Cuvânt înainte

 

La sfarsitul vol. II, al cartii Brazii se frâng,  dar nu se îndoiesc

am promis ca în vol. III voi scrie macar câteva rânduri despre fiecare

participant la lupta de rezistenta armata anticomunista din Tara

Fagarasului.

Înainte de a porni eu la treaba, un grup de tineri, nepoti de-ai

oamenilor de atunci, si-au luat asupra lor aceasta misiune, pe care au

facut-o chiar mai bine decât as fi facut-o eu, între ei fiind coautoarea

acestui volum. Eu nu am adaugat si nu am sters nici macar un rând.

În partea a II-a a volumului am venit cu câteva amintiri si mai

ales cu atitudini fata de realitatile actuale din România, pornind de la

trista constatare ca nu pentru o astfel de tara am luptat si am murit

atâtia dintre noi atunci.

Am adaugat la urma un Pomelnic al celor care au fost implicati

în Rezistenta anticomunista fagarasana. Am completat cartea si cu

câteva fotografii, pe care le-am putut obtine. Sper ca acest volum sa

fie înca un pas, pentru cunoasterea celor petrecute atunci.

 

Ion Gavrila-Ogoranu

 

 

Cuvînt catre cititori

 

„Când natiunea e-n întuneric, ea doarme-n adâncimile geniului

si-n puterile sale nestiute si tace, iar când libertatea, civilizatiunea

plutesc asupra-i - oameni superiori se ridica spre a-l reflecta în

fruntile lor si a-l arunca apoi în raze lungi adâncimilor poporului -

astfel încât în sânul marei întregi se face o zi senina, ce rasfrânge în

adîncimile ei cerul“, spunea marele poet al neamului, Mihai

Eminescu. Orice natiune are dreptul sa judece, sa iubeasca sau sa

condamne sufleteste pe toti aceia care au jucat un rol în istoria ei.

Pentru a se cunoaste adevarul istoric al acelei natiuni trebuie sa se

gaseasca exponentii care sa-l puna în evidenta. Pentru poporul român

perioada 1947-1964 este învaluita de perdele negre, care nu pot fi

înlaturate decât prin marturiile acelora care au trait evenimentele

acelei vremi. De ei depinde întregirea firului istoriei acelei perioade.

Tara Fagarasului a fost zona României în care regimul comunist a fost

respins înca din fasa atragând dupa sine ani multi de chin, perchezitii,

anchete, teroare si moarte. Majoritatea satenilor a sprijinit fara

conditii lupta anticomunista pentru ca viata lor se ghida dupa niste

principii simple si reale. Pentru ei dreptatea, adevarul si cinstea

însemna totul. Au preferat sa lupte cu tot sufletul lor împotriva

minciunii si a legiuitorilor nedrepti. Astfel, s-au creat grupurile de

rezistenta din fiecare sat fagarasan. Regimul comunist constientizând

rolul si amploarea miscarii din aceasta zona au concentrat de multe ori

aici toata securitatea si multa armata pentru a anihila actiunile

luptatorilor. Cunosteam de la bunicii si parintii mei ca regimul

comunist a actionat întotdeauna în defavoarea omului de rând, iar

reprezentantii acestuia au aplicat si respectat litera de lege indicatiile

sefilor, de multe ori facând exces de zel pentru a obtine foloase si

laudele superiorilor. „Subjugatii regimului erau toate jigodiile satelor,

niste oameni de nimic“, spun multe voci ale satelor fagarasene.

Lucrând în presa m-a acaparat acest subiect, iar în urma cu trei ani am

început sa-l exploatez. Ceea ce am aflat m-a determinat sa-mi continui

cautarile pentru ca în fiecare sat numarul persoanelor care trebuia

intervievate era din ce în ce mai mare. Chiar daca s-a scris despre

Rezistenta Anticomunista din Tara Fagarasului totusi au ramas

neamintite zeci de nume. Încerc sa redau în volumul de fata si în altele

care vor urma aceste suferinte, pâna când fiecare persoana din zona

noastra care a suferit va avea rezervata o fila în istoria neamului. Am

gasit astfel prilejul sa-mi exprim regretul si ura fata de un regim

nemilos si dur, care a urmarit îngradirea si uciderea tuturor

sentimentelor umane, asuprind sute si mii de persoane indiferent de

vârsta, profesie, sex sau conditie. Am un exemplu personal de

schingiuire a sentimentelor de catre comunisti. Familia mea, Nicoara,

detinea o frumoasa gradina de pomi fructiferi, vita de vie, casa la

marginea satului Rucar. Acolo îmi gaseam întotdeauna locul de

refugiu si de liniste, în mijlocul ierbii sau în acea casa. Tot acolo îmi

regaseam si starea necesara pentru a învata, atât pentru liceu, cât si

pentru facultate. În luna mai1987, când toti pomii erau înfloriti si

gradina era o splendoare, reprezntantilor regimului din acel mic sat

le-a casunat pe acel colt minunat al satului si al visurilor mele. Au

intrat cu buldozerele si în mai putin de 30 de minute au devastat totul.

