SITUAŢIA ORGANIZATORICĂ A P.N.Ţ. ŞI ACŢIUNILE PARTIDELOR DE OPOZIŢIE

Partidul Naţional-Ţărănesc era organizat în două mari subdiviziuni:

- Transilvania şi Banat;

- Vechiul Regat, format din Moldova şi Muntenia cu Oltenia şi Dobrogea.
Apoi, fiecare judeţ îşi avea organele sale de conducere: preşedinte, Delegaţia Permanentă, Comitetul Judeţean, organizaţiile orăşeneşti şi secţii de femei, muncitori, tineret, cerc profesional militar.

La Bucureşti, pe lângă organizaţia Capitalei cu cele patru mari sectoare (fiecare organizat după tipul judeţului), mai existau:

- Organizaţia de femei: preşedintă Ecaterina Madgearu, secretară Lelia Mihailescuă;

- Organizaţia muncitorească: preşedinte Ilie Lazăr şi Ion Veţeleanu;

- Cercul militar profesional: preşedinte general Gabriel Negrei şi vicepreşedinte colonel Ştefan Stoica;

- Organizaţia Tineretului, având în conducere pe: Visa Augustin, Tarţia Mihai si Puiu Ion. Din comitetul tineretului pe ţară mai făceau parte: Adamescu Nicolae, Bratu Alexandru, Gheordunescu Bogdan, Diaconescu Ion, Ionescu Dumitru, Macarie Sergiu şi Mihai Gheorghe (care a fost omorât la Piteşti).

- T.U.N.Ţ. (Tineretul Universitar Naţional-Ţărănesc): preşedinte Bărbuş Ion, cu ramificaţii la Cluj (Ciortin Horaţiu), la Iaşi (Manea Ion), la Braşov (Ceauşu) şi la Timişoara.

T.U.N.Ţ.-ul şi Tineretul reprezentau motorul acţiunilor din capitală şi provincie.

Tineretul Universitar Bucureşti, unde era concentrată viaţa studenţească cu tineri din toate judeţele ţării, inclusiv Basarabia şi Bucovina de Nord, număra peste 4.000 de membri organizaţi pe rectorate şi facultăţi.

Aceeaşi organizare o aveau pe facultăţi şi celelalte centre universitare.

Preocuparea T.U.N.Ţ.-ului la Bucureşti era de a face cunoscută doctrina partidului şi a dezbate programul acestuia. Deoarece se avea în vedere că avem a ne confrunta cu terorismul comunist care era din ce în ce mai virulent, s-a prevăzut asigurarea continuităţii activităţii, în cazul când am fi împiedicaţi.

Cercul de studii ţinea şedinţe săptămânale la centru, sub supravegherea lui Ion Veţeleanu, unde erau invitaţi fruntaşii partidului, care expuneau subiectele legate de doctrina şi programul partidului.

Aceste subiecte erau multiplicate şi difuzate mai departe şi dezbătute pe facultăţi şi anii respectivi, până la ultima formaţie constituită.

Din comitetul de conducere al acestui cerc de studii făceau parte: Ion Puiu, Mihai Tarţia, Ion Bărbuş, Adela Herisescu, Cicerone Ioniţoiu, Vasile Jemna, Aurel Ludoşan, Ion Manea, Gheorghe Mihalache, Victor Moş, Victor Novac, Constantin Popilian, Marcel Rădulescu, Vichente Zăgan, Costel Ciacu, Vasile Bourceanu (preşedintele secţiei de elevi) şi Constantin Ionaşcu, care era angajat deja în mişcarea de rezistenţă şi delegat pentru Dobrogea.

"In timpul campaniei electorale, pe lângă cei menţionaţi mai sus, au plecat pe teren, dăruindu-se până la sacrificiu în confruntarea cu bandele de şoc comuniste, aproape toţi studenţii bucureşteni şi din celelalte centre universitare. Printre cei plecaţi de la Bucureşti se numărau: Arnăutu Jenică, Antonie Dumitru, Bucuroiu Dumitru, Duţă Iulian, Duţu Teodor, Georgescu Şerban-Bică, Ghimicescu Eugen, Mitrănescu Adrian, Opriş Constantin, Ruicănescu Ilie şi foarte mulţi alţii.

După terminarea campaniei electorale, văzând că pericolul ne pândeşte şi tinând cont că se simţea infiltrarea Siguranţei, prin câteva elemente ca Alexandru Drăgulănescu, Paul Sava, Stejerel Sava, Constantin Bălăceanu, s-a convocat Sunarea generală a Centrului Bucureşti, pentru alegerea conducerii T.U.N.Ţ. pe capitală.

La mijlocul lunii februarie s-au ţinut alegerile şi s-a reuşit ca prin vot secret sa fie înlocuit Alexandru Drăgulănescu din funcţia de preşedinte şi odată cu el toţi care erau în jurul lui şi urmăreau stagnarea activităţii. A fost ales ca preşedinte al Centrului Bucureşti doctorul Vasile Jemna.

Această reorganizare s-a făcut la timp, deoarece în mai puţin de o lună a început declanşarea terorii şi arestările care de atunci nu s-au mai oprit şi astfel s-a putut acţiona, după cum o să vedem, prin manifeste de protest şi avertizarea celor ce erau expuşi a fi arestaţi. Alţi tineri au plecat pentru împărţirea ajutorului american în Moldova, unii reuşind să scape de arestări, alţii să întârzie momentul.

Situaţia era socotită tragică în România şi fără precedent în istorie, din cauza secetei care se abătuse peste ţară, la care se adăugau jafurile armatei ruseşti de ocupaţie

Ceea ce se petrecea în acel moment în România era îngrozitor şi cei ce au văzut au alertat presa străină, care a luat iniţiativa pentru ajutorarea ţării.

