ADEVĂR ŞI DREPTATE

UNIUNEA MONDIALĂ A ROMÂNILOR LIBERI,

 

 

Intenţia partidului de guvernământ de a modifica Legea Nr. 187/07.12.1999 « Pentru deconspirarea Securităţii ca poliţie politică » - singurul act normativ referitor la lichidarea totalitarismului marxist care a putut să fie adoptat în cursul celor 14 ani care au trecut de la răsturnarea politică din decembrie 1989 – îi oferă  Societăţii Civile prilejul să intervină în procesul legislativ prin propuneri menite să amelioreze şi să întărească textul Legii.

 

EXPUNERE DE MOTIVE

 

În România, problemele legate de lichidarea rămăşiţelor totalitarismului marxist nu se pun în termeni adecvaţi cu realitatea şi cu rigoarea impusă de circumscrierea şi combaterea acestui pericol.

1.           Se eludează realitatea politică, recte faptul că lichidarea rămăşiţelor totalitarismului marxist este condiţia prealabilă a restaurării democraţiei de care depinde revenirea României în concertul statelor civilizate, de care au îndepărtat-o cincizeci de ani de barbarie. Neţinându-se cont de aspiraţiile legitime ale poporului român, care, după o jumătate de veac de cazne şi batjocură, este însetat de dreptate şi de adevăr, se bagatelizează sau se minimalizează faptele totalitarismului, se tergiversează adoptarea de măsuri apropriate pentru a elimina rămăşiţele lui şi se amână aplicarea rarelor decizii luate. Se recurge la diverse manevre dilatorii pentru a nu satisface exigenţele instanţelor internaţionale şi ale partenerilor europeni şi atlantici în această materie, ascunzându-se totodată românilor constanţa insistenţelor acestora.

2.           Lipsa de rigoare a desbaterii ţine de ignorarea şi ocultarea experienţei dobândite după cel de al doilea Răsboi Mondial de politologii şi juriştii din Lumea Liberă relativ la circumscrierea şi combaterea pericolului pe care totalitarismul îl reprezintă pentru libertatea şi pacea popoarelor. În Europa Occidentală, ştiinţele politice au investigat şi stabilit specificităţile totalitarismului iar dreptul public a preluat aceste rezultate, definindu-i trăsăturile prin legi menite a-i identifica manifestările şi a-l contracara cu eficacitate, prin mijloace legale. Dacă vrem cu adevărat să fim primiţi în U.E., ca parteneri egali şi onorabili, adoptarea şi aplicarea acestor concepte şi norme sunt pentru noi obligaţii de neocolit, a căror îndeplinire constituie dovada minimă a sincerei noastre angajări pe calea democraţiei.

 

 

Felul în care puterea abordează chestiunea modificării Legii Nr. 187/07.12.1999 « Pentru deconspirarea Securităţii ca poliţie politică » confirmă nesocotirea celui mai grav aspect al realităţii politico-sociale din România, şi anume blocarea democratizării, datorată menţinerii clivajului social impus de totalitarism, care a împărţit populaţia în două tabere opuse, ale căror interese şi solidarităţi sunt ireconciliabile : victimele totalitarismului marxist, care, grosso modo, se confundă cu păgubiţii tranziţiei, şi beneficiarii regimului criminal de origine străină oficial abolit în decembrie 1989, deveniţi profitorii tranziţiei. Această fractură pune faţă’n faţă două Românii incompatibile : una autentică - a celor care au rezistat sistemului comunist, refuzând să i se integreze -, cealaltă artificială – opera celor cărora Kremlinul le-a dat mandatul de administratori coloniali în 1947, pe care l-a confirmat la 22 decembrie 1989. Adversitatea dintre categoria rezistenţilor prigoniţi şi spoliaţi, şi categoria asupritorilor, a persecutorilor şi a acaparatorilor este cauza reală şi profundă a blocajului care împiedică România să evolueze spre pluralismul politic şi economic.

