De curând am primit o veste din
ţara", care m-a surprins si indignat peste măsură: unelte ale securităţii
au lansat din nou murdara calomnie că Aurel Căzănişteanu şi Ticu Dumitrescu
(preşedintele A.F.D.P.R.) ar fi fost agenţii securităţii.
M-am întrebat uimit : -"Ce
fel de ţară este aceasta, unde oameni de onoare care şi-au sacrificat viaţa
pentru libertatea poporului român sunt împroşcaţi cu noroi" ?
Shakespeare condamna "loviturile de
pinteni pe care vrednicia cea răbdătoare le primeşte de la cei
nevrednici".
Aurel Căzănişteanu a
fost un sfânt care a murit în torturi la vârsta de 33 de ani, la securitatea
din Ploieşti.
L-am cunoscut pe Ticu Dumitrescu
în luna Februarie 1953, când mă aflam internat în spitalul Poarta Albă, de la
canalul Dunăre - Marea Neagră, bolnav de hepatită epidemică..
În ziua de 5 Martie 1953, am fost chemat
de faimosul colonel chirurg Traian Mihăilescu, fost comandant al stalului
militar din Bucureşti, acum deţinut politic, care mi-a spus :
- "Trebuie să-ţi comunic o
ştire de o importanţă crucială pentru omenire: a murit cel mai mare călău din
istorie !"
-"Stalin,
am adăugat eu !"
La auzul acestei vesti, am rămas
înmărmurit . Aveam senzaţia că o piatră de mormânt se ridică de pe trupul
României. In aceeaşi zi, doctorul 1-a chemat si pe Ticu Dumitrescu, cu care era
prieten, si i-a comunicat marea veste. Ticu se bucura de încrederea tuturor. El
era prieten si cu doctorul radiolog Radu Holban, din Constanţa, om de mare caracter.
În toamna anului 1953 mă aflam în greva
foamei, la infirmeria lagărului Peninsula, tot la canalul Dunăre-Marea Neagră.
Mi-am dat cuvântul de onoare că nu voi mai mânca niciodată în lagărul
Peninsula, ceea ce era o curată nebunie . Nimeni nu mai declarase o astfel de grevă
a foamei. După mai multe zile, a intrat în camera unde eram izolat, Ticu.
Văzându-mă nemişcat şi acoperit cu un tifon, a crezut că am murit. Infirmeria
se afla într-un ţarc izolat cu sârmă ghimpată. Ticu a trecut pe sub sârmă, cu riscul
de a fi împuşcat de gardă. A băgat mâna în buzunar şi a scos mai multe bucăţi
de zahăr, pe care i le dăduseră prietenii din lagăr. L-am privit mustrător şi
le-a băgat imediat în buzunar. Eu am respectat cu stricteţe greva foamei. Ticu
mi-a spus că se eliberează şi că a venit să-şi ia rămas bun. A doua zi a venit
procurorul de la Constanţa, care m-a întrebat cine a aruncat o scrisoare de
ameninţare în curtea procuraturii. Nu ştiam nimic . Abia după eliberarea mea am
aflat că Ticu aruncase acea scrisoare, în care ameninţa procuratura că va
răspunde de moartea mea. După zece zile am fost transferat pe targa la Poarta
Albă.
În vara anului 1956, datorită lui
Jean Fântâneanu, un prieten al lui
Ticu, am fost încadrat zidar în localitatea Mănăstirea Neamţ. În toamnă,
împreună cu Ticu, am lucrat pe un şantier din Bucegi, pe muntele Costile. Deşi
i-am spus lui Ticu că pe data de 10 Decembrie 1956 (ziua drepturilor omului)
voi organiza o manifestaţie la ambasada americană, el a păstrat un secret
absolut, fiind om de mare încredere.
Am întocmit un
memoriu amănunţit pe care l-am citit la 3 prieteni, în Ploieşti: Ticu Dumitrescu,
Cicerone Ioniţoiu şi Grigore Ludu. Nimeni nu a suflat un cuvânt.
În ziua de 10
Decembrie 1956 (ziua drepturilor omului) , numai Ticu Dumitrescu a venit la
întâlnire. Precizez că am exclus pe foştii deţinuţi politici căsătoriţi. Am
intrat în ambasada americana şi pe Ticu l-am rugat să supravegheze de la
distanţă. După ce am predat ambasadorului american memoriul destinat Q.N.U., am
fost urmărit de securitate. Am trecut frontiera în Iugoslavia, unde am fost
arestat si predat securităţii române. Am trecut prin noi anchete, dar nimeni nu
a aflat ceva despre colaborarea mea cu Ticu. Şi acum îndrăznesc securiştii şi
agenţii lor să insulte pe acest om de onoare! După 15 ani de la revoluţie,
securitatea este încă la putere. Într-un documentar cu Elena Ceauşescu,
transmis de televiziunea franceză la 26 Septembrie a.c., o româncă se
întreba cum poate răbda poporul român tragica situaţie actuala.
În timpul recentei vizite pe care Ion
Iliescu a făcut-o în Canada, împreună cu trepăduşul Răzvan Teodorescu, românii
din Canada au pus la stâlpul infamiei pe cei doi impostori. Cercetătorul Ioan
Roşca, fost grevist al foamei în Piaţa Universităţii, a prezentat mai multe
pancarte, dintre care citez câteva:
"Piaţa Universităţii nu te
uită"!
"E plină lumea de victimele
tale"!
"Aţi sugrumat şi confiscat revoluţia
"!
"Aţi mintit; ati corupt, aţi distrus"!
Agentul
Răzvan Teodorescu a avut neruşinarea să-i facă pe manifestanţi "cretini şi
nespălaţi", uitând că în calitate de ministru al cultelor a împânzit lumea
liberă cu agenţi securişti deghizaţi în preoţi.