In ziarul „Le Monde" din 4 februarie 1947, într-un articol semnat de Jean Schwoeel, se spunea:

"O mare parte din Europa şi îndeosebi Franţa nu ştie că o foamete îngrozitoare face ravagii de mai multe luni într-o mare parte din România. Situaţia este tragică atât în Valahia, cât şi în Moldova... Fără îndoială, seceta este cauza primordială a foametei, dar nu este singura. Distrugerile războiului, reforma agrară de inspiraţie exclusiv politică, pofta unei numeroase armate de ocupaţie, acaparările sovietice, toate au contribuit la împrăştierea rezervelor alimentare a unei Românii altădată exportatoare de cereale şi care trăieşte de azi pe mâine".

"Ştiri alarmante. Cumplitele suferinţe ale României." Este titlul unui articol semnat de Noelle Roger, publicat pe 10 februarie 1947 în „La Tribune de Geneve":

"Nebunia oamenilor a răvăşit lumea şi pune în pericol nu numai această civilizaţie care i-a făcut mândri, dar şi propriul lor destin. Din mulţimea victimelor să nu uităm România: ea îndură la această oră suferinţe de neimaginat...".

"O teribilă foamete bântuie România şi Rusia meridională." Sub acest titlu Serge Karsky a scris pe 12 februarie 1947, în jurnalul parisian "Combat" câteva rânduri:

„...După cum am văzut în câmpia Moldovei seceta s-a născut. Deja epuizată de război şi ocupaţie,... România trăieşte astăzi un coşmar pe care îl putem compara cu cele mai rele calamităţi din Evul Mediu. Prăpădul şi moartea ameninţă întreaga ţară... întreţinerea unei armate de ocupaţie a pregătit terenul acestui dezastru. Ce pot să aştepte românii astăzi ? Ei nu posedă Siberia pentru a atenua efectele secetei, nici produse industriale, nici aur pentru a cumpăra cereale".

Şi editorialistul se întreba:

"...Copiii care mor undeva în Bucovina nu sunt mai români decât francezii sau americanii. Ei sunt acuzatorii celor ce am fost şi profeţii jalnici a ceea ce vom ajunge, dacă noi refuzăm cu bună ştiinţă legea solidarităţii".

Dar o nenorocire nu vine niciodată singură şi mai ales în regimurile comuniste. Câţi dintre părinţii acelor copii nu vor fi murit prigoniţi de jandarmi pentru că umblau după pâinea lor prin ţară, cu sacul pe mână?

Sau câţi dintre părinţii acelor copii nu vor fi „beneficiat" de Ordinul 18.000 S/1947, pregătit pe ascuns şi pus în aplicare pe 9 martie 1947, şi care se traducea prin arestarea câtorva mii de cetăţeni din toate judeţele, din conducerile partidelor de opoziţie sau simpli cetăţeni care îşi cereau dreptul la viaţă liberă. Nu au lipsit nici studenţii, muncitorii, femeile care au umplut dubele ce veneau din toate colţurile tării spre capitală, de unde erau dirijate la Piteşti, Craiova, Aiud şi Gherla. Acolo au fost supuşi la un regim de înfometare groaznic, dându-li-se să mănânce iarbă cosită fiartă în apă.

Dacă înfometarea din Moldova avea, pe lângă cauza ruseasca, şi pe cea a secetei, înfometarea din temniţe avea numai cauză rusească.

Luna martie deja începuse cu măsuri represive împotriva corpului didactic. Monitorul Oficial anunţase că mai mulţi profesori din învăţământul secundar al judeţului Alba au fost daţi afară din dispoziţia Ministerului Educaţiei Naţionale, pe baza unei adrese a Siguranţei.

Partidul Naţional-Ţărănesc a reacţionat imediat şi s-a înaintat un:

"PROTEST

în numele Cercului profesional al profesorilor din învăţământul secundar national-ţărănesc, noi subsemnaţii profesori din Bucureşti luând la cunoştinţă că un număr din colegii noştri de la Alba-lulia au fost scoşi din funcţiile lor pe baza unei adrese nr. 343-427 a poliţiei din Alba-lulia, protestăm cu energie contra unei astfel de măsuri şi rugăm pe dl Ministru al Educaţiei Naţionale să reconstituie cu toată seriozitatea şi imparţialitatea situaţia profesorilor în cauză.

Bucureşti 5 martie 1947

Urmează semnăturile: Angelescu Ion, Ciocan Gheorghe, Dănilă I., Dimitriu S., Dumitrescu L, Dutchievici L, Florea A., Georgescu M., Georgescu P. Pion, Haneş V. Vasile, Iacobescu S. Lolu Ion, Mateescu I., Moldovan G., Niculescu G., Popescu Aurel, Nadu C. N., Popescu David, Petrescu Marin, Rădulescu Dumitru, Remus Ilie, Sava Anghel, Scorţeanu C, Stănescu Virginia, Streinu Vladimir, Ştefănescu Aurel, Ţepelea Gabriel, Viorica Natalia, Zarifopol Dall, Mihai J. Gheorghe.

Unele frământări au loc printre cadrele de conducere ale partidului, cauzate pe de o parte de măsurile represive, pe de alta de intrigile lansate de infiltraţii în partid din partea siguranţei, care se implicase direct în viaţa partidelor politice ale opoziţiei pentru a le destabiliza.

Din conducerea ziarului "Dreptatea" demisionează Nestor Badea. Problema se punea şi la vârful partidului, de unde Iuliu Maniu se gândea să se retragă şi să lase conducerea lui Emil Haţieganu, dar nu voia acest lucru până când nu se consulta cu cei din conducere. Toţi au fost de părere să rămână la conducere.

