CINE  POARTà RESPONSABILITATEA  ŞI,  CINE  SUNT  VINOVAŢII  PENTRU  PRODUCEREA,  DESFÃŞURAREA  ŞI  CONSECINŢELE  MINERIADEI  DIN  13-15  IUNIE  1990 ?    - Mihai Gheorghiu

 

 

   Cine  a  fost  implicat ?

 

   Pentru  a  putea  rãspunde  la  aceastã  întrebare,  se  impune  o  micã  lãmurire  prealabilã.

   Indiferent  cine  a  fost  implicat,  înainte  de  toate,  trebuie  sã  admitem  cã  în  ansamblul  “evenimentelor  din  13-15  iunie  1990”  au  existat  douã  planuri (niveluri  ori  paliere)  de  implicare :  primul,  politic,  cu  rol  de  concepţie  şi  coordonare,  şi  al  doilea,  executiv,  cu  rol  de  punere  în  aplicare  şi  ducere  la  bun  sfârşit  a  tot  ce  a  presupus  ansamblul  evenimentelor.

 

   Ori,  pentru  a  menţine  convenţia  de  nominalizare  adoptatã  în  secţiunea  precedentã,  actorul  O,  trebuie  sã  admitem  cã,  nu  dispunea  la  momentul  desfãşurãrii  evenimentelor  decât  cel  mult  de  palierul  politic.   Spunem  cel  mult,  pornind  de  la  premisa  cã  este  extrem  de  discutabil  ca  froţele  sale  componente  sã  fi  putut  deveni  solidare  în  ideea  operationalizãrii  şi  susţinerii  cu  sorţi  de  izbândã  a  unui  “puci”  menit  sã  rãstoarne  situaţia  politicã  rezultatã  la  20  mai  1990.

 

   Cât  priveşte  palierul  executiv,  nu  poate  fi  credibil  ca  atâta  timp  cât  tot  ce  poate  fi  încadrat  în  coneptul  de  logisticã (instituţii,  materiale  şi  oameni),  aparţinea  adversarului,  el  sã  fi  putut  întreprinde  ceva.

 

   Acelaşi  lucru  îl  putem  susţine  şi  în  privinţa  actorului  R.   Cu  precizarea  suplimentarã,  în  cazul  acestuia,  cã  el  nu  dispunea  nici  măcar  de  palierul  politic.

 

   Aşadar,  nu  poate  rãmâne  în  discuţie  decât  actorul  P.

   Am  aflat,  în secţiunea  anterioarã,  care  erau  mobilul,  momentul  şi  contextul  alese  pentru  întregul  proiect.

   Dupã  consumarea  “evenimentelor  din  13-15  iunie”,  de  la  momentele  imediat  urmãtoare  şi  pânã  azi,  s-au  expus  tot  felul  de  puncte  de  vedere,  teorii  ori  scenarii.   Au  avut  loc  sute  de  conferinţe  de  presã,  susţinute  de  partide  politice,  reprezentanţi  ai  Parlamentelor (între  timp  succedându-se  douã),  ai  executivelor (şi  în  privinţa  acestora  situaţia  fiind  identicã),  ai  “Comisiei  Parlamentare  de  anchetare  a  evenimentelor.....”,  personalitãţi  publice,  analişti  şi  mafalde.   S-au  publicat  ambele  versiuni  ale  Raportului  “Comisiei  Parlamentare  de  anchetare  a  evenimentelor....”  care  a  poposit  pânã  şi,  tocmai,  la  Consiliul  Europei.  S-au  scris  chiar  şi  câteva  cãrţi  pe  tema  în  discuţie.

 

   În  toate  situaţiile  enumerate  aici,  apartenenţii  puterii,  care  a  rãmas  aceeaşi,  în  esenţã,  pe  întregul  parcurs  al  celor  7  ani,  în  numeroasele  lor  apariţii  ori  intervenţii  au  susţinut,  vehement  şi  obstinat,  ca  fiind  absurdã  o  incriminare  a  puterii  în  raport  cu  cele  petrecute,  cu  conjunctura  şi  efectele  imediate  şi  de  perspectivã.  Şi,  în  toate  aceste  situaţii,  au  vorbit  mult,  foarte  mult,  vânturãnd  tot  felul  de  ipoteze,  încadrabile  între  hilar  şi  fantastic,  nu  puţine  dintre  ele.   Dar,  peste  toate,  au  vorbit  oferind  astfel  posibilitatea  unui  volum  suficient  de  informaţie  care,  selectat  şi  ordonat  poate  fi  utilizat  la  decriptarea  enigmei  ce  pluteşte  asupra  orchestrãrii,  autoratului  şi  contribuţiei  aduse  în  consumarea  faptelor.

