor nici un pretext să ne ia în seama lor şi de aceea profesorul Mihai Antonescu, prim-ministru şi ministru de externe al României, specialist în drept internaţional, ne va ajuta să ne întocmim declaraţiile. In nici un caz nu trebuie să admitem că am fost trimişi să sabotăm petrolul, pentru că un astfel de act împotriva unei mărfi strategice, le-ar fi oferit nemţilor argumentul valabil ca să ne preia...

Nemţii, care fuseseră avertizaţi după prinderea paraşutiştilor, au încercat în zadar să-i preia şi, nereuşind, au trimis oameni care să-i interogheze în sediul jandarmeriei, începând cu 10 ianuarie 1944.

Românii îi ceruseră şefului anchetator neamţ, Peţermann, să se comporte „în mod prietenos şi camaraderesc."

Când pe 24 ianuarie, Manfred von Killinger a trimis procesele verbale de interogatoriu la Berlin, le-a însoţit şi de comentariul său personal:

„Este clar că românii nu au nici o intenţie să-i interogheze sau să se poarte dur cu De Chastelain şi cu tovarăşii săi, aceasta fiind încă o dovadă a faptului, asupra căruia v-am atras atenţia în mod repetat că ei au o atitudine binevoitoare faţă de americani şi britanici. Am făcut acum o cerere oficială pentru transferarea lui De Chastelain în Germania, deşi nu cred, chiar dacă am recurge la artileria grea, că îl vom putea forţa să permită interogarea lui De Chastelain în Germania."

Acelaşi von Killinger, ochii şi urechile Germaniei în România, urmărind pro­blema celor 3 paraşutişti, a informat din nou Berlinul pe 28 aprilie, că Mareşalul Antonescu i-a refuzat cererea de a-i preda serviciilor nemţeşti, motivând că sunt prizonieri de război. Pentru ultima dată 1-a abordat pe Mareşal cu aceeaşi cerere, răspunzându-i-se că decizia sa era definitivă.

La sfârşitul lui februarie, Barbu Ştirbei a plecat spre Turcia, cu trenul şi acolo a fost ţinut 12 zile, în timp ce guvernul britanic încerca să-i parvină din partea ruşilor un proiect de armistiţiu. Molotov era de părere să se afle mai întâi ce vrea România.

Între timp, ministrul SUA, Lincoln MacVeagh îi explicase lui Cretzeanu „că nu există nici o speranţă ca trupele engleze să se deplaseze în vecinătatea României şi că ar fi mai bine pentru România dacă atunci când sosesc la frontierele sale ruşii o găsesc cu armele întoarse împotriva Germaniei, decât luptând în continuare de partea acesteia. " (23 martie 1944)

În acest timp Statele Unite îşi fixaseră poziţia, stabilind 27 de principii ce trebuiau impuse României la semnarea documentului de capitulare; la rândul său Comitetul englez pentru problemele postbelice de asemenea elaborase „un instrument de capitulare pentru România", numai din partea URSS nu se primise nimic şi nici nu se va primi.

Barbu Ştirbei a ajuns la Cairo pe 17 martie 1944 şi a precizat că reprezintă pe Iuliu Maniu şi în acelaşi timp cunoaşte şi părerile lui Antonescu.

Interesele lui Maniu sunt îndreptate spre o lovitură de Stat, dar înainte de a întreprinde aceasta, ar dori asigurări de la Aliaţi, în următoarele puncte:

1.         Independenţa României să fie menţinută;

2.    Drepturile ei teritoriale să fie respectate;

3.    Să i se acorde statut de cobeligerant;

4. În caz că e atacată de Bulgaria sau Ungaria, ea să fie ajutată de Aliaţi, în felul în care le va fi lor posibil, cum ar fi un bombardament sau sabotaj, sau altceva de felul acesta.

Întrebat despre drepturile teritoriale, el a spus că acestea se referă la Transilvania şi că viitorul Basarabiei să fie hotărât în cele din urmă printr-un plebiscit, dar că Româ­nia nu are pretenţii la partea din Dobrogea cedată Bulgarilor în 1940... Din partea Aliaţilor se aşteaptă un ajutor imediat constând în sprijin aerian şi o debarcare la Con­stanţa. .. menţionând... evident numai ruşii sunt în situaţia de a o face...

