CONSTITUIREA BLOCULUI NAŢIONAL DEMOCRAT

 

Nici nu începuseră discuţiile pentru regruparea opoziţiei, că se şi aflase de această intenţie până la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, desigur prin cineva care era în slujba lui Eugen Cristescu.

Avansurilor lui Gută Tătărăscu, făcute prin terţi, pe lângă Iuliu Maniu, li s-au pus, din nou, oprelişte.

Constantinescu-Iaşi, care era un stipendiat al PNŢ, 1-a anunţat pe Ion Hudiţă că  s-a înţeles cu liberalii şi social-democraţii să se întâlnească pe data de 18 mai 1944, pentru a discuta în legătură cu o coaliţie a opoziţiei.

Iuliu Maniu a recomandat lui Ghiţă Pop şi lui Ion Hudiţă să nu accepte nici o altă formaţie politică în afara celor de mai sus, iar scopul să fie limitat la înlăturarea regimului antonescian, încetarea războiului alături de nemţi, continuarea lui alături de Aliaţi şi repunerea în vigoare a Constituţiei din 1923.

Delegaţiile erau deja fixate, ca şi partidele ce porneau pe acest drum. Cu toate acestea, chiar de la începutul întâlnirii, Constantinescu-Iaşi a propus lărgirea coaliţiei cu o serie de formaţiuni create de comunişti, la care îi cooptase pe Tătărăscu, Ralea, Ghelmegeanu ş.a., cerând în numele PCR această formulă, ca o condiţie sine qua non, grăbindu-se să citească şi Platforma Partidului Comunist, ca bază de acţiune. Nici n-a apucat să împăturească hârtia şi a fost oprit deoarece PNŢ nu era de acord să colaboreze cu cei vinovaţi de instaurarea regimului dictatorial şi pentru ruperea relaţiilor cu aliaţii tradiţionali ai României. Dacă PCR vrea să facă cârdăşie cu criminalii răspunzători de dezastrul ţării, a spus Ion Hudiţă, este liber s-o facă, noi nu putem intra într-o astfel de bălăceală. Bebe Brătianu s-a declarat de acord cu punctul de vedere al PNŢ şi a precizat că pe viitor nu va mai participa la discuţii cu comuniştii, atâta timp cât nu renunţă la aceste propuneri ofensatoare pentru ei. După ce social-democraţii şi-au exprimat mirarea faţă de aceste propuneri, pe care le-au respins, Ghiţă Pop, secretarul general al Partidului Naţional-Ţârănesc a precizat că propunerea este atât de imorală şi de surprinzătoare, încât ea trebuie să ne dea de gândit de pe acum, la scopurile pe care le urmăresc comuniştii în viitor. Toţi au plecat. A rămas Constantinescu-Iaşi la Ion Hudiţă în casă şi i-a atras atenţia că a venit cu Bâgu, care a fost şi la lupişti şi apoi la naţional-ţărănişti, fiind considerat ca agent al Siguranţei.

Iuliu Maniu a aprobat atitudinea din timpul discuţiilor şi a cerut să nu se mai poarte nici o discuţie aşteptându-se reacţia lor:

„.. .este sigur că noi vom avea mult de furcă cu Sovietele, dacă nu reuşim să ne desprindem de nemţi cât mai repede; ele au, desigur, planurile lor, nu numai faţă de ţara noastră, ci şi faţă de ceilalţi vecini europeni şi balcanici; să sperăm că vom avea sprijinul anglo-americanilor în lupta noastră contra imperialismului rusesc, dar a-ceasta este o chestiune de viitor, iar noi, în momentul de faţă trebuie să scăpăm de nemţi, lucrul cel mai important."

Ghiţă Pop a adăugat: „ Comuniştii noştri, care nu sunt agenţii Siguranţei, sunt în schimb agenţii Moscovei şi noi facem rău că-i ajutăm, căci n-au nimic românesc în ei, nişte simpli trădători. "

Cu această ocazie Ion Hudiţă a aflat că Lucreţiu Pătrăşcanu primea 50.000 de lei lunar de la Mihai Popovici, cu aprobarea lui Maniu, în afară de ce primea Constantinescu-Iaşi, pentru el personal. Punându-se problema opririi subvenţiei, Iuliu Maniu a spus: „Toate la timpul lor, pentru moment trebuie să menţinem relaţiile cu ei, atât cât e necesar ca să facem plăcere Moscovei..."