Minunata gradina a devenit un morman de caramizi, radacini, lemne,

pietre, iar coroanele pomilor înfloriti facute una cu pamîntul. Sub

privirile stupefiate ale întregului sat s-a distrus totul, dar nimeni n-a

ripostat. Exista o teroare ascunsa, mai veche, de care eu atunci nu

stiam nimic. Au facut rau, mult rau de care nici nu se sinchiseau. Nu

vroiau sa constientizeze ca distrug sentimente, bunurile si munca de

zeci de ani a semenilor lor. A fost cumplit. Nu pot sa nu-i numesc pe

acei raufacatori: Geaman Gheorghe, brigadier, Eugenia Stanislav,

primar, Aurel Stanislav, presedinte CAP, Neaga Octavian, contabil,

Gheorghe Logrea, Balut Victor, Balut Gheorghe, Capra Gheorghe,

Geogea Ion au fost cei care au dat ordinul si l-au aplicat. Erau oameni

de nimic în comuna, fara caracter, motiv pentru care se si aflau în

slujba comunistilor. Dupa atâtia ani de la fapta lor toti au raspuns în

fata lui Dumnezeu si a dreptei credinte. Credeam atunci ca este cel

mai mare rau facut de un om semenului lui. Dar n-a fost asa.

Întâlnirea cu reprezentantii luptei anticomuniste m-a îndurerat si mai

mult.

Cititorule din Fagaras si de aiurea îti revine si tie rolul sa judeci

faptele acestor semeni ai tai. Poetul Al. Philippide surprinde atât de

bine în versurile sale urâtenia omului care nu se sfieste nicicând sa-si

domine semenul prin fatarnicie si prin cele mai josnice metode.

„Urâtul e! - Cu lacrimi în sila revarsate,

Viseaza esafoduri fumând nepasator.

Pe monstru-acesta gingas tu-l stii, o! cititor,

- O! cititor fatarnic, - tu, semenul meu, - frate! “

Doresc sa multumesc domnului Ion Gavrila Ogoranu ca a avut

încredere în munca mea si ca m-a încurajat în initiativa pe care eu am

luat-o. Nu pot uita nici îndrumarile domnului Olimpiu Borzea din

Vistea de Jos, care mi-au fost de un real folos în cautarile mele. Aduc

multumiri unor, persoane cu sufletul alaturi de Tara Fagarasului, care

m-au ajutat la documentarea materialului cuprins în acest volum,

doamnei Lucia Marcu (manager general Cetate Olt SA Fagaras),

domnului Sorin Ioan Miloiu (manager general Mis Mad ’95 SRL

Fagaras), Nicolae Sofariu (director SDGN Fagaras), Constantin Suciu

(patronul Hotelului Flora din Fagaras), Mariana Stanila (manager SC

Mercur SA Fagaras).

 

Lucia Baki Nicoara

 

 

Introducere

 

Motto:

Da-ne Doamne, mântuirea

pentru jertfa ce-am adus

si ne curma sângiuirea...

Da-ne pacea ta de sus.

si ca semn de împacare,

odihneste mortii lin.

De veghe la fiecare,

da-le Doamne câte-un crin.

Radu Gyr

 

În rezistenta anticomunista au fost implicate 64 de localitati din

Tara Fagarasului. Mii de oameni au fost persecutati, arestati si

aruncati în beciurile securitatii si în închisori.

Regimul comunist a aplicat cele mai crunte metode pentru a-si

înmulti numarul de adepti. Au fost locuitori care s-au alaturat lor,

fiind încântati de oferta comunistilor, locuri de munca, functii,

locuinte si astfel ajungând pâna la tradarea sau persecutarea

consatenilor. Altii s-au opus cu înversunare, ceea ce a dus la batai,

schingiuiri, tortura fizica si psihica si chiar executii. Rezistenta activa

din Muntii Fagarasului, sustinuta de rezistenta pasiva din sate, a reusit

sa atraga atentia. În Tara Fagarasului au fost concentrate trupele

armatei si ale securitatii pentru a înlatura si anihila opozitia

locuitorilor. Oamenii zonei urau minciuna, lasitatea si asuprirea.

