[Elementele constitutive ale infracţiunii]

 

                Deci, în cazul condamnării, trebuie să se dovedească, fără echivoc, existenţa tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii, dubiile existente interpretîndu-se totdeauna în favoarea inculpatului care, pînă la proba contrarie, este prezumat inocent.

                Or, în cauză, o analiză atentă şi obiectivă a tuturor probelor evidenţiază lipsa de temeinicie a soluţiei de condamnare a inculpaţilor.

                Astfel, este de necontestat că, începînd cu 16 decembrie 1989, în municipiul Timişoara a fost declanşată o acţiune de protest care s-a amplificat şi transformat, în aceeaşi zi, într-o mişcare populară împotriva condiţiilor sociale şi economice precare, precum şi pentru înlocuirea conducerii politice a statului.

                Pe de altă parte, profitînd de manifestaţiile paşnice şi justificate a mii de cetăţeni, cîteva grupuri de persoane au acţionat în zonele de protest şi au procedat la jefuirea şi distrugerea unor magazine şi unităţi social-culturale.

                Aceste fapte au debutat, în noaptea de 16/17 decembrie 1989, ora 2,00, prin devastarea şi incendierea magazinelor şi altor societăţi din zona Parcului Central, fiind necesară şi intervenţia militarilor din U.M. "01115" Timişoara (fila 70 - volumul I).

                Totodată, în mod inevitabil, s-au produs incidente violente între manifestanţi şi forţele de ordine care au primit dispoziţie de  asigura paza obiectivelor sociale, economice sau unităţi militare (filele 50-108, volumul I).

                În municipiul Timişoara a fost declarată starea de asediu în 17 decembrie 1989, în jurul orei 13,00, acţionîndu-se deja cu forţe militare şi constituindu-se dispozitive în acest sens (fila 54 - volumul I).

                Tot în 17 decembrie 1989 ministrul Milea Vasile a ordonat trupelor Ministerului Apărării Naţionale transformarea indicativului "Munţii de Aramă" (care implica pregătirea de luptă a unităţilor militare) în indicativul "Radu cel Frumos", care însemna alarmă de luptă (de război) parţială (fără mobilizarea rezerviştilor), ordin transmis unităţilor militare din Timişoara între orele 14,15 şi 15,20 (filele 54 şi 83 din volumul I).

                Acest ultim indicativ a presupus executarea unor misiuni de luptă prin folosirea armamentului şi muniţiei din dotare, inclusiv la graniţă, acţionîndu-se numai grupat şi sub comandă. De asemenea se protejează tehnica de luptă, în sensul că militarii să nu se lase dezarmaţi sau armamentul capturat[1].

                Totodată, se permitea uzul de armă, în condiţiile art. 36 şi 37 din Decretul nr. 367 din 26 ianuarie 1971.

                În acest context, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, printre altele comandant suprem al armatei, au fost trimişi la Timişoara, cu avionul, Ion Coman - secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi generalii Nuţă Ion, Guşe Ştefan, Stănculescu Victor-Atanasie şi Chiţac Mihai.

                Cei menţionaţi au ajuns în Timişoara în jurul orei 16,15, iar la Comitetul judeţean la ora 17,30, cînd deja cordoane de poliţie, armată şi securitate erau instalate şi sute de persoane arestate (filele 17, 110 şi 178 - volumul V).

                În timp ce se deplasau spre Piaţa Libertăţii, însoţiţi de Zeca Constantin, comandantul Diviziei 18 Mecanizate, au constatat distrugerile provocate în oraş şi au văzut că anumite grupări au atacat cordoanele de militari amplasate în acel loc, au dezarmat un lucrător de poliţie şi folosindu-i arma au împuşcat 3 militari, după care au dispărut cu pistolul mitralieră şi ostatecul.

                De asemenea, martorul mai precizează că, pînă la sosirea acestora a fost atacat, devastat şi incendiat sediul Comitetului judeţean Timiş, au fost incendiate autoturisme, tehnica militară şi a fost atacat sediul Diviziei 18 Mecanizate (filele 178-184 volumul V).

                Cele menţionate sînt confirmate şi de Ion Coman (filele 3, 4 volumul V, 81-83 volumul XI, fila 124 volumul XXVI).

                Martorul Bogdan Marius arată că, în 17 decembrie 1989, în jurul orei 16 a participat în Piaţa Libertăţii împreună cu alţi manifestanţi la o "încăierare" cu forţele armate şi a văzut că un tanc care făcea manevre a lovit o femeie, cît şi că demonstranţii au blocat un autoturism în care se afla "un maior de armată" pe care l-au molestat, iar o "consignaţie" a fost jefuită (fila 10 din volumul XIII).

