CAMPANIA ELECTORALĂ. VIOLENŢE NEÎNTRERUPTE LA ADRESA P.N.Ţ.

Faza de reorganizare a partidelor „istorice", incompletă şi făcută sub o sângeroasă teroare, nici n-a putut fi înfăptuită şi şeful guvernului se şi socotea în campanie electorală pe 2 iunie, când declara la Iaşi, fără pic de jenă:

„Datinile noastre strămoşeşti, trecutul nostru, Regele nostru, biserica noastră proprietatea individuală, sunt lucruri la care noi ţinem. Nu facem colhozuri, aşa cum vă sperie partidele istorice..."

Ce neruşinare, ce minciuni... debitate de la înălţimea postului ce-1 ocupa şi care au făcut la foarte scurt timp să se abată valul distrugător asupra satelor, iar el - omul păstrător de datină - a dezlănţuit prigoana cea mai cruntă asupra bisericii şi a mers cu pistolul în mână să forţeze abdicarea Regelui.

In aceeaşi dimineaţă, în jurul orei 6,30, conducerea P.N.L. din judeţul Dolj a plecat în propagandă electorală în comuna Pleniţa. De-abia a ieşit din Craiova şi în pădurea Bucovăţ a fost atacată cu revolverele de comunişti şi autobuzul forţat să se oprească. Năpustindu-se cu răngile i-au lovit peste tot corpul, şi cu predilecţie în cap, pe ocupanţii autobuzului căruia i s-a dat foc. Ca din întâmplare, preotul Cumpănaşu, prefectul judeţului (ajuns după aceea general de securitate) a trecut pe acolo tocmai în timpul când erau torturaţi. Avocatul Ionel Pleşa s-a ridicat cu greu, plin de sânge, i-a mângâiat hainele prefectului, adresându-i-se: „ Uite părinte ce-aţi făcut! Cum vă mai rabdă Dumnezeu?" Dar ca regizarea să fie completă, „întâmplător" a mai trecut şi un autobuz care a luat răniţii rămaşi, deoarece popa luase trei. Grav răniţi au fost Cornel Mihăiescu (secretarul organizaţiei, cu capul spart şi un glonte în maxilarul inferior), Ionel Pleşa (preşedintele organizaţiei P.N.L.) cu capul spart şi mâna fracturată, Ene (membru în comitetul judeţean) grav rănit. Au mai fost răniţi şi duşi la spitalul Filantropia următorii: Duran Vasile, Butoi Ştefan (avocat), Iliescu Dinei (avocat), Mihăilescu Petre, Popescu Cornel, Popescu Ion (colonel pensionar), Olănescu Iancu (avocat), Neamţu Tudor (avocat), Popescu Gheorghe (avocat), Stan Nelu (avocat) şi încă 4-5 persoane. In timp ce erau bătuţi, au fost şi jefuiţi de bijuterii şi de peste un milion de lei. Ancheta începută de Legiunea de jandarmi Dolj nu a putut „descoperi" autorii acestui atentat.

O echipă a Misiunii americane, însoţită de ziaristul Reuben Markham, trecând prin capitala Olteniei după câteva zile, a fost condusă la faţa locului de unele victime ca să filmeze şi să constate în ce condiţii se desfăşoară activitatea de către partidele de opoziţie. Demonstrându-i-se sălbăticia acţiunilor guvernamentale, ziaristul a spus glumind: „ Ca să faci omleta trebuie să spargi ouăle." Bine, bine, i-a răspuns avocatul Dinei Iliescu, una din victime: „Românul nostru e învăţat să taie lemnele din pădure, să le ducă acasă, să le spargă, să facă focul, să pună ulei în tigaie şi după aceea să spargă ouăle. Dar ca să facem cum credeţi d-voastră, nu ne cereţi prea mult? oare sacrificiul să fie util?" Răspunsul lui Markham a fost: „Da, într-adevăr, sacrificiul este mare. Aveţi dreptate şi nimeni nu vă poate ajuta!"

Cutezanţa relatărilor ziaristului american de la „Christian Science Monitor" a fost stopată după Craiova, de generalul Vinogradov, care 1-a chemat la Comisia Aliată Control, unde 1-a anunţat că i se retrage viza de şedere în România, pentru că articolele sale demonstrau o puternică atitudine antisovietică, inclusiv insulte la adresa Armatei Roşii şi că se implicase în politica partidelor din ţară. Cu toată obiecţia lui Markham, i s-au fixat cinci zile termen în care să plece. Generalul Cortland Schuyler 1-a întâlnit pe generalul rus Susaikov şi i-a înmânat o scrisoare de protest, convins că ziaristul şi-a făcut datoria. Nici intervenţia Departamentului de Stat, făcută prin ambasadorul Harriman la Moscova, nu a avut rezultat, pentru că guvernul sovietic 1-a susţinut tot pe Susaikov.

Un atentat împotriva unui membru marcant al P.N.Ţ. s-a produs la Craiova. Dumitru Căpăţâneanu, fondator al Partidului Ţărănesc, alături de Ion Mihalache în 1919, de mai multe ori deputat de Olt şi fost ministru subsecretar de Stat la Ministerul învăţământului, venit la Craiova pentru interese politice, a fost urmărit şi s-a tras cu pistolul mitralieră după el, în 12 iunie. După amiază a fost din nou urmărit până la locuinţa unde era găzduit, fiind împiedicat să-şi desfăşoare activitatea.

