1947 - ANUL MARILOR DEZASTRE

În ianuarie 1947, ministrul de interne ungar, fost luptător comunist în Spania şi trimis de Moscova să facă ordine în Ungaria, a „descoperit" un complot al partidului „micilor agrarieni" şi a condamnat mulţi conducători dintre ei, printre care Gyorgy Donath, care a fost executat. Bela Kovacs, secretarul general al micilor agrarieni, învinuit de „complot" contra Armatei Roşii, a fost arestat şi dus în Siberia pentru zece ani. Arestările s-au înmulţit în rândurile acestui partid ţărănesc ungar iar mulţi conducători au reuşit să ia drumul exilului.

Tot în cursul lunii ianuarie 1947 Moscova a creat C.A.E.R., o ripostă la organizaţia occidentală N.A.T.O.

În Bulgaria, după 27 octombrie 1946 au fost omorâţi 24 de membri ai partidului ţărănesc bulgar, iar pe 5 iunie 1947, în plină şedinţă a Adunării Deputaţilor, a fost arestat Nikola Petkov împreună cu alţi membri. El a fost judecat şi executat în septembrie, după cum vom vedea.

Dar tot ca o reacţie la N.A.T.O., Moscova a reactivat luptele de partizani din Grecia, sprijinindu-i cu arme, muniţie şi medicamente, dându-le posibilitatea ca să-i facă baze de acţiune în Bulgaria, Albania şi mai ales Iugoslavia, găsindu-le la nevoie şi refugiu. Ruşii profitau de faptul că occidentalii demobilizaseră din forţele ce participaseră la război, iar Anglia, care era direct interesată, se găsea în mari dificultăţi cu lumea arabă şi s-a văzut nevoită să lase mână liberă americanilor în Grecia şi Turcia. Cele două mari puteri considerau afacerea cu partizanii ca un nou semn de intenţie de expansiune, sau cel puţin de şantaj.

În ianuarie 1947 a fost trimisă de către O.N.U. o comisie de anchetă formată din reprezentanţii a 11 ţări, care s-au deplasat la Atena. Majoritatea membrilor comisiei, în afară de ruşi şi polonezi care s-au abţinut, au hotărât să creeze o subcomisie O.N.U. de observaţie instalată la Salonic. Guvernele bulgar, iugoslav şi albanez au interzis accesul subcomisiei pe teritoriul lor.

Americanii, care au luat lucrurile în serios de această dată, prin Truman au hotărât să treacă la acţiune şi în martie, după cum vom vedea, au anunţat planul de susţinere a celor două ţări, prin acordarea unui ajutor economic de 300 de milioane de dolari pentru Grecia şi de 100 de milioane pentru Turcia. Această doctrină Truman va urmări sprijinirea tuturor ţărilor eliberate de nazism. Dar U.R.S.S. se opunea.

Pe 19 ianuarie, în alegerile care au avut loc în Polonia, după modelul sovietic, Mikolajczyk, şeful opoziţiei, a fost zdrobit, exclus din guvern şi obligat să-şi caute salvarea, reuşind în octombrie 1947 să fugă în Anglia.

În faţa planului N.A.T.O., ruşii au reacţionat opunând C.A.E.R.-ul. Acum nu vor sta cu mâinile în sân şi în faţa planului economic de ajutorare propus de Truman, la rândul său Stalin l-a chemat la Moscova pe Beirut, urzind crearea Cominformului, sub bagheta lui Jdanov.

Anul 1947, vom vedea, va naşte două lumi care se vor confrunta timp de peste patru decenii pe toate planurile şi pe toate continentele.

Partidul Comunist din România era nemulţumit de aderenţa populaţiei la programul lui Maniu şi era hotărât să termine cu ţărăniştii din ţară, aşa cum se hotărâse de Moscova şi cum „partidele frăţeşti" din Polonia, Ungaria şi Bulgaria puseseră la punct măsuri împotriva ţărăniştilor lor.

În acest context trebuie să urmărim desfăşurarea planului diabolic al Moscovei de îngenunchere a opoziţiilor.

În conferinţa ţinută de Teohari Georgescu la Ministerul de Interne, pe 23 ianuarie 1947, cu autorităţile de ordine, a spus:

„Să-i ridicăm pe bandiţi pentru câteva luni. Într-un regim democrat, ar fi greşit să umblăm cu mănuşi cu bandiţii. Pentru apărarea regimului democrat să aplicăm aşa măsuri încât dacă li s-a făcut de război civil sau de instalarea lui Maniu, să le dăm război civil, însă în mod individual".

