Semnale - Vineri, 11 februarie 2005

Atentie. Ati citit "1984"? Ni se scrie istoria "1989"- la Jurnalul National. O concesie facuta revoltei populare. In rest aflam ca "Armata, Securitatea si Militia- au fost... cu noi. Atunci, contra cui am luptat? Asta am intrebat si in seara de 22 decembrie 1989, cind mi-am dat demisia din primul FSN- Neamt, vazindu-l aliat al armatei, Securitatii si Militiei - Ioan Rosca
Jurnalul National, 11 februarie
Generalul Ilie Ceausescu pregatise un nou Guvern
"Pe intreg teritoriul, in strada, fortele Armatei "fraternizeaza" cu revolta populara, aflata in desfasurare inca de dimineata, fapt ce reprezinta actul decisiv al victorie Revolutiei, lovitura de stat militara fiind pusa in slujba miscarii populare; autoritatea Partidului Comunist Roman, ca principal si unic factor de putere in stat, dispare, fiind inlocuita cu legitimitatea revolutionara, compusa din masa de oameni participanti la revolta populara impotriva regimului si din Armata, ca factor determinant al autoritatii, precum si din Ministerul de Interne, care trece si el, atat prin Departamentul Securitatii Statului, cat si prin Militie de partea revoltei populare. 9 Inlaturarea regimului a fost favorizata substantial de atitudinea timpurie a Departamentului Securitatii Statului, care a executat, inca multe zile inainte, numai ordinele sefului sau, gen. Iulian Vlad, ocolind implicarea in represiune, neuzitand de mijloacele multiple pe care le avea la dispozitie pentru a distruge posibilitatile de revolta, abandonandu-l pe comandantul suprem si permitand ocuparea sediului central al Puterii de catre reprezentantii revoltei populare; incadrarea corecta a atitudinii Securitatii este: retragerea sprijinului acordat pana la 17 decembrie 1989, ora 20:00, comandantului suprem si, totodata, regimului personal al acestuia si acordarea sprijinului sau, in forma limitata, revoltei populare. 10 Ministerul de Interne, paralizat prin retinerea ministrului Postelnicu in cladirea CC si prin absenta adjunctului Nuta, va cauta prin alte cadre de conducere sa gestioneze situatia fortelor aflate inca in strada; in aceste conditii, centrul de greutate al ministerului se muta la sediul Inspectoratului General al Militiei, loc in care "acest comandament al Militiei romane, de unde se puteau da diferite ordine in tara, s-a rupt categoric de Ceausescu la ora 10:30, in dimineata zilei de 22 decembrie".

Nimeni nu mai poate opri masinaria. Inchideti tot. Darimati tot. Coloniile nu trebuie sa aiba chestii din astea, nu se pricep sa le faca bine. Apoi reconstruiti tot (ca in Iraq), dar ca proprietati ale altora, sau cu imprumuturi masive. Atunci vom fi liberi. Si vom regreta "ca s-au facut erori", ca "nu ne-am dat seama" , ca "am crezut ca" etc.... - Ioan Rosca
Cotidianul, 11 februarie
85% dintre abatoare risca sa fie inchise
"1.235 de unitati de procesare a carnii, dintre cele 1.455 din tara noastra nu respecta conditiile sanitar-veterinare impuse de UE si nici nu au realizat proiecte de modernizare si restructurare. Altfel spus, in cazul in care aceste companii nu vor face investitiile necesare pentru a-si imbunatati tehnologia, vor fi inchise. Procesul de reevaluare va continua astfel incit pina la 30 iunie 2006 sa nu mai avem unitati care nu au proiecte de retehnologizare“, a declarat Razvan Tiru, presedintele ANSVSA.[..]"

Ce rusine! Iata-ne acum facindu-le altora ce ni s-a facut noua dupa 1944. In 1941, Antonescu a luat decizia de a se alatura masinii de razboi hitleriste – fapt pentru care a fost omorit (si e inca pus la index). Cei care implica azi Romania intr-un razboi de cotropire, dominare si jaf , care o antreneaza in crime impotriva umanitatii – nu au nici macar justificarile maresalului. Vor suferi soarta lui? Vor pretinde ca aceasta a fost vointa poporului roman, cadorisindu-ne cu inca o raspundere colectiva? Setea de prada, speranta de recompensa - nu sint scuze acceptabile (nu sintem colonie oficiala SUA, deci nu vom putea invoca executarea unor ordine criminale venite "de sus"). Stim de unde se trage lipsa de reactie a societatii romanesti. Dar nu vom putea invoca degradarea morala generalizata ca scuza - Ioan Rosca
Adevarul, 11 februarie
Romania trimite inca un batalion in Irak
"Ministrul roman al Apararii, Teodor Atanasiu, a raspuns favorabil cererii ministrului american al Apararii, Donald Rumsfeld, de a creste contributia Romaniei in Irak. Apelul a fost lansat miercuri catre toate statele membre ale NATO, ai caror ministri ai Apararii au participat la Nisa, in sudul Frantei, la o reuniune informala. Doar o parte dintre statele membre au acceptat aceasta solicitare, iar declaratiile oficiale au evitat sa nominalizeze tarile care au raspuns favorabil. Teodor Atanasiu a confirmat ca Romania va trimite un nou batalion de infanterie in Irak, in cursul lunii martie, urmand, de asemenea, sa contribuie la formarea ofiterilor irakieni, la Bucuresti si Bagdad. Ministrul Atanasiu a primit promisiunea ca Romania va fi printre primele state luate in considerare pentru furnizarea de echipamente armatei irakiene."

