STENOGRAMA  emisiunii  “Discuţia  sãptãmânii”

 

În  completarea  stenogramei  anterior  redactate,  cu  scopul  de  a  aprofunda  acest  material,  redãm  stenograma  emisiunii  “Discuţia  sãptãmânii”,  emisiune  a  postului  de  radio  “B.B.C.”,  difuzatã,  în  preluare,  dupã  cum  se  ştie,  de  postul  de  radio  “UniPlus”,  la  ora  18,15,  în  seara  zilei  de  15  iunie  1997,  deci,  cu  un  avans  de  numai  5  ore,  faţã  de  momentul  difuzãrii,  pe  acelaşi  post  de  radio ( “UniPlus” ),  a  talk-show-ului  lui  Filip  Stoler.

 

...”În  urmã  cu  7  ani,  România  şoca,  pentru  a  doua  oarã  lumea,  dupã  decembrie  ‘89.   Nu  fiindcã  progresase  spectaculos,  ci  pentru  cã  Bucureştiul,  capitala  ţãrii,  fusese  invadat  de  mii  de  minieri  înarmaţi  cu  bâte,  cu  topoare,  lanţuri  şi  ciomege,  care  stâlceau  în  bãtaie,  orice  persoanã,  consideratã  suspectã.

 

   “M-am  pomenit  cu  vreo  trei  “tovarãşi”,  de  la  poliţie,  era’  cu  un  ARO,  în  faţa  casei  si,  m-au  rugat  sã  vin  pânã  la  circa  de  poliţie,  pentru  un  sfert  de  orã  de  confruntãri.   S-au  fãcut  68  de  zile !   M-au  luat  în  acea  dubã,  m-au  dus  şi,  m-au  urcat  la  etajul  1,  în  circa  15  de  Poliţie  şi  mi-au  spus  sã  iau  loc.”

 

   “Nu  ştiu  cum  s-a  întâmplat,  de-a’  venit  minerii  la  mine,  în  curte,  în  casã,  cã  efectiv  m-am  trezit  din  somn,  şi  m-am  trezit  cu  ei  în  curte,  şi-a’  spart  uşa  şi-a’  intrat  peste  mine,  în  casã.   Şi-atunci,  în  momentul  ãla  am  fost  scoasã  în  stradã,  dezbrãcatã  aşa,  în  pijama  şi,  desculţã...”

 

   “În  staţie,  am  fost  recunoscut,  de  cãtre  un  activist  F.S.N.,  un  puşti  la  vreo  18  ani.   Dat  pe  mâna  Poliţiei.   Dus,  împreunã  cu  un  miner,  sus,  pentru  verificare.   Prezentat  buletinul  şi  legitimaţia  de  salariat  la  “FAUR”,  mi-au  dat  drumu’  sã  mã  duc  acasã.   Pe  data  de  15  iunie,  au fãcut  o  şedinţã  de  sindicat,  în  care  au  hotãrât  cã  trebuie  sã  fiu  dat  pe  mâna  minerilor,  pentru  c-am  fost  “golan”  şi-am  fãcut  şi-am  dres  în  Piaţa  Universitãţii.    Ããã...,  în  şedinţa  respectivã,  am  refuz.....,  am  contestat  calitatea  minerilor  de  organ  al  statului.....”

 

   Nicolae  Boştinaru,  Elena  Necula,  Andrei  Apostol,  Sebastian  Ţarãlungã,  aveau  sã  devinã,  în  câtreva  ore,  simple  numere  de  deţinuţi,  în  arestul  Poliţiei.   Vina  lor,  era,  cã  participaserã  la  fenomenul  “Piaţa  Universitãţii”,  fuseserã  vãzuţi  şi  raportaţi  poliţiei  sau,  la  serviciu.

 

   Televiziunea  Naţionalã,  prezentase,  timp  de  aproape  douã  luni,  searã  de  searã,  ceea  ce  numea :  “elemente  declasate,  care  încurcau  circulaţia  în  inima  Capitalei”.   Locul  era,  ţinut  sub  supraveghere,  susţin  unii  participanţi,  cu  ajutorul  a  trei  camere  de  luat  vederi,  care  filmau  zi  şi  noapte,  din  Teatrul  Naţional,  hotel  “Intercontinental”  şi  restaurantul  “Dunãrea”.

 

   Infiltratã  cu  hoţi  de  buzunare  sau  cu  “aurolaci”,  Piaţa  Universitãţii  devenise  obsesia  guvernanţilor  de  atunci.