In arestările din 9 martie 1947 au picat mulţi tineri, printre care Mihai Tarţia (preşedintele Tineretului Naţional-Ţărănesc pe ţară), Eugen Ghimicescu (de la Academia Comercială) şi mulţi studenţi de la Politehnică. Conducerea Tineretului Universitar a început difuzarea de proteste prin manifeste, pentru a aduce la cunoştinţa populaţiei pericolul pe care îl reprezenta partidul comunist pentru cetăţeni.

La începutul lunii martie, Iuliu Maniu a primit o scrisoare din străinătate de la fruntaşii care se găseau acolo, prin care era informat că situaţia din România va evolua spre bine după 15 aprilie. De altfel, Iuliu Maniu era optimist şi spera că în urma conferinţei de la Moscova, care ţinea până la sfârşitul lui aprilie, lucrurile se vor îmbunătăţi.

Dar, până atunci, cursul acţiunilor politice continua.

In cursul zilei de marţi 11 martie 1947, Iuliu Maniu însoţit de Nicolae Penescu a mers la Ambasada Americii, unde a avut o convorbire cu Burton Berry. Cu această ocazie Maniu a prezentat un Memoriu în legătură cu arestările ce au avut loc în Capitală şi provincie, în timpul cărora au fost arestaţi numeroşi intelectuali ardeleni A amintit de asemenea problema unei rectificări a Tratatului de pace cu România încheiat pe 10 februarie la Paris.

Reprezentantul american a spus că în discursul ţinut de Truman în faţa Congresului american s-a amintit şi de România şi că America a preluat toate acţiunile politice din sud-estul Europei, Balcani şi Orientul Mijlociu.

Cu această ocazie, Iuliu Maniu a spus reprezentantului american că el este gata să răstoarne guvernul Groza şi a cerut sfatul şi sprijinul anglo-american pentru a întreprinde acest act.

Pe 13 martie, Burton Berry transmitea la Washington următoarea telegramă cu nr. 871.00/1347:

„Maniu mi-a spus că partidul său vrea să răstoarne guvernul minoritar şi dictatorial actual ce ruinează ţara. Planul său nu implică o revoluţie, dar s-ar putea să fie şi o oarecare vărsare de sânge.Inlăturarea guvernului Groza nu se poate face decât cu concursul a trei elemente: poporul român, Regele şi marile puteri. Poporul s-a pronunţat prin votul masiv dat contra acestui guvern în recentele alegeri. Regele - după spusele lui Maniu - este de acord. Atitudinea guvernului american şi britanic este de aflat. De aceea a venit să mă vadă, ca să afle atitudinea noastră... Am adăugat că trebuie să transmit propunerea domniei sale la Washington pentru studiere...".

Pe 19 martie 1947, ministrul subsecretar de stat a răspuns:

„Informaţi vă rog pe Maniu că, cu toate că guvernul Statelor Unite nu aprobă procedura dictatorială a guvernului minoritar Groza, care este contrară principiilor democratice ale Statelor Unite, la care ele ţin cu tărie, Guvernul Statelor Unite nu poate sprijini sau preconiza răsturnarea guvernului prin violenţă cu posibile consecinţe grave pentru poporul român.

(ss) D. Acheson"

Departamentul de stat a informat despre aceasta guvernul britanic, prin ambasadorul ei la Washington (respectiv lordul Inverchapel, fost Clark Kerr, ce îndeplinise misiunea de ambasador la Moscova). Acesta comunica pe 20 martie:

„departamentul de Stat m-a informat că Maniu s-a informat recent de atitudinea Statelor Unite în cazul răsturnării guvernului Groza. El afirmă că ar avea pentru asta sprijinul Regelui. Departamentul de Stat a dat instrucţiuni dlui Berry să răspundă lui Maniu că, deşi guvernului american îi displac multe din aspectele guvernului Groza, el nu poate să-i dea lui Maniu sprijinul său".

Ministeul de Externe britanic (FO din 20 martie 1947) comunică ministrului său de la Bucureşti:

„Sunt întru totul de acord cu instrucţiunile date lui Burton Berry de către Departamentul de Stat. Dacă Maniu vă contactează, d-ta trebuie să-l pui în gardă că Guvernul Majestăţii Sale nu concepe nici un singur moment să-i acorde suportul Iui.”

Dar Maniu va continua lupta până la capăt, ştiind că apără dreptatea poporului român, crucificat pentru a nu ştiu câta oară în apărarea civilizaţiei europene sau, mai bine zis, a Apusului care în acele momente de cumpănă era lăsat la discreţia barbariei răsăritene.

A doua zi după întrevederea lui Iuliu Maniu de la Ambasada Americană, cei trei şefi ai partidelor de opoziţie s-au întâlnit în seara zilei de 12 martie şi după ce au ascultat expunerea lui Iuliu Maniu asupra evenimentelor şi discuţiilor de la ambasadă, au trecut în revistă situaţia internă creată după ultimele arestări.

S-a hotărât întocmirea unui protest către guvern şi trimiterea unei telegrame miniştrilor de externe la Conferinţa de la Moscova, generalului Marshall şi domnilor Bevin, Bidault şi Molotov:

„In ciuda intervenţiilor repetate făcute pe lângă Guvernul român de a respecta dispoziţiile acordurilor de la Yalta, Potsdam şi Moscova şi de a restabili libertăţile publice, drepturile omului şi siguranţa bunurilor şi persoanelor, un nou val de teroare şi opresiune s-a abătut asupra României.

Partidele democratice Naţional-Ţărănesc, Naţional-Liberal şi Social Democrat-Independent, pe de-a-ntregul conştiente de situaţia gravă creată prin foamete şi consecinţele dezastrului economic provocat prin incapacitatea regimului care este la putere, şi-au impus o rezervă absolută, pe care Ministerul de Interne însuşi a fost obligat să o recunoască recent.