In judetul Neamt, drumul judetean dintre Mitoc si Hangu a fost taiat circulatiei ani de zile pentru a se putea jefui padurea fara martori. Circula o vorba rautacioasa (preluata din folclorul international) : e frumoasa Romania, pacat ca-i locuita ! Cind vad cum au cazut victime padurile hulpaviei agresive a "intreprinzatorilor" .. simt ca e adevarat. Nu-si puteau umple burtile , blestematii, decit ucigind spiritul verde al tarii? Cu sau fara acoperire legala , multi s-au imbogatit- lasindu-ne intr-un fel de desert - Ioan Rosca
Romania Libera, 11 februaruie
Jaf de zeci de milioane de euro in codrii din Vrancea, Galati si Buzau
"[..] ca marile "tunuri" au fost date in exploatarea lemnului de cires, lemn foarte cautat atat pe piata interna, cat si la export. Principalul devalizator al padurilor de cires, directorul DTRSV Vrancea, Alexandru Lefter, lacheul pesedistilor George Baesu, fost prefect de Vrancea, actual deputat PSD, si al cumatrului acestuia, celebrul baron Marian Oprisan. Iar valoarea totala a taierilor de codri se ridica la peste 26 de milioane de euro.[..] In cele aproape 9 luni de functionare, DTRSV Vrancea a dat liber la un adevarat jaf, mai ales in padurile din Vrancea, Buzau si Galati, in folosul clientelei pesediste si al baronului Oprisan. Concluziile raportului CC al MAPDR dezvaluie adevaratele dimensiuni ale praduirii padurilor din cele trei judete, o imagine halucinanta pentru orice om de bun simt. [..] Astfel ca din vestitii codri ai feciorilor Babei Vrancioaia au ramas doar niste biete cioate care poarta "stanta PSD".[..] Dar "perla" padurilor vrancene a constituit-o lemnul de cires. Astfel, directorul Lefter a aprobat 186 de acte pentru taierea unui volum de 72.373 mc masa lemnoasa, din care 2.007 mc lemn de cires. [..]Cand a vazut ca e groasa, directorul Lefter a gasit si solutia pentru iesirea din criza: a "imbatranit" plantatiile de cires din Vrancea, Buzau si Galati. Astfel, in acte au fost modificate, printr-un fals grosolan, datele de plantare a ciresilor cu 10 ani. Anul 1980 a devenit anul 1970 si taierile n-au mai fost "de igiena", ci "de exploatare". In acest mod total aberant au fost taiate la ras suprafete de zeci de hectare de padure.[..]"