Pentru moment, acest conflict este latent. Dar incompatibilitatea funciară şi definitivă dintre interesele care solidarizează membrii celor două tabere poate duce la o explozie violentă atunci când incompetenţa Puterii, degradarea nivelului de trai, corupţia aparatelor administrativ şi judiciar, dar mai ales neîmplinirea aşteptărilor trezite de revolta anti-comunistă din decembrie 1989, vor duce frustrările populaţiei dincolo de limitele suportabilităţii.

 

Spre a preveni riscurile unei deflagraţii generale şi a evita repetarea evenimentelor sângeroase care au urmat răsturnării lui Ceauşescu, noi, subscrişii membrii ai Societăţii Civile, conştienţi că avem menirea să reprezentăm Naţiunea în faţa organelor Puterii şi că această vocaţie ne califică să îndrumăm, să amendăm şi să cenzurăm actele clasei politice, ne adresăm factorilor activi ai vieţii publice pentru a le cere să sprijine iniţiativa legislativă de mai jos, direct legată de prezentul proiect al Guvernului, de a modifica Legea Nr 187/07.12.1999, zisă « Legea Ticu Dumitrescu ».

 

În vederea abordării tuturor problemelor legate de lichidarea rămăşiţelor totalitarismului marxist cu seriozitatea şi sinceritatea pe care le impune voinţa efectivă de a închide complect şi de a evacua definitiv din viaţa statului şi a societăţii româneşti paranteza totalitară, cerem :

1°/                    Adăogirea la Legea Nr 187/07.12.1999 a următorului Preambul, în care totalitarismul şi Securitatea sunt definite conform criteriilor stabilite de ştiinţele politice şi normelor de drept :

A.               Totalitarismul este expresia politică a crimei organizate ;

a.      Partidele totalitare sunt asociaţii de răufăcători prin aceea că mijloacele la care recurg spre a-şi urmări interesele cad sub incidenţa codului penal [1][1];

b.      Regimurile totalitare constau în ridicarea banditismului la rangul de sistem politic, în sensul precis al acaparării puterii de stat de către o bandă constituită în partid unic care foloseşte crima, jaful şi frauda ca metode de a guverna ;

c.      Statele totalitare nu sunt entităţi de drept public, ci aparate politice de drept patrimonial privat întrucât:

(1)                  Se întemeiază pe subjugarea majorităţii de către o minoritate particulară;

(2)                  Subordonează interesul general intereselor particulare ale minorităţii care a anexat aparatul de stat;

(3)                  Constau în confuzia atributivă şi patrimonială dintre domeniul public şi cel al partidului unic ;

(4)                  Desfiinţează comunitatea naţională prin instituţionalizarea discriminării şi definind-o prin excludere, în raport cu o minoritate hegemonică (« poporul-clasă » al marxiştilor sau « poporul-rasă » al naţional-socialiştilor). 

B.               Poliţia secretă a statelor totalitare nu este organ al puterii publice ci aparatul terorist privat al partidului unic. Caracterul ei politic constă în vocaţia de a supune acestei minorităţi, prin mijloace ilegale şi violente, întreaga populaţie :

a.      Misiunea poliţiei politice nu este de a servi naţiunea şi statul, ci, dimpotrivă, de a le supune arbitrarului absolut al unei minorităţi ;

b.      Poliţia politică nu are menirea să asigure securitatea populaţiei şi ordinea publică a ţării, ci de a folosi teroarea permanentă ca mijloc de conservare a poziţiilor dominante ale unei minorităţi şi de a distruge categoriile umane pe care aceasta le consideră ostile, indezirabile sau incomode;

c.      Caracterul intrinsec criminal al poliţiei politice constă în funcţia sa, de organ specializat în folosirea torturii, a asasinatului, a exterminării în massă, etc., în scopul instaurării, menţinerii şi consolidării sistemului totalitar.