 

   Dupã  alegerile  din  20  mai,  principalii  organizatori :  “Liga  Studenţilor”,  “Asociaţia  21  Decembrie”  şi  “Grupul  Independent  pentru  Democraţie”,  se  retrãseserã.  Se  pare,  însã,  cã  n-a  fost  deajuns.

 

   Începând  din  noaptea  de  12  spre  13  iunie,  evenimentele  s-au  succedat  în  cadenţã  de  ceasornic.   Piaţa  Universitãţii  a  fost  degajatã,  Salubritatea  şi-a  fãcut  meseria.  Studenţii  din  Universitate  sau  de  la  Arhitecturã,  au  încasat  primele  lovituri  de  baston  sau  de  pumni,  de  la  jandarmi  şi  muncitorii  din  “I.M.G.B.”

 

   Pe  13  iunie,  Ministerul  de  Interne,  Televiziunea,  deveneau  teatrul  unor  sângeroase  operaţiuni.   Sticle  incendiare,  autobuze  ale  Poliţiei  în  flãcãri,  arestãri  de  pe  stradã,  operate  de  Poliţie  sau  civili  fãrã  nume.   Şi,  4  morţi  prin  împuşcare.   Peste  toate,  întreruperea  bruscã  a  transmisiunii  Televiziunii  Naţionale.  Iar  noaptea,  primele  devastãri,  în  sediile  partidelor  politice  din  opoziţie,  în  Universitate  şi  Arhitecturã.

 

   Zorii  zilei  de  14  iunie,  aduceau  mii  de  lãmpase  în  Bucureşti,  din  Valea  Jiului.   Odatã  cu  ele,  se  declansa  calvarul.

 

   “Ai  fost  la  ããã...,  Televiziunea  Românã,  s-a  aruncat  cu  sticle  incendiare,  c-ai  bãtut,  c-ai  ordin !   Astea  erau  lucrurile  pe  care  încercau  ei  sã  te  forţeze  sã  le  spui.   Dacã  nu  spuneai  aşa  ceva,  dacã  nu  scriai  aşa  ceva  şi,  ããã...,  declaraţia  respectivã  ããã...,  cum  sã  spun  eu,  refuzai  sã...,  sã...,  sã...,  sã  o  semnezi  sau  sã  faci  altceva,  apãrea  imediat  o  persoanã,  îmbrãcatã  în  miner,  cu  nişte  mânuşi  de  box,  roşii  aşa...,  foarte  mari,  şi  cu   o  bâtã,  groasã,  în  mânã  şi,  ããã...,  cum  stãteai  ããã...,  pe  scaun,  la  masa  respectivã,  venea  şi  te  lovea  peste  faţã.   Am  vãzut,  chiar  eu,  aşa  ceva,  persoanã  care  a  cãzut  jos,  şi  dupã  care  s-a  ridicat  şi,  a  apucat  sã  semneze.....”

 

   “M-au  arestat.   M-au  dus  la  Bãneasa.  La  Bãneasa  am  fost  ããã...,  ããã...,  înregimentat  sub  un  numãr,  am  avut  numãrul  502,  din  580  de  reţinuţi.   Dupã  douã  zile,  din  580  de  deţinuţi  am  mai  rãmas  21  de  inşi,  transferaţi  din  hangarele  unde  au  fost  maşinile  care  au  ars  în  Piaţa  Universitãţii.   În  arestul  ããã...,  cãminului  ããã...,  facultãţii  de  pompieri,  din  Şcoala  de  Poliţie  Bãneasa.   Pe  data  de  19,  toţi  21  am  fost  transportaţi,  de  la  Bãneasa  la,  circa  14,  transfer  care  s-a  fãcut  în  condiţiile,  de  maximã  securitate.   Au  fost  legaţi  câte  doi  pe  o  singurã  cãtuşã,  o  pereche  de  cãtuşe,  din  8  metri  în  8  metri  sau,  10  metri,  de-o  parte  şi  de  alta  a  culoarului,  se  afla  câte  un  subofiter  de  poliţie  îmbrãcat  civil  cuuu...,  automat,  cu  pistolul  mitralierã  în  bandulierã,  cu  piedica  trasã  şi  cu  un  încãrcãtor  plin  de  cartuşe  de  rãzboi”.

