Ceauşescu s-a luptat cu poporul

 

 

            Daţi-mi voie să comentez cele publicate de dv. sub semnătura lui Ion Coman, cu impropriul supratitlu "dreptul la recurs". Zic impropriu, pentru că Ion Coman a avut dreptul la recurs, şi l-a exercitat şi chiar a dobîndit în urma acestuia o reducere a pedepsei, de la 25 ani (în 1991 - regimul Iliescu) la 15 ani (1997 - regimul Constantinescu).

            Precizez că nu pun la îndoială dreptul lui Coman de a fi ascultat (el a fost ascultat şi de instanţele de judecată). Problema este că despre revoluţia din Timişoara vorbesc în mass-media bucureşteană, în proporţie de 90% numai oameni de felul lui Ion Coman, revoluţionarii nefiind ascultaţi.

            Deasemeni nu pun la îndoială dreptul simpatizanţilor lui Ceauşescu de a încerca să-l reabiliteze. Un singur lucru însă nu-l accept: folosirea minciunii pentru a-l reabilita pe Ceauşescu (ca de altfel folosirea minciunii în orice alte scopuri politice).

            A scrie istoria revoluţiei începute la Timişoara fără a-i asculta pe timişoreni a fost şi deviza Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989". Cei doi senatori care şi-au dat cele mai multe aere de specialişti în istoria revoluţiei, Sergiu Nicolaescu şi Şerban Săndulescu, nici nu s-au deplasat la Timişoara pentru a se documenta. Singurul senator cinstit din acea comisie a fost Sabin Ivan, care şi-a şi dat demisia din ea dîndu-şi seama că activitatea acesteia n-are nimic comun cu adevărul despre revoluţie.

            Domnul Coman încearcă să ne convingă că România lui Ceauşescu era un sat fără cîini, în care zeci de mii de turişti străini puteau intra înarmaţi fără ca nimeni de la graniţă să-i depisteze. Poate puştimea care avea 6-8 ani în 1989 şi are 18-20 ani astăzi, să-l creadă.

            Primii care trebuiau să depisteze agenţii străini de la Timişoara sînt ofiţerii de securitate care au acţionat la Timişoara anume cu acest scop. Acei ofiţeri au fost inculpaţi alături de Coman în procesul "Timişoara". Iată ce au declarat ei la proces, conform relatării lui Dragomir Horomnea din articolul "Procesul de la Timişoara" în ziarul "Adevărul" din 9 martie 1990: "Nimeni n-ar putea crede că inculpaţii de astăzi n-ar folosi în sprijinul lor tocmai rezultatele pozitive ale unor astfel de investigaţii convergente (despre agenţii străini - nota mea). Cu atît mai încărcată în semnificaţii şi nuanţe este deci revelaţia asupra acestei activităţi susţinute, ultraspecializate exprimată în instanţă: nu au fost depistaţi nici un fel de agenţi veniţi de peste hotare şi nici un fel de instigatori autohtoni în rîndul populaţiei. Reproducem o întrebare a preşedintelui completului de judecată: Dar de ce n-au fost depistaţi? Pentru că n-aţi fost dumneavoastră competenţi? Răspunsul a fost clar: Cred că n-au existat nici agenţi şi nici instigatori".

            Fac precizarea că instigatori autohtoni au fost totuşi depistaţi, iar acum şefii securişti Filip Teodorescu, Tinu Radu şi Traian Sima sînt pîrîţi într-un dosar aflat pe rol la Curtea de Apel Timişoara, unde un asemenea instigator autohton i-a dat în judecată şi le cere despăgubiri pentru prejudiciul pricinuit de identificarea sa drept instigator şi organizator al manifestaţiei oamenilor muncii din Timişoara din decembrie 1989, manifestaţie desfăşurată conform art. 28 din Constituţia Republicii Socialiste România. Despre acest caz vă voi scrie după terminarea procesului, dacă văd că revista dv. manifestă interes şi nu mă cenzurează[1].

            Este de amintit şi ceea ce declara Victor Stănculescu imediat după numirea sa în funcţia de ministru al apărării naţionale, la întrebarea ziaristului Sergiu Andon: "Puteţi confirma prezenţa unor mercenari străini în zilele exercitării acţiunilor teroriste?"; "Nu, nu pot, nu avem date în acest sens" (articolul "După 20 de ore" din ziarul "Adevărul" din 18 februarie 1990). Nu e exclus ca acum Victor Stănculescu să declare altceva, în situaţia sa actuală de inculpat pentru crimele din Timişoara. Se ştie că "interesul poartă fesul".

            Adevărul este că în decembrie 1989 Ceauşescu şi subordonaţii acestuia (printre care Coman) s-au luptat nu cu agenţii străini ci cu poporul român.

            Îmi amintesc de o emisiune a lui Adrian Păunescu de la Antena 1, prin 1999, unde am fost prezent. Nicolae Cerveni mărturisea acolo că în 22 decembrie 1989 nu şi-a putut imagina că Ceauşescu urmează să cadă. Au existat din fericire oameni neafectaţi de limitele intelectuale ale lui Nicolae Cerveni, care nu în 22 decembrie ci chiar în 16 decembrie 1989 au crezut în căderea lui Ceauşescu şi au acţionat pentru realizarea acestui obiectiv cu o eficienţă de care politicienii de după 1989 nu au dovedit că ar fi capabili. Dacă vreţi să pricepeţi ce s-a întîmplat în 1989, anume pe aceşti oameni trebuie să-i întrebaţi.

 

("Flacăra lui Adrian Păunescu" nr. 15 din 13 decembrie 2001; pasajele culese cu litere cursive au fost eliminate de redacţie din textul publicat)

 


[1] Pînă la urmă am ajuns la concluzia că “Flacăra lui Adrian Păunescu” mă cenzurează. După ce articolul de faţă a fost doar parţial publicat, următoarele 2 articole trimise redacţiei n-au mai fost publicate deloc. Aceasta deşi spaţiul tipografic acordat lui Ion Coman era mult mai mare decît cel acordat mie. Inadmisibilă mi se pare ignorarea ultimului articol care-l trimisesem lui Păunescu, care se referea direct la o emisiune la PROTV în care Păunescu a susţinuse nevinovăţia lui Iosif Veverca, maior de miliţie condamnat pentru uciderea în timpul revoluţiei a tînărului Ianoş Paris. Am trimis apoi domnului Păunescu un material cu dovezile care există împotriva lui Veverca. Cum dumnealui nu a publicat materialul am ajuns la concluzia că dînsul nu doreşte o informare obiectivă asupra evenimentelor din decembrie 1989 şi am încetat colaborarea cu revista dînsului.