Lagărul Coasta Galeş

După dispoziţia dată, Constantinescu s-a urcat în maşina lui şi a plecat. În urmă a sosit un camion în care am fost îmbarcaţi noi ce aproximativ 20 de deţinuţi politici şi câţiva deţinuţi de drept comun, care erau transferaţi la Poarta Albă. Camionul a trecut întâi pe la Poarta Albă unde i-a lăsat pe cei câţiva deţinuţi de drept comun, iar pe noi ne-a dus la Coasta Galeş.

Când am ajuns la Poarta Albă, deşi era zi de lucru normală, am observat curtea coloniei plină de deţinuţi şi până la Galeş am trecut pe lângă şantiere unde înainte se lucra cu mulţi oameni, dar acum nu mai era nici o activitate. Multe garnituri de vagoane basculante erau trase pe linie, unele din ele basculate şi cu o parte de pământ rămasă în ele. Ne-am dat seama că pe Canal nu s-a lucrat în ziua aceea şi am înţeles de ce Constantinescu venise aşa de repede la Eforie în urma refuzului nostru de a primi mâncarea. În colonia Galeş, la fel ca peste tot, toţi deţinuţii erau înăuntru, nefiind nici ei scoşi la lucru în ziua aceea. Când i-am întrebat care-s ultimele noutăţi ne-au spus că schimbul de dimineaţă n-a mai fost scos la muncă şi li s-a motivat întreruperea pentru că toţi muncitorii de pe Canal erau mobilizaţi la strângerea recoltei. Noi, deţinuţii care cunoşteam cacealmalele trase de securişti cu scopul de a ne dezinforma şi de a ne abate gândurile, nu ne-am grăbit să tragem concluzia că s-au sistat lucrările pe Canal. Era prea frumos să fie adevărat, de aceea am privit cu rezervă câteva zile interpretarea evenimentului.

După ce ne-am convins de oprirea lucrărilor de pe Canal, am tras atunci concluzia că de la arestarea noastră şi până atunci, două evenimente majore au avut loc: moartea lui Stalin şi sistarea lucrărilor de la Canalul Dunăre-M. Neagră. Oprirea lucrărilor a demonstrat imposibilitatea utopiei comuniste de a realiza o construcţie gigant cu mijloace rudimentare sau chiar primitive. Probabil că se adevereau presupunerile că această construcţie nu avea scop în sine, ci era mijlocul de a extermina o clasă politică şi socială, de aceea i s-a şi spus “mormântul reacţiunii”.

Protestul nostru, al celor de la Eforie Nord, prin refuzul mâncării în ziua sistării lucrărilor de pe Canal (23 iulie 1953) a fost o coincidenţă fericită pentru că în această bulversare, nimeni nu a mai avut grija noastră şi nu s-a mai ocupat să ne pedepsească. Trimiterea noastră la Galeş n-a mai avut alte urmări.

După ce ne-am convins de sistarea lucrărilor am găsit şi explicaţia apariţiei lui Constantinescu în scurt timp după protestul nostru de la Eforie Nord. Probabil că el se găsea deja de câteva zile la Constanţa unde se afla conducerea MAI a Canalului.

Când am ajuns eu la Galeş, colonia depăşise perioada de organizare, construcţia barăcilor era încheiată şi apa curentă era trasă. Din povestirile celor pe care i-am găsit aici aflaţi de la înfiinţarea acestei colonii, am aflat că perioada de început s-a confruntat cu mare mizerie şi multe lipsuri. La început colonia era un şantier în plină organizare la care se adăugau ploile, noroaiele şi, mai mult decât orice, lipsa apei potabile. Apa se aducea cu cisterna şi era distribuită bucătăriei. Dacă mai rămânea ceva, mai apucau şi deţinuţii. Cei mai mulţi rezolvau problema apei procurând-o din bălţile de ploaie de pe şantier. La Galeş am stat până în ziua de 29 august 1953.