REVOLUŢIA

ÎNCEPUTUL ADEVĂRULUI

Sergiu Nicolaescu. Topaz Bucureşti 1995

Comentată de Ioan Roşca- IR

 

[1 IR: De la pericolul maghiar şi complotul extern, la previziunile astrologice]

I.CONTEXTUL INTERN SI INTERNATIONAL IN CARE S-AU INCADRAT ACTIUNILE REVOLUTIONARE DIN DECEMBRIE 1989

„...Simultan cu provocarea unor demonstraţii ale populaţiei de origine maghiară din Transilvania, Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă...care să degenereze în con­flict militar...acest scenariu Ungaria îl are în vedere să-l  realizeze cu ştirea U.R.S.S. şi cu sprijinul Austriei...". (M.Ap.N. Telegrama 015771/09.11.1989).

"...Emigraţia maghiară din Occident şi cercurile guvernamentale de la Budapesta vehiculează...ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, urmărindu-se antrenarea etnicilor unguri din România în acţiuni pentru crearea unui stat independent sau autonom...necesitatea întemeierii unui Ardeal independent, neutru şi suveran...urgentarea proclamării autonomiei Transilvaniei şi înglobarea acesteia într-o aşa-zisă fede­raţie...". (Dosar S.R.I. Nota U.M. 0610 F.N., fila 62).

[IR: Ce ni se sugerează? Că ungurii voiau Transilvania si au provocat o revolutie in Romania- in acest scop. SN preia tezele cu care-l alimenta securitatea pe Ceuşescu ]

 În fine, am selectat şi câteva din informaţiile ce se referă la situaţii şi fenomene sesizate în interiorul ţării, pentru a ne face şi o idee de modul cum D.S.S., prin generalul Iulian Vlad, i le prezenta cuplului Ceauşescu aproape zilnic, unele scrise chiar de mână pen­tru a garanta confidenţialitatea. [IR: Ca să ne amintim cu ce se ocupau DSS şi Vlad pînă în clipa în care au devenit forţe ... revoluţionare ]

"...Cercurile reacţionare din Ungaria, şi în primul rând biserica reformată, manevrează pe fostul preot Tokes Laszlo din Timişoara, antrenându-l  în acţiuni naţionalist-iredentiste şi antiromâneşti...încă din luna iulie 1988, a fost instigat să declanşeze acţiuni aşa-zis contestatare deschise, în scopul atragerii asupra lui a unor măsuri din partea autorităţilor, care să-i creeze statut de persecutat pe criterii naţionale şi religioase...".

"La 20.10.1989, cu prilejul controlului de frontieră efectuat asupra a doi preoţi reformaţi din Debreczen, s-a stabilit că aceştia au venit în ţară special pentru a-l  contacta şi încuraja pe Tokes Laszlo. Asupra lor s-au găsit mai multe înscrisuri ascunse în plafoniera autoturismului cu care călătoreau, între care:

 - o listă cu întrebări adresate lui Tokes Laszlo de Forumul Democratic Ungar în legătură cu situaţia sa şi unele aspecte ale politicii partidului şi statului nostru, în scopul folosirii materialului în propaganda antiromânească din exterior;

-  textul unei declaraţii comune a reprezentanţilor adunărilor bise­ricilor reformate de dincolo de Tisa şi a organizaţiilor Frontului Democrat Ungar din Debreczen, prin care este apărat Tokes Laszlo şi se fac aprecieri ostile la adresa autorităţilor clericale şi de stat din România;

-  o chitanţă în original (se află în xerocopie la dosar - n.n.), prin care Tokes Laszlo confirma primirea sumei de 20.000 lei, însoţită de o mulţumire în termeni religioşi. Înscrisul atestă că acţiunile sale sunt subvenţionate din exterior". (Dosar S.RJ. Nota U.M.0610F.N. fila 67).

Este de menţionat şi încercarea de a aduce la TV maghiară pe 14 iunie 1989 pe regele Mihai alături de L. Tokes, bineînţeles în scopul mediatizării preotului maghiar.

Generalul Iulian Vlad, şeful D.S.S., în luna septembrie 1989, i-a prezentat personal lui Ceauşescu un dosar privindu-l  pe Tokes Laszlo, cerându-i aprobarea pentru înaintarea cazului respectiv instanţelor de judecată. Ceauşescu a considerat însă acţiunile preo­tului ca nereprezentând un pericol deosebit şi a refuzat instru­mentarea cazului.

Organele de securitate ale judeţelor Cluj, Arad şi Timişoara au evidenţiat existenţa unor cetăţeni de diferite naţionalităţi ca membri ai unor organizaţii internaţionale subversive, veniţi în ţară ca turişti şi care duceau acţiuni de influenţare şi incitare asupra unor per­sonalităţi interne. (Direcţia I Nota F.N./F.D. - Direcţia a III-a Nota F.N/12.1989). [IR: Altă teză preluată de SN de la Securitate. Valul de turişti spioni, provocatori, instigatori, terorişti. Nu a fost prins şi dovedit nici unul, nici înainte nici după 16 decembrie. Dar pentru reprimarea propriei populaţii, era nevoie de alibiuri. ]

"...O atenţie sporită a fost acordată identificării şi verificării unor cetăţeni străini, în mod deosebit din Germania, Franţa, Spania şi S.U.A., care veniţi în România sub diferite acoperiri au contactat elemente legionare, transmiţând indicaţii şi instrucţiuni de la grupurile legionare... [IR: De unde s-ar deduce contribuţia legiunii la eliberarea României...] s-a acţionat în direcţia descifrării scopu­lui şi sensului venirii în ţara noastră a unui mare număr de cetăţeni din Ungaria, cu mult peste cotele perioadelor anterioare...s-a sta­bilit cu certitudine o creştere fără precedent a numărului eveni­mentelor de frontieră...". (Dosar S.R.I. Nota nr. 0386588/ 12.11.1991, cu activităţile cadrelor fostei U.M. 0610, în perioada 15-30.12.1989). [IR: Ce evenimente? Încercări de fugă, soldate cu bătăi sau execuţii? ]

În perioada premergătoare datei de 16.12.1989, atât în judeţul Timiş, cât şi în judeţele Caraş-Severin, Covasna, Brăila etc, organele de securitate şi vameşii au înregistrat intrarea în ţară prin punctele de frontieră şi deplasarea în tranzit sau în interes turistic a unui însemnat număr de turişti străini, în majoritate ruşi, maghiari sau sârbi, sosiţi în grupuri de 2-3 cu autoturisme personale. Iată ce declara şeful Serviciului de Contraspionaj al Securităţii judeţului Timiş: „...în zilele premergătoare datei de 16, a apărut un fenomen, respectiv intrarea în ţară prin punctele de intrare de vest din Iugoslavia a unor grupuri masive de turişti în maşini - formatul unui grup era de 20-30 de maşini - aparţinând unor ţări vecine...cei . veniţi erau ruşi şi maghiari de ordinul miilor ... foarte mulţi au rămas în judeţ, nu s-au cazat în spaţiile oficiale de cazare, au rămas răspândiţi în oraş prin maşini...erau informaţii cu privire la cetăţeni care erau la vremea respectivă denumiţi fugari, că s-au întors şi că au frecventat unele centre de instruire din Ungaria şi care urmau să desfăşoare acţiuni diversioniste pe teritoriul ţării noastre...". [IR: Dacă au participat cu ceva la stîrnirea revoltei, meritau diplomă de eroi eliberatori. Dar încă nu au apărut , ca să-şi afirme meritele]

Din cercetarea datelor organelor de vamă, s-a constatat în luna decembrie 1989 o importantă creştere a numărului de cetăţeni sovi­etici care vizitau în grupuri România, respectiv 67.530 de persoane în raport cu 30.879 de persoane în perioada corespunzătoare a anu­lui 1988. [IR: Moldovenii de dincolo de Prut , veniţi la rude, după decenii de interdicţie, intră şi ei în acest număr? ] Totodată, s-a constatat o ciudată creştere a numărului cetăţenilor străini sosiţi în ţară cu paşaport de serviciu sau în tranzit.

Judecate din perspectiva evenimentelor petrecute în Decembrie 1989 în ţara noastră, consider a nu fi lipsite de semnificaţii unele situaţii semnalate la frontierele României, sesizate de organele de specialitate ale M.Ap.N. Acestea par a se înscrie într-o anumită logică a faptelor, [IR: Nu e nevoie să minţi , dacă eviţi afirmaţiile si te reduci la aluzii  ] prefigurate şi de celelalte categorii de informaţii:

În U.R.S.S. se semnalează o serie de aplicaţii notificate, precum şi unele executate de mari unităţi tactice în zona Cernăuţi în perioa­da 14-l7.12.1989. [IR: Şi? ]Totodată, s-a constatat intensificarea activităţilor practice privind executarea de trageri navale şi aeriene de către unităţi de marină şi aviaţie militară. În perioada 18-22.12.1989, în cadrul Forţelor Maritime Militare sovietice s-au executat lansări de rachete într-un raion maritim situat la vest de peninsula Crimeea. [IR:Şi? ] (M.Ap.N./ M.St.M./D.I. Buletin informativ 4454 din 19.12.1989 şi Sinteza informativă 4362/1989). Din informaţiile sinteză înaintate în urma documentării de presă în garnizoana Brăila a rezultat, în afara creşterii interesului turistic nemaîntâlnit în această zonă, că începând din 18.12.1989, pe şoseaua Reni-Giurgiuleşti a fost semnalată o coloană de peste 70 camioane militare. [IR:Şi? ] (M.Ap.NVM 590 din 10.02.1992).