Ele s-au abţinut în mod voit şi nu au dat curs indignării opiniei publice, care se află încă sub impresia abuzurilor şi falsificării alegerilor din 19 noiembrie 1946.

Ele au adoptat o rezervă care le-a fost dictată având în vedere situaţia tragică a regiunilor înfometate şi simţământul patriotic de a nu mări dificultăţile actuale prin noi intervenţii.

Apare deci lipsit de orice raţionament valabil şi fără umbra oricărui pretext faptul că guvernul procedează de o săptămână la arestări masive în întreaga ţară ridicând membrii importanţi ai celor trei partide democratice din opoziţie. Numărul lor creşte din zi în zi şi din oră în oră: în toate judeţele, şefii de organizaţii, vicepreşedinţii şi secretarii generali ai partidelor noastre, printre care secretarul general adjunct al Partidului Naţional-Ţărănesc, care este în acelaşi timp preşedintele secţiunii muncitoreşti din acest partid, lucrători, intelectuali, profesori universitari sunt ridicaţi de la domiciliile lor, încărcaţi în camioane păzite sau expediaţi în câmpurile de concentrare recent înfiinţate, special în acest scop.

Se înţelege de la sine că nu le-a fost dată nici o posibilitate de a compărea în faţa justiţiei şi de a se apăra împotriva acuzaţiilor, pe care nu le cunosc.

Guvernul lucrează folosind această manieră ilegală şi abuzivă împotriva partidelor democratice din opoziţie, nu numai în scopul de a menţine la putere regimul actual, nereprezentativ şi dictatorial, dar şi având în vedere anumite rezultate pe care nu le putem întrevedea încă în momentul de faţă.

Partidele Naţional-Ţărănesc, Naţional-Liberal şi Social-Democrat Independent roagă pe Excelenţa Voastră de a acţiona în cel mai scurt timp, în scopul de a pune capăt unei situaţiuni pe care n-a depăşit-o în România încă nici unul din regimurile dictatoriale şi care constituie o violare flagrantă a acordurilor de la Potsdam, Yalta Şi Moscova, precum şi a spiritului tratatelor de pace semnate recent.

Preşedintele P.N.Ţ. Preşedintele P.N.L.

(ss) Iuliu Maniu (ss) C.I.C. Brătianu

Preşedintele P.S.D.I. (ss) C. Titel Petrescu 14 martie 1947"

Şedinţa Comitetului Central al Partidului Social-Democrat Independent s-a ţinut la locuinţa preşedintelui partidului, pe 16 martie 1947.

După ce C.T. Petrescu a făcut un raport despre situaţia internă şi externă , a subliniat incapacitatea guvernului de a găsi soluţii pentru ameliorarea situaţiei alimentare. Vorbind de nesiguranţa în care trăieşte ţara, a precizat că numai dintre membrii partidului s-au făcut 2.000 de arestări, aceasta dovedind incapacitatea guvernului de a stăpâni situaţia. Guvernul intenţiona în acest fel să destrame organizarea partidului. Pentru a curma această stare s-a adresat guvernelor Statelor Unite Angliei şi Franţei.

A menţionat că nu există un cartel între cele trei partide de opoziţie, însă atitudinea guvernului le-a împins să menţină acest bloc al opoziţiei.

Pe linia activităţii externe, C.T. Petrescu a anunţat că este în legătură prin corespondenţă cu fruntaşi ai vieţii social-democrate din străinătate: Saragat, Blum Schumann şi Philip Morgan (secretar general al Partidului Laburist), care în curând va veni să vadă situaţia din România, putând constata la faţa locului cum înţelege guvernul să aplice principiile democraţiei.

Faţă de zvonurile care circulă despre o împăcare cu Lotar Rădăceanu, a spus:

„Vă voi face o declaraţie categorică şi anume: toată viaţa mea nu voi mai întinde mâna miniştrilor rădăcenişti din actualul guvern, iar dacă, prin imposibil, partidele socialiste din Apus vor căuta cumva să împingă la o împăcare, eu personal voi părăsi şefia partidului, fiindcă nu înţeleg să stau alături de aceste lichele şi nici să vă trădez pe dumneavoastră, care aţi făcut acte cu adevărat eroice, urmându-mă pe mine, în aceste vremuri de teroare guvernamentală".

Referitor la situaţia externă, adresându-se Congresului, a spus:

„Zilele acestea se va hotărî dacă vom avea sau nu pace, deşi declaraţiile preşedintelui Truman sunt foarte grave şi s-ar părea că ele nu au decât o singură interpretare, totuşi, sunt încă mari speranţe ca pacea să devină în două-trei săptămâni o realitate. Dacă ea va fi încheiată, vă pot asigura că, la scurt timp după acest act, armatele străine vor părăsi ţara, iar guvernul se va prăbuşi, spre satisfacţia întregii ţări. Nu trebuie să amplificăm zvonurile care prevăd un conflict armat. N-am avea nimic de câştigat şi, mai ales, n-am avea nici un interes să se producă. Nu mă pot opri să nu vă declar că pe americani îi interesează foarte mult Dardanelele şi tind, astfel, să devină -prin stăpânirea lor-o ţară mediteraneană. De asemenea, având interese în Marea Neagră, vor deveni şi o ţară cu interese apropiate. Ceea ce este mai principal este că şi-au manifestat şi interese la gurile Dunării, ceea ce înseamnă că vor deveni şi o ţară dunăreană".

La sfârşit s-a dat un comunicat prin care se convoca Congresul general al partidului pe 10-11 mai, s-a fixat atitudinea partidului faţă de Tratatul de Pace şi s-a aprobat acţiunea întreprinsă de partid pe lângă reprezentanţii Marilor Puteri, în vederea încetării prigonirilor ce se exercitau de către guvernul român.