   Noi,  ne  vom  mãrgini  numai  la  douã,  şi  cele  mai  recente,  materiale  avute  în  vedere  în  cuprinsul  acestui  eseu.   Este  vorba  de  cele  douã  stenograme  ale  unor  emisiuni  de  radio  consumate  în  seara  zilei  de  15  iunie  1997.

 

   Analizând  aceste  surse,  se  pot  obţine,  cu  destulã  claritate,  câteva  versiuni  ale  scenariului  original  ce  a  stat  la  baza  “evenimentelor  din  13-15  iunie  1990”,  cele  mai  multe  oferite  chiar  de  cei  implicaţi,  în  ciuda  vehemenţei  cu  care îşi  neagã  aceastã  implicare.   Lucru  nu  lipsit  de  semnificaţie, fiecare  dintre  aceştia  se  strãduie  însã,  dupã  posibilitãţi,  sã  abatã  în  orice  altã  direcţie  atenţia,  într-un  demers  cu  atât  mai  incriminant  la  adresa  propriei  situaţii.

 

   În  cele  ce  urmeazã,  vã  vom  oferi  aceste  versiuni  într-o  ordine,  sugestivã,  sperãm  noi.

 

 

   Versiunea  ION  ILIESCU

                                                  Obţinutã  în  urma  declaraţiilor  sale  din  “ Dialogul  sãptãmânii”  de  la  B.B.C.

 

   “În  contextul  vieţii  politice  din  prima  jumãtate  a  anului  ‘90,  când  forţele  din  opoziţie  au  apelat  la  presiunea  strãzii  încã  de  la  începuturi,  12  ianuarie,  28  ianuarie,  18  februarie,  Târgu  Mureş  şi  Piaţa  Universitãţii,  care  nu  au  fost  un  spectacol  folcloric,  de  agrement,  cum  încearcã  sã-l  prezinte  unii,  ci  pentru  noi,  a  reprezentat  un  spin  iritativ  permanent,  o  platformã  electo.....,  o  tribunã  electoralã  cu  o  notã  agresivã,  Piaţa  Universitãţii  a  fost  o  tribunã  de  incitare  la  urã,  exclusivism,  la  intoleranţã  şi  chiar  şi  la  vionenţã.

   Puterea  de  atunci,  a  pus  la  cale  evenimentele  din  13  iunie,  montând  perturbãri  în  viaţa  publicã.   A  fost  o  treabã  bine  pregãtitã  şi  trebuie  înţeles  cã,  la  trei  sãptãmâni  dupã  alegeri,  cum  se  stinsese  tot  fenomenul  chestiunii  Pieţii  Universitãţii  şi  se  pregãtea,  convocarea  noului  Parlament.....,  ori  era  clar,  o  chestie  fireascã   şi  crea  premizele  pentru  a  curãţi  Piaţa.

   Era  însã  vorba  de  starea  psihologicã  a  Poliţiei.   Pãi,  care  Poliţie ?   Cã  ministrul  de  Interne  Chiţac  s-a  acuns !   De  fricã  sã  restabileascã  ordinea !   Nu  de  efective  este  vorba !

   Eu  am  apelat  la  populaţia  Bucureştiului,  sã-şi  apere  instituţiile  de  drept,  de  stat !   Dar  cum  nu  a  rãspuns  satisfãcãtor,  în  ultimã  instanţã,  am  apelat  la  armatã.   Şi  armata  avea  însã,  reţinerile  ei.

   Şi  atunci,  am  chemat  minerii !

   Nu  e  vorba  de  nici  o  explicaţie  pentru  garniturile  de  tren !   Ce ?   Noi  sîntem  în  Africa ?   Avem  o  reţea  de  cãi  ferate  foarte  densã  şi  se  cãlãtoreşte  de  la  Petroşani  la  Bucureşti,  fãrã  dificultãţi !

   Da !   Au  venit  cu  miile  de  mineri !   Nişte  garnituri  de  tren  se  aranjeazã  rapid.  Nu  asta-i  problema !

   Dar  nu  ata-i  chestiunea !

