STENOGRAMA  emisiunii  “Discuţia  sãptãmânii”

 

În  completarea  stenogramei  anterior  redactate,  cu  scopul  de  a  aprofunda  acest  material,  redãm  stenograma  emisiunii  Discuţia  sãptãmânii”,  emisiune  a  postului  de  radio  B.B.C.”,  difuzatã,  în  preluare,  dupã  cum  se  ştie,  de  postul  de  radio  UniPlus”,  la  ora  18,15,  în  seara  zilei  de  15  iunie  1997,  deci,  cu  un  avans  de  numai  5  ore,  faţã  de  momentul  difuzãrii,  pe  acelaşi  post  de  radio ( “UniPlus” ),  a  talk-show-ului  lui  Filip  Stoler.

 

...”În  urmã  cu  7  ani,  România  şoca,  pentru  a  doua  oarã  lumea,  dupã  decembrie  ‘89.   Nu  fiindcã  progresase  spectaculos,  ci  pentru    Bucureştiul,  capitala  ţãrii,  fusese  invadat  de  mii  de  minieri  înarmaţi  cu  bâte,  cu  topoare,  lanţuri  şi  ciomege,  care  stâlceau  în  bãtaie,  orice  persoanã,  consideratã  suspectã.

 

   M-am  pomenit  cu  vreo  trei  “tovarãşi”,  de  la  poliţie,  era’  cu  un  ARO,  în  faţa  casei  si,  m-au  rugat    vin  pânã  la  circa  de  poliţie,  pentru  un  sfert  de  orã  de  confruntãri.   S-au  fãcut  68  de  zile !   M-au  luat  în  acea  dubã,  m-au  dus  şi,  m-au  urcat  la  etajul  1,  în  circa  15  de  Poliţie  şi  mi-au  spus    iau  loc.”

 

   Nu  ştiu  cum  s-a  întâmplat,  de-a’  venit  minerii  la  mine,  în  curte,  în  casã,    efectiv  m-am  trezit  din  somn,  şi  m-am  trezit  cu  ei  în  curte,  şi-a’  spart  uşa  şi-a’  intrat  peste  mine,  în  casã.   Şi-atunci,  în  momentul  ãla  am  fost  scoasã  în  stradã,  dezbrãcatã  aşa,  în  pijama  şi,  desculţã...”

 

   În  staţie,  am  fost  recunoscut,  de  cãtre  un  activist  F.S.N.,  un  puşti  la  vreo  18  ani.   Dat  pe  mâna  Poliţiei.   Dus,  împreunã  cu  un  miner,  sus,  pentru  verificare.   Prezentat  buletinul  şi  legitimaţia  de  salariat  la  “FAUR”,  mi-au  dat  drumu’      duc  acasã.   Pe  data  de  15  iunie,  au fãcut  o  şedinţã  de  sindicat,  în  care  au  hotãrât    trebuie    fiu  dat  pe  mâna  minerilor,  pentru  c-am  fost  “golan”  şi-am  fãcut  şi-am  dres  în  Piaţa  Universitãţii.    Ããã...,  în  şedinţa  respectivã,  am  refuz.....,  am  contestat  calitatea  minerilor  de  organ  al  statului.....”

 

   Nicolae  Boştinaru,  Elena  Necula,  Andrei  Apostol,  Sebastian  Ţarãlungã,  aveau    devinã,  în  câtreva  ore,  simple  numere  de  deţinuţi,  în  arestul  Poliţiei.   Vina  lor,  era,    participaserã  la  fenomenul  “Piaţa  Universitãţii”,  fuseserã  vãzuţi  şi  raportaţi  poliţiei  sau,  la  serviciu.

 

   Televiziunea  Naţionalã,  prezentase,  timp  de  aproape  douã  luni,  searã  de  searã,  ceea  ce  numea :  elemente  declasate,  care  încurcau  circulaţia  în  inima  Capitalei”.   Locul  era,  ţinut  sub  supraveghere,  susţin  unii  participanţi,  cu  ajutorul  a  trei  camere  de  luat  vederi,  care  filmau  zi  şi  noapte,  din  Teatrul  Naţional,  hotel  “Intercontinental”  şi  restaurantul  “Dunãrea”.

 

   Infiltratã  cu  hoţi  de  buzunare  sau  cu  “aurolaci”,  Piaţa  Universitãţii  devenise  obsesia  guvernanţilor  de  atunci.

 

   Dupã  alegerile  din  20  mai,  principalii  organizatori :  “Liga  Studenţilor”,  “Asociaţia  21  Decembrie”  şi  “Grupul  Independent  pentru  Democraţie”,  se  retrãseserã.  Se  pare,  însã,    n-a  fost  deajuns.

 

   Începând  din  noaptea  de  12  spre  13  iunie,  evenimentele  s-au  succedat  în  cadenţã  de  ceasornic.   Piaţa  Universitãţii  a  fost  degajatã,  Salubritatea  şi-a  fãcut  meseria.  Studenţii  din  Universitate  sau  de  la  Arhitecturã,  au  încasat  primele  lovituri  de  baston  sau  de  pumni,  de  la  jandarmi  şi  muncitorii  din  “I.M.G.B.”

