Numărul morţilor revoluţiei din Timişoara

Editura Mirton a publicat anul acesta cartea profesorilor Ioan şi Rodica Munteanu - "Timişoara. Monografie".

Se simţea nevoia adunării într-o singură carte a informaţiilor despre istoria, cultura, demografia, economia, sistemul educaţional, viaţa religioasă şi mişcarea sportivă a Timişorii - iar lucrarea de faţă răspunde acestei nevoi. Lucrările publicate în timpul comunismului sînt influenţate de cenzura epocii, iar monografiile precedente, unele republicate după revoluţie, datează de multă vreme şi astfel, le lipsesc datele actuale. Bibliografia volumului numără 475 de titluri (în română, maghiară, germană, franceză, engleză, latină) - numai pentru efortul de a citi atîtea lucrări autorii merită felicitări.

O inexactitate a cărţii se cere însă amendată: referitor la revoluţia din 1989, autorii afirmă că numărul celor ucişi ar fi fost 119 (pag. 132). Contrar bunului obicei respectat în restul cărţii, nu se citează sursa de la care s-a preluat această cifră.

E cazul să lămurim această problemă. Alături de exagerarea iniţială de tip FSN-ist (60 de mii de morţi, sute de mii de răniţi), numărul morţilor revoluţiei timişorene a fost umflat în presă (dar şi la ansamblul memorial din cimitirul eroilor) prin procedee mai subtile, precum: (i) declararea tuturor morţilor revoluţiei din aria de competenţă a Parchetului Militar Timişoara drept morţi ai revoluţiei timişorene, deşi aria de competenţă a Parchetului Militar Timişoara include şi Lugojul, Reşiţa, Caransebeşul, Hunedoara; (ii) includerea printre morţii revoluţiei timişorene a unor persoane originare din judeţul Timiş, care au murit la revoluţie în alte zone ale ţării; (iii) considerarea drept morţi în revoluţie a unor cazuri de accidente sau sinucideri din acea perioadă; (iv) ortografierea greşită - în 2-3 variante - a numelor unor morţi în revoluţie, care astfel sînt luaţi în calcul de 2-3 ori (specialitatea ţărănistului Cicerone Ioniţoiu, cu al său "Album al eroilor", Editura Tribuna, Sibiu 1998); (v) dubla numărare a celor arşi la crematoriu cărora nu li s-a stabilit un certificat medico-legal corespunzător şi a certificatelor medico-legale cărora nu li s-a stabilit un mort corespunzător - situaţie despre care am pomenit în "Eurocopita" din februarie 2002. Dintr-o lucrare ştiinţifică despre decembrie 1989 - "Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei" (Editura Sedona 1999), aflăm că numărul morţilor revoluţiei timişorene este 90 (incluzînd cei declaraţi oficial dispăruţi, dar fără cei morţi în accidente sau sinucideri).

("VIP în Banat - Eurocopita" septembrie 2002)