cuvânt de reculegere la înmormântarea părintelui constantin voicescu

Iartă-ne, Doamne, pe noi, nevrednicii robii Tăi şi roabele Tale, iartă-ne pentru acel cutremurător "de ce?" strigat de sufletele noastre înmărmurite de durere, în faţa trupului sfârtecat al Sfinţiei Sale, Cucernicului Părinte

Constantin Voicescu.

Sigur, strigătul nostru sfâşietor a străpuns Cerurile Tale şi sigur, îngerii Tăi s-au înfiorat de mirare: cum îndrăznim să-ţi cerem socoteală?

Nu, Mărite Doamne, nu socoteală voiau să-ţi ceară sufletele noastre trăznite, năucite de violenţa loviturii! în mărginirea minţii noastre noi doream numai să înţelegem: de ce? De ce cel mai bun şi mai valoros dintre noi?

Acum când ne-am dezmeticit puţin din încremenită uluire, zeci de ipoteze ne străfulgera prin cugete, posibile răspunsuri la un "de ce?" rămas fără răspuns.

Poate că Domnul Dumnezeu, Cunoscător a toate, a binevoit să-l scutească pe bunul nostru păstor de alte chinuri mistuitoare, prefigurate dintru început în slujirea pentru care a fost chemat şi ca să nu fie ştirbită această slujire, Ie-a concentrat pe toate într-o singură străfulgerare de clipa.

Sau poate că prin moartea subită suferită de părintele Constantin s-a scutit ţara aceasta de o catastrofală pedeapsă. Poate că era nevoie de o jertfă de răscumpărare pentru toate nelegiuirile şi blasfemiile care de lungă vreme întinează pământul patriei noastre.

Sau poate că Maica Domnului a dat semn că e nevoie de mare purificare a pământului pe care Ea şi L-a ales ca grădină. Poate că în locul miasmelor ce i-au otrăvit grădina Maica Sfântă s-a bucurat să primească spre înmiresmare tămâia sufletului duhovnicesc al părintelui Constantin, tămâie care a ars în atâtea rânduri în flacăra iubirii de cruce, neam şi ţară.

Poate... poate...

La atât de mulţi "de ce?" se pot găsi tot atât de mulţi "poate".

Domnul ştie de ce s-a hotărât să-i cheme la Sine în felul acesta şi noi suntem datori să primim Sfântă voia Sa în resemnare şi cu încrederea că aşa a fost mai bine pentru sufletul părintelui nostru mult iubit.

Să ne amintim cât de deosebite sunt împrejurările în care s-a săvârşit. Venea de la hramul paraclisului "Naşterea Maicii Domnului" de la Mislea unde, având la dreapta sa pe părintele Octavian, au săvârşit serviciul divin într-o baie de mister şi de splendoare. Părintele s-a împărtăşit cu deosebită evlavie (din încredinţarea părintelui Octavian); oare ştia că este ultima sa slujire? A predicat, ca niciodată mai cald şi mai duios, despre însemnătatea zilei de naştere a Sfintei Fecioare Mana; oare ştia că va fi şi ultima zi a vieţii sale pământeşti? E cutremurător să ne amintim care au fost ultimele sale cuvinte, îmbrăcat fiind în sfintele odăjdii: "... şi pe toţi cei căzuţi în năpraznică întâmplare" (pomeneşte-i, Doamne!)

Cine şi-ar fi putut închipui că era o înainte - auto -prohodire?!

Apoi a fost să fie ca părintele să ţină neapărat să se întoarcă acasă, la Bucureşti, împreună cu noi toţi în autobuzul care l-a dus, de fapt, spre un "acasă" veşnic.

A fost să fie ca exact în tocul acela să-l aştepte "năpraznică întâmplare", a fost ca anume, acolo, autobuzul să facă pană de motor, acolo, la mică distanţă de locul unde, cu mulţi ani în urmă, erau secerate alte vieţi, ce s-au oferit ca jertfă, pentru mărturisirea neamului românesc.

Şi a fost să fie ca toate lumânările ce se voiau aprinse la căpătâiul celor de mult jertfiţi, să ardă pe asfaltul blestemat, care i-a fost pat de expiere, la căpătâiul bunului părinte şi frate Constantin. Şi ardeau culcate orizontal lumânările: lacrimi fierbinţi, de bun rămas, iubite părinte Constantin.

Noi ce putem spune? Cum am putea lega între ele -coincidenţele", cum am putea înţelege "semnele"? Noi spunem cu supunere şi cu resemnare: "necunoscute şi nepătrunse sunt căile Tale, Slăvite Doamne!"

Coboară în sufletele noastre certitudinea ca ni l-ai luat pe părintele Constantin pentru că l-ai iubit. Râsplateşte-I Doamne pentru că Te-a iubit şi Ţi-a slujit, asculta-l în rugăciunile ce Ţi le-a închinat preţ de o viaţa de om şi-l odihneşte împreună cu toţi martirii Tăi.

Iar pe noi ajută-ne să nu ne abatem de la slujirea cea bună, aşa cum a făcut părintele nostru, binecuvântată sa-i fie odihna!