 

   Pe  13  iunie,  Ministerul  de  Interne,  Televiziunea,  deveneau  teatrul  unor  sângeroase  operaţiuni.   Sticle  incendiare,  autobuze  ale  Poliţiei  în  flãcãri,  arestãri  de  pe  stradã,  operate  de  Poliţie  sau  civili  fãrã  nume.   Şi,  4  morţi  prin  împuşcare.   Peste  toate,  întreruperea  bruscã  a  transmisiunii  Televiziunii  Naţionale.  Iar  noaptea,  primele  devastãri,  în  sediile  partidelor  politice  din  opoziţie,  în  Universitate  şi  Arhitecturã.

 

   Zorii  zilei  de  14  iunie,  aduceau  mii  de  lãmpase  în  Bucureşti,  din  Valea  Jiului.   Odatã  cu  ele,  se  declansa  calvarul.

 

   Ai  fost  la  ããã...,  Televiziunea  Românã,  s-a  aruncat  cu  sticle  incendiare,  c-ai  bãtut,  c-ai  ordin !   Astea  erau  lucrurile  pe  care  încercau  ei    te  forţeze    le  spui.   Dacã  nu  spuneai  aşa  ceva,  dacã  nu  scriai  aşa  ceva  şi,  ããã...,  declaraţia  respectivã  ããã...,  cum    spun  eu,  refuzai  sã...,  sã...,  sã...,    o  semnezi  sau    faci  altceva,  apãrea  imediat  o  persoanã,  îmbrãcatã  în  miner,  cu  nişte  mânuşi  de  box,  roşii  aşa...,  foarte  mari,  şi  cu   o  bâtã,  groasã,  în  mânã  şi,  ããã...,  cum  stãteai  ããã...,  pe  scaun,  la  masa  respectivã,  venea  şi  te  lovea  peste  faţã.   Am  vãzut,  chiar  eu,  aşa  ceva,  persoanã  care  a  cãzut  jos,  şi  dupã  care  s-a  ridicat  şi,  a  apucat    semneze.....”

 

   M-au  arestat.   M-au  dus  la  Bãneasa.  La  Bãneasa  am  fost  ããã...,  ããã...,  înregimentat  sub  un  numãr,  am  avut  numãrul  502,  din  580  de  reţinuţi.   Dupã  douã  zile,  din  580  de  deţinuţi  am  mai  rãmas  21  de  inşi,  transferaţi  din  hangarele  unde  au  fost  maşinile  care  au  ars  în  Piaţa  Universitãţii.   În  arestul  ããã...,  cãminului  ããã...,  facultãţii  de  pompieri,  din  Şcoala  de  Poliţie  Bãneasa.   Pe  data  de  19,  toţi  21  am  fost  transportaţi,  de  la  Bãneasa  la,  circa  14,  transfer  care  s-a  fãcut  în  condiţiile,  de  maximã  securitate.   Au  fost  legaţi  câte  doi  pe  o  singurã  cãtuşã,  o  pereche  de  cãtuşe,  din  8  metri  în  8  metri  sau,  10  metri,  de-o  parte  şi  de  alta  a  culoarului,  se  afla  câte  un  subofiter  de  poliţie  îmbrãcat  civil  cuuu...,  automat,  cu  pistolul  mitralierã  în  bandulierã,  cu  piedica  trasã  şi  cu  un  încãrcãtor  plin  de  cartuşe  de  rãzboi”.

 

   Am  fost  dusã,  cu  maşina  aceea  albã  pânã  acia  în  capãtul  strãzii.  Acolo  s-a  schimbat  altã  maşinã  roşie,  pânã  în  Piaţa  Universitãţii.   În  Piaţa  Universitãţii  s-a  schimbat  altã  maşinã,  acolo  am  mâncat  bãtaie  multã  de  tot,  cât  nu    pot spune,    şi  acum  am  urmãrile,  de  la  bãtaia  care  am  luat-o  şi,  m-a  suit  ããã...,  dupã  aia  m-a  suit  într-un  ããã...ARO,  într-o  maşinã  ARO  dintr’asta  şi  ne-a  dus  la  circa  1  de  Poliţie  de  pe  Ana  Ipãtescu.   Acolo  a-nceput    facã  trierea  oamenilor,  la  care,  am  picat  în  maşinã  încã  cu  vreo  7  persoane  şi  ne-a  dus  la  unitate,  la  Mãgurele  iar  din  nou.   Ne-a  coborât  din  maşinã,  ããã...,  bineînţeles    am  fost  luatã  în  primire,  deci  nu  eram  deajuns  bãtutã  şi  plinã  de  sânge  toatã,  şi  cu  capul  spart.   Am  dat  declaraţii  toţi  care  a  fost  acolo,  ne-a  luat  şi  ne-a  bãgat  într-un  garaj  de  maşini.   Ca  pe  vite.   Nu  ne-a  dat  apã,    ne  spãlãm,  eram  plini  de  sânge,  toţi,  care-am  fost  bãtuţi,  care-am  fos  maltrataţi,  eram  plini  de  sânge,  începuse  muştele    ne  bâzâie,  începusem    mirosim  a  hoit.....”