Această acţiune era o răzbunare pentru cele petrecute cu trei zile mai înainte, când în tactica de manipulare a ţărănimii Petru Groza venise la Craiova în fruntea unei cete de fenedişti să împartă titluri de proprietate. Era însoţit de Grigore Geamănu (secretar general la Ministerul de Interne), Mihail Ghelmegeanu (fruntaş politic poposit şi la Frontul Plugarilor), Vasiliu Răşcanu (ministru de război) şi alţii. P.C.R. şi mai ales Siguranţa aduseseră ţărani îmbrăcaţi în haine sărbătoreşti, ca să-1 audă pe primul ministru ameninţând: „Să ne ferească Dumnezeu ca din urma alegerilor (pe care noi le vom face când credem noi că este mai bine şi am spus-o şi în altă parte, atunci când hambarele vor fi pline) din voturile care se vor număra să reiasă că plugarii şi-au uitat această sfântă datorie, lăsând singuri pe tovarăşii lor de luptă. Fiindcă o asemenea trădare, ca toate trădările, ar fi aspru şi crunt pedepsită..."

Dar neaşteptatul, surpriza a sosit. Tineretul i-a răsplătit cuvintele cu ouă şi roşii, aruncate mai ales în premier. Activiştii de partid şi bineînţeles Siguranţa au ripostat. De pe clădirea P.C.R., de pe str. Unirii din Craiova, s-a tras în mulţime. Şi nu se ştie dacă din întâmplare, sau nu, glonţul ucigător 1-a lovit chiar pe cel care făcuse atâtea victime şi îngrozise Oltenia, pe căpitanul Vasiliev Petrov, şeful NKVD. El nu se afla întâmplător în mijlocul mulţimii. Venise să savureze dragostea mulţimii faţă de regimul pe care ei se străduiau să-1 facă popular prin mijloace diabolice.

Din palatul de astăzi al Mitropoliei Olteniei, sediul odioasei instituţii de atunci, pe 13 iunie se desfăşurau funeraliile făcute zbirului de către prefectul popă. Presa locală comunistă a profesorului Scânteie înfiera „ asasinatul miselesc al huliganilor manişti", pentru a împroşca ura asupra opoziţiei, scriind în ziarul „Înainte": „ O ceată de huligani, iresponsabilă, pleavă a demagogiei politicianiste, organizată în bandă, după ce a încercat în van să turbure sărbătoreasca manifestare şi-a descărcat revolverele, ucigând pe unul din glorioşii ofiţeri ai armatei sovietice eliberatoare ". Un lucru evitau să spună, anume că pistoalele se găseau în mâna poliţiei şi a activiştilor de partid comunişti.

Arestările din rândul elevilor au fost numeroase şi condamnările s-au dat urgent pe 15 iunie - au fost între o lună şi trei ani, dar la recursul judecat de col. Cristian Moldoveanu, „huliganii" au fost achitaţi din lipsă de probe.

Un lucru e sigur: foarte mulţi s-au bucurat de moartea acestui Petrov.

Moscova era în permanenţă preocupată de România şi căuta să obţină informaţii pe toate căile. Astfel, L.S. Baranov, din CC. sovietic le cere pe 19 iunie lui Gheorghiu-Dej şi Anei Pauker să îi expedieze prin curierul special Ulianov date în legătură cu politica internă a României: „Ar fi de dorit să se obţină unele date noi despre activitatea subversivă a reacţiunii. Ne interesează şi informaţii despre poziţia şi comportamentul Regelui şi ale anturajului său, situaţia din sânul partidelor istorice perspectivele colaborării cu social-democraţii (după excluderea grupului T. Petrescu), activitatea practică a comitetului electoral central al Blocului Partidelor Democrate, atitudinea noilor partide democrate, atitudinea noilor partide politice faţă de F.N.D. şi noua lege electorală."

Deci, preocuparea de căpetenie era opoziţia, Maniu-Brătianu-Petrescu.

Şi Plenara CC. al P.C.R. avea aceeaşi preocupare subliniată în şedinţa din 8 iunie 1946, publicată în „Scânteia", în plus îl ataca pe Lucreţiu Pătrăşcanu pentru că, nu a accentuat răspunderea politică a partidelor istorice în menţinerea urii şovine, în asuprirea naţională la care a fost supusă în trecut populaţia maghiară din Transilvania şi în provinciile recente iniţiate şi organizate de către partidele istorice. „Această lipsă în discursul lui L. Pătrăşcanu a dat prilej partidelor istorice să arunce răspunderea provocărilor din Transilvania exclusiv asupra elementelor revizioniste maghiare şi să pretindă că în problema naţională există unitate de vederi între partidele democratice şi partidele istorice."

In politica de subjugare a tuturor formaţiunilor, comuniştii îi chemaseră pe studenţii formaţiilor ciupercuţe create, precum şi pe profesorii secundari şi universitari, punându-i să dea şi ei o declaraţie de susţinere a B.P.D. în alegerile ce trebuiau să dea o lovitură reacţiunii conduse de Maniu (18 iunie).

