Dedicaţie

Acest volum apare ca omagiu adus lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache la 130 de ani şi respectiv 121 de ani de la naştere şi la 50 de ani şi respectiv 40 de ani de la exterminarea lor

Autorul

***

CUVÂNT ÎNAINTE

Datoria de neuitare face să apară acest al doilea volum despre Iuliu Maniu, simbolul demnităţii naţionale şi al rezistenţei împotriva tuturor dictaturilor.

Ctitor de Ţară, acest titan al vieţii politice şi-a început cariera de luptător împotriva opresiunii ce-i ameninţa neamul printr-un legământ:

"Jur în faţa lui Dumnezeu, pe conştiinţă şi onoare că îmi voi jertfi viaţa pentru triumful cauzei româneşti."

Clarviziunea lui a intuit că democraţia este singurul drum prin care un popor poate să-şi cucerească şi să conserve drepturile politice şi naţionale. De la început s-a ataşat puterilor occidentale care se angajaseră să instaureze triumful păcii în omenire şi eliberarea popoarelor subjugate.

A rămas consecvent până la sfârşitul vieţii şi jurământului şi occidentului, iar în testamentul lăsat în vremuri tulburi, pe 8 februarie 1941, menţiona:

"Sufletul mi-1 închin Atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu şi dincolo de mormânt mult încercatului meu neam românesc, iar iubirea mea o leg cu fraţii şi nepoţii mei şi cu bunii mei prieteni, care nici întru cele mai grele persecuţii nu m-au părăsit în calea grea care mi-a fost hotărâtă de soartă..."

În politica externă n-a acceptat să facă compromisuri pe spatele poporului său, iar pe plan intern s-a opus cu înverşunare opresiunii, ceea ce a făcut ca din tinereţe să fie ameninţat cu moartea.

La început, ziarul maghiar "Budapesti Hirlap" scria cu ură nestăpânită că "Maniu este vrednic să fie lovit în cap ca o fiară sălbatică ", deoarece, prin tot ce întreprindea în parlamentul de la Budapesta, forţa istoria să rupă lanţurile ce legaseră Transilvania, timp de un mileniu, de un imperiu în care supuşii vorbeau şaptesprezece limbi. Şi ziarul încheia: (Maniu) "ar trebui spânzurat în piaţa publică ".

Nu s-au lăsat mai prejos nici hitleriştii. După ce Killinger ameninţase la Braşov că "dacă Maniu nu se potoleşte, îi va pune pumnul în gură", a fost chemat I. Antonescu la Salzburg şi, pe 12 aprilie 1943, Ribbentrop i-a spus, în faţa lui Hitler, că "Germania ar fi spânzurat de mult un om ca Maniu ".

Angajarea lui Iuliu Maniu pentru salvarea Ţării pe care o ctitorise a fost totală. El a devenit conducătorul războiului invizibil din România. După declanşarea operaţiunii "Barbarosa", Iuliu Maniu a devenit axul politicii româneşti de rezistenţă activă împotriva celor ce incendiaseră Europa şi antrenaseră lumea întreagă într-o conflagraţie mondială.

Încă de la mijlocul lunii noiembrie 1940, declarase:

"Sunt hotărât să fac o legătură cu Aliaţii, cu Churchill, ca să ne ajute a pune bazele unei colaborări politice care să ne asigure, după terminarea războiului, reîntregirea hotarelor ţării, inclusiv restabilirea politicii democratice".

Iar pe 22 iunie 1941, şi mai hotărât, a precizat:

"Hitler pierde acest război, păcat de jertfele noastre, trebuiau păstrate trupele noastre."

Şi în acea lume plină de riscuri, chiar capitale, Iuliu Maniu a iniţiat primul post de emisie cu anglo-americanii şi, după căderea lui, a continuat să organizeze din închisoarea de la Malmaison descifrarea mesajelor ce îi erau transmise la sfârşitul transmisiunii B.B.C. pentru Austria şi să cifreze răspunsul ce îl trimitea prin alt post. Aceasta în afară de legăturile făcute prin trimişii speciali la Ankara şi Cairo.

Toate acestea le făcea de bună credinţă, în timp ce România era vândută pe procente, precum hainele lui Iisus Cristos fuseseră trase la sorţi.

Urmărind evoluţia fronturilor de război ne dăm seama de justeţea gândirii politice a lui Iuliu Maniu, care nu se mulţumea să lucreze numai conspirativ, ci coagula opoziţia, atrăgând atenţia puterii că sfârşitul era aproape şi că trebuia să se gândească la ziua de mâine.