Faptul că Partidul Comunist din România devenise o agentură, cum spunea Ghiţă Pop, fie a KGB-ului, fie a Siguranţei româneşti, este recunoscut de comunişti după 1944, când se suspectau unul pe altul, căutând legăturile cu şefii Siguranţei şi este justificată prin afirmaţiile: „Strecurarea agenţilor provocatori în rândurile partidului (comunist) n-a fost întâmplătoare, ci organizată de Siguranţa burghezo-moşierească şi fascistă... supunând clasa muncitoare unui regim de teroare

poliţistă..."

În numele colaboraţioniştilor cu regimurile dictatoriale, Mihai Ralea 1-a căutat pe Ion Hudiţă, rugându-1 să intervină pe lângă Maniu pentru a fi acceptaţi în partid şi în coaliţia opoziţiei:

„Noi toţi cei vizaţi de procesul răspunderilor în frunte cu Tătărăscu, suntem dispuşi să recunoaştem pe Maniu drept şef suprem şi sub comanda lui să punem capăt războiului şi să întoarcem armele contra nemţilor; altfel, ştii ce se va întâmpla? Să ţi-o spun eu: pentru a ne apăra libertatea şi existenţa noastră politică faţă de voi, noi ne vom vedea siliţi, fără voia noastră, să ne aruncăm în braţele comuniştilor şi ale protectorilor lor, indiferent ce se va întâmpla cu ţara; spune-i lui Maniu să nu ne silească să facem acest lucru, repet încă o dată, pe care noi nu-1 dorim, însă să nu ne împingă la disperare.

Era o nouă formulă de şantaj, fiindcă cine are în el sămânţa oportunismului şi a trădării, pentru a-şi apăra „libertatea şi existenţa politică" va continua să treacă din partid în partid, pentru a-i fi lui bine, nu ţării pe care omul politic trebuie s-o servească. Un altul care făcea mărturisiri de credinţă era George Călinescu: „...dacă m-aş hotărî vreodată să intru în politica militantă, Partidul Naţional-Ţărănesc va fi singurul loc pentru mine; de altfel trebuie să vă spun că de când votez, votul meu a fost întotdeauna pentru candidaţii naţional-ţărănişti; eu am fost şi voi fi alături de partidul care reprezintă democraţia în interior şi alianţa cu democraţiile occidentale în politica externă, pentru motivul că urăsc de moarte orice dictatură, de dreapta ori de stânga."

Şi n-a trecut nici un an de la aceste declaraţii şi îl vom vedea cum îl va ataca pe Maniu şi va milita pentru P.C.R., mergând să „lumineze" şi pe ţărani.

Iuliu Maniu vedea cu groază apropierea ruşilor de Capitală, ceea ce îl făcea să spună prietenilor pe 26 mai 1944:

„Ruşii nu pot fi ţinuţi în frâu decât cu forţa. Pentru a fi menţinuţi între frontierele lor dinainte de război, nu este decât un mijloc, acela preconizat de Churchill, ca cel de-al doilea front să fie făcut în Balcani şi anglo-americanii să ocupe astfel Europa centrală înaintea ruşilor. Numai aşa vor putea scăpa de bolşevism popoarele din această parte a Europei; altfel sunt pierdute, şi noi odată cu ele." Grupul foştilor colaboraţionişti ai dictaturilor, Tătărăscu şi Ralea insistă pe lângă Mihai Antonescu să le înlesnească plecarea la Moscova, pentru a duce tratative în vederea încheierii unui aranjament mai favorabil în vederea încheierii armistiţiului. Barbu Ştirbei trimitea un mesaj pe 2 iunie lui Maniu şi-1 sfătuia să se ajungă la un acord cu Partidul Comunist din România, „trecând peste orice considerente, nu­mai pentru a face plăcere Moscovei."

Pe data de 26 mai s-a semnat o înţelegere (comuniştii o numesc pompos - Coaliţie Naţional Democrată) între organizaţiile fictive create ca: Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioţilor, Madoszul, Partidul Social-Democrat, Partidul Socialist Ţărănesc, Gruparea Tătărăsciană, Partidul Naţional Democrat al dr. P. Topa. Scopul urmărit nu era scoaterea României din război, ci cel de a contrabalansa acţiunea şi autoritatea lui Iuliu Maniu, care se opusese foştilor colaboraţionişti. Tătărăscu şi Ralea au informat Palatul şi legaţiile ţărilor neutre despre intenţiile lor de a contra încercarea lui Maniu şi Brătianu de a „pro­clama  moartea civică pentru cei care au părăsit grupările PNL şi PNŢ."