TINERETUL UNIVERSITAR NAŢIONAL-ŢĂRĂNESC a ţinut delegaţia permanentă înainte de plecarea în vacanţă, care în acel an se transformase într-o luptă înverşunată pentru salvarea neamului şi care trebuia dovedită prin rezultatul alegerilor ce se apropiau. Cu acea ocazie, fiind invitat, Iuliu MANIU a spus printre altele:

„ Scopul acţiunii politice este satisfacerea mulţumitoare a exigenţelor sociale, economice şi culturale ale poporului. Aceste exigenţe sunt simţite şi dorite de masele populare. Intelectualii sunt datori să dea un conţinut precis acestor exigenţe şi să formuleze, în baza rezultatelor ştiinţifice şi experienţelor făcute de statele civilizate, satisfacerea acestor exigenţe. Ele trebuie să primească forme concrete şi să stabilească soluţii potrivite. Baza şi izvorul preocupărilor politice ale conducătorilor de partid trebuie să fie legătura strânsă cu masele populare... P.N.Ţ., de la înfiinţarea lui, şi-a îndeplinit cu multă insistenţă îndatorirea lui îndoită: de a cunoaşte dorinţele şi de a căuta să le realizeze... de la înfiinţarea lui şi până astăzi partidul nostru a fost partidul muncitorimii româneşti, în fruntea străduinţelor sale acest partid a aşezat două mari principii călăuzitoare: IDEEA NAŢIONALĂ ŞI DREPTATEA SOCIALĂ.

... Noi, Românii, suntem deci datori faţă de propriul nostru neam şi faţă de omenirea întreagă să dezvoltăm minunatele calităţi şi însuşiri specifice ale poporului nostru şi să le punem în serviciul omenirii întregi. Aceasta nu se poate face decât prin organizarea unui Stat naţional, care să se bucure de libertate naţională deplină partidul nostru a luptat pentru emanciparea naţională şi socială a poporului de sub opresiune, Naţionalismul nostru nu înseamnă însămânţarea unei gândiri sau năzuinţe de exclusivism. Noi nu vrem. să împiedicăm naţionalităţile care conlocuiesc cu noi să-si cultive firea lor şi întocmirile lor economice. Politica partidului nostru faţă de celelalte neamuri a fost împăciuitoare şi tolerantă. Nu am fost, nu suntem şi nici nu ne gândim să fim antisemiţi şi şovini.

Pe noi ne uneşte iubirea faţă de propriul nostru popor, iar nu ura şi dorinţa de

persecutare a altor neamuri.

In ce priveşte principiul dreptăţii sociale, suferinţele de veacuri ale ţărănimii române au trebuit să pună în acţiune continuă tendinţele noastre, pentru descoperirea mijloacelor de emancipare economică şi socială a poporului român.

Partidul Naţional Român a adoptat cele mai moderne legiuiri muncitoreşti şi a depus însemnate stăruinţe pentru promovarea dreptăţii sociale...

Noi trebuie să ţinem seama de firea poporului nostru, de felul său de a gândi şi a lucra şi de starea socială în care se găseşte. Nu avem altă pretenţie decât acea să fim lăsaţi liberi în acţiunea noastră paşnică şi civilizatorică.

Noi suntem împotriva ideilor comuniste şi ducem o luptă categorică în contra partidelor politice româneşti care stau în serviciul tendinţelor comuniste. Nu avem nici cel mai ascuns gând de a critica sau de a unelti în contra puternicului nostru vecin de la Răsărit şi vrem să mergem cu el şi celelalte naţiuni unite, braţ la braţ, pentru realizarea păcii. Calomniile adversarilor noştri politici nu ne tulbură... Partidul nostru trebuie să înfăptuiască reformele sociale şi economice, radicale, prin mijloace

democratice...

Acesta trebuie să fie idealul d-voastră, al generaţiei tinere, pe care trebuie să-l urmăriţi cu elan şi cu devotament. Tendinţa d-voastră de totdeauna trebuie să fie aceea de a duce Statul şi naţiunea noastră, în mod veşnic, ascendent, spre perfecţiune şi înălţare naţională, de a realiza programul partidului nostru şi Statul ţărănesc. Naţiunea română trebuie să urmărească, acum prin colaborarea d-voastră, mâine sub conducerea d-voastră, întărirea şi dezvoltarea însuşirilor splendide ale poporului nostru... Partidul nostru în care am lucrat şi eu vreme de cincizeci de ani şi-a împlinit întotdeauna întreaga democraţie. El a dus cu mult curaj o luptă făţişă şi grea pentru libertatea naţională, pentru unitatea naţională, pentru dreptatea socială..."

Aceste frământări interne îşi aveau corespondenţă pe plan extern, împiedicarea desfăşurării întrunirilor fiind sesizată de unii dintre cei ce garantaseră o viaţă normală şi reclamată deseori. Astfel, pe 8 iunie, Departamentul de Stat scria:

„Nota americană din 5 februarie 1946, exprimând asigurările guvernului român ca bază a recunoaşterii americane, n-a fost decât parţial publicată şi n-a fost transmisă prin radio. Pe de altă parte, amintim că tulburările care se produc în timpul întrunirilor partidelor de opoziţie par inspirate de guvern. Cei doi reprezentanţi ai celor două vechi partide care au intrat în cabinet în timpul reorganizării din ianuarie se plâng să sunt împiedicaţi să participe la lucrările guvernului."

In nota guvernului american, după o săptămână, pe 14 iunie, se sublinia că n-a fost fixată nici discutarea legii electorale, nici promulgarea legii, nici nu s-au stabilit listele electorale şi nici nu s-a fixat data alegerilor.

„In ceea ce priveşte problemele menţionate, guvernul american consideră răspunsul român nesatisfăcător în ceea ce priveşte situaţia actuală, şi conţine cu siguranţă inexactităţi..." Regretând că e nevoit să considere răspunsul nesatisfăcător guvernul american speră că guvernul român va lua măsurile necesare pentru îndeplinirea angajamentelor.