Referitor la discuţiile purtate la Cairo, s-a primit o scrisoare de la Molotov de către ambasadorul USA, Averell Harriman, trimisă apoi secretarului de stat Cordell Huli şi în care se spunea:

„Molotov a explicat că din rapoartele preliminare primite de guvernul sovietic referitor la aceste convorbiri, prinţul Ştirbei nu poate să-1 reprezinte pe Iuliu Maniu şi nu este împuternicit de el să poarte negocieri cu Aliaţii; că acum totul este clar: Maniu nu este unul dintre acei lideri care să se poată opune lui Antonescu şi este mai probabil că acţiunile sale sunt întreprinse cu permisiunea lui Antonescu, Maniu fiind doar o unealtă în mâna acestuia. Molotov adaugă că în prezent nu a reieşit clar... că Antonescu manifestă interes sau dorinţă pentru negocierile cu Aliaţii, care să ducă la ieşirea României din război şi trecerea ei de partea Aliaţilor, împotriva Germaniei.

Având în vedere cele de mai sus, Molotov conchide că... nu există motive să se acorde importanţă declaraţiilor lui Ştirbei... şi se îndoieşte de rezultatele pozitive... "

în schimb, pe 23 martie, din instrucţiunile Departamentului de Stat către ambasadele americane de la Londra şi Cairo, semnată C. Huli, reieşea altă părere decât a lui Molotov:

„...Departamentul împărtăşeşte satisfacţia la abordarea neaşteptat de realistă cuprinsă în propunerile româneşti... Departamentul consideră că anumite aspecte ridicate de Ştirbei nu ar fi într-o contradicţie serioasă cu condiţiile pe care Aliaţii le-ar putea stabili între ei. Autorităţile militare americane consideră că stipulaţiile române nu ridică nici un fel de obiecţie din punctul militar al Statelor Unite. Acestea şi-a manifestat, de asemenea, convingerea că ieşirea României din război şi asumarea de către România a statutului de cobeligerant alături de Aliaţi va avea o importanţă cardinală în desfăşurarea viitoare a războiului... " (C. Huli - Washington)

Ministrul USA, Lincoln MacVeagh pe 24 martie a trimis o telegramă către secretarul de Stat Cordell Huli, aducându-i la cunoştinţă situaţia delicată în care este pusă România în intenţiile germane de a declanşa o nouă ofensivă, prin chemarea lui Antonescu la Cartierul lui Hitler:

„La 22 martie Ştirbei a primit prin intermediul britanicilor un mesaj de la ambasadorul român de la Ankara, dezvăluind legătura strânsă între guvernul român şi emisar. (n.n. de fapt Ştirbei fusese trimis cu acordul lui Antonescu, care când plecase Cretzeanu la Ankara îi comunicase unele indicaţii pe care să le spună Aliaţilor şi pe care le-am menţionat mai sus).

Am primit o telegramă de la Mihai Antonescu, în care mi se spunea că Antonescu a fost invitat de Hitler şi că el probabil îl va însoţi..."

Şi cere unele indicaţii, ţinând cont şi de cele petrecute cu ocuparea Ungariei, dacă e posibil urgent.

Generalul Wilson, comandantul suprem al forţelor aliate din Mediterana, a trimis în aceeaşi zi următorul mesaj Mareşalului:

„Nu trebuie sub nici un motiv să mergeţi la Hitler. Dacă o veţi face, aceasta va fi interpretată ca o dovadă categorică a intenţiei României de a colabora până la sfârşit cu Germania şi ţara dv. va trebui să suporte toate consecinţele. Dv. trebuie să capitulaţi imediat în faţa celor Trei Puteri şi să ordonaţi trupelor române să nu mai lupte cu ruşii. Germania se află într-o situaţie disperată în sudul Rusiei şi dv. aveţi acum cea mai bună şi cea din urmă şansă ca să contribuiţi la înfrângerea ei totală.