În Ungaria sunt de reţinut aplicaţiile batalioanelor de cercetare-diversiune din organica corpurilor de armată care au executat pregătire specifică ducerii acţiunilor de luptă în spatele trupelor inamice, respectiv Corpului 1 şi 3 Armată între 16-l8.12.1989, acţiuni finalizate cu executarea unui marş încheiat în raioanele situ­ate la 15-20 km de frontiera României. Aceleaşi unităţi au executat în lunile martie-iunie, prin rotaţie, o pregătire specială la baza de instrucţie în teren muntos de la Rezi [IR:Şi? ] (12 km nord de Keszthely). M.Ap.NJM.St.M./D.I. Sinteza informativă 4362/1989).

În Bulgaria, Forţele Maritime Militare executau la 20.12.1989 activităţi de pregătire de luptă într-un raion situat în sud-vestul Mării Negre, unele din ele în cooperare cu Flotila sovietică din Marea Neagră. [IR:Şi?] (M.Ap.N./M.St.M./D.I. - Buletin informativ 299, 4455, 4362/1989).

[IR: Nu ştiu ce crede SN că a demonstrat mai sus. Nu ştiu ce ştie despre ce înseamnă să demonstrezi ceva. Dar e clar ce vrea să inducă, din cîteva argumente , care nu spun nimic. ]

Evoluţia informaţiilor sosite pe diverse canale nu putea prevesti nimic bun pentru dictator. Soarta ce era hărăzită liderilor fostelor state socialiste est-europene o dată înlăturaţi de la putere nu avea darul să-l  lase indiferent.În special schimbarea celor doi dictatori - Honeker şi Jivkov -, înlăturaţi prin lovituri de stat susţinute evident de Gorbaciov.Specific celor două cazuri a fost trecerea securităţilor şi armatelor de partea opozanţilor celor doi dictatori. [IR: De aceea au renunţat securicomuniştii la lichidarea revoluţiei şi au preferat confiscarea ei. Ştiau ce i-ar aştepta, dacă se pretează la  o innăbuşire a insurecţiei în sînge.  Diversiunea a costat mai puţin şi le-a asigurat rămînerea la putere]

Astfel Ceauşescu avea imaginea unei cabale internaţionale, materializată în acţiuni concertate din partea unor forţe diverse, având drept finalitate pulverizarea regimului al cărui exponent şi unic conducător era. El era convins că pericolul vine numai şi numai din afară, iar în interior eventual de la persoanele din antu­rajul sau. [IR: Punct de vedere pe care securicomuniştii îl susţin şi azi ] Cel mai periculos adversar al său i se părea a fi Gorbaciov. Din analiza stenogramelor şedinţelor C.P.Ex. din 17, 20, 21 şi 22.12 şi a unor discuţii avute cu membrii acestui orga­nism, reies clar încercările lui de a-i speria pe de o parte şi de a-i provoca pe de altă parte. Ne referim la atacurile directe la adresa  lui Iulian Vlad, Tudor Postelnicu şi Vasile Milea. Ca urmare a pierderii încrederii în unii dintre colaboratorii săi, plecând în Iran, a lăsat la conducerea statului în locul său pe Elena Ceauşescu şi pe Manea Mănescu, deşi ar fi fost îndreptăţit a îndeplini această sarcină, primul ministru de atunci, Constantin Dăscălescu. Este cunoscută neîncrederea ce o avea în gen. Milea, pe care de fapt preconiza să-l înlocuiască la viitoarea plenară din luna martie cu Dincă Ion, (propria lui declaraţie), iar după noaptea de 21/22.12.1989 cu gen. Victor Stănculescu (declaraţia lui Ion Coman). [IR: Şi ce ar fi făcut Stănculescu în noua sa calitate, dacă nu avea şansa creată de extinderea insureţiei? ] Din analiza hotărârilor pe care le-a luat, ne dăm seama că intrase în panică şi în nici un caz nu era dotat pentru momente grele. Mai amintesc următoarele hotărâri, care confirmă cele susţinute mai sus. La Timişoara, deşi avea o echipă puternică for­mată din Ion Coman, generalii Guşă, Stănculescu, Niţu, Chiţac, Macri etc., în 19 decembrie mai trimite pe Bobu, Dăscălescu şi Ilie Ceauşescu, bineînţeles fără rezultat. În 20 şi 21, schimbă comanda militară de la Timişoara, înlocuindu-l  pe Guşă cu Stănculescu, apoi îl cheamă, în aceeaşi noapte, pe ultimul la Bucureşti pentru a-l  schimba pe Milea. În noaptea de 21-22  l-a  pus pe Dincă să-l  supravegheze pe Milea... []

Mai grav, Ceauşescu imaginează măsuri, care pe plan extern irită şi sfidează personalităţi politice şi organisme internaţionale influ­ente, cu un efect nociv, agravant asupra procesului de izolare a regimului şi ţării noastre. În cuvântarea sa la Congresul al XIV-lea se referă, în premieră, la Pactul Ribbentrop-Molotov, cu trimitere directă la problema Basarabiei, renunţă la Clauza naţiunii celei mai favorizate din partea S.U.A., întrerupe raporturile cu F.M.I., obstrucţionează unele reuniuni internaţionale etc. [IR: Nu putem şti de ce a luat aceste măsuri care l-au izolat extern. Aparenţa lor patriotică nu ne poate înşela. Pare a fi vorba de încercarea de a mai juca o dată cartea din 1968. Ceea ce însemnă că îi era frică de o revoltă internă. ] [] De asemenea, planul Orient '89 se prelungeşte şi după întoarcerea sa din Iran. [IR: Ce este acest plan?]

[]Cred că plecarea lui este caracteristică felului de a fi al lui Ceauşescu. M-am controlat în această opinie cu declaraţiile lui Manea, care i-a fost secretar 27 de ani şi-l  cunoştea mai bine ca nimeni altul, excepţie făcând Elena Ceauşescu care ştia să-i speculeze toate slăbiciunile. Era un gest tactic, lăsând responsabilitatea în seama unor colaboratori ce-i erau fideli - ca la întoarcere să se poată desolidariza de orice acţiune a lor dacă va fi cazul. Prin cele două teleconferinţe din 17 şi 20.12., ordinul de a deschide focul îi revine în întregime, de fapt îi era conferit şi de funcţia pe care o deţinea: comandant suprem, funcţie pe care a folosit-o din plin până în ziua de 22.12.1989, orele 10.30. []

Dacă Ceauşescu ar fi citit măcar informativ ce spun astrologii despre 1989 ar fi aflat că în acest secol au fost două conjuncţiuni Saturn - care reprezintă structurile existente, instituţii publice şi politice - cu Neptun - planeta idealurilor politice şi a libertăţii. In 1917, revoluţia rusă şi în 1953 moartea lui Stalin. Cea de-a treia era prevăzută în 1989(!) Iată ce povestea pentru luna decembrie a anului 1989 Elizabeth Tessier: „Jupiter va fi opus lui Uranus la 5 grade ... Cancer - Capricorn, ceea ce înseamnă destabilizare gene­rală politică şi economică cu efecte foarte grave ...". Oare conducătorii Securităţii să fi fost amatori de astrologie ? [IR:  Oricît ar vrea SN, nu-l putem crede atit de prost încit să ia in serios astfel de aiureli, sau să le propună drept glume.  O fi modul lui sucit de a încifra faptul căpledoaria de faţă e o farsă?]

 

[2 IR: Forţe externe ne-au provocat la violenţă, încercînd să ne compromită revoluţia ]

II. ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIA INTERNAŢIONALE ASUPRA EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989

 

Contextul intern premergător acţiunilor revoluţionare din Decembrie 1989 a fost influenţat şi prin diversele şi deosebit de intensele acţiuni desfăşurate de mass-media internaţională. Aceasta urmărea crearea unei atmosfere revoluţionare explozive şi chiar declanşarea unui război civil, toate acestea pe fondul nemulţumiri­lor existente generate de dificultăţile şi privaţiunile specifice crizei economice şi social-politice prin care trecea ţara (războiul din Irak este doar un exemplu). [IR: Joc de picioare tipic. "Tiranul" trebuia răsturnat , dar cei care ne-au îndemnat să o facem, nu ne voiau binele, ci voiau război civil. Adică... revoluţie reală.]

Industria mass-media se dovedeşte a fi un factor permanent şi foarte important de influenţare psihică şi morală a populaţiei la acest sfârşit de secol, în care dibăcia manipulării informaţiei poate hotărî chiar soarta războaielor. [IR: Sau furtul unei Revoluţii şi victoria Contrarevoluţiei, prin "alegeri" controlate mediatic]

În cursul anului 1989, atât postul de radio Europa Liberă, cât şi majoritatea covârşitoare a presei vorbite sau scrise din exterior şi-au intensificat activitatea în scopul destabilizării situaţiei din ţările comuniste est-europene şi crearea unor premise pentru răsturnarea regimurilor totalitare existente în aceste ţări. [IR: Avem sau nu a le fi recunoscători pentru asta?]