In aceeaşi zi, guvernul britanic, constatând aceeaşi lipsă de interes faţă de promisiunile făcute, adaugă: „Răspunsul guvernului român conţine nu numai inexactităţi, dar în acelaşi timp prezintă o informare absolut incompletă şi falsa asupra situaţiei. Răspunsul este considerat de Guvernul Majestăţii Sale în întregime nesatisfăcător şi speră... ca guvernul român să ia măsuri imediate şi adevărate în vederea îndeplinirii asigurărilor date."

Aceste note au fost date spre publicare presei române de către reprezentanţii celor două state, dar pe 15 iunie s-a dat ordin presei române să nu publice textele celor două note şi nici să nu le trimită la cenzură, sub ameninţarea că ziarul care ar îndrăzni ar fi suprimat definitiv.

Şi protestele guvernelor nu se reliefau numai în notele trimise, ci şi în discursurile din Camera Comunelor, unde primul ministru Ernest Bavin, ca răspuns interviului lui Molotov dat presei sovietice, a afirmat pe 5 iunie:

„ Vreau să atrag atenţia Camerei şi lumii întregi că trebuie să-şi amintească mereu că, dacă nu vrem un război total, trebuie neapărat să avem o pace totală - şi spun guvernului sovietic: dacă preţuiţi pacea mai presus decât orice, nu o pierdeţi; ea poate să nu mai vie niciodată. Numai dacă Rusia intră deplin în înţelegere cu Europa poate exista o garanţie de pace permanentă pe continentul european..."

A doua zi, şeful opoziţiei engleze, W. Churchill, care se plecase în faţa lui Stalin, de data aceasta ataca mai categoric comunismul şi Rusia spunând: „... ne-am înţeles cu ruşii să se oprească la linia Curzon şi ei s-au oprit pe linia Stettin-Triest."

Şi în spatele acestei cortine, ruşii se simţeau ca la ei acasă şi impuneau şi vasalilor să le urmeze exemplul: minciuni, arestări, crime.

Guvernul român trebuia să şicaneze misiunea americană de la Bucureşti, conform instrucţiunilor primite: îl expulzase pe ziaristul R. Markham şi-1 arestase pe Teodor Manicatide, tânărul inginer funcţionar la Misiunea americană, chiar din faţa birourilor, urmărind să-1 implice în înscenarea pregătită organizaţiei „Sumanele Negre". Dar intervenţia promptă a unui ofiţer american care a observat scena, a plecat după el, a reuşit să-1 scoată din ghearele Siguranţei şi 1-a dus la Misiune. A fost pus sub protecţie în biroul generalului Schuyler. După mai bine de o lună, generalul a reuşit să-1 trimită pe Manicatide cu soţia şi copilul în occident.

Secretara ministrului Burton Berry - domnişoara Olteanu - a fost arestată şi, în ciuda protestelor, nu au reuşit s-o elibereze. Ministrul Berry a cerut Departamentului să condiţioneze acceptarea reprezentanţilor diplomatici români la Washington de eliberarea domnişoarei Olteanu, dar nu s-a acceptat.

O problemă deosebit de importantă a fost aceea a fostului prim-ministru, generalul Nicolae Rădescu, care după 28 februarie 1945 s-a refugiat la Misiunea Britanică de la Bucureşti, de unde guvernul Groza intenţiona să-1 ia viu sau mort. Aceasta însemna violarea teritorială a Angliei. In faţa acestei ameninţări s-au luat toate măsurile ca să se împiedice răpirea şi până la urmă i s-a garantat securitatea, acasă, sub pază, putând să iasă în oraş pentru a lua masa. Totul a mers până într-o zi, pe 15 iunie, după masă, când a dispărut, anunţându-se ulterior sosirea lui în Cipru. Această fugă avea loc în jurul datei de 23-24 iunie, când se hotărâse arestarea grupului de ofiţeri din jurul Palatului de la Sinaia, printre ei figurând şi N. Rădescu. La pregătirea fugii a participat şi pilotul Doru Ienciu, dar ea a fost efectuată de căpitanul de aviaţie Nicolae Spuză, cu un avion Savoia-Marchetti, luând pe lângă general şi pe Barbu Niculescu. Până la plecare, a declarat N. Rădescu: „Am fost ţinut cu porţile sub lacăt si păzit cu străşnicie de zbirii «patrioţi»... toate mijloacele de comunicare îmi erau retezate de mafia roşie ce sta la pândă".

Campania de intimidare a populaţiei continua, aşa cum erau directivele, mergându-se până la ucidere. Pe 19 iunie 1946, reprezentantul organizaţiei naţional-tărăniste din Suceava - Traian Ţăranu - a fost asasinat. Autorii nu au fost descoperiţi.

Iuliu Maniu a făcut un Memoriu primului ministru în numele PNŢ, în care îi aduce la cunoştinţă mai multe abuzuri săvârşite de Ministerul de Interne:

- Violarea domiciliului personal din str. Sfinţilor nr. 10 de către poliţie, care a pătruns cu forţa, a spart biroul şi alte mobile, ridicând corespondenţă şi acte.

- Au făcut descindere la sediul central al P.N.Ţ. din str. Clemenceau nr. 9, au ridicat acte şi corespondenţă, arestând pe avocatul Dănilă Pop.

- în noaptea de 29/30 iunie, agenţi de poliţie şi alte persoane au pătruns cu forţa în sediul central al P.N.Ţ., au spart cartotecile şi birourile, ridicând toată corespondenţa şi arhiva partidului, după care au arestat oamenii de serviciu şi pe dl Nicolae Bălşanu, funcţionar la societatea civilă „casa Naţional-Ţărănească", lăsând post fix până Duminică 1 iulie la ora 10.