Rezultatele şi natura condiţiilor de pace care, în cele din urmă, vor fi impuse României, vor fi în general determinate de măsura în care ea va contribui la înfrângerea Germaniei. Cu cât veţi face mai mult ca să-i împiedicaţi pe germani, cu atât mai rapidă va fi înfrângerea lor şi cu atât mai mari vor fi perspectivele de a salva România să devină un câmp de bătaie în săptămânile care urmează. Confirmaţi de primire imediat."

Telegrama lui Wilson a ajuns după plecarea lui Antonescu la Hitler.

Pe 22 martie Iuliu Maniu i-a timiş un mesaj lui Barbu Ştirbei, solicitând:

„... Cu consimţământul Regelui, vă rog să puneţi următoarea problemă repre­zentanţilor britanic şi american, ştiind că există toate indiciile ca României, aseme­nea Ungariei, să i se ceară să accepte trupe germane în ţară... pentru a avea o oarecare bază în vederea organizării unei posibile tentative de a ne opune ocupaţiei germane, noi trebuie să ştim dacă putem conta pe minimum de ajutor din partea anglo-americanilor... regiunea în care se va încerca rezistenţa va fi Oltenia şi Banat pentru a avea astfel posibilitatea unei eventuale retrageri în Iugoslavia... "

Lordul Moyne, ministru din partea Angliei, 1-a informat pe Ştirbei „că acest mesaj nu poate fi acceptat întrucât el este adresat numai britanicilor şi americanilor şi nu tuturor celor trei puteri negociatoare; şi că negocierile vor fi reluate după primirea unui mesaj adresat în comun reprezentanţilor britanic, rus şi american." Ruşii şi-au manifestat nemulţumirea pentru faptul că se trimisese telegramă lui Antonescu, fără să fie consultaţi şi ei.

Ambasadorul american Lincoln MacVeagh 1-a informat pe Secretarul de Stat, Cordell Huli, pe 27 martie, despre o scrisoare a lui Molotov, din 18 martie, în legătură cu scoaterea României din război şi dorinţa de a stabili contact cu Antonescu, spunând printre altele:

„ Guvernul sovietic are puţine speranţe în utilitatea unui contact prematur cu mareşalul Antonescu, datorită faptului că atitudinea lui fusese în general mai rea decât cea a guvernelor finlandez şi maghiar, lăsându-şi trupele în prima linie împo­triva trupelor sovietice în Crimeea", el „doreşte să încerce să stabilească legătura cu Antonescu " şi „ să considere că măsurile luate deja de generalul Wilson să fie suplimentate", în sensul de mai jos.

Lordul Moyne a telegrafiat în dimineaţa aceasta domnului Maniu, din partea guvernului Majestăţii Sale următorul mesaj conţinând esenţa scrisorii lui Molotov:

1.         Guvernul sovietic este gata acum să încerce să stabilească un contact cu
Antonescu.

2.    Pe lângă măsurile cerute deja de generalul Wilson, ei afirmă următoarele:

a.     Antonescu trebuie să ordone trupelor române aflate în legătură cu trupele sovietice să depună armele şi să se predea trupelor sovietice. Dacă acest ordin este emis şi executat... Comandamentul sovietic se obligă să trimită trupele capitulate într-una din zonele de pe Prut, pentru a fi predate în scopul organizării unei rezistenţe împotriva trupelor germane.

b.    Legătura directă trebuie stabilită, comandamente... să se numească o persoa­nă autorizată... transmiteţi acest mesaj prin mijloace rapide şi înştiinţaţi-ne imediat ce aţi făcut cu aceasta."

Pe data de 25 martie Iuliu Maniu a telegrafiat că cei doi Antoneşti plecaseră la Hitler şi că mesajul generalului Wilson ajunsese după plecarea lor, iar în alt mesaj, tot Maniu comunică întoarcerea celor doi Antoneşti, fără a se fi putut afla hotărâ­rile luate de ei.

