Petre Roman, "Libertatea ca datorie", ed. Dacia- Cluj,  1994

 

[IR : Eroul Valter Roman]

"M-am născut în Bucuresti, la 22 iulie 1946, chiar în anul instalării confuze a regimului comunist în România. [IR : Aşa cum se cade, găsim cheia falsificării -prin omisiune- chiar la începutul primului portativ].  Tatăl meu, Valter, care, după războiul civil din Spania, şi-a găsit adapost  întâi la Paris şi apoi la Moscova, revenise în România cu un an în urmă în rindurile diviziei "Horia Cloşca şi Crişan". Legendara divizie fusese constituită în 1945, în Uniunea Sovietică, din foştii prizonieri români de la Stalingrad care se raliasera trupelor sovietice după actul de la 23 August .[] Mama mea, Hortensia, spaniolă,  se refugiase şi ea după războiul civil în Uniunea Sovietica, împreună cu tata şi reveniseră la Bucureşti în 1945. La începutul lui 1946 a venit în ţară, via Marea Neagră şi Constanţa, bunica mea după mama, de origine bască[] împreună cu vărul meu Raul [] fugiseră din lagarul de refugiati din sudul Franţei şi se stabiliseră în Romania, unde locuiau împreună cu noi.[]  Starea familiei s-a îmbunătăţit mult odată cu avansarea tatii la gradul de general, spre finele lui 1948. După prima epurare ordonată de Stalin împotriva interbrigadiştilor din Spania tata a fost scos din armată şi a devenit ministru al Poştelor, în 1950. Dar, la a doua operaţiune de epurare, lucrurile au luat o întorsatură ce putea fi tragică.[] în decembrie 1952 tata a fost arestat şi anchetat vreme de aproape 3 luni [] Din fericire, tata a revenit acasa. [] după numirea ca director al Editurii Politice în 1954, tata a primit o munca care i-a produs multe satisfacţii.[] Mama avea o personalitate puternică. Din trecutul ei de militantă republicană păstrase o înţelegere cuprinzătoare a istoriei acestui veac [] după ce a lucrat o vreme la Ministerul de externe, a condus timp de mai bine de 20 de ani redacţia de emisiuni pentru străinatate a postului de radio Bucureşti. [IR: Exact familia care trebuia să educe primul prim ministru al României postcomuniste]".

" Imi aduc aminte că în 1954, având eu 8 ani, m-am strecurat noaptea cu câţiva băieţi în sediul statului major al trupelor sovietice, care se afla în vecinatatea noastră şi am şterpelit de acolo un stoc de panglici de filme. A doua zi, după o anchetă grabită, un ofiţer al armatei Roşii a venit să se plângă acasă la noi. Tata i-a răspuns râzând: "Dacă un puşti de 8 ani poate pătrunde la voi ca la el acasă  şi să ia de acolo ce vrea, atunci e mai mult problema vostra decât a copiilor.[IR Cine-şi permitea atunci astfel de dialoguri?]. [] Cînd am împlinit zece ani,  şcoala cu limba de predare rusă a devenit cunoscutul liceu Petru Groza. Nu era "scoala nomenclaturii române", cum a fost denumită, în chip interesat, de ziare occidentale.  Era pur şi simplu şcoala unde predau atunci cei mai buni profesori din Bucureşti şi care tocmai de acceea era ticsită cu copiii cadrelor de partid  şi ai ofiţerilor superiori ai noii armate". [] în 1963, la 17 ani, am intrat [] la Institutul politehnic din Bucureşti unde am hotărât foarte curand să mă specializez în hidrotehnică.[] an de an urcam în clasamentul institutului. Mă simţeam bine, aveam viitorul înaintea mea, iar fetele nu ramîneau insensibile la atâtea frumoase însuşiri.[] Din punct de vedere politic eram tot aşa; nicidecum un răzvrătit. [] Ca mulţi dintre tinerii din generaţia mea eram convins de "superioritatea pe termen lung" [] a comunismului faţă de capitalism, însă fără să fiu un fanatic al acestei idei." [IR: Acest om, care a  trăit în altă Românie ca vitimele comunismului, nu avea cum să le înţeleagă. ]

 

[IR: Inspirat de lupta tatălui pentru mase, lupta neînfricat …contra lor]

"La 16 decembrie 1990, în momentul în care procdasem la o prima şi dureroasă liberalizare a preţurilor, am fost obiectul unor atacuri violente din partea opoziţiei. Situaţia era dintre cele mai anevoiase. În cursul zilei o mare demonstraţie luase o turnură aproape insurecţională. Atitudinea cea mai chibzuită ar fi fost să câstig timp - şi dacă nu renunţam- ceea ce Iliescu m-a lăsat să înţelg că e necesar- măcar să dau impresia aceasta-, amânând sau eşalonând aplicarea acelor măsuri. Eu însă nu voiam: aş fi rămas cu sentimentul că am luat calea cea mai uşoară, că am cedat demagogiei şi populismului.[] Ştiam că în esenţă populaţia nu era nemulţumită de mine. Partidele nu făcuseră decât să se folosească de acest pretext pentru a-mi pune în dificultate guvernarea. [] Ca atare am hotarât ca în aceiaşi seară chiar, să apar pentru câteva minute la televiziune, pentru a-mi explica politica şi mi-am încheiat alocuţiunea cu această frază: "Nimeni şi niciodată să nu conteze pe laşitatea mea. [IR: Iată o mărturisire importantă; ştim cine s-a încăpăţînat să distrugă România, cu curaj ] .[] Acum privind în urmă îmi dau seama că n-aş fi vorbit în felul acesta daca n-aş fi avut în minte, stăruitoare, pilda parintelui meu. [IR: Aşadar, fiul credincios al bărînului aventurier însetat de justiţie socială, adus de armata Roşie, se simte îmboldit în 1990, de pilda tatălul său, să nu se lase pînă nu distruge economia naţională, sărăcind populaţia şi trecînd peste orice protest faţă de această insjutiţie. Camuflat perfect în spatele suspiciunilor create de biografia sa de om de stînga, Roman va da nestingherit o lovitură fatală maselor populare, tolerat şi chiar sprijinit de forţele de opoziţie care "doreau schimbarea"] A fost pentru mine, în chipul cel mai ferm, o călăuză politică şi morală.  Am avut faţă de el şi mai am şi astăzi, după ce nu mai este, o admiraţie fără rezerve. Pentru mine a fost un erou, aproape un sfânt. [] Am fost "îndrăgostit" de el [] de la el am moştenit toate valorile cărora le rămân credincios [] criza comunismului se vedea tot mai bine cu trecerea anilor [] Meritul [] este al tatălui meu, un om cu totul dezinteresat care crezuse într-un ideal şi luptase pentru el şi care avea curajul, consecvenţa şi demnitatea să rămână [] dincolo de nişte tot mai triste evidenţe, credincios unui vis scump plătit. [IR: Ne poate emoţiona admiraţia şi fidelitatea fiului. Dar în acelaşi timp ne dă fiori ideea că tocmai el şi-a asumat sarcina să scape ţara din ghearele nomenclaturii comuniste]

 

[IR Un "patriot" roman a facut pui …]

"Valter Roman s-a nascut în 1913 la Oradea [] De mic copil a fost crescut în cultul României şi a vredniciei neamului ei. Tata a fost pînă în adincul fiintei sale patriot roman. [] tata adunindu-ne [] în salon ca să cante, acompaniindu-se cu vioara lui neagra Hora Unirii, intr-o vreme cand era interzisa de stalinisti, cat de ciudat ar putea să para (si putini ma vor crede) nu-mi amintesc ca tata să fi vorbit vreodata în faţă noastra despre originea lui evreiasca. Cred ca era crestin ortodox, la fel ca mama lui, o romanca. Am aflat destul de tirziu ca nu Roman era adevaratul lui nume, şi ca se chema în realitate Ernst Neulander. " [IR : Intr-adevar, nu-l poate crede nimeni. Ne putem doar mira de un asemenea tupeu. Cum insa, fiecare om cu origine mixta e liber sa-si afirme etnia conform constiintei, retinem ca Roman nu se considera evreu, deci a-l denunta nu poate fi considerat antisemitism]  [] Contrar celor scrise de anumiti ziaristi sau chiar istorici, strabunicul meu dinspre tata n-a fost Rabin. Singura fotografie pe care o am il arata în uniforma de ofiter de jandarmerie a Imperiului austro-ungar . [] Cat despre bunicul meu, după ce a fost o vreme funcţionar la primaria din Oradea, a devenit, în chipul cel mai prozaic, funcţionar la o banca.  [] "

"Tata a devenit membru al partidului comunist [] prin 1933, imediat după ajungerea la putere a nazismului. Fusese martor la ascensiunea acestuia la Brno, ca student la Deutsche Technische Hochshule, unde tatăl sau il trimisese să faca studiile de inginerie. [] în urma unui denunt a fost arestat de Siguranta în 1934, la Oradea, împreună cu 15 dintre tovarasii lui, pentru "simpatii comuniste". L-au torturat [] a fost singurul care n-a vorbit. Iar în ziua fixata pentru proces a evadat şi s-a refugiat în Franta [IR: Macar se evada usor în vremea aceea] în timpul Frontului Popular  [] a fost în perioada acesta un foarte productiv ziarist politic, calitate în care a fondat şi a redactat aproape singur sapte ziare ale emigratiei romane. Titlurile lor apar intr-o colecţie de articole pe care a publicat-o în 1971 [] Franta era asadar pentru tatăl meu [] un reper simbolic. [] în iulie 1936 Franco declaseaza razboiul civil.[] Dindu-se drept un oarecare Santiago Arogo care se intoarce în Sevilla la familia lui, traverseaza fontiera cu trenul, în octombrie [1936] şi devine comandant al unitatii romane de artilerie atasata celei de a 11-a brigazi internationale Venceremos. [] Adevrata legenda a tatalui meu de atunci dateaza. [] în Spania, cum am putut să constat chiar personal, el este considerat şi astazi un erou . Din frageda copilarie am trait în cultul pentru combatantii brigazilor internationale din Spania. Nimeni nu mai tagaduieste astazi ca, desi devotati Uniunii Sovietice "interbrigadistii" luptau pentru cu totul altceva decit pentru comunism. Luptau pentru libertate şi pentru justitie sociala. [IR : Nimeni- din anturajul comunist intern şi extern- din care domnul Roman nu pare să fi evadat. În alte medii, "lupta pentru libertate" a "unitatilor romane" organizate de KGB, se numeste aventurism sau chiar tradare] .Desi grav ranit intr-un plaman [] tata a fost unul dintre ultimii interbrigadisti care au plecat din Spania, în 1939. [] desi disciplina comunistă l-a constrins să le aprobe pe moment, executiile lui Rikov, Rakovvski şi mai ales cea a lui Buharin - au fost pentru el o prima fisura în crezul lui faţă de comunismul rus. [IR: Cam putin despre un subiect captivant: macelarirea KGB a luptatorilor pentru justitie sociala]. Întors la Paris în 1939, lucreaza o vreme la "Ce soir", cotidianul comunist de după amiaza. [] Apoi, fiind exclusa pentru el orice idee de intoarcere în România []se duce la Moscova.[IR: să "combata" stalinismul, aflat în faza atroce - de genocid, şi suprimare a membrilor de partid (inclusiv a luptatorilor din Spania…). Te ia cu fiori cînd te gindesti ce-o fi facut Valter Roman atunci, acolo…] Nu prea am multe informatii despre perioada sederii lui în URSS. Stiu doar ca a lucrat, ca inginer, la proiectul unei locomotive electrice sovietice şi ca, în urma acestei activitati a primit o decoratie, pe care o pastrez şi acum. Mai stiu ca a pus pe picioare şi a insufletit un post de radio romanesc "liber" refuzind sa-l afilieze Kominternului din ratiuni de independenta nationala. [IR: Ce versatilitate: student, inculpat, ziarist, comandant de brigada de artilerie, inginer inventator, redactor radio. Plus alte preocupari, discrete. Şi era doar inceputul. Cel mai tare, e modul cum patriotul international Valter Roman, camuflat în redactor al postului de radio Moscova (care trebuia să demoralizeze armata romana- dusmana), isi conserva totusi independenta faţă de Komintern..] S-a afirmat în presa occidentala ca tatăl meu a fost "unul dintre inaltii responsabili romani ai Kominternului". Totusi un tanar istoric francez, Christian Duplan, care pregateste o carte asupra acestui subiect, mi-a confirmat nu de mult ca n-a gasit nici o urma a numelui "Roman" în arhivele de la Moscova a acestei organizatii [IR: Iata un argument ridicol, pentru cine poate interpreta biografia prezentata sumar. Oare daca altii ar gasi dovezile respective, ar renunta domnul Roman la admiraţia pentru tatăl sau?]  