- Tot pe 30 iunie, au procedat în acelaşi fel la sediul Sectorului 2 Albastru şi la locuinţele domnilor avocat Cezar Simionescu, dr. Lucian Stănculescu şi Corneliu Coposu, care de asemenea au fost arestaţi câteva ore, fără ordinul Parchetului şi fără forme legale.

Comitetul Executiv Central a fost convocat pe 4 iulie 1946, când Iuliu Maniu a prezentat „Raportul privitor la participarea P.N.Ţ. la realizarea actului de la 23 august".

Tot cu acea ocazie au fost numiţi patru secretari generali adjuncţi, subliniindu-se politica manifestată faţă de guvern. Prefectura Timiş comunica pe 4 iulie la Bucureşti: „Opoziţia se simte foarte puternică şi nu se sfiieşte a o arăta. Are siguranţa deplină în câştigarea alegerilor şi reuşeşte câteodată să intimideze pe membrii Blocului. Spiritul tradiţionalist al populaţiei bănăţene ajută opoziţia... "

In Consiliul de Miniştri, Emil Haţieganu a menţionat că declaraţiile ministrului de Justiţie făcute presei au întărit şi mai mult Partidul Naţional-Ţărănesc în convingerea că se află pe o linie justă în problema constituţionalităţii anteproiectului de lege electorală... şi a cerut respectarea în întregime a punctului de vedere exprimat de P.N.Ţ.: „alcătuirea unei comisii care să studieze materialul provenit de la Ministerul de Justiţie, cu privire la proiectul de lege electorală." Ministrul liberal, Mihail Romniceanu, a discutat pe larg chestiunea constituţională a anteproiectului de lege electorală, subliniind acele părţi care trebuiesc modificate în legea electorală.

Mihai Romniceanu a cerut convocarea unei şedinţe speciale în care să se discute situaţia politică internă şi să se clarifice cazurile celor arestaţi ilegal, cu acest punct de vedere fiind de acord şi dl Emil Haţieganu, reprezentantul P.N.Ţ.

Pe 10 iulie, în Consiliul Superior al Armatei s-a discutat, pe baza impunerii sovietice, scoaterea din armată a acelora ce nu s-au încadrat în regimul politic actual Generalul Constantin Sănătescu afirmă în „Jurnal": „din această cauză foarte mulţi ofiţeri, calificaţi drept foarte buni, vor trebui să plece. Cu toată opoziţia ce am făcut ca criteriul politic să dispară din selecţionare, am întâmpinat rezistenţă din partea Ministerului de Război şi a subsecretarilor de stat, care m-au pus în minoritate. P_e lângă acestea, se dau afară ofiţeri activi şi pe de altă parte se cheamă în activitate ofiţeri de rezervă din cei ce sunt bine văzuţi de ruşi şi de guvern. Actualul regim a reuşit să aducă haosul în armată. "

A doua zi au fost trecuţi în cadrul disponibil „din oficiu" 107 generali, locul lor fiind ocupat în mare măsură de cadre provenite din cele două divizii venite gata comunizate din Rusia.

In aceeaşi zi cu scoaterea generalilor din armată, Consiliul de Miniştri a aprobat proiectul legii electorale, deşi era neconstituţional, şi care desfiinţa Senatul şi-i ridica Regelui prerogativa de a desfiinţa Parlamentul. Reprezentanţii celor două partide de opoziţie au protestat că nu s-a ţinut cont de observaţiile lor şi nu au participat la vot.

Imediat, comuniştii au trecut la acţiune pentru împiedicarea campaniei. Ministerul de Interne a primit din teritoriu următoarea comunicare: „în ziua de 12 iulie a.c, la o descindere făcută la tipografia «Ulpiu Stănculescu» din Giurgiu, str. Berthelot nr. 3, s-au găsit 2.000 de exemplare din manifestul «Apel către Ţară» al formaţiunii titeliste. Manifestul fusese dat la tipărire de către domnul Marian Pariseşti, fostul preşedinte al organizaţiei de Vlaşca a P.S.D. Manifestul a fost confiscat şi s-au luat măsuri ca pe viitor, fracţiunea titelistă să nu mai poată tipări şi răspândi manifeste şi să nu poată ţine întruniri în ilegalitate."

Ministerul de Interne a trecut şi el la pregătirea alegerilor, solicitând inspectoratelor judeţene:

- să verifice aparatul poliţienesc asupra ataşamentului politic;

- obligaţia organelor de poliţie de a asigura libertatea de acţiune a forţelor democratice în contra încercărilor de agresiune din partea elementelor reacţionare;

- intensificarea colaborării poliţiei cu conducătorii organizaţiilor locale administrative... precum şi verificarea cetăţeniei locuitorilor înscrişi în listele electorale;

- crearea de echipe întărite, cu misiuni de ordin informativ, pentru cunoaşterea orientării prezente a foştilor conducători ai organizaţiilor de dreapta.

Iuliu Maniu a cerut Regelui, pe 13 iulie, să nu semneze legea electorală. La acest demers se aliaseră şi Dinu Brătianu cu Titel Petrescu. în acest fel se spera că va izbucni un scandal internaţional, Maniu fiind convins că ar fi singura soluţie pentru împiedicarea unor alegeri falsificate şi subjugarea ţării. Americanii, cărora li se ceruse sfatul, erau de părere să se semneze.