Molotov a trimis pe 29 martie, prin A. Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, acordul de sprijin al lui Maniu:

„Molotov răspunde că guvernul sovietic nu are nici o obiecţie şi a instruit mi nistrul sovietic de la Cairo să-i spună generalului Wilson, pentru informarea lui Maniu, că dacă domnul Maniu plănuieşte o lovitură împotriva germanilor şi răstoarnă guvernul Antonescu, guvernul sovietic este gata să-i vină în ajutor. "

Nu cu puţin timp înainte Molotov avusese altă părere despre Maniu. Şi se observă că el lucra pe mai multe tablouri. Se angaja şi la Stockholm, fără a preveni pe ceilalţi doi aliaţi.

Pe 28 martie, ataşatul militar român de la Ankara 1-a întrebat pe colegul lui militar american, pe ce forţe de sprijin aerian s-ar putea bizui Mareşalul Antonescu din partea Aliaţilor, dacă s-ar decide să reziste germanilor? El preciza că Mareşalul are şapte divizii în Crimeea, trei pe Nistru şi alte trei lângă Odesa şi că are alte cincisprezece mobilizate şi concentrate în mod secret... Dominaţia germană este atât de puternică la Ploieşti, încât nu considera că e posibil o distrugere eficientă...

Imediat Marele Cartier General a trimis instrucţiuni ataşatului militar de la Ankara, ca mai departe să transmită ataşatului român telegrama de la Moscova din 26 martie şi preciza că:

1.        se oferă să bombardeze obiectivele indicate de români şi

2. afirmă că va fi luată în considerare problema declaraţiei de către guvernele aliate.

Secretarul de Stat USA, Cordell Huli, pe 30 martie trimitea ambasadorului american de la Cairo, Lincoln MacVeagh, instrucţiuni referitoare la importanţa politică si militară în convorbirile dintre Aliaţi şi reprezentanţii români:

1.        Rezultatele imediate sunt de cea mai mare importanţă, datorită evoluţiei rapide a evenimentelor...

2.   Realizând înţelegeri politice, care în mod evident să fie acceptabile pentru ruşi, o grijă deosebită trebuie manifestată pentru a ne asigura că aceste înţelegeri nu vor prejudicia în nici un fel actualul efort militar pe scară mare al ruşilor.

3.   Statele Unite nu vor fi, în viitorul apropiat, în situaţia să pună la dispoziţie asistenţă militară în acea zonă, cu excepţia unui sprijin limitat în operaţiuni de gherilă din aer şi, poate, cu bombardamente limitate.

Solidaritatea acestor considerente este aparentă. în domeniul aranjamentelor politice poate exista, aşadar, o dificultate permanentă în a armoniza în cadrul înţelegerilor comune, unul sau două din cele trei guverne, în ce priveşte necesitatea unei prime acţiuni.

Se poate întâmpla să fie găsită o soluţie în unele aranjamente analoage cu situaţia din Italia.... cele trei guverne nu au căzut de acord asupra nici unui plan concret aplicabil în statele satelite... Cordel Huli, 30 martie

Pe 31 martie, ambasadorul sovietic Novikov a cerut ambasadorului britanic permisiunea de a-1 vedea pe Ştirbei, căruia i-a adus la cunoştinţă scrisoarea lui Molotov din 29 martie referitoare la faptul că URSS ar fi gata să-i vină în ajutor lui Maniu, dacă ar plănui o lovitură contra lui Antonescu. Reieşea clar că toţi trei trebuiau să fie informaţi de toate acţiunile întreprinse.

Întrebat de Ştirbei, cu acea ocazie, dacă Rusia favoriza redarea Transilvaniei României, Novikov a răspuns că nu primise nici o instrucţiune.

Tot pe 31 martie, W. Churchill, într-o notă adresată lui Anthony Eden spunea:

„ Obiectivul nostru este de a-i face pe români să lupte contra germanilor, şi să-i ajute pe ruşi să avanseze... "

Comandantul suprem al forţelor aliate din Mediterana, generalul Henry Maitland Wilson, a trimis un mesaj lui Maniu pe 31 martie 1943:

„Am văzut comunicarea adresată de dv. emisarului, în care declaraţi că dacă mareşalul nu rupe relaţiile cu nemţii v-aţi decis să răsturnaţi regimul de la putere. Răsturnarea imediată a regimului colaboraţionist oferă cele mai bune perspective pentru viitorul României.