Este de remarcat efectul profund pe care  l-a  jucat dezinfor­marea în municipiul Timişoara asupra populaţiei acestui oraş, a întregului Banat şi a întregii ţări. Nu este nici o îndoială că în acest sens am fost cu toţii angrenaţi într-o manipulare bine pusă la punct. Cifrele referitoare la „măcelul" de la Timişoara (miile de morţi, arestaţi sau schingiuiţi barbar) au fost difuzate de televiziunile din Europa centrală şi ulterior de celelalte agenţii de ştiri din întreaga lume. Este clar că zvonul lansat avea la origine o dezinformare deliberată. Postul de radio Europa Liberă este cel care a prevăzut constituirea Frontului Salvării Naţionale, dar cei care urmau a face parte din conducerea acestuia trebuiau să fie semnatarii scrisorii adresate Vestului pe 27 august şi 8 noiembrie şi care, printre altele, afirmau că acest post de radio este „...speranţa lor, deoarece el îi ajută pe români să spargă zidul tăcerii, să alunge tenebrele şi să restaureze încrederea românilor în faptul că ei nu erau singuri în lupta lor". (Raport on Estern Europe - RFE/RL ianuarie 1990). []

La sfârşitul lunii ianuarie 1990, devine pentru oricine o certitu­dine faptul că măcelul de la Timişoara şi „genocidul" comis, după cum comentează un ziarist, de „monştrii arabi ai Securităţii" sunt tot atâtea minciuni deliberate. "Exagerarea cifrelor de la Timişoara a avut ca scop ridicarea românilor împotriva regimului totalitar". "O asemenea manipulare era într-adevăr fără precedent în istoria presei şi constituie, în sine, o informaţie eronată, care era gata să determine intervenţia « Brigăzilor internaţionale » sau ajutor străin". [IR: În loc să speculăm fără nici un suport ce "era gata să determine", mai bine mulţumim pentru ce a determinat: declanşarea luptei de eliberare ]

[] Fuga după senzaţional a condus la minciună şi impostură. Astfel „imaginile atroce ale măcelului de la Timişoara erau rezulta­tul unor regizări". (Le Figaro, 30 ianuarie 1990).[]...Măcelul de la Timişoara venea să confirme similitudinea dintre comunism şi nazism, cel din urmă încheindu-şi viaţa cu imaginea lagărelor de exterminare ... [] Astăzi, adevărul este cunoscut. A fost vorba de o monstruoasă campanie de minciuni, dusă de comun acord de mass-media occi­dentală şi de agenţii de presă reformatoare din Europa de est. Scopul lor în România era să asmută masele pentru generalizarea Revoluţiei în toată ţara. [IR: Ceea ce i se pare monstruos "revoluţionarului" SN. Nu ne mai mirăm că s-a dedicat Contrarevoluţiei.] În Occident se urmărea reuşita unei enorme campanii de propagandă contra comunismului şi pregătirea spiritelor, asa cum sugera Roland  Dumas, ministrul francez de Externe „pentru datoria de a interveni". [IR: Pericolul extern este justificarea gardienilor lagărului. Nu pe noi ne păzeau ei, cum am crezut, ca proştii, ci ţărişoara gospodărită de securicomunişti]

O vină poartă şi Televiziunea română în ceea ce priveşte trans­miterea procesului şi execuţia celor doi dictatori. Fără a intra în detalii asupra oportunităţii procesului, a motivaţiei ce a determinat deschiderea lui şi a hotărârii luate, este necesar să acord atenţie modului în care caseta a ajuns în Vest. Difuzarea casetei în Occident ne-a adus un mare deserviciu, Revoluţia noastră fiind considerată „O minciună de talie mondială". Poate că exagerez, dar cred că procesul şi execuţia, prost filmate, au pornit un al doilea scenariu, de îndepărtare a simpatiei mondiale provocată de Revoluţia română şi care ar fi ridicat ţara noastră înaintea altor ţări foste socialiste, care şi-au rezolvat revoluţiile de catifea sau de bumbac în cea mai discretă şi bună înţelegere. [IR: Tipic. Nu conteză cine sîntem şi ce facem, contează cum (a)părem. ] Rezultatul îl simţim şi astăzi, când, din toate aceste ţări, noi am rămas în opinia presei mondiale o ţară neocomunistă, cu toate consecinţele ce decurg din acest lucru. Cunosc pe cel care a vândut caseta, dar neavând sufi­ciente dovezi nu pot să-i divulg numele. Deocamdată. [IR: Tipic SN. Ştie, dar nu spune. Spune , dar nu ştie. Spunînd că neocomunismul e o părere, datorată unor casete manipulatoare, pare că nu ştie că FSN chiar a făcut o Contrarevoluţie.]

În concluzie, în baza unui plan bine conceput, desfăşurat printr-o acţiune convergentă din Est şi Vest, mass-media inter­naţională a urmărit , într-o primă fază, crearea condiţiilor de declanşare a unor acţiuni destabilizatoare violente, între populaţie şi forţele de ordine (în special Armata), prevăzute a se solda cu mari pierderi umane şi materiale, iar într-o fază ulte­rioară, slăbirea reciprocă a organelor puterii armate, prin încer­carea de a declanşa un autentic război civil. Principalele protago­niste ale acestui război urmau să fie Securitatea, pe de o parte, şi Armata şi populaţia civilă, pe de altă parte. [IR: Instigarea la revoluţie este crima mediatică externă, pentru alde SN.  Confruntarea cu Securitatea era scopul insurecţiei populare anti-regim. Lupta de eliberare putea fi evitată dacă renunţau securicomuniştii la putere, sau dacă renunţam noi, la răsturnarea lor. După o prima bătălie, stinsă prin jertfirea ceuşeştilor, românii s-au resemnat la a doua soluţie. ] În a treia fază, se prevedea o posibilă intervenţie străină de genul celor din Panama, Iugoslavia sau chiar ceva original. După unele infor­maţii, un astfel de plan avea şi Tratatul de la Varşovia, cunoscut sub numele de „POLARCA". [IR: Şi ce se întîmpla dacă eram eliberaţi de securişti, prin intervenţie externă? Ne ocupau (colonizau) alţii? Au făcut-o şi aşa. Şi am rămas şi cu securicomuniştii, ca arendaşi ]

[] Acţiunea s-a desfăşurat, având următoarele scopuri probabile:

-  demascarea, odată în plus, a sistemului comunist, cruzimile şi atrocităţile de care era capabil, paralelizarea lui cu nazismul, în scopul creării unei stări de spirit repulsive, şi excluderea lui din istoria omenirii; [IR: Şi nu a fost aşa comunismul? ]

-  înfăţişarea barbariei poporului român, care a fost capabil de asemenea atrocităţi ca "măcel", "genocid", înfăptuite de Armată, şi a diabolicelor procedee folosite de organele de ordine ale Miliţiei şi Securităţii; [IR: De ce ar fi fost compromis poporul român victimă, demascîndu-se diabolicele procedee ale securităţii? ]

-  învrăjbirea şi dezbinarea diasporei româneşti, lansarea ei în acţiuni destabilizatoare şi chiar violente; [IR: ?!  ]

-  transformarea românilor disidenţi în bancă de informaţii mai mult sau mai puţin reale şi în personal de difuzare a zvonurilor; [IR:?! ]

-  realizarea panicii şi a condiţiilor de declanşare a unui război civil în ţară;

-  învrăjbirea naţionalităţilor conlocuitoare, pe fondul drepturilor omului, dirijarea lor spre acţiuni violente, spre răzbunare şi into­leranţă. Renaşterea visurilor imperiale şi ale fostelor uniuni statale de mult apuse. [IR: Teză clasică a securităţii]

Pierderea unor părţi din teritoriul românesc ar fi dus ţara în situaţia politică dinaintea anului 1916. Pericolul destrămării naţionale a fost prezent permanent, deşi România făcea parte din Tratatul de la Varşovia.  Şi toate acestea asupra României. De ce? [IR: Pentru că numai propagînd astfel de inepţii, puteau forţele represive securicomuniste să justifice reprimarea populaţiei revoltate, care a încercat să se elibereze din lagăr. De 18 ani ne vorbesc Tovărăşii despre pericolul extern, ca să nu-i judecăm pentru Contrarevoluţie. Slujindu-i, SN nu se jenează de incoerenţa şi absurditatea discursului său. Cînd un "revoluţionar" denuţă lupta de eliberare, se dă de gol.]