                La rîndul său, martorul Creţu Dionisie, conducător de tanc la U.M. "01115" - Timişoara, a relatat că, din ordinul ministrului apărării au fost trimise tancuri în dimineaţa de 17 decembrie 1989 la sediul Comitetului judeţean pentru a se împiedica devalizarea acestuia. La scurt timp, acelaşi ministru a ordonat scoaterea altor tancuri de luptă (avînd obuze de război), cu doar două cadre (comandant şi conducător) şi fără armament individual, pentru a asigura paza Consiliului municipal Timiş. Deşi cele 6 tancuri au plecat spre dispozitiv la ora 15,30, avînd poziţie de marş (tunul de pe turelă în spate şi huse pe mitraliere), au fost blocate pe Calea Girocului de către manifestanţi şi avariate, iar militarii violent agresaţi, şi determinaţi să abandoneze tehnica de luptă (filele 2-4 volumul X).

                Aceleaşi aspecte sînt descrise şi de martorii Badea Gheorghe şi Bănicioiu Ion (filele 64 volumul XI, 12-16 volumul XXII şi 131 - volumul XII).

                Despre distrugerile din 16 şi 17 decembrie 1989, provocate unor obiective economice, inclusiv Comitetului judeţean Timiş, precum şi atacuri asupra militarilor sau tehnicii de luptă în 17 decembrie 1989, în diverse locuri din Timişoara, relatează şi demonstranţii Andrei Ioan, Grigoraş Dinu, Ursan Ilcău Ioan, Andrei Borboni Simion, Buzamet Cezar, Chiriliciuc Constantin, Dragalina Ion Patricia, Farcău Mariana Rodica, Feneşi Francisc, Gavra Dănuţ, Matei Gheorghe, Cucu Valeria, Georgescu Elena, Vinţan Paraschiva, Iepure Gabriela, Puiu Laurenţiu şi Roşca Ilie (filele 4, 5, 6, 7, 27, 54, 60, 73, 75, 95, 100, 122, 127, 165 - volumul XXII şi 51, 176, 183 şi 192 - volumul X).

                Mai mult, martorul Buzamet Cezar a precizat că a încercat să incendieze un tanc care pătrundea în Piaţa Libertăţii, dar a fost rănit în momentul în care a căzut de pe turela acestuia (fila 54 - volumul XXII).

                În schimb, martorii Andrei Ioan şi Ursan Ilcău Ioan susţin că, în 17 decembrie 1989, în jurul orei 11,30, respectiv, ora 22,30, participînd la demonstraţiile din Calea Buziaşului au fost răniţi de către persoane necunoscute care au deschis focul dintr-un autoturism TV, primul martor fiind dus la spital de către militarii aflaţi în zonă (filele 5 şi 6 - volum XXII).

                Şi martora Avram Olimpia relatează că, în 17 decembrie 1989, în jurul orei 18,30, soţul său demonstra în Piaţa Libertăţii şi a fost somat de către militarii din acel dispozitiv, fiind împuşcat de o persoană neidentificată (fila 139 - volumul XXIV).

                Martorul Ionescu Dumitru, şeful secţiei pregătire operativă al Marelui Stat Major, declară că atunci cînd a ajuns în municipiul Timişoara din ordinul ministrului Milea Vasile, anterior sosirii inculpaţilor, deja "oraşul ardea".

                Informîndu-şi superiorii despre cele constatate, ministrul a dat ordin să se execute foc de avertisment (fila 234 - volumul XVII).

                În Timişoara au fost constituite 3 comandamente locale şi anume: la sediul Diviziei 18 mecanizate - condus de generalul Guşe Ştefan, unde se afla subalternul său inculpatul Chiţac Mihai, la Comitetul judeţean - condus de generalul Ion Coman, unde era şi inculpatul Stănculescu Victor-Atanasie iar altul la Inspectoratul judeţean al Ministerului de Interne - fiind prezenţi aici comandanţii organelor de miliţie şi securitate.

                Despre acest ultim comandament, martorul Bunoaica Ion - comandant al trupelor de securitate-miliţie Timişoara, a afirmat că "formal nu a acţionat acel comandament local, dar în realitate el a fiinţat şi a coordonat totul" (fila 219 din volumul V).

                Comandant militar unic al operaţiunilor din Timişoara a fost desemnat Ion Coman de către Nicolae Ceauşescu (filele 124 - volumul XXVI, 1 şi 78 - volumul V).