" La formarea diviziei "Horia, Closca şi Crisan" în Uniunea Sovietica, după 23 august 1944, având recunoscuta calitatea sa de militar cu gradul de maior în armata republicana spaniola, tata a fost integrat cu gradul de locotenent-colonel[]. Cand s-a intors în ţară după 1945, tata a ramas simplu militar, apoi a strabatut toata ierarhia pînă la gradul de general-maior. [IR: Interesanta cariera militara! Ziaristul travestit în turistul Arogo devine "maior", iar acesta… locotenent- colonelul Roman, trimis cu Armata Rosie - care ne-a eliberat de atitia dusmani (deportati în Siberia) . Nu e de mirare ca, ajuns la Bucureşti - va fi avansat general. Toate acestea- spuse fără jena, admirativ…] Funcţia lui de Sef al Departamentului de invatamint de la statul major al Armatei, inceputa la sfirsitul lui 1948 a detinut-o foarte putin: peste un an şi jumatate a fost definitiv scos din cadrele armatei [IR : S-au facut multe în acea perioada; fiecare zi a contat în decapitarea armatei romane. Noii "ofiteri" trebuind educati comunist- cred ca domnul Roman a muncit mult] şi numit intr-un post cu caracter pur tehnic, acela de ministru al Postei şi Telecomunicatiilor. [IR: Omul potrivit, la locul potrivit. Oare ce "tehnica" o fi pus la bataie tovarasul ministru?]. De fapt comunistii din tara, cum li se spunea, dintre care multi nu fusesera niciodata pe front, preluasera puterea inauntrul aparatului de partid şi incepeau sa-i indeparteze pe rind din centrele de decizie, pe cei care, asemenea tatalui meu, fusesera prea implicati în conflictele internationale şi dobandisera o reputatie sau o glorie de care ei erau lipsiti. [IR: Este vorba de cunoscuta lupta pentru  putere dintre facţiunile PCR interna şi externa. Nu vad cum se poate mindri domnul Roman ca tatăl sau a apartinut ramurii KGB, aduse de Armata Rosie. Şi nici de ce nu s-a intrebat cu ce pret a scapat epurarii, cînd s-a intors acasa din scurtul arest? ] În 1953, după moartea lui Stalin [] marginalizat de partid devenea bibliotecar apoi vicepresedinte al unei societati pentru difuzarea culturii, dotata cu o mica editura. [] Aceasta inlaturare dezminte radical calomnia [] potrivit careia tatăl meu ar fi fost "fondatorul Securitatii"! Toti romanii stiu ca politia politica a regimului n-a ajuns să aiba adevarata ei funcţie şi adevarata ei amploare decit la inceputul anilor saptezeci, cînd e imposibil de înţeles cum ar fi putut Ceusescu să incredinteze o asemenea responsabilitate, care presupunea din partea lui  o incredere absoluta, unui om care fusese eliminat din cercurile de sus a puterii de mai bine de cinsprezece ani [IR : Daca aceasta  "argumentatie" ar fi fost numai gaunoasa, treaca -mearga. Dar fraza subliniata este absolut inadmisibila. Daca domnul Roman credea sau sustinea inca, în 1994, ca securitatea a devenit represiva prin 1970- enormitate pe care putini ar mai putea-o rosti, atunci cum şi-a permis să uzurpe revoluţia din decembrie ca să decida - ca prim ministru - cum se face dreptate fostelor victime ale comunismului? Vazuta din acest unghi decizia luata atunci- ca arhivele să fie incuiate, apare în cea mai monstruoasa lumina] [] încă din 1954-1955 [] intelesese ca din punct de vedere politic, nu mai avea să joace niciodata un rol important în Romania. A inceput atunci pentru el un fel de " a doua cariera" [] acea de popularizare a stiintei [IR: Numai a doua? Fostul student-activist-detinut-ziarist-maior-publicist-inventator-colonel-general-ministru avea încă multe de spus] devenit unul dinte specialistii în energia nucleara şi a problemelor revoluţiei "tehnico-stiintifice" [] n-a mai participat la viata politica a tarii decit episodic pentru a aduce servicii în citeva prilejuri determinate". 

"Astfel în 1956, cînd a avut loc insurecţia de la Budapesta, a fost insarcinat de Gheoghiu -Dej să se duca la Budapesta pentru a-l convinge pe Imre Nagy, pe care-l cunoscuse bine la Moscova, să paraseasca ambasada Iugoslava, unde se adapostise împreună cu guvernul sau şi să se refugieze la Bucuresti. Se stie ce s-a petrecut, la presiunile lui Hrusciov şi a armatei Rosii, Gh Dej l-a predat citeva saptamini mai tirziu sovieticilor, care l-au dat pe mina ungurilor, care la rindul lor, după un simulacru de proces, l-au spinzurat. Tata fusese tradat, fireste, n-ar fi acceptat niciodata asemenea misiune daca ar fi stiut rezultatul ei [IR : O noua mostra de nerusinare-candida.  Va să zica, cel folosit pentru a-i atrage pe conducatorii revoluţiei maghiare intr-o cursa mortala (ceea ce arata cit de "speciale" erau serviciile pe care le putea presta)… a fost victima tradarii, nu autorul ei! ] Pastrez vreo suta de pagini din memoriile lui, pe care o să le public candva, în care povesteste tot acest joc de minciuni şi de inselatorii, împotriva carora, în calitatea lui de militar comunist, nu li se putea pentru moment impotrivi [IR: Momentul nu a mai venit şi nu cred ca va veni nici momentul publicarii marturiilor. În definitiv erau o explicatie intima pentru fiul sau: ca să nu i se zdrunciune admiraţia şi intelegerea. ] a fost victima faimosului centralism democratic.[] nu aveai de ales decat între moarte, exil sau tacere [IR: în cazul lui Valter Roman exilul fiind fără probleme, de ce o fi ales tacerea?] n-a avut niciodata ambitia puterii. Era mai curand o mare constiinta revolutionara, un romantic al unei utopii, un supravietuitor al perioade eroice pe care numai cei lipsiti de cultura istorica sau numai trepadusi oportunisti ai oricarei puteri n-au cum s-o inteleaga şi s-o onoreze.  Slujitorii interesati şi puri ai unui ideal nu sînt justitiabili de degradarile istorice pe care le-a suferit idealul lor. [IR: în numele milioanelor de "trepadusi" romani, distrusi pentru ca aveau alte idealuri decit banda tatalui sau, il previn pe domnul Roman ca, pentru ca a acoperit aceste crime şi după 1989, a devenit justitiabil chiar el.] 

"Totusi, pentru ca în 1958 Valter Roman a fost unul dintre primii sustinatori ai politicii de "nationalizare" a comunismului promovata de Gheorghiu Dej, tatăl meu a fost integrat de Ceausescu în 1965 în Comitetul Central, organism consultativ a carui putere era pur simbolica. [IR: Oportunismul se mosteneste şi produce -iata- o definitie inedita a Comitetului Central.] şi astfel s-a aflat printre cei care-l inconjurau pe Ceausescu în momentul proclamatiei sale, în august 1968, împotriva interventiei sovietice în Cehoslovacia.[] Numit în 1954 director al Editurii politice, în principiu o editura a Partidului, a facut din ea incetul cu incetul, o editura deschisa marilor idei ale lumii. [IR : Urmeaza o lauda pentru editarea colecţiei Idei Contemporane, etc. ] "In 1974, pe cînd urma să ma casatoresc cu Mioara, pe care tata o cunostea de cînd avea 8 ani [] fusese deja avertizata (fireste nu în mod oficial) ca o dată  casatorita cu mine, nu va mai putea fi niciodata ziarista de frunte, acreditata să ia interviuri celor mai importanti lideri ai lumii arabe [IR:??].  [] în anii 70 s-a asternut pe scrisul unei carti [] din care pastrez citeva sute de pagini pregatitoare. [] Voia să fie cronica, minut cu minut, a lui 23 August 1944. [] se straduia sa-i reabiliteze pe oamenii împotriva carora luptase, ca de pilda pe Iuliu Maniu [] a declarat în public, în mai multe rinduri ca procesul lui Maniu, condamnat pe viata în 1947, a fost o nedreptate şi a calificat drept "masluite" alegerile din noiembrie 1946 [IR: cînd o fi aflat Valter Roman  toate acestea? Poate chiar atunci, după 1945, cind, ca sef militar comunist, trebuie să fi participat la batalia pentru eliminarea putregaiului burgez în cine stie ce misiuni speciale- pe care probabil, nu le-a povestit şi familiei. Speranta- e în arhive.] [] Iar Corneliu Coposu, seful de azi al PNTCD, m-a incredintat nu de mult [IR: Probabil după ce Roman s-a rupt de Iliescu, ca să ocupe "culuarul"anticomunist] ca felul în care Valter Roman a cercetat sirul acela de evenimente hotaritoare pentru istoria noastra, 23 August, a fost temeinic, scrupulos şi lipsit de prejudecati. Dincolo de divergentele nostre trecute şi prezente, îi sînt recunoscator pentru faptul ca i-a atestat lui Valter Roman o cinste fără pata. [IR: să fi fost domnul Coposu atît de sensibil la orice pledoarie pentru Iuliu Maniu, fie ea şi gasita în hirtiiile dintr-un sertar Rosu,  încît să faca astfel de declaratii socante? Sau ne aflam în faţă unei noi obraznicii, din partea celui care spusese, la 19 februarie 1990, acel "ei s-au demascat!", "salvindu-l" pe domnul Coposu- cu tancul- de furia trupelor trimise de FSN?]  Considera ca toate statele comuniste trebuie democratizate. ceea ce de altfel şi scrisese [] în stilul lui Gorbaciov, dar mult inainte de a aparea Perestroika [IR : Nu ne ofera vreun citat. În schimb, în nota de subsol ne spune ca titlurile cartilor lui sînt semnificative: "Probleme globale ale omenirii", "Echilibru şi dezechilibru", "Limite sau cotitura"." Speram ca în cartile respective sînt şi consideratii mai elocvente] Valter Roman a ramas  pînă la moartea lui- cum poate marturisi oricine l-a cunoscut- un comunist sincer, cu convingeri adinci, aproapre de neclintit. [] Aceasta fidelitate faţă de sine este fără indoiala una dintre cele mai inalte lecţii pe care mi le-a dat tatăl meu. [IR  Asta a şi dovedit domnul Roman: o fidelitate profunda faţă de propriile interese, care s-a tradus insa în exterior… printr-un oportunism cras. De la tinarul tehnician comunist trimis la Paris, la uzurpatorul revoluţiei anticomuniste şi aparatorul energic al nomenclaturii, de aici la dispecerul intransigent al saracirii maselor populare, apoi la aliatul principal al fortelor schimbarii… ca să revina acum în postura de sprijinitor al pensionarilor… pe care guvernarile lui i-au lasat fără piine. Un actor-aventurier aproape fascinant, fără alta busola decit iubirea faţă de el insusi- care va trebui totusi judecat. ]