Fiindcă România este o ţară de mărime mijlocie, cu un însem­nat potenţial economic şi militar, dispusă într-o zonă geografică de importanţă strategică, unica ţară ce-şi permitea o anumită inde­pendenţă faţă de marile puteri. În lume şi în special în Europa nu este loc pentru prea multe naţiuni tari. Sunt necesare state mici, dependente de cele mari. De fapt, evoluţiile ultimilor ani în Europa confirmă deplin această teză (vezi fosta Iugoslavie şi Cehoslovacia). Câţi morţi au fost în Panama? Dar în Afganistan? Nu se ştie pre­cis şi nici informaţiile din mass-media nu au spus-o. Erau în joc interesele convergente ale unor mari puteri ale lumii. Deci discreţie. Dar în România, în special la Timişoara; precizia a fost maximă: 4632, nici mai mult nici mai puţin. [IR: Se pun in balanţă consideraţii generale privind politica internaţională, pentru a se justifica genocidul securicomunist]

Având la bază, aşa cum apreciau unii ziarişti, „o monstruoasă strategie a dezinformării", s-a urmărit barbarizarea poporului  român, [IR: ?! Dacă treceam toţi cuminţi la muncă, după ce noul tătuc ne anunţa că va fi totul bine, am fi apărut mai civilizaţi? ] la care, trebuie să recunoaştem, o contribuţie de seamă şi-a adus şi Televiziunea naţională prin imaginile, dar mai ales prin informaţiile date pe post. O parte din aceşti terorişti ai informaţiei se pretind astăzi revoluţionari. Am convingerea că o bună parte din aceste acţiuni din Televiziune au fost o manipulare. De unde veneau aceste informaţii? Cine le-a verificat? Cum au putut fi difuzate pe post? [IR: Ce mistere mari! E aşa greu e să analizezi casetele de atunci şi să vezi cine a lansat mesajele, mergînd apoi în amonte, spre sursa lor?] Aceste mari erori nu scad însă meritele Televiziunii române şi mai exact ale acelor specialişti care s-au pus cu credinţă şi mari riscuri la dispoziţia Revoluţiei. [IR:?! ] (Încerc să uit manifestările de isterie specifice momentelor grele). Unii au fost şi vor fi tentaţi să spună că amestecul străin ar fi teza lui Ceauşescu şi nu este reală. [IR: De ce tentaţi? O spunem cu toată gura.] Nefiind un om cu ambiţii de posturi politice, care ar fi ameninţate prin afirmaţiile pe care le fac, consider o obligaţie elementară a trage semnalul de alarmă pentru viitorul apropiat al naţiunii noastre. Atacurile la adresa României, a politicii sale interne şi externe şi în ultima vreme compromiterea ideii de Revoluţie română confirmă temerea mea. [IR: Tovarăşul Regizor nu face decit să compromita Revoluţia română,  declarînd că lupta cu securitatea ar fi fost o barbarie]

Închei acest capitol cu convingerea fermă că Revoluţia din Decembrie 1989 este opera poporului român şi nu un produs de import al instituţiilor mass-media din străinătate. [IR: Hopa mitică... Securiştii nu trebuiau atacaţi "barbar". Strainatatea nu trebuia sa ne instige la intinderea revoltei în toată ţara. Armata trebuia lasată să ne bage înapoi în casă. Trebuia să se evite orice violenţă. Restul ... era adevărata noastră revoluţie]

 

[3 IR: De la revolutie la contrarevolutie ]

III. DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR

 

[] În după-amiaza zilei de sâmbătă 16.12.1989, se anunţă anularea sentinţei de evacuare, dar acest lucru nu opreşte creşterea numărului de simpatizanţi. Este oprit un tramvai şi folosit ca tri­bună. Autorităţile trimit o subunitate de intervenţie a M.I. (28 ofiţeri şi subofiţeri), care, după lăsarea întunericului, a fost atacată de cei aproximativ 1000 de manifestanţi. Mişcarea de protest în favoarea pastorului Tokes se transformă într-o revoltă împotriva condiţiilor de viaţă, deosebit de grele, şi a sistemului totalitar. Acţiunile din Piaţa Maria (1000 de manifestanţi) devin violente, sunt incendiate magazine şi autovehicule. Numărul manifestanţilor trece de 3-4000, forţele de ordine intervin cu maşini de pompieri şi trupe de securitate şi arestează peste 200 de persoane, în general tineret.

Fiind mai bine informată asupra evenimentelor ce s-ar fi putut declanşa, conducerea politică a Timişoarei a solicitat sprijinul Armatei, care în baza ordinului comandantului suprem, a trecut la „ridicarea capacităţii de luptă". Militarii aparţinând M.Ap.N. au fost pregătiţi să intervină împotriva unor „huligani care devastează şi distrug bunurile poporului, huligani aflaţi sub conducerea agenţilor străini, care în felul acesta ameninţă independenţa de stat a României şi pun în pericol socialismul". [IR: Din primul moment teza pericolului extern trebuia să justifice folosirea armatei împotriva populatiei, contrar menirii sale fireşti]

Era de fapt teza binecunoscută a lui Ceauşescu la care apela atunci când voia să anestezieze voinţa populară. Aceasta era infor­maţia în baza căreia ostaşul şi ofiţerul urmau să fie scoşi în stradă, la ordin, în Decembrie 1989, convinşi fiind că acţionează împotri­va agenţilor străini ce urmăreau destabilizarea ţării şi destrămarea ei. „Duşmanii socialismului".[IR: SN se arată convins de aceeaşi teză, deşi o denunţă aici]

Mişcarea de protest câştigă un ferm caracter social-politic. S-au scandat lozinci anticeauşiste. Forţele de ordine au folosit violenţa. Din ordin de la Bucureşti, s-au luat măsuri excepţionale. În zori, preotul este evacuat, cu forţa, la Mineu.

În ziua de 17.12.1989, din ordinul lui Ceauşescu, la Timişoara Armata urma să facă o demonstraţie de forţă, sub forma unei defilări a patru coloane militare cu cântec şi fanfară. Este un ordin naiv, în cursa căruia a căzut şi ministrul Apărării Naţionale, genera­lul Vasile Milea. [IR: Un ordin criminal, dat prin el, de el, subalternilor lui. Naivi ne crede SN pe noi] Apariţia în stradă a Armatei, în jurul orei 10.30, a fost interpretată diferit de populaţie. [IR: Adică? Avea alt sens decît de ameninţare? ] În acest context, aflaţi sub tensiunea acţiunilor din 15 şi 16.12., unii cetăţeni agresează Armata, considerând-o ca apărătoare a regimului ceauşist. [IR: Dar ce era? Ce s-ar fi întîmplat dacă populaţia ceda la intimidare şi pleca acasă? ] Totuşi, pornind chiar de la generalul Vasile Milea, executarea ordinelor foarte clare date de Ceauşescu se face incomplet, fără convingere, cu îndoială. [IR: Normal. Toată lumea ştia că regimul nu mai e tolerat în plan internaţional şi va cade, mai devreme sau mai tărziu. De unde, reţinerile. Dar în anii în care regimul nu avea probleme externe, forţele represive şi-au făcut datoria, fără şovăială. ] Rezultatul este admonestarea lui Milea, Vlad şi Postelnicu în şedinţele C.P.Ex. din 17 şi 20.12. din partea lui Ceauşescu. În şiretenia lui simplistă, dictatorul îi iartă pe cei trei că nu au luat măsuri dure de lichidare a mişcărilor de stradă, dându-le încă o şansa de a se reabilita, bineînţeles, prin exces de zel. În final, el ar fi putut arunca vina pe cei care au dat curs ordinelor. Reuşita acţiunii de înfrângere prin violenţă a revoltei, caz în care dictatorul lua poziţia unui arbitru între popor şi cei care au „abuzat" de funcţiile lor, sau în caz de nereuşită, de acuzare a comandanţilor militari de neexecutare a dispoziţiilor comandantu­lui suprem. [IR: Acelaşi joc dublu l-au făcut şi liderii FSN, după 22 decembrie ]

Situaţia conflictuală dintre manifestanţi şi forţele de ordine devine ireversibilă. În acest timp, au sosit la Timişoara, din partea D.S.S.-ului, generalul Macri şi colonelul Teodorescu, iar din partea Procuraturii colonelul Diaconescu. La orele 14.15, s-a ordo­nat „alarmă de luptă parţială" către U.M.0115 (Giroc), iar la orele 18.45, se transmite ordinul de luptă „Radu cel Frumos" pentru tot judeţul Timiş. (Ordinul gen. V. Milea)

După stropirea cu apă a manifestanţilor, a început lupta şi mani­festanţii reuşesc să intre în sediul P.C.R. Se strigă „Jos Ceauşescu!". În jurul orei 16- 16.30, a început să se tragă la Timişoara şi cad primii morţi în Piaţa Libertăţii. [IR: Astea sînt barbariile pe care le regretă SN, ca rezultînd din instigarea occidentala?]