 

   M-au  luat  în  primire  nişte  militari,  în  albastru,  soldaţi,  cu  armele.   M-au  luat,  deja,  cu  armele  şi  au  început      izbeascã,  în  spate,  pe  unde-au  gãsit.   Te  lua  în  reprize,  şi  pe  mine,  şi  a  mai  luat  câtiva,  care  a  considerat  ei    suntem  mai  recalcitranti,    nu  discutam,  vorbeam  cu  alţii  pe  acolo  şi,  ne  luau,  ne  duceau  afarã  şi  ne  puneau  cu  faţa  la  perete,  în  genunchi,  cu  mâinile  lipite  de  perete,  şi  cu  capu’  şi,  începeau  cu  bãtaia.   Eu,  nefiind  mâncat,  n-am  bãut  nici  ceai,  nici  apã,   n-am.....,  în  noaptea  aceea.....  şi,  ce-am.....,  ce-am  vãzut  acolo,  şi  dezastrul  care-am  vãzut,  în  jurul  meu,  mi  s-a  fãcut  rãu,  şi,  am  cãzut  deja  în  comã.   M-am  trezit  la,.....  în  comã  eram  deja,  de-acuma  eram  deja  tuns,  eram  cu  cãtuşe  la  mâini,  legate  de  pat.....”

 

   Nicolae  Bostinaru,  pensionat  pe  caz  de  boalã,  a  fosst  descoperit  de  familie,  dupã  o  lunã,  la  Jilava,  printre  deţinuţii  de  drept  comun.   Pe  biletul  sãu  de  eliberare,  din  arest  preventiv,  scrie    a  fost  reţinut  pentru  ultaj  contra  bunelor  moravuri.   În  casã,  Polţia  gãsise,  la  perchezitie,  câteva  afise  electorale  cu  Ion  Raţiu.

 

 

   Elena  Necula,  a  trecut  prin  calvarul  de  la  Mãgurele,  de  douã  ori,  pentru  aceeaşi  acuzaţie.   Minerii  i-au  devastat  casa,  luând  drept  probe  acuzatoare,  fotografia  lui  Alexandru  Paleologu  ş  o  insignã  pe  care  scria  “golancã”.   Lãsase  acasã,  singuri,  doi  copii  minori,  care  i-au  dat  de urmã  abia  dupã  câteva  sãptãmâni  de  la  arestare.

 

   Andrei  Apostol,  a  fost  retinut,  în  arestul  preventiv,  pentru  ultraj  contra  bunelor  moravuri  şi  tulburarea  gravã  a  linistii  şi  ordinii  publice.   Lucra  ca  muncitor  la  “FAUR”  şi  nu  ascunsese  colegilor,    frecvenţa  Piaţa  Universitãţii  şi  era  membru  al  “Grupului  Independent  pentru  Democraţie”.

 

   Trei  cetãteni,  din  cei  106,  care  au  avut  mandat  de  arest  preventiv  prelungit.  alte  839  de  persoane,  reţinute  de  mineri,  au  fost  eliberate  de  la  Mãgurele  sau  Bãneasa,  dupã  ce  fuseserã  retinute,  patru,  cinci  zile,  fãrã  temei  legal.

 

   Dupã  7  ani,  victimele   represiunii  din  iunie  ‘90,  au  convingerea    minerii  au  venit  la  chemarea  fostului  preşedinte  Ion  Iliescu.

 

   L-am  întrebat  pe  domnul  Iliescu,  de  ce  i-a  chemat  pe  minieri ?

 

   Nu  am  chemat  minerii !   A  fost  13  iunie !   Este  o  aberatie  ce  încearcã  unii    spunã  cã,  puterea  de  atunci  ar  fi  pus  la  cale  ããã...,  evenimentele  din  13  iunie.   Cum  adicã ?   O  putere,  la  trei  sãptãmâni  dupã   alegeri,  -şi  monteze,  perturbãri  în  viaţa  publicã ?   De  unde  pânã  unde ?   Dar  din  ããã...,  se  schim.....,  ããã...,  se  stinsese  tot  fenomenul  chestiunii  Pieţii  Universitãţii ?   Şi  crea  premizele,  pentru  a.....,  ããã...,  curãţi  piaţa.   Se  pregãtea,  convocarea  noului  Parlament.   Care  fusese  ales,  la  20  mai.   Deci,  era  o  chestie  fireascã.   Ori,  era  clar  cã,  a  fost  o  treabã  bine  pregãtitã,  şi  trebui’  înţeles  tot  acest  fenomen,  în  contextul  vieţii  politice  din  prima  jumãtate  a  anului  ‘90.   Când  forţele  din  opoziţie,  ããã...,  au  apelat  la  violenţa  strãzii  încã  de  la  începuturi.  12  ianuarie,  28  ianuarie,  18  februarie,  Târgu-Mures,  Piaţa  Universitãţii  ca  spin  iritativ  permanent,  platformã  electo.....,  tribunã  electoralã  cu  o  notã  agresivã.   Acolo  n-a  fost  un  spectacol  folcloric,  de  agrement,  cum  încearcã  unii  -l  prezinte.   Ci  a  fost,  o  tribunã,  de  incitare,  la  urã,  la  ããã....,  exclusivism,  la  intoleranţã  şi  chiar,  şi  la  violentã.   Ce  am  ããã...,  apelat  eu,  ããã...,  am  apelat  la  populaţia  Bucureştiului,  -şi  apere,  ããã....,  instituţiile  ããã...,  de  drept,  ããã...,  de  stat......”

 

   Dar,  nu  era  normal    le  apere,  totuşi,  Poliţia,  pentru  cã,  în  definitiv,  Poliţia,  în  momentul  ãla.....

 

   Pãi  care  Poliţie ?....