 

[IR : Puiul tatii se emancipeaza]

" Pentru a ma rasplati pentru ca terminasem Politehnica pe primul loc al promotiei mele, tatăl meu mi-a daruit un bilet de tren, ceva bani şi o recomandare către unul dintre cei mai buni priteni ai lui din Franta, Paul Richard, alaturi de care luptase în razboiul din Spania şi la care se convenise ca voi locui.[] În casa în care m-am instalat asadar ma aflam în inima cartierului latin. Mai'68 se repeta aproape clipa de clipa. Prietenul tatalui meu era un comunist de tip traditional, nu tocmai marxist, dar totusi fidel  principiilor marxiste şi membru al partitului comunist francez. [] Marxismul meu, care în vremea aceea, trebuie să recunosc, era foarte conformist, a inceput, fără sa-mi dau bine seama, să fie totodata zdrunciunat şi imbogatit.[] Cu doi ani mai tirziu, mai exact la 16 decembrie 1970, m-am intors în Franta, de dată aceasta la Toulouse, pentru a-mi continua studiile. [] Eram pe atunci aproape singurul student venit din est.[] Au fost ani minunati. La inceput nu dispuneam decit de bursa mea de studii, acordata de statul roman [] N-a trecut insa multa vreme şi mi-am luat licenta, apoi doctoratul de stat, devenind simultan, asistent la Institutul politehnic din Toulouse, la celebra scoala superioara de aeronautica şi la Universitatea Paul Sebatier . [IR: Ce deschise sînt portile, pentru unii. Nici nu apuca să bata.] După intoarecerea mea la Bucuresti, în 1974, am suferit mult de absenta libertatilor şi discutiilor neingradite."

"E drept ca regimul comunist, devenit atît de grotesc în ultimii lui ani, n-a fost intotdeauna asa. Era un aliaj comun tuturor utopiilor de naivitate şi cinism. [] Faimosul şi nefastul Canal [] fusese abandonat, nu inainte ca acolo să fi pierit [] sute de mii de oameni, unii opozanţi altii fără nici o vina. [] Procesul şi executarea lui Lucretiu Patarascanu au fost totusi o exceptie. România nu a cunoscut acele mari procese publice de tip stalinist în care vechii militanţi comunisti, zdrobiti de interogatorii, marturiseau ca fusesera tradatori şi spioni. Represiunea lor lua la noi forme la fel de crude, dar mai viclene[] iar Dej, facand un gest larg  şi în buna masura demagogic  i-a eliberat în 1964 pe toti detinutii politici  stiind bine ca-i poate controla şi face inofensivi. Ca om care am intrat în Politehnica în 1963 pot să certific ca pentru o cariera stiintifica, era de ajuns meritul, şi numai el. [] Apartin acelui prim val de studenti care [] fusesera "sfatuiti" să se inscrie în PCR. Ceea ce am şi facut  în 1965 [] nu pentru ca as fi constrins.[] Ca şi Gheorghiu Dej inaintea lui, Ceusescu avea mare grija să nu faca martiri. Represiunea fizica a fost, în cadrul acestui sistem, un fenomen de exceptie, un exemplu dat din cînd în cînd pentru a-i speria pe eventualii opozanţi.[IR: Frază absolut inadmisibilă. Domnul Roman nu pare să fi cunoscut România din afara cercului nomenclaturii de partid: veterani şi odrasle] ce am facut eu personal pentru a ma impotrivi? Voi răspunde fără ocol că n-am făcut nimic manifest. Sistemul era atât de apăsător şi de închis din toate părţile încât nu putea fi schimbat. Nici măcar protestele dârze ale muncitorilor, cei din Braşov sau de pe Valea Jiului n-au dus la nimic, cel mult la agravarea supravegherii poliţieneşti. Singura cale părea să fie a unui sacrificiu sinucigaş. Gelu Voican, tot el, mi-a arătat nişte bastoane de dinamită pe care izbutise să le pună deoparte (era inginer geolog). Avea de gând, şi sunt sigur că ar fi făcut-o, să le lege în jurul mijlocului, puse într-o cartuşieră de vânătoare şi să sara aşa în faţa autmobilului prezidenţial [IR: Mare curaj. Mare erou. Şi bun tovarăş de luptă cu domnul Roman, la 22 decembrie. E drept că fusese închis înainte pentru o delapidare, dar acolo, la puşcărie îl întîlnise pe Viorel Rovenţiu care, chiar că încercase să-l execute pe Ceausescu. Povestea l-a impresionat, dovadă că Rovenţiu a fost ţinut în puşcărie pînă în 1999- aşa că a împrumutat-o, adaptată- şi dlui Roman. ]  Toti cei din preajma mea ştiau ca detest regimul, chiar şi conducerea Institutului. [] Singura opozitie era un fel de rezistenta pasiva, morala."

 

[IR: Participare discreta la revolta strazii]

 "eram [] un om [] care [] la 20 decembrie 1989, indignat pentru tot ce se intamplase la Timisoara, manios isi rupsese carnetul de partid" [IR: Daca a facut-o, şi-a asumat un risc. În eventualitatea intoarcerii roatei istoriei, ar fi trebuit să ceara altul nou.] [] Am vazut "scena originara" a caderii dictaturii lui Ceusescu  la televizorul din cancelaria Politehnicii. [] Intr-un suflet m-am dus în Piata Palatului [] balconul era gol şi toate ferestrele inchise. Multimea insa nu voia să se risipeasca [] zarva pe care o faceau toate conversatiile individuale urca şi cobora în valuri. Cred ca multimea aceea se afla cuprinsa de o ciudata ameteala în faţă libertatii, intr-un amestec de exaltare şi de teama.[] Venisem cu multi acolo. Grupuri de tineri umpleau piata, schimbind informatii. De la unul dintre ei am aflat ca o parte dintre manifestanţi erau pe cale să inalte baricade pe bulevardul Magheru, în Piata Romana şi pe bulevardul Balcescu, în faţă Intercontinentalului. M-am intors acasa [] am pus pe mine sub sacou un pulover [] Apoi am coborat din nou în strada. [] Intreaga seara de 21, apoi toata nopatea dinspre 22 am strabatut strazile Bucurestilor în lung si-n lat. [IR: Le strabateau multi. Dar cine l-a vazut infruntind fortele de ordine?] [] Baraje erau cam peste tot, insa tinerii soldati care se aflau în dispozitiv pareau total dezorientati [] armata încă ezita. [] Dinspre Piata Universitatii se inalta un fum gros şi negru. [] Strazile erau blocate de vehicule rasturnate. Se auzea suieratul grenadelor lacrimogene şi toata lumea era leorca din cauza tunurilor cu apa. [] imediat ce o baricada era rupta alta se infiripa cativa metri mai incolo [] oamenii se puteau repede regrupa luand-o pe strazile laterale de langa Intercontinental. manifestanţii erau, cu totii, foarte tineri, studenti, chiar liceeni, carora li se adaugasera şi un numar de inevitabile elemente dubuioase.[] m-am trezit cuprins în virtejul multimii rasculate, plina de ura faţă de dictator, [] la doua noaptea m-am intors acasa, istovit murdar şi ud . [IR : Am redat relatarea, pentru eventuale verificari. Cu dl Roman, veridicitatea nu poate fi prezumata.] Am dormit patru ore iar dimineata, foarte devreme, m-am dus la Politehnica [] era o atmosfera bizara, aproape ireala. Decana şi secretarul de partid se aflau acolo, trasi la faţă [] nu stiau ce hotarire să ia. [] Am iesit din curtea Institutului, un grup de zece -doisprezece insi, intrand în coloana ce cobora dinspre Apaca spre Dambovita. Mai întâi am avansat rapid urcandu-ne intr-un camion şi fluturind steaguri tricolore din care se scosese prin decupare stema comunista, iar apoi am inaintat în marsul coloanei [] pe Calea Grivitei pînă la Calea Victoriei. Am sosit, o dată cu muncitorii veniti din diferitele colturi ale capitalei în Piata Palatului la o jumatate de ora inainte de fuga în elicopter a dictatorului, tocmai în momentul în care armata incepuse să fraternizeze cu poporul. []Astfel am apucat sa-l vad pe Ceausescu aparand o clipa pe vestitul, pentru el nefastul balcon [] am asistat la aparitia a trei elicoptere în formatie [] unul din ele s-a asezat pe acoperisul cladirii şi am vazut cum sase siluete s-au aplecat sa intre în el. Apoi elicopterul a decolat [] în piata, lumea incepuse să forteze usile Comitetului Central.

