|
Ma mir ca vocea domnului Portocala a patruns in presa romaneasca. Probabil va stirni stupefactie unei clase de ziaristi si analisti cu creierul spalat de propaganda Etapei - Ioan Rosca
Ziua, 21 februarie
Gabriel Andreescu si iubirea americanilor cu de-a sila - Radu PORTOCALA
" De-a lungul deceniilor rosii, era de ajuns sa afirmi, de pilda, in vreo brutarie, ca painea nu e proaspata, pentru a risca invinuirea de "atitudine dusmanoasa" sau chiar de "uneltire contra ordinii sociale". Intreg sistemul represiv era construit pe aceasta logica generalizatoare, iar ea permitea orice abuz. Gabriel Andreescu cunostea, desigur, acest adevar si suferise de pe urma lui, de vreme ce, in primavara lui 1989, a decis sa intre in disidenta. Timpul, insa, pare a-i fi curatat memoria de amintiri neplacute, anuland chiar experienta trecutului. Asadar, acum el e cel care generalizeaza, pentru a-si inlesni rechizitoriile.
Azi, pe banca impricinatilor, se afla Paul Goma. Nu am intentia si nici vocatia de a ma transforma in aparator. Paul Goma stie, mult mai bine decat as face-o eu, sa se apere singur. Voi porni insa de la o acuzatie pe care Gabriel Andreescu i-o aduce scriitorului pentru a formula cateva nelamuriri, cateva intrebari si cateva adevaruri mai degraba incomode.
Spre surpriza multora, militantul pentru democratie a ajuns un antiamerican si un antiisraelian", tuna Gabriel Andreescu in editorialul intitulat "Goma si tema antisemitismului" (Ziua, 17 februarie 2005). Las de o parte faptul - indiferent cat de suparator va fi el pentru furiosul editorialist - ca foarte multi evrei critica politica Israelului, iar unii ii refuza chiar dreptul la o existenta statala, fara ca, pentru aceasta, sa fie pusi la stalpul infamiei. Ce mi se pare mult mai interesant, e "tema" antiamericanismului. In 1944, romanii - si numai ei - s-au instalat, plini de incredere, in asteptarea americanilor.
Dar americanii n-au venit. Nici in 1945, nici in 1947, nici in 1956, nici in 1968, nici in 1989, nici dupa 1990. Ce faceau americanii in timpul asta? Pierdeau razboaie (in Coreea si Vietnam, de pilda), se aruncau in alte razboaie pe care nu le puteau termina (in Golful Persic, in Somalia, in Kosovo, in Afganistan, in Irak, de pilda) sau puneau la cale operatiuni dezastruoase (incercarea de recuperare a ostaticilor din ambasada de la Teheran, inscaunarea cu forta a preotului marxist Jean-Bertrand Aristide in Haiti, de pilda). Evident, lista e departe de a fi exhaustiva. Doar acum, la spartul targului, au inceput sa vina americanii, incet-incet, si asta nu din interes pentru romani, ci pentru ca au inclus Romania intr-unul din jocurile lor geostrategice despre care ne putem inchipui ca se va sfirsi, ca si cele care l-au precedat, printr-un fiasco.
Toate acestea sunt fapte istorice, iar enumerarea lor nu e nici o analiza, nici o atitudine, ci doar o simpla constatare. E drept ca, exceptandu-i pe profesionistii entuziasmului si pe cei care-si interzic sa vada realitatea, aceasta constatare nu are, in sine, nimic incurajator. Dar, de aici si pana la infierarea, ca pe vremea gazetelor de perete, a celui care o asterne pe hartie, e o cale lunga si intortocheata.
Pornit la vanatoare de antiamericani, Gabriel Andreescu ajunge sa refuze adevaruri, care, chiar daca au fost enuntate de Paul Goma - intre multi altii, de altfel -, raman adevaruri si nu expresii ale aversiunii. Oare ce-i ingaduie lui Gabriel Andreescu sa nege ceea ce stie o lume intreaga: ca Ben Laden si talibanii au fost formati si folositi de CIA in urma invaziei sovietice in Afganistan? Cum poate el sa considere drept o fabulatie faptul arhicunoscut ca, zece ani de-a randul, in timpul razboiului cu Iranul, regimul lui Saddam Hussein a fost finantat masiv de Washington si ca, pana in 1990, satrapul de la Bagdad era considerat un prieten al administratiei americane? Ce-l face sa respinga ceea ce s-a scris de sute de ori, si anume ca, atunci cand au contribuit la rasturnarea Sahului Iranului, in 1979, Statele Unite stiau ca locul lui va fi luat, inevitabil, de Komeini, cu tot ce aceasta putea implica?
