CUVĂNT ROSTITI LA SFINŢIREA CRUCII ÎNĂLŢATE LA GHERLA

Nu m-am învrednicit să spun şi eu „prezent" la această mare sărbătoare, n-am păşit niciodată pe aceste meleaguri dar sunt prezentă cu gândul şi simt ca şi cum aş fi acolo, cum şuvoiul lacrimilor îmi umple inima, cum tremură pe pleoape, gata să scalde aceste ziduri unde „şezum şi plânsem" căci şi aici, cei ce ne-au robit pe noi, ne-au schingiuit pentru a obţine lepădarea de crezurile noastre sfinte, ne-au cerut sufletele noastre pentru a le degrada, pentru a le distruge.

Atâţia câţi mai suntem şi mai ales aceia care aţi avut puterea să veniţi, v-aţi adunat ca să cinstiţi cu prezenţa voastră înălţarea acestei sfinte cruci sfinţită azi pentru a mai domoli acest pământ suprasaturat de sânge şi de lacrimi.

V-aţi întâlnit aici cu tinereţea voastră zdrobită şi cu umbrele imateriale ale acelor care nu mai sunt şi pe care suntem datori să nu-i uităm cât ne vor mai ţine zilele.

Aş fi dorit să pot evoca fierbinte tot sublimul crucificării ce s-a săvârşit aici, dar emoţia îmi sugrumă cuvintele.

Cum aş putea să spun în câteva sărmane cuvinte tot ce a însemnat această înfiorătoare, această cutremurătoare Gherlă?

Ar trebui să spun că:

- aici aţi învăţat prin suplicii de neimaginat că orice mesaj de speranţă trece prin credinţă şi durere;

- că dacă îţi permiţi să te porţi cu semenii tăi fără iubire, cu ură, cruzimea şi sălbăticia nu vor cunoaşte margini;

- că moartea poate fi privită şi ca o salvare alinătoare, dătătoare de odihnă şi uitare;

- că pentru a suporta aşezămintele diavoleşti în formele de tiranie organizată trebuie să acumulezi atâta toleranţă şi atâta iubire încât să fii capabil să-ţi poţi compătimi călăii;

- că nu există înviere fără Crucificare;

- că jertfa este germenul de speranţă roditoare care va prinde rădăcini, va întinde ramuri, se va împodobi cu frunze şi flori şi va aduce roadele iubirii.

Dar câte vorbe ar fi necesare pentru a spune toate câte le-aţi pătimit şi toate câte le-aţi învăţat prin suferinţă în sinistra temniţă bolşevică, Gherla?

Un ocean de cuvinte n-ar fi de ajuns să spele de sânge şi lacrimi această fiară cu ziduri mute şi reci ce s-a hrănit cu oase zdrobite şi cu trupuri sfârtecate.

Să lăsăm aşadar să vorbească lacrima mută şi în profunzimea tăcerii să mulţumim Domnului că a binecuvântat cu suferinţă vieţile noastre.