 

...... Polţia  în  momentul  ãla  era,    spunem,  continuatoarea  fostei  Miliţii,  deci  avea  destul  de  multe  efective  ca    ţinã  piept  unei  astfel  de  situaţii ?

 

   Nu  de  efective  este  vorba !   Este  vorba  de  starea  psihologicã  a  Poliţiei  care.....,  Ministrul  de  Interne  Chţac  s-a  ascuns !   De  fricã !   Ca    restabileascã  ordinea.   În  ultimã  instantã  am  apelat  la  armatã !   Şi  armata,  avea  reţinerile  ei.....”

 

   S-ar  pãrea  însã  cã,  în  acele  momente  tulburi,  armata  n-a  avut  reţineri.  Mihai  Gheorghiu,  fost  vicepreşedinte  al  “Ligii  Studenţilor”,  azi  deputat  P.N.Ţ.-C.D.,  îi  dezvãluie  lui  Gelu  Voican-Voiculescu,  pe  atunci  vice-prim  ministru,  cã-n  noaptea  aceea  de  iunie,  paraşutiştii  trãgeau  ca  la  Revoluţia  din  decembrie.

 

   Acest  lanţ  de  trãgãtori  executa  foc  ţintit  în.....,  ããã...,  în  mijlocul  frunţii,  asupra  unor  oameni  care,  pur  şi  simplu  alergau,  destul  de  speriaţi,  de  pe  un  trotuar  ããã...,  pe  celãlalt,  unii,  mai  ales  puştii,  având,  într-adevãr  şi  ããã...,  şi  sticle  cu  cocteiluri  ããã....,  Molotov.”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   Ce-nseamnã  “ţintit  în  mijlocul  frunţii”,  dom’le ?”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   Ããã...,  ããã...,  pãi    spun  eu.....”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   Am  verificat  personal,  aceşti  militari  erau  dotaţi  numai  cu  gloanţe  de  manevrã,  deci,  trãgeau  gaz,  erau  cartuşe  cu  gaz !”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   I-am  cãrat,  ããã...,  cu  medici.....,  ããã...  cu  medicii  de  la  “Medicins  Sans  Frontieres”,  deci,  i-am  vãzut !  Am  vãzut  douã  sau  trei  cadavre  la  ããã...,  a  cãror  targã  ããã...,  am  ajutat    fie  dusã  la.....”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   Şi  unde  sunt ?”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   Pãi,  aici  e  problema !   Cimitirul  ãla,  e  plin  de  cruci  ããã...,  cu.....   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   S-a  vorbit  numai  de  6  morţi !?!”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   S-a  vorbit  numai  de  6  morti,  este  ããã...,  clar,  o  cifrã  falsã !”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   Nedumerirea  lui  Gelu  Voican-Voiculescu  pare  cu  atât  mai  stranie  cu  cât,  el  însuşi  recunoaşte  cã,  atunci,  îşi  rãseşe  barba  tocmai  pentru  a  patrula  nestingherit  prin  oraş.   Mai  mult,  declarã  cã,  în  seara  de  13  iunie  i-a  chemat,  personal,  pe  paraşutiştii  conduşi  de  locotenent-colonel  Constantin.

   Existã  suspiciuni,    sub  rândurile  de  cruci  din  cimitirul  Strãuleşti,  pe  care  scrie  “neidentificat-iunie  ‘90”  s-ar  afla,  de  fapt,  victime  a  ceea  ce  domnul  Voican  numeşte  azi  “cartuşe  inofensive”.

 

   Întrebãrile  fãrã  rãspuns  sunt  multe.

   De  pildã,   Cum  au  venit  minerii  la  Bucureşti ?

   Existã  explicaţie  pentru  garniturile  de  tren  puse  la  dispoziţie  atunci ?

   L-am  întrebat  pe  Ion  iliescu ?

 

   Nu  e  vorba  de  nici  o  explicaţie !   Ce ?   Noi  suntem  în  ããã...,  în  Africa ?   Avem  o  retea  de  cãi  ferate  ããã...,  foarte  ããã...,  densã,  şi  se  cãlãtoreşte  de  la  Petroşani  la  Bucureşti  ããã...,  fãrã  ããã...,  dificultãţi !”

 

   Aşa,  cu  miile....,  cu  miile  de  mineri ?”

 

   Da,  cu  miile  de  mineri !   Nişte  garnituri  de  tren  se....,  ããã...,  aranjeazã  rapid.   Nu  e....,  nu...,  nu...,  asta-i  problema.   Dar,....nu  asta-i  chestiunea !   Se  pune,  accentul,  pe  mineri  şi  pe  vina  minerilor.   Eu  am  dezaprobat  actele  de  violenţã,  din  toate  pãrţile.   Da’  nu  minerii  au  introdus  violenţa  în  viaţa  politicã  româneascã !   Ci  cei  care  astãzi  sunt  la  putere !”

 

   Inginerul  Ion  Mãnucu,  de  la  Regionala  CFR  Craiova,  a  plãtit  din  greu  tentativa  de  a  opri  garniturile  de  tren  din  Valea  Jiului.   El  susţine  cã,  nici  în  ziua  de  azi,  n-au  fost  achitate  sumele  respective  şi  rãmâne  convins  cã,  vagoanele,  fuseserã  pregãtite  cu  câteva  zile  înainte  de  13  iunie.