Liberalismul de Bucuresti nu este altceva decit o teorie a legitimitatii explotarii sclavilor de o patura subtire de speculanti. O doctrina plamadita in metropole pentru colonii, asumata cu entuziasm de "oamenii de afaceri" inavutiti ilicit, dupa 1989 - Ioan Rosca
Adevarul, 11 februarie
Un Cod pentru stapanii de sclavi
" De o saptamana tot Ministerul Muncii trudeste din greu ca sa faca praf cadrul legal al relatiilor de munca din Romania. Astfel, institutia condusa de Gheorghe Barbu vrea sa modifice in asa hal Codul Muncii incat din acesta nu va mai ramane intreg decat titlul. Una peste alta, daca propunerile ministerului vor fi aprobate, 276 din cele 298 de articole ale Codului vor fi modificate. Socul pe piata muncii va fi major, nu atat datorita amplitudinii schimbarilor, cat a unor prevederi aberante care au provocat deja reactii dure atat din partea sindicatelor, cat si a unor patronate.[..] Acum, dupa un cabinet social-democrat, avem un guvern cu conceptii liberale care a cazut in extrema cealalta. Ideea este ca nu mai trebuie protejata munca in sine, ci capitalul, iar pentru asta trebuie "flexibilizata" forta de munca. Dar, daca se aplica toate propunerile ministerului lui Gheorghe Barbu, forta de munca din Romania va fi atat de flexibilizata, incat va cadea moale, pe jos, iar patronii se vor transforma in niste adevarati stapani de sclavi. De exemplu, exista o prevedere prin care angajatorul poate obliga salariatul sa efectueze munca suplimentara fara acordul acestuia, aici nefiind vorba de cazurile de forta majora prevazute de actuala legislatie. La fel, s-a propus ca patronii sa stabileasca unilateral, cand si cum vor ei, normele de munca, fara consultarea sindicatelor. In domenii precum industria confectiilor, asa cum a aratat si Dumitru Costin de la BNS, masura va provoca un adevarat dezastru. Aici, unde angajatii si asa sunt platiti cu salariul minim pe economie, patronii folosesc din plin munca suplimentara neplatita. In unele fabrici din Craiova si din alte mari orase, sute de femei lucreaza adesea dupa un program de opt ore munca - opt ore pauza tocmai pentru ca actualul Cod al Muncii nu prevede sanctiuni pentru orele suplimentare in exces. Apoi, se mai vrea, tot pentru a face viata mai usoara patronilor, introducerea contractelor individuale de munca pe perioada determinata ca regula si nu ca exceptie la incheierea contractelor pe perioada nedeterminata.[..] Culmea este faptul ca aceste prevederi extrem de dure pentru angajati, care n-au echivalent in Uniunea Europeana, n-au fost cerute de patronate nici macar in perioada de varf a negocierilor cu fostul ministru Marian Sarbu. Pur si simplu, Ministerul Muncii a inghitit pe nemestecate un studiu-experiment al Bancii Mondiale pe care aceasta l-a impus pana acum doar prin spatiul ex-iugoslav, in republici devastate de razboi, precum Macedonia.[..]"

20 de ani nu e mult. Noi am stat inchisi 45 si traim inca un "bonus" de 15. Si nu am facut nimic. Este insa adevarat ca "acara Paun" se poate amari vazindu-si complicii jubilind, in libertate si lux. Poate ca totusi se vor reintilni acolo.... - Ioan Rosca
Adevarul, 11 februarie
Ioana Maria Vlas a cerut sa fie condamnata la 20 de ani de inchisoare

Deci domnul Pierre Moscovici va cintari destinul Romaniei. Si poporul roman, cind isi va da acordul? Si cind va intelege la ce-si da acordul? Politica faptului implinit, impletit cu propaganda dispersata prin media tropaie nestingherita (nici macar de intelectualitatea obedienta). Restul e ... democratie - Ioan Rosca
Azi
România si-a dat acordul politic pentru Tratatul de aderare la UE
"Premierul Cãlin Popescu Tãriceanu, a anuntat, ieri, cã România si-a dat acordul politic asupra Tratatului de aderare la UE (versiunea în limba englezã), ce urmeazã sã fie semnat pe 25 aprilie, la Luxemburg. Seful Executivului a precizat cã suntem în graficul stabilit, iar data de 1 ianuarie 2007 este un termen „perfect realist" privind integrarea României în Uniunea Europeanã. Potrivit acestuia, pe 31 ianuarie a.c. a fost finalizat proiectul si pe 3 februarie, textul a fost aprobat de statele membre UE. În prezent, se lucreazã la traducerea Tratatului în limbile comunitare, în românã si bulgarã. Pe 22 februarie a.c., se asteaptã obtinerea avizului Comisiei Europene. Pe 13 aprilie, textul va fi discutat în Parlamentul European, împreunã cu Raportul pentru România al raportorului Pierre Moscovici, în vederea obtinerii acordului Parlamentului European. În 25 aprilie se asteaptã aprobarea de cãtre Consiliul UE a textului, urmatã de semnarea acestuia, la Luxemburg, a precizat Leonard Orban, negociatorul sef pentru România. „Tratatul a fost elaborat în baza acelorasi principii si dupã aceleasi metode de lucru utilizate în cazul celor zece state intrate în etapa anterioarã", a spus premierul. Textul documentului va fi trimis si Parlamentului în zilele urmãtoare, iar dupã semnarea din 25 aprilie urmeazã ratificarea de cãtre Parlamentul României si Bulgariei, precum si de parlamentele celor 25 de state membre ale UE."

Putea fi altfel ? Indiferent cum a fost..... - Ioan Rosca
Azi, 11 februarie
Martorii care l-au acuzat pe Tiriac jr. îsi schimbã declaratiile
"Cei doi martori audiati de instanta Tribunalului Bucuresti, ieri, în dosarul în care Ion Alexandru Tiriac este acuzat de detinere de droguri si tolerarea consumului de droguri în locuinta proprie, au declarat cã nu l-au vãzut niciodatã pe acesta consumând cocainã.[..]"