Burton Berry, care era la curent cu frământările din ţară scria: „Regele Mihai realizează că noua lege electorală deschide larg poarta fraudelor electorale guvernului Groza, dându-i posibilitatea să-şi aleagă singur parlamentul pe care şi-l vrea. El este conştient de pericolul pentru Coroană şi pentru ţară al noului parlament comunist. El ştie că ţara este în imensa ei majoritate anticomunistă. Dar, cu toate acestea, el nu poate refuza să semneze decretul, fiindcă legea propusă se pretează la fraude. "

Pe de altă parte, forţa şi Susaikov, care-i spunea lui Negel: „Sper ca Regele să semneze decretul într-o zi, două. "

Apoi, Regele i-a văzut pe Pătrăşcanu şi pe Tătărăscu şi-a semnat legea electorală, a fost publicată pe 15 iulie. Aceasta prevedea, pe lângă multe subterfugii de fraudare, şi posibilitatea ca procesul verbal de constatare al rezultatului să poată fi semnat numai de preşedinte, în caz că ceilalţi refuză. Şi aceasta a fost cheia ce a dus, după cum vom vedea, la falsificări până la inversarea rezultatelor.

Pe 20 iulie 1946, în comuna Hălmagiu, a avut loc o mare întrunire a P.N.Ţ., cu participarea de la cenrtru a lui Alexandru Leucuţia, preşedintele organizaţiei de Arad, si a fostului ministru de Externe Grigore Niculescu-Buzeşti. Cu o zi înainte au sosit în comună nouă activişti comunişti, care au pregătit o manifestare culturală, la care au apărut cu un tren special o mulţime de „artişti" însoţiţi de fanfară. Adunarea ţărănistă s-a desfăşurat fiind acoperită de fanfară şi de urletele „artiştilor" care la sfârşit i-au urmărit pe membrii P.N.Ţ. veniţi să asculte programul P.N.Ţ. Pe lângă urmărire, au fost bătuţi. Vicepreşedintele - Ion Bogdan, fost deputat P.N.Ţ. -, a fost foarte grav rănit la cap cu răngile, ciomegele şi pietrele „artiştilor".

Politica de aservire rusească a ţărilor ocupate era cunoscută şi de guvernele occidentale, precum şi de ziarişti. Pe 20 iulie 1946, în ziarul „Le Figaro", cunoscutul comentator politic american Walter Lippmann scria articolul „Pentru opace globală ", din care subliniem pasajele:

„... Rusia urmăreşte să-şi menţină influenţa sa şi autoritatea după retragerea armatei. într-adevăr, atâta timp cât ocupă o ţară oarecare, Kremlinul poate să-şi impună voinţa guvernului acelei ţări... Compoziţia guvernului nu este de o importanţă primordială, pentru că în orice caz el este sub autoritatea comandamentului rus. Dar Kremlinul trebuie să-şi ia alte măsuri pentru a continua să controleze viaţa economică şi politică din acea ţară după retragerea Armatei Roşii. în momentul retragerii, trebuie ca această armată să lase în urmă un guvern amic, adică o dictatură impusă prin comuniştii lăsaţi la faţa locului, Kremlinul trebuie să fie sigur că se vor supune instrucţiunilor pe care le vor primi. O astfel de dictatură tocmai s-a pus la punct în Ungaria. Ea exista deja în Iugoslavia, în Bulgaria şi în România... Noi nu suntem siguri că ruşii ar avea intenţia să evacueze Europa de răsărit... Ruşii înainte de a pleca vor încerca să-i elimine nu numai pe cei ce ar putea forma un guvern ostil, dar şi pe cei ce ar putea să-i ajute..."

Timpul ne-a demonstrat că asta a fost politica lor şi au comis cele mai abominabile crime, sub ochii lumii civilizate, fără ca cineva să reacţioneze. Ruşii nu cunosc limbaj diplomatic.

Cuvântul de ordine din 26 iulie 1946, lansat de Vasile Luca, era: „Nu uitaţi că scopul nostru este compromiterea şi distrugerea partidelor istorice." Aceasta în ciuda faptului că în provincie comuniştii erau foarte slabi, ei socotindu-i pe toţi "muncitorii că ar fi de-ai lor. Regionala Bacău, în luna iulie, se arată îngrijorată de situaţie. într-un raport din această lună, se spunea:

„Analizând situaţia partidului de la fabrica Buhuşi, am constatat că p. c. r. era inexistent, nu avea influenţă în rândul muncitorilor. Din 1.200 de membri de partid, , majoritatea nu veneau la şedinţele de celulă. Marea masă de muncitori era sub influenţa maniştilor şi, la un match de foot-ball dat de o echipă din Ardeal, a fost o puternică răbufnire antisemită, antisovietică şi antiguvernamentală. Muncitorii umblau cu fotografia Regelui în piept şi sfidau partidul şi guvernul. "

In discuţiile preliminare pentru tratatele de pace, pe ziua de 4 iulie (aniversar independenţei Statelor Unite) Triestul a fost trecut sub controlul internaţional al celor lor patru mari puteri, permiţându-se astfel ca U.R.S.S. să ajungă şi la Marea Adriatică

Tot ea îşi dăduse avizul pentru legea electorală şi le ceruse românilor comunisti să treacă la acţiune. Şi a început să curgă sânge.

Pe 27 iulie, s-a întrunit la Târgovişte Congresul P.N.Ţ. din judeţul Dâmbovita sub preşedinţia profesorului Cezar Spineanu, unul dintre cei mai vechi membri, care alături de Mihalache şi Căpăţâneanu au pus bazele Partidului Ţărănesc în 1919.