Întrebând în timpul discuţiilor pe A. Bondrescu, şeful Siguranţei Capitalei, dacă siguranţa este în măsură, în caz de nevoie, să ridice în 24 de ore elementele instigator din capitală, acesta i-a răspuns afirmativ.

Asigurat că totul merge bine, a adăugat: „am dat ordin să se ia măsuri hotărâte să se interzică total accesul la sate al agitatorilor politici. Instigatorii să fie strâns. Maniştii nu au ce căuta la sate." (din art. „Preliminarii ale asaltului final asupra P N T în anul 1947" de Claudiu Secaşiu, pag. 539).

Partidul Comunist era preocupat de distrugerea lui Iuliu Maniu, dar înainte de aceasta trebuia să rezolve problema luptelor interne pentru conducere, care ajunsese la un punct acut, între Gheorghiu-Dej şi grupul Ana Pauker-Vasile Luca, la care era ataşat şi Teohari Georgescu cu aparatul lui represiv.

Aceasta era preocuparea principală a lui Gheorghiu-Dej înaintea plecării la Moscova, unde intenţiona să o sugereze lui Stalin, în speranţa că va fi sprijinit.

Pe lângă problemele economice a discutat şi problema internă de partid, urmărind consolidarea internă de partid pe de o parte şi întâietatea P.C.R. în B.P.D. pe de altă parte, prin slăbirea celorlalţi tovarăşi de drum. Din întâlnirile cu Stalin din 2 şi 10 februarie 1947, Gheorghiu-Dej a ieşit consolidat, cele două grupuri au fost împăcate şi urmarea a fost victimizarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care începea să-şi numere zilele, dar până atunci planul avea ca prim obiectiv:

„...orientarea loviturii principale în primul rând pentru zdrobirea lui MANIU şi după aceea pentru îndepărtarea lui Tătărăscu".

La întoarcerea de la Moscova, în timp ce la Paris se semna tratatul de pace, la Bucureşti şi Craiova se făceau manifestaţii pentru rămânerea armatei roşii în ţară, în paralel cu înăsprirea cenzurii ziarelor de opoziţie.

Împotriva comunizării învăţământului superior, la începutul lunii februarie se ridicau social-democraţii independenţi, care protestau că s-au făcut numiri în învăţământul superior de către ministrul Educaţiei, numai pe baza afilierii la partidul comunist sau grupările comunizate, indicând numele: Simion Oeriu şi Simion Iagnov la Facultatea de Medicină, iar la Litere de Alex. Graur şi Herbert Silber. Mergând mai departe, comuniştii vor scoate forţat la pensie pe 1 septembrie o serie de profesori universitari şi după aceea vor curăţa universităţile de tot ce a avut mai bun învăţământul universitar.

Nici nu se uscase bine semnătura pe tratatul de pace de la Paris, şi la Iaşi, în regionala de partid comunist un anume instructor comunist afirma pe 16 februarie: „...Suntem după alegeri cu tratatul de pace semnat, deci nu vom mai avea şantaj politic şi vom lovi pe oricine ne-ar sta în cale".

În aceeaşi perioadă, după semnarea tratatului de pace, în şedinţa Delegaţiei Parlamentului, Ion Mihalache, Cezar Spineanu şi Ghiţă Pop semnalau transformarea sediilor partidului comunist în magazii de armament.

Preconizarea lui Vasile Luca de „a distruge, lichida şi suprima" opoziţia urma să fie pusă în practică de Teohari Georgescu, care în conferinţa cu siguranţa din 20 februarie 1947 preciza:

„Dacă pornim la acţiune, să nu ne mai lăsăm încurcaţi de justiţie, iar dacă va fi cazul să ridicăm şi din justiţia civilă sau militară, o vom face. Nu ne vom încorseta în legalism, căci desigur nu vom merge cu legalismul până acolo încât să ne lăsăm înjunghiaţi pe la spate...".

„. ..întreaga atenţie împotriva elementelor de conducere de la comitetul central judeţean, de plasă şi comună şi dacă vom lua conducătorii din capitală, pe linie studenţească, muncitorească, militară, capetele acestora căzând, atunci vom trezi la realitate pe cei pe care i-au înşelat, pe cei care îi urmează..."

