Cazul Mariana Brandl-Gherga - Iosif Veverca

Cazul profesoarei Mariana Brandl-Gherga, "hăituită de Curtea Supremă" după cum scria "Ziua de Vest", a atras atenţia presei timişorene. În numărul trecut al "VIP în Banat" s-a prezentat articolul scris de aceasta în 1990 împreună cu Marius Ghilezan şi Corina Bîrsan, articol în care susţinea că unul dintre cei care este considerat martir al revoluţiei timişorene, Ianoş Paris (al cărui nume îl poartă o stradă din Timişoara), ar putea trăi de fapt în Ungaria.

Ceea ce a stîrnit indignarea presei timişorene este faptul că unei profesoare universitare precum este doamna Brandl-Gherga, i se cere să se prezinte ca martoră ca să explice pe ce temeiuri a scris articolul de ziar din 1990. Orice ziarist care a scris un articol poate fi chemat ca martor? se întreba îngrijorată o publicaţie timişoreană.

Răspunsul este da. Ziariştii nu constituie o categorie privilegiată de cetăţeni. Nu există şi nici nu vedem de ce ar exista legi prin care ei ar putea să evite chemarea ca martori în faţa instanţelor. În cazul particular al lui Ianoş Paris este vorba totuşi de moartea unui om, nu de o călătorie cu tramvaiul fără bilet, aşa încît insistenţa Curţii Supreme de a lămuri acest caz mi se pare firească. Dacă un martor refuză să se prezinte, judecătorii au nu numai dreptul, ci şi obligaţia izvorîtă din art. 4 Cod procedură penală (rolul activ al judecătorului) să dispună aducerea martorului cu forţa. Nădăjduim că domnul ministru de interne va lua măsuri de pedepsire a poliţiştilor timişoreni care nu şi-au făcut datoria, şi nu au îndeplinit mandatul de aducere emis de Curtea Supremă pentru Mariana Brandl-Gherga.

Ipoteza că Ianoş Paris ar trăi în Ungaria sau în alte ţări a determinat deja Curtea Supremă să ceară darea în urmărire a acestuia prin Interpol. Răspunsul Interpolului a fost că ipoteza nu se confirmă.

În cadrul procesului a apărut la un moment dat şi informaţia că Ianoş Paris ar trăi în Timişoara, ascuns la o familie. Spre deosebire de cazul Brandl-Gherga, poliţiştii timişoreni s-au dus fără menajamente la familia respectivă, au făcut percheziţie, au confiscat fotografii de familie pentru a vedea dacă nu cumva apare în acestea Ianoş Paris. Tot efortul a fost zadarnic. Nici un ziarist nu a reacţionat la această "hărţuire".

Revenind la Mariana Brandl-Gherga, trebuie spus că aceasta a trimis instanţei scrisori, şi chiar o declaraţie notarială, precum că nu-şi aminteşte pe ce bază a scris articolul din 1990. Totuşi, Codul de procedură penală spune limpede: declaraţiile notariale nu ţin loc de audierea martorilor în instanţă. Mai ales că în cursul audierii părţile sau instanţa pot pune întrebări la care martorii nu s-au gîndit în prealabil. Ar fi interesant de ştiut de unde a apărut zvonul cu aflarea în viaţă a lui Ianoş Paris, şi dacă acest zvon are altă obîrşie decît familia Veverca.

Printre apărătorii lui Veverca se numără şi revoluţionarul Simion Cherlea, cunoscut şi pentru luările sale de poziţie în sprijinul lui Ion Coman, Victor-Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Cherlea a trimis Curţii Supreme o scrisoare în care arată că Ianoş Paris nu putea fi împuşcat în Calea Girocului, căci s-a aflat cu el în seara de 17 decembrie la Catedrală, cînd s-a tras. În plus, după revoluţie nişte ţigani i-au zis lui Cherlea că l-au văzut viu pe Ianoş Paris, în Franţa. Concluzia lui Cherlea este că, dacă chiar a fost împuşcat, Ianoş Paris putea fi împuşcat doar la Catedrală, unde Veverca nu se afla. Ţinînd seama însă că presupusa moarte a lui Paris este în 18 decembrie, faptul că pe 17 decembrie acesta s-ar fi aflat la Catedrală pare nerelevant.