   Da’  nu  minerii  au  venit  primii  în  Bucureşti !   În  primul  rând,  în  dupã-amiaza,  respectiv,  în  seara  de  13  şi  în  14  iunie,  au  fost  bucureştenii.   În  primul  rând,  erau  îngroziţi  de  scenele  la  care.....  de  groazã,  la  care  asistaserã  în  13  şi,  mai  ales,  de  ce  au  vãzut  oamenii  şi  la  Televiziune.   Deci,.....  instituţia  aceasta  care  a  relatat  toatã  desfãşurarea  şi  a  Revoluţiei  române  şi  a  evenimentelor  ulterioare.   Deci  chestiunea  are  o  amplitudine  mult  mai  mare !

   Şi  minerii,  s-au  simţit  obligaţi,  şi  ei,  ca  factor  social,  care  vin  sã  apere  instituţiile,  pe  care  le-a  generat,  Revoluţia  românã,  şi  deci,  cei  care  nu  voiau  sã  recunoascã  rezultatul  alegerilor  din  20  mai,  au  fost  obiectul  acestei  reacţii  a  societãţii  româneşti  şi  a  muncitorimii  bucureştene,  a  cetãţenilor  bucureşteni  şi,  inclusiv  a.....  minerilor.   Care  au  fost  aplaudaţi,  când  au  ajuns  în  capitalã,  de  cãtre  populaţia  Bucureştiului.   Pentru  cã  au  vãzut  în  ei,  neavând  alt  sprijin,  Poliţia  fiind  total  absentã,  şi-au  zis.....,  iatã  vin  mãcar  ãştia  sã-şi  asume  rãspunderea,  sã-i  punã  la  punct  pe  aceşti  vandali  care  vroiau  sã  ne  arunce  în  anarhie.

   Putea  sã  fie  rãzboi  civil !  doamnã !   Putea  sã  fie  rãzboi  civil,  numai  cã  n-aveau  forţa  necesarã  ca  sã  meargã  pânã  acolo !

   Aşa  cã,  în  primul  rând  minerii,  trebuiau  salutaţi,  şi  eu  d-aia  i-am  salutat.   Pentru  cã  au  salvat  societatea  şi  în  acelaşi  timp  pe  noi,  de  acţiunile  unor  elemente  anarhizante.

   Domnul  Coposu  a  fãcut  o  declaraţie  publicã,  la  conferinţa  de  presã,  inclusiv  a  BBC-ului,  cã  au  venit  sã  rãstoarne  guvernul,  FSN-ul.   Aia  a  fost  începutul  care  s-a  perpetuat  pânã  la  13  iunie.  Iatã  unde  este  originea  şi  cine  sunt  vinovaţii  cã  a  trebuit  sã  chem  minerii.

   Eu  mã  simt  responsabil  pentru  ceea  ce  s-a  fãcut  pentru  a  stabiliza  viaţa  publicã  din  România !

   Am  cãutat,  de  fiecare  datã  soluţii  politice,  pentru  cã  aveam  posib.....,  chiar  sã  fi  vrut,  aveam  posibilitatea  sã  apelãm  la  mijloace  de  forţã.   Ori  apariţia  oamenilor.....”

 

 

    Prima  versiune  GELU  VOICAN-VOICULESCU

                                                                                           Obţinutã  în  urma  declaraţiilor  sale  şi  ale  celorlalţi  interviewaţi  din  “ Dialogul  sãptãmânii”  de  la  B.B.C.  şi  intervenţiei  şi  rãspunsurilor  oferite  în  cadrul  talk-show-ului  postului  de  radio  “UniPlus”

 

 

   “Eu  am  avut  un  fel  de  ããã.....,  participare,  la  atacurile  care  au  avut  loc  în  ziua  de  13,  ca  vice-prim  ministru  am  avut  o  contribuţie  la,  chemarea  şi  venirea  mineilor.  Acuma’  trebuie  sã  vã  spun  cã  acest  lucru  nu   se  realizeazã  cu  una  cu  douã,  minerii  nu  sunt  nişte  oameni  care,  la  un  simplu  telefon,  vin  în  Bucureşti.

   Eu  spun  cã  am  pregãtit,  contrariposta,  reacţia  aceea  de  la.....,  începând  cu  orele  14,  care  s-a  soldat  cu  toate  atacurile  celor  trei  instituţii  care  vi  le-am  spus.   E.....,  probabil,  cã.....,  am  premeditat  şi,  aducerea  minerilor,  pregãtind  şi  fãcând  posibil,  materialmente,  acest  lucru.   Eu  mã  aflam,  apoi,  cu  Petre  Roman,  cu  Ion  Iliescu,  şi  de  faţã  cu  mulţi  alţii  în,  Calea  Victoriei,  în  Palatul  Victoria,  când,  am  primit  vestea,  venirii  minerilor.