 

   “Am  fost  dusã,  cu  maşina  aceea  albã  pânã  acia  în  capãtul  strãzii.  Acolo  s-a  schimbat  altã  maşinã  roşie,  pânã  în  Piaţa  Universitãţii.   În  Piaţa  Universitãţii  s-a  schimbat  altã  maşinã,  acolo  am  mâncat  bãtaie  multã  de  tot,  cât  nu  vã  pot spune,  cã  şi  acum  am  urmãrile,  de  la  bãtaia  care  am  luat-o  şi,  m-a  suit  ããã...,  dupã  aia  m-a  suit  într-un  ããã...ARO,  într-o  maşinã  ARO  dintr’asta  şi  ne-a  dus  la  circa  1  de  Poliţie  de  pe  Ana  Ipãtescu.   Acolo  a-nceput  sã  facã  trierea  oamenilor,  la  care,  am  picat  în  maşinã  încã  cu  vreo  7  persoane  şi  ne-a  dus  la  unitate,  la  Mãgurele  iar  din  nou.   Ne-a  coborât  din  maşinã,  ããã...,  bineînţeles  cã  am  fost  luatã  în  primire,  deci  nu  eram  deajuns  bãtutã  şi  plinã  de  sânge  toatã,  şi  cu  capul  spart.   Am  dat  declaraţii  toţi  care  a  fost  acolo,  ne-a  luat  şi  ne-a  bãgat  într-un  garaj  de  maşini.   Ca  pe  vite.   Nu  ne-a  dat  apã,  sã  ne  spãlãm,  eram  plini  de  sânge,  toţi,  care-am  fost  bãtuţi,  care-am  fos  maltrataţi,  eram  plini  de  sânge,  începuse  muştele  sã  ne  bâzâie,  începusem  sã  mirosim  a  hoit.....”

 

   “M-au  luat  în  primire  nişte  militari,  în  albastru,  soldaţi,  cu  armele.   M-au  luat,  deja,  cu  armele  şi  au  început  sã  mã  izbeascã,  în  spate,  pe  unde-au  gãsit.   Te  lua  în  reprize,  şi  pe  mine,  şi  a  mai  luat  câtiva,  care  a  considerat  ei  cã  suntem  mai  recalcitranti,  cã  nu  discutam,  vorbeam  cu  alţii  pe  acolo  şi,  ne  luau,  ne  duceau  afarã  şi  ne  puneau  cu  faţa  la  perete,  în  genunchi,  cu  mâinile  lipite  de  perete,  şi  cu  capu’  şi,  începeau  cu  bãtaia.   Eu,  nefiind  mâncat,  n-am  bãut  nici  ceai,  nici  apã,   n-am.....,  în  noaptea  aceea.....  şi,  ce-am.....,  ce-am  vãzut  acolo,  şi  dezastrul  care-am  vãzut,  în  jurul  meu,  mi  s-a  fãcut  rãu,  şi,  am  cãzut  deja  în  comã.   M-am  trezit  la,.....  în  comã  eram  deja,  de-acuma  eram  deja  tuns,  eram  cu  cãtuşe  la  mâini,  legate  de  pat.....”

 

   Nicolae  Bostinaru,  pensionat  pe  caz  de  boalã,  a  fosst  descoperit  de  familie,  dupã  o  lunã,  la  Jilava,  printre  deţinuţii  de  drept  comun.   Pe  biletul  sãu  de  eliberare,  din  arest  preventiv,  scrie  cã  a  fost  reţinut  pentru  ultaj  contra  bunelor  moravuri.   În  casã,  Polţia  gãsise,  la  perchezitie,  câteva  afise  electorale  cu  Ion  Raţiu.

 

 

   Elena  Necula,  a  trecut  prin  calvarul  de  la  Mãgurele,  de  douã  ori,  pentru  aceeaşi  acuzaţie.   Minerii  i-au  devastat  casa,  luând  drept  probe  acuzatoare,  fotografia  lui  Alexandru  Paleologu  ş  o  insignã  pe  care  scria  “golancã”.   Lãsase  acasã,  singuri,  doi  copii  minori,  care  i-au  dat  de urmã  abia  dupã  câteva  sãptãmâni  de  la  arestare.

 

   Andrei  Apostol,  a  fost  retinut,  în  arestul  preventiv,  pentru  ultraj  contra  bunelor  moravuri  şi  tulburarea  gravã  a  linistii  şi  ordinii  publice.   Lucra  ca  muncitor  la  “FAUR”  şi  nu  ascunsese  colegilor,  cã  frecvenţa  Piaţa  Universitãţii  şi  era  membru  al  “Grupului  Independent  pentru  Democraţie”.

 

   Trei  cetãteni,  din  cei  106,  care  au  avut  mandat  de  arest  preventiv  prelungit.  alte  839  de  persoane,  reţinute  de  mineri,  au  fost  eliberate  de  la  Mãgurele  sau  Bãneasa,  dupã  ce  fuseserã  retinute,  patru,  cinci  zile,  fãrã  temei  legal.