Împuşcarea lui Ianoş Paris în 18 decembrie este şi motivul pentru care acesta nu a fost văzut de medicii legişti. După cum îşi aminteşte directorul Institutului Medico-Legal Timişoara, dr. Milan Dressler, în 18 decembrie dimineaţa medicii legişti au găsit morga plină cu trupurile celor împuşcaţi în data de 17. Şi-au luat nişte notiţe pentru întocmirea certificatelor medico-legale, fără ştirea autorităţilor. Colonelul Ghircoiaş din Ministerul de Interne, cel care a distrus actele de la Spitalul Judeţean, nu a ştiut de existenţa certificatelor medico-legale. Aşa au scăpat acestea nedistruse, bune de probă în proces.

În după-masa de 18, la terminarea programului, medicii legişti au plecat acasă. Cînd au revenit, în 19 dimineaţa, o altă surpriză i-a aşteptat: morga era goală! Operaţiunea "furtul cadavrelor" se desfăşurase deja, în noaptea de 18/19. Dacă Ianoş Paris a fost dus la morgă în 18 seara, după ce medicii legişti plecaseră, iar trupul său a fost printre cele duse la Bucureşti în noaptea de 18/19, este firesc că nici un medic legist nu l-a văzut.

"Cum au reuşit martorii să îl identifice pe maiorul Veverca Iosif ca fiind cel care a tras, cînd gloanţele veneau din toate părţile?" este o întrebare din articolul apărut în 1990.

Trebuie spus că martorii care l-au identificat pe Veverca sînt chiar miliţienii din dispozitivul pe care Veverca îl comanda. Sergent major Enache Ionel, locotenent major Olaru Traian, plutonier major Vereşezan Ioan, plutonier Ivanov Ioan Sorin, plutonier adjutant Mihai Virgil şi soldat Chelaru Liviu au declarat că Veverca a tras spre grupul de tineri în care se afla Ianoş Paris. Un alt miliţian din dispozitiv, căpitan Cîndea Vasile Octavian, a declarat că a rămas mai în urmă şi n-a văzut exact cine a tras, dar pe drum Veverca Iosif le-a spus că el va trage primul foc, ceilalţi să tragă doar la ordinul său. Fără mărturiile miliţienilor Veverca n-ar fi fost condamnat, căci nimeni dintre tinerii aflaţi în grup n-au putut să identifice cu precizie pe cel care a tras. Cît despre faptul că gloanţele veneau din toate părţile, aceasta este o presupunere a trioului Gherga-Ghilezan-Bîrsan şi nu un fapt dovedit. Pe Calea Girocului s-a tras din mai multe părţi, dar nu credem că în fiecare moment în parte gloanţele au venit din toate părţile.

Deschiderea focului spre grupul respectiv de tineri este suficientă pentru a dovedi infracţiunea de tentativă de omor, chiar dacă nimeni n-ar fi fost atins. Aşadar, chiar dacă Ianoş Paris ar apărea nevătămat în sala de judecată, Veverca n-ar putea zice că a făcut puşcărie degeaba.

Totuşi atît miliţienii amintiţi mai sus cît şi cei din grupul de demonstranţi au arătat că un tînăr a rămas împuşcat.

"Printre gloanţele din seara de 18 decembrie 1989, în Calea Girocului era foarte greu să te mai uiţi şi la faţa unui cadavru care se încărca", mai scriu Gherga-Ghilezan-Bîrsan, acuzîndu-l voalat de mărturie mincinoasă pe şoferul de ambulanţă care a identificat cadavrul. Totuşi, în 18 decembrie, parcă nu s-a mai tras chiar aşa de mult ca în 17. În Calea Girocului au fost doar 2 morţi în acea zi (Ianoş Paris şi Dumitru Marius Ciopec). Recunoaşterea, după fotografie, a lui Ianoş Paris ca fiind tînărul împuşcat mortal în intersecţia respectivă a fost făcută de 6 martori, angajaţi ai Spitalului Judeţean: Fediuc Stela, Rusanda Martin, Burnar Dumitru, Velciov Ionel, Pătruţescu Marius şi Moroca Mihai.