Trebuie să vă daţi seama că România va fi direct influenţată de rolul pe care-l joacă în actuala conjunctură, aşa cum s-a declarat deja în mesajul nostru din 27 martie, trimis lui Antonescu de Guvernul Majestăţii Sale. Prima necesitate este ca acele trupe române care vin în contact cu armata sovietică să capituleze... în scopul coordonării măsurilor militare împotriva germanilor. Dacă dv. răsturnaţi regimul mareşalului, în cazul în care el nu s-a decis să rupă cu Germania, guvernul sovietic îşi va arăta bunăvoinţa de a trata cu dv. în sensul celor menţionate mai sus. în acele regiuni unde este imposibil pentru armata română să lupte în colaborare cu ruşii, vă revine dv. să apreciaţi cum puteţi reuşi mai bine de a rezista germanilor. După părerea mea, şansa dv. cea mai bună pentru un succes militar va consta în evitarea unei ciocniri directe cu armata germană şi în concentrarea asupra unei întreruperi imediate a co­municaţiilor germane din România, respectiv şoselele, căile ferate, podurile, materialul rulant, locomotivele, de aşa manieră încât să se creeze greutăţi germanilor pe orice cale posibilă. Ca măsură imediată de sprijin pentru dv. în această sarcină, sunt pregătit să întreprind un puternic atac aerian asupra obiectivelor sugerate de dv. "

Ministerul de externe britanic, pe 1 aprilie a trimis o telegramă ambasadorului său de la Moscova, A. Clark Kerr, cu următorul conţinut:

„Am dori ca Antonescu şi Maniu să fie imediat informaţi despre comunicatul german de ieri care ne-a confirmat impresia că armata română joacă acum un rol important în menţinerea liniei germane pe frontul rusesc de sud, în special în sectorul mijlociu al Prutului. Este momentul propice pentru întoarcerea românilor, care însă s-ar putea să nu mai aibă loc după ce germanii şi-au răspândit propriile unităţi româ­ne. Ca urmare, este foarte urgent ca generalii de la comanda armatelor române de pe Prut şi din alte sectoare ale frontului să se predea imediat ruşilor. O capitulare la o dată ulterioară, când ruşii vor fi pătruns în România, nu va mai avea aceeaşi valoare pentru Aliaţi. Dacă guvernul sovietic nu are nici o obiecţie la o asemenea comunicare, vom transmite instrucţiuni lordului Moyne s-o facă imediat."

Se vede clar că cele trei puteri lucrau împreună şi nu făcea nimic vreuna, fără să comunice şi să ceară avizul celeilalte, şi mai ales al ruşilor.

Greutăţile în luarea unor măsuri de către Aliaţi au fost sesizate şi de ei şi pe data de 1 aprilie s-a trimis o scrisoare de către P. Howard (de la ministerul de externe) lui P.N. Loxley, în care sublinia:

„ Sunt de acord că sistemul de tratare a problemelor româneşti este extrem de greoi şi complicat şi că este aproape imposibil să se ia o decizie rapidă. Situaţia evoluează rapid şi înainte de a se ajunge la un acord între cele trei guverne asupra vreunei proble­me suntem copleşiţi de noi mesaje... Soluţia potrivită ar fi ca discuţiile să aibă loc la Moscova - ceva pe linia negocierilor ruso-finlandeze - acest lucru e imposibil, deoarece Maniu nu i-ar permite lui Ştirbei să plece la Moscova...

Singura alternativă este ca celor trei reprezentanţi aliaţi la Cairo, să li se acorde mult mai multă autoritate pentru a lua hotărâri... dar sunt sigur că guvernul sovietic nu va fi de acord, deoarece ei dau prea puţină importanţă discuţiilor actuale, iar noi suntem aceia care am luat tot timpul iniţiativa şi am îndemnat guvernul sovietic să manifeste interes...

Nu se va realiza nimic prin aceste discuţii zadarnice de la Cairo şi prin eforturile noastre stăruitoare de a face ca toate cele trei guverne să cadă de acord asupra fiecărei probleme. " (P. Howard, Londra, 1 aprilie 1944).