Partidul Naţional-Liberal, făcându-şi datoria faţă de ţară, se adresa şi el miniştrilor de Externe întruniţi la Moscova, cu strigătul de nelinişte în faţa valului distrugător ce se abătuse asupra ţării, în care guvernul nu îndeplinise nici unul din angajamentele interne şi externe. Câteva precizări din Memoriu:

"...Carenţa completă a guvernului român în aplicarea principiilor de la Yalta si Moscova este originea situaţiei dezastruoase în care se zbate în momentul de faţă poporul român. Lipsa de securitate a bunurilor cetăţenilor, dezordinea în administraţie, mergând până la completa anarhie, au paralizat orice iniţiativă. Lovită in acelaşi timp de doi ani de secetă consecutivă şi golită de toate resursele sale naturale şi de produsele muncii sale, prin livrările masive în contul armistiţiului, România a ajuns astăzi pradă mizeriei şi foametei. Mijloacele de transport cu totul insuficiente, chiar pentru economia atât de anemică de astăzi, inflaţia crescândă ducând la o devalorizare totală a monedei, finanţele în plin haos, acesta este tabloul sumar, dar adevărat al unei veritabile catastrofe economice. Aproape doi ani au trecut de la terminarea ostilităţilor, dar poporul român în loc să se îndrepte pe drumul reconstrucţiei, se găseşte într-o situaţie disperată, cum nu a cunoscut de la renaşterea sa la o viaţă liberă şi independentă în secolul naţionalităţilor.

Fiind recunoscător Naţiunilor Unite de graba cu care acestea au oferit generosul lor concurs, trimiţând alimente şi cereale pentru populaţia regiunilor înfometate, Partidul Naţional-Liberal crede că este de datoria sa să-şi exprime ferma sa convingere că o redresare materială a naţiunii române este, în special, în funcţie de condiţiile morale şi politice în care îi va fi posibil să trăiască şi să muncească. Acelea care i-au fost create până acum de un guvern uzurpator, care desfide libertăţile şi drepturile civice cele mai elementare şi trece peste principii democratice proclamate solemn de Naţiunile Unite.

Pentru aceasta, Partidul Naţional-Liberal, înţelegând sentimentul naţiunii, se adresează Marilor Puteri, pentru a atrage atenţia lor asupra gravelor consecinţe ce ar putea rezulta în urma prelungirii situaţiei actuale, după semnarea Tratatului de Pace. Pacea punând capăt provizoratului armistiţiului, trebuie să asigure din plin respectarea principiilor democratice înscrise în art. 3 din Tratat. Nu există nici o îndoială că guvernul, care nu a ţinut cont de angajamentele anterioare, va eluda, de asemenea, dispoziţiile atât de categorice şi precise ale Tratatului care a fost semnat. Astfel, de la 19 februarie al acestui an, dată la care delegaţii guvernului Groza au semnat Tratatul de Pace, guvernul, în loc să ia măsuri pentru a suprima măsurile arbitrare şi abuzive de care s-a servit până acum, le-a agravat şi intensificat.

Nici o libertate esenţială şi fundamentală nu a fost restabilită. Arestările fără motiv valabil continuă, fără ca persoanele închise în acest mod să fie judecate şi fără să li se dea posibilitatea de a se apăra de acuzaţiile pe care nu le cunosc. Un nou val de teroare se întinde în toată ţara, vizând, în special, partidele democratice din opoziţie, acuzate de a fi fasciste sau reacţionare şi de a fi înfeudate reacţiunii internaţionale. Funcţionarii fără culoare politică se văd ameninţaţi sau eliminaţi pur şi simplu din funcţiile lor, în virtutea unei legi speciale, prin care sunt puşi la dispoziţia guvernului, anulând statutul lor legal. O totală instabilitate a fost instaurată în aparatul administrativ, inclusiv în cel al justiţiei. Astfel, Curtea de Casaţie şi Justiţie, în complet, a fost convocată în ziua de 5 martie 1947, la Ministerul de Justiţie, pentru a primi instrucţiuni cominatorii de la Ministrul de Justiţie comunist, cu privire la procesele în curs şi la modul în care trebuie să procedeze în viitor.

Libertatea presei, care nu a fost niciodată aplicată de la instaurarea regimului actual, este actualmente cu totul suprimată. O cenzură arbitrară şi excesivă împiedică orice critică la adresa guvernului, la adresa administraţiei şi interzice orice remarcă cu privire la politica generală, internă şi externă. Cota de hârtie atribuită ziarelor opoziţiei a devenit derizorie. Acolo unde aceste mijloace s-au arătat insuficiente, s-a instituit o cenzură clandestină a muncitorilor tipografi, controlaţi de Partidul Comunist, sau deturnarea ziarelor expediate în provincie, pe care agenţii comunişti le iau de la poştă sau din vagoanele care le transportă. Muncitorii din toate categoriile sunt şi ei lipsiţi de cele mai elementare drepturi de a-şi alege liber reprezentanţii lor în sindicatele profesionale, în federaţiile muncitoreşti şi chiar în Confederaţia Generală a Muncii. Listele de delegaţi impuse anul trecut de o minoritate comunistă în toate uzinele şi întreprinderile au fost menţinute şi în acest an, fiind interzise formal noi alegeri sindicale.

In realitate, este o infimă minoritate politică - aceea a Partidului Comunist -care doreşte să dirijeze exclusiv ţara, suprimând orice opoziţie şi critică şi impunând prin orice mijloace propria dictatură. Consecinţele deplorabile şi dezastruoase ale acestei stări de lucruri nu au întârziat să se manifeste şi situaţia tragică a acestei ţări, atât de bogată în resurse naturale de ori ce fel, care se vede obligată să facă apel la mila altor naţiuni pentru a putea trăi, sunt cele mai elocvente probe.