Ca un element suplimentar apare faptul că Veverca nu a putut justifica cele 120 de cartuşe pe care le ridicase în 17 decembrie 1989 şi declaraţia părinţilor lui Ianoş Paris, precum că nu şi-au mai văzut fiul. Ionesi Olimpia, mama lui Ianoş Paris, a susţinut la proces, în 1990, că "în prezenţa vecinului ei pe nume Costel, un bărbat de circa 40 de ani ar fi încercat în schimbul unor foloase materiale să o determine să susţină în proces că fiul ei nu este mort". Episodul este relatat de fostul adjunct al şefului securităţii Timiş, scriitorul (r) Radu Tinu, în cartea sa "Timişoara, no comment", Editura Paco, Bucureşti, pag. 191. Oare să mintă părinţii lui Ianoş Paris doar pentru a beneficia de drepturile de urmaşi ai unui martir al revoluţiei şi de despăgubirea de 50 milioane primită în 2000, după procesul Chiţac-Stănculescu (despăgubire pe care n-o puteau prevedea în 1990)?

Judiciarist experimentat, Veverca a mizat anume pe lipsa cadavrului, probă îndeobşte necesară pentru a dovedi un omor. În cazul revoluţiei din Timişoara, furtul cadavrelor este bine documentat, iar Veverca personal a participat la aceasta. E adevărat că, prin grija preşedintelui Iliescu, încă din 1990 această infracţiune a fost amnistiată. Veverca a găsit în cei 13 ani trecuţi după revoluţie şi persoane care au declarat instanţei că l-ar fi văzut viu pe Paris. Citez un procuror timişorean: "În România, există meseria de martor". Oare în ce să creadă judecătorii: în recunoaşterile făcute imediat după revoluţie de 6 angajaţi ai spitalului judeţean sau în recunoaşteri făcute de persoane întîmplătoare, la mulţi ani după revoluţie (cît se schimbă fizionomia unui tînăr în 10 ani?), cum că Ianoş Paris ar mai trăi, recunoaşteri neconfirmate de interpol sau de controlul la adresa respectivă?

În practica judiciară românească întîlnim persoane condamnate la ani grei de puşcărie pe baza unor dovezi mult mai subţiri decît în cazul Veverca.

În încheiere, amintesc că Veverca nu mai este maior, fiind condamnat şi la degradare militară, şi nu a fost niciodată colonel, chiar dacă "Renaşterea Bănăţeană" din 21 februarie 2002 i-a atribuit acest grad. Am încercat, la vremea respectivă, să determin "Renaşterea Bănăţeană" să dea dezminţire cu privire la aceasta, fără rezultat. Firesc, pentru ziarul ginerelui generalului Ştefan Guşe, să ia partea oricui este acuzat de crime în timpul revoluţiei.

("VIP în Banat - Eurocopita" 1-15 martie 2003)

Notă: Maiorul de miliţie Iosif Veverca a fost condamnat pentru uciderea, în decembrie 1989 la Timişoara, a tînărului de 18 ani Ianoş Paris (a cărui cadavru n-a mai fost găsit, fiind printre cele arse la crematoriu). Veverca, susţinînd că Ianoş Paris trăieşte şi prezentînd informaţii de presă în acest sens, a obţinut rejudecarea procesului. În favoarea lui Veverca s-a declanşat o întreagă campanie mass-media, iar senatorul-poet Adrian Păunescu a intervenit la procurorul general. Subsemnatul a fost poate singurul care a luat atitudine în presă susţinînd vinovăţia lui Veverca, după ce acesta obţinuse aprobarea cererii de rejudecare a procesului. În 2003, Curtea Supremă a respins cererea de revizuire formulată de inculpatul Veverca, confirmînd justeţea acestui articol.