   Petre  Roman  s-a  luat  cu  mâinile  de  cap,  pentru  cã  şi-a  dat  seama  de  impactul  negativ  care-l  va  avea  el,  asupra  opiniei  publice.

   Dar  nu  mai  puteau  fi  împiedicaţi.   Aşa  cum  n-au  putut  fi  împiedicaţi  nici  în  septembrie,  când  veneau  clar  chemaţi  de  mine  sã  dãrâme  guvernul.....”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   Sã  înteleg  atunci  cã  puterea,  nu  controla  la,  în  acel  moment,  ţara ?   (NN:  Rodica  Chelaru)

 

   “În  mare  parte  da,  doamnã !  Adicã,  erau  ããã.....,  erau  factori  care  nu  se  supuneau  şi,  erau  o  întreagã  reţea  subversivã  care  putea  acţiona,  la  cheremul  meu,  pe  fondul  aparentei  lipse  de  experienţã  a  guvernului,  a  unei  crize  generale  de  legitimitate  şi  autoritate.  În  ‘90,  Uniunea  Sovieticã  era  foarte  ããã.....,  puternicã  încã  şi,  era  principalul  nostru  sprijin  şi  vecin.”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   “Ããã.....,  mã  îndoiesc  cã  Uniunea  Sovieticã  ar  fi  fãcut  ããã.....,  ceva  împotriva  ããã.....,  ããã.....,  lui  Ion  Iliescu  şi  a  echipei  ããã.....,  sale.”   (NN:  Mihai  Gheorghiu)

 

   “Nu.....,  a  României !  Indiferent  cine  ar  fi  fost  la  conducere.”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   “Ion  Iliescu,  a  fost  extrem  de  generos,  a  semnat  acel  tratat  cu  Uniunea  Sovieticã.....”   (NN:  Mihai  Gheorghiu)

 

   “Ei  şi ?  Ce-i  cu  asta ?”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   “Ããã.....,  cert  este  cã  e  greu  sã  ţi-l  reprezinţi  pe  fostul  preşedinte  al  României  ca  un  om  ããã.....,  pe  care.....,  mã  rog  ããã.....,  pe  care  Moscova  l-ar  fi  dorit  înlãturat  cu  orice  preţ,  ããã.....,  de  la.....,  de  la  putere.”   (NN:  Mihai  Gheorghiu)

 

   “Aşa  şi  era.....,  dar  s-a  realizat  o  îngrozitoare  compromitere  a  imaginii  României,  care  ne-a  aruncat  cu  foarte  mulţi  ani  îndãrãt,  aşa  cum  şi,  urmãtoarea  mineriadã  şi,  ultima,  sã  sperãm,  a  produs  un  prejudiciu  imens,  nu  s-a  mai  fãcut  ããã.....,  convertibilitatea  monedei,  s-a  întrerupt  un  anumit  curs  al  reformei  care  nu  convenea,  şi  aşa  mai  departe  şi  ããã.....,  ããã.....,  încrederea  investitorilor  strãini  a  revenit,  abia  dupã  un  an  jumate,  în  raport  cu  ‘91.”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   “Este  evident  cã  imaginea  ããã.....,  României  a  fost  ããã.....,  compromisã  şi  cã  daunele  au  fost,  au  fost  imense.  Dar  e  interesant  de  observat  ããã.....,  ããã.....,  cui  i-a  folosit,  ããã.....,  şi  ããã.....,  ããã.....,”   (NN:  Mihai  Gheorghiu)

 

   “Celor  interesaţi  ca  România  sã  nu  intre  în  Europa !”   (NN:  Gelu  Voican-Voiculescu)

 

   “În  aceastã  ordine  de  idei  trebuie  sã  credem  cã.....,  Uniunea  Sovieticã.....”   (NN:  Mihai   Gheorghiu)

 

 

 

   A  doua  versiune  GELU  VOICAN-VOICULESCU

                                                                                             Obţinutã  în  urma  declaraţiilor,  intervenţiei  şi  rãspunsurilor  sale  oferite  în  cadrul  talk-show-ului  postului  de  radio  “ UniPlus”

 

G.V.V.:  “ Mie  nu  mi  se  pare  cã  este  hazardat  sã  se  susţinã  cã,  la  nivelul  puterii,  s-a  decis,  chemarea  minerilor,  din  moment  ce  nu  contrazice  logica  politicã  de  atunci.