Prin atacul săvârşit, în ziua de 17.12.1989, orele 16.30, asupra comandamentului Diviziei 18 mecanizată, din plin centrul oraşului Timişoara, şi a agresării celor îmbrăcaţi în uniformă, pe străzile oraşului s-au creat premisele unui război civil. [IR: Între cine şi cine? Cînd armata reprima o insurecţie de eliberare, făcută cu pumnii, pentru a apăra un regim putred- se potrivesc alţi termeni.] Asupra sediului comandamentului s-a aruncat cu obiecte contondente, sticle incen­diare, provocându-se incendii. Unele forţe şi mijloace tehnice au fost blocate de manifestanţi cu mijloace speciale, din care unele au fost studiate şi confecţionate înaintea evenimentelor. "Aceste fapte au pus în pericol grav siguranţa oraşului şi a cetăţenilor săi". (Din. declaraţiile generalului Guşă Ştefan). [IR: Şi ce trebuiau să facă insurgenţii, ca să nu supere armata represivă şi să nu  pună în pericol stabilitatea sistemului? Trecind peste faptul, dovedit între timp, că atacurile asupra unitatilor militare au fost inventate] Din ordinul lui Ceauşescu, un grup de ofiţeri superiori ajunge la Timişoara pe ziua de 17.12.1989, orele 16.00, grup condus de Ion Coman (secretar CC. P.C.R.), generalul Guşă Ştefan (şeful M.St.M. al M.Ap.N.) şi generalul Nuţă Constantin (M.I.). Printre ei se aflau şi generalii Stănculescu şi Chiţac. [IR: Ceea ce i-a recomandat pe cei doi ca miniştri ai forţelor represive folosite de Contrarevoluţia FSN] Punctul maxim al Revoluţiei la Timişoara este atins în noaptea de 17/18.12. (66 de morţi şi 196 de răniţi). În zilele următoare, 18 şi 19.12., numărul morţilor este de 7 şi al răniţilor de 98. La Catedrală, în după-amiaza zilei de 18.12, apare steagul tricolor decupat, care va deveni simbol al Revoluţiei şi la Bucureşti câteva zile mai târziu. În această perioadă, la Timişoara au tras asupra populaţiei atât forţe ale Armatei, cât şi forţe ale M.I. (Miliţie, trupe de Securitate şi grăniceri). Un rol deosebit l-au jucat şi "dispozitivele mixte", aduse de generalul Nuţă (M.I.). Nu poate fi exclusă şi acţiunea criminală a unor „civili".[IR: Dar ar trebui excluse astfel de "propoziţii", într-un raport, de asemenea importanţă ]

Întreaga acţiune din Timişoara a fost ţinută, conform ordinului Elenei Ceauşescu, în secret, lucru ce a permis marea diversiune informaţională practicată de mass-media mondială. Aceste infor­maţii au avut şi misiunea de a revolta întreaga populaţie a ţării, pregătind astfel creşterea în amploare a Revoluţiei şi generalizarea ei în întreaga ţară. Comanda militară la Timişoara a revenit în întregime generalului Guşă Ştefan, prim adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al M.St.M.

Încă de la plecarea lui Ceauşescu în Iran, 18.12.1989, graniţele au fost închise, iar informaţiile cenzurate. De remarcat ordinul de neautopsiere a cadavrelor de la Timişoara dat de colonelul Diaconescu, procuror general adjunct, aflat în localitate. Acest ordin nu-si găseşte justificare [IR: Ce eufemism! ], influenţând negativ cercetările făcute ulterior, şi el trebuie coroborat cu acţiuni duse de Securitate la Timişoara (cele 40 de cadavre aduse la Bucureşti) şi la Bucureşti (după noaptea de 21-22. 12) de a lăsa morţii fără posibilitate de identificare (din raportul Procuraturii).După noaptea de 17/18.12.1989, Elena Ceauşescu, împreună cu Bobu şi Postelnicu, hotărăsc transportul unor cadavre (40) de la Timişoara şi incinerarea lor la crematoriul Cenuşa din Bucureşti. Acţiunea este condusă de generalul Nuţă şi începe la ora 19.00 pe 18.12.1994, fiind asistat de Mihalea, Macri, Diaconescu şi Deheleanu (Declaraţia lui R. Tinu). Î

n 19.12, la „ELBA" are loc o altercaţie între Bălan, generalul Guşă şi muncitorii din uzină. Împuşcarea accidentală a unei femei provoacă grevă generală la Timişoara. A doua zi, pe 20.12, au ieşit în stradă toate marile uzine, marcând revoluţia timişoreană. [IR:Dar pînă atunci, ce fusese? Huliganiadă?] Armata se retrage în cazărmi la orele 10 din ordinul generalului Guşă. [IR:Ca să se refacă, să se reorganizeze, să se pregătească de misiune. Care misiune. e evident. Dacă nu ar fi fost izbucnirea din restul ţării- e clar ce ar fi făcut forţele retrase, strategic, în cazarmi. Continuarea favorabilă şi diversiunea le-a permis să pretindă ca se pregăteau să apere ţara de atacuri imaginare. ] La ora 13, revoluţionarii ocupă balconul Operei, loc de tradiţie „istorică" al timişorenilor. În noaptea de 21-22 se fac două planuri de recucerire a Operei de către generalii Nuţă şi Guşă sub pretextul recuperării unor arme, dar care  nu au fost puse în aplicare. [IR: Nu au mai apucat.] Din balconul Operei se citeşte primul document al Revoluţiei române. Să dăm „cezarilor" ce se cuvine cezarului. Putem concluziona că această etapă se caracterizează prin:

-   acţiuni violente ale forţelor de ordine împotriva cetăţenilor revol­taţi şi anumite acte de distrugeri ale unor civili împotriva avutului obştesc (16, 17, 18.12.), nespecifice cetăţenilor oraşului Timişoara sau scopurilor Revoluţiei; [IR: De ce era aşa de anormal să faci praf vitrinele ceauşiste? Cum nici înfruntarea militarilor nu este bine văzută, revoluţionarilor din Timişoara le mai rămînea decît să protesteze paşnic, în timp ce erau arestaţi... ]

-   angrenarea Armatei în opresiune, prin preluarea rolului ce ar fitrebuit să-l  aibă Securitatea şi Miliţia;

-   o neimplicare vizibil prevăzută din partea unor servicii ale D.S.S.; [IR: Are SN dovezi? A ajuns in arhivele interzise celorlalţi? Sau le dă un cec in alb?]

-   un posibil amestec străin manifestat prin provocări la adresa Armatei şi alte fapte. [IR: Un mod de a vorbi ce relevă un posibil amestec securist ]

La Bucureşti, în ziua de 19.12.1989, orele 11.40, prim-locţiitor al şefului Marelui Stat Major şi şef al Direcţiei Operaţii, generalul Eftimescu, primeşte, de la comandantul Armatei a 4-a, informaţia: "Vă transmit declaraţia preşedintelui interimar al Ungariei, Mathias Suros, făcută la manifestaţia de la Budapesta: „Cu sufletul împăcat putem ajuta ardelenii care doresc autonomia. Autorităţile maghiare sprijină ca Ardealul să devină regiune autonomă". Acelaşi general primeşte de la contraamiralul Iordache, şef de stat major al Marinei, informaţia potrivit căreia: „în raionul Isaccea, la Dunăre, pe malul sovietic, au apărut 12 maşini cu material de pod, care au fost debarcate până la orele 14.45". Ara dat aceste informaţii pentru a înţelege mai uşor care era starea de spirit a persona­lului M.St.M.. Aşa cum am mai spus, pe 19 şi 20.12.1989, la Timişoara, a început adevărata Revoluţie, [IR: Cum s-o fi ajuns la ea, dacă zilele precedente fac parte din altceva?] moment marcat prin ieşirea organizată, în stradă, a personalului întreprinderilor şi insti­tuţiilor, a grupurilor mari de cetăţeni revoltaţi împotriva regimului comunist. Generalul Guşă, venit în oraşul de pe Bega pentru „a face ordine în 24 de ore", înţelege situaţia şi ordonă retragerea tru­pelor în cazămii. Timişoara devine un simbol, iar întreaga ţară se transformă într-un cazan gata să explodeze. În zilele de 19 şi 20.12.1989, la Timişoara, pentru a calma situaţia, au mai fost trimişi, aşa cum am mai văzut, Dăscălescu, Bobu şi generalul Ilie Ceauşescu. Toţi trei, probabil speriaţi, au căutat să părăsească cât mai rapid oraşul.

  Etapa a doua începe la întoarcerea lui Ceauşescu din Iran în ziua de 20.12.1989 şi cu teleconferinţa din aceeaşi seară. Informat de cele petrecute în lipsa lui, Ceauşescu a încercat fidelitatea C.P.Ex.-ului. Printr-o scenă teatrală, în care a mimat hotărârea de a demi­siona de la conducerea statului. Desigur, gestul dictatorului era o momeală pentru un eventual trădător din rândul acestora şi totodată o angajare mai fermă a celor prezenţi în evenimentele ce vor urma. Se demonstrează încă o dată caracterul laş al celor care formau, atunci, conducerea ţării (C.P.Ex.-ul).Teoretic, acesta putea fi momentul ideal al unei lovituri de stat. Nimeni din jurul lui Ceauşescu nu îndrăznea să se gândească la aşa ceva. Dar să mai treacă la fapte...