 

   Dupã  7  ani,  victimele   represiunii  din  iunie  ‘90,  au  convingerea  cã  minerii  au  venit  la  chemarea  fostului  preşedinte  Ion  Iliescu.

 

   L-am  întrebat  pe  domnul  Iliescu,  de  ce  i-a  chemat  pe  minieri ?

 

   “Nu  am  chemat  minerii !   A  fost  13  iunie !   Este  o  aberatie  ce  încearcã  unii  sã  spunã  cã,  puterea  de  atunci  ar  fi  pus  la  cale  ããã...,  evenimentele  din  13  iunie.   Cum  adicã ?   O  putere,  la  trei  sãptãmâni  dupã   alegeri,  sã-şi  monteze,  perturbãri  în  viaţa  publicã ?   De  unde  pânã  unde ?   Dar  din  ããã...,  se  schim.....,  ããã...,  se  stinsese  tot  fenomenul  chestiunii  Pieţii  Universitãţii ?   Şi  crea  premizele,  pentru  a.....,  ããã...,  curãţi  piaţa.   Se  pregãtea,  convocarea  noului  Parlament.   Care  fusese  ales,  la  20  mai.   Deci,  era  o  chestie  fireascã.   Ori,  era  clar  cã,  a  fost  o  treabã  bine  pregãtitã,  şi  trebui’  înţeles  tot  acest  fenomen,  în  contextul  vieţii  politice  din  prima  jumãtate  a  anului  ‘90.   Când  forţele  din  opoziţie,  ããã...,  au  apelat  la  violenţa  strãzii  încã  de  la  începuturi.  12  ianuarie,  28  ianuarie,  18  februarie,  Târgu-Mures,  Piaţa  Universitãţii  ca  spin  iritativ  permanent,  platformã  electo.....,  tribunã  electoralã  cu  o  notã  agresivã.   Acolo  n-a  fost  un  spectacol  folcloric,  de  agrement,  cum  încearcã  unii  sã-l  prezinte.   Ci  a  fost,  o  tribunã,  de  incitare,  la  urã,  la  ããã....,  exclusivism,  la  intoleranţã  şi  chiar,  şi  la  violentã.   Ce  am  ããã...,  apelat  eu,  ããã...,  am  apelat  la  populaţia  Bucureştiului,  sã-şi  apere,  ããã....,  instituţiile  ããã...,  de  drept,  ããã...,  de  stat......”

 

   Dar,  nu  era  normal  sã  le  apere,  totuşi,  Poliţia,  pentru  cã,  în  definitiv,  Poliţia,  în  momentul  ãla.....

 

   “Pãi  care  Poliţie ?....”

 

...... Polţia  în  momentul  ãla  era,  sã  spunem,  continuatoarea  fostei  Miliţii,  deci  avea  destul  de  multe  efective  ca  sã  ţinã  piept  unei  astfel  de  situaţii ?

 

   “Nu  de  efective  este  vorba !   Este  vorba  de  starea  psihologicã  a  Poliţiei  care.....,  Ministrul  de  Interne  Chţac  s-a  ascuns !   De  fricã !   Ca  sã  restabileascã  ordinea.   În  ultimã  instantã  am  apelat  la  armatã !   Şi  armata,  avea  reţinerile  ei.....”

 

   S-ar  pãrea  însã  cã,  în  acele  momente  tulburi,  armata  n-a  avut  reţineri.  Mihai  Gheorghiu,  fost  vicepreşedinte  al  “Ligii  Studenţilor”,  azi  deputat  P.N.Ţ.-C.D.,  îi  dezvãluie  lui  Gelu  Voican-Voiculescu,  pe  atunci  vice-prim  ministru,  cã-n  noaptea  aceea  de  iunie,  paraşutiştii  trãgeau  ca  la  Revoluţia  din  decembrie.

 

   “Acest  lanţ  de  trãgãtori  executa  foc  ţintit  în.....,  ããã...,  în  mijlocul  frunţii,  asupra  unor  oameni  care,  pur  şi  simplu  alergau,  destul  de  speriaţi,  de  pe  un  trotuar  ããã...,  pe  celãlalt,  unii,  mai  ales  puştii,  având,  într-adevãr  şi  ããã...,  şi  sticle  cu  cocteiluri  ããã....,  Molotov.”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   “Ce-nseamnã  “ţintit  în  mijlocul  frunţii”,  dom’le ?”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   “Ããã...,  ããã...,  pãi  vã  spun