Manfred von Killinger, urmărind să-şi informeze guvernul său de la Berlin asupra situaţiei din România, a trimis pe 1 aprilie o telegramă la Berlin:

„Din discuţii diferite purtate cu politicienii români (printre alţii Vaier Pop, Gh. Brătianu) care reprezintă opinia ce predomină acum în România, au rezultat urmă­toarele:

Dacă nu se reuşeşte oprirea ruşilor pe linia principală de apărare care s-a stabilit acum, în primul rând cu arme care să distrugă blindatele şi ruşii înaintează spre regiunea petroliferă şi spre Bucureşti, România este obligată să capituleze, ceea ce ar avea ca urmare, probabil, căderea Bulgariei şi intrarea (în război) a Turciei. Pierderea regiunii petrolifere ar însemna o catastrofă pentru Germania în ducerea războiului mai departe."

La acea dată trupele ruseşti deja intraseră pe teritoriul românesc şi se începuse asaltul asupra forţelor încercuite în Crimeea.

Pe ziua de 2 aprilie, ziarele din Moscova au publicat „Declaraţia guvernului sovietic" cu privire la România:

„Guvernul sovietic informează că unităţile de înaintare ale Armatei Roşii, urmărind armatele germane şi trupele române aliate cu acestea, au trecut în câteva puncte râul Prut şi au pătruns pe teritoriul românesc. Comandamentul suprem al Armatei Roşii a ordonat unităţilor sovietice de înaintare să urmărească inamicul până la înfrângerea totală şi capitulare.

în acelaşi timp, guvernul sovietic declară că nu urmăreşte scopuri de cucerire a nici unei părţi din teritoriul românesc sau de schimbare a regimului social existent în România şi că intrarea trupelor sovietice în România este în exclusivitate dictată de necesitatea militară şi de continua rezistenţă opusă de trupele duşmane. "

Trecuseră trei luni de când paraşutiştii din „Autonomus" sosiseră pe pământul românesc şi nu se reuşise să se ia legătura cu Iuliu Maniu, obiectivul lor principal, pentru care veniseră.

Maniu se interesase mereu de soarta lor şi în primele zile după aterizare discutase despre soarta lor cu Mihai Antronescu, luându-şi personal răspunderea pentru acţiunea lor şi încercând să intervină pentru condiţii umane pentru ei.

A trebuit să se întoarcă de la Fuhrer pe 24 martie Antonescu şi să afle de mesajul lui Wilson, ca să simtă nevoia de a intra în linie directă cu el. Dar cum? Atunci s-a gândit la aparatul de transmisie cu care veniseră paraşutiştii.

În această situaţie Piki Vasiliu şi generalul Tobescu au intrat în acţiune pentru a se trimite primul mesaj de răspuns al mareşalului:

„Nu-i cereţi unui om bătrân şi unui soldat onest să-şi sfârşească zilele în umilinţă... Suntem prietenii şi nu duşmanii dumneavoastră...,"

De abia miercuri 29 martie s-a încercat aparatul care nu a reuşit să intre în legătură din cauza transmiţătoarelor care funcţionau pe bază de cristale, prin care se stabiliza frecvenţa transmisiei. Or, acestea nu erau de găsit. S-a aflat mai târziu că Eugen Cristescu le dăduse nemţilor.

Tot Chastelain i-a spus că Maniu dispune de o staţie de transmisie, din 1942, şi care n-a fost utilizată. Soluţia era ca acesta să le împrumute staţia. Şi Antonescu a acceptat ca Chastelain să vorbească cu Preşedintele PNŢ.

Pe 2 aprilie 1944, paraşutiştii în două maşini au fost scoşi să facă o plimbare prin Bucureşti. Generalul Tobescu cu Chastelain au mers într-o pădurice din afara Bucureştiului, unde erau aşteptaţi de Iuliu Maniu, adus acolo de Piki Vasiliu. Relatarea este următoarea, scrisă în septembrie 1944:

„Am avut o convorbire particulară cu Maniu, timp de o oră şi jumătate, în cursul căreia i-am cerut să nu mai amâne trecerea la acţiune, întrucât deruta armatei germane din sectorul românesc al frontului rus a creat condiţiile pentru o lovitură de stat sau o schimbare de politică mai favorabilă decât separe, se va mai ivi vreodată. El a confirmat că a primit asigurări de ajutor de la Comandamentul suprem şi era pe cale să-şi pună planul în aplicare. Mi-a spus că dezvăluise faptul că, pe lângă staţia de transmisiuni radio nefolosită, mai deţinea şi un alt „REGINALD", care funcţiona."