[] O agitaţie deosebită la ambasadele S.U.A., Angliei, Franţei, Olandei şi altora dovedeşte punerea în mişcare a unor puternice reţele de agenţi, unite de această dată pentru răsturnarea lui Ceauşescu. Este de precizat că cele mai perfecte agenturi de spionaj erau cele ale unor ţări din estul comunist, aliaţii noştri. Nu avem date prin care să credem că la acea dată se gândea cineva la răsturnarea sistemului comunist din România. [IR: Şi atunci, speculaţiile primului capitol, sînt strict zodiacale? ] Dovadă că şi cei care constituiau opoziţia politică, din afara partidului, nu au acţionat în nici un fel în acele zile de început. [IR: Şi atunci, pe ce se bazează legitimitatea comuniştilor strecuraţi la putere după 22?] Tot meritul revine poporului român, care în Timişoara, ca şi în alte oraşe ale ţării, s-a ridicat spontan pentru a înlătura nu numai ceauşismul, dar şi sistemul comunist. []

Această etapă se va caracteriza prin ridicarea întregului popor, fraternizarea Armatei cu revoluţionarii, paralizarea aparatului de opresiune (partid, Securitate şi Miliţie) şi răsturnarea sistemului comunist prin forţă. [IR: Despre ce vorbeşte aici SN? Unde a fraternizat armata cu revolutionarii? Cine a paralizat securitatea si militia? ]

În seara zilei de 20.12.1989, la Timişoara, Armata era retrasă în cazărmi. [IR: Pregătind lovitura de graţie] În aceeaşi seară, Nicolae Ceauşescu declara "stare de asediu" în tot judeţul Timiş. Generalul Milea, în 21.12., se mută în sediul CC. al P.C.R., de unde, printr-o grupă operativă, a condus direct întreaga Armată. [IR: A condus-o in ce directie? ]

Ceauşescu, în zilele de 20 şi 21.12., nu-şi pierduse încă fideli­tatea activiştilor de partid şi a unor cadre de conducere din organele de represiune. Poate că evenimentele ulterioare ar fi putut fi evitate pentru un timp, dacă dictatorului nu-i venea ideea unui miting de protest la Bucureşti, în care să fie acuzate barbariile „huliganilor" de la Timişoara şi  să  interpreteze întreaga revoltă anticeauşistă de pe malul Begăi ca o încercare din exterior, în care „capitaliştii se uniseră cu foştii prieteni comunişti pentru a pune în pericol independenţa ţării şi socialismul românesc". Puntea care încerca să o facă între 1968 şi 1989 dovedeşte o mare naivitate, în care nici cei mai fideli colaboratori ai săi nu mai puteau crede. Conducerea superioară a Securităţii a înţeles că se apropie sfârşitul pe care şi-l  pregătea cu mâinile şi voinţa sa chiar dictatorul.

Avem unele declaraţii, potrivit cărora cei din conducerea Securităţii ar fi ţinut în luna noiembrie 1989 o şedinţă, cu toţi şefii Securităţii din judeţe, în care li s-a atras atenţia asupra faptului că Securitatea nu trebuie să se implice direct în acţiuni de stradă, mulţumindu-se doar cu munca de informaţii. [IR: Nu putem crede aşa ceva, fără dovezi solide] Este evident că unii şefi din D.S.S. erau convinşi că eliminarea lui Ceauşescu era imi­nentă, dar nu au avut curajul să se implice.

Pregătirea mitingului în noaptea de 21/22.12. demonstrează, pentru ultima dată, puterea de organizare a partidului. [IR: Si rezervele de obedienţă a majoritatii populaţiei, cea care a votat, la 20 mai, Contrarevoluţia] Deşi anulat de două ori în cursul nopţii, totuşi a doua zi acesta a avut loc în condiţiile unei perfecte organizări şi cu luarea unor măsuri de excepţie pentru menţinerea ordinii. Să nu uităm că în acel moment se instituise stare de necesitate şi era sub aplicare planul M.I. „Orient '89" şi alte planuri cunoscute acum de noi (2600) sau încă necunoscute. [IR: Stil misterios. Nu aflăm detalii despre aceste planuri, poate pentru că au fost aplicate şi după 22 decembrie, împotriva adversarilor FSN-ului]

În ziua de 21 dimineaţa, întregul aparat de opresiune se afla în stradă. Armata era în stare de alarmă. Telefonic, Ceauşescu anunţă la Timişoara ca Victor Stănculescu să se prezinte la Bucureşti, pentru a-l  înlocui pe generalul Milea. (Declaraţia lui Ion Coman). Generalul Milea Vasile a avut o convorbire telefonică cu omologul sau ungur, generalul Karpaty, care cerea detalii privind mişcările din România. Îşi dau asigurări reciproce de neamestec. Ferm, mi­nistrul român declară că nu va ezita să declanşeze o apărare mili­tară multilaterală, în caz de agresiune. [IR: De decenii ne apăra armata, de atacul din "Deştertul tătarilor". În timp ce tovaraşii distrugeau ţara, dinăuntru] Înarmată până în dinţi, Securitatea îşi ocupă locurile strategice în jurul şi în sediului C.C.-ului. (Direcţia a 5-a şi Sec. Buc.) Informatorii erau presăraţi în mulţimea care se deplasa în mod organizat spre centrul oraşului. [IR: A doua zi, oceanul de securişti şi informatori avea să se evapore instantaneu, ca prin farmec, să se transforme în apărători ai fragedei democraţii ] Străzile laterale erau blocate cu tractoare, autobuze, camioane. Nimeni nu putea părăsi coloanele în marş. Mitingul televizat începe conform cadrului obişnuit. In rândul acestor zeci de mii de oameni, care de câteva ore şiruiau pe străzile Bucureştiului, infor­maţiile asupra acţiunilor din Timişoara s-au extins cu extremă repeziciune. Domnea o tensiune deosebită, mărită şi de faptul că fiecare participant la miting a remarcat măsurile de ordine excepţionale luate.

A fost suficientă o explozie a unei petarde ca panica să cuprindă întreaga adunare. Explozia din dreptul lui Athenee-Palace colţ cu Calea Victoriei, dacă ar fi fost făcută de autohtoni, ar fi fost revendicată de mult, acţiunea aducând avanta­je deosebite celor care ar fi îndrăznit să o facă. [IR: De acţiunea lui Nica Leon , nu vrea să ştie. Pentru că ea i-ar fi adus capital, celui care-l contesta continuu pe Iliescu? ] Explozia de la restaurantul Cina nu este confirmată de cercetările întreprinse de noi. Unii participanţi susţin că panica s-a produs datorită unui zgo­mot deosebit de puternic. Ca participant ce mă aflam în piaţă, am simţit în spate trecerea unui grup neidentificat venit dinspre Hotel Athenee pe Calea Victoriei şi care a împins mulţimea spre clădirea CC. Panica şi mişcarea mulţimii justifică zgomotul auzit de unii martori.O altă  variantă a zgomotului ar fi intrarea în vibraţie a mem­branelor difuzoarelor instalaţiei de amplificare. Existenţa unui grup organizat intrat în Calea Victoriei din Calea Griviţei, apoi până la Athende-Palace, ciocnindu-se cu două lanţuri de scutieri şi coborând pe la Telefoane spre Cişmigiu, unde se pierde, este o realitate văzută chiar de mine. Este interesant de ştiut cine erau cei care formau acest grup, cum au răsturnat două baraje de scutieri şi ale cui ordine executau. După cinci ani, îmi pun cu încăpăţânare aceeaşi întrebare: este întâmplătoare lipsa de acţiune a Securităţii pe fondul acţiunilor unor grupuri organizate, concentrate împotriva lui Ceauşescu? De ce nu primim nici o infor­maţie de la cei care se aflau pe acoperişuri? (Direcţia a-5-a şi Sec. Buc.)