Dornic de libertăţile publice la care este profund ataşat, poporul român se vede frustrat de fructele propriilor sale sacrificii, făcute în decurs de generaţii, pentru a asigura un guvern liber ales, care să exprime voinţa sa şi să lucreze în numele său şi pentru apărarea intereselor primordiale ale naţiunii şi ale statului. El se vede, de asemenea, lipsit de garanţiile internaţionale proclamate la Yalta de Marile Puteri, în virtutea cărora popoarele se bucură de dreptul de autodeterminare, alegând liber şi fără nici un fel de opresiuni reprezentanţii lor în Parlament, care desemnează, la rândul lor, guvernul ţării.

In faţa acestei situaţii, care ameninţă ordinea morală şi politică şi loveşte greu interesele materiale ale poporului român, a cărui dorinţă fierbinte este de a se integra în organizaţia democratică a Naţiunilor Unite, Partidul Naţional-Liberal se adresează din nou Marilor Puteri Aliate, rugându-le să binevoiască să hotărască urgent asupra acestei stări de lucruri devenite intolerabilă naţiunii şi care pune în pericol existenţa sa prezentă, cât şi viitorul său.

Preşed. P.N.L. - C.I.C. Brătianu"

Faţă de Memoriile celor trei partide de opoziţie, guvernul american şi cel englez au trimis note de protest guvernului român, manifestându-şi "îngrijorarea faţă de arestarea arbitrară fără mandat de arestare sau acuzare a sute de membri ai opoziţiei, şi de deţinerea pe timp nelimitat a acestor persoane în lagăre de concentrare sau în închisori, în condiţii despre care se spune că sunt deplorabile...".

Guvernul Groza, pe un ton obraznic, respinge notele motivând "imixtiune în politica sa internă şi care ar fi incompatibilă cu atributele unui stat liber şi suveran”.

Dar în acelaşi timp, în şedinţa guvernului, Groza propunea pe 21 martie 1947
ca "generalisimul I. V. Stalin să fie ales cetăţean de onoare al ţării ".

Iar de Buna Vestire, în Monitorul Oficial se publica lista celor excluşi din neamul românesc, nu numai vii, dar şi morţi, de pe tot cuprinsul ţării "de la Nistru pân-la Tisa”. Erau nu numai daţi afară din patrimoniul culturii naţionale şi chiar universale, dar erau căutaţi prin toate bibliotecile şi arşi. Dintre ei nu lipseau Mihai Eminescu, Petre Ispirescu, Simion Mehedinţi, LV. Băncilă, Ovidiu Papadima, Gheorghe Brătianu, V. Bianu, Ion Nistor, Alexandru Lascarov-Moldovanu, Victor Papacostea şi listele vor continua, iar focul va mistui capodoperele acestor martiri ai culturii. Şi în locul lor apăreau străinii să ne scrie istoria, după directive moscovite, ca Mihail Roller, Barbu Câmpina şi alţii.

Intelectualii vechi au fost împărţiţi de atotştiutorul partid comunist în două: unii, care au mers pe drumul demnităţii, au avut deschise porţile închisorilor, iar oportuniştii în jocul puterii au mers din compromis în compromis, au însoţit echipele muncitoreşti la repararea uneltelor ţăranilor la sate (precum G. Călineascu), au îngenunchiat făcând temenele tovarăşilor de la toate nivelele mulţumindu-se să mărşăluiască în tagma colaboraţioniştilor, precum: Mihail Sadoveanu, Traian Săvulescu, Constantin Parhon, D. Bagdasar, C. Daicoviciu, N. Vasilescu Karpen, Iorgu Iordan, Tudor Vianu, Nicolae Bălan îngenunchiat sub greutatea crucii, şi foarte mulţi alţii.

Şi ce atitudine demnă au avut ţăranii apărând dreptatea şi libertatea... gândindu-ne numai la acele "republici", precum la Botoşani, Bacău, Iară, altele prin Maramureş sau Banat, care refuzau supunerea faţă de „domnii" Bucureştiului vânduţi Kremlinului.

In această perioadă se constată că străinii cunoşteau mai bine istoria ţării noastre decât „domnii" de la Bucureşti. Acest lucru ni-1 dezvăluie generalul C. Sănătescu în „Jurnalul" pe care 1-a publicat. La 29 martie 1947 menţiona:

"Anglia este prima ţară care a ratificat tratatul nostru de pace. In Camera Comunelor s-a examinat în detaliu tratatul şi deputatul conservator Savory şi-a exprimat regretul că nu i s-a atribuit României şi Basarabia. Un străin vede bine situaţia Basarabiei, pe când comuniştii români sunt de acord să susţină că această provincie i se cuvine Rusiei; de-ar fi după ei, apoi cred (spune C. Sănătescu) că ar ceda toată ţara românească. Tot cu ocazia ratificării tratatului de pace, ministrul englez Mac Neil a declarat că Anglia nu recunoaşte legalitatea constituirii guvernului român, întrucât România nu respectă drepturile omului".

Comuniştii furau ca în codru, zilnic descoperindu-se fraude făcute de ei şi minţeau de îngheţau apele, deşi venise primăvara.

Lucreţiu Pătrăşcanu, un adversar al democraţiei, duşman al lui Maniu, a introdus pe un membru al familiei sale ca agent al Siguranţei în Partidul Naţional-Ţărănesc.