Bazându-se pe credinta în Dumnezeu, pe adevar si cinste, au reusit sa

întârzie cu câtiva ani buni instaurarea ideilor bolsevice în zona. Elevi,

studenti, sustinuti atât de reprezentanti ai intelecutalitartii zonei, dar si

de tarani s-au opus orbeste ororilor comunismului. Lupta lor a durat

mai multi ani. Pedepsele aplicate de comunisti i-au dus pe toti acestia

în fata unei pseudojustitii. Pe acesti tineri i-a putut învinge doar

tradarea.

1957 a fost anul în care trei loturi de partizani au fost arestate,

judecate si întemnitate. Sase persoane au fost executate prin

împuscare, iar alte sute condamnate de la 10 ani pâna la munca silnica

pe viata. Sentintele asa-ziselor complete de judecata stipulau în

majoritatea cazurilor „crima de acte de teroare si constituire în banda

în scop terorist“ sau „crima de uneltire împotriva securitatii interne si

externe a RPR“, chiar daca „încriminatii“ au oferit doar alimente sau

haine luptatorilor din munti.

Trei loturi de partizani au fost arestate în 1957 în lunile iulie,

august si septembrie.

Lotul I, arestati în iulie 1957

Chiujdea Ioan, Hasu Laurian, Novac Ioan, Metea Victor, Hasu

Gheorghe, Pop Jean, Ilioiu Ioan, Burlacu Nicolae, Borzea Olimpiu

Acestora li se adauga Rezistenta de Sprijin Vistea, condusa de

Olimpiu Borzea: Borzea A. Gheorghe, Stanciu Lucian, Grovu Ioan,

Bucelea Ioan, Bucelea Vasile, Sandru Victor, Cristian Ioan, Dâmboiu

Victor.

Lotul II, arestati în august 1957

Geaman Victor, Fogoros Liviu, Logrea Gheorghe, Munteanu

Vasile, Munteanu Octavian, Parintele Dascal Cornel, Popaiov

Octavian, Polexe Ioan, Albu Eronim

Acestora li s-a adaugat grupul din localitatea Râusor ce apartinea

Rezistentei de Sprijin Vistea.

Lotul III, arestati în septembrie 1957

Budacu Remus, Preotul Naftanaila Ioan, Ostacioaia Ioan, Banciu

Aurel, Vulcu Ioan, Vulcu Constantin, Marin Ioan, Oancea Virgil

Pe lânga acestia au mai fost arestati fratii Ion si Nicolae

Grecu si un grup din satul Oltet condus de Surdu Vasile. Pe lânga

aceste trei loturi au mai fost condamnate si alte grupuri înainte si

dupa 1957.

Ioan Chiujdea, Laurian Hasu, Victor Metea, Ioan Novac,

Gheorghe Hasu, Jan Pop, Ion Ilioiu, care au luptat cu arma în mâna în

munti au fost sustinuti de rezistenta organizata în satele din Tara

Fagarasului (rezistenta pasiva) din care au facut parte: Olimpiu

Borzea, Nicolae Burlacu, Gheorghe Borzea, Lucian G. Stanciu,. Ioan

G. Bucelea, Ionel Cristian, Victor Sandru, Vasile D. Bucelea, Victor

Dîmboi.

Începând din 1954 libertatea de actiune a tinerilor luptatori a fost

estompata prin viclesugurile comunistilor. Acestia au recurs la

infiltrarea în rândurile rezistentei a unor persoane care au încercat sa

le schimbe orientarea. De multe ori, aceste tactici perverse coroborate

cu puterea lor armata au reusit. Comunistii, bazându-se pe ideea ca

luptatorii asteapta sprijin din alte tari, s-au oferit sa-i ajute. Astfel,

prin intermediul lui Costica Nicolescu, omul care a promis

luptatorilor ca-i va duce în Grecia, au fost arestati: Ion Chiujdea,

Victor Metea, Gheorghe Hasu, Laurian Hasu, Ion Novac, Jan Pop,

Olimpiu Borzea. Ceilalti componenti ai lotului I au fost prinsi pâna în

aprilie 1957 si retinuti în anchete continue în beciurile securitatii din

Brasov. Pentru a obtine informatiile dorite luptatorii au fost terorizati

în: „Trei morminte“ si „Talpa Iadului“, celule reprezentative pentru

ororile comunistilor din Sibiu. A urmat procesul de la Sibiu în care

Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Cluj a condamnat 17 tineri

curajosi cu pedepse dure care întreceau orice limita a gândirii umane.

