|
Nu se scrie indeajuns despre manipularea nerusinata a lui Eminescu - Stefan Bocioaca
Cotidianul, 24 ianuarie 2005
Jos labele de pe Eminescu! - Mircea Mihaies
Asa s-a petrecut si în seara de pomina a lui 15 ianuarie, cînd un grup compact de invitati celebrau – vorba vine! – aniversarea lui Eminescu. Academia e ca, în clipa de fata, sub egida simioniana, se publica niste carti foarte elegante, dar atît de scumpe, încît nu si le permite aproape nimeni. Cu alte cuvinte, o institutie bugetara, care are menirea sa disemineze cultura în rîndul maselor, ramîne la nivelul elitei economice care, oricum, nu e interesata nici de manuscrisele lui Eminescu si nici de foaia-tip „biblie“ pe care se tiparesc acestea.
Dupa evaporarea misterioasa a dlui Simion, care, de bine, de rau, printre împleticiri si sovaieli, macar s-a pastrat în limitele ratiunii, platoul a fost invadat de-o echipa care, prin simpla ei prezenta fizica, facea sa-ti fuga somnul: un dublu Paunescu (tatal si fiul — tatal, aflu, profesor la o universitate, iar fiul, lector la aceeasi universitate — c-asa merg lucrurile în familia de format mare a bardului de la Bîrca! Ma mir ca fiica nu e si ea asistent, iar sotia, faimoasa soferita, conferentiar!), apoi ricanantul Dan Zamfirescu, marele maestru national în materie de teorii ale conspiratiei, întunecatul M. Ungheanu (fostul tartor al revistei protocroniste „Luceafarul“, apoi parlamentar de „România Mare“) si, în chip de cireasa pe tort, N. Georgescu, autorul unor carti savant-socante despre Eminescu. Emisiunea a început, previzibil, cu atacuri la baioneta împotriva celor care nu-l iubesc pe Eminescu. Adica, tot felul de lifte, de vînduti, de dusmani ai versului si gîndirii politice a „Luceafarului poeziei românesti“ si, desigur, ai neamului românesc. Cum emisiunea cam lîncezea, cum argumentele erau rasuflate rau de tot, cum Paunescu nu era în forma si n-a recitat abundent, iar dusmanii nu se iveau, au început sa ceara ajutoare într-alte imnificarii sterile. Adicatelea, sa vie imediat în studio Grigore Vieru, de unde va fi fiind el ascuns prin Bucuresti! Grigore n-a venit (sau, în orice caz, nu pîn-am început eu sa picotesc). În schimb, strategia laudelor desantate a virat spectaculos.
Cum „liftele“ se încapatînau sa nu-l sune pe Diaconescu pentru a-i contrazice pe avocatii neîntrebati ai poetului, echipa a început, ea, sa alunece într-o denigrare, fara perdea, a poetului pe care parusera ca-l adora: ca, de fapt, n-a fost o celebritate a vremii sale, ca ziarul la care scria avea un tiraj de cinci pîna la opt sute de exemplare, ca era în permanente conflicte cu cei care-l plateau, sefii partidului conservator, c-a fost internat cu forta (sau pe merit, n-am înteles prea bine) la spitalul de nebuni, c-a avut (sau n-a avut — aici iar era neclar) sifilis, ca o pisica i-a mîncat creierul abandonat de medici pe pervazul morgai si alte delicateturi din astea, de-ti venea sa-ti versi matele.
Viteza cu care ororile ieseau de deasupra cravatei strîmbe a celui mai informat dintre invitati, ex-arhivarul N. Georgescu, avea ceva hipnotic, încît pîna si Paunescu (tatal) amutise, blocat între admiratie si excitatie. Cît despre fiu, acesta comenta cu un surprinzator aplomb (se vede ca textul îi placuse!) infamul catren al lui Macedonski... Si atunci, cum sa nu dorm prost? Cum sa nu-mi sara somnul cînd aceiasi si aceiasi „panglicari în ale tarii“ ajung sa batjocoreasca demential, sub pretextul laudei, pe însusi scriitorul de pe urma caruia manînca o pîine buna? Rareori mi s-au parut mai bine plasate cuvintele eminesciene care vorbesc despre specialistii în „veninoasele nimicuri“: „Quintesenta de mizerii, de la crestet pîna-n talpa...“
|