                Aşa cum rezultă din declaraţiile lui Ion Coman, stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al Comitetuli Central al Partidului Comunist Român şi teleconferinţa din 17 decembrie 1989, în jurul orei 18,00 Nicolae Ceauşescu a insistat asupra înarmării trupelor şi gărzilor patriotice cu muniţie de război şi a ordonat folosirea acesteia împotriva demonstranţilor (filele 109, 112, 114, 115, 117, 124 şi 128 - volumul I).

                Aceleaşi consideraţii au fost exprimate şi de Elena Ceauşescu (fila 118 - volumul I).

                Mai mult, Nicolae Ceauşescu a ameninţat pe cei prezenţi, în special pe miniştrii de interne şi ai apărării naţionale, precum şi pe Vlad Iulian - şeful Consiliului Securităţii Statului că, pentru neexecutarea ordinelor sale, ar trebui să-i pună "în faţa plutonului de execuţie" (fila 117 - volumul I).

                Aceeaşi teamă de "a nu fi împuşcaţi" de către organele de securitate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, în caz de neexecutare a dispoziţiilor sale de a se folosi muniţia de război împotriva demonstranţilor, era resimţită şi de către generalii trimişi la Timişoara şi ceilalţi comandanţi locali, inclusiv de Ion Coman şi Pacoste Cornel (filele 16/verso şi 73 - volumul V).

                Această teamă era justificată deoarece, aşa cum declară Macri Emil, şef în Consiliul Securităţii Statului, Nicolae Ceauşescu a ordonat ca "orice ezitare din partea factorilor de decizie şi execuţie să atragă destituirea imediată şi luarea unor măsuri aspre" (fila 110 - volumul V).

                Martorul Ion Coman precizează că Nicolae Ceauşescu era foarte bine informat despre activităţile desfăşurate de fiecare şi evoluţia evenimentelor, direct de miniştrii Vasile Milea şi Tudor Postelnicu, precum şi de organizaţiile de partid reprezentate de Nicolae Mihalache, şeful secţiei organizatorice a Comitetului Central al Partidului Comunist Român (fila 20 - volumul V).

                Cu privire la acest aspect, martorul Ion Deheleanu, şeful Inspectoratului de Interne al judeţului Timiş, a arătat că generalii "Nuţă şi Macri erau aproape la concurenţă care să raporteze primul la Bucureşti" (fila 160 - volumul V).

                Ordinul dat de Nicolae Ceauşescu de a se face uz de armă împotriva demonstranţilor a fost transmis direct comandanţilor unităţilor din Timişoara de către miniştrii apărării naţionale şi de interne, respectiv Vasile Milea şi Tudor Postelnicu, precizează Matei Ilie - secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Ionescu Dumitru - şef secţie în Marele Stat Major, Caraivan Constantin - şeful artileriei Diviziei 18 Mecanizate şi Zeca Constantin - comandantul Diviziei 18 Mecanizate. Acest fapt este menţionat şi în jurnalul de operaţii al acestei unităţi militare (filele 184 şi 192 - volumul V, 54 - volumul I, 235 - volumul XVII, 410 - volumul XIV şi 204 - volumul V).

                Acelaşi ordin de a "trage" în demonstranţi a fost transmis generalului Guşă Ştefan - şeful comandamentului operaţiuni militare de la Divizia 18 Mecanizată şi de către Ion Coman, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora (filele 410 - volumul XIV şi 2 - volumul III).

                De altfel Ion Coman a subliniat că ordinul de a trage "a fost dat de Nicolae Ceauşescu şi transmis trupelor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne de generalul Guşe" (fila 84 - volumul XI).

                Toţi comandanţii militari au retransmis ordinul subordonaţilor direcţi aşa cum confirmă Bunoaica Ion, comandantul trupelor de securitate-miliţie al judeţului Timiş (filele 217 şi 218 - volumul V).

                Legalitatea acestui ordin putea fi apreciată, susţine Matei Ilie - secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, doar de comandantul suprem, ministrul apărării naţionale şi şeful Marelui Stat Major care conducea direct operaţiile. "Este greu de apreciat dacă un ordin este vădit ilegal în stare de necesitate şi dat direct de comandantul suprem şi ministru apărării naţionale. Despăgubirile trebuie plătite de statul român, deoarece în numele statului au acţionat armata şi internele" (fila 410 - volumul XIV).

 


[1] s-ar putea înţelege de aici că numai la indicativul "Radu cel Frumos" militarii trebuie să evite să li se captureze armamentul, în rest aşa ceva n-ar fi prevăzut.