Astfel, au fost condamnati la moarte prin împuscare: Ion Chiujdea,

Laurian Hasu, Victor Metea, Ion Novac, Gheorghe Hasu, Olimpiu

Borzea si Nicolae Burlacu. O alta pedeapsa, data cu aceeasi usurinta a

fost munca silnica pe viata la care au fost încadrati: Gheorghe Borzea,

Ion Bucelea, Ionel Cristian si Ion Ilioiu. 25 de ani munca silnica au

primit: Victor Surdu si Vasile Bucelea, iar 10 ani de închisoare

preotul Victor Dîmboi. În ajunul procesului pentru lotul I, doctorul

Lucian Stanciu din Vistea de Jos a fost gasit în celula cu venele de la

gât taiate, caz neelucidat nici pâna în prezent. Din lotul I a scapat

necondamnat doar Ioan Grovu care ulterior a devenit si director de

scoala. În procesul de la Sibiu, procurorul îsi avea pledoaria nuantata

cu tot felul de citate precum: „Asa cum cocosatul nu scapa de cocoasa

decât când îi creste iarba verde pe piept, tot asa scumpa noastra

republica, iubitul nostru partid nu va scapa de acesti pistolari cu

fruntile înguste decât atunci când la va creste iarba verde pe piept“.

Dupa sentinta incriminatii au fost legati cu lanturi la mâini si la

picioare, supravegheati fiecare de câte patru „câini lingusitori“ si

transferati la Bucuresti. Toti au cerut recurs. Acesta s-a judecat în

lipsa lor si a fost respins. Nefiind vinovati si mai crezând în legile

statului român, detinutii si-au încercat ultima sansa. Au cerut gratierea

la Marea Adunare Nationala. La începutul lunii decembrie 1957 li s-a

comunicat ca aceste cereri au fost respinse, pentru luptatorii din munti

ramânând definitiva condamnarea la moarte. Totusi o schimbare a

survenit pentru Olimpiu Borzea si dr. Nicolae Burlacu, carora le-a

fost comutata pedeapsa cu moartea în munca silnica pe viata. De la

închisoarea Uranus, condamnatii au fost transferati la Jilava. În cursul

lunilor decembrie si ianuarie au urmat executiile pentru cei

condamnati la moarte. Nici în ziua de astazi nu se cunosc locurile în

care au fost aruncate trupurile neînsufletite ale celor împuscati. Cei

care aveau de ispasit pedepse de 25 de ani sau munca silnica pe viata

au fost mutati ulterior, în loturi si la date diferite, la Aiud si la Gherla.

Olimpiu Borzea, dr. Nicolae Burlacu, Ionel Cristian si Gheorghe

Borzea au ajuns în celulele de la Aiud unde „nu au vazut lumina zilei“

pâna la eliberare. Profesorul Ioan Bucelea, Vasile Bucelea, Victor

Dîmboi si Victor Sandru au fost dusi la Gherla si folositi la diferite

munci. În aprilie 1964 prin decretul 176 au fost pusi în libertate toti

detinutii politici.

Vasile Bucelea din Vistea de Sus a ajuns acasa bolnav, incapabil

de munca. Autoritatile de atunci nu au permis acordarea de asistenta

medicala si un loc de munca pentru el.

Victor Stanciu din Vistea de Jos s-a întors de la Gherla grav

bolnav si fara un ochi. A murit bolnav de pneumonie. Nu a avut copii.

Gheorghe Borzea din Vistea de Jos, încarcerat la Aiud si trimis

la munci la Canal, s-a întors acasa foarte bolnav. Toata averea i-a fost

confiscata. A fost angajat o perioada la UPRUC din Fagaras. A murit

în 1982 în ajunul Craciunului de penumonie.

Ionel Cristian din Vistea de Sus s-a întors din Aiud în 2 august

1964. Nu a avut familie si a fost ajutat de familia Godan care i-a oferit

locuinta, masa si o masina de cusut cu care si-a cîstigat existenta. A

murit în Victoria bolnav de pneumonie.

Prof. Ioan Bucelea din Vistea de Sus, nu a mai putut profesa

dupa eliberare. S-a mutat cu sotia la Homorod. A avut doua operatii la

rinichi.

Preotul Victor Dîmboi s-a întors acasa în august 1964. Traieste

în Rîusor alaturi de familia sa.

Dr. Nicolae Burlacu a fost eliberat în 2 august 1964 cu mari

probleme de sanatate. A profesat ca medic ORL în Fagaras si Brasov.

S-a mutat definitiv cu sotia la Brasov.

Ion Ilioiu a fost eliberat în august 1964 foarte bolnav. La

revenirea din închisoare familia îi era dezorganizata. La o vârsta

înaintata s-a recasatorit. A plecat de la Sâmbata de Jos si s-a stabilit în

Fagaras cu sotia sa. Sufera de o boala grava de ochi.

Olimpiu Borzea s-a întors de la Aiud în 2 august 1964 bolnav de

TBC. Când a fost arestat avea 93 de kg., iar la eliberare cântarea doar

42 de kg. Nu a mai putut profesa ca învatator. Cu greu si-a gasit un

loc de munca, dar ca muncitor necalificat. Traieste alaturi de familie

în Vistea de Jos.