 

[IR : Salt brusc în trenul revolutiei, punind iute mina pe frina…]

"Noi cei de la Politehnica, am fost printre primii care am patruns. [] oamenii alergau de ici-colo prin sala de la intrare, deschideau usi  din spatele carora apareau insi în costume gri şi cu cravata, cautind să se ascunda [] careva a spus aratindu-ma cu degetul : "Uite el e profesor, poate vorbi !" [] din balcon, am rostit aceste cateva cuvinte : "compatrioti! Ceausescu a fugit! Noi astazi proclamam abolirea dictaturii! noi astazi declaram ca de acum inainte puterea apartine poporului." [] ne-am retras în studioul pentru transmisii televizate în direct al dictatorului . Intentia era să alcatuim o prolamatie către tara. Am scris-o dintr-o rasuflare şi apoi am incercat să o transmitem, dar nu era nimeni capabil să puna în funcţiune aparatura. Am hotarat atunci cu totii să ne ducem la sediul Televiziunii [] Eram sapte persoane, inclusiv generalul Voinea, comandantul trupelor ramase în zona Pietei Palatului. În studioul 4 era o vanzoleala şi o zarva de neinchipuit. [] Am fost  primiti cu entuziasm şi impinsi pe platou, unde eu am citit acea proclamatie redactata la sediul CC .[] Era imperios şi urgent ca vidul de putere să fie umplut cu orice pret. Dar cine s-o faca şi cum anume. Pe toate buzele circula un nume : cel al lui Iliescu. Se auzea de pretutindeni : "trebuie chemat Iliescu". Totii îi cunosteam trecutul de oponent dinauntru [IR : Era chemat un om care nu a facut niciodata nimic împotriva sistemului şi care nu a participat nici la revolutie. Mare lucru a fost Europa Libera! Sau poate… e vorba de altceva.] Il cunosteam bineinteles pe Ion Iliescu, care imi publicase doua dintre cartile de specialitate [] şi care statea uneori de vorba cu tatăl meu [IR : Ca între directori de edituri…vechi camarazi stalinisti ] era intr-adevar personalitatea - sau una dintre personalitatile- care parea cea mai apta şi cea mai potrivita să organizeze prima tranzitie [IR: Ce inseamna claustrarea în lumea Partidului ….] ţara avea nevoie de mentinerea legii şi ordine [IR : Asta a fost ciudata prioritate de start în toata tara: nu infruntarea securitatii şi preluarea puterii din miinile comunistilor. Instantaneu, gardienii puscariei se evaporasera sau chiar devenisera garanţii libertatii] cand trei sferturi de ora mai tarziu, a sosit IIiescu  [] n-am observat imediat ambiguitatile care s-au strecurat în prima sa declaratie de la televiziune, cand a evocat un regim care- aceasta a fost expresia lui - "a pangarit idealurile comunismului". Iliescu vorbea ca un reformator al sistemului [] Credea pe atunci şi a continuat multa vreme să creada, mai mult sau mai putin fatis, ca regimul trebuie salvat, inlaturindu-i doar excesele şi disfuncţiile [] Cel pe care duhul popular l-a poreclit Ivan Ilici n-a fost niciodata altceva decat un perstroikist intarziat. [] Am ramas cu parerea de rau ca nu mi-am dat seama de asta din clipa aceea de inceput: as fi fost scutit mai apoi de multe erori [IR : Rezumind : Bucurestenii asalteaza CC şi Televiziunea şi alunga tiranul. Niste "auto-delegati" ai multimii revolutionare merg la Televiziune ca să anunte revoluţia anticomunista. Se gindesc sa-l cheme pe Iliescu. Acesta vine, ia cuvintul… şi puterea. revoluţia a fost deturnata. N-a fost să fie. Pe seara, noul stapin isi aduce echipa ] 

 

[IR: revoluţia a fost confiscata în acea noapte, fără ca el sa-si da seama]

In după amiaza zilei de 22 decembrie, faceam parte din grupul de 20 de persoane care au participat, în sala Comitetului Central, sub gloante, la creerea Frontului Salvarii Nationale.  [] şi acolo, în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie 1989 a avut loc prima mare cotitura a revolutiei. Cand a prezentat aceasta intrunire la televiziune, Iliescu a facut apel la "Toti democratii din Romania", invintindu-i să participe la noua ordine în stat. Nu era insa decat o formula, o vorba în vint, o demagogie. Într-adevar, în seara aceea Iliescu a venit insotit de toata viitoarea sa echipa.  Se aflau acolo, între altii, Silviu Brucan, Dan Martian şi Alexandru Barladeanu [] opoziţia lor nu era mai veche de cativa ani şi mai mult, ea nu viza regimul ca atare, ci numai forma pe care i-o daduse Ceausescu [IR: Cartea sa arata insa ca şi Roman se afla în exact aceeasi categorie ] erau şi ei, ca Iliescu, doar niste comunisti reformatori. Mai erau prezenti acolo trei militari printre care genralul Militaru. Singurii care proveneam nemijlocit din miscarea strazii eram Gelu Voican, Bogdan Teudoriu, Cazimir Ionescu şi cu mine. Eram putini faţă de o asemenea concentrare de fosti comunisti, cu atît mai mult cu cit erau politicieni deosebit de vicleni şi harsiiti de rele Pe cand ne mai aflam încă în sediul CC, ne-a fost anuntata venirea lui Gheorghe Apostol. L-am refuzat cu totii.  [] La un moment dat a fost anuntata sosirea lui Corneliu Coposu. N-am avut timp sa schitez nici cea mai mica reacţie. Să plece au strigat, aproape simultan, Iliescu şi Birladeanu. Am tacut. Pentru mine, în fond un novice, nici macar n-a fost, pe moment un eveniment important [] eu nu stiam atunci mai nimic despre trecutul acestui "intrus" Abia mai tirziu am aflat cine era de fapt [] intransigenta lui şi fidelitatea faţă de principiile sale [] il costasera 17 ani de puscarie grea [] am fost în ceasul acela derutat, ca să nu zic tras pe sfoara, de Birladeanu şi de Iliescu. Ei fireste stiau cine era Corneliu Coposu, cit despre Birladeanu, el chiar fusese partas la acaesta crima politica.[] trebuie avut în minte fantastica spalare de creiere pe care o practicase sistematic, regimul comunist [] Pentru cineva care, cu exceptia anilor din Franta, nu cunoscusem alta realitate decit pe cea comunista, care nu stia din trecutul tarii decit ceea ce ne lasa sa aflam masluita istoriografie a regimului şi care nu se interesase pînă atunci de politica decit de departe, era imposibil să aiba o viziune veridica şi lucida asupra lucrurilor [] aidoma celor din generaţia mea, aveam intiparite în minte- şi fără indoiala mai port încă astfel de urme - cliseele cu care fusesem inoculat de la nastere. [] Acum sînt convins ca, exact în momentul acela, ceva din revoluţia romana a luat o turnura gresita, al carui pret l-am platit şi il mai platim şi azi. Reacţia lui Iliescu, a lui Birladeanu  şi a lui Martian Dan era reacţia instinctiva a unor vechi activişti comunisti, care [] nu-l mai tolerau pe Ceausescu şi vrusesera să scape de el, dar acum incercau să zagazuiasca miscarea democratica între limite foarte stricte, compatibile, macar temporar, cu mentinerea structurilor comuniste fundamentale. Aceasta reacţie continea latent, consecinte extrem de grave. Reteza scurt ceea ce ar fi putut să fie marea sansa imediata a democraţiei în România [] n-am avut decit un soi de regim comunist "liberal" de tip gorbaciovist [] ceea ce s-a vazut limpede cu prilejul succesivelor descinderi ale minerilor şi cu desosebire cea din septembrie 1991, provocata de nostalgicii vechilor stari în momentul cand s-au simtit mai primejduiti S-a spus şi s-a scris adesea ca revoluţia romana a fost "confiscata". Cred ca expresia este în buna masura corecta. Înca din noaptea dintre 22 şi 23 decembrie 1989 miscarea de eliberare democratica s-a gasit inchisa în limite inguste, cele ale vechiului regim intrucitva modernizat. Iar puterea a fost monopolizata, sau macar puternic infiltrata de vechii comunisti a caror singura vointa era să dea regimului cazut, printr-o operatie pur "cosmetica" aparenta de legitimitate pe care nebunia lui Ceausescu il facuse să o piarda. [IR : O marturie importanta, făcută de un prim ministru care a ordonat eradicarea Pietei Universitatii- pentru ca afirma exact ce recunoaste el aici, dar, spre deosebire de el, nu a vrut să lase ţara intr-o asemenea capcana.  Aceste revelatii şi consideratii surprinzatoare, facute în 1994, anuntau re-conversia lui Roman, incercind să arunce o lumina favorabila asupra guvernarii sale, explicind darimarea sa de furia multimii saracite şi inselate- ca pe o acţiune a fortelor comuniste conservatoare. Ea pregatea apropierea (capturarea) Conventiei Democratice - de aceea probabil este evocat ipocrit-concesiv  episodul alungarii lui Coposu (pentru a se trece mai usor peste acel antologic "Ei s-au demascat !" din 19 februarie 1990). Chiar daca "divortul" dintre cele doua aripi FSN nu a fost doar o manevra inteligenta, ne este greu să simpatizam vreuna din parti. O fi fost aripa Iliescu atrasa de protecţia nomenclaturii prin continuitatea sistemului, dar activitatea aripei Roman, de convertire a aceleiasi nomenclaturi în patronat, prin distrugerea economiei şi saracirea populatiei - ni se pare şi mai nefasta. S-a aliat opoziţia "democratica" cu aripa Roman numai pentru ca a arborat flamura anticomunismului? ]  în ceea ce priveste procesul, apoi executarea lui Ceausescu [] nu am fost nici consultat, nici implicat. [] cred insa ca existau toate motivele pentru ca Ceusescu şi sotia lui să fie executati. [] putea oricand să survina o rasturnare a situatiei, iar dictatorul, fiind încă în viata, reprezenta o primejdie grava."

 

[IR : Un "valoros" administrator, numit de FSN]

"Trecând vremea, mă uit înapoi la cele douăzeci şi două de luni cât am exercitat funcţia de prim-ministru al României şi dorind să definesc sintetic natura politică a acestei perioade îmi vine în minte termenul de „coabitare": coexistenţa în acelaşi spaţiu politic, prin forţa împrejurărilor şi a determinărilor istorice, a două tendinţe şi a două voinţe contradictorii, una instalată la preşedinţie, cealaltă la guvern. [] Fapt este că toate şovăielile, chiar toate echivocurile constatate de observatorii străini în cursul acestei perioade, îşi au originea şi explicaţia în această dualitate: pe de o parte, o preşedinţie, cea a lui Iliescu, şi,  mai general vorbind, un stat care caută să păstreze, reformându-l, sistemul comunist; pe de alta, un guvern, şi mai ales acesta, care a răspuns de administraţia ţării începând cu iunie 1990, şi care reprezenta atunci singura forţă de opoziţie reală şi organizată la perpetuarea acestui sistem. [IR: Modelul acesta, construit după separarea celor doi Tovarasi, nu ar fi trebuit crezut de nimeni. şi totusi opozitia, a acceptat conventia, tratindu-l pe Roman asa cum a pretins] Această   „conlocuire"   de   un   fel   special, organică şi totodată politică, şi-a manifestat pe deplin dualitatea abia după o vreme. Atunci când, la 26 decembrie 1989, a doua zi după executarea lui Ceauşescu, Ion Iliescu mi-a propus funcţia de prim-ministru, lucrurile erau încă departe de a fi atât de tranşante, şi asta din mai multe motive. Înainte de toate e vorba de atmosfera, de aura momentului. Eram cu toţii cuprinşi, fiecare în felul şi după năzuinţele lui, de un avântat romantism revoluţionar, [] Al doilea motiv, legat de cel de adineaori, ţinea pur şi simplu de lipsa mea de experienţă politică în general şi, cu atât mai mult, de nepregătirea mea în vederea răspunderilor specifice care mă aşteptau. [IR: Iar al treilea, cel adevarat, demonstrabil prin fapte, dincolo de speculatii, este ca FSN a avut nevoie de două piste: una conservatoare, alta reformistă. Între care sa poata alege, în funcţie de contextul exterior şi de situaţia internă. Cu care să poată realiza salvarea nomenclaturii prin convertirea ei la capitalism] Astfel că, aflând din gura lui Iliescu că fusesem numit prim-ministru al guvernului provizoriu am rămas năucit, în stare de şoc, înspăimântat în faţa grelelor răspunderi care îmi reveneau. [] Şi, totuşi, am acceptat. [] ceva din mine, o sfidare a soartei, conştiinţa unei datorii, un sentiment confuz şi intens de exaltare personală şi istorică, toate la un loc şi poate ceva pe deasupra, m-au determinat să accept. În intenţia lui Iliescu nu era vorba de altfel decât de un post pur administrativ, de o gestiune: guvernul nu era în gândul lui decât un instrument al Frontului Salvării Naţionale. [IR: şi aşa a ramas] Sarcina unui asemenea  guvern era doar aceea de a aplica măsurile politice hotărâte în comun de către Comitetul Frontului, care era organul suprem al noii puteri şi din care făceau parte, alături de Ion Iliescu şi de prietenii săi politici, comuniştii reformatori, şi câţiva disidenţi, Doina Cornea, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, precum şi oameni proveniţi din mişcarea din decembrie, Gelu Voican, Laszlo Tokes, Cazimir Ionescu, Bogdan Teodoriu, Ion Caramitru, Dan Iosif, Romeo Raicu, Radu Silaghi, Rada Istrate, eu însumi. Repartiţia sarcinilor era limpede: Frontului Salvării Naţionale îi reveneau deciziile politice; guvernului - administraţia curentă. [IR: Din care deriva responsabilităţi pentru membrii Comitetului, inclusiv "disidenţii" decorativi- pe care încă nu şi le-au asumat] [] Aşadar   eu   eram   în   fond   un   tehnician, „administratorul", în sensul aproape juridic al termenului,    al    statului    român,    însărcinat    cu  rezolvarea problemelor curente. [IR : Din care derivă răspunderi pentru modul iresponsabil  în care a fost administrată ţara]