„...Dacă vom putea stăpâni cu 100, ne vom mulţumi cu atât, dar dacă trebuie 5 000 vom lua 5.000.. Am luat măsuri şi vom face una, două sau cinci închisori, câte vor fi nevoie pentru ei, pentru apărarea regimului democratic".

Curat democratic, cum ar fi zis Caragiale.

Şi au pornit dispoziţii spre inspectoratele din teritoriu, pentru întocmirea listelor cu elementele agitatoare, cu vârfurile reacţiunii.

Prin ordinul 45.567/28 februarie 1947 al Inspectoratului General al Jandarmeriei se aducea la cunoştinţa organelor subordonate care sunt „curentele reacţionare fasciste" ce trebuiau combătute:

1. Fasciştii cu subdiviziunile lor: legionarii şi hitleriştii;

2. Reacţionarii cu diviziunile: P.N.Ţ. - Maniu, P.N.L. - Brătianu şi P.S.D.I. - C.T. Petrescu.

Democraţiile occidentale epuizate de războiul care se terminase acum prin încheierea tratatelor de pace, pentru a putea opri tăvălugul comunismului, au hotărât prin preşedintele Truman ca America să renunţe la doctrina Monroe şi să treacă la rezolvarea problemelor cu Rusia prin angajarea economică şi politică pe continentul european. Un prim pas a fost răspunsul la solicitarea permanentă a lui Maniu, prin Ambasada Americii, de a ne salva de la inaniţie. Şi a hotărât trimiterea ajutorului american.

Pe 20 februarie 1947, Partidul Naţional-Ţărănesc a făcut următoarea declaraţie:

„Preşedintele Statelor Unite, printr-o declaraţie făcută presei, a adus la cunoştinţa lumii întregi, odată cu ajutorul trimis României şi cu altul promis, jalnica stare a ţării noastre.

Guvernul român nu înţelege că cea mai rea politică este aceea de a ascunde adevărul. Presa noastră nu a putut scrie nimic despre ceea ce se petrece în Moldova. Ţăranii moldoveni mor de foame cu zecile de mii. Iar dacă ei merg să caute porumb prin ţară, nu sunt lăsaţi să îl aducă familiilor lor, conform unei decizii oarecare a Ministerul Economiei Naţionale. Ţăranii moldoveni sunt fugăriţi de jandarmi prin gări, în loc să fie ajutaţi să transporte grâul şi porumbul pe care l-au găsit în Oltenia sau în Banat.

Dar dacă cenzura guvernamentală sugrumă presa românească, Misiunea Americană a informat guvernul său de marea tragedie a României, iar partidele de opoziţie au făcut apel la ajutorul Statelor Unite. Reprezentantul politic american a fost rugat să transmită guvernului său apelul Partidului Naţional-Ţărănesc pentru grabnica ajutorare a României. Organizaţia Naţiunilor Unite a fost sesizată de noi despre ceea ce se petrece în ţara noastră.

Răspunsul preşedintelui Truman a venit repede şi plin de simpatie pentru poporul român. America ne trimite în dar hrană pentru 500.000 de oameni, în valoare de trei bilioane şi jumătate de dolari, adică peste douăsprezece mii de miliarde de lei la valoarea leului de azi.

Alimentele sunt luate din cele destinate armatei americane şi în câteva zile ajung la Constanţa. Nădăjduim că ele vor fi duse tot atât de repede la cei care le aşteaptă.

În afară de acest ajutor gratuit, preşedintele Truman a oferit să ne vândă ceea ce trebuie pentru restul populaţiei înfometate. Condiţiunile pe care le-a pus sunt în realitate aplicarea principiilor care stau la temelia Naţiunilor Unite. Nici o discriminare de credinţă politică, de rasă, de religie sau socială nu se poate face cu preţul distribuirii acestei hrane.

Regimul actual practică cel puţin discriminările politice şi sociale. Naţiunii Unite au dreptul să intervină pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Cu atât mai mult au acest drept, cu cât un mare stat aliat vine în ajutorul unei ţări înfometate şi apăsate de un regim de tiranie. Sunt destule prilejuri ca independenta si libertatea României să fie cu adevărat apărate.

Partidul Naţional-Ţărănesc a fost totdeauna un slujitor pasionat al acestei independenţe şi este azi mai mult ca oricând.