Un stat modern nu este decit un instrument pentru pompat bani de la cetateni in anumite firme, mai mult sau mai putin rafinat - Ioan Rosca
Cotidianul, 11 februarie
Lovitura de Stat la banii Sanatatii
"Fostul Guvern a implinit unei firme medicale private visul oricarui patron: un contract sigur cu statul, pe mai multi ani, pentru care sa primeasca bani ca si cum ar lucra la capacitate maxima, dar fara sa fie obligat sa o si faca. Afacerea a naucit bugete de sanatate din patru judete. Acum, fostii oficiali se feresc sa-si asume semnaturile si responsabilitatea. Prin semnaturile citorva ministri, in frunte cu fostul premier Adrian Nastase, statul roman a incheiat un astfel de contract, extrem de dezavantajos pentru fondul de sanatate, cu firma Euromedic Romania, subsidiara a unei companii olandeze. In urma intelegerii, romanii au cumparat, in anul 2001, servicii medicale la un pret de trei-patru ori mai mare decit cel real.[..]"

Declar ca sint total contra introducerii bazelor americane! Sa ramina dovada ca nu am fost toti de acord cu ocuparea (aservirea) Romaniei fara un glonte, fara o scuza acceptabila, fara nici o rezistenta - Ioan Rosca
Cotidianul, 11 februarie
Baze militare americane la Kogalniceanu si Mangalia
"Statele Unite ale Americii vor avea la Constanta o baza aeriana la Mihail Kogalniceanu si o baza navala la Mangalia, unde se vor antrena patru mii de soldati americani, a declarat, ieri, presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu.[..]"

Iata macar o incercare de definire a doctrinei dreptei. Formulata cu cruzime, teza interesului victimelor in amplificarea bunastarii cistigatorilor speculatiilor- e la fel de ipocrita ca teza egalitara a stingii. Nu e de mirare ca subiectul e lasat in ceata. Cine ar vota pe mina ciocoilor, daca ar intelege bine ca despre asta e vorba? Cine ar crede in " canalizarea banilor, a capitalului, catre productie si crearea de plus-valoare"?- Ioan Rosca
Cronica Romana, 11 februarie
Politica pe dos - Razvan Doncu
"[..]Iata insa ca votul negativ al celor care n-au vazut deloc in PSD un partid de stanga a adus la putere o coalitie care, in ciuda prezentei PD, are puternice accente de dreapta. Ne-am fi asteptat ca aceasta coalitie de dreapta sa si practice o politica de dreapta. Grabiti, ca intotdeauna, unii analisti din spectrul stangii s-au si grabit sa acuze unele masuri (de tipul cotei asa-zis unice de impozitare), pe motiv ca redirectioneaza bogatia catre cei bogati. Toate acestea, insa, imi permit sa spun, sunt politici de dreapta in exact aceeasi masura in care populismul PSD era de stanga. Si iata de ce. Aplicarea asa-numitei cote unice de impozitare si toate celelalte masuri aferente vor produce, totusi, o gaura bugetara de aproximativ 32.000 de miliarde de lei. Aceasta gaura va trebui, cumva, acoperita. Un guvern autentic de dreapta ar fi procedat la maxima austeritate: taierea oricaror fonduri cu destinatie sociala, amputari de buget la capitole ca educatie, sanatate, cultura si restrangerea cheltuielilor guvernamentale. Pentru ca, nu-i asa, scopul oricarui guvern de dreapta este canalizarea banilor, a capitalului, catre productie si crearea de plus-valoare. Ideologia dreptei este ideologia acumularii si activitatii economice, a descatusarii fortelor productive, a sporirii competitiei, a victoriei sociale a celor mai eficienti.[..]

Manipulare ziaristica tipica. Aflam de la acesti valorosi "vectori de informare" ca micii actionari care investesc in diverse "fonduri" in occident, sufera pentru ca "nu-si pot exercita dreptul de proprietate" pina cind firmele unde au actiuni nu sint acaparate de mari rechini. Cei de la Ziua vor sa credem ca ei au produs "schimbarea" care va elibera acapararea SIF-urilor. Cind e atit de evident ce rol de latratori li s-a alocat in scenariul vinatorii - Ioan Rosca
Ziua, 11 februarie
DEZROBIREA
"Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a adoptat, ieri, un ordin privind eliminarea pragului de detinere a actiunilor la Societatile de Investitii Financiare (SIF). Decizia institutiei conduse de presedinta Gabriela Anghelache vine la o saptamana dupa ce ZIUA a lansat o campanie in favoarea celor 9 milioane de actionari ai acestor societati si impotriva pragului de 0,1% impus si mentinut de "baronii" care conduc de 10 ani aceste societati ca pe mosia proprie. O astfel de dispersie face, practic, imposibila exercitarea dreptului de proprietate a unui actionar.[..]"


<<< Închidere >>>