În ziua de 4 iunie 1944 a avut loc comemorarea Memorandiştilor la Biserica greco-catolică de pe strada Polonă, în prezenţa lui Iuliu Maniu. Slujba religioasă a fost făcută de preotul Tit Liviu Chinezu. In ziua respectivă poliţia a arestat câţiva ţărănişti printre care pe Ionel Anton Mureşanu, directorul ziarului „Ardealul", Nacu ş.a. Tot de la această biserică avea să fie arestat şi parohul de atunci (Tit Liviu Chinezu), consacrat cu puţin timp înainte ca episcop şi care avea să moară în temniţa Sighetului.

O nouă şedinţă a celor 4 partide a avut loc pe 7 iunie, tot la Ion Hudiţă, la care nu a mai venit Vasile Bâgu. Pătrăşcanu a anunţat că a renunţat la participarea lui Tătărăscu, Ralea... iar Constantinescu-Iaşi a scos declaraţia PCR ca să fie luată ca bază de discuţie şi iar s-a refuzat de celelalte trei partide, el fiind cel ce s-a ridicat şi a plecat.

Pe 12 iunie a avut loc o nouă şedinţă, de data aceasta la Zamfirescu Căteasa acasă. Cu această ocazie, Ion Hudiţă a dat citire punctelor de vedere asupra cărora puteau fi de acord şi s-a hotărât şedinţa următoare pe 16 iunie, pentru ca fiecare partid să poată analiza şi să-şi precizeze poziţia asupra punctelor propuse.

Între timp Titel Petrescu fusese informat că social-democraţii sunt alarmaţi de comunişti şi regreta că a semnat alături de ei în cadrul Frontului Unic, încheiat cu ocazia lui 1 mai. Referindu-se la Pătrăşcanu, îl caracterizează ca „ individ mediocru şi fals " pe care nu se poate baza, iar despre ceilalţi comunişti n-a putut şti niciodată care „sunt plătiţi de Moscova şi care de Siguranţă". Tot după informaţia lui, mişcarea comunistă din ţară ar fi condusă de agenţi ai Moscovei, stabiliţi la Bucureşti.

După informaţiile lui Maniu, la Palat au început o serie de intrigi. Despre Mircea Ioaniţiu se spunea că este manevrat de Gută Tătărăscu, care are o mare influenţă asupra lui, iar despre Stârcea că este neserios... (Referitor la acesta din urmă se va vedea că în timpul procesului conducătorilor PNŢ a făcut jocul Siguranţei şi, până la urmă, a dat o declaraţie de circa 2.000 de pagini despre tot ce s-a petrecut în viaţa palatului, în schimbul paşaportului pentru Elveţia).

Deci suspiciuni peste tot, Siguranţa era informată despre tot, acţiunea pentru scoaterea României din război trebuia să continue.

Din ordinul secret nr. 7.977/14 iunie 1944, dat de Ministerul de Interne către Direcţia generală a poliţiilor, reieşea cu claritate această situaţie din cadrul fiecărui partid în parte şi în ansamblul şedinţelor colective.

În noaptea de 12/13 iunie, din dorinţa Regelui a avut loc o întâlnire cu reprezen­tanţi ai Palatului şi cu comuniştii. Au participat generalul Sănătescu, Gh. Mihail, Mircea Ioaniţiu, Ion Mocsony-Stârcea şi Grigore Niculescu-Buzeşti din partea Palatului, iar din partea comuniştilor Lucreţiu Pătrăşcanu şi inginer „Ceauşu" (Emil Bodnăraş). Acţiunile în vederea pregătirilor militare continuau în timpul nopţilor, fiind angrenate şi alte cadre militare, precum gen. Vasiliu, pentru chestiunile de aviaţie şi antiaeriene, gen. C. Eftimiu, pentru probleme de transmisiuni, gen. Vasiliu Răşcanu, pentru zona petroliferă unde era comandant, colonel Dămăceanu, Şef de Stat Major la Comandamentul Capitalei...