Eşuarea mitingului de la Bucureşti, transmis prin TV în întreaga ţară, dă aripi celor mai curajoşi dintre manifestanţi. În Bucureşti, în jurul orei 13.30, se formează trei grupări (mai importante): la Piaţa Romană, la Universitate şi a treia la Piaţa Unirii. Se strigau lozinci anticeauşiste. Toate organele de opresiune se aflau în stradă şi pe acoperişuri. Totul se filmează şi se fotografiază, dar aceste documente nu ne sunt încă puse la dispoziţie. [IR: De către cine? Ce instituţii sînt deasupra comisiilor parlamentare? Tocmai cele care au organizat represiunea cercetată? ] În cele trei locuri fierbinţi înconjurate de puternice forţe de ordine, surprinzător de pasive, se pregătesc dispozitive de apărare. Apar şi elemente de tehnică militară, T.A.B.-uri, şi mai târziu tancuri. În primele ore, când atmosfera nu era încă fierbinte, în aceste locuri s-au întocmit şi citit liste ale unui posibil nou guvern, care în esenţă cuprindeau cam aceleaşi nume şi în principal semnatarii scrisorii celor şase (în primul rând Corneliu Mănescu), precum şi disidenţii cunoscuţi (Doina Cornea, Dumitru Mazilu ...) în listă apăreau numele unor comunişti, aparţinând unei perioade precedente totalitarismului ceauşist. Consider că aceste liste sunt o dovadă a manipulării ma­nifestanţilor, având ca scop realizarea unei lovituri de stat şi înlocuirea conducerii ceauşiste cu "comunişti mai omenoşi", acceptaţi de Gorbaciov (vezi întâlnirea Brucan-Gorbaciov de la Moscova), capabili să impună doctrina perestroikăi şi în ţara noas­tră, în toate aceste trei locuri, în capul listei era Corneliu Mănescu. Pe 23.12., la toate televiziunile şi în toate marile cotidiene ale lumii, fotografia mea de la TV era confundată cu cea a lui Corneliu Mănescu, care ar fi preluat puterea în România. A doua zi, pe 22.12., de pe terasa C.C.-ului, Dan Iosif îl citeşte de pe o listă tot pe Corneliu Mănescu. [IR: Şi prin ce era această soluţie diferită faţă de înscăunarea lui Iliescu ] Simplă întâmplare şi asemănare, sau o conspiraţie cu antene în mass-media mondială? În seara zilei de 21.12.1989, la teleconferinţă, Ceauşescu spunea: "... Este în fond inadmisibil ca de 4-5 ore să nu fi fost lichidat grupul acela de aici, de la Universitate, care trebuia de mult lichidat". Îndeplinind ordinele lui Ceauşescu, generalul Milea preia direct comanda şi se deplasează la Intercontinental (21.30), unde conduce acţiunile de înlăturare a baricadelor şi de lichidare a revoltei. Focul de armă întrebuinţat de către forţele M.Ap.N. încă de la orele 16.45 se dorea a fi de avertisment, tras pentru intimidarea persoanelor mai îndrăzneţe, precum şi pentru autoapărare. În realitate, au căzut multe victime şi doar puţini din cei care au făcut exces de zel au fost deferiţi justiţiei. [IR: Referirile la "excesul de zel" încearcă să atenueze vinovăţia eroilor gen Milea? Manifestanţii hotărîţi să lupte pentru libertate, nu pleacă acasă dacă se trage numai în sus. Crima comisă împotriva unei colectivitati care-şi cere drepturile, este consecinţa directă a hotărîrii de a inăbuşi revolta  ] Ar fi nedrept să nu împărţim responsabilitatea acţiunilor de reprimare între toate forţele angrenate: Miliţie, trupe de Securitate, cadre de Securitate în civil sau activişti de partid care mişunau în locurile fierbinţi şi printre dispozitivele realizate de forţele aparţinând M.Ap.N. [IR: Nu a fost nimeni pedepsit, deci e usor sa imparţi responsabilităţi, retoric] Suntem obligaţi să adăugam şi posi­bile provocări ale agenţilor străini specializaţi, direcţie în care deţinem suficiente probe. [IR: Dar nu putem arăta nici una... ] Se remarcau prin violenţa deosebită împotriva manifestanţilor: Andruţa Ceauşescu, Postelnicu şi Dincă, la un moment dat numit coordonator pentru forţele de opresiune. (Securitate, Miliţie, Armată şi alţii). Din comportamentul lui, martori ai acelei nopţi îi atribuie vina morală a tot ceea ce a executat V. Milea. [IR: Morala devine ceva exterior...] Un grup de la Direcţia a 5-a, în frunte cu gen. Neagoe, este trimis de Ceauşescu să aducă ostateci dintre revoluţionari. Ordinul se execută şi un grup din aceştia este introdus în curtea Direcţiei a 5-a, vis-a-vis de Comitetul Central. La Cluj, încă de la orele prânzului, cad primele victime dintre civili, ca urmare a încercărilor de forţare a dispozitivelor realizate de forţele armate, în ambele părţi ale baricadei apar persoane zeloase care acţionează violent - 12 morţi în Piaţa Libertăţii, 9 în Str. Moţilor, 4 morţi în Str. Horea, în total 26 de morţi şi 52 de răniţi. [IR: "Zeloşi" sînt numiţi revoluţionarii care, cu pumnii, îşi asumă bărbăteşte lupta cu forţele regimului, înarmate pînă în dinţi ] Şi în aceste locuri, în afara focurilor trase de Armată, mai sunt semnalate şi trageri provocate ca diversiune.

În după-amiaza zilei de 21.12., la sediul CC. s-au prezentat la Nicolae Ceauşescu următorii: Ilie Verdeţ, Vâlcu, Burcă şi Dan Deşliu (orele 19.00-20.00), care au discuţii cu cei doi Ceauşescu. [IR: Ce-o fi discutat cu ei Dan Deşliu?  ]Ilie Verdeţ, după o discuţie de 5-l0 minute cu Ceauşescu, se pare că a rămas în sediu şi peste noapte. Un lucru este cert, nimeni din anturajul dictatorului nu  l-a  somat să demisioneze. În jurul orei 21.00 este vizitat de Zoe şi Valentin Ceauşescu. Cei doi dictatori rămân peste noapte în sediul C.C.al P.C.R.

Pe bulevardul Magheru, un militar în termen, şofer, conducând un camion aparţinând M.Ap.N., este lovit cu o cărămidă în cap şi, pierzându-şi controlul, intră în plin în civilii şi în cordoanele de militari din faţa sa. Incidentul s-a soldat cu 7 morţi civili şi 5 răniţi (orele 16,30, 21.12). [IR: Vinovat, probabil, este cel care i-a aruncat asaltatorului o cărămidă... ]

În Piaţa Romană, asupra grupului masiv de manifestanţi se intervine în forţă în jurul orelor 20.00. Acţiunea a fost executată în exclusivitate de forţe ale M.I., reuşindu-se împrăştierea acestora. De asemenea a fost reţinut un număr important de civili, care au fost trimişi la penitenciarul Jilava.

La Universitate, un grup de cca 100 de manifestanţi, conduşi de Dan Iosif, realizează o baricadă [IR: Dumitru Dincă, duşmanul lui Iliescu, este uitat. Rămîne în istoria SN doar cel dispus să-şi vîndă noilor stăpîni, participarea din decembrie]. Asupra acestora se intervine cu jeturi de apă. La un moment dat, pe această baricadă îşi fac apariţia tineri, care îi susţin pe revoluţionari şi care aduc cu ei cokteil-uri Molotov. O dată cu întunericul (ora 18.00), se deschide foc cu muniţie de război, inclusiv cu gloanţe trasoare. Din ricoşeuri cad primii răniţi, dar s-a tras şi în plin, din lateral şi spate (blocul "Dunărea"). Aceste focuri de sus lateral şi spate sunt dovezi ale unor acţiuni de tip diversionist-terorist, care vor apare şi după 22 decembrie. Se încearcă spargerea baricadei cu două T.A.B.-uri, dintre care unul a rămas blocat în baricadă, fiind ulterior incendiat cu cokteil-uri Molotov. Dan Iosif declară: „...în continuare au început să apară sticle Molotov, dar nu pot să bag mâna în foc că cei care le-au fabricat erau tot aşa de puri ca noi...". [IR: Erau nişte provocatori... Ca toţi aceia care au avut curajul să răspundă represiunii bărbăteşte, prin luptă] În jurul orei 24.00, apar primele victime lovite în piept. Încep să se arunce grenade lacrimogene. Apoi urmează asaltul a două tancuri T-34 asupra baricadei, continuat cu alte trei tancuri şi întreaga trupă (M.I. şi M.Ap.N.).

La Bucureşti, în această noapte, în afara victimelor produse prin împuşcare, peste 1200 de manifestanţi sunt arestaţi, bătuţi sălbatic şi duşi în faţa hotelurilor „Negoiu" şi „Union", sau în faţa Ministerului Comerţului Exterior, de unde erau urcaţi în dube şi transportaţi la Miliţia Capitalei pentru identificare şi mai apoi la închisoarea Jilava pentru a fi interogaţi. La Miliţia Capitalei, sec­torul 2 partid, Securitatea municipiului Bucureşti, la Circumscripţiile de Miliţie 10, 14, 16, 17 şi 18, arestaţii au fost trecuţi prin cordon de miliţieni şi civili, care i-au bătut cumplit. La Jilava au fost anchetaţi de ofiţerii din Direcţia a Vi-a a D.S.S. (Direcţia Cercetări Penale). Tratamentul inuman la care au fost supuşi cei reţinuţi a fost în afara drepturilor omului, inclusiv ale prizonierilor, aşa cum ele sunt statuate pe plan internaţional. [IR: Dar de 18 ani, nimeni nu a plătit pentru asta, nimeni nu a fost găsit vinovat, de către "noua " putere ] Mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă nu am fi fost învingători. [IR: Depinde la cine se referă acest "noi". Dacă securicomuniştii ar fi pierdut puterea cu adevărat , nu le-ar fi fost moale. Dar şi revoluţionarii o puteau păţi mult mai urît, dacă securicomuniştii nu erau lăsaţi să confişte revoluţia ] In jurul orelor 0.30, acţiunea de pacificare a Bucureştiului părea încheiată. Au asistat la aceste acţiuni conduse de generalul Milea şi următorii: Dincă, Postelnicu, Lică Bărbulescu, Andruţa Ceauşescu, generalul Hortopan şi alţii. Până în zori, sub grija lui Barbu Petrescu, străzile au fost spălate de sânge cu motorină şi apă, iar lozincile au fost acoperite cu vopsea. La toate intersecţiile mai importante din centrul Bucureştiului se aflau trupe M.I., M.Ap.N., întărite cu maşini blindate şi tancuri. După-amiaza zilei de 21 şi noaptea de 21 spre 22.12.1989 aveau să marcheze gestul hotărât al unor disperaţi împotriva dictatorului şi apărătorilor săi. Numai curajul acestor oameni, dintre care mulţi rămaşi anonimi, a dat semnalul Revoluţiei de a doua zi. [IR: E ciudat că aici nu foloseşte materialul din capitolul următor. Care arată că, deşi "cuminţirea" Bucureştiului reuşise, în noaptea de 22, situaţia din multe oraşe din Ardeal era scăpată de sub control. Liderii forţelor represive au ştiut deci, pe 22 decembrie dimineaţa, că , dacă nu se opresc în acel moment, nu va mai exista cale de întoarcere ]

