ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 2955/1998

SENTINŢA NR. 9

Şedinţa publică din 15 iulie 1999

Completul compus din:

Mihai Ciubotaru                   - preşedinte

Cornelia Silvia Marica                         - judecător

Margareta Teodorescu                       - judecător

Magistrat asistent                - Mihai Dumitraşcu

Procuror                 - Romeo Bălan

 

                Se examinează cauza penală privind pe inculpaţii Stănculescu Victor Atanasie şi Chiţac Mihai, trimişi în judecată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 75 lit. a şi a art. 13 din acelaşi cod şi pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 75 lit. a, a art. 13 şi a art. 33 lit. a, 34 lit. a şi 35 din acelaşi cod.

                Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din 14 iunie 1999, consemnîndu-se în încheierea din aceeaşi zi, iar pronunţarea s-a amînat la 1 iulie şi apoi la 15 iulie 1999, cînd

CURTEA

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

 

[Rechizitoriul Parchetului]

 

                I. Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie - Secţia Parchetelor Militare - prin rechizitoriul din 30 decembrie 1997, i-a trimis în judecată pe inculpaţii Stănculescu Victor Atanasie, general de armată (rez.) şi Chiţac Mihai, general-colonel (rez.) pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 75 lit. a şi a art. 13 din acelaşi cod şi pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 75 lit. a şi a art. 13, 33-35 din acelaşi cod.

                Actul de învinuire reţine, în esenţă, că, în perioada 16-22 decembrie 1989, la Timişoara, a avut loc o mişcare de protest împotriva regimului comunist, mişcare pe care conducerea superioară de partid şi de stat, în frunte cu Nicolae Ceauşescu, a hotărît să o lichideze.

                Astfel, în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 17 decembrie 1989 şi în teleconferinţa din aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu a cerut ca protestul de la Timişoara să fie înăbuşit cu orice preţ, prin toate mijloacele, inclusiv prin folosirea armelor de foc.

                În acest scop, Nicolae Ceauşescu i-a trimis la Timişoara pe generalii: Ion Coman, secretar al Comitetului Central al P.C.R. cu probleme militare şi de justiţie, Stănculescu Victor Atanasie, prim locţiitor al ministrului Apărării Naţionale, Guşe Ştefan, şeful Marelui Stat Major şi Chiţac Mihai, comandant al Trupelor Chimice şi al Garnizoanei Bucureşti, cu sarcina, expresă, ca ei să lucreze "strîns legaţi, împreună, într-un comandament militar unic, care să funcţioneze la sediul Comitetului judeţean de partid, de unde să fie dirijate şi coordonate forţele militare" implicate în acţiunile de reprimare.

                Ajunşi la Timişoara, generalii au pus în executare ordinul de înăbuşire a manifestaţiei, sens în care s-au informat asupra situaţiei, au preluat comanda trupelor din garnizoană, le-au înarmat, le-au instruit, le-au scos pe străzi, amplasîndu-le în punctele de întîlnire cu manifestanţii, le-au dat ordin să deschidă focul, folosind muniţie de război, le-au controlat dacă şi cum execută ordinele, au verificat rezultatul represiunii, numărînd morţii şi răniţii, au luat măsuri de anihilare a rezistenţei protestatarilor şi i-au raportat, mereu, lui Nicolae Ceauşescu, mersul "operaţiunii" de restabilire a "liniştii".

                Concret, ordinul de deschidere a focului a fost transmis de la Comitetul judeţean de partid, de către generalul Ion Coman, ajutat de generalul Victor Atanasie Stănculescu, care a cooperat strîns şi permanent cu Coman, l-a înlocuit la comandă - cînd acesta din urmă se odihnea sau pleca pe teren - a ţinut, permanent, legătura cu Divizia 18 mecanizată - unde se aflau generalii Ştefan Guşe şi Mihai Chiţac, subordonaţi comandamentului militar de la comitetul judeţean -, a verificat, în mod repetat, rezultatul deschiderii focului, cerînd să i se raporteze numărul morţilor şi al răniţilor, i-a informat pe ceilalţi generali că, spre Timişoara, vin şi alte trupe, de la Buziaş, Lugoj, Arad, Ineu, a ordonat să fie scoase în oraş tancurile, l-a ajutat pe generalul Coman să pună în executare ordinul de înarmare a gărzilor patriotice, a fixat, pe o hartă a oraşului, zonele în care să acţioneze trupele militare, a ordonat să se ia măsuri ca demonstranţii să nu poată folosi sirenele din întreprinderi, s-a interesat cu privire la tancurile blocate pe Calea Girocului[1], s-a deplasat la Divizie şi în alte puncte din oraş, unde se aflau trupele, ca să verifice cum se execută comenzile şi a fost informat că la Catedrală au fost împuşcaţi copii.

                La rîndul său, generalul Mihai Chiţac, ajutorul generalului Ştefan Guşe, a ţinut, permanent, legătura cu Comandamentul militar local, de la Comitetul judeţean de partid, în subordinea căruia se aflau, a fost de faţă cînd s-a dat ordinul de deschidere a focului, s-a informat asupra situaţiei din oraş, a inspectat dispozitivele militare, a participat la şedinţele cu comandanţii de unităţi, a ţinut legătura cu ei, a luat măsuri ca să fie aduse şi distribuite grenade cu gaze lacrimogene, a ordonat folosirea lor împotriva demonstranţilor, a ordonat personal deschiderea focului, la Catedrală, împotriva unor oameni paşnici, aflaţi, cu lumînări în mînă, pe treptele bisericii, a arestat şi deţinut demonstranţi şi a citit, supralicitîndu-i conţinutul, decretul privind starea de necesitate.

                Prin reprimarea demonstranţilor, au fost ucişi un număr de 72 oameni şi au fost răniţi alţi 253, ale căror vieţi au fost puse în primejdie (volumele 4, 5, 6, 7): numele lor este arătat în ultima parte a acestei sentinţe.

                Inculpaţii au respins învinuirea, susţinînd, în esenţă, că, în urma ordinului primit de la Comandantul Suprem, s-au deplasat la Timişoara, în vederea restabilirii ordinii, dar că nu s-au implicat în represiune, nu au dat ordin să se tragă în demonstranţi, nu au transmis asemenea ordine, nu au dirijat executarea lor, iar activităţile pe care le-au desfăşurat nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav sau ale tentativei la această infracţiune.

 


[1] actuala Calea Martirilor.