 

   O  altã  întrebare  care  nu  şi-a  gãsit  nici  acum  rãspunsul  este :  Pe  ce  bazã  au  fost  arestate,  pe  stradã  ori  din  casã,  peste  o  mie  de  persoane ?

 

   Monica  Macovei,  fost  şef  de  serviciu  la  Procuratura  Bucureşti,  a  întocmit  în  1992,  un  raport  privind  legalitatea  unora  dintre  mandatele  de  arest  preventiv,  emise  de  colegii  ei.   Raportul  a  fost  ţinut  secret,  pânã  de  curând.   Ce  a  constatat,  Monica  Macovei ?

 

   Am  examinat  aproximativ  70  de  dosare,  uitându-  la  probele  care  au  existat  la  momentul  emiterii  mandatelor  de  arestare  preventivã,  si  am  constatat,  aşa  cum  am  şi  scris,    în  majoritatea  cauzelor,  nu  a  existat  nici  un  fel  de  probã  care    justifice  arestarea  preventivã.   Probã  de  vinovãţie  cu  privire  la  comiterea  unei  infracţiuni,  asta  este  în  discuţie”.

 

   Pe  ce  bazã  au  fost  arestaţi  oamenii  ãştia  atunci ?

 

   Ããã...,  cred    pe  baza  concepţiilor  ããã...,  politice,  ale  procurorilor  care  au  emis  aceste  mandate  de  arestare,  pentru    ããã...,  în  unele  mandate  este  chiar  menţionat,  ããã...,  ca  infracţiune,  ããã...,  ca  situaţie  de  fapt,  a  infracţiunii,  participarea  la  manifestaţia  neautorizatã  şi  anti-prezidenţialã  din  Piaţa  Universitãţii”.

 

   Şi  azi,  dupã  7  ani,  circulã  diferite  teorii  despre  acele  evenimente  şi  înţelesul  lor.

   Fost  vice-prim  ministru,  Gelu  Voican-Voiculescu  spune    n-a  fost  implicat  în  nici  un  fel  în  tragedia  din  iunie  ‘90,  şi    vina  pe  alţii.

   Ca  şi  acum  7  ani,  Voican-Voiculescu  şi  Mihai  Gheorghiu  se  aflã,  tot  în  tabere  opuse.

 

   Eu  nu  am  avut  nici  un  fel  de  ããã...,  participare,  nici  la,  atacurile  care  au  avut  loc  în  ziua  de  13.  Este  absurd  ca,  vice-prim  ministru  fiind,    înscenez  asemenea  atacuri,  dupã  cum  nu  am,  nici  un  fel  de  contribuţie  la,  chemarea  şi  venirea  minerilor.  acuma,  trebuie      spun  cã,  acest  lucru  nu  se  realizeazã  cu  una  cu  douã,  minerii  nu  sunt  nişte  oameni  care,  la  un  simplu  telefon,  vin  în  Bucureşti.   Eu  spun  cã,  cine  a,  pregãtit,  contrariposta,  reacţia  aceea  de  la,  începând  cu  orele  14,  care,  s-a  soldat  cu  toate  atacurile  celor  trei  instituţii  care  vi  le-am  spus,  probabil,  cã,  a  premeditat  şi,  aducerea  minerilor,  pregãtind  şi  fãcând  posibil,  materialmente,  acest  lucru.   Eu    aflam,  cu  Petre  Roman,  cu  Ion  Iliescu,  şi  de  faţã  cu  mulţi  alţii  în,  Calea  Victoriei,  în  palatul  Guvernului,  când,  am  primit  vestea,  venirii  minerilor.   Petre  Roman,  s-a  luat  cu  mâinile  de  cap,  pentru  cã,  şi-a  dat  seama  de  impactul  negativ  care-l  va  avea,  asupra  opiniei  publice.   Nu  mai  puteau  fi  împiedicaţi !   Aşa  cum,  n-au  putut  fi  împiedicaţi  nici  în  septembrie,  când  veneau  clar  ca    dãrâme  guvernul.”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

     înţeleg  atunci    puterea,  nu  controla  la...,  în  acel  moment,  ţara ?

 

   În  mare  parte  da,  doamnã !   Adicã  erau  ããã...,  erau  factori  care  nu  se  supuneau  şi,  erau  o  întreagã  reţea  subversivã  care  putea  acţiona,  la  cheremul  ei,  pe  fondul  lipsei  noastre  de  experienţã,  a  unei  crize  generale  de  autoritate.   În  ‘90,  Uniunea  Sovieticã  era  foarte  ããã...,  puternicã  încã  şi,  era  principalul  nostru  vecin.“   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

     îndoiesc    Uniunea  Sovieticã  ar  fi  fãcut  ããã...,  ceva  împotriva  ããã...,  ããã...,  lui  Ion  Iliescu  şi  a  echipei  ããã...,  sale.”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   Nu !,  a  României !   Indiferent  de  cine  ar  fi  fost  la  conducere !”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   Ion  Iliescu,  a  fost  extrem  de  generos,  a  semnat  acel  tratat  cu  Uniunea  Sovieticã.....”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   Mult  mai  târziu.....”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   Ããã...,  cert  este    e  greu    ţi-l  reprezinţi  pe  fostul  preşedinte  al  României  ca  un  om  ããã...,  pe  care...,    rog  ããã...,  pe  care  Moscova....,  pe  care  Moscova  l-ar  fi  dorit  înlãturat  cu  orice  preţ  ããã...,  de  la.....,  de  la  putere.”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   În  1990,  F.S.N.-ul  obţinuse  67%  majoritate  în  Parlament,  iar  preşedintele  Iliescu  obţinuse,  peste  80%  din  sufragii.