Anthony Eden, într-o notă adresată lui W. Churchill pe 3 aprilie, îi comunica că a trimis mesajul lui Antonescu ruşilor şi le-a cerut părerea:

„De fapt tot timpul am acţionat ca intermediari în aceste discuţii cu românii. Scopul nostru principal a fost în primul rând de a-i reconcilia pe români cu ruşii. Făcând aceasta, considerăm că iniţiativa trebuie lăsată ruşilor. De aceea nu am luat nici o măsură fără să consultăm Moscova şi Washingtonul... Nu cred că e necesar un mesaj special de la dv. pentru Stalin."

În Telegrama nr. 116, 28 martie, către ministrul britanic de la Alger, Harold Macmillan, privind propaganda germană referitoare la ocuparea României, se spunea:

„ Urmare la telegrama mea anterioară. Textul mesajului către Maniu este:

Notăm că germanii fac intensă propagandă că ar ocupa România cu forţe numeroase etc, dar nu trebuie să se dea crezare zvonurilor, sunt doar simple acte demonstrative. Nu credem că germanii au rezerve de risipit în acest scop. Toate forţele lor disponibile sunt ocupate fie în Ungaria, fie să reziste în faţa ruşilor pe Nistru. Nici chiar armata din Ungaria nu este puternică. Dacă este utilizată cu dibăcie, armata română va putea să facă faţă oricărei ameninţări armate din partea germanilor şi să întrerupă comunicaţiile din spatele frontului german."

Foreign Office pe data de 2 aprilie trimitea o informare guvernelor Commonwealth-ului referitor la mesajul trimis lui Antonescu, privind condiţiile sovietice, de pace:

„Mesajul a fost trimis lui Antonescu, informându-l că vrem să întreprindem puternice raiduri aeriene asupra obiectivelor pe care le va propune şi atrăgându-i atenţia asupra declaraţiei făcute de dl Molotov privind România, care a apărut în presa din 3 aprilie. Mesajul se încheie cerându-i lui Antonescu să răspundă imediat dacă acceptă condiţiile guvernului sovietic, cu care Aliaţii sunt întru totul de acord. "

La mesajul trimis de Mihai Antonescu pe 3 aprilie, din partea mareşalului, prin care se cer noi lămuriri cu privire la condiţiile ruseşti, ministrul britanic de la Cairo, lordul Moyne, spunea printre altele:

„.. .Acest mesaj este cel mai nemulţumitor decât de obicei... miroase mai mult ca oricând a amânare. Consider că numai o linie foarte fermă va fi de folos, aceasta putând fi propusă a fi adresată ca răspuns mareşalului... Chiar acum am auzit că Bucureştiul a fost bombardat. Aceasta va accelera lucrurile. "

Şi iată acum mesajul celor trei guverne propus după sugestiile lui Moyne:

„Nu există acum loc pentru amânare. Nu veţi mai avea niciodată o ocazie atât defavorabilă de a acţiona, după ce germanii vor putea să-şi răspândească propriile trupe printre trupele române.

Nu putem discuta condiţiile de armistiţiu sau alte probleme, ca de exemplu ocuparea României în perioada actualei crize. Declaraţia sovietică făcută publică de dl Molotov pe 2 aprilie trebuie să vă satisfacă până când, într-un moment mult mai potrivit, va fi posibil să se ia în consideraţie detaliile. Conduita dv. de acum va afecta în mare măsură condiţiile care vi se vor pune atunci. între timp avem intenţia să-i atacăm pe germani oriunde îi găsim şi deoarece v-am arătat că, în măsura în care liniile dv. de comunicaţie servesc efortul de război german, vom continua să bombardăm fără milă."

