Prima pagină
  Arhiva de documente
    Colecţia Gavril Vatamaniuc

Explicaţie

Contact
contributii@procesulcomunismului.com
propuneri pentru îmbogăţirea spaţiului, neafişate
mesaje@procesulcomunismului.com
saluturi ce pot fi afişate în cartea de oaspeţi
  


    Astăzi a plecat dintre noi şi vulturul Gavril Vatamaniuc

    Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru adevăr, dreptate şi ţară. Cu gîndul, cu vorba, cu fapta, cu arma, cu viaţa. Pentru uluitoarea lui vitalitate, vrednicie şi consecvenţă, combinată cu un curaj şi o luciditate fără egal.
    Îi mulţumesc pentru tot ce mi-a povestit, pentru tot ce m-a sfătuit, pentru tot ce a făcut ca să sprijine firavele mele încercări justiţiare, inclusiv pentru cercetările de la procuratura de pe lîngă ICCJ, închise cu NUP.
    Iată că au reuşit complicii criminalilor comunişti să-l bage şi pe el în mormînt, otrăvit de spectacolul năpîrlirii vinovaţilor în baroni de tranziţie, nemîngîiat de reparaţia pe care a cerut-o, cu demnitate. Nici măcar sentinţa definitivă pronunţată anul trecut, prin care i se recunoştea dreptul la nişte despăgubiri derizorii (faţă de ce a suferit, pentru că şi-a apărat ţara) nu a fost pusă în executare! Nu i s-au recunoscut pentru pensie anii în care a luptat singur în munţi, înfruntînd nenumărate asalturi ale securităţii- deşi faptul era recunoscut de justiţie, din 1990. Tratat ca un "bandit", pînă la capăt.
    A supravieţuit cultivînd roşii în mica lui seră din curtea casei de la Frasin (judeţul Suceava)…
    Priviţi-l, vă rog, depunînd mărturie (lui Iustin Lazăr) despre cum a fost :
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/vatamaniucg/filme/
sau explicînd la TVR farsa condamnării comunismului:
http://www.youtube.com/watch?playnext=1&index=0&feature=PlayList&v=7nHE53jHoQQ&list=PL2F2D5795ADD9181E
sau citiţi-i amintirile :
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/vatamaniucg/muntele_marturisitor/

    Şi gîndiţi-vă dacă l-am meritat….

    Ioan Roşca, 1 martie 2012

Constantin Hrehor. MUNTELE MĂRTURISITOR. Anii rezistenţei / Anii suferinţei - Dialog cu Gavril Vatamaniuc, erou al Rezistenţei armate din munţii Bucovinei
Mărturia lui Gavril Vatamaniuc


< Pagina precedentă