Ajutorul american trebuie primit aşa cum ni s-a oferit, iar condiţiunile puse de preşedintele Truman sunt normale, în situaţia internă actuală a României. Suntem convinşi că în clipa în care scriem aceste rânduri, una din aceste condiţii este împlinită Este vorba de aceea a suspendării livrărilor de cereale în executarea armistiţiului. România nu poate fi salvată de la prăbuşire decât prin ajutor străin. El trebuie să servească atât economia, cât şi situaţia politică internă. Una determină pe cealaltă. Gestul mărinimos al Americii este un început.

Partidul Naţional-Ţărănesc mulţumeşte, în numele poporului român, marii democraţii de peste ocean şi preşedintelui Truman.

(ss) Nicolae Penescu

Secretar General al P.N.Ţ."

Această scrisoare apărea pe 20 februarie, iar pe 21 februarie apărea un articol în "Scânteia" în care se spunea:

"În U.R.S.S., ca şi în alte ţări, cozile, oricare ar fi cauza lor, reprezintă o dovadă de disciplină şi de conştiinţă cetăţenească".

Viitorul comunismului ne surâdea.

Referitor la foamete este interesant ce spunea savantul Constantin Rădulescu-Motru, în jurnalul său, pe data de 1 martie:

„îngrozitoare foamete în Moldova, din cauza secetei din anul trecut. În cursul verii, anul trecut s-a achiziţionat grâu pentru Moldova din restul ţării, au circulat chiar şi trenuri, aşa-zisele trenuri ale foamei... Aparent destule ca să aprovizioneze Moldova, în fapt însă rechiziţiile s-au dus în Rusia...".

Petru Groza s-a văzut nevoit, după ce în presa străină au apărut articole în acest sens, să spună: "Eu declar încă o dată că U.R.S.S. nu a cerut României nici un bob de grâu". Nimeni însă nu l-a crezut. Faptul era prea cunoscut.

Pe 5 martie 1947, Partidul Social-Democrat Independent a lansat în străinătate un apel:

"APEL

Partidul Social-Democrat Independent adresează partidelor socialiste şi tuturor naţiunilor democrate din întreaga lume apelul să dezavueze oprimările, arestările şi tratamentul ruşinos aplicat membrilor săi de către guvernul român.

Sute de oameni, din cei mai buni dintre vechii membri socialişti, care timp de o jumătate de veac au militat în plan democratic şi social, au fost arestaţi fără nici o procedură juridică, fiindu-le afectate libertatea, proprietatea şi căminele.

Şi pentru ce? Sunt cumva acuzaţi de crimă sau ofensă individuală sau colectivă? Câtuşi de puţin. Ofensa lor este una „ de opinie ". Crima lor este că şi-au păstrat libertatea convingerilor şi autonomia conştiinţei, că nu s-au supus regimului care guvernează ţara.

Prin aceste acte ilegale, violente şi inacceptabile, guvernul român încalcă principiile legii moralei, care constituie temeiul oricărei societăţi civilizate. Ele reprezintă o adevărată dare înapoi de la spiritul de umanitate şi justifică dezaprobarea unanimă manifestată de toată lumea.

În numele drepturilor omului, al toleranţei şi al libertăţii principiilor, Partidul Social-Democrat Independent din România adresează un apel suprem tuturor naţiunilor democrate şi partidelor socialiste din întreaga lume, să se alăture protestelor sale împotriva persecuţiilor atroce din România.

Preşedintele P.S.D.I. din România

Constantin Titel Petrescu."

Pe 6 martie 1947, la doi ani după ce Vişinski impusese guvernul dictatorial, la uzina Malaxa, Vasile Luca cerea aplicarea Platformei-program, singurul drum care duce la "zdrobirea rămăşiţelor reacţionare şi a agenţilor capitalismului".

Iar Gheorghiu-Dej, vorbind cu aceeaşi ocazie, a amintit şi de însemnătatea lui 23 august, pe care îl prezenta astfel: "P.C.R. a fost acea forţă vie a rezistenţei naţionale antihitleriste de care, în faza vijelioasei înaintări a armatelor sovietice, s-au agăţat cu disperare epavele reacţionare Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu, în speranţa că vor putea folosi prestigiul şi autoritatea comuniştilor pentru a-şi menţine poziţiile lor politico-economice grav compromise în timpul ocupaţiei".

