CINE POARTÃ RESPONSABILITATEA ŞI, CINE SUNT VINOVAŢII PENTRU PRODUCEREA, DESFÃŞURAREA ŞI CONSECINŢELE MINERIADEI DIN 13-15 IUNIE 1990 ? - Mihai Gheorghiu

De ce nu se poate rezolva impasul ?

Pentru a putea oferi rãspuns la aceastã întrebare, trebuie sã spunem, mai întâi, câteva lucruri menite a ajuta pe oricine sã înţeleagã în ce constã impasul.

Desigur, nu mai este un secret pentru nimeni, nici din România nici de aiurea, faptul cã vreme de 7 ani puterea politicã şi executivã a aparţinut acelora ce au instaurat şi mentinut ceea ce, pe drept cuvânt , a cãpãtat denumirea genericã de “ regimul Iliescu”. Acest regim s-a instaurat treptat, iar în cei 7 ani cât a dãinuit, a recurs gradual, tenace şi perfid la un întreg lanţ de acte şi mãsuri care au creat un anume tip de “status quo”. Anume, un regim de provenienţã şi esenţã neo-comunistã, caracterizat prin promovarea unei politici generale de provenienţã doctrinarã PERESTRIKISTÃ, în accepţiune de abordare “dâmboviţeanã” (în planul politic), particularizatã prin acţiuni de “ restauraţie” cripto-comunistã, în timp înscrise în ceea ce s-a numit “ pedeserizare” (în plan politic, de promovare a cadrelor, ori a soluţiilor economico-financiare şi sociale), de îndelungã şi constantã tergiversare a adoptãrii şi aplicãrii unor mãsuri relmente reformiste.

Rezultat al strategiei adoptate de acest regim, a putut fi promovat şi pus în aplicare un întreg pachet de legi - începând cu noua Constituţie, legi care, prin esenţa conţinutului lor, blocheazã orice posibilitate de intervenţie, în eventualitatea dorinţei de interventie, împotriva celor ce le-au promulgat. Pe de altã parte, ca rezultat concret al punerii în aplicare pe parcursul acestor 7 ani, a procesului de “ pedeserizare”, întreaga suprastructurã şi infrastructurã a puterilor statului, declarat de drept, este, în prezent, “poluatã” cu ceea ce am putea numi drept o “coloanã a 5-a”, compusã din oameni, promovaţi, indubitabil, în baza unor criterii “ de dosar”, provenind din rândul nomencklaturii de rang doi sau trei a defunctelor PCR şi Securitate. Ori, în condiţiile rotaţiei democratice a gestionarilor puterii, actuala opoziţie, nu avea de fãcut altceva mai simplu, pentru a paraliza orice posibilitate de acţiune a noii puteri, decât de a activa ceea ce cu atâta migalã crease : Coloana a 5-a. În fond, ne aflãm într-o situaţie întrutotul identicã cu cea a justificãrii utilizãrii minerilor în acţiuni de forţã şi diversiune politicã. Întâi au fost cumpãraţi şi îndoctrinati, dupã care, au fost utilizaţi pritr-o facilã manipulare. În faţa unei astfel de stãri de fapt, noua putere nu are practic alternativã. Este paralizatã.

Ea are nevoie de o perioadã, cel puţin, egalã cu cea pe care a presupus-o crearea de cãtre adversar a acestui diabolic mecansm. Ea nu poate întreprinde decât acţiuni graduale, mari consumatoare de timp, pentru a redresa starea de fapt în cele douã domenii amintite.

Sã vedem care sunt piedicile de ordin conjunctural politic care împiedicã depãşirea impasului actual.

În prezent ( dupã 15 noiembrie 1996 ), puterea politicã revine unei Coalţii de 3 Alianţe politice. Acestea sunt : Convenţia Democraticã din România ( o coalţie de mai multe partide politice de orientãri diverse, încadrabile în mare, în spectrul politic în zona centru-dreapta ), Uniunea Social Democratã [ o alianţã de douã partide de esenţã politicã social-democratã, deci, de centru-stânga, PD (FSN) şi PSDR (Cunescu) ], şi, Uniunea Democraticã a Maghiarilor din România ( o alianţã politicã de facturã etnic-minoritarã, extrem de eterogenã sub aspect doctrinar politic ). De la bun început s-a spus, şi pe bunã dreptate, cã, o astfel de coaliţie are o viabilitate discutabilă, urmare a eterogenitãtii sale, cu efecte, previzibil nocive, la adresa capacitãţii de supravieţuire în timp. Şi, bãnuielile par sã se confirme la scurgerea a numai 6 luni de coabitare.