Şedinţa partidelor politice a avut loc pe 16 iunie, acasă la Ghiţă Pop. Din partea comuniştilor a luat parte doar Petre Constantinescu-Iaşi.

Ghiţă Pop a anunţat că se renunţă la preambulul privitor la Basarabia şi Bucovina de Nord, pentru a se putea face posibil acordul cu PCR, subliniind:

"Noi protestăm însă faţă de această lipsă de patriotism a acestui partid şi ne rezervăm toată libertatea de a aduce la cunoştinţa opiniei publice, când va sosi momentul, motivele pentru care am acceptat o colaborare impusă de necesitatea de a pune capăt războiului."

Bebe Brătianu şi Rădăceanu s-au declarat de acord cu declaraţia lui Ghiţă Pop. Următoarea şedinţă a fost fixată pe 19 iunie, când s-a semnat DECLARAŢIA PENTRU SALVAREA ŢĂRII:

1. Încheierea fără întârziere, în baza ofertei făcute de Aliaţi a unui armistiţiu cu Naţiunile Unite, căutând a obţine condiţiunile posibile, cele mai bune pentru intere­sele ţării.

2. Ieşirea României din Axă, eliberarea ţării de ocupaţia germană, alăturarea ei de Naţiunile Unite şi restabilirea independenţei şi suveranităţii naţionale.

3. În acest scop: înlăturarea actualului regim de dictatură şi înlocuirea lui cu un regim constituţional democratic...

4. Menţinerea unei ordini democratice şi realizarea păcii, conform cu interesele statului şi poporului român...

5. Formaţiunile care alcătuiesc Blocul Naţional Democrat îşi păstrează întreaga independenţă ideologică şi politică.

A doua zi, pe 20 iunie, la C.I.C. Brătianu, la ora 10 dimineaţa, s-au semnat cele patru exemplare ale Declaraţiei, de către Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Titel Petrescu, urmând ca mai târziu să treacă şi Pătrăşcanu să iscălească. Iuliu Maniu a spus cu această ocazie:

„Blocul pe care l-am format noi reprezintă o situaţie cu totul nouă; el oferă acum o mare acoperire, atât Regelui cât şi militarilor care ar fi dispuşi să ne urmeze, întrucât Blocul nostru reprezintă azi voinţa ţării întregi; acţiunea noastră de viitor se vede astfel mult uşurată şi noi nu trebuie să pierdem din vedere acest lucru."

Pe 21 iunie, Ion Hudiţă a mers la Rege în audienţă şi i-a adus la cunoştinţă Actul de constituire a Blocului Naţional, cu repunerea în vigoare a constituţiei din 1923. Regele a fost informat şi de situaţia Partidului Naţional-Ţărănesc în cadrul Blocului, de cum priveşte partidul debarcarea din Franţa şi de grija acestuia ca nu cumva bombele zburătoare să reprezinte un pericol pentru Anglia.

Ştirbei care primise telegrama de creare a Blocului, a transmis că era mulţumit şi insista să fie convins Regele să-1 determine pe Atonescu să înceteze războiul cu ruşii. Cu aceast ocazie Grigore Niculescu Buzeşti i-a adus lui Maniu un mesaj din partea Comandantului englez din Mediterana răsăriteană, care cuprindea 3 puncte:

1.       Bombardamentele nu pot înceta până ce România nu încetează războiul;

2.   Anglia nu va trata niciodată cu Hitler decât pe baza capitulării necondiţionate;

3.  Anglo-americanii sunt solidari cu ruşii până la atingerea tuturor scopurilor prevăzute în alianţa semnată.

Maniu a dus acest mesaj lui Sănătescu ca să-1 înmâneze Regelui la Sinaia, cu sublinierea că situaţia este foarte gravă şi trebuie să decidă M.S. Regele.

Prima şedinţă a biroului lărgit al „Blocului" a avut loc pe 27 iunie, la Ghiţă Pop, I unde Pătrăşcanu a cerut bani pentru a se trece la acţiune: 100.000 lei pentru coruperea paznicilor lagărului de la Tg. Jiu, în vederea eliberării lui Gheorghiu Dej, Chivu Stoica, C. Doncea şi alţi fruntaşi cu trecere la muncitori; 500.000 lei pentru stabilirea de legături cu nucleele comuniste şi încă un milion de lei pentru acte de sabotaj, înainte de încheiere, Constantinescu-Iaşi a precizat că, pentru început, Partidul Comunist are nevoie de cel puţin 2 milioane de lei şi că probabil de aceeaşi sumă ar avea nevoie şi social-democraţii.