Colonelul Grigorenco, paraşutat din răsărit ca să cerceteze care din grupurile de opoziţie făceau mai mult pentru Aliaţi, în timpul unui dineu, după 23 august, i-a spus: "Dumneavoastră, domnule Maniu, şi oamenii dumneavoastră, aţi făcut pentru Aliaţi mai mult decât oricine altcineva în timpul războiului."

Şi nu greşea. România scurtase cu şase luni durata războiului şi salvase zeci de mii de vieţi omeneşti ce ar fi continuat să moară inutil.

Dar durerea aşternută în sufletul lui Maniu nu putea fi descifrată, ci doar intuită de diplomaţi, când el îi ruga stăruitor să i se spună adevărul - dacă fusese sau nu România vândută sferei de influenţă ruseşti.

Ivor Porter, paraşutat în cadrul operaţiunii "Autonomus", spunea că, la aceste rugăminţi, de fiecare dată, reprezentanţii Aliaţilor occidentali fuseseră instruiţi să nege acest lucru. Metodă diplomatică.

Archibald Clark Kerr, ambasadorul Angliei la Moscova, venit cu Averell Hariman, ambasadorul S.U.A. la Moscova, în compania lui A.I.Vâşinski, pentru a impune României Hotărârea de la Moscova din decembrie 1945, în raportul trimis ministrului de externe al Marii Britanii îşi descrie unii interlocutori: "Vâşinski conducea România întocmai ca o provincie a Uniunii Sovietice, iar guvernul este instrumentul său "; "Primul ministru este un pungaş experimentat de neclintit... un nătărău jovial", iar "ministrul de externe este îmbibat până la buze cu înşelăciune şi trădare". (Gh. Tătărăscu n.n.). A purtat discuţii şi cu Maniu, cu acea ocazie.

Aceeaşi persoană, devenit Lord Inverchapel, pe când nu mai era diplomat, i-a spus lui Rică Georgescu (omul care lucrase în clandestinitate cu preşedintele P.N.Ţ.) că "unul dintre cele mai neplăcute lucruri care i s-a cerut să le facă a fost să mintă un om de talia lui Maniu ".

Aceasta a fost lumea în care a trăit Iuliu Maniu. El trebuia să dispară. Dacă ungurii n-au reuşit, dacă nemţi, au dorit şi n-au putut, s-a găsit romanul Silviu Brucan să ceară moartea lui Maniu şi a "reacţionarilor", să fie susţinut de colegii Moscovei şi să se însceneze un proces murdar, ca şi solicitatorii, şi să nu reuşească să îl spânzure, din cauza vârstei, ci să îl extermine în temniţă.

Studiind cele 99 de volume, cât un biblioraft de gros fiecare, te îngrozeşti de aberaţiile ce s-au putut spune de sute de martori ''unii n-ar apărut la bară), de mii de note informative, de peste tot pe unde circula Iuliu Maniu, de la fel de fel de persoane, multe introduse în anturajul "obiectivului" şi semnate cu fel de fel de nume de cod.

Interesante sunt fişele de filaj, de la 5 dimineaţa până după miezul nopţii, menţionând numerele maşinilor care îl vizitau şi, de asemenea, al persoanelor, pe unde mergea în timpul zilei, unde lua masa şi chiar ce servea, de multe ori. Şi acest filaj a început cam din 1933 şi s-a sfârşit la 19 iulie 1947, în preziua arestării. Nu se specifică în nici o parte cât s-a cheltuit cu cel puţin 2 agenţi şi o maşină zilnic. Sunt situaţii când din notele de filaj reiese că au fost mai mulţi agenţi şi mai multe maşini, fiindcă erau urmăriţi şi cei ce ieşeau din locuinţele de pe Caragea Vodă, bd. Schitu Măgureanu, str. Sfinţilor, str. Barbu Delavrancea, Cristian Teii sau din provincie, mai ales de la Sibiu, Geoagiu, Cluj, Bazna, Braşov, Snagov şi multe alte locuri şi localităţi.

Puse unul lângă altul, aceste bibliorafte-dosare însumau peste 6 m. Ultimul dosar, extrem de voluminos, conţinea toate memoriile trimise autorităţilor în timpul domniei lui Carol II şi a guvernului Antonescu.

Unele extrase sunt inserate în acest volum.

Acest volum apare ca semn de profund omagiu la 130 de ani de la naşterea şi la 40 de ani de la exterminarea lui ION MIHALACHE.

Ţin să mulţumesc, la editarea acestui volum, Fundaţiei Hanns Seidel pentru sponsorizare şi să-mi exprim adânca recunoştinţă faţă de domnii Victor Ciorbea, Constantin Dudu Ionescu şi Teodor Morariu, care au acordat tot sprijinul publicării acestei lucrări şi au asigurat fondurile necesare dublării tirajului propus iniţial.

Cicerone Ioniţoiu