[Răspunderea militarilor pentru ordinele emise de puterea politică]

4. În legătură cu atragerea răspunderii specifice inculpaţilor, în calitate de militari, pentru executarea ordinelor de reprimare emise de puterea politică

Şi acest aspect al apărării, care a fost invocat şi în faţa primei instanţe, a fost examinat prin sentinţă, ajungîndu-se la concluzia justificată că ordinunl de a se deschide focul, cu muniţie de război, împotriva unei mulţimi de oameni paşnici lipsiţi de apărare, neînarmaţi, nu avea suport legal, fiind chiar şi neconstituţional, legea fundamentală de atunci neatribuind armatei o astfel de misiune.

Ca urmare, cei doi inculpaţi, care nu erau simpli militari executanţi, care n-ar fi putut să aibe deplina reprezentare a ilegitimităţii unui atare ordin, ci făcînd parte din structurile superioare de comandă ale armatei, erau în măsură să aprecieze că acelui ordin nu trebuia să i se dea curs, aşa cum de altfel au şi considerat iniţial miniştrii de interne şi al apărării, motiv pentru care Nicolae Ceauşescu a convocat forul suprem de partid pentru a-i destitui şi a achiesa la hotărîrea sa de folosire a armelor de foc pentru lichidarea manifestanţilor.

Aşa fiind, prin punerea în executare a acestui ordin, în a cărui aducere la îndeplinire s-au implicat cu exces de zel, cei doi inculpaţi s-au făcut părtaşi la împuşcarea a sute de oameni, din care 72 au decedat, încît justificat s-a reţinut că au acţionat în calitate de coautori iar, pe cale de consecinţă, faptele lor au fost încadrate în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b ("asupra a două sau mai multor persoane"), cu aplicarea art. 75 lit. a şi a art. 13 din Codul penal, precum şi în tentativă la această infracţiune.

Chiar dacă supunerea face parte, aşa cum s-a relevat prin sentinţă, din structura disciplinei militare, ea nu are caracter absolut, ci este limitată de rigorile impuse de legi, care conţin norme general obligatorii, de rang evident superior ordinului, care nu poate fi dat decît în conformitate cu legea şi în aplicarea ei.

Dar, în faţa unei decizii politice, cum a fost aceea luată de Nicolae Ceauşescu, cu consultarea forului suprem de partid, chiar admiţîndu-se obligativitatea de a se face uz de arme de foc, o atare circumstanţă, evident gravă, nu impunea prin ea însăşi cooperarea celor doi inculpaţi la emiterea şi transmiterea de către Coman Ion a ordinului de a se trage cu muniţie de război asupra demonstranţilor, precum şi la punerea în aplicare a acestui ordin în sensul executării focului de armă necondiţionat şi nelimitat asupra oricărui grup de persoane, fără a se ţine seamă de caracterul neviolent al manifestării lor sau de împrejurarea că unii nici nu aveau vreo legătură cu cei care manifestau.

De aceea, stabilirea răspunderii inculpaţilor, în calitate de coautori, pentru uciderea celor 72 de persoane şi rănirea altor 253 este corectă şi nu are drept consecinţă culpabilizarea armatei, cum nejustificat se pretinde prin motivele de casare invocate, ci numai supunerea la rigorile legii penale, în conformitate cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa acestei legi, a celor care au încălcat-o grav prin cooperarea evidentă la reprimarea cu arme de foc a populaţiei paşnice din Timişoara.