Mihai Popovici, după ce a ascultat acest plan, a sărit ca ars:

„După cât văd eu, domnule Pătrăşcanu, din planul expus de prietenul dumitale, d-voastră comuniştii nu dispuneţi de nici o organizare şi vreţi să v-o faceţi acum, cu banii noştri şi ai liberalilor; eu nu ştiu ce va face dl Dinu Brătianu, însă în ce ne priveşte pe noi, ţărăniştii, eu v-o spun clar, în calitatea mea de casier al partidului nostru, că noi nu vă putem da nimic din ceea ce pretindeţi d-voastră, mai întâi pentru că suntem săraci şi apoi, chiar dacă am avea, eu nu înţeleg să dăm bani ca să vă organizaţi partidul; să fiţi bucuroşi că v-am luat cu noi în Bloc pentru a face plăcere Sovietelor, luându-ne prin aceasta o mare răspundere în faţa ţării, dar să mai cereţi acum şi bani ca să vă organizaţi partidul d-voastră, este prea mult; e de ajuns că la adăpostul nostru şi al liberalilor, d-voastră căpătaţi o existenţă legală şi vă puteţi organiza, dacă aveţi credinţă şi oameni care să se jertfească pentru ţară; noi nu avem bani şi să nu contaţi pe sprijinul nostru financiar."

Cu această ocazie s-a constatat că Dinu Brătianu le dăduse comuniştilor un milion de lei şi de aici au început discuţii între social-democraţi şi Lucreţiu Pătrăşcanu, acuzându-1 pe acesta că e incorect şi neloial.

Următoarea şedinţă a fost fixată pe 1 iulie.

Maniu şi Brătianu au fost primiţi în audienţă de Rege, după ce acesta îl primise pe Mareşal, în ziua de 28 iunie. Antonescu căutase să arate că avea date precise în legătură cu intrarea Turciei în război, alături de anglo-americani şi pentru a preveni acest lucru, nemţii au început să trimită trupe în Bulgaria. în acest caz nu era posibilă nici o mişcare.

Sub această impresie, convins de Antonescu, 1-a găsit Maniu pe Rege. Maniu a argumentat că nu e posibilă o intrare a Turciei în război, tocmai acum la sfârşit, cu riscul de a-şi distruge armata. Regele a cerut să se lămurească mai întâi problema turcească şi apoi să se ia o decizie.

Aceeaşi discuţie s-a purtat separat şi cu Dinu Brătianu.

Deci aşteptare, şi din partea Regelui, şi a lui Antonescu.

Părerea lui Maniu era ca activitatea să se extindă spre secţiile muncitoreşti ale PNŢ şi PNL. în acest sens se numesc pentru organizarea secţiilor PNŢ din Capitală avocatul Romulus Georoceanu, Cezar Simionescu şi dr. Lucian Stănculescu, care trec la lucru şi constată că la Atelierele Griviţa şi Malaxa, naţional-ţărăniştii dispun de adeziunea majorităţii muncitorilor, pe când comuniştii sunt inexistenţi; sunt semnalaţi doar câţiva agenţi ai Siguranţei, pe post de comunişti.

Cei trei care se ocupau de organizarea muncitorilor au constituit 100 de comitete de acţiune şi i-au solicitat lui Pătrăşcanu să le dea oameni.

După o săptămână Constantinescu-Iaşi a venit cu o listă propunând 4 membri în Capitală, 3 la Ploieşti şi 2 la Arad.

Când a auzit, Maniu a socotit o dovadă de neseriozitate să organizezi o mişcare de stradă pentru răsturnarea unui regim militar şi mizând doar pe 9 oameni.

La şedinţa următoare au venit cu aceiaşi 9 „tovarăşi", deoarece pe ceilalţi nu-i putuseră verifica încă. Deabia pe 25 iulie Constantinescu-Iaşi a mai venit cu o listă cu încă 5 membri comunişti, care să fie puşi la dispoziţia secţiilor muncitoreşti şi nu a pierdut ocazia să mai ceară încă 500.000 lei de la PNŢ.