Pe data de 4 aprilie la orele 13,50 s-au abătut asupra Bucureştiului 250 de avioane care au bombardat oraşul timp de o oră şi jumătate, înregistrându-se 900 de morţi şi 1.200 de răniţi. S-au produs stricăciuni la Gara de Nord, Calea Griviţei, Cotroceni, a fost lovită o aripă a Paraltului Regal, hotelurile Ambasador şi Splendid unde erau cazaţi ofiţeri germani, uzina de apă Grozăveşti a avut de suferit, tramvaiele scoase din circulaţie... Cele mai multe pierderi de vieţi omeneşti au avut loc în Gara de Nord, fiind lovite mai multe trenuri tixite cu refugiaţi... A fost ceva îngrozitor pentru cei ce au trăit acele clipe.

A doua zi, miercuri 5 aprilie a continuat bombardarea cu oraşul Ploieşti şi regiunea petroliferă, unde s-au produs multe pagube, dar şi aviaţia americană a avut pierderi serioase.

Situaţia germanilor de pe frontul de răsărit şi în special din partea de sud era haotică şi ruşii nu le dădeau răgaz să se replieze, când ei intraseră pe teritoriul româ­nesc. Propaganda germană încerca să nesocotească realitatea şi într-o corespondenţă de la Berlin din 1 aprilie se spunea:

„Cercurile militare germane discern în haotica revărsare a maselor ruseşti tentativa zădărnicită până acum în permanenţă de a smulge conducerii germane iniţiativa referitor la evoluţia situaţiei de ansamblu de pe întreg continentul euro­pean şi de a o constrânge să-şi arunce grosul rezervelor sale pe frontul răsăritean. Aliaţii caută să determine conducerea germană şi să o împingă într-o situaţie critică care să aibă rolul să deschidă vestul Europei unui atac decisiv declanşat de forţele de luptă anglo-americane... Cercurile militare berlineze atrag atenţia asupra faptului că nu trebuie să se aprecieze ca un factor fundamental şi decisiv capacitatea combativă germană pe baza unor anumite operaţiuni şi mişcări strategice ca de pildă aceea a unei noi replieri afrontului german pe aripa sudică. în cadrul situaţiei de ansamblu afrontului european, operaţiunile germane de la aripa sudică afrontului răsăritean ţintesc de a ţine în loc, cu un minim de forţe proprii, un maxim de forţe ruseşti şi de a le cauza un maximum de pierderi."

Imediat după declaraţia lui Molotov cu privire la România, din 2 aprilie, a găsit de cuviinţă şi Ribbentrop să facă unele declaraţii, tot cu privire la România prin agenţia „Rador":

„La Nistru, Europa va fi apărată exact, cum se va apăra în orice alt loc pe continentul nostru... fiţi convinşi că soldatul german va apăra pământul României tot aşa cum va apăra pământul lui natal... Stalin vrea să forţeze pe Fuhrerul cancelar să retragă o parte importantă a trupelor germane pregătite pe frontul de vest împo­triva unei invazii şi să le trimită în sectorul de sud ameninţat al frontului de est. Fuhrerul însă, pare-se, nu este dispus să facă acest lucru, ci încearcă să cauzeze darnicului pe frontul de est cu minim de forţe maxim de pierderi."

Şi în cadrul acestei declaraţii, Ribbentrop căutând să demoralizeze poporul român, s-a referit la unele crude realităţi subliniind:

„... fiecare român ştie ce înseamnă aceste asigurări. Soarta românilor din Basarabia şi Bucovina, acum câţiva ani (dar nu spune că din cauza lui care încheiase protocolul secret cu Molotov) a fost o lecţie teribilă pentru toţi românii, căci metoda bolşevică rămâne totdeauna aceeaşi: întâi o asigurare solemnă a libertăţii şi independenţei, apoi ocupaţia efectuată de armata sovietică, apoi sosirea G.P. U. -ului, şi odată cu acesta, lichidarea intelectualilor, deportarea în Siberia a femeilor şi copiilor, mizeria maselor. Şi ca încheiere, încorporarea Statului în UNIUNEA SOVIETICĂ."