23

ULTIMUL RĂSUFLET

Domnul Ion Diaconescu mi-a istorisit, cutremurat încă de amintire, că, în aceeaşi perioadă când Titel Petrescu fusese contactat de Ministerul de Interne, găsindu-se nepotul lui Ion Mihalache singur în celulă, a auzit, sfâşiind tăcerea mormântală ce mucezea – linţoliu peste coridoare şi ziduri – un glas ce strigă:

– “Sunt Ion Mihalache! Mi s-a propus să abjur doctrina naţio-nal-ţărănistă şi să mă despart de Domnul Iuliu Maniu, în schimbul libertăţii; şi am refuzat!”

Era vocea unchiului său. A fost pentru ultima dată când a auzit-o.

Isprăvind cele de mai sus, gazda mea rămase pe gânduri. O uşoară paloare, cum coboară asupră-ne uneori în astfel de situaţii, îi umbri privirile. După un timp, se întrebă, ca şi când nici n-aş fi fost de faţă: – “Stai şi te tot gândeşti: a greşit, din punct de vedere politic, Titel Petrescu? A mizat că dezicerii lui i se va răspunde cu eliberarea tovarăşilor săi politici; şi cea din urmă a avut loc. Şi-a deservit cauza, dar şi-a servit prietenii...”.

Mă întrebam şi eu, în secret, ascultându-l: ‘Oare bărbatul acesta care mi-e atât de drag pentru modestia sa, bunul său simţ, buna lui dispoziţie, după atât amar de ani pierduţi sub betoanele temniţelor, regretă incoruptibilitatea fruntaşilor ţărănişti din tinereţea sa, când a fost condamnat şi el? Dacă ei n-ar fi fost intransigenţi, dacă el însuşi, după pilda lor, nu era la fel de incoruptibil, s-ar fi bucurat de libertate după numai doar câţiva ani de mizerie-n cătuşe...’. Am rămas câteva clipe să-mi rumeg neputinţa alegerii unui răspuns. Apoi mi-am dat tot singur replica: ‘Aşa e, dar curajul naţional-ţărăniştilor le-a permis să-şi păstreze imacularea, astfel ca, în urma Revoluţiei din 1989, să reînvie acest partid care, de la înfiinţare, a constituit nădejdea neamului nostru...’. Iarăşi se instaură în mintea mea tăcerea, o tăcere nemulţumită de cele rostite lăuntric. Pe urmă: ‘Şi la ce bun că a fost reînfiinţat acest partid minunat odinioară, când l-au invadat ca lăcustele comuniştii, securiştii, nechemaţii, pe când defulaţii temniţelor erau covârşiţi de numărul celorlalţi din sânul lor şi de pe margini?’

Se pare că un tânăr ‘reeducat’, a câştigat într-atâta încrederea lui Nicolski încât a primit o misiune ieşită din comun: să memoreze toate câte i le va încredinţa Iuliu Maniu, după introducerea sa în celula acestuia, pentru a le comunica securităţii.

Fruntaşul naţional-ţărănist se afla într-o stare jalnică, provocată, pe lângă condiţiile cumplite de distrugere fizică şi morală ale detenţiei în izolare totală, şi de vârsta sa înaintată.

Colegul de celulă ce i-a fost dat marelui naţionalist, i-a povestit de la început prin ce trecuse în reeducări şi l-a avertizat asupra a ce se aştepta de la el. A adăugat:

– “Sunt trimis de la Bucureşti să vă trag de limbă şi să înre-gistrez în memorie tot ceea ce îmi veţi spune Domnia-Voastră. De aceea vă rog să-mi încredinţaţi numai cele ce credeţi D-voastră că trebuie ştiut de către contemporani şi viitorime; ca urmare a acestei opţiuni să nu aveţi nimic de suferit.”

Se pare că tânărul – de pe timpul acela –, al cărui anonimat este respectat, în memoriile sale, de Dumitru Bordeianu, continuă şi astăzi să tăinuiască “testamentul” oral al omului politic, ceea ce reprezintă o greşeală în condiţiile actuale, când eforturile de recuperare a istoriei românilor nu trebuie precupeţite de nimeni. Un popor fără istorie este sortit pieirii. A păstra pentru tine fragmente din această istorie, din orice considerente s-ar ivi necesitatea, constituie un act de indiferenţă faţă de neamul nostru, faţă de trecutul şi de perspectivele sale. (Aceasta presupunând că nu şi-a întâlnit sfârşitul el însuşi, prin temniţe sau la isprăvirea condamnării.)

Onestitatea ‘reeducatului’, cutremurată de ceea ce vedea că se săvârşea cu cel mai de seamă om politic încă în viaţă al naţiei noastre, se preschimbă în milă şi-l împinse la un act major de jertfă creştinească. Izbutise să-şi păstreze un loc curat în suflet, unde nu lăsase să se strecoare otrava misiei lui, inculcată de torţionarii ce-l preschimbaseră în turnător, şi în întreaga perioadă a coabitării şi-a cedat porţia de pâine colegului prea slăbit şi a slujit neputinţelor acestuia.