[Excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpaţi]

2. Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţia României, cetăţenii sînt egali în faţa legii şi a autorităţii publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992 - republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor de judecată privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.

Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune, potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol, de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.

De asemenea, în art. 23 alin. 5 din legea sus-menţionată, se precizează că, pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, judecarea cauzei se suspendă.

Avînd în vedere aceste dispoziţii legale, la 14 iunie 1999, apărătorii inculpaţilor Stănculescu Victor Atanasie şi Chiţac Mihai au solicitat instanţei de fond suspendarea cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale.

În motivarea cererii, s-a susţinut că potrivit art. 29 lit. d din Codul de procedură penală şi art. 25 din Legea nr. 56 din 9 iulie 1993 - republicată, Curtea Supremă de Justiţie judecă în primă instanţă şi infracţiunile săvîrşite de generali, iar conform art. 385¹ din Codul de procedură penală şi art. 24 din legea sus-menţionată, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele judecate în primă instanţă de secţiile Curţii Supreme de Justiţie. S-a apreciat că în acest mod se creează o discriminare inadmisibilă, inculpaţii judecaţi în prezenta cauză fiind privaţi de calea ordinară de atac a apelului, cale de care poate beneficia orice cetăţean.

S-a mai susţinut că prin dispoziţiile menţionate se încalcă legea fundamentală a statului, respectiv Constituţia, care prevede egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii.

În considerarea celor arătate instanţa de fond avea două posibilităţi legale.

Pe de o parte, în cazul în care constată că cererea formulată de inculpaţi nu poate face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, conform art. 23 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992 - republicată, instanţa trebuia ca printr-o încheiere motivată, să o respingă ca inadmisibilă, în temeiul alin. 6 al aceluiaşi articol.

Constatînd însă că excepţia ridicată de inculpaţi nu încalcă dispoziţiile art. 23 alin. 3 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, respectiv constituţionalitatea acesteia nu a fost stabilită conform art. 145 alin. 1 din Constituţie, iar prevederile invocate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, ceea ce reprezintă şi cazul de faţă, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală era obligată ca, în temeiul art. 23 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 să dispună, printr-o încheiere, sesizarea Curţii Constituţionale, iar pe perioada soluţionării excepiei să suspende judecarea cauzei conform alin. 5 al aceluiaşi articol.

Or, respingînd cererea inculpaţilor ca nefondată (soluţie neprevăzută de lege) şi fără a se pronunţa printr-o încheiere motivată, procedînd imediat la judecarea cauzei în fond, conform încheierii din 14 iunie 1999 (filele 96 şi 97 din volumul XXIX), Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală a pronunţat o hotărîre contrară legii, ceea ce constituie motivul de recurs în anulare prevăzut de art. 410 alin. 1 partea I pct. 7¹ teza I din Codul de procedură penală.