Incă de la începutul lucrărilor şi-au făcut apariţia mai multe camioane pline cu muncitori înarmaţi cu răngi de fier. Sala a fost invadată de aceste unelte comuniste care au început să lovească fără milă. Bătăuşii erau conduşi de un anume Dorobanţii sondor de la Gura Ocniţei, având alături pe alţii de teapa lui, ca Moraru, Bizin, Badea, toţi ajunşi după aceia în Securitate, ca ofiţeri anchetatori, şi primul chiar comandant la închisoarea Aiud. Aceştia erau dirijaţi din umbră de învăţătorul Gogu Popescu, ajuns prefect al judeţului, avansând până la postul de ambasador în Ghana, după falsificarea alegerilor.

Bătaia a fost continuată şi pe străzile din jurul sălii congresului, până s-au convins că pe lângă răniţi există şi morţi. Răniţi grav au fost avocatul Ghiţă Marin (secretarul organizaţiei) şi alţi vreo 10-12, iar printre morţi s-a numărat eminentul profesor de istorie Alexandru Vasilescu, de la Liceul Militar „Nicolae Filipescu" din Mănăstirea Dealului. Guvernul nu a luat nici un fel de măsură.

Tot pe 27 iulie, Ion Mihalache a ţinut o adunare la Câmpulung-Muscel, în care a analizat politica internă şi externă văzută de P.N.Ţ., aducând acuzaţii guvernului şi încercând să explice situaţia personală, fiindcă se pornise o campanie ca să-1 scoată de pe listele electorale, din cauza „voluntariatului" din 1941. Merită a se da o explicaţie acestor acuzaţii, aşa cum precizează I. Mihalache:

„În cursul anului 1941, mi s-au făcut stăruitoare propuneri de a intra în guvern. Am refuzat constant, arătând că întreaga linie de conduită politică ce mi-am impus a fost de a-mi lua răspunderi numai pe baza convingerilor mele proprii, confruntate şi aprobate de partid şi prin aceasta de Ţară. Că, deci, nu pot să-mi asum răspunderi pe o politică în care n-am crezut, nu cred, dimpotrivă: îi prevăd dezastrele; văd interesele Germaniei de a solidariza Ţara cu politica germană, pe care însă Ţara o detestă fiind contrară intereselor româneşti... Nu am participat nici o singură zi pe frontul de est, nici ca voluntar, nici ca mobilizat. Ca voluntar nu era posibil, întrucât legile militare rezervă voluntariatul pentru cei ce nu figurează pe tabelele de mobilizare, ceea ce nu era cazul meu, fiind maior în reg. 30 Muscel. Iar mobilizat nu am fost de, fapt. Am lămurit acest lucru faţă de organele militare (Marele Stat Major şi Ministerul de Război), cărora Ministerul Agriculturii le-a cerut avizul în urma unor înscenări politice tinzând să mă exproprieze total, întrucât nu intram în legea de expropriere.

Şi ţin să se ştie din proprie iniţiativă, am pus acte originale şi fotocopii la dispoziţia Statului Major, căruia îi arsese arhiva, deşi foaia matricolă ar fi fost singura suficientă.

Este la mijloc o confuzie voită, precum şi o tendinţă politică pe care ţin să nu le las nelămurite. Faptele între care se face confuzia stau astfel:

A) A doua zi după declararea războiului, am comunicat Marelui stat Major că, in caz de mobilizare, doresc să fiu mobilizat pe front (iar nu la partea sedentară, cum eram sigur că se pregăteşte). Marele Stat Major mi-a răspuns la câteva zile că luat la cunoştinţă de dorinţa mea, dar că mobilizarea şi repartizarea se vor hotărî ,de catre organele în drept, după cum interesele armatei vor cere. Aceasta a fost pretinsa cerere de voluntariat şi aceasta a fost rezolvarea ei. Am făcut această cerere determinat de următoarele motive: 1. Aflasem că voi avea o utilizare cu caracter politic, sub forma unei mobilizări a Comandamentul de Căpetenie al Armatei, ceea ce voiam să evit. Simţământul meu românesc mă determina să prefer riscul vieţii - care depindea numai de mine -faţă de riscul unei eventuale solidarizări la răspunderi politice, fie chiar indirecte -care nu mă priveau numai pe mine.

2. Mai aveam de rezolvat un caz de conştiinţă, era angajamentul luat prin demisia din Consilieratul regal, dată ca semn de protest, în momentul când fostul Rege Carol a înfiinţat Partidul Naţiunii, în serviciul cauzei germane, provocator faţă de U.R.S.S. Evenimentele au confirmat prevederile mele.

B) Peste o lună, dl Mareşal Antonescu m-a chemat la Comandamentul de Căpetenie. Am primit ordin prin Marele Stat Major, Eşalonul II, Bucureşti. Prezentându-mă aici, am fost îndrumat către Iaşi, unde trebuia să întâlnesc pe Mareşal.

M-am prezentat la Iaşi, domnilor g-ral Tătăranu şi col. Borcescu, care mi-au comunicat că sunt chemat la dl Antonescu.

L-am găsit la Chişinău, după câteva zile, la 3 august 1941, şi am avut cu d-sa, la 5 august, o lungă convorbire în trenul Chişinău-Bălţi.

I-am comunicat punctul nostru de vedere, al Partidului Naţional-Ţărănesc, că armata română trebuie să se oprească pe Nistru. D-sa mi-a răspuns că strategic nu poate fi oprită pe Nistru, dar că se va opri la Bug. Apoi, mi-a propus ca eu să rămân pe lângă d-sa pentru chestiuni politice. Am refuzat categoric.