După ce a contribuit la întocmirea legii electorale, favorabilă falsificărilor, după ce a luat parte activă la falsificarea alegerilor sancţionând pe acei magistraţi care au refuzat să falsifice procesele verbale ale secţiilor de votare, după ce a elaborat amnistierea falsului în alegeri, în primăvara anului 1947 a introdus, după cum spuneam, un agent în conducerea Partidului Naţional-Ţărănesc.

Este vorba de colonelul Stoica V. Ştefan, văr primar al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care era membru P.N.Ţ. din 1937 şi fusese secretar general în Ministerul Apărării. Acesta, când au început arestările din 9 martie, s-a ascuns până ce Pătrăşcanu s-a întors de la semnarea Tratatului de Pace şi atunci s-a dus la el să-i ceară concursul pentru a scăpa de arestare, pentru că şi el îl ajutase în 1941 pentru scoaterea din lagăr în domiciliu obligatoriu, la Poiana Ţapului, şi în 1943, când îi obţinuse un concediu medical ca să se trateze. Lucreţiu Pătrăşcanu 1-a primit la el acasă şi 1-a convins să devină informatorul comuniştilor în P.N.Ţ. în acest sens, după acceptare, a vorbit cu Emil Bodnăraş. Pătrăşcanu a declarat:

"în casa mea, în prezenţa mea, trimisul S.S.I. a luat contact cu Ştefan Stoica. Conversaţia mea şi faptul că Ştefan Stoica s-a declarat gata să facă pe informatorul le-am comunicat şi ministrului de interne, personal. Când am venit de la Bruxelles (după Tămădău, n.n.) Ştefan Stoica era ascuns. După o convorbire telefonică cu ministrul de Interne, am comunicat lui Ştefan Stoica să se prezinte la Ministerul de Interne şi să se pună la dispoziţia organelor anchetatoare... Lucru pe care l-a făcut în aceeaşi zi. Câteva zile înainte de proces, în urma unei convorbiri cu Bunaciu l-am chemat jos pe Stoica şi l-am sfătuit să urmeze întocmai dispoziţiile lui Bunaciu Acesta din urmă a asistat chiar personal la o parte din această conversaţie. La proces Ştefan Stoica a urmat sfatul dat de mine".

A fost condamnat la 8 ani şi a murit în închisoare. Dar la procesul lui Pătrăşcanu a reieşit că pe 15 aprilie 1947, în discuţia avută cu Stoica, i-a interzis acestuia să mai ducă vreo activitate a secţiei militare în cadrul partidului.

Probabil, Iuliu Maniu avea destule legături şi poate fusese informat de "defecţiunea" colonelului Ştefan Stoica.

Situaţia alimentară a celor închişi era foarte gravă, de exterminare prin înfometare. De la Piteşti s-a reuşit să se trimită borcane cu ciorbă de fân cosit, ce se dădea ca mâncare. Cu această probă, Maniu l-a însărcinat pe Nicolae Penescu să meargă şi să o arate lui Teohari Georgescu, care a aruncat vina pe secetă. S-a reuşit să se aprobe pachete cu alimente. Situaţia României devenise dramatică, din câte se vede.

Iuliu Maniu nu putea să aştepte cu mâinile încrucişate evoluţia spre haos.

Pe 2 aprilie a fost convocată Delegaţia Permanentă a partidului, în care s-a analizat situaţia disperată din închisori şi continuarea alarmării străinătăţii asupra pericolului ce ne aşteaptă.

După discuţiile purtate cu Regele Mihai, la sfârşitul lunii martie, asupra situaţiei dezastruoase din ţară, Iuliu Maniu a avut o întrevedere cu John Bennett, ataşatul de presă al Misiunii Britanice, solicitându-1 să răspundă la 2 întrebări, după ce va consulta guvernul englez:

1. în ce mod ar fi posibilă începerea unor discuţii între opoziţia din România şi Uniunea Sovietică.

2. Dacă i se poate înlesni să discute cu Philip Morgan, secretarul general al Partidului Laburist englez, cu prilejul vizitei sale în România, apropierea faţă de Soviete.

Ataşatul de presă şi-a luat obligaţia de a întocmi un referat cu privire la prima chestiune, iar în ceea ce priveşte cea de-a doua, secretarul particular al fruntaşului laburist englez a spus că Morgan vine în România într-o vizită de informare şi nu se poate amesteca în treburile interne ale ţării. El era sceptic în ceea ce priveşte acţiunea întreprinsă de preşedintele P.N.Ţ.

Iuliu Maniu a convocat presa străină pe 4 aprilie, într-o conferinţă de presă, făcând următoarele declaraţii:

"Entuziasmul cu care poporul român s-a alăturat aliaţilor după răsturnarea regimului dictatorial al lui Antonescu şi ardoarea cu care armata română fără nici o excepţie a luptat pentru victoria comună se datoresc nu numai vechilor sentimente de amiciţie faţă de marile democraţii ale lumii, dar în acelaşi timp şi credinţei pe care a avut-o întotdeauna în marile idealuri pentru care Naţiunile Unite s-au luptat.

Carta Atlanticului, care a fost de la început opera guvernelor Statelor Unite şi Marii Britanii şi la care au aderat pe urmă toate naţiunile Unite, declaraţiunile de la Yalta făcute de către toate marile puteri şi după victorie, acordul de la Moscova care a fost o aplicare a principiilor enunţate în aceste pacte anterioare, au constituit pentru noi însăşi baza statului român şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului român.

Poporul român nu a încetat de a-şi manifesta ataşamentul său idealului democratic, acela care a fost înţeles de Naţiunile Unite şi acela de a opune cea mai fermă rezistenţă contra acţiunii unei minorităţi care încearcă de doi ani să suprime în România aceste libertăţi.

Reprezentanţii presei străine sunt în curent cu politica urmărită de actualul guvern român de la data de 6 martie 1945 până la faimoasele alegeri de la 19 noiembrie 1946.