 

[IR Incepe jocul cu destinul ţării, provocare excitantă]

Astfel că în dimineaţa zilei de 27 decembrie 1989 m-am instalat în clădirea vechiului Minister al Afacerilor  Externe,  din  Piaţa  Victoriei,  unde  se adăpostise Frontul. Afară, situaţia rămânea confuză. Lucram cu storurile trase, dormeam pe paturi de campanie în birourile noastre şi circulam prin oraş în blindate, pentru a ne feri de teroriştii care continuau să acţioneze. [IR: Dar pe care nu a avut curiozitatea să-i cunoască] în  majoritatea   componenţei  sale   guvernul   provizoriu a fost format din tehnicieni. În şedinţa CFSN eu n-am propus decât două persoane: pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi.  Pe  cel  dintâi,  l-am întâlnit în timpul evenimentelor din decembrie şi, în ciuda imaginii sale de „Rasputin al revoluţiei române", pe care presa occidentală a vehiculat-o fără să ştie nimic despre el, doar aşa, după înfăţişare, îl consider drept una dintre personalităţile cele mai pure şi, omeneşte, cele mai remarcabile pe care le-am întâlnit vreodată. [IR: Cine seamana se aduna, se susţine şi se recomandă. S-au mirosit bine aceşti aventurieri fără scrupule, care s-au alăturat grupului "bătrîn". Merită judecaţi solidar, împreună] Cât despre Mihai Drăgănescu, el era un prieten al tatălui meu, un om de ştiinţă remarcabil şi un democrat pentru care am cel mai mare respect. Din partea  sa,  Frontul  impusese  numele  lui  Andrei Pleşu, la Cultură, şi al lui Mihai Sora la învăţământ, doi contestatari impuşi, şi ei, de evenimentele din decembrie. [IR: Cu tot respectul pentru cei doi venerabili, nu cunosc legatura dintre ei şi acele evenimente. şi din pacate, mai ales dl Pleşu, au dovedit în continuare că ea nu prea exista] Restul echipei guvernamentale l-am constituit din reputaţi tehnicieni ai fostelor guverne comuniste, care, într-o formă sau alta, i se opuseseră lui Ceauşescu şi a căror numire a fost recomandată de Iliescu şi de echipa lui pentru „competenţa lor" în   gestiunea economiei. [IR: Elocvent. Pleac'ai nostri, vin'ai nostri! Toti sortaţi şi garantaţi de Tovarasul prim secretar. "Tehnicieni ai fostelor guverne" (ce găselniţă!) care se opusesera (ce imaginaţie!)  ]

Ar putea să pară ciudat că, în calitate de Prim-ministru, nu am format guvernul aşa cum aş fi vrut eu însă, pentru ca să fiu bine înţeles, trebuie avute în vedere două lucruri: pe de o parte, era vorba de un guvern provizoriu, al cărui principal rol era acela de a pregăti primele alegeri libere prevăzute pentru aprilie [IR: Un rol care cerea neaparat versaţi tehnicieni comunisti…]; pe de altă parte, lucrul cel mai urgent era în momentul acela ca mecanismele să înceapă din nou să funcţioneze, iar România nu era -şi nu este nici astăzi - prea bogată în personalităţi care să ştie cum merge un stat [IR : Forma rafinata a tezei experţilor de neînlocuit, ai dictaturii. Se desfiinţeazăa un lagăr de muncă- dar foştii şefi şi gardieni trebuie să rămînă la posturi, pentru ca să nu se perturbe producţia.]. Chiar dacă în compoziţia guvernului provizoriu se reflecta deja predominanţa, ca şi în sânul Frontului, a grupului lui Iliescu, lucrul nu era decât un rău inevitabil şi  trecător. [IR: Dar nu ne-au mai trecut sechelele...] Din vremea aceea datează de altfel, măcar în parte, reputaţia  mea,  pe care o tăgăduiesc,  de „ambiguitate". Eram un prim-ministru aproape exclusiv administrativ şi, în plus, fără experienţă politică, confruntându-mă cu un Comitet al Frontului Salvării Naţionale care încerca să menţină mai mult sau mai puţin făţiş o veche gardă de politicieni abili - ca Marţian Dan şi Silviu Brucan, acesta din urmă, eminenţa cenuşie a excomuniştilor -oameni care cunoşteau perfect, pentru că le folosiseră în trecut, toate tehnicile şi toate trucurile sistemului. Deasupra acestui grup plana figura - pe atunci, trebuie s-o spun, necontestată - a lui Ion  Iliescu. [IR: Avem o precizare importanta a responsabilităţilor, făcută de un martor autorizat] Lupta era inegală, cu atât mai mult cu cât, în majoritatea cazurilor, cuvântul meu nu cântărea în privinţa deciziilor politice majore ale Frontului. [] Ce altceva puteam să fac decât să accept situaţia, aşteptând, în mod pragmatic, să văd unde avea să ducă? Să plec? Nici nu-mi trecea prin cap. Nimic nu era încă hotărât, jocul era abia la început, iar eu, de vreme ce un destin imprevizibil mă aşezase acolo voiam să particip la renaşterea ţării mele şi, atât cât îmi stătea în putinţă, s-o influenţez. [IR: Foarte bine. Dar cine joacă, trebuie sa-si asume pierderile!] []

Situaţia aceasta confuză şi, în consecinţele ei, primejdioasă nu era în fond decât urmarea direcţiei pe care o luase, în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie 1989, şi pe care a menţinut-o şi mai târziu o moştenire a regimului lui Ceauşescu: Frontul Salvării Naţionale, în care vechii comunişti erau mai numeroşi şi mai activi, şi care nu era în chip evident „reprezentativ" pentru ansamblul forţelor politice ale României. [IR : Fostul prim ministru admite aici că a avut loc Contrarevolutia, contra careia a luptat mişcarea din Piaţa Universităţii... reprimată de el]. Dar cum ar fi putut să fie aşa - şi potrivit căror criterii, căror repartizări proporţionale - câtă vreme aceste forţe pur şi simplu nu existau? Partidele fuseseră interzise în 1948, conducătorii lor muriseră, plecaseră sau petrecuseră ani nesfârşiţi în inchisori. Nici unul nu participase la mişcarea din decembrie 1989 (Corneliu Coposu, care se prezentase atunci, fusese refuzat) şi cei care mai existau au reapărut abia în ianuarie, mult după ce Frontul se constituise. Cu un cuvânt, revoluţia se afla în faţa unui vid, pe care l-au umplut cei mai abili şi cei rapizi.[IR : Hocus pocus tipic. "Ex-comunistii" au confiscat revolutia, e drept, dar nu de la anticomuniştii autentici- pentru că, în afara de accidentul Coposu, ei nu existau- printre demonstranţii din decembrie. Au scos capul deabia prin ianuarie. Revoluţionarii decembrişti fiind toţi fii de Valteri Romani, comunişti reformaţi, credincioşi FSN- cine-o fi zurbagii care începuseră să protesteze în stradă? ] Nu spun asta pentru a scuza indiferent pe cine sau ce, ci numai pentru a arăta că era vorba de un soi de viciu de formă iniţial, în virtutea căruia în viaţa noastră politică se putea insinua orice, şi binele şi răul, însă nu în numele unui principiu democratic fundamental. [IR: Aici Roman recunoaşte lipsa oricărei legitimităţi a făcăturilor politice ale anului 1990] Regret din adâncul inimii că am trecut atât de aproape, în mai multe rânduri, pe lângă concordia naţională, fără a o înfăptui niciodată. Numai că singurii care ar fi putut s-o pregătească şi s-o înfăptuiască, pentru că doar ei ştiau, Iliescu şi echipa lui, nu doreau în fond asta. Binele ţării era pentru ei mai puţin important decât propria şi noua lor putere. [IR: Cîntec de sirenă (sau cal troian) lansat spre CDR - duşmanul de ieri, aliatul dorit mîine- pentru a fi confiscat sau măcar deraiat. Sau poate că Roman, vazînd cît de dispusă e opoziţia la "înţelegeri" îi pare sincer rău ca nu a evitat tensiuni inutile, prin cîteva tîrguri inteligente ] Cum România nu cunoscuse, de aproape jumătate de secol, decât sistemul hipercentralizat impus de comunişti, toate deciziile, până la cele mai mărunte, erau de luat la  centru, acolo unde mă aflam. [IR : Control total al societăţii prin guvernul FSN. În rest, erau alegeri echidistante... Macar ştim cui datoram deciziile nefaste. Dintre care, cea mai gravă a fost de a nu folosi acel centralism absolut pentru a epura întîi sistemul, de nomenclatura comunista, şi propaga apoi, din centru, coerent, reformarea- şi în final transformarea sa ]

 

[IR: Explicaţii strategice despre 12 ianuarie ]

In 12 ianuarie 1990, la comemorarea morţilor revoluţiei, zi pe care Comitetul Frontului o decretase zi de doliu naţional, mulţimea, care se adunase de dimineaţă să se reculeagă în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Romană, a venit, după-amiază, să se maseze în faţa sediului guvernului. Oamenii cereau ca pedeapsa cu moartea, abolită la 2 ianuarie, să fie restabilită, şi ca partidul comunist să fie definitiv interzis. Se aflau acolo, în mulţime, mamele şi rudele tinerilor care căzuseră în revoluţie. Veniseră şi studenţi. [IR: Dar participanţii supravietuitori unde erau? În FSN?] Mulţimea era hotărâtă şi tumultoasă, iar atmosfera, cum e uşor de înţeles, era încărcată, ameninţătoare. În faţa acestor cereri mă aflam cu sufletul împărţit. Socoteam că partidul comunist, sau ce mai  rămăsese din el, trebuia într-adevăr interzis, dar, în acelaşi timp, mă opuneam restabilirii pedepsei cu moartea. [IR: Dar nu a facut nimic pentru a împiedica anularea decretului de interzicere a PCR.] Abolirea ei mi se părea un fel de chezăşie simbolică a reintegrării României în lumea civilizată. [IR: Nu le-a trecut asta prin cap şi celor de la Nurenberg... Invocarea umanismului, pentru a para eventualele răzbunari pentru genocid, era făcută - la noi- de ariergarda partidului care l-a înfaptuit. ] Era un semn al modernizării comportamentului social. În plus, era vorba de nişte hotărâri care nu  puteau fi luate decât de un organism reprezentativ de o Cameră de reprezentanţi aleşi, pe care nu o aveam încă. Şi, oricum, consideram că aceste chestiuni nu puteau fi hotărâte decât mai târziu. [IR: Argument valid, dar care se poate aplica oricărei decizii a acelei puteri nereprezentative.] Mulţimea nu voia însă cu nici un preţ să plece. Era hotărât lucru, împătimită până la paroxism. [IR: Mare pacat că nu a mers pînă la capăt atunci. Ca şi decembrie, nu trebuia plecat.]