În dimineaţa zilei de 22.12., pornesc spre centrul Capitalei coloane de muncitori, cărora li se alătură populaţia revoltată. Încă de la prima oră, Ceauşescu încearcă o nouă spoliere a moralului celor din C.P.Ex. Îi ordonă generalului Milea să deschidă foc în plin dacă vor apare manifestanţi (07.30-08.00). S-ar putea ca Ceauşescu să-l  fi şi demis pe ministrul Apărării Naţionale, dar nu avem dovezi. La CC, în jurul orelor 08.45, sunt convocaţi genera­lul Eftimescu Nicolae, generalul Voinea şi generalul Victor Stănculescu sosit cu avionul în aceeaşi noapte (00.40) de la Timişoara. În aceeaşi dimineaţă, dictatorul a avut o întâlnire şi cu fratele său, Ilie Ceauşescu, ministru adj. al M.Ap.N. Acesta, odată revenit la M.Ap.N. în jurul orelor 10, convoacă prin generalul Eftimescu pe ataşatul militar al URSS pentru ora 12,00 şi în con­tinuare pe ataşatul militar al Chinei. Convorbirea cu sovieticul a durat 45 de minute şi în care Ilie Ceauşescu a cerut interlocutorului său, din partea preşedintelui N. Ceauşescu, "multă înţelegere" din partea lui Gorbaciov şi să-l  anunţe că în aceeaşi zi se va forma un nou guvern. Este clar că dictatorul cerea clemenţă lui Gorbaciov.   Prea târziu. Zarurile erau deja aruncate. Înainte de terminarea discuţiei, un telefon  l-a  anunţat pe general că fratele lui fugise din sediul CC-ului. Bineînţeles, convorbirea cu ataşatul militar al Chinei nu a mai avut loc.

Ieşind din biroul lui Ceauşescu (8,45), generalul Milea, încărcat de povara ordinelor date până atunci, apăsat de conştiinţa sa de militar, refuzând să deschidă focul asupra manifestanţilor, lucru declarat în faţa unor colaboratori, se deplasează într-un birou de la etajul 6 şi se sinucide (09.20). Vestea sinuciderii determină panică în rândul conducerii superioare de partid. Ceauşescu va face acum o a treia mare greşeală după plecarea în Iran şi mitingul din 21.12., anunţând prin radio sinuciderea trădătorului Milea (10,30), fără a preciza oficial un înlocuitor în funcţia de ministru al Apărării. Acest anunţ electrizează întreaga Armată şi nu numai pe ea. În faţa mulţimii care se apropia, Armata avea de ales între a deschide focul cu tot armamentul, sau de a trece de partea Revoluţiei. Unii, mai puţini, au trecut imediat de partea Revoluţiei, alţii, rămaşi fără ordin, sau cu ordinul de a se orienta, comandanţi de subunităţi, au ordonat retragerea. Anumite subunităţi rămase pe loc permit coloanelor de manifestanţi să treacă spre clădirea CC. Marea uni­tate mecanizată ce ocupa centrul oraşului se retrage în cazărmi. (Divizia 1). Ofiţeri şi ostaşi fraternizează cu revoluţionarii. Acelaşi lucru se petrece în întreaga ţară acolo unde au avut loc evenimente. (Au fost cazuri de fraternizare şi înaintea acestui moment). Miliţia, trupele de Securitate şi mare parte a cadrelor de Securitate dispar de pe străzi. Manifestanţii se apropie de sediul CC-ului. La orele 10,15-10,30, generalul Victor Stănculescu s-a prezentat la Ceauşescu, având un picior în ghips (pus în aceeaşi dimineaţă la Spitalul Militar Central, orele 05,00, de medicul Niculescu). Ceauşescu îi spune: „Preia comanda!". Dovedind o remarcabilă stăpânire de sine, generalul face tot posibilul, ca şi la Timişoara, să nu-şi asume răspunderea funcţiei de ministru al Apărării Naţionale încredinţată de Ceauşescu. Transmite prin grupa de transmisiuni a M.Ap.N.-ului, existentă în sediul CC-ului, ordinul ca unităţile militare din Bucureşti să se retragă în cazărmi (10,30-11,00), apoi părăseşte clădirea CC-ului. Se întoarce din drum şi la etajul 1 se întâlneşte cu soţii Ceauşescu. Cuplul prezidenţial intrat în panică şi sfătuit poate de cei din anturajul său fuge cu un elicopter chemat prin ordin de generalul Stănculescu şi confirmat de generalul Neagoe, şeful Direcţiei a 5-a. În mod normal, evacuarea comandantului suprem trebuia organizată de Direcţia a 5-a, respec­tiv de generalul Neagoe, conform unui plan stabilit. Acest plan, pus parţial în aplicare, nu va fi respectat de Direcţia a 5-a. Pentru prima dată, Ceauşescu îşi părăseşte tovarăşii, fără să dea indicaţii sau ordine. Abia în acest moment „fidelii" îşi pierd încrederea în dictator. Pleacă cu el Bobu şi Manea Mănescu (22.12.1989, orele 12,06), ceilalţi fug pe unde pot.

Nemaifiind apărat de Armată, Ceauşescu fuge la Snagov, după ce în primul moment îi ceruse pilotului să-i ducă la uzina „23 August". Securitatea din CC. (circa 250-300 de ofiţeri de la  Direcţia a 5-a) dispare, părăsindu-şi o parte din armament, moment în care cetăţeni de diferite categorii pătrundeau în clădire. Generalul Stănculescu se duce la M.Ap.N. (13,30), o parte din membrii C.P.Ex. aflaţi în sediul CC. pleacă la domicilii. Unii activişti de partid rămaşi în clădire "se unesc" cu revoluţionarii şi încep tratative pentru constituirea unui nou guvern. Armata este în curs de revenire în cazărmi. Până la această oră în ţară sunt 126 morţi şi 1107 răniţi.

Etapa a III-a - golul de putere - Această etapă începe o dată cu fuga cuplului prezidenţial, respectiv la orele 12,06, şi ţine până aproximativ la orele 18,30, când se declanşează focul de diversi­une în Piaţa Palatului, concomitent cu începerea acţiunilor de război psihologic şi radioelectronic. În ziua de 22.12 orele 13,30, Armata se retrăsese sau era în curs de retragere în cazărmi din ordinul generalului Stănculescu, ca fiind singurul prim adjunct al ministrului aflat în Bucureşti în acel moment şi oricum numit ver­bal de Ceauşescu în funcţia de ministru plin, funcţie pe care s-a ferit să şi-o asume.

La Televiziune, în jurul orelor 11,30, se formase un grup de revoluţionari, la care se adaugă personalităţi publice, şi câteva ore (14,30) mai târziu, unii oameni politici necompromişi în epoca Ceauşescu (Iliescu, Brucan). [IR: Care apar, după ce adevărata înfruntare s-a terminat. Şi inventează această "etapa a IIIa" a "golului de putere"- umplut perfect de Contrarevoluţie] Acestui grup i se alătură o serie de disidenţi din domeniul culturii şi generali în rezervă, unii dintre ei suspectaţi de Securitate.

În clădirea C.C-ului se formează grupe de tineri revoluţionari, care nu-şi găseau un conducător, unii dintre ei începând să fie manipulaţi de activiştii de partid aflaţi în sediu. [IR:In timp ce dl SN, se lăsa manipulat de activiştii de partid veniţi din afară.. ]Este momentul în care comuniştii credeau într-o schimbare a conducerii cu menţinerea sistemului existent. [IR: Ceea ce afirma şi dl Iliescu, supărat pe întinarea valorilor socialismului ] O echipă destul de închegată se fixează în jurul lui Ilie Verdeţ, care face totul pentru a câştiga bunăvoinţa unor revoluţionari şi a prelua puterea. (Vezi casetele video). Tot în după-amiaza aceleiaşi zile, se constituie un cuplu de comandă, format din generalul Guşă Ştefan (M.Ap.N.) revenit de la Timişoara, generalul Vlad Iulian (D.S.S.) şi colonelul Pîrcălăbescu, la care se adaugă, pentru câteva ore (22-23.12.) şi Dumitru Mazilu, agreat şi în echipa de la Televiziune, unde seara se va constitui primul consiliu al F.S.N. Prima listă a C.F.S.N.-ului cuprindea 39 de nume, rămânând deschisă pentru completare. Ion Iliescu (14,30) este recunoscut de cei aflaţi la TV ca un posibil conducător. [IR: Un fragment tratat în termeni ambigui. Nu se înţelege de loc cine a hotărît că acest grup, care nu participase la insurecţie, o va reprezenta] În acest timp, Securitatea stătea în espectativă, în afară de câţiva care au trecut, din diferite motive, de partea Revoluţiei. Armata aflată în cazărmi aştepta un nou comandant şi noi ordine. Colonelul Eftimescu, şeful Dir