După moartea lui Roosevelt, în politica externă americană se relevaseră două curente ce se confruntau: unul din care făcea parte Eleanor Roosevelt, Henry Wallace (şeful partidului comunist american), Averell Hariman (ambasadorul S.U.A. la Moscova) şi J. Byrnes (secretarul de stat), adepţii unei politici de înţelegere cu U.R.S.S., acceptându-se zonele de influenţă, de colaborare, chiar până la împărtăşirea secretelor bombei atomice şi neamestecul S.U.A. în problemele europene.

În faţa acestei cedări totale faţă de Rusia, se născuse curentul clarvăzătorilor, ce întrezăreau pericolul rusesc şi cereau o politică de fermitate, de încercuire a Rusiei, de opunere la zonele de influenţă ruseşti şi a tendinţelor de acaparare şi subjugare prin forţă şi şantaj. Printre adepţii acestei concepţii noi, grupaţi în jurul preşedintelui H. Truman, se găseau: Elbridge Durbow (şeful Diviziei Europei de Răsărit), George Kennan (care va ajunge ambasador la Moscova), John Foster Dulles, A. Vandenberg (senator republican), Burton Berry (ambasadorul Americii la Bucureşti), Dean Acheson (subsecretar de stat) şi alţii.

Pe 7 ianuarie 1947, secretarul de stat Byrnes a fost înlocuit cu generalul George Marshall (fost şef de Stat Major al armatei americane) venit din China, unde avea misiunea să medieze împăcarea dintre comuniştii chinezi şi naţionalişti şi unde, de asemenea, avusese de a face cu manipularea comuniştilor chinezi de către U.R.S.S.

Am văzut intenţia preşedintelui Truman de a fi mai energic faţă de asaltul sovietic, care la data aceea viza Peninsula Balcanică şi Dardanelele, unde deja făcuse să izbucnească luptele de partizani în munţii Greciei. Situaţia înrăutăţindu-se pe 24 februarie, ambasadorul englez la Washington a dat generalului Marshall o notă anunţând că ţara sa va retrage trupele din Grecia începând cu sfârşitul lunii martie deoarece nu mai pot fi ţinute.

În memoriile sale, Truman va scrie cu această ocazie că "a venit momentul de aşeza în mod hotărât Statele Unite în tabără, în fruntea lumii libere".

Pe 12 martie 1947, preşedintele Truman a vorbit celor două Camere ale Con greşului american, prezentând gravitatea situaţiei internaţionale şi pericolul din Grecia, pradă a unui război civil, pericol ce ameninţă şi Turcia, cerând aprobarea unui ajutor de 400 de milioane de dolari pentru aceste două ţări ameninţate. A motivat cererea ca o măsură de prudenţă, arătând că această sumă înseamnă a mia parte din ce au cheltuit Statele Unite în războiul ce s-a încheiat:

"Este o dovadă că de câteva luni au fost impuse regimuri totalitare într-un număr de ţări. Trebuie să împiedicăm ca ceea ce s-a întâmplat în Polonia, România şi Bulgaria să se producă şi în alte regiuni. Ajutorul economic permite să se asigure independenţa naţională şi să se creeze o lume cu adevărat liberă".

La scurt timp, Anglia a anunţat oficial că nu mai poate continua susţinerea guvernului grec, iar Statele Unite şi-au făcut imediat simţită prezenţa.

Acest discurs al lui Truman a fost ţinut la două zile după ce se deschisese Conferinţa miniştrilor de Externe de la Moscova.

Ca la toate conferinţele, Moscova a avut o atitudine negativă faţă de punctele de vedere occidentale. Nu s-au înţeles nici asupra denazificării, nici asupra frontierelor de răsărit ale Germaniei, nici asupra reducerii trupelor de ocupaţie. Asupra conferinţei pentru elaborarea tratatului de pace cu Germania, U.R.S.S. dorea excluderea de la discuţii a Dominioanelor, Africii de Sud şi Turciei. Molotov a protestat împotriva unificării zonei americane şi engleze care se înfăptuise după 1 ianuarie 1947 şi cerea să se dea Carintia de la Austria la Iugoslavia, iar pentru ea dorea controlul aproape total al economiei austriece. Şi conferinţa s-a încheiat pe 24 aprilie, fără a se înregistra progrese.

Datorită acestui eşec, guvernul francez condus de Paul Ramadier s-a debarasat pe 4 mai 1947 de miniştrii comunişti, iar guvernul italian a făcut acelaşi lucru pe 31 mai 1947, amândouă ţările aliniindu-se politicii anglo-saxone care, pe 5 iunie, va face un pas înainte prin propunerea Planului Marshall.