Iliescu a hotărât atunci să primească o delegaţie de manifestanţi, desemnată în modul cel mai informal şi mai precipitat cu putinţă, şi, dintr-un pur reflex demagogic, a cedat în privinţa ambelor revendicări. A luat formularul unui decret-lege, pe care l-am semnat şi eu, prin care partidul comunist era desfiinţat şi a anunţat ţinerea unui referendum, programat pentru 28 ianuarie, asupra reinstituirii pedepsei cu moartea. [IR: Şi ce era rau în asta? Sau referendumul- nu corespunde democraţiei moderne?] Două măsuri pe care Comitetul Frontului Salvării Naţionale le-a anulat cinci zile mai târziu. [IR : Dovedind unora, care încă nu se treziserăa, cu cine avem de a face]. Iar cum mulţimea nu voia totuşi să se împrăştie, la sfatul lui Gelu Voican, m-am pus în fruntea ei şi am condus-o până în Piaţa Romană şi apoi în Piaţa Universităţii, să se reculeagă. După care s-a împrăştiat în linişte, la miezul nopţii. [IR: De-abia perceptibile ironia şi cinismul faţă de comportarea turmei mioritice]

 

[IR: Meditaţii visătoare pe marginea epurării...]

Mi-a rămas după această împrejurare un amar: amintirea unei puteri cedând la presiunea străzii pentru ca apoi, după doar câteva zile, să se dezică. [IR: şi totusi cam aşa a încercat să revină la putere guvernul debarcat în septembrie 1991...] Cei adunaţi acolo cereau  un   lucru   legitim.   Ei   puneau   problema,  fundarnentală  şi   dramatică,   a   unei   purificări   a societăţii româneşti de după Ceauşescu şi nefasta lui moştenire. [IR: Ia te uită, pai atunci de ce ne-a reprimat?] [] Eu, personal, mă opun oricărei epurări generalizate şi fără discriminări,  „sălbatică"  în  chip   inerent,   a societăţii  noastre.  Nu  este  încă  momentul,  câtă vreme societatea românească este pe cale, încet şi anevoie să se realcătuiască, să reintroducem în ea germenii fricii şi ai discordiei. Am suferit destul, de-a lungul unei întregi vremi, de un climat de război  civil,  acela   dintre  puterea  personală,   cu acoliţii ei, şi întregul popor. [IR: şi prin ce se deosebeste acest argument găunos şi parşiv - care pune semnul egal între crimă şi pedeapsă- de tezele aripii Iliescu?] Pe de altă parte sunt convins că funcţionarii vechii administraţii, membrii aparatului de partid şi, bineînţeles, lucrătorii din securitate care au comis infracţiuni pentru care există probe neîndoielnice trebuie în chip firesc să fie pedepsiţi sau măcar înlăturaţi din viaţa publică. O epurare este prin urmare necesară şi indispensabilă, dar ea trebuie făcută cu circumspecţie şi de la caz la caz. [IR : în loc să desfiinţăm întregul sistem represiv, asigurîndu-ne că nu ne mai ţine în gheare, ar fi trebuit să ne înfundam în infinte anchete privind vinovăţiile individuale. Operaţie absolut irealizabilă, mai ales că, "probele neindoielnice" au fost încuiate imediat, pe 40 de ani, de echipa Iliescu -Roman. Încît azi, nu ne miră că nimeni nu a fost pedepsit- iar securiştii sînt miliardari] Şi să  intre   în   atribuţia   justiţiei,   a   unei justiţii independentă de puterea politicii, ca în orice sistem democratic. [IR: O nouă farsă. Unul din principalele instrumente ale regimului criminal, justiţia neepurată, urma sp judece "independent". Ca un bolnav care, plin de microbi netrataţi, s-ar izola de exterior…]

 

[IR: FSN devine partid-stat. Şi ramine asa, cu domnul Roman la cîrma "administraţiei"]

O altă hotărâre menită să provoace tulburări de  durată  a  fost  aceea  de  a  transforma, la 23 ianuarie, Frontul Salvării Naţionale într-un partid politic cu statut deplin. Această decizie, care a fost luată aproape de la sine, mecanic, rămâne până astăzi greu de apreciat. Înţeleg foarte bine opoziţia partidelor   „istorice",   care   se   temeau   că   vom  reactualiza   astfel   confuzia,   specifică   regimurilor comuniste, între stat şi partid. Şi nu se poate tăgădui că în organizarea Frontului, aşa cum o concepuseră apropiaţii lui Iliescu, cu ierarhia ei de comitete directoare încastrate unul într-altul ca nişte papuşi ruseşti,  se regăseau  numeroase reminiscenţe din Partidul   comunist   român   şi   din  "centralismul democratic". [IR: Cu filiale înfiinţate pînă în cel mai mic colţişor de întreprindere, de către norul de oportunişti manipulaţi care au răsărit după "victorie", FSN era partidul conducător de care se vorbea în vechea constitutie]. Totuşi părea logic, şi chiar legitim, ca Frontul, provenit în parte din mişcarea din decembrie să poată şi el, alături de celelalte partide, să-şi apere acţiunea şi propunerile politice în cadrul primelor alegeri  libere,  care  urmau  să  se ţină, potrivit ultimei programări, în aprilie. [IR : Celelalte partide nefiind provenite din mişcarea din decembrie (lucru pe care media controlată de putere urma să-l explice populaţiei)- trebuiau să lase frontul să organizeze alegerile...]  Hotărârea nu era uşor de luat. Din câte ştiu, nimeni nu avea, înlăuntrul Frontului, idei foarte limpezi în această privinţă. Iliescu vorbea, foarte vag, de o „democraţie originală", văzând în Front un fel de legătură informală şi deschisă între populaţie şi stat. Şi acesta era un fel de populism, o specie de leninism de dinaintea lui Lenin, cu toate riscurile inerente şi bine ştiute: ca, în climatul de anarhie provocat de natura informală a acestui consiliu, puterea să încapă pe mâinile singurei grupări organizate şi coerente. Orice am crede despre partide şi orice le-am putea în chip îndreptăţit reproşa, ele rămân indispensabile exercitării democraţiei. Doar că transformarea frontului în partid politic risca să amâne indefinit, dacă nu chiar să anuleze, perspectiva unui guvern de unitate naţională, de care România ar fi avut atunci o atât de imperioasă nevoie. Dilema era imposibil de tranşat. [] Pentru a depăşi acest impas şi pentru a gasi cale sigură către o structură politică legitimă validă ar fi fost necesară o mişcare prealabilă de educaţie democratică, implicând, asemeni Cartei 77 din Cehoslovacia, toate forţele de progres ale ţării. Sau prezenţa unui om mai presus de orice contestări în care să se întrupeze, cu elevaţie morală şi lipsă de interes personală nouă legitimitate populară. [IR Concluzia: FSN- ca şi CPUN- nu au avut legitimitate, aşa cum strada protestatară a denunţat ] Dar România nu avea nici una, nici alta: regimul lui Ceauşescu   zdrobise   orice   năzuinţă   de   opoziţie autentică, iar Frontul, grevat de prezenţa vechilor comunişti  şi  a   mentalităţii   lor   inerţiale,   nu se dovedise la înălţimea misiunii de a realiza uniunea naţională. [IR: Cum să realizezi această misiune cînd crezi ce recunoaşte dl Roman mai sus că crede: că România era plină doar cu oameni ca Ei. Că în stradă, sînt contesaţi de extratereştri ] Cât despre Iliescu, el era departe de a se fi degajat   îndeajuns   de   nostalgia   aparatului  şi a ideologiei comuniste. Ca personalitate politică de vârf, el nu era omul unor înnoiri adânci, al unui alt ideal politic şi naţional. Iar harisma lui, câtă o avea şi câtă o mai are, era mai mult un fel de imagine de contrast: era mai luminos şi mai puţin încrâncenat decât Ceauşescu. [] Nu un personaj istoric înnoitor şi providenţial. [IR: Unele lucruri trebuie spuse la timp, nu după....]

 

[IR Despre manifestaţiile din 23-29 ianuarie, se face ca încă nu a înţeles nimic]

La   24   ianuarie   partidele,   adică   Partidul Naţional-Ţărănesc  şi  Partidul  Liberal,  lansau o primă ofensivă împotriva transformării în partid Frontului. În faţa grilajului de la palatul Victoria se adunaseră vreo mie de persoane cu lozinci pe care scris: "N-am murit pentru perestroika!" [IR: Zi de zi, tinerii care constatau confiscarea revoluţiei de către FSN, protestau împotriva prezenţei Iliestilor la cîrma unei ţări "eliberate de comunism" - fără a sprijini politica de compromis (cîrdăşie) pusă la cale în acest timp de partide. Roman e silit să nu ştie asta, dacă vrea să pozeze în pionier al luptei contra inerţiei comunismului ] Patru zile mai târziu, în urma unui miting al opoziţiei, aproape zece mii de oameni s-au adunat, din nou, veniţi de pe străzile Bucureştiului, în faţa sediului guvernului, pentru ca, de data aceasta, să-i ceară demisia. [IR: Just. Asta cerea demonstraţia revoluţionarilor din decembrie, de fapt o prelungire a celei din 12 ianuarie. Dar nu în numele partidelor, ci în sprijinul democraţiei. E drept ca susţinatorii acestora, membri de rînd şi simpatizanţi, participanţi la un miting concurent, vedeau cam la fel   cu contestatarii FSN: fără activistul Iliescu la cirma statului. Nu se stie deci în numele cui au negociat "liderii opozitiei" ce au negociat.] Era o lovitură  de   forţă.   Partidele  istorice  încercau  să arunce în cumpăna evenimentelor, ale căror cauze le scăpau, anarhia străzii. Nu pot să le tăgăduiesc, măcar în parte, argumentele. Mă mărginesc să spun că, în acel moment, nimic nu dovedea că erau atât de reprezentativi cât, cu atâta vehemenţă susţineau. [IR Da, au confiscat protestul strazii, dar nu pentru o lovitura de forta. Dimpotriva. ] Iar alegerile din mai, care au fost pentru aceste partide un eşec, au confirmat eroarea lor de apreciere. [IR Afirmatie nerusinata, care spune tot despre conversia lui Roman la adevar ] Şi, la urma urmelor, guvernul nu era obligat să cedeze la presiunea  tuturor   acestor   forţe   politice   care   se autoproclamau „populare". Cedasem o dată şi era de ajuns. [IR în sfirsit, amintind de 12 ianuarie, se apropie de subiect.  Cei citiva activişti şi feciori de activişti strecurati- după batalie- în cladirea CC şi a Televiziunii - fără absolut nici o legitimnitate- asa cum o recunoaste Roman- nu au cedat presiunilor celor ce facusera revoluţia şi care nu-i doreau pe "'emanati" la putere] Importante mase muncitoreşti din capitală au organizat, în replică, o manifestaţie de susţinere a Frontului. Sediile partidelor din opoziţie au fost luate cu asalt şi, în 29 ianuarie, m-am văzut obligat să mă folosesc de un vehicul blindat pentru a-l scoate pe Corneliu Coposu din încleştarea mul.timii [IR atît despre 29 ianuarie. Marturisirile "sincere" ale dlui Roman sînt foarte selective. Probabil .. ca sa nu se demaste, asa cum tuna triumfator pe 29 ianuarie "salvind" conducerea PNT de la asaltul armatelor FSN. Scoala lui Valter Roman, trecut prin alegerile din '46- se dovedea, intr-adevar, utila fiului sau]