Nu este în intenţiunea noastră de a reveni asupra declaraţiunilor ce v-au fost făcute anterior, nici asupra documentării care v-a fost prezentată cu acea ocazie.

Intenţia noastră este de a insista asupra tragicei stări de lucruri din ţara noastră şi asupra metodelor întrebuinţate de guvern, de a anihila întreaga opoziţie şi de a arunca întreaga responsabilitate a consecinţelor acestei politici asupra partidelor democratice şi în special asupra P.N. Ţ.

Este de remarcat, în primul rând, situaţia economică foarte gravă în care a fost aruncată ţara de guvernul actual.

In urma unor măsuri legislative şi administrative vexatorii şi de natură a paraliza întreaga iniţiativă individuală, activitatea economică a fost profund lovită. Măsurile de blocare, de rechiziţie arbitrară, ignoranţa administrativă permanentă au produs o stare de nesiguranţă generală, iar efectul a fost anihilarea oricărei iniţiative eficace.

Pe lângă situaţia economică a ţării, care este aşa de rea, urmările unei secete în agricultură au fost agravate printr-o politică inadecvată.

Guvernul neţinând cont de dificultăţile economice pe care politica sa le-a creat în ţară, a încercat a devia atenţia opiniei publice creând responsabilităţi imaginare în sarcina partidelor democratice şi mai ales în sarcina P.N.Ţ.

Astfel, cine ar putea crede justificarea nemulţumirii lucrătorilor, care, lipsiţi de orice resursă şi posibilităţi de alimentare, se dedau fatal la acţiuni de protest în fabrici. Se creează diversiuni prin arestarea membrilor Partidului Naţional-Ţărănesc făcând parte din organizaţia muncitorească a partidului nostru, pretextându-se că agitaţiile lucrătorilor sunt provocate de oamenii noştri.

La fel vedem creându-se aceeaşi diversiune în mijlocul ţărănimii, unde situaţia este încă şi mai gravă din cauza lipsei de măsuri adecvate în timp util, pentru a se procura seminţe şi maşini agricole. Guvernul a arestat mai multe sute de persoane membri ai organizaţiilor judeţene ale partidului nostru, în întreaga ţară.

Inchisorile, ca şi câmpurile de concentrare cum este cel de la Piteşti, sunt pline de persoane deţinute fără nici o formă legală şi care nici nu au fost judecate. Ca probă a acestor afirmaţiuni, anexăm un tabel, conţinând numele lor.

Toate aceste persoane au lăsat în voia soartei ocupaţiunile lor productive, au lăsat familiile lor în mizerie şi chiar ei se zbat în aceeaşi mizerie, în condiţiuni igienice Şi alimentare din cele mai tragice.

Toate aceste măsuri arbitrare şi ilegale tind la intimidarea membrilor P.N.Ţ., cu scopul de a face imposibilă orice acţiune politică a opoziţiei şi de a elimina sistematic persoanele cele mai importante şi cele mai dinamice din viaţa politică a tării. Credem de datoria noastră de a denunţa opiniei publice internaţionale aceste metode practicate de guvernul român. Ca efect imediat, asistăm în ţara noastră la suprimarea autonomiei individuale, a securităţii persoanei umane şi la înlăturarea libertăţilor omului şi ale cetăţeanului.

Ţin să accentuez că aceste arestări au fost făcute fără nici un preaviz sau citare privind persoanele respective.

Rezoluţiile de la Moscova şi Carta Naţiunilor Unite acordă o importanţă specială restabilirii libertăţilor şi protecţiei cetăţeanului.

Acest principiu este consacrat şi prin art. 3 al Tratatului de Pace. Guvernul român instituit printr-un procedeu nereprezentativ şi nedemocratic violează aceste dispoziţiuni ale convenţiilor internaţionale, supunându-i pe cetăţenii români şi însăşi existenţa statului la o opresiune fără precedent în istorie.

Alegerile de la 19 noiembrie 1946, au afirmat definitiv tendinţa împotriva guvernului, impus poporului român contra voinţei sale.

Regele ţării nu poate schimba guvernul fără concursul şi aprobarea Naţiunilor Unite. In schimb, guvernul actual, care nu corespunde deloc voinţei ţării şi care a dat dovadă completă de incapacitatea sa de a dirija afacerile ţării, este menţinut în acelaşi timp contrar voinţei opiniei publice, forţată de a asista la ravagiile catastrofale realizate de guvernul actual, fără nici o posibilitate de a găsi un remediu anarhiei actuale şi nenorocirilor economice ale ţării.

Poporul român nu poate înţelege raţiunea pentru care Marile Puteri pedepsesc naţiunea română menţinând un guvern care o face atâta să sufere.

Nu rămâne decât să se facă eforturi pentru a se reţine poporul român de a se deda la manifestaţii turbulente contra acestui regim de dictatură şi incompetenţă care a întrecut orice limită prin acuzarea opoziţiei că instigă populaţia revoltată. Astfel, guvernul a luat frânele puterii fără a fi capabil de a asculta adevăratele cauze ale nemulţumirilor generale.

O ţară aşa de bogată ca a noastră, cu o populaţie muncitoare, este pusă în situaţia de a cere milă altor popoare, care până astăzi erau ajutate de România.

Opresiunea politică, anarhia administrativă, economia naţională distrusă şi deruta monetară nu pot dura decât cu tot cortegiul lor de mizerii. Această gravă situaţie trebuie să fie imediat înlăturată prin plecarea guvernului actual.

Prin alegaţiuni ca cele de mai sus, noi ţinem să denunţăm opiniei publice mondiale tendinţele contra dreptului, justiţiei şi practicile nedemocratice ale guvernului actual al României”.