 

   Ion  Iliescu,  azi  senator  P.D.S.R.,  rãmâne  ferm  pe  poziţiile  de  acum  cunoscute  privind  vinovãţia  opoziţiei,  de  acum  7  ani,  care,  în  primele  luni,  ale  anului  1990,  întinsese  coarda  şi  primise  ceea  ce  merita.

 

   Domnul  Coposu  a  fãcut  o  declaraţie  publicã,  la  conferinţa  de  presã,  inclusiv  a  B.B.C.-ului,    au  venit    rãstoarne  guvernul,  F.S.N.-ul.   Aia  a  fost  începutul  violenţei  în  viaţa  politicã  româneascã,  care  s-a  perpetuat  pânã  în  13  iunie.  Iatã  unde  este,  originea,  şi  cine  sunt  vinovaţii  politici.     aceştia  sunt  principalii  vinovaţi !   Nu  cei  care  cãutau    asigure  liniştea  şi  intrarea  în  normalitate  a  societãţii  româneşti.”

 

   Alţi  vinovaţi  existã ?   Şi  dacã  acest  adevãr,  într-adevãr  poate  fi  rostit  pânã  la  capãt  astãzi ?

 

   Este  o  temã  de  cercetare  istoricã !   Şi  inclusiv.....,  ããã...,  cu  mãrturiile  celor  care  au  trãit  toate  aceste  evenimente”.

 

     simţiţi  responsabil  într-un  fel  sau  altul ?

 

   Eu    simt  responsabil  pentru  ceea  ce  s-a  fãcut  pentru  a  stabiliza  viaţa  publicã  în  România !   Am  cãutat,  de  fiecare  datã,  soluţii  politice,  pentru    n-aveam  posib....,  chiar    fi  vrut,  n-aveam  posibilitate    apelãm  la  mijloace  de  forţã,  ci  numai  pe  calea  mijloacelor  politice.   Ori  apariţia  oamenilor....,  dumneavoastrã  spuneţi  de  minieri,  da’  nu  minierii  au  fost  primii  care  au  venit  ããã...,  în  Bucureşti.   În  primul  rând,  în  dupã-amiaza,  respectiv  în  seara  de  ããã...,  13,  şi  în  14  iunie,  au  fost  bucureştenii,  în  primul  rând,  care  erau,  ããã...,  ããã...,  îngroziţi,  de  scenele  la  care.....,  de  groazã,  la  care  asistaserã  în  13,  şi  mai  ales  ããã...,  ceea  ce  au  vãzut  oamenii  şi,  la  Televiziune.   Deci  instituţia  aceasta  care  aaa...,  relatat  ããã...,  desfãşurarea,  şi  a  Revoluţiei  române  şi  a  evenimentelor  ããã...,  ulterioare.   Deci  ããã...,  chestiunea  are  o  amplitudine  mult  mai  mare.   Şi  minierii,  s-au  simţit  obligaţi,  şi  ei,  ca  factor  social,  care  vin    apere,  instituţiile  ããã...,  pe  care  le-a  ããã...,  generat,  Revoluţia  românã,  şi  ããã...,  pentru  13  iunie,  alegerile  din,  20  mai.   Deci  cei  care  ããã...,  nu  voiau    recunoascã  rezultatul  alegerilor,  şi  se  dedau,  la  asemenea  acte  de  violenţã,  ei  au  fost  obectul  acestei  riposte  şi  acestei  reacţii  a  societãtţi  româneşti,  şi  muncitorimii  bucureştene,  a  cetãţenilor  bucureşteni  şi  inclusiv  ããã...,  a  minerilor.   Care  au  fost  aplaudaţi,  când  au  ajuns  în  Capitalã,  de  cãtre  populaţia  Bucureştiului.   Pentru    au  vãzut  în  ei,  neavând  alt  sprijin,  poliţia  fiind  total  ããã...,  absentã,  iatã  vin  mãcar  ãştia    îşi  asume  rãspunderea  ããã...,  -i  punã  la  punct  pe  aceşti  ããã...,  vandali,  care  ããã...,  vroiau    ne  arunce  în  anarhie.

 

  Putea    fie  rãzboi  civil,  doamnã !   Putea    fie  rãzboi  civil,  în  toate  ããã...,  în  toate  aceste  momente.   Numai    n-aveau  forţa  necesarã  ca    meargã  chiar  pânã  acolo !   Aşa  cã,  în  primul  rând  minierii  trebuie  salutaţi,  şi  eu  d-aia  i-am  salutat !   Pentru    au  salvat  societatea  de  acţiunile  ããã...,  unor  elemente  ããã...,  ããã...,  anarhizante.   În  acelaşi  timp,  sigur,  nu  puteam    aprob,  acte  de  violenţã.”

 

   Andrei  Apostol,  victima  represiunii,  s-a  zbãtut  dupã  aceea,  şi  a  obţinut  recunoaşterea  oficialã  a  nevinovãţiei  sale.   Şi  el,   Şi  Elena  Necula,  au  dat  statul  în  Judecatã  şi  au  obţinut  despãgubiri  morale.