 

[IR Formarea CPUN]

Pentru a potoli lucrurile, Iliescu a propus atunci  constituirea   unui   consiliu   provizoriu   de uniune naţională (CPUN), în care erau reprezentate toate partidele şi care urma să se substituie fostului CFSN. Repartiţia puterii se clarifica: guvernul se afla teoretic plasat sub   autoritatea   unui   organism multipartit însărcinat cu conducerea ţării pînă la primele alegeri libere şi să asigure buna desfăşurare a acestora. Însă partidele istorice contestau compoziţia acestui Consiliu, suspectând Frontul de a fi cooptat în el, în proporţie egală, reprezentanţi ai unor miniformaţiuni fără bază politică pe care le controla, urmând ca apoi să le resoarbă.Cât adevăr să fi fost în această afirmaţie? De fapt, şi de data aceasta lipseau criterii ferme pentru a aprecia care anume partid avea „dreptate" de a fi reprezentat în CPUN şi care nu. [IR şi atunci ce dadea CPUN-ului legitimitate şi credibilitate? Dominat de FSN şi "ascultat" de un guvern FSN- nu a fost decit o forma mai inselatoare de a asigura victoria Frontului în "alegeri"  ]

 

[IR: manifestaţiile din 12-19 februarie, expediate telegrafic]

Formaţiunile politice „istorice" voiau să obţină căderea guvernului provizoriu prin forţă, printr-o lovitură de stat [IR: De ce? Daca tot veneau curind alegeri libere?], efectuată, ca să zic aşa, „târâş". [IR Poate mai curind "grăpis"…?] De altfel ordinea publică era, în continuare periclitată. [IR De revolutionarii care nu se linisteau, protestind duminica de duminica, cerind eliminarea activistilor de la putere şi desfiintarea Securitatii. Dar mai grav e ca se trezisera militarii patrioti, cerind adevarul despre revolutie, eliberarea tarii şi a armatei- de slugile securicomuniste. Dar despre CADA şi sustinerea ei populara- o amenintare fatala pentru sistem, care a reacţionat ca sa se apere, prin diversiunea de la 18 februarie- nici un cuvint. ] De pildă în 18 februarie. În timp ce mă aflam într-o vizită oficială în Franţa, o masă de manifestanţi, l-au molestat pe Gelu Voican, care se afla în sediul Guvernului. Acum,   pentru   întâia   oară,   au   venit  la Bucureşti, de pe Valea Jiului, grupuri de mineri hotărâţi să susţină Frontul. Se spune că aceasta a fost  cea dintâi „mineriadă" [IR Despre cea din ianuarie, combinata cu raziile IMGB, .nici un cuvint… ], dar caracterul ei a fost cu totul altul decât al celor care au urmat. Reacţia de  atunci a minerilor (oameni care aveau incontestabil  prestigiu de a-l fi înfruntat pe Ceauşescu cu câţiva ani în urmă) a fost lipsită de orice violenţă, exprima   voinţa   sinceră   de   a   apăra   cuceririle revoluţiei  din decembrie, pe  care  le reprezenta Frontul, de atacul permanent al partidelor istorice [IR Nimic despre "arestarea" şi admonestarea publica a unei opozitii tremuratoare. şi acest individ a fost primit alaturi de CDR! ].

 

[IR în fine, tezele despre Piata Universitatii]

Cu totul de altă natură a fost cea de a doua "mineriadă", despre care s-a vorbit mai mult, cea din 1990. Încă din aprilie, un număr apreciabil de contestatari se instalaseră în Piaţa Universităţii, în faţa hotelului Intercontinental, formând ceea ce au numit  „zonă liberă de comunism". Se făcea agitaţie, ţineau cuvântări de la balconul din colţul Universităţii. La început era vorba de un lucru legitim şi firesc. [IR De aceea cerea el insistent ministrului expert în represiuni- Chitac- sa "Intre în ei!". Ceea ce s-a şi facut, la 24 aprilie, cînd fortele antrenate de Ceausescu s-au racorit de ura acumulata, dindu-le o lecţie de democraţie huliganilor din decembrie - în numele carora guverna Petre Roman] Era o răbufnire a tuturor celor care se simţeau ameninţaţi de tot ce era ambiguu în componenţa, în atitudinea şi în ţelurile puterii  instituite. Oamenii se temeau de o recrudescenţă mascată a comunismului, de trădarea revoluţiei, de falimentul unui ideal pentru care mulţi, mai ales tineri, îşi dăduseră viaţa. [IR în aceasta carte, Roman a recunoscut ca aveau perfecta dreptate. Doar ca ei nu se temeau, stiau ceea ce se vedea cu ochiul liber peste tot- de aceea au incercat sa faca ceva, sa reziste.] Mai erau acolo şi mulţi reprezentanţi ai micii burghezii, din rândurile căreia mulţi înduraseră represiunile comuniste. Şi numeroşi studenţi exaltaţi de pilda revoluţiei. Era, la început acolo, multă bună credinţă, multă răzvrătire izvorâtă din revoluţie. Un amestec de revendicări legitime, de idealisme mai mult sau mai puţin naive, de un romantism revoluţionar pe care, nu de mult, îl trăisem şi îl împărtăşisem şi eu. []  Fenomenul era supărător pentru unii, dar nu părea să constituie o primejdie pentru stabilitatea statului. [IR Stabilitatea benzii care uzurpase statul] Lucrurile s-au agravat însă prin stângăcia, de altfel grăitoare, a lui Iliescu, care a pus paie  pe  foc,  calificându-i  pe   manifestanţi   drept „golani". Vorba a făcut ocolul lumii, Eugen Ionescu s-a    declarat    „academician    golan",    Alexandru Paleologu   a   scris   „Amintirile   unui   ambasador golan";  se  crease   o  tensiune,  în  bună   măsură exagerată, între termenul injurios şi ceea ce se credea că este sensul politic şi moral al acelei manifestaţii, de altminteri impopulare. [IR Se credea? Putin mai sus se facuse, concesiv, ca intelege şi admite legitimitatea politica a manifestatiei. Daca astfel de idei faste nu au fost prea populare, cine e de vina? Cine controla media?] Am încercat să calmez lucrurile, asigurându-i pe cei care ocupau de atâta vreme piaţa, blocând viaţa normală a oraşului, că nu vor fi luate măsuri de evacuare înainte de alegerile din 20 mai. În fond, de vreme de România se afla în perioadă electorală, toată lumea avea dreptul să-şi exprime opiniile, fie şi în felul acela ieşit din comun. M-am ţinut de cuvânt. Până la alegeri n-a avut loc nici o intervenţie. [IR Minte. 24 aprilie a fost un masacru. după care, s-au facut multe incercari, stopate de hotarirea şi numarul manifestanţilor. Ca sa nu mai vorbim de celelalte "interventii": intoxicarea cu informatori şi provocatori, calomnierea continua prin media. Toate conduse de autoritatile conduse de el. ] Însă în 21 mai, a doua zi după votul care consacra fără ambiguitate pe Iliescu şi Frontul, lucrurilor trebuia să li se pună un capăt. [IR Aceasta a fost manevra sa de baza. Legitimarea prin pseudo-alegeri controlate şi manipulate de FSN. Operatie de "spalare de putere", care nu ar fi reusit daca opoziţia n-ar fi dezertat,] Totuşi am lăsat să treacă încă mai bine de trei săptămâni   înainte   de   a   interveni.   Între   timp, mişcarea   şi-a   schimbat   considerabil   caracterul. Adevăraţii opozanţi politici plecaseră, au rămas acolo numai marginalii, un amestec de elemente sociale   destul   de   dubioase.   Fenomenul   „Piaţa Universităţii"  nu mai  era expresia  unei  mişcări democratice, fie şi exacerbate, ci un simplu spaţiu promiscuu, o „Curte a miracolelor" unde aveau loc, în inima oraşului, tot soiul de tranzacţii sordide. [IR : La aceasta postura ingrata i-au expus pe ultimii rezistenti toti aceia care au parasit lupta după 20 mai, validind "alegerile", în ciuda campaniei electorale "a la 46", a inselarii electoratului şi a nerespectarii spiritului punctului 8. Mai grav este ca nici azi "elita" nu ajuta eroii calcati în picioare la 13 iunie,  din jena de a recunoaste ca a fugit atunci, lasindu-i singuri]

 

[IR Piata a fost "curatita". Iar minerii au vrut sa compromita reforma...]

