CUVÂNT ÎNAINTE

Este Vinerea Patimilor a anului 1991.

Exact acum 41 de ani, aflându-mă în catacombele de la Jilava, am făcut, în gând, o poezie terminată cu următoarea strofă:

Târziu, ascult prohodul, cu sfintele refrene.

Şi cum Te văd sub biciul urgiei pământene,

Ţi-aş duce, Doamnej crucea, ca Simon din Cirene!

Au trecut aproape două mii de ani de la crucificarea Mântuitorului şi urgia pământeană se dezlănţuie, deseori, ca pe vremea aceea.

In secolul nostru, sub urgia comunistă, multe ţări au cunoscut suferinţe indescriptibile. Dar nicăieri oroarea şi bestialitatea nu au atins limitele demenţiale din închisoarea pentru Studenţi de la Piteşti.

In noaptea de 30 spre 31 August 1949, am fost obligat de Iugoslavi (unde cerusem azil politic) să trec înapoi în România, împreună cu alţi zece Români, printre care se aflau doi studenţi şi O studentă, care erau nepoţii generalului de securitate Dulgheru (Dulberger). Studenta se numea, parcă, Lili Zigler. Ei mi-au spus că la Piteşti se va înfiinţa un centru de reeducare pentru studenţi. Mi-am amintit de cuvintele lor când am auzit că la 6 Decembrie 1949 (Sf. Nicolae) a început teribila reeducare de la Piteşti. Printre organizatorii reeducării au fost generalii de securitate Nicolski şi Dulgheru.

In aşa zisa acţiune de « depersonalizare », studenţii erau obligaţi, prin torturi permanente inimaginabile, să trădeze pe cele mai scumpe fiinţe: Dumnezeu, proprii părinţi, fraţi, surori şi prieteni. Ei au fost constrânşi să bea urină şi să mănânce fecale!

Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slăbiciunea sa, el nu se va mai putea redresa niciodată în faţa propriei conştiinţe. Durerile erau peste puterea de rezistenţă a fiinţei umane. Oamenii cereau sprijinul lui Dumnezeu, ca în poezia lui Radu Gyr:

Dă-ne'ncleştarea Ta, dă-ne puterea,

Din ceasu'npironirii'nsângerate,

Să ne primim şi cuiele şi fierea,

Ca Tine'n marea Ta singurătate!

***

Pe fruntea Ţării zâmbetul Ţi-1 pune,

Iar neamul care azi osânda-şi duce

Invaţă-1, Tu, amara rugăciune

Din clipele suirilor pe cruce!

Există unii oameni neinformaţi şi neîncercaţi, care acuză în mod nedrept pe martirii de la Piteşti.

Eu, care nu am avut nici un organ al corpului care să fi scăpat de tortură în închisorile comuniste, voi spune:

« Doamne, Isuse Cristoase, care ai îndurat moartea pe cruce pentru noi, îţi mulţumesc că nu m'ai trecut prin Iadul de la Piteşti! » Trebuie să precizez că la data arestării eram student...

Mărturia lui Eugen Măgirescu, care înainte de reeducare era numit de către colegii lui «Românul », aruncă o nouă lumină asupra acestei zguduitoare perioade din istoria neamului nostru. La scurtă vreme după ce a scris mărturia sa, Eugen Măgirescu a adormit întru Domnul.

In vremurile încă grele pe care le trăim, sub domnia neo-comunismului, să ne reamintim versurile lui Radu Gyr, din poezia citată mai sus :

Şi spune morţilor de sub troiţe sfinte

Că va veni cândva o dimineaţă,

Când neamu'ntreg va fulgera la viaţă,

Cuminecat prin sfinţii din morminte!

Remus Radina

Paris, 5 Aprilie 1991 (Vinerea Patimilor)