   Dar  domnul  Apostol,  deplânge  consecinţele  nefaste  ale  celei  mai  sângeroase  mineriade,  asupra  naţiunii.

 

   Au  reuşit,  nu  numai    decapiteze,  în  acel  moment,  noua  democraţie  din  România,  ci    saboteze  interesele  României,  pe  o  perioadã  destul  de  lungã.   Şi  am      spun  de  ce :  De  frica  minerilor,  foarte  mulţi  intelectuali,  foarte  mulţi  tineri  inteligenţi,  foarte  mulţi  oameni  care,  puteau  în  acesti  7  ani,    facã  ceva  pentru  ţarã,  au  fugit.   Este  cea  mai  mare  crimã  împotriva  unei  naţiuni,  ca  tu,  conducãtor,    faci  în  aşa  fel  încât  s-o  lipseşti  de  materia  cenuşie,  de  inteligenţele  native  ale  poporului,  care  ar  fi  putut  ajuta,  într-o  anumitã  perioadã,  la  dezvoltarea  statului.”

 

   Gelu  Voican-Voiculescu  şi  Mihai  Gheorghiu,  creioneazã  o  imagine  încã  mai  tristã  a  consecinţelor  lui  iunie  ‘90  asupra  imaginii  României.

 

   O  îngrozitoare  compromitere  a  imaginii  României,  care  ne-a  aruncat,  cu  foarte  mulţi  ani  îndãrãt,  aşa  cum  şi,  urmãtoarea  şi,  ultima,    sperãm,  din  septermbrie,  ne-a  produs  un  prejudiciu  imens,  nu  s-a  mai  fãcut  ããã...,  covertibilitatea  monedei,  s-a  întrerupt  un  anumit  curs  al  reformei,  şi  aşa  mai  departe  şi  ããã...,  ããã...,  încrederea  investitorilor  strãini  a  revenit,  abia  dupã  un  an  jumate,  în  raport  cu  ‘91.”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   Este  evident    imaginea  ããã...,  României  a  fost  ããã...,  compromisã  şi    daunele  au  fost,  au  fost  imense.   Dar  e  interesant  de  observat  ããã...,  ããã...,  cui  i-a  folosit ?   Ããã...,  şi  ããã...,  ããã...”   (NN:  Mihai  Gheorghiu - PNTCD)

 

   Celor  interesaţi  ca  România    nu  intre  în  Europa !”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   Cei  care  au  suportat  consecinţele  pe  propria  piele,  ştiu  sau  bãnuiesc,  cine  i-a  anchetat,  cine  i-a  stâlcit  în  bãtaie  şi  chiar  şi  cine  conducea  atunci  ţara.

 

   Cine  a  adus  minerii ?   Dacã  mai  are  un  pic  de  demnitate,  şi  omenie  în  el,    recunoascã  lucrul  acesta  şi  poate-l  iertãm,  poate-l  iertãm !”

 

   N-aţi  încercat  niciodatã    aflaţi  cine  sunt  cei  care  v-au  arestat,  pe  nedrept,  v-au  reţinut  atâtea  ããã...,  luni  de  zile  fãrã,  de  fapt,  fãrã  nici  o  explicaţie ?

 

   Am  încercat  şi.....,  mi  s-a  spus  cã,  mai  bine    stau  cuminte  în  banca  mea,  dacã  vreau sã-mi  vãd.....,  în  continuare.....,  copiii,  viitorul  copiilor  si.....”

 

   Cine  v-a  spus  asta ?

 

   Şi  avocatul,  care  l-a  angajat  nevastã-mea  pentru  la.....,  s-a  ocupat  de  dosar,  şi......,  procurorul.....,    spun,  la  o  lunã  de  zile  dupã  eliberare  cã,  m-am  trezit,  acasã,  cu.....,  doi.....,  cetãţeni,  ce    le  spun,  de  la  circa  financiarã,  mi-au  spus    sunt,  s-au  legitimat,  şi  m-au  obligat    plãtesc.....,  erau  actele  bãgate  pentru  cumpãrarea  apartamentului,  atunci,  şi  nu  mi-a  dat  voie  -l  cumpãrãm,  a  zis,  nu-l  cumpãraţi  pânã  nu  plãtiţi  amenda  asta,  aveţi  amendã  o  mie  de  lei,    plãtiţi,  pentru  ultragiu  contra  bunelor  moravuri.   Deci  era.....,  trimis  special,  şi  pus    forţeze  mâna.   Deci,  odatã  plãtitã  amenda,  înseamnã    ai  acceptat  ce.....,  ţi-a  fãcut.”

 

   Sunt  foarte  mulţi  vinovaţi !   Începând  cu  tovarãşul  Ion  Iliescu,  cu  tovarãşul  Chiţac,  cu  tovarãşul  Voican-Voiculescu,  cu  tovarãşul  Petre  Roman,  cu  tovarãşul  Cozma  şi  alţi  tovarãşi  şi  tovarãşi,  şi  terminând  chiar  cu  actualul  tovarãş  procuror  Cochinescu,  care  în  perioada  ‘90,  era  în  Procuratura  Generalã,  şi  în  loc    conserve  probele  juridice  care,  acuzau  minerii  şi  ceea  ce  s-a  întâmplat  în  perioada  aceea  în  Bucureşti,  n-a  avut  grijã  decât    le  distrugã”.