În seara zilei de 12 iunie, la sesizarea Procuraturii, am ordonat deci poliţiei să „cureţe" piaţa Universităţii. Nu era, în ochii mei, decât o banală şi legitimă operaţie de menţinere a ordinii. [IR : Salt mortal...peste miezul problemei ] Numai că au urmat două nopţi de răzmeriţă şi cinci morţi. Eram consternat. [IR: şi atît despre 13 iunie! Hotarit lucru : dl Roman e sanatos: nu si-aminteste lucrurile neplacute. Poate ca nici nu le vede. Sa nu fi citit decit relatarile ziarelor controate de FSN?  ] Şi acela a fost momentul în care am aflat că minerii de pe Valea Jiului se aflau deja în trenuri, îndreptându-se spre Bucureşti pentru a veni în ajutorul forţelor de ordine din capitală. Acţiune de care, în momentul acela, nu mai era absolut deloc nevoie. Nu ştiu dacă a fost la mijloc „manipulare" sau nu. E drept că în prima jumătate a lui iunie am primit din partea Serviciului Român de Informaţii, organizat de Virgil Măgureanu la iniţiativa şi cu sprijinul lui Iliescu [IR Mai precis, în toata perioada, SRI a depins în exclusivitate de I Iliescu- un fel de armata personala subterana, dar desi Roman ar avea interes sa ne spuna asta, nu merge atît de departe ], rapoarte alarmante cu privire la un posibil atac împotriva Parlamentului, prevăzut pentru 14 iunie, prima zi a reuniunii lui. După revoltele de la Braşov, din 1977, Securitatea politică, la ordinul lui Ceauşescu, îşi infiltrase oamenii printre minerii de pe Jiu, consideraţi în mod tradiţional ca fiind avangarda mişcărilor sociale. Iar vechile cercuri de conducători de partid aflaţi încă în funcţie aveau tot interesul să se petreacă ceva dramatic. Dezordinea nu putea fi profitabilă decât pentru forţele care ar fi urmărit restaurarea vechiului regim. Dar nu am nici o dovadă în acest sens. [IR Manipulare- bluff, incercata de Roman (probabil la sugestia lui Voican, care, intr-o  intilnire la procuratura, în faţă unui auditoriu sceptic şi dusmanos,  o sustinea- invaluit intr-o aura misterioasa, hipnotica; fără succes). Minerii infiltrati cu securisti lucrind la comanda externa misterioasa, doreau destabilizarea guvernului minune- Roman 2, care pregatea în secret emanciparea României de comunism] Eram în atare măsură străin de ceea ce se urzea încât, în dimineaţa de 15 iunie, pe când mă aflam   la   Universitate,   pentru   a   lua   notă   de sălbaticele devastări provocate de mineri sau de cei care se dădeau drept mineri, am fost total surprins de protestele violente ale studenţilor. Pentru cineva care fusese, ca mine, profesor, era extrem de dureros să mă văd huiduit de studenţi. Dar lucrul cel mai grav era altul. Trebuie să mărturisesc că pentru moment   nu   mi-am   dat   cu   totul   seama   de consecinţele dezastruoase pe care urma să le aibă în străinătate,     pentru     imaginea     noii     Românii, spectacolul, larg difuzat de reţelele internaţionale de televiziune, unui Bucureşti invadat de oamenii aceia sălbăticiţi, care comiseseră violenţe, brutalităţi şi crime, defilând biruitori pe străzile Bucureştilor, cu răngi şi ţevi de fontă în mână. [IR Exista lucruri mult mai grave decit lucrul cel mai grav pentru dl Roman. Iar studentii aceia care-l huiduiau, il doresc de fapt arestat]

 

[IR Revenindu-si din durere, ia totusi, din nou, puterea. Are ceva de realizat; cu orice pret]

Când  am  aflat  cum  stau  lucrurile  m-am gândit foarte serios să demisionez. [] Cel care m-a convins să rămân a fost Mihai Drăgănescu,    căruia   îi    cerusem    sfatul:    „Dacă demisionezi   în    momentul    acesta,    forţele    de restaurare comunistă vor înălţa capul, iar procesul de reformă a societăţii româneşti va întârzia cel puţin un an, dacă nu cu doi[]" [] Nu era sigur că, după alegeri, voi fi din nou numit prim-ministru, deşi şi eu dusesem Frontul la victoria electorală. [IR O declaratie memorabila ! în contextul în care "campania" a fost o inselatorie] Am aflat mai târziu că Iliescu a avut o clipă în gând să-i propună acest post lui Radu Câmpeanu, liderul partidului liberal, deşi partidul lui nu obţinuse decât 6,3 % din voturi la alegerile legislative, care se ţinuseră în acelaşi timp cu cele prezidenţiale. [IR Interesant. Simpatia sau cirdasia asta ar explica colaborationismul liderului PNL în 1990, cu urmari politice extrem de grave] [] Abia din această vreme datează cu adevărat   „coabitarea" politică pe care o evocam la începutul acestui capitol. [IR : Doua ramuri. Unii taie în carne vie- în timp ce ceilalti anesteziaza pacientul cu mesaje conservatoare. Unii distrug economia- ceilalti apara nomenclatura. Unii pregatesc imbogatirea paraziitilor- în timp ce ceilalti, pregatesc victoria în viitoarele alegeri, în numele luptei cu saracia şi coruptia]

Guvernul pe care l-am constituit la 28 iunie 1990, şi care a fost acceptat de către toate partidele, a fost fără îndoială cel mai modernizator din câte erau cu putinţă. Hotărâsem să-mi asociez pe cei   mai   buni   profesionişti   români   din   fiecare domeniu, cu condiţia să nu fi ocupat nici un post de răspundere sub Ceauşescu.  De altfel, cu câteva săptămâni înainte, nu-i cunoştem personal pe toţi. Pe câţiva mi i-a recomandat academicianul Drăgănescu.Am procedat din aproape în aproape, fiecare sugerându-mi cutare sau cutare persoană pentru cutare sau cutare post. Din fostul guvern provizoriu l-am păstrat numai pe Andrei Pleşu care, deşi dezavuase energic mineriada, a socotit şi el că poate fi mai util în interiorul guvernului [IR Consecvent moralei sale minime şi capacitatii maxime de a dilematiza oportunismul şi lasitatea]; pe alţi doi miniştri, Anton Vătăşescu la industrie şi Aurel Stoica la protecţia socială, mi-i recomanadase Mihai Drăgănescu pentru cunoscuta lor competenţă profesională; la Ministerul Apărării l-am acceptat pe generalul Stănculescu, pentru că era nevoie de un militar şi pentru că mi se părea câştigat pentru cauza reformei [IR Mai curind, pentru ca nu se mai putea face curind o mineriada. Cum macar o parte dintre sustinatorii FSN, inselati monumental, trezindu-se jefuiti prin Reforma,  se puteau trezi din isterie- erau previzibile proteste populare. opoziţia fusese "lucrata" încît sa nu sutina acest protest, ca "retrograd", "rosu", venit din partea unor brute care sparsasera capul studentilor. Legitimitatea folosirii fortei fiind partial rezolvata, mai trebuiau depasite rezervele militarilor, lichidata CADA. Un Stanculescu santajabil-era omul potrivit]. Restul echipei era format din Eugen Dijmărescu, economist, numit la Ministerul Orientării Economice, din Adrian Severin, un jurist cu o excelentă reputaţie în domeniul dreptului comercial internaţional, numit la Ministerul Reformei, pe Victor Babiuc, un penalist de prim ordin, numit la Justiţie, şi Theodor Stolojan, viitorul prim-ministru, un universitar specializat în problemele de buget, numit la Finanţe. La Ministerul de Interne l-am numit pe Doru Viorel Ursu şi la Externe pe Adrian Năstase. Toţi aveau pe atunci între 40 şi 50 de ani, cei mai tineri fiind Severin, de 35 de ani, şi Ursu, de 36! [IR Astfel, în timp ce parlamentul era ocupat de Tovarasii responsabili cu frina, guvernul grupa tovarasii responsabili cu aceleraţia. Totul era sincronizarea celor doua pirghii, astfel încît sa se reuseasca transplantarea vechii nomenclaturi.... În noile structuri ] Numirea acestui guvern a provocat în România o surpriză extraordinară. Era un guvern tânăr, nou, cultivat, profesionist şi desprins de jocul politic. Unul dintre ţelurile mele, constituindu-l, a fost să atenuez oprobiul internaţional adus asupra ţării de evenimentele din iunie şi de rolul pe care îl avusese Iliescu în desfăşurarea lor. [IR : Greselile aripei FSN1, justifica intreventia aripii FSN2...] Unul dintre semne a fost refuzul, în semn de protest, al ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti de a participa la ceremonia investiturii prezidenţiale de la Ateneu. [IR Le-a trecut repede, vazind ca opoziţia este slaba şi colaborationista, deci ca numai cu Puterea se putea trata (de la micul business cu copii, pînă la sustinerea invaziei Iraqului)] Cât părea de paradoxal, sunt convins şi astăzi că un asemenea guvern n-ar fi putut lua fiinţă fără grava dezordine în care aruncaseră România evenimentele tragice din iunie. [IR : Crimele aripei FSN1, justifica lansarea crimelor FSN2... ] Fără voia lor, minerii dăduseră o şansă reformei.

În primele trei luni lucrurile au mers bine. Luasem hotărârea de a face un salt radical în direcţia economiei de piaţă [IR Mare e continuitatea mostenirii lui Valter Roman....], aplicând un program de tranziţie care, la cererea mea, fusese pregătit în mai la Institutul român de economie mondială, de sub conducerea academicianului Postolache, de unde venea şi Eugen Dijmărescu. [IR  A se analiza atent acest document, prin prisma rezultatelor, catastrofale.] Trebuia asigurată înainte de toate libera convertibilitate a leului, prin devalorizarea lui, apoi deschiderea României pentru investitorii străini, liberalizarea preţurilor, restabilirea competitivităţii întreprinderilor noastre. Şi privatizarea. Toate acestea reclamau o transformare completă a cadrului nostru juridic. Şi mult curaj: a redescoperi adevăratele realităţi economice, escamotate de comunism şi de economia planificată şi centralizată, nu era o treabă uşoară. [IR Asadar- nu trebuiau întîi indepartati activistii PCR din conducerea economiei. şi securistii- din subsolul ei. şi apoi conceput un plan de restructurare cu pierderi minime. Rezolvata corect redistribuirea proprietatii muncite de poporul roman inchis în lagarul comunist (in pericol de a intra în miinile gardienilor şi vulturilor externi). Sub nici o forma, adeptii FSN, isterizati cu "Nu ne vindem tara !" şi " Vor sa ne inchida intreprinderile şi sa ne arunce în strada!"- nu se asteptasera la asemenea lovitura ]

Iliescu ţinea şi el pasul, dar cu multă zăbavă, dându-mi   doar   din   când   în   când   sfaturi   de moderaţie sau de încetinire a ritmului reformei. [IR Este rolul frinei, folosita intelept] Credincios strategiei sale dintotdeauna, făcută din tergiversări şi compromisuri, rămânea în aşteptare, căutând totuşi să profite de revirimentul adus de reforme, dar totodată să se protejeze de consecinţele lor. Discuţii şi dezbateri de fond, pot s-o spun acum, n-am avut niciodată. Iliescu nu părea interesat decât de problemele teoretice - cum să ia o măsură sau alta şi care aveau să fie, în imediat, consecinţele sociale şi politice. Drept este că aceasta îi era funcţia, mă întreb însă dacă, om politic fiind, nu se mulţumea pur şi simplu cu faptul că se afla la putere, neurmărind nimic altceva decât să se menţină, ceea ce, în sine, este o zădărnicie. [IR : în timp ce el Roman, partenerul cu acceleraţia în mina, în tandemul devalizarii României - voia, se pare,  mai mult]

Or, situaţia economică şi socială moştenită de la Ceauşescu nu mai putea să se perpetueze. Ea cerea de la noi o acţiune radicală. Am chiar convingerea că în aceste stări de lucruri deosebit de instabile care sunt tranziţiile, nu trebuie să-ţi fie teamă de a merge repede, de a înainta, de a înainta mereu: altfel rişti să dai înapoi. [IR Asa ne-au spus şi comunistii: mereu inainte! Coborind, spre cele mai inalte culmi. ] Cu cât amâni mai mult inevitabila traversare a deşertului care se întinde între cele două regimuri, cu atât traversarea riscă să fie mai îndelungată şi mai grea, mai primejdioasă.