2°/                    Având în vedere că actuala orânduire social-politică din România decurge în mod oficial din răsturnarea totalitarismului marxist, în decembrie 1989, şi ţinând cont de faptul că Legea Nr 187/07.12.1999 este singurul act normativ care consfinţeşte despărţirea naţiunii române de trecutul comunist, este absolut indispensabil ca aceasta să fie adoptată cu rang de lege organică. Caracterul de lege organică trebuie să-l conserve până la introducerea în Legea Fundamentală a Ţării, a unui Preambul care să fundamenteze în drept închiderea complectă şi eliminarea definitivă a parantezei totalitare din viaţa statului român. Un astfel de text - întotdeauna necesar pentru a justifica adoptarea unei noi constituţii – condiţionează sine qua non legitimitatea statului, obligatoriu determinată de raportarea lui la orânduirea politică anterioară, prin afirmarea neechivocă, fie a vocaţiei lui de continuator al ei, fie a rupturii[2][2] cu ea[3][3].

Răsturnarea politică din decembrie 1989 are drept urmare juridică ordinea politică stabiltă prin Constituţia din 1991. Dar aceasta constată o stare de fapt, tratând democraţia ca pe o realitate existentă - nu defineşte în drept ruptura cu totalitarismul, nici nu o formalizează juridic. Aşadar, ruptura nu are un caracter explicit, noul regim nedeclarând care este sistemul în a cărui continuitate se situează, nici de unde are intenţia să reia firul intrerupt al existenţei statale a României. Cele două sisteme pe care Constituţia este ţinută să le ia drept referinţe pentru a defini statul român sunt : cel democratic, a cărui existenţă a fost întreruptă la 30 decembrie 1947, şi cel totalitar, întrerupt la 22 decembrie 1989. Tertium non datur.

Pe planul juridic, fără o astfel de determinare, sistemul politic al României va fi reputat ca succesorul cu continuitate al ordinii oficial abolite în decembrie 1989, pe care Constituţia din 1991 o înlocuieşte de facto dar nu şi de jure.

În fine, mai rămâne de definit în drept natura intrinsec criminală şi criminogenă a marxismului, ca doctrină oficială a totalitarismului care a dăinuit în România o jumătate de veac  Această măsură protectivă, întru totul simetrică cu aceea care a fost luată în cazul hitlerismului ca doctrină a totalitarismului naţional-socialist, presupune însă o prealabilă desbatere al cărei loc nu este aici şi acum.

 

 

Ion Varlam

Secretar-general al UMRL

Preşedintele Adevăr şi Dreptate

 

Bucureşti 28 ianuarie 2004.

 

 

 



[1][1] Faptul că toate formaţiile succesoare ale PCR (PSD, PS, PRM, UDMR, etc.) se remarcă aproape zilnic prin acte de brigandaj (fraudă, corupţie şi chiar asasinat) confirmă acest lucru după dispariţia regimului făţiş totalitar, la 22 Decembrie 1989.

[2][2] Este cazul, spre pildă, a Constituţiilor Franceze de după 1944 şi al Legii Fundamentale a Republicii Federale Germane.

[3][3] Materializarea juridică a rupturii cu regimul totalitar impus de o putere străină la 30 Decembrie 1947 se întemeiază pe constatarea a trei acte de natură criminală: 1) cel de înnaltă trădare al partidului care la ordinul Moscovei şi cu sprijinul trupelor de ocupaţie sovietică a pus capăt suveranităţii de stat a României, pe care a redus-o la rangul de posesie colonială aferent statutului de satelit; 2) cel de uzurpare a prerogativelor suverane ale naţiunii de către un grup particular, prin înlocuirea ordinii constituţionale voite de români; 3) cel de complot împotriva statului, prin folosirea forţei împotriva ordinii publicii de către un grup particular, cu scopul de a acapara aparatul de stat.