Acum trei ani, satui de toate cate nu izbuteau sa faca in interiorul tarii, romanii au primit cu entuziasm determinarea americana de a porni razboaie in Afganistan si Irak. "Vezi, pareau sa spuna unii, asa ne-ar fi eliberat si pe noi... daca ar fi venit!". In realitate, ceea ce se intampla acolo da de gandit: contrar afirmatiilor preliminare ostilitatilor, populatiile nu asteptau trupele americane cu paine si sare; cele doua tari au fost complet si adesea inutil devastate; "victimele colaterale" sunt mai numeroase decat combatantii inamici eliminati; terenul a fost ocupat, e drept, dar nu e nici azi controlat; brutalitatile in inchisori, dar si impotriva populatiei civile, se tin lant; in final, descoperim (dar nu protestam decat foarte prudent) ca motivul pentru care a fost atacat Irakul era o grosolana scorneala. Nimic, in aceasta insiruire, nu e de natura sa starneasca admiratia. Si totusi, ne spune Gabriel Andreescu, nu avem voie sa ne indoim, nu avem voie sa constatam, nu avem voie sa criticam. Strajer al noii ordini mondiale (veche idee sovietica, preluata fara nici un discernamant de americani in 1991!), el si-a asumat misiunea de a ne impune fervoarea transatlantica. Ar trebui, imi pare, sa ne temem, in lunile si anii ce vin, de iminenta revenirii unei cenzuri bazata pe anateme si simetrica pana la ridicol cu cea de care tocmai am scapat.
Atitudinea lui Gabriel Andreescu este paradoxala prin aceea ca, in numele valorilor democratiei, el transforma critica politicii americane sau constatarea esecurilor americane in delict de opinie. In anii pe care el pare a-i fi uitat, tot omul era silit sa-si aduca "prinosul de iubire" Uniunii Sovietice, "mareata sora de la Rasarit". Chiar imnul national impus de Gheorghiu-Dej proclama limpede: "Infratit fi-va vesnic al nostru popor/Cu poporul sovietic eliberator". Dar astazi? Ar trebui, oare, sa urlam ca alta data ca "lumina vine de la Apus" si sa cantam, umili: "Transforma-te, romane, in bun american!", numai ca sa-i fim pe plac lui Gabriel Andreescu? Si, la urma-urmei, in schimbul caror binefaceri suntem datori sa-i iubim pe mai-marii de la Washington si sa le admiram politica? In fond, ce inseamna a fi antiamerican? A-i antipatiza pe americani, pur si simplu, pe toti americanii. Gabriel Andreescu, insa, generalizeaza cu ingrijoratoare usurinta, transformand in antiamericanism dezacordul cu politica dusa de Washington. Dar, daca ne-am lua dupa acest rationament stramb, ar insemna ca jumatate din americani sunt antiamericani - si asta, alternativ, la fiecare alegere din Statele Unite! Ar insemna, pe de alta parte, ca, atunci cand critica politica regimului Iliescu, Gabriel Andreescu era antiroman. Si, totusi, aceasta este logica lui. El nu ne permite sa gandim ca acei americani care au votat impotriva lui Bush, ci ne cere, aproape pe fata - dar nu ne spune in numele a ce - un soi de "adeziune unanima" si permanenta, bazata pe un sentiment de recunostinta smerita. Se vede treaba ca asta simtea el cand "geniul Carpatilor" era primit cu surle si trambite la Washington, sau cand, intr-un acces de inconstienta, George Bush (tatal) a constatat cu satisfactie ca "Ceausescu e un bun comunist". Sper ca, si atunci, proamericanismul lui Gabriel Andreescu era la fel de vehement ca astazi! "
|