 

   Azi,  dupã  7  ani,  la  cârmã  se  aflã  o  altã  putere  politicã,  iar  Miron  Cozma,  liderul  minerilor  din  ‘90,  este  judecat  doar  pentru  mineriada  din  septembrie  1991.

   O  parte  a  actualei  puteri  politice,  a  fost  victima  curiozitãţii  minierilor,  care  au  vrut    ştie  unde  stãteau  liderii  politici  ai  opoziţiei  şi  sã-i  cunoascã,  pe  unii,  chiar  personal.

   Acum,  opinia  publicã  se  întreabã  dacã  actualii  guvernanţi  doresc,  într-adevãr,  limpezirea  deplinã  a  enigmelor.

 

   Ministrul  de  Interne,  Gavril  Dejeu,  ştie  asupra  cui  cade  rãspunderea  moralã  şi  politicã  pentru  mineriada  din  iunie  ‘90.

 

   Dacã  este  vorba,  prin  urmare,    rãspundem  la  întrebarea :  Cine  se  face  vinovat  de  aducerea  minierilor  în  Bucureşti ?,  eu    spun  de  pe  acuma,  fãrã    fi  fãcut  cercetãri,  vinovatã  se  face  puterea  politicã  de  decizie  din  acel  moment,  care  a  hotãrât  aceastã  acţiune !

   A  existat  cineva,  de  la  vârful  puterii  politice,    fi  protestat  împotriva  unei  astfel  de  mãsuri ?   Dacã  da,    ridice  mâna,  şi  astãzi,  dacã  n-a  ridicat-o  atuncea,  şi    spunã :  Da  domnule,  eu  am  avut  cunoştinţã  de  acţiune,  şi  m-am  opus  acestei  idei.

   Şi  eu    spun    vom  gãsi,  pe  scara  de  cercetare,  grade  de  rãspundere  diferitã  pentru  aceste  evenimente.

 

   Dar  nu  trebieste    ne  îndreptãm  atenţia,  nici  spre  poliţistul  care,  a  lucrat  sub  comandã,  neapãrat  cel  care  a  lucrat  sub  comandã,  nici  pentru  minerul  Gheorghe  din  Valea  Jiului,  care  a  venit,  pur  şi  simplu,  sub  influenţa  alcoolului  chiar,  pentru      ştiţi    aşa  au  fost  ããã...,  ããã...,  îndoctrinaţi,  (în  ghilimele),  care  a  fost  în  necunoştinţã  de  cauzã,  a  lucrat  ca  o  brutã.

   Noi  trebuie    ne  îndreptãm  cercetarea  spre  acele  zone  de  vinovãţie,  a  cãror  responsabilitate  este  implicatã  în  actul  de  decizie  politicã,  şi  pe  urmã,  în  actul  de  executare,  la  diferite  nivele,  la  diferite  verigi  ale  acestei  operaţiuni.

   Cum  anume ?   Sigur    trebuie    se  porneascã  de  la  constatãri.   Şi  eu    spun  un  lucru,  am  vãzut,  la,  televiziune,  multe  episoade,  unele  repetate,  ale  fenomenului  13-15  iunie.

   Câţi  dintre  cei  îmbrãcaţi  în  haine  de  mineri,  au  fost  mineri  şi  câţi  au  fost  securişti  sau  alţii,  îmbrãcaţi  în  aceste  haine ?

   Ei  noi,  trebuie    facem  crcetare  şi    descoperim  aceste  lucruri.   Şi    spun  încã  ceva,  nu  neapãrat  în  mineriada  din  1990,  din  iunie,  şi  acele  mineriade,  trebuie  şi  ele,  minuţios  verificate,  fiindcã  şi  acolo,  nu  minerii  au  avut  rolul  principal.   Se  pare  cã,  rolul  principal  l-au  avut  alţi  oameni,  care  aparţineau  altor  formaţiuni,  îmbrãcaţi  în  haine  de  mineri,  tocmai  pentru  a  da  o  tentã  de  justificare  muncitoreascã,  sau  dacã  vreţi,  o  justificare  socialã,  unei  poziţii  politice,  de  care  Iliescu  şi  ai  lui  aveau  nevoie,  pentru  justificare  în  faţa  opiniei  publice.”

 

   Gavril  Dejeu,  promite    ancheta  trebuie  dusã  pânã  la  capãt,  oricare  ar  fi  acela.     Poliţia  şi  Parchetul  trebuie  sã-şi  dea  mâna  şi    dezvãluie  adevãrul  curat,  oricât  ar  fi  de  dur.   Sau,  oricâte  implicaţii  politice  ar  avea.

   Victimele  din  iunie  ‘90  încã  mai  aşteaptã,  însã,    li  se  facã  dreptate !”

 

   Emisiunea  Discuţia  sãptãmânii  a  fost  realizatã  pentru  B.B.C.  de  Rodica  Chelaru !

   N. N. :  Este  o  simplă  coincidenţă  de  nume  între  cel  al  intervenientului  în  emisiunea  B.B.C.  şi  al  autorului,  domnul  Mihai  Gheorghiu,  care  intervine  aici  fiind,  ex-preşedintele  Ligii  Studenţilor  din  Universitatea  Bucureşti,  devenit  ulterior,  deputat  P.N.Ţ.-C.D.  în  Parlamentul  rezultat  după  alegerile  din  noiembrie  1996.