M-am înapoiat, neprimind nici o soldă - deoarece nu m-am considerat mobilizat. Nu poate rezulta din aceste fapte o ADEZIUNE la războiul antisovietic." întâlnirea de la Câmpulung-Muscel nu s-a soldat cu incidente. In adunările comuniste nu se vorbea decât de incitare la ură şi crimă împotriva lui Maniu şi Brătianu, debitându-se tot felul de minciuni. La mitingul P.C.R. din 6 august 1946, pe stadionul Giuleşti, din nou Vasile Luca îndemna:

„...In interesul ţării, al dezvoltării libere, democratice, progresiste a Românei poporul român trebuie să lichideze ultimele rămăşiţe morale şi politice ale fascismului şi sprijinitorii acestor rămăşiţe - clica reacţionară manisto-brătienistă." Ecoul sau, mai bine zis, cuvântul de ordine comunist a şi ajuns în ţară şi, pe 7 august 1946, bandele comuniste au minat casa vicepreşedintelui P.N.Ţ. de la Bârlad avocatul Vasile Georgescu-Bârlad - şi au dărâmat-o în parte.

Continuând activitatea criminală, a doua zi, pe 8 august, o echipă de şoc comunistă, în frunte cu comisarul Chiriac, a atacat clubul P.N.Ţ. de la Tg- Jiu, folosind răngi şi pistoale. Au devastat şi au maltratat. Printre cei grav răniţi se afla muncitor Fieraru, care a fost internat cu plăgi deschise în spital.

La 9 august, la Piteşti a avut loc o mare dramă. După ce se obţinuseră din partea lui Teohari Georgescu şi a prefectului Chiriac aprobările pentru ţinerea Comitetul judeţean din Argeş, al cărui preşedinte era Nicolae Penescu (secretarul general a P.N.Ţ.), au sosit în dimineaţa de 9 august la Piteşti, venind de la Bucureşti: N. Penescu Gheorghe Mihai şi Bogdan Gheordunescu.

In oraş deja sosiseră mai multe camioane încărcate cu muncitori veniţi de la Târgovişte, înarmaţi cu pistoale şi răngi de fier, care au pătruns în Tribunal, in urmărirea lui Penescu. El, împreună cu Gheorghe Mihai au intrat în cabinetul judecătorului Costelian, care le-a oferit adăpost. De aici, pentru a scăpa de furia dezlănţuită a barbarilor, au sărit pe fereastră pentru a se refugia în Administraţia financiară. S-a deschis focul şi două gloanţe l-au lovit în cap pe Gheorghe Mihai care a rămas mort pe loc. Penescu, cu un picior fracturat a căzut jos, unde a fost tocat cu răngile, rămânând în nesimţire. Avocatul Stănescu 1-a luat în braţe târându-1, iar comisarul Sevaciuc 1-a apărat şi a reuşit să-1 ducă la spital. Acolo deja ajunseseră alte victime: învăţătorul Tică Popescu de la Albota, rănit grav şi cu leziuni interne, Gheorghe Bădescu - profesor - cu un braţ şi picior fracturate şi leziuni interne, Constantin Amzărescu, cu ambele picioare fracturate, Vasile Coculescu - profesor -un braţ fracturat şi grave leziuni la cap, avocatul Tâtulescu, cu leziuni la cap şi o comoţie cerebrală, preotul Dinu, cu membrele fracturate şi leziuni la cap, şi mulţi alţii răniţi mai mult sau mai puţin, printre care Ion Florescu, Sterian Popescu, Marin Piţigoi, Alexandru Ionescu, Constantin Anghelescu ş.a.

Poliţia din Piteşti a fost consemnată pentru a nu interveni în menţinerea ordinii. Au fost la faţa locului poliţişti din Curtea de Argeş îmbrăcaţi în civili, conduşi de şeful poliţiei de acolo, care au participat la agresiune. Echipa destinată pentru a-1 omorî pe Penescu era condusă de un oarecare Leu şi un şofer, Gogu Constantinescu. Echipa din Târgovişte era condusă de inginerul Baltă şi unii ca Belisache (fost poliţist la Piteşti), Dorobanţu, Bizin etc.

Nu s-au sfiit să facă agresiunea criminală chiar în Tribunal, bruscându-1 pe procurorul Racoviţă. Teo Simionescu şi Herbasiu, din BPD, cu două zile înainte spuneau că Mihai va fi omorât iar Penescu va fi făcut terci.

La Turda, agresorii comunişti conduşi de Albon s-au năpustit pe 10 august asupra şedinţei biroului P.N.Ţ., cu răngi de fier şi arme de foc, rănind grav la cap pe avocatul Ionel Pop, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi înalt Comisar al Transilvaniei. De asemenea, a fost rănit grav profesorul universitar Valeriu Moldovan, preşedintele de onoare al organizaţiei, şi doctorul Emil Cheţianu, fost prefect, a cărui viaţă era pusă în pericol. Au fost bătuţi peste 20 de membri.

Iuliu MANIU, în faţa acestor barbarii, s-a adresat pe 14 august Regelui:

„... Rog respectuos pe Majestatea Voastră să binevoiască a lua măsuri pentru constrângerea guvernului la îndeplinirea îndatoririlor sale. Ordinea în Stat trebuie să fie restabilită, iar viaţa cetăţenilor, ajunsă la discreţia agresiunilor tolerate şi încurajate de guvern, trebuie să fie apărată. Repet raportul meu supus înaltei cunoştinţe a Majestăţii Voastre, că guvernul actual este incapabil de a satisface obligaţiile sale şi că el nu mai poate fi tolerat în fruntea ţării... "