În plus, prin prisma obiectului în discuţie, una din componente, PD (FSN), deţine poziţii-cheie, atât în structura legislativului ( Parlamentul, vezi preşedintele Senatului : Petre Roman, considerat al doilea om în stat ), cât şi în cele ale Executivului, Administraţiei Locale ( prefecturi şi primãrii ), Procuraturii Generale şi Militare, Justiţiei, Poliţiei, Apãrãrii Naţionale, precum şi a unei întregi serii de alte organisme ale puterii (FPS, FPP, Agenţii Naţionale, Regii Autonome, bănci, etc, etc.) Ori, în circumstanţele perioadei luate în discuţia noastrã, Petre Roman, şi nu numai el, a avut şi jucat un rol indiscutabil în crearea premiselor realizării acestei stări de fapt. Dar el, nici nu poate fi pus în discuţie, şi nici adus în situaţia de a produce revelaţii referitoare la toatã aceastã perioadã, dintr-un considerent cât se poate de simplu. Imunitatea, invocată în scopul autoprotejării propriei persoane !

Sã vedem acum, care sunt piedicile de ordin legislativ care, cel puţin deocamdatã, sunt imposibil de înlãturat.

Reuşind sã promulge, la 21 noiembrie 1991 noua Constituţie a României, Ion Iliescu, şi toţi cei care i s-au alãturat ori l-au susţinut, în toţi aceşti 7 ani, se aflã, practic la adãpost, faţã de riscul de a putea fi traşi în vreun fel la rãspundere. Şi iatã de ce :

În actul fundamental, sunt consemnate urmãtoarele prevederi :

Art. 146 (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiatã de Preşedintele României, la propunerea guvernului, de cel puţin o pãtrime din numãrul deputaţilor sau senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetãţeni cu drept de vot.

(2) Cetãţenii care iniţiazã revizuirea Constituţiei trebuie sã provinã din cel puţin jumãtate din judeţele ţãrii, iar în fiecare din aceste judeţe sau în Municipiul Bucureşti, trebuie sã fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnãturi în sprijinil acestei iniţiative.

Art. 147 (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptate de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin douã treimi din numãrul membrilor fiecãrei camere.

(2) Dacã prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţã comunã, hotãrãsc cu votul a cel puţin trei pãtrimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivã dupã aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptãrii proiectului sau propunerii de revizuire.

Art. 148 (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicanã de guvernãmânt, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficialã nu pot face obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi fãcutã dacã are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţeanului sau a garanţiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuitã pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã şi nici în timp de rãzboi.

Art. 1 (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernãmânt a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţeneşti, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate.

Art. 8 (1) Pluralismul în societatea româneascã este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.

(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor respectând suveranitatea naţionalã, integritatea teritorialã, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Art. 16 (1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoane care au numai cetãţenia românã şi domiciliazã în ţarã.

Art. 69 (1) Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecatã, penalã sau contravenţionalã, fãrã încuviinţarea camerei din care face parte, dupã ascultarea sa. Competenţa de judecatã aparţine Curţii Supreme de Justiţie.

(2) În caz de infracţiune flagrantã, deputatul sau senatorul poate fi reţinut şi supus percheziţiei. Ministrul Justiţiei va informa neîntârziat pe preşedintele camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care camera sesizatã constatã cã nu existã temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei mãsuri.

Art. 70 Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exerciţiul mandatului.

Art. 27 (1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pãtrunde sau rãmâne în domiciliul ori reşedinţa unei persoane fãrã învoirea acesteia.

(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege în urmãtoarele situaţii :

a) Pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotãrâri judecãtoreşti,

b) Pentru înlãturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizicã sau bunurile unei persoane,

c) Pentru apãrarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice,

d) Pentru prevenirea rãspândirii unei epidemii,

(3) Percheziţiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat şi pot fi efectuate numai în formele prevãzute de lege.

(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afarã de cazul delictului flagrant.

Art. 29 (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o formã. Nimeni nu poate fi constrâns sã adopte o opinie ori sã adere la o credinţã religioasã, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantatã ; ea trebuie sã se manifeste în spirit de toleranţã şi de respect reciproc.

Art.30 (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisã.

(3) Libertatea presei implicã şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimatã.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masã obligaţia de a face publicã sursa finanţãrii.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defãimarea ţãrii, a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la urã naţionalã rasialã, de clasã sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţã publicã, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Rãspunderea civilã pentru informaţia sau pentru creaţia adusã la cunoştinţã publicã revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestatiei artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presã se stabilesc prin lege.

Art. 31 (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit.

(2) Autoritãţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate sã asigure informarea corectã a cetãţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie sã prejudicieze mãsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţionalã.

(4) Mijloacele de informare în masã, publice şi private, sunt obligate sã asigure informarea corectã a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome. Ele trebuie sã garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenã. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activitãţii lor se reglementeazã prin lege organicã.

Art. 36 Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfãşura numai în mod paşnic, fãrã nici un fel de arme.

Art. 37 (1) Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitãţile lor, militeazã împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii, a integritãţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

(3) Nu pot face parte din partide politice judecãtorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organicã.

(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.

Art. 43 (1) Statul este obligat sã ia mãsuri de dezvoltare ecomomicã şi de protecţie socialã, de naturã sã asigure cetãţenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetãţenii au dreptul la pensie, la concedii de maternitate plãtite, la asistenţã medicalã în unitãtile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţã socialã prevãzute de lege.

Art. 48 (1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.

(3) Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale.

Art. 24 (1) Dreptul la apãrare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Numai şi din aceastã succintã şi fragmentarã expunere a câtorva din cele mai importante prevederi stipulate în actul fundamental care este Constituţia, putem desprinde, atât caracterul contradictoriu şi discriminatoriu, al unora din articolele sale, cât şi imposibilitatea luãrii unor mãsuri fãrã a contraveni prevederilor sale.

Astfel, prin prevederile stipulate în Art. 69 alineatele (1) şi (2) este consfinţitã o discriminare clarã în raport cu prevederile Art. 16 alineatele (1) şi (2), prin prevederile Art. 69, deputaţii şi senatorii devenind, “mai presus de lege” !

În ceea ce privesc şansele corectãrii unei asemenea erori capitale, ne lãmureşte continutul Art. 146, 147 şi 148 ale aceleiaşi legi fundamentale.

Dacã mai reamintim şi faptul cã, toate persoanele susceptibile de a fi incriminate pentru acte contravenind legilor şi interesului naţional, la care s-au dedat ori în care au fost implicate - în relaţie de complicitate - în ultimii 7 ani, se aflã, aproape în totalitate, astãzi (pentru o perioadã de cel putin 4 ani), la adãpostul protecţiei de neânlãturat a “ imunitãţii parlamentare”, avem, în sfârşit, rãspunsul la întrebarea care dã titlul secţiunii de fatã : De ce nu se poate rezolva impasul ?

Şi tot în aceastã fundamentare se regãseste justificarea argumentului care ne-a determinat sã nu includem în lista din finalul secţiunii anterioare şi pe reprezentanţii noii puteri instalate în România dupã 15 noiembrie 1996.

Care ne pot fi speranţele ?

Fãrã a ne feri sã recunoaştem, caracterul pesimist demobilizator şi demoralizant al unicei concluzii logice şi deci fireşti, reieşit în urma exerciţiului practicat prin intermediul eseului de faţã, rãspunsul la aceastã întrebare finalã sunã dureros de sec : NULE !

Şi asta, dorim sã facem sublinierea ce se impune, pentru un viitor imediat previzibil, adicã pentru un orizont de timp cuprins în limita a 10 ani. Ce va fi mai departe de acel punct, VOM TRÃI ŞI VOM VEDEA !

NN : Nota Noastrã, pentru unele clarificãri considerate ca necesare.